Eseu despre particularităţile de construcţie a personajului principal dintr-un basm cult studiat

1. Context
Povestea lui Harap-Alb a apărut în revista „Convorbiri literare“, în 1877. Pornind de la tiparul folcloric,
autorul reactualizează teme de circulație universală trecându-le prin filtrul propriei viziuni.
2. Precizarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales
Povestea este construită după schema narativă a iniţierii, care presupune un traseu al devenirii eroului,
pe parcursul confruntării cu un antagonist. Aventura lui Harap-Alb este una iniţiatică şi, din acest motiv, cei mai
mulţi comentatori au văzut în acest basm un Bildungsroman.
Harap-Alb este protagonistul basmului, întruchipare a binelui, dar este un erou atipic de basm, deoarece
este lipsit de însuşiri supranaturale. El dovedeşte prin trecerea probelor o serie de calităţi umane necesare unui
viitor împărat, în viziunea scriitorului (mila, bunătatea, prietenia, respectarea jurământului, curajul), însă nu are
puteri supranaturale, fiind construit mai degrabă pe o schemă realistă. Exponentul binelui este ajutat de per-
sonaje şi obiecte înzestrate cu puteri miraculoase.
Statutul iniţial al eroului este ilustrat de narator: boboc în felul său la trebi de aieste. Mezinul craiului
este naiv, neiniţiat, nu ştie să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparenţe.
Are nevoie de experienţa vieţii spre a dobândi înţelepciune. Se deosebeşte de fraţii săi încă de la început prin
bunătate, calitate răsplătită de sfaturile Sfintei Duminici, după ce o miluieşte cu un ban.
3. Evidenţierea a două trăsături ale personajului ales, prin câte o scenă/secvenţă comentată
Eroul este văzut în evoluţie, de la naivitate la înţelepciune. Naivitatea fiului de împărat (care se lasă
prea uşor convins de Spân) trebuie corelată cu atitudinea de antierou de la începutul drumului. Experienţa nu l-a
călit încă şi intrarea în fântână marchează o nouă etapă în devenirea sa ca erou.
Aşadar, în fântână are loc o transmutaţie simbolică: intră fiul de crai şi iese Harap-Alb, schimbarea
identităţii fiind un pas necesar în parcursul iniţiatic
Antagonistul (răufăcătorul) îl închide pe tânăr în fântână şi îi cere, pentru a-1 lăsa în viaţă, să facă
schimb de identitate, să devină robul lui şi să jure „pe ascuţişul paloşului“ (sugestie a unui cod al conduitei
cavalereşti) să-i dea ascultare întru toate, „până când va muri şi iar va învia“, condiţionare paradoxală, dar care
arată şi calea de eliberare. De asemenea, Spânul îi dă fiului de crai numele de Harap-Alb.
Dacă naivitatea de la început este o condiţie necesară iniţierii fiului de crai, bunătatea este calitatea
înnăscută care „provoacă“ transformarea personajului. Primul gest de bunătate este proba milosteniei, când îi
dă bătrânei un ban, spunându-i cu smerenie: „Ţine, mătuşă, de la mine puţin şi de la Dumnezeu mult“. Pe
parcursul călătoriei îşi va dovedi bunătatea faţă de furnici şi albine, pe care le ajută necondiţionat.

4. Analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj ale basmului, semnificative

pentru construcţia personajului ales
Titlul indică statutul eroului, temporar slugă (harap) a Spânului. Adjectivul alb, în contrast cu poziţia sa
de harap („om cu pielea şi părul de culoare neagră“), sugerează falsa identitate, schimbată în finalul basmului.
Conflictul, lupta dintre bine şi rău, se încheie prin victoria forţelor binelui. Interdicţia, una dintre
acţiunile tipice basmului, este clară: „să te fereşti de omul roş, iară mai ales de cel spân‟, iar feciorul - dând
ascultare părintelui său - reuşeşte să-l evite pe Spân de două ori. A treia oară în mijlocul labirintului din pădure,
decide să ignore povaţa şi să accepte ajutorul Spânului.. Spanul este, într-adevăr, un personaj malefic, dornic să
se substituie fiului de crai, dorind totodată şi moartea acestuia, dar în acelaşi timp are un rol extrem de
important în maturizarea şi iniţierea eroului. El este cel care îl va boteza Harap-Alb şi care îi va prezice într-un
fel destinul.
Protagonistul este construit prin modalităţi de caracterizare directă (de către narator, de către alte
personaje şi prin autocaracterizare) şi de caracterizare indirectă (prin fapte, limbaj, gânduri, relaţii cu alte
personaje, nume). Celelalte personaje îl caracterizează prin aprecierea bunătăţii sale: „puterea milosteniei şi
inima ta cea bună te ajută“, îi spune Sfânta Duminică. In discuţia cu împăratul Verde, care zice: „Ia, să am eu
o slugă aşa de vrednică şi de credincioasă ca Harap-Alb, aş pune-o la masă cu mine“, chiar Spânul îi
recunoaşte „vrednicia“.
Umanizarea fantasticului prin comportament, gestică, psihologie, limbaj demonstrează, alături de
mulţimea covârşitoare a detaliilor, abundenţa dialogului, a proverbelor, a vorbelor de duh, caracterul cult al
basmului şi originalitatea sa.

5. Concluzie
In concluzie, deşi este un personaj de basm, eroul nu reprezintă doar tipul voinicului, ca Făt-Frumos din
basmele populare, ci este şi un „om de soi bun“ (G. Călinescu), eroul „vrednic“ care traversează o serie de
probe, se maturizează şi devine împărat.