1.2.

Analizatorii

Segmentele unui analizator

Analizatorii sunt sisteme complexe care recepţionează, conduc şi analizează informaţii din mediul
extern, pe baza cărora formează senzaţii specifice.
Componentele unui analizator  sunt: segmentul receptor ( periferic ) , segmentul de conducere 
( intermediar ) și segmentul central.
I. Segmentul receptor ( periferic ) este reprezentat de diferite tipuri de receptori.
- recepționează stimulii din mediul extern sau intern și îi transformă în impulsuri nervoase
Tipuri de receptori:
1. după structură 
- terminaţii nervoase libere sau  încapsulate ( corpusculi )  ex: corpusculii Meissner, discuri Merkel,
corpusculi Ruffini;                                                 
- neuroni ( ex: vizuali, olfactivi )
-  celule epiteliale specializate ( ex: auditive, vestibulare, gustative )
2. după localizare:
a. Exteroceptori -  sunt localizați la suprafața corpului și recepționează stimuli din mediul extern
-  tipuri:  - de contact ( receptori tactili, termici și dureroși din piele și receptori gustativi )
- de distanță ( receptori vizuali, auditivi, vestibulari și olfactivi)
b. Proprioceptori -  sunt localizaţi în muşchi, tendoane şi articulaţii
- tipuri: - kinestezici( recepționează mișcările de la nivelul articulațiilor)
- de control al tonusului muscular ( recepționează tensiunea  din mușchi )
c. Interoceptori ( visceroceptori ) - localizaţi în pereţii organelor interne ( viscerelor )
- recepționează stimuli din interiorul organismului
3. după natura stimulului
a. Chemoreceptori – sunt stimulaţi de substanţe chimice sapide,care se dizolvă în salivă, ( în cazul
receptorilor gustativi) sau de substanțe chimice volatile ( în cazul receptorilor olfactivi )
b. Fotoreceptori – sunt stimulaţi de lumină ( receptori vizuali: celulele cu conuri şi celulele cu bastonaşe
din retină )
c. Termoreceptori – sunt stimulaţi de variațiile de temperatură ( receptorii termici din piele )
d. Mecanoreceptori – sunt stimulaţi de stimuli mecanici ( atingere, presiune, tracțiune, vibrații sonore )și
sunt reprezentați de: receptori tactili, presionali (din piele ), proprioceptori ( din mușchi, tendoane și
articulații ) și receptorii auditivi și vestibulari ( din urechea internă )
e. Algoreceptori – sunt stimulați de orice stimul puternic , care produce leziuni celulare și sunt localizați
în piele, tendoane, mușchi, articulații, pereții viscerelor
4. după viteza de adaptare
a. Fazici – activitatea crește la aplicarea stimulului și scade la menținerea stimulului
- se adaptează treptat ( ex: receptorii olfactivi și gustativi )
b. Tonici – activitatea este constantă pe toată durata aplicării stimulului
- nu se adaptează ( ex: receptorii vizuali )
II. Segmentul de conducere ( intermediar ) este reprezentat de căi de conducere ascendente care
transmit impulsurile nervoase senzitive de la segmentul receptor la segmentul central
1. Căi nervoase ascendente specifice ( directe )  sunt reprezentate de:
a. căile sensibilității generale a corpului ( tactilă, termică și dureroasă )
b. căile sensibilităților speciale ( vizuală, auditivă, vestibulară, gustativă și olfactivă )
 - conduc rapid impulsurile nervoase și se proiectează în arii corticale specifice
2. Căi nervoase ascendente nespecifice ( indirecte )
- sunt reprezentate de sistemul reticulat activator ascendent ( SRAA )
- conduc lent impulsurile nervoase și se proiectează difuz şi nespecific în ariile corticale
 III. Segmentul central  este reprezentat de ariile corticale 
-  analizează impulsurile nervoase senzitive și le transformă în senzații specifice
1. Ariile corticale somestezice I și II
-   se proiectează sensibilitatea generală a corpului (  tactila, termică și dureroasă )
2. Ariile corticale senzoriale 
- se proiectează sensibilităţile speciale ( vizuală, auditivă, vestibulară, gustativă, olfactivă )

Analizatorul cutanat

Analizatorul cutanat  percepe diferitele proprietăți ale obiectelor ( forma, dimensiunea, greutatea,
duritatea, temperatura ) cu vin în contact cu pielea.
Pielea  este formată din trei învelișuri: epidermul, dermul și hipodermul.
Pielea deservește mai multe tipuri de sensibilități:
1. tactilă grosieră globală ( protopatică )- permite recunoșterea atingerii puternice a pielii
2. tactilă fină discriminativă ( epicritică ) – permite recunoșterea atingerii fine a pielii,  aprecierea
existenței a două puncte apropiate pe piele, atinse simultan, aprecierea proprietăților spațiale ale
obiectelor ( formă, mărime, volum ) și aprecierea mișcării obiectelor
3. presională – permite recunoașterea deformării profunde a pielii
4. vibratorie – permite recunoașterea deformării rapid repetate a pielii
5. termică – permite recunoașterea diferențelor de temperatură dintre piele și stimul
6. dureroasă – permite recunoașterea stimulilor care determină leziuni celulare
I. Segmentele  analizatorului  cutanat
1. Segmentul receptor  este reprezentat de exteroceptori din piele
a. Receptorii tactili – recepționează deformarea tegumentului: superficială ( pentru atingere ) profundă
( pentru presiune ) și rapid repetată ( pentru  vibrații )
- discuri Merkel  ( din epiderm ) – recepționează atingerile puternice
- corpusculi Meissner ( din derm )–recepționează atingerile fine și vibrațiile de joasă frecvență
- corpusculi Ruffini  ( din derm ) – recepționează presiunea
- corpusculi Paccini  ( din hipoderm ) – recepționează mișcările rapide și  presiunea mare
b. Receptorii termici – recepționează variația temperaturii 
- corpusculi Ruffini  ( din derm ) = receptori pentru cald; recepționează o temperatură mai mare decât cea
a corpului 
- corpusculi Krause ( din derm ) = receptori pentru rece; recepționează o temperatură mai mică decât cea
a corpului 
c. Receptorii dureroși – recepționează orice stimul foarte puternic care produce o leziune 
celulară; sunt reprezentați de terminații nervoase libere ( din epiderm și derm )
2. Segmentul de conducere - este reprezentat de căile sensibilității exteroceptive 
a. Fasciculul spinotalamic anterior  -  conduce sensibilitatea tactilă grosieră globală 
( protopatică ) şi sensibilitatea presională
b. Fasciculul spinotalamic lateral -  conduce sensibilitatea termică și dureroasă
c. Fasciculul spinobulbar - conduce sensibilitatea tactilă fină ( epicritică = discriminativă ) și
sensibilitatea vibratorie
d. Fibrele senzitive ale nervilor cranieni (V) (VII) (IX) (X)
-  conduc sensibilitatea tactilă, termică și dureroasă a pielii din regiunea capului și gâtului
3. Segmentul central este reprezentat de:
a. Aria somestezică I -  este localizată în girusul postentral ( lobul parietal); aici se proiectează fasciculul
spinotalamic lateral și fasciculul spinobulbar;  
b. Aria somestezică II  - este localizată în şanţul lateral Sylvius ce separă lobul parietal de cel temporal;
aici se proiectează  fasciculul spinotalamic anterior
 II. Noțiuni elementare de igienă și patologie a analizatorului cutanat

DENUMIREA DEFINIȚIE CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

BOLII
HERPESUL Boală a pielii și - virale - erupție de mici - baie generală regulată
mucoaselor bășicuțe pline cu - spălarea pe mâini cu apă
lichid;  eroziuni și săpun înainte de masă și
- senzație de arsură și  după folosirea toaletei
mâncărime - folosirea prosopului
individual
- evitarea contactului direct
cu persoanele bolnave

Analizatorul vizual

Analizatorul vizual 
- furnizează 90 % din informațiile asupra mediului extern
- permite perceperea luminozităţii, formei, culorii, mișcării obiectelor în spațiu și a distanței dintre ele,
asigură orientarea în spaţiu, menţinerea echilibrului şi a tonusului cortical (atenţia)
I. Segmentele analizatorului vizual
1. Segmentul receptor 
- este localizat la nivelul ochiului, format din glob ocular și organe anexe
Organe anexele sunt de 2 tipuri:
-  de protecţie : sprâncene, gene, pleoape, glande lacrimale 
-  de mişcare - muşchii extrinseci ai globului ocular: drepţi ( superior,inferior,extern,intern) și
oblici ( superior, inferior )
Globul ocular  are trei tunici:
1. Sclerotica ( tunica externă ) este avasculară, bogat inervată și are rol protector
-  se continuă anterior cu corneea transparentă
2. Coroida ( tunica mijlocie ) se continuă anterior cu corpul ciliar și irisul și are rol în hrănire
-  corpul ciliar, format din mușchi ciliari ( circulari și radiari ) și procese ciliare ( capilare ce produc
umorile globului ocular )
- irisul, o diafragmă care are mușchi circulari și radiari și prezintă în mijloc un orificiu numit pupila;
diametrul pupilei variază în funcție de intensitatea luminii:
- când intensitatea luminii crește are loc pupiloconstricția = mioza  
- când intensitatea luminii scade are loc pupilodilatația = midriaza  
3. Retina ( tunica internă ) acoperă cele 2/3 posterioare ale coroidei  și conține celule fotoreceptoare, cu
conuri și cu bastonașe
a. celule cu conuri  ( 5 – 7 milioane / retină )
- conţin substanţa fotosensibilă numită iodopsină, formată din  fotopsină + retinen
- responsabile de vederea diurnă, în lumină puternică ( fotopică ) şi vederea cromatică
b. celule cu bastonașe ( 125-130 milioane/ retină )
 - conţin rodopsină, formată din scotopsină + retinen 
 - responsabile de vederea crepusculară și nocturnă, în lumină slabă ( scotopică ) şi vederea  alb- negru
Retina prezintă două pete: 
- pata galbenă - are în centru o depresiune, numită foveea centralis, ce conține numai celule cu conuri și
reprezintă zona de acuitate  vizuală maximă
- pata oarbă ( fără receptori) - locul pe unde iese nervul optic din globul ocular
Aparatul optic
 1. Corneea transparentă – capacitate de refracție = 40 de dioptrii
- capacitatea de refracție ( convergență ) este inversul distanței focale
- distanța focală = distanța dintre cristalin și retină și depinde de curbura cristalinului
2. Umoarea apoasă – lichid secretat de procesele ciliare și  eliminat permanent printr-un canal în sinusul
venos al scleroticii; se află în camera anterioară ( între cornee și iris ) și în camera posterioară ( între iris și
cristalin )
3. Cristalin = lentilă biconvexă, prinsă de corpul ciliar prin ligamentul suspensor
- se află într-o capsulă elastică, numită cristaloidă și are capacitatea de refracție = 20 de dioptrii
4. Umoarea sticloasă – este transparentă, cu consistență de gel; se găsește între cristalin și retină 
2. Segmentul de conducere conține, pe traseu, trei neuroni:
 N I = neuronii bipolari din retină 
 N II = neuronii multipolari din retină ; axonii formează nervii optici, care conduc informaţii din ½
temporală și  ½ nazală a retinei de aceeaşi parte;  nervii optici se încrucișează la nivelul chiasmei
optice și se continuă cu tractusurile optice, care conduc informaţii din ½ temporală a retinei de
aceeaşi parte și  ½ nazală a retinei de partea opusă
 N III – localizat  în corpii geniculaţi laterali din metatalamus
3. Segmentul central  este reprezentat de: 
- aria vizuală primară , situatăpe marginile scizurii calcarine de pe fața medială a lobului occipital, unde se
formează senzația de văz
- aria vizuală de asociație occipitală cu rol în înțelegerea semnificației cuvintelor scrise 

II. Fiziologia  analizatorului  vizual

1. Formarea imaginii
 razele luminoase paralele care vin de la o distanță mai mare de 6 m, suferă o triplă refracție ( la
nivelul corneei și pe cele 2 fețe ale cristalinului ) atunci când străbat mediile 
transparente ale globului ocular
 după ce străbat mediile transparente, razele luminoase  se proiectează pe retină într-un punct numit
focar principal ( localizat în pata galbenă )
 distanța de la cristalin la retină se numește distanța focală , are valoarea de 17 mm pentru ochiul
normal ( emetrop ) și depinde de curbura cristalinului
 imaginea formată este reală, mai mică și răsturnată
Procesul vederii presupune mai multe evenimente care se desfășoară concomitent:
a. reflexul de convergență 
- constă în modificarea poziției axelor optice, astfel încât imaginea să se proiecteze în pata galbenă și se
realizează prin contracția mușchilor extrinseci ai globului ocular
b. acomodarea la distanță
 reprezintă  totalitatea proceselor care permit formarea imaginii clare a obiectelor  situate la o distanță
mai mică de 6 m de ochi
 pentru vederea de aproape ( vederea obiectelor care se apropie de ochi ) are loc contracția mușchilor
circulari ai corpului ciliari, urmată de relaxarea ligamentului suspensor și creșterea curburii
cristalinului ( cristalinul se bombează )
 pentru vederea la distanță ( vederea obiectelor care se îndepărtează de ochi ) are loc contracția
mușchilor radiari ai corpului ciliari, urmată de întinderea  ligamentului suspensor și scăderea curburii
cristalinului ( cristalinul se aplatizează )
 punctum remotum = punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, fără acomodare; este situat
la distanța de 6 m de ochi
 punctum proximum = punctul cel mai apropiat de ochi la care vedem clar, cu efort maxim de
acomodare; este situat la o distanță de 25 de cm de ochi ( la tineri )
c. adaptarea la intensitatea luminoasă se realizează prin  reflexul pupilar fotomotor
 ( reglează cantitatea de lumină ce ajunge la retină ) și constă în variația diametrului pupilar în funcție de
intensitatea luminoasă 
Mioza – reprezintă micșorarea diametrului pupilar prin contracția mușchilor circulari ai irisului,
determinată de stimularea sistemului nervos parasimpatic
- are loc atunci când intensitatea luminoasă crește
Midriaza – reprezintă mărirea diametrului pupilar prin contracția mușchilor radiari ai irisului, determinată
de stimularea sistemului nervos simpatic
 - are loc atunci când intensitatea luminoasă scade
Adaptarea receptorilor 
 la întuneric durează 30 - 40 minute, timp în care are loc refacerea pigmenților fotosensibili 
 la  lumină durează 5 minute 
 în  avitaminoza A este compromisă adaptarea la întuneric, deoarece vitamina A contribuie la
refacerea pigmenților vizuali
 reducerea vederii diurne se numește hemeralopie ( „ orbul găinilor ” )
 reducerea vederii nocturne se numește nictalopie
d. mecanismul fotorecepției 
 constă în stimularea celulelor receptoare de către razele luminoase cu lungimea de undă 
cuprinsă între 400 - 725 nm
 sub influența luminii, pigmenții fotosensibili din celulele receptoare se descompun astfel:
 în celulele cu bastonașe , rodopsina se descompune în  scotopsină + retinen 
 în celulele cu conuri, iodopsina se descompune în  fotopsină + retinen 
 în urma acestor modificări chimice ia naștere un potențial de receptor, care se transformă în  potențial
de acțiune ( impuls nervos )  ce se transmite prin nervul optic la neocortexul vizual
2. Perceperea culorilor
- conform teoriei tricromatice ( Young și Helmhotz ) în retină există 3 tipuri de conuri:
 conuri „ roșii” ( conțin un pigment sensibil la lumina roșie )
 conuri „ albastre ” ( conțin un pigment sensibil la lumina albastră )
 conuri „ verzi ” ( conțin un pigment sensibil la lumina verde )
- stimularea unei singure categorii de conuri produce senzația culorii absorbite
- stimularea concomitentă și egală a celor 3 tipuri de conuri produce  senzația de culoare albă
- stimularea concomitentă și inegală a celor 3 tipuri de conuri produce diferite  senzații cromatice iar
nestimularea conurilor produce  senzația de culoare neagră
- la nivelul retinei ( celulele bipolare ) informația colorată este codificată în răspunsuri „ deschis” sau
„ închis”, iar la nivelul neuronilor corticali este decodificată și transformată în senzații de culoare.
3. Defectele vederii
a. ochiul normal ( emetrop ) 
- are axul antero-posterior de 24 mm și distanța dintre cristalin și retină  ( distanța focală ) de 17 mm;
imaginea se formează pe retină, în pata galbenă
b. ochiul anormal ( ametrop ) este de trei tipuri:
Hipermetrop 
- axul antero – posterior este mai mic de 24 mm ( hipermetropie axială )
- curbura cristalinului este mai mică ( hipermetropie de curbură )
- imaginea se formează în spatele retinei; se corectează cu lentile convergente ( biconvexe)
Hipometrop ( miop )
 - axul antero – posterior mai mare de 24 mm ( miopie axială)
- curbura cristalinului este mai mare ( miopie de curbură )
- imaginea se formează înaintea retinei; se corectează cu lentile divergente ( biconcave)
Astigmatic - corneea prezintă mai multe denivelări 
- pe retină se formează mai multe imagini neclare; se corectează cu lentile cilindrice
c. alte defecte de vedere
Daltonismul –este o  perturbare în perceperea culorilor, determinată de absența totală sau parțială a
pigmenților fotosensibili din celulele cu conuri
Hemeralopia  ( „ orbul găinilor” ) este o perturbare a vederii nocturne, caracterizată prin scăderea acuității
vizuale în lumina crepusculară
Nictalopia - este o perturbare a vederii diurne, caracterizată prin scăderea acuității vizuale în lumina
puternică a zilei

III. Noțiuni elementare de igienă și patologie a analizatorului vizual

DENUMIREA DEFINIȚIE CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

BOLII
CATARACTA Opacifierea - lovituri - pierderea - respectarea
parțială sau totală - diabetul treptată a vederii regulilor de igienă a
a cristalinului zaharat - vedere vederii
- vârsta înaintată încețoșată - evitarea privitului
- neutilizarea - vedere dublă îndelungat la
ochelarilor de - perceperea de televizor
protecție la locul puncte negre în - folosirea
de muncă  câmpul vizual ochelarilor de soare
( turnători, și a ochelarilor de
sudori ) protecție la locul de
muncă
GLAUCOMUL Numită și apa - creșterea - vedere - consult
neagră, se presiunii încețoșată oftalmologic ce
caracterizează intraoculare, - durere severă cuprionde și teste
prin atrofierea datorită unui la nivelul pentru glaucom,la
nervului optic drenaj defectuos globului ocular fiecare 5 ani, după
al umorii apoase - dureri de cap vârsta de 20 de ani
- vârsta înaintată violente
- ereditatea - halou colorat
- traumatism în jurul surselor
ocular de lumină
- diabetul - înroșirea
zaharat ochiului
CONJUNCTIVITA - inflamație a - infecție virală - inflamarea și - evitarea frigului și
conjunctivei - factori iritanți: înroșirea vântului
globului ocular șampon, praf, conjunctivei - evitarea înotului în
- este o boală fum de țigară, - senzație de ape poluate
contagioasă ce se clorul din apa de arsură și de - evitarea atingerii
transmite prin piscină „ nisip în ochi” zonei oculare
secrețiile ochiului la nivelul - spălarea mâinilor
ochilor și  ochilor cu apă și
- mâncărimi săpun
oculare
- lăcrimare
- secreții
purulente
 Analizatorul auditiv

Analizatorul auditiv  are rol în:

- perceperea undelor sonore cu o anumită frecvență ( 20 – 20 000 Hz )
- perceperea vorbirii, depistarea pericolelor și orientarea în spațiu
I. Segmentele  analizatorului  auditiv
1. Segmentul receptor este localizat la nivelul urechii interne
Urechea  este formată din trei părți:
Urechea externă este formată din: 
 - pavilion ( captează undele sonore )
 - conductul auditiv extern (dirijează undele sonore spre timpan)
 - este separată de urechea medie prin membrana timpanică (funcționează ca un rezonator, amplificând
sunetele recepționate)
Urechea medie ( camera timpanică ) este situată în osul temporal și este plină cu aer
 - peretele extern prezintă membrana timpanică,  iar peretele intern prezintă fereastra ovală și fereastra
rotundă; comunică cu faringele prin trompa lui Eustachio
 -  conține 3 oscioare ( ciocan + nicovală + scăriță ) + mușchii anexați lor
 - ciocanul se sprijină pe timpan, iar scărița, pe membrana ferestrei ovale
 Urechea internă  este formată din: 
- labirint osos, ce conține perilimfă și este alcătuit din: 3 canale semicirculare osoase, vestibul osos, melc
osos ( cohlee )
- labirint membranos, ce conține endolimfă și este alcătuit din: 3 canale semicirculare membranoase,
vestibul membranos ( cu utriculă și saculă ), melc membranos ( canal cohlear )
Melcul osos
- este alcătuit dintr-un canal osos, răsucit de 2 ½ ori în jurul unui ax ( columelă )
- de la columelă pleacă lama osoasă spirală care se întinde până la ½ melcului și se continuă cu membrana
bazilară; între baza lamei osoasă spirală și peretele lateral al melcului se întinde membrana vestibulară
(Reissner )
- cele 2 membrane ( vestibulară și bazilară ) împart melcul osos în 2 compartimente ce conțin perilimfă : 
 rampa vestibulară  ( este situată deasupra membranei vestibulare și comunică cu membrana ferestrei
ovale ) 
 rampa timpanică ( este situată sub membrana bazilară și comunică cu membrana ferestrei rotunde )
- cele 2 rampe comunică printr-o deschizătură ( helicotremă ), situată în vârful melcului osos
- între cele 2 membrane ( vestibulară și bazilară ) se găsește melcul membranos ( canalul 
cohlear ) ce conține endolimfă 
Melcul membranos 
- are formă triunghiulară în secțiune
- este delimitat de membrana vestibulară ( în partea  superioară ), peretele lateral al melcului osos și
membrana bazilară (  în partea inferioară )
- conține organul Corti ( organul receptor auditiv )
Organul Corti
- este delimitat de membrana tectoria (în partea superioară) și membrana bazilară ( în partea inferioară)
- conține celule de susținere ( delimitează tunelul Corti ) și celule senzoriale auditive, dispuse pe 2
straturi: extern (cu  3 – 4 șiruri de celule ) și intern ( cu 1 șir de celule )
 - celulele senzoriale auditive prezintă la polul apical cili rigizi care străbat membrana reticulară, iar vârful
lor se inclavează în membrana tectoria; la polul bazal ajung terminațiile nervoase dendritice ale primului
neuron ( N I ) al căii auditive
2.  Segmentul de conducere conține pe traseu patru neuroni: 
 N I – este localizat în ganglionul spiral Corti ( situat în columelă ); axonii formează ramura acustică a
nervului acustico – vestibular ( VIII )
  N II – localizat în nucleii cohleari pontini ( punte )
 N III – localizat în coliculii cvadrigemeni inferiori ( mezencefal ), unde se închid reflexe
acusticocefalogire ( reflexe de orientare spre sursa sonoră )
 N IV -  localizat în corpii geniculați mediali ( metatalamus )
3. Segmentul central este reprezentat de:
- aria auditivă primară, localizată în  partea anterioară a girusului temporal superior, unde se formează
senzația de auz
- aria auditivă de asociație temporală ,cu rol în înțelegerea semnificației cuvintelor auzite;  lezarea ei duce
la surditate psihică

II. Fiziologia  analizatorului  auditiv

Mecanismul auzului
- urechea umană percepe undele sonore cu o frecvență cuprinsă între 20 – 20 000 Hz ( herți ) și
amplitudini cuprinse între 1 – 130 db (decibeli)
Drumul parcurs de undele sonore până la receptorii auditivi:
- pavilionul captează undele sonore, iar conductul auditiv extern le transmite la timpan, care vibrează; 
vibrația timpanului se transmite lanțului de oscioare,care oscilează ;
 oscilația celor trei oscioare determină vibrația membranei ferestrei ovale, vibrație care se transmite
perilimfei  din cele două rampe: rampa vestibulară și rampa timpanică;
 vibrația perilimfei din rampa vestibulară determină vibrația membranei vestibulare, iar vibrația
perilimfei din rampa timpanică determină vibrația membranei bazilare;
 la sunetele înalte ( cu frecvența de 15 000 Hz ) vibrează membrana  bazilară de la baza melcului, iar
la sunetele joase ( cu frecvența de 20 Hz ) vibrează membrana bazilară de la vârful melcului;vibrația
celor două membrane, vestibulară și bazilară,  determină vibrația endolimfei, vibrație care se
transmite membranei  tectoria; 
 vibrația membranei tectoria  și a membrane bazilare, determină stimularea celulelor senzoriale
auditive,  prin îndoirea cililor acestora față de membrane tectoria; 
 la nivelul celulelor receptoare auditive se generează un impuls nervos, care va fi transmis prin nervul
auditiv la scoarța cerebrală.

Analizatorul vestibular

Analizatorul vestibular  furnizează informații asupra poziției și mișcărilor corpului în spațiu,

contribuind la reglarea echilibrului
I. Segmentele analizatorului  vestibular
1. Segmentul receptor  este localizat la nivelul urechii interne și este reprezentat de două tipuri de
receptori vestibulari: crestele ampulare și aparatul otolitic ( macula )
a. Creste ampulare 
- sunt localizate la baza canalelor semicirculare  ( în niște umflături, numite ampule ) 
 - sunt alcătuite din: - celule specializate cu cili inclavați într-o  masă gelatinoasă ( cupulă )
 - celule de susținere                                        
- recepționează mișcările de rotație a capului și corpului în jurul axului vertical ( răsuciri, întoarceri ) și în
jurul axului orizontal ( sărituri, căderi )
b. Aparatul otolitic ( macula ) 
- este localizat în vestibulul membranos ( utriculă, saculă )
- este alcătuit din : celule senzoriale cu cili inclavați într-o masă gelatinoasă ce conține 
otolite ( granule de carbonat de calciu ) și celule de susținere
- recepționează presiunea exercitată de otolite sub acțiunea forței gravitaționale ( în 
 repaus ) și variațiile accelerației liniare ( în mișcare)
 - informațiile furnizate de receptorii vestibulari permit  menținerea echilibrului în condiții statice sau
dinamice
2.  Segmentul de conducere conține pe traseu trei neuroni:
 N I – localizat în ganglionul vestibular Scarpa; axonii  formează  ramura vestibulară a nervului
acustico – vestibular ( VIII )
 N II – localizat în cei 4 nuclei vestibulari bulbari 
 N III – localizat în talamus
3. Segmentul central  
- este localizat în aria vestibulară, situată în partea posterioară a girusului temporal superior
- nu se formează senzații de echilibru, ci are loc doar perceperea conștientă a mișcării

II. Fiziologia  analizatorului  vestibular

- în condiții statice, în absența mișcărilor capului și corpului, otolitele apasă asupra receptorilor maculari
care trimit, spre segmentul central, impulsuri nervoase senzitive  
răspunzătoare de menținerea ridicată a capului și alte ajustări posturale;
- în cazul modificării vitezei de deplasare( accelerare ) liniară ( înainte, înapoi, lateral ) otolitele, fiind mai
dense decât endolimfa, se vor deplasa în direcția opusă mișcării, stimulând receptorii maculari care vor
trimite spre segmentul central impulsuri răspunzătoare de corectarea poziției corpului și capului;
- în cazul mișcărilor de rotație, mișcarea endolimfei din canalele semicirculare stimulează celulele
receptoare din crestele ampulare, care vor trimite spre segmentul central  impulsuri răspunzătoare de
corectarea  poziției corpului și capului; canalele semicirculare orizontale și laterale informează asupra
mișcărilor de rotație în jurul axului vertical ( răsuciri, întoarceri ), iar canalele semicirculare verticale
informează asupra mișcărilor de rotație în jurul axului orizontal ( sărituri, căderi ).

III. Noțiuni elementare de igienă și patologie a analizatorului acustico – vestibular

DENUMIREA DEFINIȚIE CAUZE SIMPTOME PREVENIRE

BOLII
OTITA externă Infecția  urechii - iritarea cu obiecte - eczemă acută Respectarea
externe murdare sau cronică regulilor de igienă
- pătrunderea apei cu: - mâncărimi a urechii
ciuperci, bacterii sau - senzație de
virusuri durere
-  senzație de
căldură
- zvâcnituri
OTITA  medie Infecția urechii - infecții micotice, - durere violentă Tratarea infecțiilor
medii bacteriene sau virale - scăderea organelor
ale organelor vecine: auzului învecinate   
nas, gât, faringe - febră  ( nas, gât, faringe)
- frisoane
- perforarea
timpanului
- complicați:
meningite și
encefalite
OTITA  internă Infecția urechii Otita medie netratată - surditate Tratarea otitei
= labirintita interne - zgomote în medii
urechi
- amețeală
- tulburări de
echilibru
- mișcări
involuntare ale
globilor oculari