arta poetica atmosfera din „Serile la Mircesti”, fiind mai bine accentuata tovarasia focului. Alecsandri intuieste in imaginea magica a focului purificator, creator de lume, in simbolistica lui complexa, geneza creatiei poetice. Din aceasta lume imaginara, in final se contureaza chipul fiintei iubite, o Ileana Cosanzeana cu flori de primavara, poetul ramanand intro-o reverie erotica pana-n zori, invingand in acealsi timp urgia de afara.