1.

Genetică
1.1. Genetica moleculară
1.1.1. Acizii nucleici
I. Structura chimică a acizilor nucleici
Structura chimică a acizilor nucleici a fost descoperită de J. Watson și F. Crick (1953) și a fost
confirmată de M. Wilkins; au premiul Nobel pentru medicină și biologie ( 1962 )
Acizii nucleici sunt de două tipuri:
● Acid dezoxiribonucleic ( A.D.N ); Acid ribonucleic ( A.R.N )
Acizii nucleici sunt substanțe macromoleculare, alcătuite din unități care se repetă, numite nucleotide.
a. O nucleotidă este alcătuită din trei componente: o bază azotată, o pentoză și un radical fosforic
Componenta nucleotidei A.D.N A.R.N
Bază azotată Purinică, ce prezintă două cicluri Adenina ( A ) Adenina ( A )
condensate însumând 5 atomi de Guanina ( G ) Guanina ( G )
carbon ( C ) și 4 atomi de azot ( N )
Pirimidinică, ce prezintă un singur Citozina ( C ) Citozina ( C )
ciclu cu 4 atomi de carbon ( C ) și 2 Timina ( T ) Uracilul ( U )
atomi de azot ( N )
Pentoză Dezoxiriboza ( D ) Riboza ( R )
( zahăr, cu 5 atomi de carbon)
Radical fosforic ( P ) Radical fosforic ( P ) Radical fosforic ( P
)
Reprezentarea schematică a unei nucleotide

A.D.N A.R.N

b. Nucleosida este o nucleotidă fără radicalul fosforic .

c. Tipuri de legături între nucleotidele:

● intracatenare
- se realizează între nucleotidele aceleași
catene
- sunt legături fosfodiesterice, realizate de
radicalul fosforic ( P ) între C 3' al pentozei
unei nucleotide și C 5' al pentozei nucleotidei
următoare
● intercatenare
- se realizează între nucleotide aparţinând celor două
catene de A.D.N
- sunt legături de hidrogen, realizate între o bază
azotată purinică a unei nucleotide de pe o catenă și o
bază azotată pirimidinică a unei nucleotide de pe
cealaltă catenă
- legăturile de hidrogen sunt de două tipuri:
- duble, între: A = T și T = A
- triple, între: C ≡ G și G ≡ C
- legăturile triple conferă o stabilitate mai mare
regiunilor de A.D.N care le conțin, decât legăturile
duble

Prin legarea nucleotidelor se obțin lanțuri ( catene ) polinucleotidice

● A.D.N –ul este alcătuit din două catene polinucleotidice
● A.R.N –ul este alcătuit dintr-o singură catenă polinucleotidică
 A.D.N bicatenar( 2 lanţuri polinucleotidice ) A.R.N monocatenar( 1 lanţ polinucleotidic )
catena 5' → 3' catena 3' → 5'
P P P
5' 3' 5'
D- T=A-D R- U
3' 5' 3'

P P P
5' 3' 5'
D–C≡G- D R–C
3' 5' 3'

P P P
5' 3' 5'
D–G≡C- D R–G
3' 5' 3'

P P P
5' 3' 5'
D–A=T- D R–A
3' 5' 3'

P P P
II. Structura primară și secundară a A.D.N –ului
1. Structura primară - este monocatenară
- este reprezentată de ordinea nucleotidelor dintr- o catenă, care exprimă înscrierea, sub formă codificată
biochimic, a informației genetice
2. Structura secundară este bicatenară și este reprezentată de un dublu helix
a. Dublul helix
- este alcătuit din două catene răsucite în jurul unui ax comun, cu bazele azotate dispuse spre interior
- diametrul dublului helix ( 2 nm = 20 Å ; Å = angstrom )
- 1 pas de spiră este o rotație completă a catenelor în jurul axului comun ( 3,4 nm = 34 Å ) ; deoarece pe o
spiră sunt 10 nucleotide, înseamnă că distanţa dintre 2 nucleotide succesive este ( 0,34 nm = 3,4 Å )
- răsucirea spiralei este spre dreapta, în sensul acelor de ceasornic ( spirală dextrogiră )
b. Caracteristicile catenelor:
- antiparalele: într-o catenă legăturile dintre nucleotide se realizează în direcția C 5' → C 3' , iar în
cealaltă catenă în direcția C 3' → C 5'; citirea informației genetice se face doar în direcția C 5' → C 3'
- complementare: o nucleotidă cu o bază azotată purinică dintr-o catenă se leagă, prin legături de
hidrogen, cu o nucleotidă cu bază azotată pirimidinică din cealaltă catenă și invers; există 4 tipuri de
legături: A = T ; T = A ; G ≡ C ; C ≡ G
c. Proprietățile macromoleculei de A.D.N:
- stabilitate fizică şi chimică, datorată structurii bicatenare de dublă spirală
- stabilitatea este asigurată, de punţile fosfodiesterice intracatenare ( pe verticală )și de legăturile de
hidrogen intercatenare ( pe orizontală )
III. Denaturarea și renaturarea A.D.N -ului
1. Denaturarea
- reprezintă capacitatea catenelor complementare ale A.D.N –ului de a se separa, prin ruperea legăturilor
de H2, atunci când o soluție de A.D.N este încălzită până la 100 0 C
- în urma acestui proces, A.D.N –ul devine monocatenar
- valoarea temperaturii de denaturare este direct proporțională cu procentul de legături triple din molecula
de A.D.N; A.D.N rămâne monocatenar și se numește A.D.N denaturat, atunci când soluția de A.D.N
monocatenar este răcită brusc
2. Renaturarea
- reprezintă capacitatea catenelor complementare ale A.D.N –ului de a reface A.D.N-ul bicatenar, prin
refacerea legăturilor de hidrogen, atunci când soluția de A.D.N monocatenar este răcită treptat
- în urma acestui proces, A.D.N –ul redevine bicatenar și se numește A.D.N renaturat
Importanța proceselor de denaturare – renaturare
- în celulă au loc procese de denaturare şi renaturare fiziologică necesare realizării unor reacţii metabolice
normale
- atunci când este necesară păstrarea A.D.N în stare denaturată, pentru un anumit timp şi pe un anumit
sector al său, intervin proteine speciale care păstrează cele două catene separate.
- prin amestecarea unor catene de A.D.N de la specii diferite se pot obține hibrizi mo-leculari
interspecifici și se poate stabili gradul de înrudire filogenetică dintre specii; astfel, cu cât speciile sunt mai
înrudite, cu atât temperaturile de denaturare sunt mai apropiate, iar renaturarea se face mai repede și într-o
proporție mai mare; de ex: între A.D.N –ul de la om și cel de la maimuță procentul renaturării este de 75
%, pe când între A.D.N –ul de om și cel de la șoarece procentul renaturării este de 25 %; prin hibridarea
moleculară între A.D.N și A.R.N se pot localiza în A.D.N, genele care determină sinteza diferitelor tipuri
de A.R.N
IV. Funcțiile A.D.N –ului : autocatalitică și heterocatalitică
1. Funcția autocatalitică
- constă în replicarea A.D.N –ului după modelul semiconservativ, în faza S ( de sinteză ) a ciclului
celular, când o celulă se pregătește pentru diviziune prin dublarea cantității de A.D.N
- conform acestui model, inițial are loc ruperea legăturilor de hidrogen, treptat, sub acțiunea enzimei
numită helicaza
- cele două catene ale A.D.N –ului se separă treptat pornind dintr-un punct , numit punct de inițiere al
replicării ( bifurcație de replicare ) și se continuă până la punctul terminal de replicare
- pe măsură ce spirala se desface, începe refacerea ei sub acțiunea enzimei A.D.N –polimeraza
- nucleotidele libere din citoplasmă se leagă succesiv, pe bază de complementaritate, prin legături de
hidrogen, cu nucleotidele celor două catene ale A.D.N –ului, numite catene matriță
- legarea nucleotidelor de pe o catenă este catalizată de enzima A.D.N – ligaza
- catena matriță 3' → 5' servește pentru sinteza unei catenă replică antiparalelă, orientată în direcția 5' →
3' ; această catenă este sintetizată continuu și se numește catenă principală
- catena matriță 5' → 3' servește pentru sinteza unei catene replică antiparalelă, orientată în direcția 3' →
5'; această catenă se sintetizează discontinuu și se numește catenă întârziată
- prin atașarea catenelor replică de catenele matriță cu ajutorul legăturilor de hidrogen, se obțin două
molecule de A.D.N bicatenar, identice cu cea inițială, fiecare având o catenă veche, cu rol de matriță și o
catenă nou sintetizată, numită catenă replică
2. Funcția heterocatalitică constă în sinteza de proteine
- proteinele sunt macromolecule formate prin înlănțuirea într-o anumită succesiune a celor 20 de tipuri de
aminoacizi, prin legături peptidice
- unele proteine îndeplinesc rol structural, contribuind la construcția de noi celule și repararea leziunilor;
cele mai multe proteine funcționează ca enzime, catalizând reacțiile biochimice
- macromolecula de A.D.N conțin informația genetică ce determină ordinea de succesiune a aminoacizilor
în macromolecula proteică
- legătura dintre secvența de nucleotide în macromolecula de A.D.N și succesiunea aminoacizilor în
macromolecula proteică se realizează cu ajutorul codului genetic
Dogma centrală a geneticii : A.D.N → A.R.N m→ proteine
- conform acestei dogme, informația genetică se reproduce prin replicație și este decodificată
( transformată într-o proteină specifică ) prin transcripție și translație
V.Tipurile de A.R.N
A.R.N-ul este o macromoleculă alcătuită dintr-o singură catenă polinucleotidică; uneori A.R.N –ul
poate prezenta, în anumite regiuni, o structură bicatenară, datorită răsucirii catenei în jurul propriei axe și
formării de punți de hidrogen de tipul A = U , U = A, G ≡ C și C ≡ G.
Sinteza A.R.N –ului se numește transcripție și constă în copierea informației genetice a catenei de A.D.N
orientată în direcția 3' → 5', cu ajutorul enzimei A.R.N - polimeraza
1. A.R.N v ( viral )
- este materialul genetic al ribovirusurilor: unii bacteriofagi ( virusuri ale bacteriilor ), virusuri vegetale
( VMT = virusul mozaicul tutunului ), virusuri animale: virusul turbării, gripal, poliomielitei, stomatitei
veziculare, H.I.V; poate avea structură monocatenară sau mai rar bicatenară
- replicația are loc în celula – gazdă, cu ajutorul enzimei acesteia, numită A.R.N – polimeraza, pornind de
la A.R.N v inițial
- la retrovirusuri ( H.I.V ) A.R.N v servește ca matriță pentru sinteza unei catene de A.D.N, cu ajutorul
enzimei A.D.N –polimeraza, numită reverstranscriptaza; în prima fază rezultă un hibrid A.R.N v –
A.D.N monocatenar, după care este hidrolizat A.R.N –ul viral și A.D.N –ul monocatenar este trecut în
formă bicatenară; A.D.N –ul bicatenar este utilizat ulterior ca matriță pentru sinteza A.R.N –ului viral
inițial
- este materialul genetic și la viroizi, care au o moleculă mică de A.R.N, fără înveliș proteic
2. A.R.N m ( mesager )
- are structură monocatenară și reprezintă 5 % din A.R.N –ul celular
- are o lungime variabilă, în funcție de lungimea genei pe care a copiat-o
- copiază informația genetică a unei catene de A.D.N, proces numit transcripție
- transcripția are loc în nucleu, după care A.R.N –ul mesager migrează în citoplasmă și se asociază cu
ribozomii, formând poliribozomi ; - este distrus enzimatic la sfârșitul sintezei proteice
3. A.R.N t ( de transport = de transfer )
- este format din 70 – 90 de nucleotide și are o structură monocatenară, cu porțiuni bicatenare
- are aspectul unei frunze de trifoi, fiind alcătuit din patru brațe ( regiuni bicatenare ), trei bucle ( regiuni
monocatenare ) și o tijă de mărime variabilă
- are doi poli funcționali:un pol la care se atașează un anumit aminoacid și un pol care conține
anticodonul ( o secvență de trei nucleotide care recunoaște, la nivelul ribozomilor, o secvență de trei
nucleotide complementare ale codonului din A.R.N –ul mesager )
- transportă aminoacizii la locul sintezei proteice, la nivelul ribozomilor, în cadrul procesului de
translație; fiecare tip de aminoacid este transportat de un anumit tip de A.R.N de transport
4. A.R.N r ( ribozomal )
- este monocatenar, cu porțiuni bicatenare și reprezintă 85 % din A.R.N –ul celular
- intră în structura ribozomilor, alături de proteinele ribozomale și are rol în sinteza proteinelor
- un ribozom este format din două subunități, una mare și una mică, care vor atașa între ele nucleotidele
de recunoaștere de la începutul moleculei de A.R.N m;
- pe suprafața ribozomului există trei locusuri ( regiuni ):

o aminoacil ( A ), unde se atașează molecula de aminoacid adusă de A.R.N t

o peptidil ( P ), unde se formează legătura peptidică între doi aminoacizi alăturați
o exit ( E ), unde catena polipeptidică sintetizată se desprinde de pe suprafața ribozomului

- ribozomii au fost descoperiți de savantul român George Emil Palade, care a primit premiul Nobel pentru
această descoperire
5. A.R.N sn ( small nuclear = nuclear mic )
- a fost evidențiat în nucleul celulei animale, având rol important în funcționarea nucleului
- intervine în inițierea sintezei proteice și în maturarea A.R.N –ului mesager
VI. Codul genetic( “ dicţionarul virtual” )
- este reprezentat de secvența de nucleotide din A.R.N m, organizată în codoni, care determină, la nivelul
ribozomilor, ordinea aminoacizilor în macromolecula proteică
- este alcătuit din unități de codificare a informației genetice, numite codoni
- codonul este alcătuit dintr-o succesiune de trei nucleotide din molecula de A.R.Nm care determină
poziția unui aminoacid în macromolecula proteică; numărul de codoni este de 64
- 61 de codoni se numesc codoni sens și codifică diferiți aminoacizi; doi codoni, AUG (codifică
metionina ) și GUG ( codifică valina ), se numesc codoni de start (de inițiere ) deoarece marchează
începutul mesajului genetic; codonii care codifică același aminoacid se numesc codoni sinonimi
- 3 codoni, UAA, UAG și UGA, se numesc codoni non – sens ( de stop ) deoarece marchează sfârșitul
mesajului genetic; mesajul genetic este reprezentat de secvența de nucleotide din A.R.N m cuprinsă între
un codon de inițiere și un codon de stop
Caracteristicile codului genetic
1. Este nesuprapus, ceea ce înseamnă că doi codoni vecini nu au nucleotide în comun
2. Este fără virgule, ceea ce înseamnă că între doi codoni vecini nu există semne de
punctuație biochimică, astfel încât informația genetică se citește în mod continuu
3. Este degenerat, ceea ce înseamnă că mai mulți codoni codifică același aminoacid
4. Este universal, ceea ce înseamnă că aceiași codoni codifică aceiași aminoacizi în
toată lumea vie; excepție: codonul UGA (codon de stop în genomul nuclear ) codifică aminoacidul
triptofan ( genomul mitocondrial) ; codonii AGA, AGG ( codoni sens în genomul nuclear ) sunt codoni de
stop ( în genomul mitocondrial).
VII. Etapele sintezei proteice sunt transcripția și translația
A. Transcripția
- constă în copierea informației genetice dintr-o catenă de A.D.N în A.R.N –ul celular: A.R.N m, A.R.N t
și A.R.N r, cu ajutorul enzimei A.R.N – polimeraza
- la procariote, se copiază informația genetică din mai multe gene succesive; genele au o structură
continuă, conținând numai secvențe informaționale ( exoni ); se sintetizează direct A.R.N –ul mesager
care participă la procesul de translație
- la eucariote, se copiază informația genetică a unei singure gene; genele au structură discontinuă,
conținând secvențe informaționale, numite exoni și secvențe non – informaționale, numite introni, care
vor fi eliminați prin transcripție
Transcripția la eucariote are loc în nucleu și se face în două etape:
1. formarea A.R.N m precursor prin copierea unei catene de A.D.N, cu ajutorul enzimei A.R.N
polimeraza
2. formarea A.R.N m matur prin eliminarea intronilor și asamblarea exonilor, cu ajutorul enzimei
ligaza; A.R.N m matur trece din nucleu în citoplasmă, unde participă la procesul de translație
EXON INTRON EXON 2 INTRON EXON INTRON EXON
1 1 2 3 3 4

A.D.N

↑începutul genei ↑sfârşitul genei

EXON 1 INTRON EXON INTRON EXON INTRON EXON
1 2 2 3 3 4
A.R.Nm precursor

ELIMINAREA INTRONILOR
ASAMBLAREA EXONILOR
EXON 1 EXON EXON EXON
2 3 4

A.R.N m matur
B. Translația
- este procesul de traducere a informației genetice, în urma căreia o secvență de nucleotide din A.R.Nm
este transformată într-o secvență de aminoacizi în molecula proteică
- A.R.Nm se cuplează cu ribozomii din citoplasmă și formează poliribozomii, locul unde se realizează
translația
Etapele translației:
1. Inițierea sintezei proteice presupune:
Formarea secvenței de inițiere:
- prin cuplarea A.R.N m matur la subunitatea mică a ribozomului se formează un complex de inițiere, la
care se atașează și subunitatea mare a ribozomului, având loc asamblarea unui ribozom complet
- pe aceeaşi moleculă de A.R.N m matur se pot ataşa mai mulţi ribozomi, formându-se poliribozomi
- codonul de start al A.R.N m ( AUG ) codifică o secvenţă de iniţiere ce corespunde aminoacidului
metionină ( eucariote ) sau formilmetionină ( bacterii ), aminoacid care va fi ulterior eliminat
Pregătirea aminoacizilor pentru sinteză:
a. activarea aminoacizilor prin reacţia cu A.T.P care le va dona energie, cu ajutorul enzimei
aminoacilsintetaza
AA + ATP AMINOACILSINTETAZA
AA ~ AMP + P ~ P
b. atașarea aminoacidului activat de un A.R.N t specific, cu ajutorul enzimei aminoacilsintetaza
AA ~ AMP + A.R.N t AMINOACILSINTETAZA AA ~ A.R.N t + AMP

2. Formarea și elongarea catenei proteice

- presupune trecerea ARN m printre subunităţile ribozomului ( într-un ribozom este loc doar pentru doi
codoni ai ARN m )
- ribozomul se deplasează în direcţia 5'→ 3' ( sensul de citire a informaţiei genetice)
- are loc formarea legăturilor peptidice între aminoacizi, cu ajutorul enzimei peptidpolimeraza

AA 1 ~ A.R.N t 1 + AA 2 ~ A.R.N t 2 PEPTIDPOLIMERAZA

AA 1 ~ AA 2 + A.R.N t1 + A.R.N t2

- pe măsură ce ARN m se deplasează, informaţia este tradusă din „ limbajul polinucleotidic” în „limbajul
polipeptidic” şi lanţul de aminoacizi se lungeşte prin formarea de legături peptidice între aminoacizi
3. Terminarea sintezei proteice
- când citirea informaţiei genetice ajunge în dreptul unui codon de stop , încetează sinteza proteică, catena
polipeptidică este eliberată din ribozom, iar ribozomul este disociat în subunităţile sale; acestea vor fi
reciclate în următoarea rundă de traducere a mesajului genetic
- aceeaşi moleculă de ARN m trece succesiv prin mai mulţi ribozomi( formând poliribozomii ) şi pe baza
ei se formează mai multe exemplare din molecula proteică respectivă, în funcţie de nevoile celulei,după
care ARNm utilizat este distrus; aceasta este o măsură luată de celulă spre a fi evitată modificarea
secvenţei de nucleotide a ARN m ( modificarea mesajului genetic), ceea ce ar avea efectul unei mutaţii
- celelalte molecule de ARN celular ( ARNr, ARN t ) sunt stabile, sunt reciclate şi participă la numeroase
runde de traducere a mesajului genetic.