Enigma Otiliei

Tipologia romanului: este un roman realist de tip balzacian cu elemente moderniste, interbelic, citadin,
cu tematică socială. Prin arhitectura sa complexă, prin multitudinea elementelor clasice, romantice,
baroce, moderniste, romanul poate fi considerat un bildungsroman (romanul formării unei personalități)
pentru cele două personaje principale: Felix și Otilia.

Temele romanului: tema principală este istoria unei moșteniri, ce dezvoltă la rândul ei tema paternității
eșuate, a orfanului, a iubirii, romanul fiind o frească socială a burgheziei bucureștene la începutul
secolului al XX -lea.

Geneza romanului: ca orice roman realist construit pe principiul fundamental de creație Mimessisul,
Enigma Otiliei pleacă de la nuclee de realitate din viața adolescentului, regăsite în jurnalul lui Călinescu
unde vorbește de moartea mătușii Tinca și de lupta pentru avere declanșată de moartea acesteia. 
Modelul literar pentru eroina Otilia îl constituie evocarea chipului unei verișoare îndepărtate a autorului,
care a avut o influență extraordinară asupra sa, precum și prezentarea lui Felix Sima a cărui înfățișare și
comportament seamănă covârșitor cu portretul fizic al autorului în tinerețe…

Titlul: inițial romanul trebuia să se numească Părinții Otiliei pentru a sugera ideea de paternitate.

Personajele, Costche Giurgiuveanu, Leonida Pascalopol, Aglae Tulea, Stănică Rațiu, vor să hotărască
destinul orfanei Otilia, asumându-și pe parcursul romanului rolul de părinți atât în registrul pozitiv: Felix
și Pascalopol care o ocrotesc, cât și în registrul negativ: Aglae și Stănică, care o consideră un impediment
în acapararea averii lui Moș Costache.

Ulterior s-a revenit asupra titlului și romanul s-a numit Enigma Otiliei. Sintagma aceasta se va descifra
spre finalul romanului când Felix mărturisește că pentru el Otilia este eternal feminin, în timp ce pentru
Pascalopol rămâne o enigmă.

Scenariu narativ: narațiunea este heterodiegetică, perspectiva narativă obiectivă, omniscientă,

naratorul demiurg percepe critic realitatea și își dezvăluie prezența prin erudiție. Astfel ne vorbește
despre frontoanele, ogivele, consolele ce aparțin unui stil arhitectural grandios dar care contrastează cu
materialele de ipsos, var scorojit, vopselele de ulei ce exprimă în esență caracterul eterogen , baroc al
unei societăți și al unei pături sociale: burghezia decadentă.

Perspectiva narativă omniscientă este dublată de cea a personajului reflector Felix Sima, ce întocmește
dosare de existență pentru fiecare personaj în parte și prin intermediul căruia facem cunoștință cu cele
două familii Tulea și Giurgiuveanu.

Familiarizarea cu mediul se realizează prin procedeul balzacian al restrângerii treptate a cadrului și prin
tehnica detaliului semnificativ: astfel de la strada Antim se trece la case, la interioare, ca apoi la
fizionomia personajelor. Strada lui Mos Costache sugerează contrastul dintre pretenția de confort și bun
gust al locatarilor și incultura, snobismul și declinul moral.

Cronotopi (timp și spațiu): acțiunea e plasată în București și cuprinde perioada iulie 1909 – martie 1911,
urmată fiind de un epilog prezumtiv peste un deceniu jumătate, apelându-se la tehnica specific realistă
de micșorare a distanței între timpul relatării și cel al evenimentelor. Locul de desfășurare este casa
familiei Giurgiuveanu, un centrum mundi ce aliniază și alte locații: familia Tulea și casa lui Pascalopol.

Compoziția romanului Enigma Otiliei: este de factură clasică: 20 de capitole, fără titlu ce se succed
cronologic, constituite după principiul circularității și simetriei ce guvernează ieșirea și intrarea din text.
Simetria incipit-final se realizează prin descrierea străzii și a casei lui Costache, din perspectiva lui Felix,
personajul reflector, fin observator al lumii pe care începe să o descopere. El surprinde inocent
anomaliile mediului bucureștean. Naratorul îi atribuie lui Felix observarea obiectivă a personajelor
adunate în casa lui Costache la jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor, cu detalii
vestimentare și fiziologice.

Enigma Otiliei este un roman structurat pe mai multe planuri narative ce urmăresc destinul unor
personaje: Otilia, Felix, membrii familiei Tulea și clanul lui Moș Costache.

Intriga romanului se dezvoltă pe două planuri ce se întrepătrund: istoria moștenirii lui Costache și

venirea la București a orfanului Felix Sima cu scopul de a studia medicina, trăind o poveste de iubire
adolescentină alături de Otilia.

Roman de factură realistă, Enigma Otiliei prezintă aspecte din viața de zi cu zi, relații de familie,
căsătoria, văzută ca o formă de parvenire și confort social atât pentru Stănică Rațiu cât și pentru Otilia
care hotărăște să se căsătorească cu bătrânul moșier.

Romanul, modern prin tehnicile narative (a contrapunctului, a discursului discontinuu, a colajului)

precum și prin imposibilitatea de a fi încadrat într-o singură doctrină literară, are în centru figura lui
Felix, un student la medicină ce nutrește o dragoste adolescentină pentru enigmatica Otilia.

Felix este gelos pe atitudinea și afecțiunea Otiliei pentru Pascalopol, însă nu ia nici o decizie în acest
sens. Otilia îi lasă tânărului șansa de a-și împlini visul și după moartea lui Costache se căsătorește cu
Pascalopol care-i oferă protecție și confort material. Generozitatea acestuia se va dovedi infinită,
redându-i libertatea Otiliei care va pleca din țară devenind soția unui conte exotic.