Studiul de caz în predarea istoriei Învăţământ gimnazial

Un rol definitoriu în activitatea de predare-învățare-evaluare îl au metodele de învățământ.

Termenul de metodă cum bine se știe reprezintă calea prin care se
atinge un scop,adică ansamblul procedeelor adecvate realizării învățării. Metoda este un
instrument prin care elevii, sub îndrumarea profesorului își însușesc noțiuni și concepte
istorice, își formează capacități, aptitudini și atitudini legate de conținuturi istorice.
Clasificarea metodelor de învăţământ se poate realiza în funcţie de diferite criterii.
I. după criteriul istoric: metode clasice (tradiţionale):
expunerea, conversaţia, exerciţiul etc.; metode moderne: studiul
de caz, metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea etc.;
II. după funcţia didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învăţare propriu-zise, dintre care se
disting:
a) metodele de transmitere şi dobândire a cunoştinţelor:
expunerea, problematizarea, lectura etc.;
b) metodele care au drept scop formarea priceperilor şi
deprinderilor: exerciţiul, lucrările practice etc.;
2) metode de evaluare;
III. după modul de organizare a activităţii elevilor: metode
frontale (expunerea, demonstraţia); metode de activitate
individuală (lectura); metode de activitate în grup (studiul de
caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se pretează mai
multor modalităţi de organizare a activităţii (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate:
algoritmice (exerciţiul, demonstraţia); euristice
(problematizarea);
V. după sursa cunoaşterii:
1) metode de comunicare orală: expozitive, interogative
(conversative sau dialogate); discuţiile şi dezbaterile;
problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecţia
personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realităţii:
a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realităţii:
observarea sistematică şi independentă; experimentul;
învăţarea prin cercetarea documentelor şi vestigiilor istorice;
b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realităţii:
metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acţiune (operaţionale sau practice): a) metode
bazate pe acţiune reală / autentică): exerciţul; studiul de caz;
proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice; b) metode de
simulare (bazate pe acţiune fictivă): metoda jocurilor: metoda
dramatizărilor; învăţarea pe simulatoare.
Foarte importantă din această ultimă categorie este studiul de
caz, metodă care se folosește cu succes în predarea istoriei de
la ciclul primar la ciclul liceal.
 Studiul de caz în predarea istoriei Învăţământ gimnazial

Studiul de caz se poate defini ca metodă ce constă din confruntarea elevului cu o

situaţie reală de viaţă, prin a cărei observare, înţelegere, interpretare, urmează să realizeze un
progres în cunoaştere.
Spre exemplu, un tip de stat, un rege sau curent cultural, o situaţie politică dată, un
elev care se comportă într-un anumit fel, toate la un loc pot constitui punctul de plecare
pentru nişte studii de caz. Sunt exemple care ne conving că metoda are aplicabilitate în toate
componentele de educaţie.
Studiul de caz a fost dezvoltat la Universitatea din Harvard din SUA și pornește de la
ideea dezvoltării învățării în direct cu realitatea concretă a fenomenelor studiate..
În plan general studiul de caz reprezintă un mod aparte de a privi tehnica rezolvării de
probleme –un plus adus învățării constă în faptul că elevul dobândește și exersează o
multitudine de strategii de acțiune.
Există mai multe variante ale studiului de caz (după gradul de
angajare a elevilor):
a) Metoda situaţiei. Când elevii primesc toate informaţiile,
b) când sunt mai mult receptori la prezentarea de către profesor amdiferitelor
aspecte ale cazului vizat; este specifică pentru începutul activităţii de învăţare a elevilor.
b) Metoda incidentului. De această dată, deşi se face o prezentare completă a cazului şi
a unei părţi din informaţie, restul activităţii cade în sarcina elevilor. Aceştia sânt obligaţi să
caute şi partea de informaţie care nu le-a fost prezentată, să efectueze şi analizele cauzale
necesare şi corelaţiile de tot felul, existente în cadrul "cazului".
c) A treia situație este când elevilor li se propun doar sarcini
de rezolvat concret, indicîndu-le eventual sfera din care să aleagă cazurile de lămurit.
Identificarea şi analiza, interpretarea, concluziile de stabilit revin în exclusivitate
elevilor. Este caracteristic fazei de cea mai înaltă dezvoltare a capacităţilor de cercetare ale
elevilor.Este cea mai productivă metodă dar este dificil de pus în practică.
Pentru a fi utilă metoda trebuie avute în vedere mai multe principii, zece la număr:
1. Un caz bun e construit pe structura unei povești
2. Cazul trebuie să fie interesant
3. Cazul trebuie să fie situat in ultimii 5 ani
4. Un caz bine construit crează empatie cu personajele centrale
5.Cazul trebuie să conțină citate din persoanele implicate în el
6. Cazul trebuie să fie relevant
7. Cazul trebuie să fie provocator
8. Un caz bine construit trebuie să forțeze decizia, să oblige
elevii să ia poziții
9. Cazul trebuie să posede generalitate
10. Un caz trebuie să fie scurt deoarece elevii trebuie să aibă o
privire globală asupra fenomenului.

Repere bibliografice:
Cucoș, Constantin (coord.)-Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare și grade didactice,Ed.Polirom,Iași,2008
Păun,Ștefan-Didactica predarii istoriei,Ed Corint,București,2007
Pânișoară, Ion-Ovidiu -Comunicarea eficientă,Ed.Polirom,Iași,2006
Metoda studiului de cazArticolul de față prezintă beneficiile metodei studiului de caz la limba și
literatura română în liceu prof. Ionela Diana Doncean

Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a participanţilor cu o situaţie reală,

autentică, luată drept exemplu tipic, reprezentativ pentru un set de situaţii şi evenimente
problematice. Iniţial a fost folosită ca o metodă de
cercetare ştiinţifică (în medicină, economie, psihologie etc.),
având rădăcini în Grecia antică (Solon) şi China veche
(Confucius), însă, ulterior, studiul de caz a fost extins şi în
problemele educaţiei, fiind utilizată de profesorul Colomb
Langadall la Şcoala Comercială Harvard (1935) (Harvard Graduate
School of Bussines Administration).
Termenul provine din latinescul casus care înseamnă eveniment
fortuit. Scopurile acestei metode interactive, valoroasă din punct
de vedere euristic şi aplicativ constau în: realizarea contactului
participanţilor cu realităţile complexe, autentice dintr-un
domeniu dat, cu scopul familiarizării acestora cu aspectele
posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale,
operative, optime şi abilităţile de a soluţiona eventualele
probleme; verificarea gradului de operaţionalitate a
cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi deprinderilor, a
comportamentelor, în situaţii limită; sistematizarea şi
consolidarea cunoştinţelor, autoevaluarea din partea fiecărui
participant în parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în
situaţiile create; educarea personalităţii, a atitudinilor faţă
de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv, tratarea
cu maturiate a situaţiilor; exersarea capacităţilor
organizatorice, de conducere, de evaluare şi decizie asemeni unei
situaţii reale.
Programele de limbă și literatură română pentru ciclul superior
al liceului, în vigoare, propun la clasa a XI-a realizarea a șase
studii de caz (în trunchiul comun), respectiv șapte studii de caz
(la profilul umanist, specializarea filologie), iar la clasa a XII-a
trei studii de caz (în trunchiul comun), respectiv șase studii de
caz (la profilul umanist, specializarea filologie). Dorința de
inovare a modului de predare a disciplinei limba și literatura
română este justificată în contextul unui demers educativ
centrat pe elev astfel: Există riscul ca unii profesori să
abordeze într-un mod preponderent tradițional aspectele legate de
istoria literaturii române şi de contextul socio-istoric, cultural
sau evenimențial al unor momente importante ale acesteia. Tocmai de
aceea, programa impune realizarea unor studii de caz şi a unor
dezbateri care, alături de studiul aprofundat al textului, trebuie
să constituie activități care să-i implice pe elevi în propria
învățare. Parcursul istoric al literaturii implică, pe lângă
cunoaşterea unor repere ale fenomenului cultural românesc sau
formarea unei imagini de ansamblu asupra acestuia, şi exersarea
gândirii critice şi autonome a elevilor, dezvoltarea
competențelor de comunicare şi de lectură pe marginea textelor
sau curentelor studiate.
Metoda studiului de caz presupune parcurgerea de către elev a unor
etape, la sfârșitul cărora acesta își va prezenta rezultatul
muncii sale. Noutatea metodei constă în aceea că elevii pot
demonstra originalitate în abordarea și prezentarea studiului,
deși, „pentru elev, originalitatea nu constă în a descoperi o
direcţie cu totul nouă – pentru că atunci când pretindem acest
lucru, cădem de fapt în şabloane – ci, dimpotrivă, în a trăi
în mod personal – cu bogăţiile, nuanţele, modificările pe
care le aduce în acest domeniu personalitatea sa – o direcţie
deja existentă.”
În Sugestiile metodologice ale programelor școlare în vigoare sunt prezentate etapele
elaborării studiului de caz:
• etapă pregătitoare, în care elevii primesc bibliografie, sugestii pentru dezvoltarea temei sau
sarcini de lucru concrete pentru explorarea temei;
• după o documentare prealabilă, elevii vor realiza o prezentare generală a temei, cu
inserarea unor fragmente din texteb ilustrative.
Studiul de caz se poate realiza prin investigaţie sau prin proiecte elaborate de grupe de 4-6
elevi (1-2 grupe pentru fiecare studiu de caz). Studiile de caz vor fi repartizate grupelor încă
de la începutul anului şcolar, astfel încât o grupă să aibă un singur studiu de caz. Fiecare
prezentare va fi urmată de discuţii cu toată clasa, în care colegii pot cere lămuriri, pot
comenta aspectele care li s-au părut interesante şi pot evalua activitatea
grupelor. La rândul său, profesorul va evalua activitatea fiecărei grupe şi va nota elevii.
Regulile desfăşurării metodei au în vedere în special „cazul” ales. Astfel, pentru ca o situaţie
să poată fi considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ pentru un domeniu, ea
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând esenţialul;
să aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;
- să aibe un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui, corespunzând
pregătirii şi intereselor acestora;

- să solicite participarea activă a tuturor elevilor/studenţilor în obţinerea de soluţii,

asumându-şi responsabilitea rezolvării cazului.
Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel de
incitator şi de provocator al demersurilor de rezolvare a cazului. Cu abilitate şi discreţie, el
trebuie să aplaneze eventualele conflicte şi să manifeste răbdare fată de
greutăţile participanţilor de a soluţiona cazul, punând accent pe participarea activă şi
productivă, individuală şi de grup.
Avantajele metodei studiului de caz sunt următoarele: prin faptul
că situaţia-caz, aleasă de profesor, aparţine domeniului
studiat, iar elevii sunt antrenaţi în găsirea de soluţii, se
asigură o apropiere a acestora de viaţa reală şi de eventualele
probleme cu care se pot confrunta, „familiarizându-i cu o
strategie de abordare a faptului real” ; prin faptul că are un
pronunţat caracter activ, metoda contribuie la dezvoltarea
capacităţilor psihice, de analiză critică, de elaborare de
decizii şi de soluţionare promptă a cazului, formând
abilităţile de argumentare; prin faptul că se desfăşoară în
grup, dezvoltă inteligenţa interpersonală, spiritul de echipă,
toleranţa şi ajutorul reciproc, specific învăţării prin
cooperare; prin confruntarea activă cu un caz practic, metoda
oferă oportunităţi în construirea unui pod între teorie şi
practică.
Pe de altă parte, limitele aplicării metodei studiului de caz
constau în dificultăţile legate de realizarea portofoliului,
dificultăţi în evaluarea participării fiecărui elev la
soluţionarea cazului, concomitent cu manifestarea fenomenului de
complezenţă ori de lene, lăsând pe seama celorlalţi
responsabilitatea rezolvării cazului; dificultăţi legate de
accesul la sursele de informare necesare soluţionării cazului;
experienţa redusă a unora dintre participanţi creează
dificultăţi în găsirea soluţiei optime, cu efecte nedorite în
gradul de implicare motivaţională în activitate.
Și în acest an școlar, feed-back-ul primit de la elevii clasei a
XI-a C, clasă cu profil matematică-informatică, a fost unul
pozitiv, aceștia considerând că elaborarea studiilor de caz a
constituit un bun prilej de a se cunoaște, de a colabora și de a se informa. De asemenea, prin
prezentările pe care ei le-au realizat au demonstrat inventivitate și creativitate, depășind
limitele obișnuitelor PPT-uri, folosindu-se de interviuri, postere, jocuri de tipul „Cine știe
câștigă!” la finalul prezentării studiilor realizate.

Bibliografie:
Cerghit, Ioan – Metode de învățământ, Ed. Polirom, 1997. Programe şcolare pentru clasa a XI-
a și a XII-a, ciclul superior
al liceului - Limba şi literatura română, anexa la OMEC nr. 5959
/ 22.12.2006.
Snyders, George - Încotro merg pedagogiile nondirective?, EDP,
Bucureşti
În Sugestiile metodologice ale programelor școlare în vigoare sunt prezentate etapele
elaborării studiului de caz:

• etapă pregătitoare, în care elevii primesc bibliografie, sugestii pentru dezvoltarea temei sau
sarcini de lucru concrete pentru explorarea temei;

• după o documentare prealabilă, elevii vor realiza o prezentare generală a temei, cu

inserarea unor fragmente din texteb ilustrative.

Studiul de caz se poate realiza prin investigaţie sau prin proiecte elaborate de grupe de 4-6
elevi (1-2 grupe pentru fiecare studiu de caz). Studiile de caz vor fi repartizate grupelor încă
de la începutul anului şcolar, astfel încât o grupă să aibă un singur studiu de caz. Fiecare
prezentare va fi urmată de discuţii cu toată clasa, în care colegii pot cere lămuriri, pot
comenta aspectele care li s-au părut interesante şi pot evalua activitatea
grupelor. La rândul său, profesorul va evalua activitatea fiecărei grupe şi va nota elevii.
Regulile desfăşurării metodei au în vedere în special „cazul” ales. Astfel, pentru ca o situaţie
să poată fi considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ pentru un domeniu, ea
trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând esenţialul;

să aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;
- să aibe un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui, corespunzând
pregătirii şi intereselor acestora;

- să solicite participarea activă a tuturor elevilor/studenţilor în obţinerea de soluţii,

asumându-şi responsabilitea rezolvării cazului.

Rolul profesorului, în cazul apelului la metoda studiului de caz, se reduce doar la cel de
incitator şi de provocator al demersurilor de rezolvare a cazului. Cu abilitate şi discreţie, el
trebuie să aplaneze eventualele conflicte şi să manifeste răbdare fată de
greutăţile participanţilor de a soluţiona cazul, punând accent pe participarea activă şi
productivă, individuală şi de grup.