Sunteți pe pagina 1din 2

Ziua Europei, rămasă în istorie și sub numele de „Ziua Schuman”, este marcată în fiecare an, la data de 9

mai.

La 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, ministrul francez de
externe, Robert Schuman, în cadrul unui discurs ținut la Paris, propunea plasarea producției de cărbune
și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și
posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert
Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului și Italia s-au alăturat Franței și Germaniei și,
la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui
și Oțelului (CECO) între Germania, Franța, Belgia, Italia, Luxemburg și Olanda. Aceste state au semnat, la
25 martie 1957, Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE),
cunoscută și ca Piața Comună, și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA, astăzi EURATOM).
Atât Tratatul de la Roma, cât și Tratatul CEEA au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

Dragnea, despre plafonarea indemnizațiilor: I-am rugat pe colegi să fie mai rezervaţi, nu mai răspund la
tot felul de idei care vin din partea unora

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a


statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcție europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea
Britanie și Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania și Portugalia (1986), Suedia, Austria și Finlanda
(1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia
și Ungaria, în 2007, Bulgaria și România și în 2013, Croația.

Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanțe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor
externe în perioada 1948-1952 și din nou ministru de finanțe în perioada 1955-1956. Între 1958 și 1960,
a fost președinte al Parlamentului European.

Decizia serbării Zilei Europei în fiecare an, la 9 mai, a fost luată de Consiliul European de la Milano, din
1985.

Pentru marcarea acestei zile, instituțiile UE își deschid porțile pentru publicul larg, în zilele de 6 mai
(Bruxelles), 13-14 mai (Luxemburg) și 14 mai (Strasbourg). Totodată, birourile locale ale UE din Europa și
din întreaga lume organizează cu acest prilej, diverse activități și evenimente, pentru toate vârstele,
cetățenii fiind invitați să participe la vizite, dezbateri, concerte și alte evenimente, potrivit europa.eu.

Evenimente de 9 mai – Ziua Europei

În România sunt organizate o serie de evenimente dedicate Zilei Europei, atât la București, cât și în alte
orașe ale țării.

Astăzi, pe 9 mai, Centrul Europe Direct București organizează pe esplanada Universității din București, o
serie de activități ce cuprind dezbateri, lansări de expoziții de fotografie, flash mob-uri, dar și
demonstrații practice ale unor meșteșugari sau dansuri ale comunității elene din România.
Festivalul Filmului European dedică ediția din acest an aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor
de la Roma, iar Spațiul Public European organizează Expoziția aniversară ”20:30 Erasmus”. De asemenea,
în perioada 9-30 mai, are loc Salonul european de bandă desenată 2017.

S-ar putea să vă placă și