Protocolul TCP/IP

TCP/IP este numele unei familii de protocoale de reţea, un protocol fiind un set
instrucţiuni care defineşte modul în care douǎ aplicaţii / echipamente comunicǎ între ele.
Este protocolul de reţea cel mai folosit în lume, atât pentru reţele mari, cât si pentru reţele
mici.
TCP/IP vine de la Transmission Control Protocol / Internet Protocol, adicǎ
Protocolul de Control al Transmisiei / Internet Protocol, care sunt de fapt douǎ protocoale
separate.
Protocoalele TCP/IP au fost prima datǎ vehiculate în anul 1973, dar o versiune
standardizatǎ a apǎrut doar în 1982 (un pion important în dezvoltarea acestor protocoale a
fost Universitatea din Berkeley, California.).
TCP/IP a fost proiectat ca o arhitectura stratificatǎ, cu împǎrţirea lui în mai multe
categorii: serviciile end-user (transfer de fisiere si logare la distanţǎ), serviciile de
transport (modul în care datele sunt trimise în mod invizibil utilizatorului) şi serviciile de
reţea (modul în care informaţia este împachetatǎ în vederea trasferului).
Structura aceasta pe straturi este foarte utilǎ, deoarece fiecare strat fiind
independent de celelalte, schimbǎrile la un anumit serviciu nu provoacǎ probleme cu
celelalte servicii. Pe mǎsurǎ ce noi servicii sunt dezvoltate, acestea pot fi adǎugate fǎrǎ a
schimba celelalte pǎrţi ale sistemului software.
Serviciile care intrǎ in protocolul TCP/IP şi funcţiile lor sunt grupate dupǎ scopul
lor. Astfel, se deosebesc:

I) Protocoalele de transport - acestǎ categorie controleazǎ vehicularea datelor între 2

echipamente si cuprinde:

a) TCP (Transmision Control Protocol) - este un protocol bazat pe conexiuni,

adicǎ echipamentele care trimit şi cele care primesc sunt conectate şi comunicǎ una cu
cealaltǎ tot timpul.
b) UDP (User Datagram Protocol) - ste un protocol fǎrǎ conexiuni, adicǎ datele
sunt trimise fǎrǎ ca echipamentele care trimit şi care primesc sǎ aibǎ contact unele cu
celelalte.

II) Protocoalele de rutare - acestǎ categorie se ocupa de localizarea datelor şi

determinarea modului optim de a ajunge la destinaţie. În plus, se pot ocupa şi de felul în
care mesajele mari sunt descompuse iniţial şi apoi recombinate la destinaţie:

a) IP (Internet Protocol) - se ocupa de transmiterea datelor.

b) ICMP (Internet Control Message Protocol) - se ocupa de mesajele de stare,
cum ar fi erorile si schimbarile in hardware-ul reţelei, ce afecteazǎ dirijarea informaţiilor.
c) RIP (Routing Information Protocol) - determinǎ cea mai bunǎ metodǎ de
dirijare pentru livrarea mesajelor.
d) OSPF (Open Shortest Path First) - un alt protocol pentru dirijare.

1
III) Protocoalele de adresa (Network Address) - se ocupǎ de felul în care
echipamentele sunt adresate, printr-un nume si printr-un numǎr unic.
a) ARP (Address Resolution Protocol) - determinǎ adresele numerice unice ale
echipamentelor din reţea.
b) DNS (Domain Name System) - determinǎ adrese numerice plecând de la
numele unui echipament.
c) RARP (Reverse Address Resolution Protocol) - determinǎ adresele
echipamentelor din reţea, dar invers faţa de protocolul ARP

IV) Servicii utilizator - aplicaţii pe care un utilizator/echipament le poate folosi:

a) BOOTP (Boot Protocol) - porneşte un echipament din reţea citind informaţia
de boot-are de la un server
b) FTP (File Transfer Protocol) - transferǎ fişiere de la un echipament la altul. –
c) TELNET - permite logǎri la distanţǎ, adicǎ un utilizator logat la un anumit
echipament se poate conecta la altul, aceasta comportându-se ca şi cum
utilizatorul ar fi logat la tastatura lui.

V) Protocoalele pentru porţi (Gateway protocols) - ajutǎ reţeaua sǎ comunice

informaţiile de rutare si de stare, ocupându-se şi de date pentru reţelele locale.
a) EGP (Exterior Gateway Protocol) - transferǎ informaţii de rutare pentru
reţele din exterior.
b) GGP (Gateway-to-Gateway Protocol) - tansferǎ informaţii de rutare intre
diferite porţi.
c) IGP (Interior Gateway Protocol) - transferǎ informaţii de rutare pentru reţele
din interior.

În plus, mai existǎ şi alte protocoale care, chiar dacǎ nu se circumscriu uneia
dintre categoriile anterioare, joacǎ un rol important la asigurarea serviciilor în reţea:
a) NFS (Network File System) - permite ca directoarele de pe un echipament sǎ
fie instalate pe altul şi accesate de un utilizator.
b) NIS (Network Information Service) - menţine conturile utilizatorilor în
reţele, simplificând logǎrile şi menţinerea parolei.
c) RPC (Remote Procedure Call) - permite ca aplicaţii la distanţǎ sǎ comunice
între eficient.
d) SMTP (Simple Mail Transfer Protocol) - care transferǎ e-mailuri între
maşini.
e) SNMP (Simple Network Management Protocol) - un serviciu dedicat
administratorilor, care trimite mesaje de stare despre reţea şi despre dispozitivele ataşate
la aceasta reţea.