Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Profesor coordonator:
Omul de stat Robert Schuman, jurist eminent şi ministru francez al afacerilor externe
în perioada 1948-1952, este considerat unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene.
Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman născut pe 29 iunie 1886 Luxemburg, a fost
un politician, om de stat, avocat și diplomat francez. Este considerat drept unul din părinții
fondatori ai Uniunii Europene.
Tatăl lui Robert Schuman, Jean-Pierre Schuman (1837-1900), s-a născut cetățean
francez de limbă luxemburgheză la Évrange, sat loren situat la frontiera franco-
luxemburgheză. În 1871, după anexarea unei părți
din Lorena de către Germania, a devenit cetățean
german.
Mama lui Robert Schuman, Eugénie Duren
(1864-1911), o luxemburgheză născută la
Bettembourg, a primit naționalitatea germană prin
căsătoria cu Jean-Pierre Schuman. Deși s-a născut la
Clausen, un cartier periferic al Luxemburg- Robert
Schuman a fost german prin naștere.
Tânărul Robert Schuman a frecventat școala
primară și secundară (Atheneum) în capitala
Marelui Ducat al Luxemburgului, unde a învățat
limba franceză, limba sa maternă fiind luxemburgheza, iar a doua sa limbă fiind limba
germană. Întrucât diploma eliberată de școala din Luxemburg nu a fost recunoscută de
autoritățile germane, a trecut, în 1904, examenul cunoscut în Germania sub numele de Abitur,
iar în Franța și România sub numele de Bacalaureat, la Liceul Imperial din Metz, în vremea
aceea, în Germania.
A studiat dreptul, economia, filosofia politică, teologia şi statistica la universităţile din
Bonn, München, Berlin şi Strasbourg şi a obținut o diplomă în drept cu cea mai înaltă
distincţie de la Universitatea din Strasbourg. După absolvire, și-a înfiinţat propria societate
civilă de avocați la Metz, în 1912. Doi ani mai târziu a izbucnit Primul Război Mondial.
Schuman a fost scutit de serviciul militar din motive medicale. După încheierea războiului, a
2
devenit activ în politică, începându-și cariera în sistemul serviciilor publice ca membru al
Parlamentului francez pentru regiunea Moselle.
După re-alipirea Alsaciei și Lorenei la Franța, devenit cetățean francez, Schuman este
ales deputat și a avut un rol decisiv în asigurarea re-integrării progresive ale celor două
provincii.
Ca militant catolic, a reușit să mențină regimul confesional și școlar în Alsacia și a
luptat pentru acordarea unui rol sporit al Bisericii Catolice în cadrul societății franceze,
precum și pentru justiție socială.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Schuman era ministru adjunct în
guvernul francez. A devenit activ în rezistenţa franceză în timpul războiului şi a fost luat
prizonier. Reușind cu greu să scape de deportarea în lagărul de concentrare de la Dachau, a
fugit în zona „liberă” a
Franţei, unde s-a ascuns
după invazia naziştilor.
Ascuns și dat în urmărire,
contra unei recompense
de 100 000 de mărci ale
Reich-ului german, i-a
sfidat pe germani pentru
următorii trei ani. A
refuzat invitaţia liderului
francez de Gaulle aflat în
exil de a merge la Londra, preferând să rămână cu compatrioţii săi în Franţa ocupată de
nazişti.
În septembrie 1944 a revenit în Lorena, a fost ales deputat și devine Ministru de
Finanțe în anul 1946 în cadrul guvernului Paul Ramadier. Între 1947 și 1948 a deținut funcția
de Prim-Ministru.
În lupta contra inflației și a pieței negre, a urmărit o politică de restricții pentru
atingerea echilibrului bugetar.
A fost negociator-cheie al unor tratate și inițiative importante precum Consiliul
Europei, Planul Marshall și NATO, toate acesta vizând consolidarea cooperării în cadrul
Alianței de vest și unificarea Europei.
În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele
dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.
3
Ţările Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns
la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei),
un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi
imposibil din punct de vedere material”.
De bună seamă, reunirea intereselor economice a contribuit la creşterea standardelor
de viaţă şi la crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea de a adera la CECO le-a fost oferită
şi altor ţări.
4
La 26 mai 1952, la Bonn, ministrul francez de externe, Robert Schuman, semnează
Convenția privind relațiile dintre cele trei puteri și Republica Federală Germania, care acordă
suveranitate RFG, cu anumite restricții, la intrarea în vigoare a Tratatul de instituire a
Comunității Europene de Apărare (CED).
Cu toate acestea, eforturile sale nu s-au oprit aici. A devenit un mare promotor al
continuării integrării printr-o Comunitate Europeană de Apărare, iar la 19 martie 1958 a
devenit primul preşedinte al instituției care a precedat actualul Parlament European.
La 10 mai 1960, pentru a marca cea de-a 10-a aniversare a Declarației Schuman, APE
a adus un omagiu fostului său președinte și a adoptat prin aclamație o rezoluție în care
declarat că Europa poate fi mândră de Robert Schuman.
În momentul în care a părăsit această funcție, Parlamentul i-a acordat titlul de „Tatăl
Europei”. Mai mult decât atât, în onoarea muncii sale de pionierat pentru o Europă unită, zona
din Bruxelles unde îşi au sediul mai multe instituţii ale Uniunii Europene îi poartă numele.
Robert Schuman s-a retras din politică în 1962 și s-a întors la casa sa din Scy-
Chazelles . În ultimele luni ale vieții sale, a fost interesat de știrile politice și europene, chiar
dacă a luat decizia de a nu interveni public.
5
Schuman a murit la vârsta de șaptezeci și șapte de ani, pe 4 septembrie 1963 la casa lui
din Scy-Chazelles, lângă Metz .
Ca omagiu pentru contribuția sa la fondarea Uniunii Europene, bustul său a fost inclus
printre cele 12 busturi de oameni politici reunite în Monumentul părinților fondatori ai
Uniunii Europene, inaugurat la București, la 9 mai 2006, de Ziua Europei, pe Insula
Trandafirilor din Parcul Herăstrău.
6
Bibliografie