UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

„JUSTINIAN PATRIARHUL“

Învăţătura despre Maica Domnului la Sfântul Ioan Maximovici

Lucrare de seminar – Semestrul I

Coordonator: Pr. Asist. Dr. Mihai Burlacu

Seminar – Teologie Dogmatică

Studenţi:

Dumitrache Silviu-Cristian(gr. 4)

Isbăşoiu Dragoş-Andrei(gr. 5)

Teologie Pastorală

Anul III
Bucureşti

2016
 I. Repere biografice

Sfântul Ioan Maximovici a fost un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea,
fiind cunoscut atât pentru modul său de păstorire, cât şi pentru minunile pe care le făcea mai ales
atunci când se ruga pentru cei bolnavi. Canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara
graniţelor în anul 1994 ca Sfântul Ioan de Shanghai şi San Francisco 1, el s-a remarcat mai ales
prin viaţa ascetică caracterizată prin cea mai aspră jertfă de sine.

Născut la 4 iunie 1896 în satul Adamovka din gubernia Harkov situată în sudul Rusiei,
primeşte la botez numele de Mihail. Urmează gimnaziul la Şcoala Militară Poltava, apoi intră la
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Imperiale Harkov, după absolvire fiind repartizat la
curtea districtuală din Harkov. Mutându-se cu familia la Belgrad în 1921, a absolvit Facultatea
de Teologie în 1925. În anul următor este tuns în monahism de către Mitropolitul Antonie de
Harkov, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei şi îndrumătorul său
duhovnicesc, primind numele de Ioan, după ruda sa îndepărtată, Sfântul Ioan Maximovici din
Tobolsk, şi hirotonit ierodiacon la mănăstirea Milkov, iar în toamna aceluiaşi an este hirotonit
ieromonah. Ajunge profesor la Seminarul sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitolia, iar în 1934 este
hirotonit episcop şi trimis la Shanghai pentru a-i păstori pe creştinii ortodocşi din China 2. Din
1951 a fost tranferat în Europa Occidentală, devenind Arhiepiscopul Europei Apusene şi primind
în jurisdicţia sa Biserici ortodoxe locale, precum cea franceză şi cea olandeză, fiind ştiut pentru
minunile sale atât pe pământul asiatic, cât şi pe pământul european de către ortodocşi, dar chiar şi
de către cei de alte confesiuni. Ruşii care plecaseră din Shanghai în America, la San Francisco,
au cerut ca după retragerea Arhiepiscopului Tihon să fie adus Vlădica Ioan pentru a conduce
această eparhie în care exista dezbinare între creştinii şi unde trebuia finalizată construirea
catedralei. Astfel, din anul 1962 , a fost trimis la San Francisco, fiind considerat singurul ierarh
care putea să readucă pacea în această comunitate dezbinată 3. Pacea a fost restabilită, iar
catedrala a fost terminată. Vlădica Ioan a fost chemat în Împărăţia Cerurilor pe 2 iulie 1966,
cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti4.

1
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 5.
2
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi minunile, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2006, pp. 31-35.
3
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., pp. 42-44.
4
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., p. 50.

1
 II. „Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu“

Sfântul Ioan Maximovici realizează cu multă pricepere o scurtă istorisire a tuturor

evenimentelor sau etapelor care privesc cultul Maicii Domnului. Într-o deplină simplitate, așa
cum caracterizează Serafim Rose scrierile sale, Arhiepiscopul Ioan arată care este adevărata
cinstire ce i se cuvine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prezentând și învățăturile eronate
care s-au propagat de-a lungul istoriei. De altfel, mărturisirea pe care Sfântul Ioan o dă în
privința Fecioarei Maria reprezintă Tradiția ortodoxă de-a dreptul și în întregime, așa cum a
predat-o Biserica din cele mai vechi timpuri5.

Scrierea Sfântului Ioan Maximovici este realizată în șapte capitole, care tratează evoluția
cultului Maicii Domnului, pornind încă din vremea vieții sale pământești, parcurgând etapele
ereziilor și inovațiilor, și terminând cu adevărata închinare care îi este adusă Preasfintei Fecioare
în Biserica Ortodoxă.

1. Preacinstirea Maicii lui Dumnezeu în vremea vieții sale pământești

Biserica Ortodoxă ne învață că Sfânta Fecioară Maria este cea care a primit de la
Dumnezeu cinstea cea mai mare: de a naște pe Mesia. Ea a rămas fecioară totdeauna: atât la
naștere, cât și după aceea, motiv pentru care Biserica a numit-o și pururea Fecioară6.

Sfântul Ioan Maximovici își deschide lucrarea cu un frumos cuvânt referitor la cinstirea
Maicii Domnului: „Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea,
iar Dumnezeu-Fiul S-a sălășluit într-însa și S-a supus ei...“ 7, arătând prin aceasta că ea a fost
slăvită de Însuși Fiul ei, care i-a rămas ascultător toată viața, iar mai apoi, pe cruce, s-a îngrijit de
ea, încredintându-o ucenicului celui iubit, adică Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27).

Maica Domnului s-a bucurat încă din timpul vieții sale pământești de o aleasă purtare de
grijă și ascultare, în special din partea Apostolilor lui Hristos. Sfântul Ioan o ia în grijă, urmând
glasul Mântuitorului (Ioan 19, 27), iar Sfântul Luca este cel care pictează o seamă de icoane cu
aceasta. La adormirea sa, ucenicii îi vor cinsti trupul cu multă evlavie, purtați fiind pe nori de o

5
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 17.
6
Învățătura de credință Creștină Ortodoxă, Ed. Înstitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, pp.
113-116.
7
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 21.

2
forță nevăzută, din toate marginile lumii, unde își desfășurau propovăduirea. Întârzierea lui Toma
a făcut ca mormântul să fie aflat gol, pentru ca ulterior chiar Maica Domnului să dea mărturie de
slava pe care i-a dăruit-o Fiul ei, înviindu-i trupul și așezându-o ca mijlocitoare și ocrotitoare a
creștinilor înaintea scaunului Său8.

2. Cei dintâi vrăjmași ai preacinstirii Maicii lui Dumnezeu

La acest capitol, Arhiepiscopul de Shanghai și San Francisco, atrage atenția cititorului

asupra faptului că primii vrăjmași care au adus ocară Preasfintei Fecioare Maria, nu puteau
înțelege nicidecum învățătura Mântuitorului Hristos, pe care încercau să o înlocuiască cu
raționamente proprii, motiv pentru care și-au revărsat ura pentru Mântuitorul și asupra sfintei
Sale Maici. Referindu-se la importanța Fecioarei, Sfântul Ioan afirmă fără tăgadă că în pântecele
Mariei s-a unit Dumnezeu și omul, și o numește pe aceasta „scară pentru Fiul lui Dumnezeu, care
S-a pogorât din cer“9.

Ca exemplu grăitor pentru vrăjmășia împotriva Născătoarei de Dumnezeu, Ioan

Maximovici amintește de preotul iudeu Atonie care a încercat să necinstească trupul Fecioarei,
ce era purtat de Apostoli spre grădina Ghetsimani. La momentul apropierii de cinstitul trup al
Mariei și de cortegiul apostolic care o duceau în procesiune cântând psalmi, Atonie este pedepsit
de Arhanghelul Mihail prin tăierea mâinii pentru pângărirea pe care dorea să o aducă trupului,
încercând să-l răstoarne. Numai pocăința este cea care-l va reabilita și-l va determina să
mărturisească adevărul despre Maica Domnului, primind în cele din urmă moarte mucenicească.

Un alt exemplu al Sfântului Ioan referitor la primii vrăjmași ai Născătoarei, este acela al
necurăției ce se punea pe seama zămislirii în pântece a Mântuitorului Hristos. Iudeii din acea
vreme au născocit povestea că Maria s-ar fi însoțit cu un roman, legătură care ar fi dus la
nașterea lui Mesia. Arhiepiscopul combate categoric această știrbire adusă curăției Fecioarei,
amintind de bunul renume de care aceasta se bucura în comunitatea locuitorilor din Nazaret10.

8
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 21-23.
9
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 26.
10
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 27-28.

3
 3. Încercări ale iudeilor și ale ereticilor de a necinsti pururea-fecioria Mariei

Arhiepiscopul Ioan prezintă de această dată încercările eretice de a aduce atingere

fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. El amintește cum iudeii s-au străduit să arate că Maria nu era
fecioară la momentul nașterii lui Hristos, negând în acest fel și toate prorociile
vetero-testamentare privitoare la întruparea lui Mesia. Maximovici îi dă aici ca exemplu pe
Aquila, Symmachus sau Theodotion, care au răstălmăcit cuvintele proorocului Isaia spunând că
„tânăra va lua în pântece“, în loc de fecioară (Isaia 7, 14)11. Arhiepiscopul demonstrează cum
ebraicul Aalma se traduce în mod evident prin fecioară, aducând ca argument și celelalte pasaje
scripturistice de unde reiese acest adevăr.

Toiagul lui Aaron care a înmugurit, piatra tăiată din munte fără mâini, ușa cea închisă
văzută de proorocul Iezechiel reprezintă doar câteva prooroci din Vechiul Testament care ne
amintesc de Maica Domnului și care sunt redate ca dovadă a vredniciei Născătoarei.

Spune Sfântul Ioan că „nașterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara a fost o piatră de
poticnire pentru cei ce voiau a se numi creștini, dar nu voiau să se smerească cu mintea și să fie
râvnitori pentru curăția vieții“12. De fapt, el îi pomenește aici pe acei oameni care, neîndrăznind a
tăgădui nașterea din Fecioară a Domnului, au născocit ideea conform căreia Maria nu a rămas
neîntinată. Este dat exemplul lui Helvidius, scriitor din secolul al IV-lea, care învață cum Maica
Domnului ar fi intrat după naștere în viața conjugală împreună cu Iosif, dând naștere de prunci,
numiți fiii și surorile lui Hristos.

Plecând de la explicațiile Fericitului Ieronim în privința explicării sintagmei „până ce“

(Matei 1, 24), Arhiepiscopul de San Francisco arată la rândul său că numele de frate și soră nu
trebuiesc înțelese în sens strict literar, ci într-un sens mai larg ce privește o anumită înrudire între
oameni sau o apropiere duhovnicească13. Sfântul Epifanie al Ciprului îi arată pe Iacov și pe alții
ca fiii ai lui Iosif, logodnicul Mariei, dar Sfântul Ioan Maximovici respinge categoric
posibilitatea ca Fecioara să fi avut copii după nașterea lui Mesia, amintind de momentul de pe
Golgota din Ioan 19, 27.

4. Eresul nestorian și al Treilea Sobor a toată lumea

11
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 29.
12
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 31.
13
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 33.

4
 Dacă până în secolul al IV-lea principalele erezii care apăruseră pe seama Maicii
Domnului erau legate de fecioria și curăția acesteia precum și de prestigiul ei, la începutul acestei
perioade, atacurile vizau un aspect mult mai profund și cu consecințe grave. Arhiepiscopul
Nestorie al Constatinopolului a început să învețe cum Maria a născut doar pe omul Iisus, în care
ulterior s-a sălășluit dumnezeirea. Învățătura, care viza în special persoana Mântuitorului Hristos
și cele două firi ale Sale, s-a răsfrânt și asupra Preasfintei Fecioare, care devenea din Theotokos
(Născătoare de Dumnezeu) doar Hristotokos (adică născătoare de Hristos) de vreme ce Iisus cel
născut din ea era numai omul Hristos.

Asemenea învățătură a produs o mare tulburare în vremea respectivă, astfel că a fost

nevoie de intervenția unor oameni străluciți, care să restaureze adevărul despre Dumnezeu-Omul.
Sfântul Ioan Maximovici amintește rolul extraordinar al unor Sfinți Părinți ai Bisericii precum
Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur și viitorul Arhiepiscop al Constantinopolului, Chiril
al Alexandriei sau Sfântul Celestin, papă al Romei.

Încercările de explicare a adevăratei dogme referitoare la Mântuitorul Hristos ale

Sfântului Chiril, dar și intervenția Sfântului Celestin, neclintit în ortodoxie, nu au reușit să îl
determine pe Nestorie să accepte greșelile sale, după cum remarcă și Arhiepiscopul Ioan
spunand: „Nestorie a rămas surd la orice încercare de convingere și a răspuns că ceea ce predica
el era credința ortodoxă, în timp ce potrivnicii lui erau eretici“14.

Această tulburare provocată în interiorul Bisericii l-a determinat pe împăratul Teodosie

cel Tânăr să convoace un sobor a toată lumea, sau altfel spus, un nou sinod, în anul 431, unde să
participe ierarhi din toată lumea care să statornicească adevărata învățătură în privința întrupării
Mântuitorului Hristos. Astfel, la 22 iunie 431, în Efes, sinodalii prezenți au hotărât să păstreze
neschimbată credința păstrată din vechime în cetățile lor15.

Sfântul Ioan nu acordă mai puțină importanță hotărârilor ulterioare ale Sinodului, pe care
le tratează cu claritate și precizie. Printre cele mai importante se numără condamnarea eresului
pelagian, conform căruia omul se poate mântui prin propriile lui puteri, fără necesitatea de a avea
harul lui Dumnezeu. De asemenea, sinodalii au stabilit ca Simbolul de credință de la Niceea și

14
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 37.
15
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 38-39.

5
Constantinopol, să fie păstrat cu desăvârșire, fără a se mai alcătui altă învățătură de credință, sau
să se facă schimbări în cel deja existent.

Aici, Arhiepiscopul Maximovici remarcă cum hotărârea celui de-al treilea Sinod
Ecumenic a fost încălcată peste veacuri de creștinii apuseni care au adăugat în Mărturisirea de
credință faptul că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, nu numai de la Tatăl, adaos recunosc în
istorie sub numele de Filioque.

5. Încercări ale iconoclaştilor de a micşora slava Împărătesei cerului. Aceştia sunt

ruşinaţi.

Prin acest scurt capitol Sfântul Ioan Maximovici ne arată că, odată cu erezia iconoclastă,
s-a încercat şi eliminarea cinstirii Maicii lui Dumnezeu. Deşi există exemple de persoane care au
primit ajutor de la Mijlocitoarea noastră în faţa Domnului, precum Sfântul Chiril al Alexandriei,
Sfântul Roman Melodul şi împăraţii bizantini care luau în perioada luptelor Icoana Maicii lui
Dumnezeu Hodighitria, Sfântul Ioan scoate în evidenţă un alt moment în care s-a dorit ca Maica
Domnului să nu mai fie proslăvită, adică perioada iconoclastă. În schimb, Născătoarea de
Dumnezeu a fost în continuare slăvită de către creştinii care au cinstit icoanele cu chipul ei şi
totodată au început să compună imne care se încheiau cu stihuri închinate Maicii Domnului16.

6. „Râvnă nu întru cunoştinţă“ (Romani 10,2) – Combaterea dogmei Imaculatei

Concepţii

Sfântul Ioan Maximovici subliniază marea problemă apărută odată cu noua dogmă
referitoare la zămislirea Maicii Domnului care spunea că „Întru tot fericita Fecioară Maria, din
prima clipă a concepţiei sale, printr-o graţie specială a Dumnezeului Atotputernic şi printr-un
privilegiu deosebit, pentru meritele viitoare ale lui Isus Cristos , Salvatorul neamului omenesc, a
fost păstrată şi scutită de orice pată a păcatului originar“17. Acest text face parte din Bula Papei
Pius al IX-lea care a declarat la 8 septembrie 1854 noua dogmă, Imaculata Concepţie a
Preasfintei Fecioare. Deşi a fost proclamată ca dogmă în secolul al XIX-lea, ideea că Sfânta
Fecioară a fost zămislită fără păcatul strămoşesc s-a răspândit încă din secolul al IX-lea, primul
care a rostit-o fiind abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus. Condamnată de teologi precum

16
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 45-48.
17
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 49-50.

6
Toma d’Aquino şi Bernard de Clairvaux şi susţinută de teologul Duns Scot, această învăţătură
era percepută ca un mod prin care se dorea să se acorde o cinstire mai mare Maicii lui
Dumnezeu, dar de fapt îi tăgăduia toate virtuţile 18. Sfântul Arhiepiscop aduce ca argumente
mărturiile inexistente ale Sfintei Tradiţii despre această învăţătură şi scrie că „mulţi arată
nemijlocit că Fecioara Maria, ca toţi oamenii, a dus o luptă cu păcătoşenia, dar a fost biruitoare
asupra ispitelor şi a fost mântuită de dumnezeiescul ei Fiu“19. Despre această luptă a Maicii
Domnului împotriva păcatului vorbeşte şi Părintele Dumitru Stăniloae care spune că prin ea s-a
demonstrat că omul poate doborî păcatul prin puterea sădită în firea lui de la început20.

Sfântul Ioan continuă să expună comentariile făcute de către latini despre dogma
Imaculatei Concepţii. Aceştia au ajuns la concluzii precum aceea că Fecioara Maria este
Co-răscumpărătoare deoarece L-a ajutat pe Hristos prin suferinţele ei în momentul Răstignirii.
De aceea, Maica lui Dumnezeu este considerată a fi „o completare a Sfintei Treimi“ 21 şi este
înălţată la o egalitate cu Dumnezeu 22. Toate acestea contravin cu ceea ce se spune atât în Sfânta
Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie care ne-au transmis învăţătura că doar Hristos este cel care S-a
născut fără de păcat.(Evrei 4,15: ci ispitit întru toate după asemănarea fără de păcat). Un alt
argument adus de Sfânt este că aşa cum Fecioara Maria nu a avut păcatul strămoşesc, nici cei de
dinaintea ei nu l-au avut: „dacă Hristos cel curat Se putea naşte numai dacă Fecioara se năştea
curată, ar fi de trebuinţă ca şi părinţii ei să fi fost curaţi de păcatul strămoşesc, şi ei înşişi ar fi
trebuit să se nască din părinţi curăţiţi, şi aşa mai departe, s-ar ajunge la urmarea că Hristos nu S-
ar fi putut întrupa decât dacă toţi strămoşii Săi după trup, până la Adam şi înpreună cu el, ar fi
fost mai înainte curăţiţi de păcatul originar“23. Pornind de la faptul că Maica Domnului a fost
păzită prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Ioan face referire la dezvoltarea unei alte concluzii
grave: Dumnezeu devine nemilostiv şi nedrept deoarece nu îi curăţeşte şi pe alţii, ajungându-se
la predestinaţie prin faptul că El ar decide cine merge la mântuire, învăţătură inexistentă în
Ortodoxie.

7. Dreapta preacinstire a Maicii lui Dumnezeu

18
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 49.
19
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 54-55.
20
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
4
2010, vol. 2, p. 89.
21
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 55.
22
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 56.
23
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 65.

7
 În ultimul capitol este prezentată viaţa Maicii Domnului pe scurt, Sfântul făcând referire
de rugăciunea insistentă a părinţilor ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, care au primit-o ca dar de la
Dumnezeu şi au închinat-o Lui prin aducerea la Templul din Ierusalim. Sfântul Ioan aminteşte de
spusele Sfântului Ignatie Brianceaninov care arată că, deşi ducea o viaţă neprihănită, ea nu a fost
ferită de păcat şi de moarte veşnică, ci a fost curăţită de Hristos, fiind pregătită de Duhul Sfânt
pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele său24. De asemenea, Fericitul Maximovici
vorbeşte şi despre grija mare pe care o avea pentru Fiul ei, ocrotindu-l şi vrând să îl păzească de
primejdii, dar Mântuitorul i-a arătat că rudenia duhovnicească este mai presus decât cea
trupească25. El aseamănă mutarea sa la Domnul cu începutul proslăvirii sale, Maica Domnului
dovedind iubirea pentru Fiul lui Dumnezeu prin dragostea pentru neamul omenesc pentru care se
roagă neîncetat în ceruri. De aceea, Sfântul Ioan subliniază că fiecare credincios trebuie să aibă
credinţă în Născătoarea de Dumnezeu, spunând că cine tăgăduieşte că ea este Theotokos, acela
nu este credincios26.

III. Concluzii

Sfântul Ioan Maximovici ne arată prin intermediul scrierii sale „Dreapta cinstire a
Născătoarei de Dumnezeu“ că de-a lungul timpului cei care nu au putut înţelege lucrarea lui
Dumnezeu în Maica Domnului, cea prin care a venit Hristos pe pământ fără naştere din sămânţă
bărbătească, au ajuns să creeze învăţături greşite. Pe de o parte, în primele secole cei care au
combătut-o pe Maica Domnului nu puteau înţelege cum este Fecioară înainte de naştere, în
naştere şi după naştere sau au considerat că este doar născătoare de om. Pe de altă parte,
începând cu secolul al IX-lea în Occidentul creştin s-a propovăduit o altă învăţătură greşită,
aceea că Maica lui Dumnezeu nu a avut păcat, învăţătură ce a fost numită Imaculata Concepţie.
Învăţătura a devenit dogmă a Bisericii Romano-Catolice după ce a fost declarată de papa Pius al
IX-lea în cadrul unei slujbe din 8 decembrie 1854. De aceea, în încheierea scrierii Sfântul Ioan
ne atenţionează să păstrăm credinţa ortodoxă, aşa cum a fost lăsată de Sfinţii Părinţi,
necontestând niciun adevăr referitor la Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu.

Bibliografie:

24
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 73-75.
25
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 76.
26
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 71.

8
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2013.
2. Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2009.
3. ROSE, Pr. Serafim, PODMOŞENSKI, Pr. Gherman, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi
minunile, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006.
4. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 42010, vol. 2.