Secvenţe istorice.

Pentru a înţelege mai bine etapele de dezvoltare a Chişinăului, punctăm pe scurt principalele
evenimente din istoria localităţii Chişinău.

Toponimul Chişinău apare pentru prima dată în documentul de la 17 iulie 1436, menţionat printre reperele
naturale ale hotarului moşiei lui Oancea Logofătul (pe care s-a format apoi satul Visterniceni) "…lângă
Bâc, … în dreptul Chişinăului lui Acbaş, la Fântână, unde este seliştea tătărească". Prezenţa acestui
izvor cu un mare debit al apei, a avut un rol decisiv în crearea structurii sale urbane.
Confruntarea Fântânii Albişoara cu Fontalul de mai târziu, amenajat cu mai multe guri de scurgere, aflat
sub biserica Mazarachi, este redată în documentul din 1800 „Fântâna mare unde şi acum să află fântâna
şi sunt săpate di piatră cu izvoare cu destul curgătoare şi cunoscute di vechi”. Importanţa izvorului pentru
localitate este ilustrată de faptul că prima stradă pavată a Chişinăului s-a pornit de la această fântână.

Documentul din 8 octombrie 1466, prin care "[unchiului nostru dum]nealui Vlaicu…i-am dat şi i-am întărit
lui… pre [o silişte]‫ ٭‬la Chişinău, la Fântâna Albişoară ...", este considerat actul de naştere al localităţii, dar
localitatea deja exista, fiind cumpărată de către Vlaicu Pârcălab de la „Toader, feciorul lui Feodor, şi de la
fratele lui [...]” . În 1576 satul Chişinău este vândut de către Vasiutca, strănepoata lui Vlaicu pârcălab, lui
Dragoş. Urmaşii săi vând Chişinăul marelui vistiernic Constantin .

După primele atestări istorice, Chişinăul este des menţionat în documentele interne, în legătură cu
aşezările din apropierea sa – satul lui Oţel, atestat în 1436 , din 1517 devenit satul lui Ieremia Vistiernicul,
actuala suburbie Visterniceni, satul Buiucanii, atestaţi documentar în timpul lui Ştefan cel Mare ,
denumirea căruia a dat nume unui sector al Chişinăului, satul Hrusca, atestat în timpul lui
Ştefăniţă  satele Vovinţenii, Gheţeoanii (partea de jos a satului Visterniceni), Munceştii.

Destinul de mai departe al Chişinăului şi a satelor din vecinătatea sa, va fi legat de intrarea lor în
proprietatea unor mănăstiri ieşene. Satul Buiucani în 1620 este dăruit mănăstirii Învierea din Ierusalim ,
fiind de acum înainte administrat de către călugării de la mănăstirea Galata din Iaşi, devenită şi ea mai
înainte dependentă de aceleiaşi mănăstire. Chişinăul, deşi nu s-au păstrat documente care ar confirma
acest eveniment şi nici data când ar fi avut loc, probabil în jurul anului 1640, a devenit proprietatea
mănăstirii din Iaşi a hatmanului Melentie Balica, cunoscută mai târziu sub denumirea Frumoasa. În anul
1641 domnitorul Vasile Lupu impune pârcălabilor de Lăpuşna să facă hotarul satului Chişinău dinspre
alte sate, poruncă repetată şi în 1642, - acestea sunt primele atestări ale Chişinăului devenit sat
mănăstiresc.

A fost o intenţie a domnitorului Eustratie Dabija de a preface Chişinăul în târg, pentru care alipise satul
Visterniceni la ocolul târgului Chişinăului. Din timpul acestui domnitor locuitorii Chişinăului se vor
numi târgoveţi. Peste câţiva ani domnitorul Duca şi el va întări ocolul târgului Chişinău prin alipirea satului
Gheţeoani de dincolo de Bâc. În 1671 sunt atestaţi funcţionarii domneşti caracteristici târgurilor –
pârcălabul de Chişinău şi şoltuzul, încheindu-se procesul formării structurilor administrative proprii
oraşelor medievale. Cronicarul Miron Costin, relatând firul unor evenimente istorice din anii 1677
pomeneşte Chişinăul printre oraşele Ţării de Jos, anul 1677 fiind considerat, eronat, prima menţiune a
Chişinăului ca târg, pe când Chişinăul era târg format în mod firesc deja de peste 12-15 ani. D. Cantemir,
în lucrarea sa Descrierea Moldovei, îl califică târguşor de mai mică însemnătate. În documentele
cancelariei moldoveneşti, începând cu anul 1712, Chişinăul va fi numit în exclusivitate târg. Potenţialul
Chişinăul ca târg este relevat prin prezenţa dughenelor care aduceau venit şi a marilor depozite domneşti
cu mălai.

În anul 1683 Cişinăul este devastat de cazaci în timpul companiei în Moldova a regelui polon Ian
Sobieski, în 1690 - de turci şi tătari.

Anul 1739 devine important pentru istoria localităţii, semnalând începutul unei noi etape în care are loc
deplasarea târgului Chişinău, care încorporează o porţiune de teren al satului Buiucani. Informaţiile
preţioase cu privire la dinamica extensiunii teritoriale a Chişinăului prezintă litigiile dintre târgoveţi şi
mănăstirile proprietare a Chişinăului şi a satului Buiucani.

După cum atestă documentele, la 20 ianuarie, anul 1739, arhimandritul mănăstirii Galata, descrie situaţia
deja creată „Buiucanii ... intră şi în vatra târgului Chişinău, că târgoveţii au casă şi dughene şi pivniţe pe
locul Sf. Mormânt (a mănăstirii căreia aparţinea satul Buiucani – n.n.) ... şi calcă locul acela cu vitele lor ...
târgoveţii creştini, şi armeni şi jidovi”. Situaţia incertă a hotarelor se agravase în urma devastării în 1739 a
Chişinăului de către armata turcească, în următorul an fiind necesare noi departajări de hotare între
moşiile Chişinău şi Buiucani. Despre incendierea relaţiilor dintre târgoveţi şi mănăstiri, este grăitor faptul
că patriarhul Ierusalimului a scris carte de blestem asupra târgoveţilor, iar aceştia – o plângere comună
împotriva egumenilor mănăstirilor Galata şi Frumoasa (ultima numită şi Sf. Arhangheli), susţinând că
locuiesc pe pământ domnesc şi nu mănăstiresc . Cu această ocazie, marele vornic al Chişinăului,
Constantin Razu, a clarificat, că „mai înainte vreme au fost tot târgul [al] mănăstirii Sf. Arhangheli, iar de
la vremea răscoalelor, când au venit moscalii la Hotin, arzându-se toate casele târgoveţilor aşezarea
după răscoale s-ar fi tras mai sus aş face case şi dughene ajungând şi pe Buiucani, pe moşia mănăstirii
Galaţii”. Deoarece litigiile continuau, domnitorul Matei Ghica, cedând presiunilor egumenului de la Galata,
a eliberat o carte domnească, în care se afirma contrariul „... târgul Chişinău este descălecat dintr-un
început pe locul Buiucanilor, moşia mănăstirii Galata” . Aceste litigii erau inspirate de interese comerciale.
În 1756 este menţionat pentru prima dată mezilul, poşta turcească, care trecea prin Chişinău, orientat
spre vadul Bâcului de pe lângă heleşteul Chişinăului, arteră rutieră devenită importantă şi din punct de
vedere comercial. Din scrisoarea egumenului mănăstirii Galata, reieşea că venit aduceau mănăstirii
târgoveţii, impozitul fiind perceptat de la fiecare stângen al frontului ocupat de proprietatea imobiliară „de
la faţa târgului”, pe când cei aşezaţi periferic – nu plăteau venit.

În 1788, are loc al doilea mare dezastru din istoria Chişinăului. Construcţiile oraşului sunt date pradă
focului de către armata turcească la retragerea ei în urma înfrângerii suferite într-una din ciocnirile militare
cu armata rusă. Aproape toate construcţiile urbane din centrul localităţii au fost ruinate în timpul acelui
conflict militar. Una din bisericile târgului era Sf. Nicolae, care fusese atestată chiar de domnitori drept
„domnească”, indiciu al opiniei formate cu privire la statutul de oraş al Chişinăului, care după obiceiul ţării,
era domeniu domnesc, dar Chişinăul era, după cum s-a văzut mai sus, – târg mănăstiresc. Vatra târgului
a stat o perioadă pustiită, urmând peste doi ani o adresare specială a egumenului mănăstirii Sf.
Arhangheli din Chişinău, pentru „ca să se adune lăcuitori la numitul târg” .

Fiind târg mănăstiresc, aşezat pe două moşii ale mănăstirilor ieşene închinate, Chişinăul a devenit liber
doar în 1818, când guvernul rus a propus să se facă schimb – în locul Chişinăului acestor două mănăstiri
au fost propuse alte sate. Chişinăul împreună cu satele Buiucani, Hrusca şi moşia Vovinţeni, au fost
dăruite statului de către proprietarii acestor localităţi, patriarhul Ierusalimului şi arhimandritul mănăstirii
Muntelui Sinai, transmitere oficiată, împreună cu toate documentele necesare, la 22 aprilie 1818 .
Mănăstirile şi-au rezervat dreptul de „a folosi curtea ... şi dughenele ca persoane particulare”, proprietăţi
în cadrul localităţii.

Documentele de cedare a moşiilor conţin explicaţia, că „oraşul numit Chişinău, o parte a căruia este
amplasată pe două moşii, una a mănăstirii Galata, aflată într-un hotar cu Vovinţeni şi Buiucani, pe ultimul
fiind amplasat satul Buiucani, dăruiesc pentru totdeauna în vistieria Împăratului, numitele ocine, împreună
cu biserica de piatră în care se sărbătoreşte Soborul Sf. Arhistratigi”.

Din această notă, este evident că satul Buiucani nu făcea parte din vatra istorică a oraşului Chişinău, iar
Vovinţenii la această dată prezentau doar o moşie. În monografia jubiliară a Chişinăului din 1912 a fost
expusă istoria extinderii târgului cu concluzia, că „Poate cea mai captivantă filă din istoria Chişinăului este
contopirea cu satul vecin, dar aceasta demult a fost considerată neinteresantă pentru istoria oraşului”,
afirmaţie care s-a dovedit, de fapt, că nu corespunde realităţii, dar prin semnalarea problemei, a incitat
spiritele.

După cum se observă din relatarea principalelor evenimente istorice, circumstanţele nefavorabile, sociale
şi politice, au frânat în repetate rânduri elanul dezvoltării târgului Chişinău. Aflat în arealul războaielor
ruse-turceşti din secolul al XVIII-lea, târgul a suferit mereu din partea participanţilor la conflictele militare.
Documentele istorice atestă că refacerea din ruină a târgului după dezastrul 1739 a avut loc cu
schimbarea vetrei sale istorice, mai favorabilă pentru comerţ devenind partea de nord-vest a oraşului,
fapt care a generat mai multe litigii între târgoveţii din Chişinău şi proprietarii satului Buiucani, pe moşia
căruia se deplasase Chişinăul. Explicaţia acestei schimbări de hotar, şi implicit al centrului istoric al urbei,
ţine de condiţiile ascensiunii urbane rapide a Chişinăului din această perioadă.

Cum era în Chişinăul medieval

Ştim cu toţii că prima atestare documentară a Chişinăului este un hrisov din 1436. La început
menționat drept moşie, apoi drept sat, Chişinăului i-au trebuit câteva secole pentru a căpăta statutul
de târg (adică oraş).
Nu s-a păstrat documentul prin care Chişinăul e ridicat la rang de târg. Totuşi, dintr-un document
din 2 august 1666 rezultă că domnitorul Eustratie Dabija dăduse cu câțiva ani înainte, în perioada
domniei sale, satul Visterniceni ,,târgoveţilor din Chişinău pentru ca să s mărească hotarul târgului”.
Deci, domnia lui Eustratie Dabija (1661-1665) este perioada când Chișinăul este pentru prima oară
numit târg, iar chişinăuienii târgoveţi.

Unii istorici susţin că anume Eustratie Dabija a fost cel care i-a conferit Chişinăului statutul de târg,
alipirea Visternicenilor la Chişinău fiind făcută de domnitor tocmai în acest context.

Apropo, ştiţi cumva unde în Chişinău este strada Eustratie Dabija?

Domnitorul Eustratie Dabija (1661-1665)

Şi aşa cum a ajuns târg, Chişinăul a căpătat şi atributele acestui statut, inclusiv dreptul de a avea în
frunte o conducere proprie formată din şoltuz şi pârgari. Iar șoltuzul și pârgarii dețineau pecetea
târgului Chișinău.

Şi acum, să trecem la subiectul principal al acestui articol: ce era reprezentat pe pecetea şoltuzului de
Chişinău? Altfel spus, care este vechea stemă a Chişinăului?

Pentru a încerca un răspuns la această întrebare, va trebui să vă povestesc despre un document.

Cei 12 martori ai vânzării

Calea simplă pentru a identifica vechea stemă a Chişinăului ar fi fost să se ia vreun act emis de
şoltuzul de Chişinău şi să se vadă ce e reprezentat pe sigiliul aplicat de acesta.

Din păcate, niciun act emis de şoltuzul de Chişinău nu a fost încă identificat [9].

Cu toate acestea, există acte în care şoltuzii de Chişinău sunt menţionaţi.

De exemplu, într-un document din 8 ianuarie 1671 este pomenit Căzacul şoltuzul de Chişinău.
Aceasta este cea mai veche atestare a unui şoltuz de Chişinău, la mai puţin de 10 ani de la prima
atestare a Chişinăului ca târg. Deci, Căzacul este unul din primii șoltuzi chișinăuieni.

În acest document din 1671 întocmit la Chişinău, Căzacul şoltuzul este unul din cei 12 martori la
vânzarea de către un anume Vasile Suriceanul a părţii sale din moşia Hruşova de pe Ichel către
Necoară şi fraţii acestuia.

Documentul menţionează drept martori la această vânzare 12 oameni (,,la tocmala noastră mulţi
oameni s-au tâmplat anumi”), după cum urmează:

1. Gavril pârcălabul de Chişinău

2. Vasilie Stancul de Turlueşti
3. Micul, ginerele Dolocăi de Mărteneşti
4. Toader snă Doloca ot tam şe (adică tot din Mărteneşti)
5. Zota vătavul de Boşcana
6. Scridon vătavul ot Micăuţi
7. Vasile ot Negreşti
8. Andriiu ot Păşcani
9. Ion ot tam şe (adică şi el din Păşcani)
10. Aftenie ot Drăbuşeani
11. Căzacul şultuzul ot Chişănău
12. Budul ot tam (adică tot din Chişinău).

Documentul acesta din 1671 este disponibil în transcriere într-o colecţie publicată de Aurel V. Sava în
1944 [10].

După ce se menţionează locul şi data întocmirii, se specifică semnatarii documentului. Luând lista
martorilor vânzării pe care i-am zis mai sus şi comparând-o cu semnatarii, descoperim că unul din
martori nu a semnat actul.

Care din martori nu a semnat?

Căzacul şoltuzul n-a semnat!

În plus, în colecţia lui Sava se menţionează sub transcriere că documentul despre care vorbim are pe
el şi o pecete.

,,Din legendă pare a se desprinde cuvântul Chişinău” scrie Sava, descriind pecetea. Prin ,,legendă”
aici se are în vedere inscripţia de pe pecete.

Şi imaginea? Ce imagine e pe pecete? Sava scrie: ,,Pecetia mare rotundă cu tuş negru, reprezintă un
un sfânt îmbrăcat în zale.”

Dacă au fost 12 martori la vânzarea care a avut loc la Chişinău, au semnat doar 11 din martori şi
singurul care n-a semnat e şoltuzul, este foarte probabil ca cel de-al 12-lea martor să-şi fi certificat
mărturia la vânzare prin pecete (mai ţineţi minte atribuţia şoltuzului de ,,întărire a tranzacţiilor
dintre târgoveţi” de care vorbeam mai sus?).
Cât despre sfântul în zale…

Sunt câţiva sfinţi reprezentaţi de obicei în zale.

Sfântul Gheorghe apare în zale, dar în mod obișnuit este reprezentat pe cal ucigând balaurul, de care
Sava nu zice nimic.

Sf. Arhanghel Mihail este şi el cu zale. Apropo, Vechiul Sobor al Chişinăului de care am mai
scris aici avea hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil. Totuşi, în mod tradițional Arhanghelul
Mihail este desenat cu aripi (iar Sava nu zice nimic de aripi).
Apoi, mai poate fi Sfântul Dumitru, care şi el poartă zale. Ştim că cel mai mare târg al Chişinăului
începând cu sec. XIX se ţinea de Sf. Dumitru. Am mai scris de asta aici.

Rămâne un subiect de cercetat.

Până la urmă, partea tristă legată de istoria Chişinăului este că sunt încă foarte multe lucruri care
trebuie cercetate şi descoperite.

Dar și partea bună legată de istoria Chişinăului este că sunt încă foarte multe lucruri care trebuie
cercetate şi descoperite.

SURSE WEB:

https://www.youtube.com/watch?v=pwA4LBcE7Sk

https://www.youtube.com/watch?v=sClzxwqFFLs

http://www.istoria.md/articol/133/mun__Chi%C5%9Fin
%C4%83u,_Republica_Moldova,_pagini_de_istorie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Chi%C8%99in%C4%83u

https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_Chi%C8%99in%C4%83ului

https://bortapavel.wordpress.com/istoria-chisinaului/

https://www.ziarulnational.md/chisinaul-la-579-de-ani/

https://andreiesanu.files.wordpress.com/2011/11/chisinau-file-de-istorie.pdf

http://www.monument.sit.md/old-photos/