Sunteți pe pagina 1din 1

Ziua Europei - Răspunsuri

Ziua Europei este sărbătorită pe 9 mai și promovează pacea, unitatea și


cooperarea între țările europene. În fiecare an, mii de oameni participă la
dezbateri, concerte, vizite și alte evenimente pentru a crește gradul de
conștientizare și a sărbători Ziua Europei. Reprezentanții locali ai Comisiei
Europene, precum și alți reprezentanți din întreaga lume, organizează o varietate
de evenimente și activități, pentru toate vârstele, cu scopul de a sărbători Ziua
Europei. Au loc festivaluri și concerte pentru a celebra diferite tipuri de muzică,
diferitele culturi, dar și diversitatea alimentelor din Europa, iar multe școli
dedică timp pentru a învăța copiii despre importanța acestei zile.

Pe 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a


ținut un discurs în care a propus îmbunătățirea relațiilor dintre țările europene.
Acest discurs este cunoscut sub numele de „Declarația Schuman”. Schuman
spera ca țările europene să colaboreze pentru a-și dezvolta economiile și
industriile în vederea formării unei Europe mai deschise, mai incluzive și mai
democratice.

După cel de-al Doilea Război Mondial, relația dintre Franța și Germania se
deteriorase foarte mult, iar Schuman a dorit să creeze legături puternice între
aceste două țări, dar și cu Regatul Unit.

În 1951, a fost înființată Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului,


o organizație propusă de Robert Schuman pentru a unifica țările și a îmbunătăți
atât economiile, cât și comerțul. Multe țări au cooperat pentru a lucra împreună
la această organizație. În 1957, a fost înființată Comunitatea Economică
Europeană, adesea denumită Piața Comună. Acesta a fost un pas înainte spre
integrare economică, dezvoltare și unitate.

În 1985, în cadrul Consiliului European de la Milano, șefii de stat și de


guvern au decis să instituie „Ziua Europei”, care apoi a fost sărbătorită anual pe
9 mai.

Înființarea Uniunii Europene în 1993 a permis existența unei monede


comune, euro, precum și o deplasare și un comerț mai ușor între statele membre.
În 2021, Luxemburg a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a
proclamat Ziua Europei drept sărbătoare publică oficială. Parada Schuman are
loc în fiecare an în Varșovia, Polonia, ca parte a festivităților. Instituțiile
europene din Bruxelles și Strasbourg organizează, cu ocazia Zilei Europei,
evenimente de informare a publicului și zile ale porților deschise.

Și țările care nu fac parte din Uniunea Europeană pot sărbători totuși
Ziua Europei, deoarece aceasta este o zi care promovează pacea și unitatea.

vizitează twinkl.ro

S-ar putea să vă placă și