Dreptul Afacerilor MN 1.1 Potincu Foris

Centrul de Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

PROGRAM DE LICENȚĂ ID:
Management – Management
DREPTUL AFACERILOR
CURS OBLIGATORIU PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANȚĂ
AUTORI: Laura POȚINCU

Tiberiu FORIS
ANUL I, SEM. I
2022/2023
Introducere
Cursul intitulat dreptul afacerilor privește dreptulul utilizat în contextul realizării

afacerilor. Astfel, acest curs tratează instituțiile juridice ce aparțin dreptului, în mod aplicativ
sferei afacerilor care au loc pe teritoriul României, stat membru al Uniunii Europene. În acest
sens, suportul de curs include elemente ce aparțin altor ramuri de drept, dar care își au
utilitatea lor în contextul derulări afacerilor, cum ar fi instituții ce aparțin teoriei generale a
dreptului, instituții juridice ce aparțin dreptului muncii, dreptului mediului, dreptului civil ori
dreptului Uniunii Europene.
În condiţiile apariţiei ultimului Cod civil, ce restructurează domeniul dreptului privat,
la nivel doctrinar a fost regândit, de asemenea, și domeniul dreptului afacerilor. În opinia
noastră, autonomia dreptului afacerilor este cerută de condițiile speciale ale derulării
afacerilor, domeniu ce prezintă un caracter special raportat la dreptul civil.
Acest suport de curs este destinat studenților de la specializarea ”management”, fiind
realizat pentru a aduce explicațiile necesare unei discipline de natură juridică care își are
utilitatea sa în pregătirea unui economist.
Obiectivele cursului
Cursul intitulat dreptul afacerilor are ca obiective principale:
• îmbogăţirea cunoştinţelor privind diversele instituții de natură juridică,
• dezvoltarea de abilități din sfera juridică,
• deprinderea capacității de comprehensiune a legislației în vigoare,
• abilitatea de a redacta, verifica și finaliza un contract comercial,
• o atitudine pozitivă, de promovare a sistemului juridic din România,
precum și cel existent la nivel internațional, în special la nivelul Uniunii
Europene,
ce vizează studenții programului de studii management, forma de învăţământ la
distanță, îmbinând elemente din sfera disciplinelor cu caracter juridic şi economic.
Conștiințele de natură legală privesc mecanismul juridic în vigoare,
acestea ajută la comprehensiunea și dezvoltarea conexiunilor existente între
reglementările legale și sfera derulări afacerilor.
Abilitățile de a înțelege limbajul juridic utilizat în cursul derulării
afacerilor (și nu numai) conduc la o bună comunicare cu specialiștii din
1
domeniul juridic care își desfășoară activitatea în departamentul de specialitate al
companiei, în vederea utilizării instrumentelor de natură juridică și economică,
cum ar fi contractul comercial, pentru o mai mare siguranță în derularea relațiilor
de natură comercială.
Îmbogăţirea cunoştinţelor privind instituțiile juridice ce compun sfera
dreptului afacerilor, conduc la o delimitare clară a elementelor de natură juridică
ce interacționează cu domeniul economic, chiar dacă acestea provind dintr-o arie
mult mai diversă a diferitelor ramuri de drept, cum ar fi: dreptul comercial, dreptul
civil, teoria generală a dreptului, dreptul muncii, dreptul mediului ori dreptul
Uniunii Europene.
Înțelegerea și asimilarea mecanismului juridic privind instituțiile
juridice ce provin din diverse ramuri de drept cu tangență cu domeniul derulării
afacerilor vor conduce la o cunoaștere și înțelegere permanentă legilației care
va fi în vigoare de-a lungul timpului, în viitoarea carieră a studențiilor, viitori
manageri ce vor fi angrenați în diverse tipuri de afaceri, în diverse domenii, unde
vor fi aplicabile, de-a lungul timpului, o mare diversitate de acte normative,
adoptate atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene.
Toate acestea conduc la dezvoltarea unei atitudini de apreciere și
respect față de sistemul legislativ în vigoare, de promovare a sistemului
juridic din România, precum și cel existent la nivel internațional, în special la
nivelul Uniunii Europene, fiind rezultatul inerent parcurgerii acestei discipline de
către studenții din primul an de studiu.
Disciplina dreptul afacerilor se derulează pe parcursul primului
semestrului al primului an de studiu.
Competenţe conferite
După parcurgerea acestui materialul, al suportului de curs pentru disciplina
dreptul afacerilor, studenții vor fi capabili:
să opereze cu noţiuni precum: normă juridică, raport juridic, ramură de drept
ori instituție de drept din domeniul dreptului afacerilor (obiect de studiu și al
diverselor ramuri de drept utilizate în domeniul afacerilor: drept comercial, dreptul
muncii, dreptul Uniunii Europene).
să identifice comportamente legale ori ilegale ale managerilor, prin raportare
la o mare diversitate de instituții juridice aplicabile domeniului afacerilor, instituții
2
juridice ce provin din/aparțin unei diversități de ramuri de drept, cum ar fi: dreptul
comercial, dreptul civil, teoria generală a dreptului, dreptul muncii, dreptul
mediului ori dreptul Uniunii Europene (comportamentele legale ori ilegale ale
managerilor se raportează la diversitatea legislației cu care aceștia interacționează
în cursul derulării afacerilor);
să identifice și să dezvolte, într-un mod aplicativ, cele mai importante
instituții juridice din domeniul dreptului privat sau public utilizate în practica
derulării afacerilor;
să înregistreze mecanismele juridice din cadrul diverselor ramuri de drept
utilizate: drept civil, drept comercial, drept al muncii, teoria generală a dreptului,
pentru o bună înțelegere a legislației aflată într-o continuă schimbare și adaptare la
și în interiorul sferei afacerilor;
să identifice și să aplice normele juridice ce formează diversele instituții
juridice în tangență cu sfera derulării afacerilor;
să realizeze studii de caz prin care se va demonstra aplicabilitatea practică a
unei norme juridice din domeniul afacerilor;
să dezvolte limbajul juridic pentru o mai bună comunicare cu juriștii din
cadrul operatorului economic în care vor fi angajați, în vederea aplicării și
dezvoltării unui management perfect adaptat cadrului juridic național și european
existent.
Resurse şi mijloace de lucru

Parcurgerea unităţilor de învăţare nu necesită existenţa unor mijloace sau
instrumente de lucru speciale. Se vor utiliza, în relație cu studenții, metode de
comunicare expozitive (explicarea sistemului juridic, a mecanismului juridic;
descrierea diverselor instituții juridice din domeniul afacerilor; etc.), precum și
conversative: scrise (acest suport de curs) ori oral vizuale (prezentate în cadrul
activităţi de tip AT, activități tutoriale, şi de tip TC, teme de control). De
asemenea, sunt utilizate metode de explorare în principal directe, mai exact
studiul de caz, care va reprezenta partea finală a proiectului studențiilor. În plus,
realizarea proiectului metode de acțiune reală, cum ar fi elaborarea de proiecte,
dar și exerciții/lucrări practice prin solicitarea de a identifica, în cadrul unui act
normativ dat, elemente ale structurii unei norme juridice, studiul de caz creeat de
student la finalul exercițiului respectiv, încadrându-se în categoria activitățiilor
3
creative.
Realizarea proiectului va necesita și utilizarea unor metode informatice.
Astfel, alături de analiza materialelor imprimate aflate la Biblioteca Universităţii
Transilvania din Braşov, vor fi avute în vedere şi documentație de natură
electronică: baze de date ştiinţifice și utilizarea internetului pentru accesarea
legislației necesare realizării proiectului, care datorită caracterului public este
ușor de identificat pe internet, pe diverse pagini de internet ale organelor
administrației publice centrale și locale din România și pe pagina de internet a
organismelor centrale ale Uniunii Europene. Pentru parcurgerea acestui material
didactic și a testelor incluse în el, va fi utilizat ca metodă informatică, programul
(softul) Acrobat Reader necesar deschiderii materialelor în convertite format pdf.
În vederea rezolvării elementelor de test și a temelor de control,
instrumente utilizate de studenți vor fi metode de comunicare, expozitive, mai
exact parcurgerea materialului didactic.
De asemenea, se va utiliza și metoda observației în lecturarea și
înțelegerea diverselor acte normative în vigoare.
Structura cursului
Cursul de Dreptul afacerilor este structurat în două module:
– primul modul tratează instituții juridice cu un caracter general
domeniului dreptului afacerilor, fiind structurat în patru unități de
învățare, dezvoltând instituții juridice ca: norma juridică de drept al
afacerilor și izvoarele de drept aplicabile domeniului dreptului
afacerilor.
– următorul modul cuprinde trei unităţi de învăţare ce privesc
raportul juridic de drept al afacerilor, contractul de drept al afacerilor
și contractul individual de muncă.
Astfel, acest material adresat studenților, cuprinde un total de 7 unități de
învățare (UI), fiecare unitate de învățare va putea fi parcursă de student în 2 ore.
Fiecare unitate de învăţare cuprinde: obiective, elemente teoretice privind
tematica unităţii de învăţare respective, exemple, exerciții/teme propuse spre
discuţie, teste de evaluare și de autoevaluare.
Temelor de control sunt în număr de două, fiind prezentate în acest
material la finalul fecărui modul, una la finalul modulului 1 ”De la drept civil,
4
drept al muncii și drept al Uniunii Europene, la dreptul afacerilor”, iar cea de-a
doua la finalul modulului 2 ”Raportul juridic de drept al afacerilor și captarea
evoluției sale în actele juridice încheiate în cursul derulării afacerilor”.
Modul de transmitere al temelor de control se va realiza prin încărcare pe
platforma eLearning. Rezultatele obținute la cele două teme de control vor fi
transmise către studenţi tot pe platforma eLearning.
Studentul va realiza, ca temă de control principală, un proiect pe o
norma juridică aleasă. Sinteza materialelor teoretice şi analiza diverselor studii
de caz necesare realizării proiectului este obligatorie. Astfel, proiectele vor fi
încărcate de către studenţi pe platforma e-learning până la odată prestabilită.
Cerinţe preliminare
Având în vedere elementele specifice domeniului juridic, nu este
necesară conectarea disciplinei dreptul afacerilor cu alte discipline, necesar a fi
parcurse şi eventual promovate înaintea acestei discipline (nu sunt necesare
cunoştinţe apriori, deoarece această disciplină include noțiuni generale de
teorie generală a dreptului și drept civil).
Discipline deservite
Etică în afaceri, dar și restul disciplinelor de domeniu/de specialitate
din sfera managementului, fiind raportate la, și fiind directă conexiune cu
aspectele de natură juridică și legislativă ce guvernează derularea afacerilor.
Durata medie de studiu individual

Parcurgerea de către studenți a unităţilor de învăţare ale cursului de
dreptul afacerilor (atât aspectele teoretice cât şi rezolvarea testelor de
evaluare/autoevaluare şi analiza temelor) se poate face în 2-3 ore de studiu
individual pentru fiecare unitate. Estimăm că partea de rezolvare a testelor de
evaluare și a celor de autoevaluare, precum și a temelor de control vor
reprezenta 1 oră în plus, studiu individual, față de cele 2 ore, timp necesar pentru
parcurgerea informațiilor de natură strict teorectică pentru fiecare dintre cele 7
unități de învățare ale acestui material.
Evaluarea
La sfârşitul semestrului, fiecare student va primi o notă, care va evalua
5
rezolvarea unui test grilă şi realizarea temelor de casă, în special proiectul privind
norma juridică.
Testul grilă va conţine întrebări asemănătoare celor din testele de evaluare
și din testele de autoevaluare prezentate în cadrul acestui material şi va deţine o
pondere de 60% în nota finală.
Nota aferentă temelor de casă, realizate pe parcursul semestrului, va deţine
o pondere de 40%.
ISBN 978-606-18-1266-0
6
Cuprins
Introducere.................................................................................................................................. 1
Chestionar evaluare prerechizite .............................................................................................. 10
Modulul I. De la drept civil, drept al muncii și drept al Uniunii Europene, la dreptul afacerilor12
Introducere. ............................................................................................................... 12
Competenţe ............................................................................................................... 12
Unitatea de învăţare I.1. Noţiuni generale privind dreptul afacerilor și diversele
instituții juridice aparținând altor ramuri de drept, instituții juridice cu aplicabilitate în
sfera afacerilor .............................................................................................................. 13
I.1.1. Introducere .................................................................................... 13
I.1.2. Competenţe ................................................................................... 13
I.1.3. Drept, drept public și drept privat ................................................. 14
I.1.4. Dreptul afacerilor, ramură de drept dinamică ce include instituții
aparținând dreptului public și dreptului privat ....................................... 17
I.1.5. Rezumat ........................................................................................ 25
I.1.6. Teste de evaluare .......................................................................... 26
I.1.7. Teste de autoevaluare.................................................................... 26
Unitatea de învăţare I.2. Despre norma juridică și Constituție, cel mai important
izvor direct cu aplicabilitate în sfera afacerilor ............................................................ 28
I.2.1. Introducere .................................................................................... 28
I.2.2. Competenţe ................................................................................... 28
I.2.3. Norma juridică aparținând sferei afacerilor .................................. 29
I.2.4. Constituția României, izvor direct/formal aplicabil domeniului
afacerilor ................................................................................................ 33
I.1.5. Rezumat ........................................................................................ 40
I.1.7. Teste de autoevaluare.................................................................... 41
Unitatea de învăţare I.3. Actele normative și alte izvoare directe de drept aplicabile
dreptului afacerilor ...................................................................................................... 43
I.3.1. Introducere .................................................................................... 43
I.3.2. Competenţe ................................................................................... 43
I.3.3. Codurile aplicabile domeniului afacerilor .................................... 44
I.3.4. Hotărârile şi ordonanţele, instrumente ale puterii executive,
izvoare directe de drept în domeniului afacerilor .................................. 47
I.3.5. Alte acte normative subordonate legii .......................................... 48
7
I.3.6. Uzanţa sau obiceiul (cutuma, obiceiul pământului, datina
juridică) .................................................................................................. 49
I.3.7. Principiile dreptului afacerilor ...................................................... 51
I.3.8. Rezumat ........................................................................................ 58
I.3.10. Teste de autoevaluare.................................................................. 59
Unitatea de învăţare I.4. Izvoare de drept al Uniunii Europene, izvoare de drept
internațional și izvoare indirecte aplicabile domeniului afacerilor .............................. 60
I.4.1. Introducere .................................................................................... 60
I.4.2. Competenţe ................................................................................... 60
I.4.3. Izvoare de drept al Uniunii Europene ........................................... 61
I.4.4. Izvoare de drept internațional aplicabile domeniului afacerilor ... 63
I.4.5. Morala sau regulile de convieţuire socială ................................... 64
I.4.6. Jurisprudenţa (practica judiciară).................................................. 66
I.4.7. Doctrina (ştiinţa dreptului)............................................................ 67
I.4.8. Rezumat ........................................................................................ 69
I.4.10. Teste de autoevaluare.................................................................. 70
Temă de control ........................................................................................................ 71
Modulul II. Raportul juridic de drept al afacerilor și captarea evoluției sale în actele juridice
încheiate în cursul derulării afacerilor ...................................................................................... 72
Introducere. ............................................................................................................... 72
Competenţe ............................................................................................................... 72
Unitatea de învăţare II.1. Raportul juridic de drept al afacerilor și rapotul juridic de
drept al muncii .............................................................................................................. 74
II.1.1. Introducere ................................................................................... 74
II.1.2. Competenţe .................................................................................. 74
II.1.3. Despre raportul juridic în general ................................................ 75
II.1.4. Părțile raportului juridic în domeniul afacerilor .......................... 79
II.1.5. Conținutul raportului juridic de drept al afacerilor...................... 84
II.1.6. Rezumat ....................................................................................... 89
II.1.7. Teste de evaluare ......................................................................... 90
II.1.8. Teste de autoevaluare .................................................................. 91
Unitatea de învăţare II.2. Actul juridic și contractul în dreptul afacerilor ................ 92
II.2.1. Introducere ................................................................................... 92
II.2.2. Competenţe .................................................................................. 92
II.2.3. Contractul în dreptul civil şi în dreptul afacerilor ....................... 93
8
II.2.4. Aspecte particulare precontractuale în relația dintre
consumatorul de produse și servicii bancare și bancă ............................ 97
II.2.5. Rezumat ..................................................................................... 100
II.2.6. Teste de evaluare ....................................................................... 100
II.2.7. Teste de autoevaluare ................................................................ 101
Unitatea de învăţare II.3. Contractul individual de muncă ..................................... 102
II.3.1. Introducere ................................................................................. 102
II.3.2. Competenţe ................................................................................ 102
II.3.3. Definiția și elementele esențiale ale contractului individual de
muncă .................................................................................................. 103
II.3.4. Trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă 104
II.3.5. Modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de
muncă ................................................................................................... 109
II.3.6. Rezumat ..................................................................................... 113
II.3.7. Teste de evaluare ....................................................................... 114
II.3.8. Teste de autoevaluare ................................................................ 114
Temă de control ...................................................................................................... 115
Răspunsuri teste de evaluare .................................................................................................. 116
Bibliografie ............................................................................................................................. 117
9
Chestionar evaluare prerechizite
Chestionarul va viza testarea cunoştinţelor apriori ale studenţilor în domeniul

disciplinei dreptul afacerilor. Rezultatul obţinut la chestionar va avea doar un rol informativ
ncesar dezvoltării ulterioare a suportului de curs destinat studenților. Astfel, rezultatul va fi
utilizat pentru:
– introducerea, în cadrul activităţilor tutoriale, a unor noţiuni privind
separația puterilor în stat și obligativitatea cunoașterii legislației, inclusiv a
Constituției României, menite să reamintească/fixeze anumite aspecte
instroductive privind materia dreptul afacerilor;
– adaptarea aplicaţiilor realizate în cadrul activităţilor tutoriale (AT) și a
celor aplicative (AA) la nivelul cunoştinţelor studenţilor, pentru a corectă și
completă comprehensiune a conținutului disciplinei dreptul afacerilor.
Chestionar
1. Cunoașteți principiul separației puterilor în stat în România?

a) da b) nu
2. În cadrul cărei discipline, studiate anterior învățământului superior, ați obținut

informații privind principiul separației puterilor în stat?
______________________________________________
3. Care sunt cele 3 puteri existente în statul nostru?

______________________________________
4. Ce instituții reprezintă fiecare dintre cele 3 puteri în stat existente în România?

_________________________________________
10
5. Ce conexiuni există între instituțiile care reprezintă cele 3 puteri în stat din România?
_________________________________________
6. Există obligativitatea, pentru fiecare cetățean al României, de a cunoaște legislația în

vigoare adoptată în România?
a) da b) nu
7. Există obligativitatea, pentru fiecare cetățean al României, de a cunoaște legislația în

vigoare adoptată la nivelul Uniunii Europene?
a) da b) nu
8. Ce loc ocupă Constituția în legislația adoptată în Româna?

_______________________________________________
9. Ce loc ocupă Tratatele în legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene?

______________________________________________
10. Se face vreo diferență într actele normative ce dezvoltă prevederi cuprinse în
Constituția Românei și restul actelor normative?
a) da b) nu
11
Modulul I. De la drept civil, drept al muncii și drept al Uniunii
Europene, la dreptul afacerilor
Cuprins
Introducere ............................................................................................................................... 12
Competenţele modului ............................................................................................................. 12
UI I.1. Noţiuni generale privind dreptul afacerilor și diversele instituții juridice aparținând
altor ramuri de drept, instituții juridice cu aplicabilitate în sfera afacerilor.. ........................... 13
UI I.2. Despre norma juridică și cele mai importante izvoare directe cu aplicabilitate în sfera
afacerilor................................................................................................................................... 28
UI I.3. Actele normative și alte izvoare directe de drept aplicabile dreptului
afacerilor................................................................................................................................... 43
UI I.4. Izvoare de drept al Uniunii Europene, izvoare de drept internațional și izvoare
indirecte aplicabile domeniului afacerilor ................................................................................ 60
Introducere
Instituțiile juridice tratate în acest modul, aparțin în mare parte domeniului
teoriei generale a dreptului și ajută studentul în procesul descifrării limbajului
juridic și a principalelor mecanisme de natură juridică. Aceste instituții juridice
sunt aplicate, în mod original, de autor, domeniului dinamic al dreptului afacerilor.
Competenţe
La sfârşitul acestui modul studenții vor fi capabili:
să descrie cele mai importante instituții juridice ce privesc norma juridică și
delimitarea domeniului dreptului afacerilor;
să se identifice limbajul juridic, care îl va ajuta în viitoarea carieră economică în
relaționarea cu angajații de pregătire juridică;
să delimiteze dreptul afacerilor în contextul ramurilor de drept public și privat;
să se identifice izvoarele directe de drept aplicabile dreptului afacerilor.
12
Unitatea de învăţare I.1. Noţiuni generale privind dreptul afacerilor
și diversele instituții juridice aparținând
altor ramuri de drept, instituții juridice cu
aplicabilitate în sfera afacerilor
Cuprins
I.1.1. Introducere ...................................................................................................................... 13
I.1.2. Competenţe ..................................................................................................................... 13
I.1.3. Drept, drept public și drept privat ................................................................................... 14
I.1.4. Dreptul afacerilor, ramură de drept dinamică ce include instituții aparținând dreptului
public și dreptului privat .......................................................................................................... 17
I.1.5. Rezumat .......................................................................................................................... 25
I.1.6. Teste de evaluare............................................................................................................. 26
I.1.7. Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 26
I.1.1. Introducere
Această unitate de învățare ajută studentul în procesul delimitării aspectelor
conceptuale privind domeniul cuprinzător al dreptului afacerilor, în relație cu alte
ramuri de drept cum ar fi: dreptul civil, dreptul muncii ori dreptul Uniunii
Europene, cu care are în comun diverse instituții juridice, cum ar fi protecția
juridică a consumatorului, protecția juridică a angajatului ori conractul individual
de muncă.
I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

La sfârşitul acestei unități de învățare studenții vor fi capabili:
să definească dreptului afacerilor și alte drepturi conexe acestuia: dreptul civil,
dreptul Uniunii Europene, dreptul muncii ori instituțiile juridice ale protecției
consumatorului și protecției angajatului;
să delimiteze dreptul afacerilor în domeniul mai lag al dreptului privat;
să identifice necesitatea autonomiei dreptului comercial, și implicit al afacerilor;
să explice cele trei sensuri diferite ale noţiunilor de „drept civil” și ”drept al
afacerilor”.
13
Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.
I.1.3. Drept, drept public și drept privat

Dreptul a apărut odată cu constituirea primelor forme de comunitate umană. La
început, regulile de drept nu se distingeau de normele de morală sau de regulile religioase.
Însăşi creatorii dreptului romanic au făcut confuzie între normele religioase (fas) şi normele
juridice (jus), ei conferind normelor juridice autoritatea şi forţa religiei. Cel ce încălca o
normă juridică intra în conflict cu voinţa divină, sancţiunea pentru asemenea faptă fiind
pedeapsa cu moartea.
În literatura de specialitate din România [31, p. 91] dreptul este definit ca fiind
ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca scop organizarea şi
disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat
specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi
justiţiei sociale.
Regulile edictate (elaborate) de către stat poartă denumirea de norme juridice.
Garantarea normelor juridice este realizată prin punerea în aplicare a sancţiunii
(cuprinse de către norma juridică), în cazul în care acea normă juridică este încălcată. Punerea
în aplicare este realizată de către stat prin autoritatea publică care are competenţă într-un
anumit teritoriu.
Statul este o realitate absolută, deoarece nu recunoaşte nicio autoritate superioară.
Statul îşi exercită atribuţiile pe un anumit teritoriu. Pe acest teritoriu şi faţă de persoanele
aflate pe el, statul organizează dreptul. Fiecare stat legiferează, astfel, pe teritoriul său.
Avem între normele de drept unele care se aplică numai statelor respective în relaţiile
lor interne norme reunite de dreptul intern. Alte norme se aplică statelor diferite care intră
în contact în viaţa internaţională (normele se aplică statelor ca atare, sau supuşilor mai multor
state deosebite, când aceştia intră în contact) formând dreptul extern sau internaţional [9,
p. 43].
Dreptul naţional (la fel ca şi dreptul internaţional) se împarte în drept public şi drept
privat.
Dreptul public tratează constituirea statului şi a puterilor publice şi raporturile
dintre stat şi particulari în general. [17, p. 311 şi urm.]
Exemple
Dreptul public reglementează ordinea publică şi priveşte organizarea şi
activitatea statului şi a puterilor publice constituite în stat; dar şi raporturile
juridice stabilite între guvernanţi şi cei care sunt guvernaţi.
14
Indicați (exemplificați) o situație care se încadrează într-un raport juridic stabilit
între guvernanţi şi cei care sunt guvernaţi.
Dreptul Drept public

internaţional
Drept privat
Dreptul civil
Sistemul
de drept Dreptul Drept public
naţional Dreptul comercial
Drept privat
Figura nr. I.1.1 Protecția

consumatorului IJ
Dreptul privat reglementează actele particularilor care nu pun în discuţie decât

interesele individuale [20, p. 59].
Exemple
Dreptul privat se ocupă de ordinea juridică privată, reglementând şi ocrotind
raporturile sociale de interes individual, particular, stabilite între persoane fizice
sau juridice private.
Indicați (exemplificați) o situație care se încadrează într-un raport juridic stabilit

între persoane fizice sau juridice private.
Dreptul privat cuprinde, în principal: dreptul civil, dreptul afacerilor, dreptul familiei
etc. Există autori [16, p. 5] care împart dreptul privat doar în două ramuri principale: dreptul
civil şi dreptul afacerilor.
Există ramuri de drept care prezintă caracteristici atât de drept public, cât şi de drept
privat [32, p. 1-10]. Este şi cazul dreptului muncii, care se încadrează în dreptul privat când
se au în vedere anumit instituțiile juridice și în dreptul public când se au în vedere alte
instituțiile juridice.
Exemple
Instituții juridice aparținând dreptului muncii, care se încadrează în dreptul privat
sunt următoarele: contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă.
15
Care sunt părțile între care se încheie un contract colectiv de muncă?
Contractul individual de muncă, una dintre cele mai importante instituții juridice
aparținând dreptului muncii, reprezintă, practic, un proces de negociere între viitorul angajat
și operatorul economic angajator. Această instituție juridică aparține atât dreptului muncii, dar
este înglobată, în viziunea noastră, și în domeniul extrem de generos al dreptului afacerilor.
Instituția juridică a contractului individual de muncă va fi prezentată, în acest material
didactic, în întreaga sa complexitate, pornindu-se de la elemente de caracterizare ale
contractului individual de muncă, urmărindu-se, apoi procesul de încheiere, modificare,
suspendare și încheiere a acestui tip special de contract.
Subliniem realitatea conform căreia acest tip de contract, reprezintă, poate, cel mai
important contract ce se derulează în cursul desfășurării afacerilor.
Exemple
Instituții juridice aparținând dreptului muncii, care se încadrează în dreptul public
sunt următoarele: formarea profesională, timpul de muncă şi timpul de odihnă,
şomajul, asigurările sociale, sindicate, patronate.
Identificați, pe internet, care este legea ce reglementează activitatea sindicatelor

și indicați ce aspecte le considerați a fi importante în funcționarea acestora.
Să ne reamintim...
▪ Dreptul naţional (la fel ca şi dreptul internaţional) se împarte în drept public şi
drept privat.
▪ Dreptul public tratează constituirea statului şi a puterilor publice şi raporturile
dintre stat şi particulari în general.
▪ Dreptul privat reglementează actele particularilor care nu pun în discuţie decât
interesele individuale.
▪ Contractul individual de muncă, una dintre cele mai importante instituții juridice
aparținând dreptului muncii, este înglobată și în domeniul extrem de generos al
dreptului afacerilor.
16
I.1.4. Dreptul afacerilor, ramură de drept dinamică ce include instituții aparținând
dreptului public și dreptului privat
În condiţiile apariţiei ultimului Cod civil, ce restructurează domeniul dreptului privat,
există autori ce contestă autonomia dreptului comercial, și implicit al afacerilor.
Argumentele utilizate în sensul înglobării dreptului afacerilor în domeniul dreptului
civil sunt prevăzute în partea finală a Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 287/2009 privind Codul civil. Astfel, art. 225 NCC stabileşte că secţiile comerciale
existente la data intrării în vigoare a ultimului Cod civil, în cadrul Tribunalelor şi Curţilor de
Apel, se vor reorganiza ca secţii civile ori vor fi unificate cu secţiile civile existente.
Dar art. 226 alin. (1) stabileşte că în raport cu numărul cauzelor, se pot înfiinţa, în
cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii,
în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum: cererile în materie de insolvenţă;
cererile în materia societăţilor (comerciale) şi a altor societăţi, precum şi în materia registrului
comerţului; cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei;
cererile privind titlurile de valoare şi alte instrumente financiare.
Iar art. 227 stabileşte posibilitatea de revenire la secţii comerciale.
Exemple
Astfel, dacă o lege specială prevede că anumite cauze sunt de competenţa
tribunalelor comerciale ori de competenţa secţiilor comerciale ale Tribunalelor
sau Curţilor de Apel, după intrarea în vigoare a Noului Cod civil, competenţa de
judecată poate reveni Tribunalelor specializate.
Care este diferența între diferitele ramuri de drept aparținând dreptului privat?
Considerăm că prevederile ultimului Cod civil vin să completeze domeniul dreptului

privat, consolidând baza acestuia, dreptul civil, neafectând, însă, legitimitatea dreptului
afacerilor. De asemenea, din raţiuni pur didactice considerăm importantă analiza separată a
instituţiilor de drept al afacerilor (comercial) de instituţiile de drept civil, domeniu şi aşa
mult prea încărcat cu aspectele sale generale, speciale, succesiuni, obligaţii, proprietate
intelectuală etc.
Diferenţa dintre dreptul civil şi dreptul afacerilor constă [14, p. 7 și 3, pp. 17-18] în
faptul că dreptul afacerilor se aplică numai acelor operaţiuni juridice care au fie un obiect
considerat de lege ca fiind integrat în sfera afacerilor (în considerarea obiectului) fie
acelor operaţiuni la care participă operatorii economici (în considerarea părţilor, a
profesiunii acestora). Astfel, rămâne ca normele dreptului civil să fie aplicabile acelor acte
17
sau fapte care fie nu au un obiect considerat de lege ca fiind integrat în sfera afacerilor, fie
niciuna dintre părţile operaţiunii nu este operatori economic.
Dreptul civil constituie ramura cea mai importantă a dreptului privat şi are ca domeniu
acele acte pe care le poate face orice cetăţean, indiferent de profesiunea sa. Dreptul civil este
dreptul privat general, deoarece guvernează cele mai importante raporturi juridice şi acte
juridice ale persoanelor particulare. Toate celelalte ramuri de drept privat tratează numai
anumite raporturi juridice speciale, fiind drepturi private speciale.
Se poate spune astfel că dreptul privat are ca fundament dreptul civil. Dreptul civil
constituie dreptul comun în materie de drept privat. Aceasta însemnă că domină întregul
drept privat, adică ori de câte ori nu se vor afla alte dispoziţii, se va aplica legea civilă. [9,
p. 84]
De asemenea, dreptul civil este dreptul privat general şi în domeniul dreptului
muncii.
Exemple
În ceea ce priveşte contractul individual de muncă şi contractului colectiv de
muncă se aplică regulile generale în materie de contracte. Astfel, dreptul civil
constituie dreptul comun în materie de drept privat şi în ceea ce priveşte
contractele, cu aplicabilitate şi în ceea ce priveşte contractul individual de muncă
şi contractului colectiv de muncă, instituții juridice de drept al muncii.
Ce alte aspecte aparținând dreptului muncii, considerați că pot avea ca punct de

plecare dreptul civil?
Noţiunea de „drept civil” poate avea trei sensuri diferite. [47, p. 1 şi urm.] Această
diferențiere a sensurilor poate fi, de asemenea, aplicată și în cazul dreptului afacerilor. De
asemenea, noțiunea de „drept al muncii”, la fel ca în cazul dreptului civil ori a dreptului
afacerilor, poate avea trei sensuri diferite. Astfel, în același fel, dreptul afacerilor poate
prezenta trei sensuri diferite:
Într-un prim sens, dreptul civil/dreptul muncii/dreptul afacerilor desemnează o
ramură de drept a sistemului de drept românesc, adică totalitatea (ansamblul) normelor
juridice din acel domeniu, fie că avem în vedere domeniul dreptului civil ori al dreptului
muncii fie că avem în vedere domeniul dreptului afacerilor.
În al doilea sens, dreptul civil/ dreptul muncii/dreptul afacerilor vizează acea
posibilitate (prerogativă) recunoscută de lege titularului acelui drept (numit subiect
activ). În baza lui, titularul dreptului de natură civilă ori titularul dreptului din domeniul
raportului de muncă ori din domeniul afacerilor poate pretinde o conduită corespunzătoare
18
dreptului său de la subiectul pasiv, iar în caz de nevoie poate apela la forţa coercitivă a
statului pentru protecţia dreptului său.
În acest sens, drept înseamnă o putere a individului (numit drept subiectiv civil ori
drept din domeniul raportului de muncă ori din domeniul afacerilor). Această putere din
partea unora presupune ascultare din partea altora.
Exemplu
În exemplul redat în figura 1.1.2, dreptului consumatorului (subiectul 1) la
garanţie pentru produsul cumpărat îi corespunde obligaţia operatorului
economic (subiectul 2) de a oferi garanţie pentru produsul vândut, în baza
contractului de vânzare-cumpărare încheiat între consumator şi operatorul
economic. Acest contract stabileşte „puterea” consumatorului în ceea ce
priveşte garanţia produsului achiziţionat şi „ascultarea” din partea
operatorului economic.
Achiziţia unui produs
Drept al subiectului 1 ═ Obligaţie a subiectului 2

al raportului juridic al raportului juridic
Dreptul consumatorului la garanţie Obligaţia operatorului economic de a oferi

pentru produsul cumpărat garanţie pentru produsul vândut
Figura nr. I.1.2
Exemplu
În exemplul redat în figura I.1.3, dreptului angajatului (subiectul 1) de a
primi plata salariului pentru munca prestată îi corespunde obligația
operatorului economic angajator (subiectul 2) de a realiza plata salariului în
contul angajatului, în baza contractului individual de muncă încheiat între
angajat şi operatorul economic angajator. Acest contract stabileşte „puterea”
angajatului în ceea ce priveşte plata salariului pentru munca prestată şi
„ascultarea” din partea operatorului economic angajator.
19
Contract individual de muncă
Drept al subiectului 1 Obligaţie a subiectului 2

al raportului juridic ═ al raportului juridic
Dreptul angajatului la plata Obligația operatorului economic
salariului pentru munca prestată angajator de a realiza plata
salariului în contul angajatului
Figura nr. I.1.3
În al treilea sens, dreptul civil/ al muncii/ al afacerilor desemnează o ramură a

ştiinţei juridice, ştiinţă care are ca obiect drepturile civile/de drept al muncii/ al afacerilor
ale persoanei fizice şi persoanei juridice. În acest sens, este vizată disciplina de învăţământ.
În literatura de specialitate [2, p. 25 şi urm.], dreptul civil român a fost definit ca fiind
acea ramură care reglementează raporturi juridice patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite
între persoanele fizice şi persoanele juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.
Pentru a înţelege definiţia dreptului civil român trebuie precizat faptul că este
patrimonial acel raport juridic al cărui conţinut poate fi evaluat în bani (pecuniar), iar
nepatrimonial (sau personal nepatrimonial) acel raport juridic al cărui conţinut nu poate fi
evaluat în bani.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic patrimonial îl constituie raportul juridic care
are ca izvor un contract de vânzare-cumpărare al unui telefon mobil ori de
achiziție a unui serviciu de telefonie mobilă.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic nepatrimonial este raportul juridic care are în
conţinutul său dreptul la nume (al persoanei fizice) sau la denumire (al
persoanei juridice).
Deşi pare că dreptul afacerilor ar include doar raporturi juridice patrimoniale,

deoarece operatorul economic/profesionistul urmăreşte prioritar obţinerea profitului,
considerăm că instituţia protecţiei consumatorului (instituție aparținând dreptului
afacerilor) include atât raporturi juridice patrimoniale, cât şi personal-nepatrimoniale,
având în vedere caracterul social al acestei ramuri de drept.
Literatura de specialitate din domeniul afacerilor din România tratează domeniul
protecţiei juridice a consumatorului ca o instituţie juridică a dreptului afacerilor. Considerăm
că se poate vorbi despre un drept special, componentă a dreptului afacerilor, care tratează
domeniul protecţiei juridice a consumatorului.
20
De asemenea, regăsirea, în cadrul acestei instituții juridice, a unor relații cu instituțiile
publice: Autoritatea Națională a Protecției Consumatorilor și Comisariatele Județene ale
Protecției Consumatorilor, ne direcționează spre domeniul dreptului public.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic patrimonial îl constituie raportul juridic care
are ca izvor un contract de muncă.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic nepatrimonial este raportul juridic care are în
conținutul său dreptul la şomaj (al persoanei fizice) sau dreptul de a forma
patronate (al persoanei juridice).
În ceea ce priveşte dreptul muncii, considerăm că acesta include nu doar raporturi

juridice patrimoniale, deşi are în vedere, prioritar, relația de muncă dintre operatorul
economic angajator şi angajat în care se urmăreşte prioritar obținerea de profit, ci şi
raporturi personal-nepatrimoniale, având în vedere anumite drepturi ce aparțin angajatului,
care implică în anumite cazuri şi implicarea unor instituții publice cu atribuții în domeniul
dreptului muncii.
În ceea ce priveşte dreptul afacerilor, considerăm că acesta înglobează instituţii ce

aparţin mai multor ramuri de drept, cum ar fi teoria generală a dreptului, dreptul civil, dreptul
comercial, dreptul bancar, dreptul muncii, dreptul Uniunii Europene.
Considerați că dreptul afacerilor, înglobează instituţii ce aparţin și altor ramuri de

drept, decât teoria generală a dreptului, dreptul civil, dreptul bancar, dreptul muncii,
dreptul Uniunii Europene? Argumentați.
De asemenea, specific domenniului dreptului privat, instituţia protecţiei

consumatorului reprezintă acea instituţie juridică care reglementează raporturi juridice
patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi persoanele juridice aflate pe
poziţii de egalitate juridică.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic nepatrimonial ce aparţine instituţiei juridice a
protecţiei consumatorului este raportul juridic care are în conţinutul său
dreptul la siguranţă alimentară al consumatorului. Astfel, consumul de
21
produse alimentare ar trebui să aibă în vedere produse proaspete, care nu ar
trebui să afecteze sănătatea propriilor consumatori.
Consumatorul este definit legal [49, art. 2 lit. a)], ca fiind orice persoană fizică sau
grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori
consumă produse în afara activităţii sale profesionale sau comerciale. Consumatorul este
subiect al unui raport juridic special de drept al afacerilor – cu un caracter mixt – deoarece cel
de-al doilea subiect al acestui raport juridic este un operator economic.
Raporturile juridice de drept civil sunt desfăşurate de subiectele de drept civil. Aceste
subiecte sunt: persoana fizică (subiectul individual de drept civil) şi persoana juridică
(subiectul colectiv de drept civil).
Poziţia subiectelor raportului juridic de drept civil este de egalitate juridică, adică
niciuna dintre părţi nu se subordonează celeilalte. La fel, şi în cazul raportului juridic de drept
afacerilor ori a raportului juridic în care este implicat un consumator, poziţia juridică a
subiectelor este de egalitate.
Dreptul afacerilor s-a născut dintr-o adâncă nevoie de a adapta regulile dreptului la
necesităţile dezvoltării şi înfloririi comerţului, ca „un act istoric de emancipare şi protest
împotriva dreptului civil şi a vechilor cutume care stânjeneau dezvoltarea comerţului”. [44,
p. 28]
Noţiunea de comerţ, afacere, este folosită în mai multe sensuri [6, p. 7]:
✓ - în sens etimologic, expresia de comerţ provine din cuvântul latinesc commercium,
poate fi tradus „cu marfă” (cum şi merx). Comerţul ar consta, în această accepţiune, într-o
serie operaţiuni cu mărfuri.
✓ - în sens economic, comerţul este definit ca fiind acea activitate al cărei scop este
schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori. Astfel, comerţul ar
cuprinde ansamblul operaţiunilor realizate în intervalul dintre momentul producerii
mărfurilor, al intrării lor în circulaţie până în momentul ajungerii acestora la consumatori.
Aceste operaţiuni sunt realizate de profesionişti/operatori economici, cunoscuţi şi sub
denumirea de negustori, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii mărfurilor.
Această accepţiune a noţiunii de comerţ este şi cea uzuală. Din această perspectivă, dreptul
comercial va fi definit ca totalitatea normelor juridice privind interpunerea şi circulaţia
mărfurilor de la producători la consumatori.
✓ - în sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii
definite în sens economic. Comerţul cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi
circulaţie a mărfurilor, pe care le realizează negustorii, ci şi operaţiunile de producere a
mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii, împreună cu executarea de lucrări şi prestarea de
servicii, pe care le realizează antreprenorii, respectiv prestatorii de servicii sau, în general,
întreprinzătorii.
22
Astfel, dreptul comercial este definit în doctrină [6, p. 9] ca fiind ansamblul normelor
juridice care reglementează activitatea comercială, adică producerea şi circulaţia (distribuţia)
mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Considerăm că această definiție se
poate transpune și în domeniul afacerilor. Astfel, dreptul afacerilor poate fi definit prin
raportare la această doctrină [6, p. 9] ca fiind ansamblul normelor juridice care reglementează
activitatea din domeniul afacerilor, adică producerea şi circulaţia (distribuţia) mărfurilor,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Ce implicații are dreptul afacerilor în activitatea unui operator economic producător?

Argumentați.
Ce implicații are dreptul afacerilor în activitatea unui operator economic prestator de

servicii? Argumentați.
Exemplu
Dar, deşi legislaţia este îndestulătoare, problema care se desprinde din
cercetările de marketing realizate în cadrul cercetării doctorale cu titlul
„Etică şi responsabilitate socială în domeniul marketingului” evidenţiază
eficienţa deficitară a activităţii desfăşurare de organismele publice de
protecţie a consumatorului din România. [33, pp. 114-115] O problemă,
evidenţiată prin această cercetare, o constituie etichetarea parţială sau chiar
lipsa etichetării în cazul produselor ce conţin organisme modificate genetic.
Această problemă a etichetării produselor ce conţin organisme modificate
genetic subliniază că legea nu este respectată. Lipsa etichetării se traduce
prin nerespectarea obligaţiilor stabilite legal în România privind etichetarea
produselor ce conţin organisme modificate genetic, dacă acestea le conţin în
proporţie mai mare de 0,9%. Această problemă îşi are cauza în lipsa ori
ineficienţa controlului realizat de autorităţile de stat cu atribuţii în acest
domeniu. În cazul în care respectarea legii nu este controlată ori nu este
controlată eficient de autorităţile cu atribuţii legale în domeniu, atunci o mare
parte dintre societăţile care produc şi comercializează produse ce conţin
organisme modificate genetic nu vor mai respecta legea în vigoare. Dacă
sancţiunile stabilite prin această lege nu sunt aplicate, fără a mai fi creată
teamă faţă de normele juridice, atunci aceste norme sunt, în mod practic,
inexistente.
Amploarea legislaţiei adoptate la nivelul Uniunii Europene şi a legislaţiei româneşti

privind protecţia consumatorului, subiect al raporturilor juridice de drept al afacerilor, denotă
23
o importanţă deosebită acordată, atât la nivelul Uniunii Europene cât şi intern, consumatorilor
de bunuri şi servicii comerciale.
Normele juridice ale dreptului afacerilor, ca şi normele juridice ale dreptului civil,
aparţin dreptului privat. Majoritatea acestor norme juridice aparținând dreptului afacerilor
privesc actele de afaceri (iure gestionis), iar nu actele de putere (iure imperii). Excepție fac,
așa cum am precizat anterior, acele situații în care sunt implicate autoritățile publice din
domeniul protecției consumatorilor.
Referitor la autonomia dreptului afacerilor faţă de dreptul civil, se impune a fi
precizat faptul că: la începutul secolului al XIX-lea, nevoile dezvoltării comerţului şi, implicit,
ale apărării intereselor operatorilor economici au dus la recunoaşterea şi legiferarea dreptului
afacerilor, ca un drept special faţă de dreptul civil.
Autonomia dreptului afacerilor este impusă de următoarele cerinţe specifice activităţii
comerciale:
✓ Frecvenţa şi celeritatea tranzacţiilor din domeniul afacerilor reclamă reguli simple,
lipsite de formalism, precum şi o mare libertate pentru operatorul economic în încheierea
actelor juridice. Un nonprofesionist încheie acte juridice de valoare relativ rar, dispunând de
timpul necesar pentru a-şi lua măsurile de protecţie prevăzute de lege. Profesionistul,
dimpotrivă, încheie frecvent acte juridice, iar rapiditatea încheierii acestora este pentru el o
condiţie a succesului (”timpul înseamnă bani”). Fiind mai pregătit pentru o asemenea
activitate, operatorul economic trebuie să dispună de o mare libertate de mişcare, putând apela
la forme simple de perfectare a raporturilor juridice (telefon, telex, fax sau chiar înţelegeri
verbale) şi beneficiind de posibilitatea de a dovedi actele juridice prin orice mijloace de
probă;
✓ Rolul tranzacţiilor comerciale în realizarea intereselor operatorilor economici
implică o mai mare punctualitate în executarea obligaţiilor asumate. Interconexiunea
raporturilor juridice de drept al afacerilor la care participă operatorii economici impune o
respectare riguroasă a obligaţiilor contractuale. Pentru realizarea acestui deziderat, dreptul
afacerilor dispune de anumite mijloace specifice, printre care se numără curgerea de drept a
dobânzilor;
✓ Dreptul afacerilor este partea cea mai vie a dreptului privat; el este un laborator în
care se experimentează soluţiile juridice pentru a fi adaptate la cerinţele vieţii economice.
Numai în măsura în care se dovedesc a fi benefice şi pentru nonprofesionişti, aceste soluţii pot
fi reglementate şi în legea civilă.
Instituţia juridică a protecţiei consumatorului îmbină elemente ale dreptului
afacerilor, elemente ale dreptului civil şi elemente ce prezintă caracter particular.
Consumatorului i se aplică, în general, normele dreptului civil, deşi este subiect al raportului
juridic de drept al afacerilor.
24
În domeniul instituţiei juridice a protecţiei consumatorului a fost adoptată în România
legislaţie specială, ce reglementează într-un mod particular protecţia consumatorului român.
În măsura în care această legislaţie specială nu este îndestulătoare pentru reglementarea unui
raport dintre consumator şi operatorul economic, se vor aplica normele juridice de drept al
afacerilor ori normele juridice civile (dreptul civil fiind dreptul comun în domeniul privat).
Să ne reamintim...
▪ Dreptul privat are ca fundament dreptul civil.
▪ Dreptul civil constituie dreptul comun în materie de drept privat, adică domină
întregul drept privat, adică ori de câte ori nu se vor afla alte dispoziţii, se va aplica
legea civilă.
▪ Dreptul muncii include nu doar raporturi juridice patrimoniale, deşi are în vedere,
prioritar, relația de muncă dintre operatorul economic angajator şi angajat în care se
urmăreşte prioritar obținerea de profit, ci şi raporturi personal-nepatrimoniale, având
în vedere anumite drepturi ce aparțin angajatului, care implică în anumite cazuri şi
implicarea unor instituții publice cu atribuții în domeniul dreptului muncii.
▪ În condiţiile apariţiei ultimului Cod civil, ce restructurează domeniul dreptului
privat, există autori ce contestă autonomia dreptului afacerilor.
▪ Dreptul afacerilor include doar raporturi juridice patrimoniale (operatorul
economic/profesionistul urmăreşte prioritar obţinerea profitului), iar instituţia
protecţiei consumatorului ori a protecției angajatului include raporturi juridice
patrimoniale, dar şi personal-nepatrimoniale (caracterul social al acestei ramuri de
drept).
▪ Consumatorul este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în
asociaţii, care cumpără, dobândeşte, utilizează ori consumă produse în afara
activităţii sale profesionale sau de drept al afacerilor.
▪ Dreptul afacerilor este ansamblul normelor juridice care reglementează activitatea
din domeniul afacerilor, adică producerea şi circulaţia mărfurilor, executarea de
lucrări şi prestarea de servicii.
Rezumat
Dreptul privat reglementează actele particularilor care nu pun în discuţie
decât interesele individuale.
Contractul individual de muncă, una dintre cele mai importante instituții
25
juridice aparținând dreptului muncii, este înglobată și în domeniul extrem de generos
al dreptului afacerilor.
Dreptul civil constituie dreptul comun în materie de drept privat, adică
domină întregul drept privat, adică ori de câte ori nu se vor afla alte dispoziţii, se va
aplica legea civilă.
Dreptul afacerilor este ansamblul normelor juridice care reglementează
activitatea din domeniul afacerilor, adică producerea şi circulaţia mărfurilor,
executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
I.1.6. Teste de evaluare
1. Dreptul:
A) reprezintă ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat;
B) are ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele
relaţii din societate;
C) funcţionează într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor,
apărării drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale.
2. Dreptul naţional se împarte în:

A) drept public;
B) drept privat.
3. Dreptul internaţional se împarte în:

A) drept civil;
B) drept al afacerilor.
I.1.7. Teste de autoevaluare
1. Dreptul public:
A) reglementează ordinea privată;
B) priveşte organizarea şi activitatea statului şi a puterilor publice constituite în
stat;
C) priveşte raporturile juridice stabilite între guvernanţi şi cei care sunt guvernaţi.
Răspunsuri corecte: B și C.
26
2. Dreptul privat reglementează actele particularilor care pun în discuţie interesele
individuale.
A) afirmaţia este adevărată;
B) afirmaţia este falsă.
Răspuns corect: A.
3. Dreptul privat cuprinde:

A) dreptul civil;
B) dreptul administrativ;
C) dreptul afacerilor.
Răspunsuri corecte: A și C.
27
Unitatea de învăţare I.2. Despre norma juridică și Constituție, cel
mai important izvor direct cu
aplicabilitate în sfera afacerilor
Cuprins
I.2.1. Introducere ...................................................................................................................... 28
I.2.2. Competenţe ..................................................................................................................... 28
I.2.3. Norma juridică aparținând sferei afacerilor .................................................................... 29
I.2.4. Constituția României, izvor direct/formal aplicabil domeniului afacerilor .................... 33
I.2.5. Rezumat .......................................................................................................................... 40
I.2.7. Teste de autoevaluare ...................................................................................................... 41
I.2.1. Introducere
În această unitate de învățare se va explică instituția juridică a normei
juridice de drept al afacerilor, instituție juridică ce constituie baza pentru
numeroase alte instituții juridice dezvoltate în restul unităților de învățare.
De asemenea, unitatea de învățare tratează Constituția României, cel mai
important act normativ adoptat la nivel intern, izvor de drept direct/formal al

La sfârşitul acestei unități de învățare studenții vor fi capabili:
să analizeze instituția juridică a normei juridice de drept al afacerilor, aspect
care va ajuta în explicarea instituțiilor ce vor fi analizate în următoarele unități de
învățare, cum ar fi izvoarele dreptului afacerilor;
să descrie normele juridice de drept civil și de drept al afacerilor;
să explice structura normei juridice de drept al afacerilor;
să identifice diferitele categorii de norme jurdice aparținând dreptului afacerilor;
să identifice sursele de drept al afacerilor;
să explice modul în care sursele de drept al afacerilor pot sau nu pot fi încadrate
în categoria surselor de drept directe/formale;
să delimiteze sursele de drept al afacerilor ce sunt adoptate la nivel intern,
european ori internațional.
28
I.2.3. Norma juridică juridică aparținând sferei afacerilor

Norma juridică a fost definită în literatura de specialitate din România [29, p. 20 şi
urm.] ca fiind o reglementare generală de conduită susceptibilă a fi impusă, în caz de nevoie,
prin forţa de constrângere a statului.
Considerăm că aspectele teoretice generale privind norma juridică civilă pot fi extinse
şi în cazul normei de drept al afacerilor, de drept al muncii ori a normei de protecţie a
consumatorului.
Norma juridică de protecţie a consumatorului prezintă următoarele trăsături

caracteristice:
a) este obligatorie, adică violarea ei atrage sancţiuni împotriva celor care o încalcă,
aplicându-se atât în cazul angajatului, cât şi în cel al angajatorului;
Exemplu
Un exemplu în acest sens îl constituie nerespectarea normei juridice ce impune
obligativitatea din partea angajatului de a respecta contractul individual de muncă
semnat, atrage aplicarea unei sancțiuni pentru acel angajat.
Gândiți și argumentați au alt exemplu, asemănător, tot din domeniul dreptului

muncii ori dintr-un alt domeniu al dreptului afacerilor ori al protecției juridice a
consumatorului.
b) este generală, deoarece se aplică tuturor persoanelor fizice (consumatori,

angajați) sau persoanelor juridice (operatorii economici) care sunt vizate de
cuprinsul ei;
Exemplu
Spre exemplu, norma juridică ce impune obligativitatea din partea angajatorului
de a încheia un contract individual de muncă în formă scrisă în cazul fiecărei
persoane angajate, prevăzută în Codul muncii, trebuie respectată de toți operatorii
economici angajatori care îşi desfăşoară activitatea pe întreg teritoriul României.
29
consumatorului.
c) este permanentă, în sensul în care tinde să se aplice la o serie nedeterminată de

situaţii sau cazuri asemănătoare, de la intrarea ei în vigoare şi până la abrogare;
Exemplu
Astfel, spre exemplu, norma juridică privind obligativitatea din partea
angajatorului de a informa proprii angajați privind diversele aspecte ale propriei
activități, prevăzută de Codul muncii, va reprezenta o obligație pentru acel
operator economic angajator în cazul fiecărei persoane angajate.

consumatorului.
d) este edictată (emisă/adoptată) de către autoritatea publică investită cu putere de

a face legi;
Exemplu
Astfel, aplicabilitate în cazul relației juridice dintre operatorul economic
angajator şi proprii angajați au normele juridice ce se regăsesc în Codul muncii
ori în alte acte normative, izvoare de drept al muncii.

consumatorului.
e) este sancţionată prin forţa publică, nu prin forţă privată, adică niciun
consumator, nu-şi poate face singur dreptate.
Exemplu
Spre exemplu, nerespectarea unei norme juridice de drept al muncii de către un
operator economic angajator se verifică şi se sancționează de Inspectoratul
Teritorial de Muncă, nu de către angajat prin sustragerea unui bun aparținând
angajatorului în cazul în care nu a primit salariul datorat.
30
consumatorului.
Permanentă Obligatorie Generală
Trăsături ale normei juridicede drept al afacerilor,

de drept al muncii ori de protecție a consumatorului
Edictată de către autoritatea Sancţionată prin

publică învestită în acest sens forţă publică
Figura nr. I.2.1
Din prisma structurii lor, normele juridice de drept al muncii, la fel ca în cazul cele
civile ori de drept al afacerilor, sunt formate din:
a) Ipoteză: care arată condiţiile în care se aplică norma respectivă de drept al
muncii/de drept al afacerilor.
b) Dispoziţie: care explică conduita cerută prin normele de drept al muncii/de drept
al afacerilor, arătând ceea ce este impus, permis sau interzis (să dea, să facă ori
să nu facă).
c) Sancţiune: care indică efectele nerespectării dispoziţiei, de către unul dintre
subiecții raportului juridic de muncă/de drept al afacerilor.
1. După caracterul conduitei prescrise, normele de protecţie a consumatorului (la fel

ca normele juridice de drept civil/ al afacerilor) se divid în:
A. Norme imperative: care impun subiecţilor de drept obligaţia de a săvârşi o acţiune
sau de a se abţine de a face ceva. Normele imperative se împart, la rândul lor, în:
a) Norme onerative: care obligă la o acţiune;
Exemplu
Un exemplu de normă onerativă de drept al muncii o regăsim în Art. 161 din
Codul muncii care stipulează ”salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații
băneşti ale angajatorilor”.
Ce alt exemplu de normă onerativă puteți identifica în domeniul dreptului

dreptului afacerilor ori cel al protecției juridice a consumatorului?
31
b) Norme prohibitive: care obligă la o inacţiune.
Exemplu
Un exemplu de normă prohibitivă de drept al muncii o regăsim în Art. 182 alin. 1
din Codul muncii unde se stipulează ”pentru asigurarea securității şi sănătății în
muncă instituția abilitată prin lege poate dispune interzicerea fabricării [...]
substanțelor [...] periculoase pentru salariați”.
Ce alt exemplu de normă prohibitivă puteți identifica în domeniul dreptului

Normele
juridice
După caracterul După sfera

conduitei prescrise de aplicare
Norme Norme Norme Norme

imperative dispozitive generale speciale
Norme Norme Norme Norme

onerative prohibitive permisive supletive
Figura nr. I.2.2
B. Norme dispozitive: care permit să se deroge de la prevederile pe care le cuprind.

Normele dispozitive se împart, la rândul lor, în:
a) Norme permisive: care permit subiecţilor de drept o anumită conduită.
b) Norme supletive: care stabilesc o anumită conduită care devine obligatorie în
situaţia în care subiecţii de drept nu au stabilit altfel.
2. După sfera de aplicare, normele de protecţie a consumatorului (la fel ca normele

juridice de drept civil/ al afacerilor) se divid în:
A. Norme generale: care sunt aplicabile tuturor relaţiilor sociale în general sau unor
anumite ramuri de drept;
Exemplu
Un exemplu de normă generală de drept al muncii o regăsim în Art. 112 alin. 1
32
din Codul muncii unde se stipulează ”pentru salariații angajați cu normă întreagă
durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi.”
Ce alt exemplu de normă generală puteți identifica în domeniul dreptului

B. Norme speciale: care sunt aplicabile numai unor categorii de relaţii din interiorul
acestei ramuri de drept.
Exemplu
Un exemplu de normă specială de drept al muncii o regăsim tot în Art. 112, dar în
alin. 2 din Codul muncii unde se stipulează ”în cazul tinerilor în vârstă de până la
18 ani durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi.”
Ce alt exemplu de normă specială puteți identifica în domeniul dreptului

Să ne reamintim...
▪ Norma juridică este o reglementare generală de conduită susceptibilă a fi impusă,
în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a statului.
▪ Norma juridică prezintă următoarele trăsături caracteristice: este obligatorie, este
generală, este permanentă, este edictată (emisă/adoptată) de către autoritatea publică
investită cu putere de a face legi, este sancţionată prin forţa publică.
▪ Normele juridice sunt formate din: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
▪ Garantarea normelor juridice este realizată prin punerea în aplicare a sancţiunii în
cazul în care acea normă juridică este încălcată.
▪ Aspectele teoretice generale privind norma juridică civilă pot fi extinse şi în cazul
normei de drept al muncii ori a normei juridice de drept al afacerilor.
I.2.4. Constituția României, izvor direct/formal aplicabil domeniului afacerilor

Izvorul de drept civil este definit [47, pp. 22, 6] ca fiind forma specifică de exprimare
a normelor de drept civil. Se poate afirma că izvorul de drept ce constituie sediul materiei
dreptului afacerilor, inclusiv al domeniilor: protecției angajatului (dreptul muncii) ori al
protecţiei juridice a consumatorului (dreptul comercial), care sunt, la rândul lor o formă
specifică de exprimare a normelor din domeniul respectiv.
33
Izvoarele de drept privesc actele normative, care emană de la cele trei puteri
constituite în stat. [32, p. 13-19] Astfel, izvoarele de drept al afacerilor, la fel ca în cazul
izvoarelor de drept civil ori de drept al muncii, privesc actele normative ce reglementează
raporturi juridice create în cursul derulării afacerilor ori în cursul raporturilor de muncă, care
emană de la cele trei puteri constituite în stat.
Noţiunea de „izvor de drept” poate avea două sensuri ori înţelesuri [2, p. 43 şi urm.]:
Un prim sens al izvorului dreptului afacerilor (sensul material) priveşte condiţiile
materiale de existenţă care generează normele acestei ramuri.
Un al doilea sens juridic al izvorului de drept al afacerilor (sensul formal) priveşte
formele specifice de exprimare al normelor dreptului.
Nu trebuie confundat sensul formal al noţiunii „izvoare de drept” cu noţiunea
„izvoarele raportului juridic concret”.
Izvoarele de drept privesc actele normative, care emană de la cele trei puteri
constituite în stat, așa cum am dezvoltat anterior.
Izvoarele raportului juridic concret se referă la actele şi faptele juridice
(individuale).
Exemplificați cu un izvor de drept ce privește un act normativ din domeniul

protecției juridice a consumatorului și un izvor al unui raport juridic din domeniul
protecției juridice a consumatorului.
Exemplificați cu un izvor de drept ce privește un act normativ din domeniul

protecției juridice a angajatului și un izvor al unui raport juridic din domeniul
protecției juridice a angajatului.
Vom expune în cele ce urmează izvoarele de drept ce constituie sediul materiei

dreptului afacerilor şi a domeniile protecţiei juridice a consumatorului și protecției juridice a
mediului natural.
Izvoarele de drept al afacerilor cumulează izvoare de drept civil, drept comercial,
drept al muncii, dreptul Uniunii Europene, dreptul proprietății intelectuale, drept
administrativ, drept financiar, drept constituțional, drept al mediului natural ori drept bancar.
Izvoarele de drept ce constituie sediul materiei al protecţiei juridice a consumatorului și al
protecției juridice a angajatului cumulează izvoarele de drept civil, izvoarele de drept al
afacerilor, drept procesual, împreună cu izvoarele specifice acestor instituţii juridice (protecţia
consumatorului și protecția angajatului).
Izvoarele formale ale dreptului afacerilor şi ale domeniilor protecţiei juridice a

consumatorului (aparținînd dreptului comercial) și a protecției juridice a angajatului
34
(aparținînd dreptului muncii) pot fi interne – adoptate, în principal, de Parlamentul
României – europene – adoptate de organele Uniunii Europene – şi internaționale.
Sediul materiei dreptului afacerilor, alături de dreptul muncii, dreptul Uniunii
Europene, dar și a altor ramuri de drept care devin aplicabile în cursul derulării afacerilor
înglobează importante acte normative, inclusiv privind instituția juridică a protecției juridice a
angajatorului, care a cunoscut în România, alături de protecția juridică a consumatorului şi
protecția juridică a mediului natural, a cunoscut o armonizare rapidă, odată cu intrarea
României în Uniunea Europeană. [32, p. 18-19]. Astfel, în anul 2008 au fost republicate
majoritatea actelor normative ce reglementează această instituţie juridică.
Exemplificați cu un un act normativ din domeniul protecției juridice a

consumatorului modificat după momentul intrării României în Uniunea Europeană.
Exemplificați cu un un act normativ din domeniul protecției juridice a angajatului

modificat după momentul intrării României în Uniunea Europeană.
De asemenea, Codul civil, în art. 1, conferă calitatea de izvor formal nu doar legii, ci şi
uzanțelor şi principiilor generale ale dreptului. Acest fapt este aplicabil şi dreptului afacerilor,
dar și dreptului muncii, având în vedere caracterul mixt al acestei ultime ramuri de drept, care
înglobează caracteristici aparținând atât dreptului privat, cât şi dreptului public. Astfel, prin
extrapolare şi având în vedere că dreptul civil este drept comun în materia dreptului privat,
[39, pp. 13-29] acestea devin izvoare de drept formale în toate ramurile de drept aparținând
dreptului privat, inclusiv în dreptul afacerilor ori dreptul muncii.
Identificați o situație care reprezintă un principiu de drept în dreptul comercial, și

poate deveni un izvor direct de drept în domeniul dreptului afacerilor.
Identificați o situație care reprezintă o uzanță în dreptul muncii, și poate deveni un

izvor direct de drept în domeniul dreptului afacerilor.
Astfel, dreptul afacerilor cu domeniul protecţiei juridice a consumatorului, incluzînd și

dreptul muncii cu domeniul protecției juridice a angajatului, au ca izvoare formale: legea –
internă şi europeană – uzanţele utilizate în domeniul afacerilor şi principiilor generale ale
Considerăm că trebuie specificat faptul că legea este văzută în sens larg, incluzând şi
restul actelor normative emise de autorităţile publice centrale şi locale.
35
Izvoarele de drept intern sunt actele normative adoptate de organismele
administrative ce au în competenţă astfel de atribuţii.
Legile (în sens restrâns) sunt actele normative adoptate de organul legiuitor al
statului (Parlamentul României).
Legile adoptate de Parlamentul României pot fi clasificate în trei categorii:
✓ legi constituţionale: care vizeză Constituţia României, legea fundamentală care
consacră principiile care stau la baza organizării de stat, drepturile şi îndatoririle fundamentale
ale cetăţenilor.
Exemple
Normele generale referitoare la instituţiile cele mai importante ale dreptului civil,
comune şi dreptului afacerilor – persoanele fizice şi juridice, dreptul de
proprietate – normele generale referitoare la instituţii ale dreptului afacerilor –
principiile de organizare a activităţii economice etc.
Identificați, în Constituția României, și alte norme generale ce pot face referire la

domeniul derulării afacerilor.
✓ legi organice: care dezvoltă şi detaliază principiile cuprinse în Constituţie;
Exemple
Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, Legea nr. 62/2011 privind dialogul
social.
Identificați, în legislația românească și alte legi dezvoltă şi detaliază principii

cuprinse în Constituţie.
✓ legi ordinare: care cuprind toate celelalte legi adoptate de Parlamentul României şi
promulgate (prin decret) de către preşedintele ţării.
Exemplu
Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
Identificați, în legislația românească și o altă lege ordinară.
36
Constituţiile stabilesc, în general, structura şi ierarhia normelor juridice. Ele conţin
declaraţii scrise ori carte ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, stabilesc
instituţiile statului şi reglementează funcţionarea şi competenţa acestor instituţii publice.
Constituţia poate fi considerat cel mai important izvor de drept al mediului, adică a
domeniului protecției juridice a mediului natural. [13, pp. 104-112]
Constituţia constituie şi o serie de conexiuni între domeniul afacerilor şi dreptul
mediului, prin obligaţiaţia statului de a asigura: exploatarea resurselor naturale, în
concordanţă cu interesul naţional [art. 135 (2) lit. d)], refacerea şi ocrotirea mediului
natural, menţinerea echilibrului ecologic [lit. e)] şi crearea condiţiilor necesare pentru
creşterea calităţii vieţii [lit. f)].
Efervescenţa de acte normative adoptate în ultima decadă (2003-2012), care
reglementează protecţia juridică a consumatorului, atât la nivel intern, cât şi la nivel european
justifică, în opinia noastră acordarea unei atenţii speciale acestui domeniu.
Ca Lege fundamentală a ţării, Constituţia României reglementează principiile de
organizare a activităţii economice. Aici sunt incluse și aspecte privind una dintre părțile
contractului individual ori colectiv de muncă, şi anume operatorul economic angajator.
Exemplu
Constituţia stipulează în art. 135 principiul potrivit căruia economia
României este o economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
Statul are obligaţia de a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei
loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
producţie.
Raporturile juridice, în general, şi raporturile din domeniul afacerilor, în special, se

întemeiază pe raporturile de proprietate. Constituţia conţine prevederi în ceea ce priveşte
proprietatea.
Exemplu
Astfel, art. 136, Constituția prevede că proprietatea publică este garantată şi
ocrotită prin lege, iar art. 44 stabileşte că proprietatea privată este garantată şi
ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titularul ei.
Constituţia României cuprinde o serie de norme juridice cu implicaţii în domeniul

protecţiei juridice a consumatorului.
Exemplu
Art. 31, privind dreptul la informaţie, stabileşte în alin. (2) faptul că
37
„Autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt obligate să
asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra
problemelor de interes personal”. Acest text, ce prezintă caracter general,
priveşte şi obligaţia autorităţilor publice din domeniul protecţiei
consumatorului de a educa şi informa consumatorii.
Exemplu
Art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii stabileşte faptul că „Dreptul la
ocrotirea sănătăţii este garantat. Statul este obligat să ia măsuri pentru
asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”. Aceste prevederi constituţionale
privesc şi dreptul consumatorului la siguranţă alimentară ori nealimentară.
Produsele achiziţionate de consumator, fie că sunt alimentare ori
nealimentare, nu trebuie să afecteze sănătatea consumatorului ori să pună în
pericol viaţa acestuia.
Constituția poate fi considerată cel mai important izvor de drept al muncii, inclusiv
a domeniului protecției juridice a angajatului. [32, p. 23]
Constituția constituie şi o serie de conexiuni între domeniul afacerilor şi dreptul
muncii.
Exemple
Statuarea dreptului la grevă în Art. 43, prin reglementarea aspectelor
generale privind munca şi protecția socială a muncii în Art. 41, ori
interzicerea muncii forțate în Art. 42.
Constituția României include reglementări speciale de drept al muncii.
Exemple
Spre exemplu, Art. 42 privește interzicerea muncii forțate. Astfel, alin. 1
stipulează ”munca forțată este interzisă”, în alin. 2 prevăzându-se excepțiile
de la regula enunțată anterior, adică situațiile care nu resprezintă muncă
forțată.
Art. 41 alin. 1 teza 1 din Constituție stipulează cu titlu de principiu faptul că
”dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.” Se explică, în continuare în teza 2 a
aceluiaşi alineat faptul că ”alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației,
precum şi a locului de muncă [de către orice cetățean român] este liberă.”
38
Art. 41 alin. 2 din Constituție face vorbire despre protecția socială a muncii:
”salariații au dreptul la măsuri de protecție socială”.
Cum sunt dezvoltate, de Codul muncii şi de alte acte normative adoptate în

domeniul dreptului muncii, prevederile privind protecția socială a muncii.
Prevederile constituționale privind protecția socială a muncii prezintă caracter de

principiu în domenul dreptului muncii.
Exemplu
Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaților, regimul de muncă al
femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul
săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite
sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situații specifice, stabilite
prin lege”.
Constituția include prevederi cu deosebită importanță în ceea ce priveşte sănătatea

salariaților, cetățeni ai României.
Exemplu
Alin. 3 al Art. 41 stabileşte că ”durata normală a zilei de lucru este, în medie,
de cel mult 8 ore”.
Apoi se sublinează, în Constituție, prevederi legate de nediscriminare, prevederi care

în alte state europene comportă verificări serioase în ceea ce priveşte respectarea lor în
practica comercială, din partea organismelor administrative cu atribuții în acest sens.
Exemplu
În alin. 4 se stipulează faptul că ”la muncă egală, femeile au salariu egal cu
bărbații.”
Costituția României prevede și alte aspecte importante privind protecția angajațiilor.
Exemple
În conformitate cu Art. 43 din Constituția României ”salariații au dreptul la
grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale”,
delegând legii puterea de a stabili ”condițiile şi limitele exercitării acestui
drept, precum şi garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru
39
societate.”
Se stabilesc şi se consfințesc prin acest act fundamental al României, în Art.
41 alin. 5 faptul că ”dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi
caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate”.
Un loc important, prin situarea între primele articole din Constituție îl ocupă
reglementarea protecției sindicatelor şi patronatelor.
Exemplu
Astfel, Art. 9 stabileşte ”sindicatele, patronatele şi asociațiile profesionale se
constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condițiile legii.
Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor
profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.”
Să ne reamintim...
▪ Izvorul de drept este forma specifică de exprimare a normelor de drept.
▪ izvoarele de drept al afacerilor, la fel ca în cazul izvoarelor de drept civil ori de
drept al muncii, privesc actele normative ce reglementează raporturi juridice
create în cursul derulării afacerilor ori în cursul raporturilor de muncă, care
emană de la cele trei puteri constituite în stat.
▪ Legile adoptate de Parlamentul României pot fi clasificate în trei categorii:
legi constituţionale, legi organice și legi ordinare.
▪ Ca Lege fundamentală a ţării, Constituţia României reglementează principiile
de organizare a activităţii economice.
I.2.5. Rezumat
▪ Norma juridică prezintă următoarele trăsături caracteristice: este obligatorie,
este generală, este permanentă, este edictată (emisă/adoptată) de către
autoritatea publică investită cu putere de a face legi, este sancţionată prin forţa
publică.
▪ Normele juridice sunt formate din: ipoteză, dispoziţie, sancţiune.
▪ Aspectele teoretice generale privind norma juridică civilă pot fi extinse şi în
cazul normei de drept al muncii ori a normei juridice de drept al afacerilor.
40
▪ Legile adoptate de Parlamentul României pot fi clasificate în trei categorii:
legi constituţionale, legi organice și legi ordinare.
▪ Ca Lege fundamentală a ţării, Constituţia României reglementează principiile
de organizare a activităţii economice.
1. Dispoziţia normei juridice arată condiţiile în care se aplică norma respectivă.

2. Norma juridică de drept al afacerilor este formată din:

A) ipoteză;
B) dispoziţie;
C) sancţiune;
D) voinţa subiecţilor de drept.
3. Sancţiunea normei juridice indică efectele nerespectării dispoziţiei normei

respective.
1. Norma juridică:
A) reprezintă o reglementare generală de conduită;
B) este susceptibilă a fi impusă, în caz de nevoie, prin forţa de constrângere a
statului;
C) reprezintă un raport juridic.
Răspunsuri corecte: A și B.
41
2. Norme imperative permit să se deroge de la prevederile pe care le cuprind.
Răspuns corect: B.
3. Norme prohibitive obligă la o inacţiune.

Răspuns corect: B.
42
Unitatea de învăţare I.3. Actele normative și alte izvoare directe de
drept aplicabile dreptului afacerilor
Cuprins
I.3.1. Introducere ...................................................................................................................... 43
I.3.2. Competenţe ..................................................................................................................... 43
I.3.3. Codurile aplicabile domeniului afacerilor ...................................................................... 44
I.3.4. Hotărârile şi ordonanţele, instrumente ale puterii executive, izvoare directe de drept în
domeniul afacerilor .................................................................................................................. 47
I.3.5. Alte acte normative subordonate legii ............................................................................ 48
I.3.6. Uzanţa sau obiceiul (cutuma, obiceiul pământului, datina juridică) ............................... 49
I.3.7. Principiile dreptului afacerilor ........................................................................................ 51
I.3.8. Rezumat .......................................................................................................................... 58
I.3.10. Teste de autoevaluare .................................................................................................... 59
I.3.1. Introducere
Unitatea de învăţare explică și exemplifică întreaga complexitate de
izvoare de drept directe/formale adoptate la nivel intern, ce există în domeniul
amplu al dreptului afacerilor: începând cu diversele actele normative, adoptate de
puterea legislativă și cea executivă, ajungând până la principiile de drept ori
uzanța.

După parcurgerea unității de învățare, studenții vor fi capabili:
să identifice sursele directe de drept al afacerilor pornind de la actele normative
emise de diversele puteri (legislativă, executivă) din România;
să explice care surse de drept al afacerilor pot fi încadrate în categoria surselor
de drept directe/formale;
să identifice ce coduri, ce ordonanțe ori hotărâri ale Guvernului ori care dintre
actele normative adoptate de diverse autorități publice conțin prevederi, norme
juridice, aplicabile domeniului dreptului afacerilor;
să descrie mecanismul uzanței, izvor de drept direct al dreptului afacerilor;
să dezvolte principiile de drept aplicabile domeniului dreptului afacerilor.
43
I.3.3. Codurile aplicabile domeniului afacerilor

Un loc important printre legile ordinare îl ocupă codurile.
Exemple
Codul Civil, Codul Comercial, Codul Consumului, Codul de Procedură
Civilă etc.
Identificați și exemplificați alte coduri aplicabile domeniului dreptului

afacerilor.
Codurile grupează şi sistematizează într-un singur corp toate (sau cât mai multe
dintre) reglementările aplicabile unui anumit domeniu de activitate (indicat de regulă prin
chiar denumirea codului).
Dispoziţiile ultimului Cod civil republicat [48] stabilesc reguli care constituie
dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau spiritul dispoziţiilor
sale [art. 2 alin. (2)]. În art. 3 CC se stabileşte aplicabilitatea sa raporturilor dintre
profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. Din
categoria profesioniştilor, a operatorilor economici, fac parte şi societăţile.
Exemple
Codul civil stabileşte aspectele generale privind elementele constitutive,
personalitate juridică, înfiinţarea, nulitatea, înregistrarea, capacitatea civilă,
funcţionarea, identificarea, reorganizarea şi încetarea persoanei juridice
[Titlul IV, art. 187-251].
În ceea ce priveşte consumatorii, Codul civil stabileşte [în art. 1177:
Contractul încheiat cu consumatorii] reglementarea raporturilor, izvorâte din
contract, dintre aceştia şi societăţi, în principal de către alte acte normative ce
prezintă un caracter special. Dispoziţiile Codului civil se completează cu
legislaţia specială ce reglementează materia protecţiei juridice a
consumatorului.
La fel, la interpretarea clauzelor vânzării, art. 1671 CC stabileşte: „clauzele
îndoielnice în contractul de vânzare se interpretează în favoarea
cumpărătorului, sub rezerva regulilor aplicabile contractelor încheiate cu
44
consumatorii ...”.
În ceea ce priveşte modificarea termenelor de prescripţie extinctivă, părţile
nu pot să dispună în cazul în care normele juridice în discuţie aparţin
legislaţiei privind protecţia consumatorului, conform art. 2515 alin. (5) CC.
Cod civil stabileşte aspectele generale privind elementele constitutive, personalitate

juridică, înființarea, nulitatea, înregistrarea, capacitatea civilă, funcționarea, identificarea,
reorganizarea şi încetarea persoanei juridice, în Titlul IV, Art. 187-251, adică privind
operatorul economic angajator.
În ceea ce priveşte angajații, Codul civil stabileşte reglementarea subiectelor de drept
civil, prevederi ce prezintă caracter general, fiind obligatorii şi în dreptul muncii în ceea ce
priveşte capacitatea acestora de a încheia contracte individuale de muncă.
De asemenea, Codul civil stabileşte prevederi cu caracter general privind contractele,
prevederi aplicabile în domeniul contractului individual de muncă.
Dispozițiile Codului muncii stabilesc reguli care constituie dreptul comun pentru
domeniul dreptului muncii, multe dintre acestea fiind, mai apoi dezvoltate în legi speciale.
Exemplu
Amintim, în acest sens, capitolul 2 al titlului VII denumit ”sindicatele”.
Codul comercial tratează o parte a activităţii din domeniul afacerilor. El cuprinde

normele juridice care reglementează instituţii importante ale dreptului afacerilor, cum ar fi
obligaţiile comerciale.
Anumite norme prevăzute în Codul comercial consacră derogări de la regulile Codului
civil (termenul de graţie etc.). Alte norme ale Codului comercial dezvoltă reglementarea unor
instituţii din Codul civil, adaptându-le nevoilor activităţii comerciale/ de drept al afacerilor
(contractul de vânzare-cumpărare, contractul de mandat).
Identificați în Codul comercial articolele ce tratează partea activității

comerciale ce reprezintă activitatea realizată de angajat, în numele
operatorului economic angajator.
Codul consumului are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între

operatorii economici şi consumatori, cu privire la achiziţionarea de produse şi servicii,
inclusiv a serviciilor financiare, asigurând cadrul necesar accesului la produse şi servicii,
informării lor complete şi corecte despre caracteristicile esenţiale ale acestora, apărării şi
asigurării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor împotriva unor practici
45
abuzive, participării acestora la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi interesează în calitate
de consumatori. Distincţia dintre serviciile financiare şi restul serviciilor oferite de operatorii
economici ce funcţionează pe piaţa din România este realizată de acest act normativ.
Considerăm, totuşi, că nu ar trebui făcută această distincţie, chiar dacă băncile au o putere
considerabilă pe piaţa românească, ori la nivel global.
Exemple
Dintre legile mai importante reţinem:
• Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice
• Legea 62/2011 privind dialogul social;
• Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în anul 2008;
• Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate
acestora, republicată în anul 2008;
• Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
• Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată în anul 2011;
• Legea nr. 142/1998 privind tichetele de masă;
• Legea nr. 21/1996 - Legea concurenţei, republicată în anul 2005;
• Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată în
2006;
• Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată în anul 2004, modificată
de Legea nr. 76/2012;
• Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată în 1998.
Găsiți alte exemple de astfel de acte normative cu aplicativitate în domeniul

afacerilor.
Să ne reamintim...
▪ Codurile grupează şi sistematizează într-un singur corp toate reglementările
aplicabile unui anumit domeniu de activitate.
▪ Cod civil stabileşte aspectele generale privind elementele constitutive,
personalitate juridică, înființarea, nulitatea, înregistrarea, capacitatea civilă,
funcționarea, identificarea, reorganizarea şi încetarea persoanei juridice.
▪ Codul civil stabileşte reglementarea subiectelor de drept civil, prevederi ce
prezintă caracter general, fiind obligatorii şi în dreptul muncii în ceea ce priveşte
capacitatea acestora de a încheia contracte individuale de muncă.
46
▪ Codul consumului are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între
operatorii economici şi consumatori.
I.3.4. Hotărârile şi ordonanţele, instrumente ale puterii executive, izvoare directe de

drept în domeniul afacerilor
Hotărârile şi ordonanţele reprezintă acte normative adoptate de către Guvern. În
cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă care să reglementeze un
domeniu, ordonanţe care vor fi aprobate, ulterior, prin lege adoptată de Parlamentul
României.
Exemplu
În domeniul protecţiei juridice a consumatorului au fost adoptate o serie de
astfel de acte având caracter normativ:
• O.U.G. (Ordonanța de Urgență a Guvernului) nr. 79/2017 referitoare la
contribuții şi salarizare;
• O.U.G. (Ordonanța de Urgență a Guvernului) nr. 4/2017 privind
obligativitatea plății contribuțiilor pentru contracte part-time la nivelul
salariului minim pe economie.
• O.U.G. (Ordonanța de Urgență a Guvernului) nr. 44/2008 privind
desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale;
• O.U.G. nr. 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea
pe piaţă a organismelor modificate genetic;
• O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
• O.U.G. nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice;
• O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorului, republicată în anul
2008;
• H.G. (Hotărârea Guvernului) nr. 846/2017 privind stabilirea salariului
minim brut pe țară garantat în plată;
• H.G. (Hotărârea Guvernului) nr. 700/2012 privind organizarea şi
funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului;
• H.G. nr. 236/2007 privind procedura de acordare a etichetei ecologice.

afacerilor.
Datorită particularităţilor domeniului protecției juridice a mediului natural/dreptului

mediului, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia
47
mediului, care enunţă principiile generale de acţiune la nivelul întregului domeniu, dar şi pe
domenii, preluate şi concretizate apoi în legi speciale ce reglementează acele domenii.
Astfel, O.U.G. nr. 195/2005 stabileşte:
A. principiile şi elementele strategice,
B. elementele cadrului juridic orizontal (garanţiile dreptului la un mediu sănătos, procedura
de autorizare a activităţilor din cadrul afacerilor şi sociale cu impact asupra mediului),
C. regulile fundamentale ale reglementărilor „sectoriale” (regimul substanţelor şi deşeurilor
periculoase, precum şi al altor deşeuri, regimul îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor,
regimul privind asigurarea protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante şi securităţii surselor de
radiaţii, protecţiei împotriva radiaţiilor ionizante şi securităţii surselor de radiaţii, protecţiei
apelor şi ecosistemelor acvatice, protecţiei atmosferei etc.),
D. atribuţiile şi răspunderile autorităţilor publice,
E. obligaţiile persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, inclusiv cele care desfășoară
activități în domeniul afacerilor,
F. sancţiuni.
Să ne reamintim...
▪ Hotărârile şi ordonanţele reprezintă acte normative adoptate de către Guvern.
▪ În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.
▪ Datorită particularităţilor domeniului protecției juridice a mediului
natural/dreptului mediului, a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
I.3.5. Alte acte normative subordonate legii

Acestea pot constitui şi izvoare formale ale dreptului afacerilor şi ale instituţiei
protecţiei juridice a consumatorului ori a protecției angajatului în măsura în care conţin norme
juridice din acest domeniu.
Ele sunt actele emise de diferite organe centrale ale administraţiei publice (instrucţiuni,
regulamente etc.) şi actele emise de autorităţile administraţiei publice locale (hotărâri ale
consiliilor locale, dispoziţii ale primarilor etc.).
Exemple
În domeniul instituţiei protecţiei juridice a consumatorului au fost adoptate o
serie de astfel de acte având caracter normativ:
• Ordinul Ministrului Muncii şi Justiției Sociale nr. 596/2017 privind
aprobarea Metodologiei de selectare şi finanțare a proiectelor în domeniul
48
protecției persoanelor cu dizabilități pentru anul 2017;
• Ordinul Ministrului Comunicațiilor şi Societății Informaționale, al
Ministrului Educației Naționale, Al Ministrului Muncii şi Justiției Sociale şi
al Ministrului Finanțelor Publice nr. 409/4020/737/703 din 2017 privind
încadrarea în activitatea de creare de programe pentru calculator.
• Ordinul Autorităţii Naţionale a Protecţiei Consumatorului nr. 632/2009
privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către operatorii
economici care desfăşoară activităţi de schimb valutar;
• Ordinul Ministerului Mediului şi a Gospodăririi Apelor nr. 55/2007 ce
priveşte înfiinţarea Registrului naţional al informaţiei cu privire la
modificările genetice din organismele modificate genetic şi transmiterea
informaţiei către Comisia Europeană.

afacerilor.
Să ne reamintim...
▪ Alte acte normative subordonate legii pot constitui şi izvoare formale ale
dreptului afacerilor şi ale instituţiei protecţiei juridice a consumatorului ori a
protecției angajatului în măsura în care conţin norme juridice din acest domeniu.
▪ Alte acte normative subordonate legii sunt actele emise de diferite organe
centrale ale administraţiei publice și ale administraţiei publice locale.
I.3.6. Uzanţa sau obiceiul (cutuma, obiceiul pământului, datina juridică)

Uzanţa este o regulă de conduită statornicită de-a lungul vremii în practica socială,
care tinde uneori a deveni regulă de drept. Uzul (obiceiul, cutuma) este folosit vreme
îndelungată şi respectat ca o normă juridică obligatorie. El se manifestă sub o formă
instinctivă şi inconştientă.
Art. 1 alin. (2) CC stabileşte că uzanţele se aplică în cazurile neprevăzute de lege. În
acest fel, Codul civil conferă o importanţă sporită uzanţelor comparativ cu doctrina ori
jurisprudenţa. Uzanţele vin să reglementeze situaţiile noi apărute în viaţa socială, situaţii pe
care legea nu le acoperă.
Art. 1 alin. (3) CC pune pe loc secund uzanţele, care se aplică numai în măsura în care
legea trimite în mod expres la acestea.
49
Exemple
Exemple de astfel de uzanțe în dreptul muncii sunt: Regulamentul de ordine
interioară şi Codul etic al unui operator economic.
Identificați alte astfel de uzanțe din dreptul muncii.
Următorul alineat al art. 1 CC restrânge sfera uzanţelor considerate izvor de drept:

„numai [la] uzanţele conforme ordinii publice şi bunelor moravuri”. Doar acestora le este
recunoscută calitatea de izvoare de drept.
Art. 1 alin. (6) ultimul Cod Civil stabileşte că uzanţe includ „obiceiul (cutuma) şi
uzurile profesionale”.
Identificați în uzurile profesionale în practica operatorilor economici din România.
Uzanţa trebuie [47, p. 26 şi urm.] să reunească două elemente:

✓ un element material, adică un comportament de o anumită frecvenţă, obişnuinţă;
✓ un element psihologic care presupune un comportament perceput ca obligatoriu de
opinia publică.
Uzanţa prezintă caractere asemănătoare legii:
➢ este exprimat într-o formă generală şi impersonală;
➢ are o anumită notorietate;
➢ de la caz la caz se poate bucura de obligativitate.
Codul civil face precizări şi în ceea ce priveşte dovada, în faţa instanţei comerciale
utilizate în domeniul afacerilor, celor prevăzute în uzanţă. Art. 1 alin. (5) stabileşte că „partea
interesată trebuie să facă dovada existenţei şi a conţinutului uzanţelor”.
În cazul uzanţelor ce sunt publicate în culegeri elaborate de către entităţile sau
organismele autorizate în domeniu [afacerilor] se prezumă că există, până la proba contrară.
Exemplu
Astfel, în faţa instanţei comerciale, o uzanţă publicată într-o culegere
elaborată de o entitate sau organism autorizat se presupune că există. Pentru
a fi contestată existenţa acesteia, persona interesată trebuie să dovedească, în
faţa instanţei comerciale, că acea uzanţă nu există, deci nu va putea fi luată în
considerare în analiza cazului de către instanţa judecătorească.
50
Inventați un caz prin care se aplicați cele exemplificate și explicate anterior.
Legea din România poate oricând să suprime o cutumă pentru motive de oportunitate
atunci când o consideră rău stabilită.
Art. 1 alin. (2) CC stabileşte că în acea situaţie în care nu există o lege care să o
reglementeze ori o uzură, se face trimitere la „dispoziţiile legale privitoare la situaţii
asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului”.
Să ne reamintim...
▪ Uzanţa este o regulă de conduită statornicită de-a lungul vremii în practica
socială, care tinde uneori a deveni regulă de drept.
▪ Art. 1 alin. (2) CC stabileşte că uzanţele se aplică în cazurile neprevăzute de
lege.
▪ Uzanţa trebuie să reunească două elemente: un element material și un element
psihologic.
▪ Uzanţa prezintă caractere asemănătoare legii.
I.3.7. Principiile dreptului afacerilor

Principiile dreptului, în general, şi ale dreptului afacerilor, în special, sunt definite [3,
p. 30] ca acele reguli generale prevăzute într-un act normativ, fie în mod expres, fie dedus
prin interpretarea coroborată a mai multor texte de lege, care guvernează la modul principial
operaţiunile juridice, în general, respectiv din domeniul afacerilor, în special.
Principiile fundamentale ale dreptului românesc (principii care guvernează în totalitate
legislaţia românească) au ca izvor Constituţia.
Art. 1 alin. (2) CC stabileşte că în acea situaţie se va aplica:
1. Legea;
2. O uzură, dacă nu există o lege care să o reglementeze se va aplica;
3. Dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, dacă nu există o uzură;
4. Principiile generale ale dreptului, dacă nu există dispoziţiile legale privitoare la
situaţii asemănătoare.
Exemplu
Exemple de principii fundamentale de drept, aplicabile tuturor ramurilor şi
sub-ramurilor de drept sunt: principiul democraţiei, principiul egalităţii în
51
faţa legii, principiul legalităţii şi principiul separaţiei puterilor în stat
[24, pp. 26-27].
Principii ale dreptului comercial, utilizate în sfera afacerilor, sunt:

A. În comerţ actele juridice sunt cu titlu oneros.
B. În comerţ banii sunt întotdeauna frugiferi, adică produc dobânzi.
C. În contractele comerciale, în caz de dubiu, se aplică regula care favorizează circulaţia.
D. Contractarea în favoarea celui de-al treilea este obişnuită.
E. Legea comercială protejează creditul.
F. Libertatea probelor în litigiile comerciale.
De asemenea, principiile de bază ale domeniului protecţiei juridice a consumatorului –
şi implicit ale dreptului afacerilor – prevăzute în art. 4 C. consumului, sunt următoare:
A. Contradictorialitatea, ce presupune asigurarea posibilităţii persoanelor aflate pe poziţii
divergente de a se exprima cu privire la orice act sau fapt care are legătură cu posibila
încălcare a dispoziţiilor privind protecţia consumatorilor;
Exemplu
Contradictorialitatea presupune posibilitatea consumatorului de a se exprima
cu privire la o posibilă încălcare a dreptului la garanție privind achiziția unui
televizor.
B. Celeritatea procedurii de cercetare, ce presupune obligaţia autorităţii competente în

domeniul protecţiei consumatorilor – CJPC (Comisariatul Judeţean de Protecţie a
Consumatorilor) sau ANPC (Autoritatea Naţională de Protecţie a Consumatorilor) – de a
proceda, fără întârziere, la cercetarea sesizării consumatorilor, cu respectarea drepturilor
persoanelor implicate şi a legii;
C. Proporţionalitatea, conform căreia trebuie respectat un raport corect între gravitatea sau
consecinţele faptei constatate, circumstanţele săvârşirii acesteia şi măsura sancţionatorie
aplicată;
Exemplu
Proporţionalitatea nu presupune posibilitatea suspendării activității unui
operator economic în cazul imposibillității de ambalare sub forma unui
cadou a unei cărți achiziționate pentru a fi dăruită unui prieten de către
consumator.
D. Legalitatea măsurilor propuse sau dispuse, ce presupune că autorităţile competente nu

pot propune sau dispune decât măsurile prevăzute de lege;
52
E. Confidenţialitatea, adică obligaţia personalului din cadrul autorităţilor competente –
CJPC sau ANPC – de a păstra confidenţialitatea datelor, actelor, informaţiilor de orice natură,
prin a căror divulgare se pot aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice, care sunt sau pot
fi menţionate în aceste informaţii. Considerăm că acest principiu vizează atât protejarea
consumatorului reclamant, dar şi a operatorului economic reclamat.
Căreia dintre părți, ale raportului juridic din domeniul protecției

consumatorului, îi este util aplicarea principiului confidențialității?
F. Recunoaşterea reciprocă, care presupune că orice produs legal fabricat sau comercializat
într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Turcia – stat care solicită, de ceva timp,
integrarea sa în Uniunea Europeană – ori fabricat în mod legal într-un alt stat aparţinând
Spaţiului Economic European este admis pe teritoriul României, dacă oferă un grad echivalent
de protecţie cu cel impus de normele române.
Principii ale dreptului muncii sunt prevăzute în Capitolul 2 al Titlului I din Codul
muncii:
I. Libertatea muncii. Art. 3 din Codul Muncii prevede:
”(1) Libertatea muncii este garantată prin Constituție. Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit.
(2) Orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă și a profesiei, meseriei sau
activității pe care urmează să o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat să muncească sau să nu muncească într-un anumit loc de
muncă ori într-o anumită profesie, oricare ar fi acestea.”
Exemplu
Chiar dacă a finalizat o facultate, cu specializarea management, o persoană
fizică nu poate fi obligat să muncească ca manager al unui operator
economic.
Cum considerați dvs. că se aplică efectiv, în practica derulării afacerilor din

România, principiul libertății muncii?
II. Interzicerea muncii forțate. Art. 4 din Codul Muncii stabilește ””

”(1) Munca forţată este interzisă.
(2) Termenul muncă forţată desemnează orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub
ameninţare ori pentru care persoana nu şi-a exprimat consimţământul în mod liber.
(3) Nu constituie muncă forţată munca sau activitatea impusă de autorităţile publice:
a) în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;
53
b) pentru îndeplinirea obligaţiilor civice stabilite prin lege;
c) în baza unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă, în condiţiile
legii;
d) în caz de forţă majoră, respectiv în caz de război, catastrofe sau pericol de catastrofe
precum: incendii, inundaţii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau
insecte şi, în general, în toate circumstanţele care pun în pericol viaţa sau condiţiile normale
de existenţă ale ansamblului populaţiei ori ale unei părţi a acesteia.”
Exemplu
În cazul epidemiei Coronavirus, obligarea de a introduce în rutina zilnică a
unui salariat a procedurii de dezinfectare a locului în care își desfășoară
activitatea, în timpul derulării acestei activități, nu constituie muncă forțată.

România, principiul interzicerii muncii forțate?
III. Egalitatea de tratament. Art. 5 din Codul Muncii stipulează:

”(1) În cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi
salariaţii şi angajatorii.
(2) Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, discriminare prin asociere,
hărțuire sau faptă de victimizare, bazată pe criteriul de rasă, cetățenie, etnie, culoare, limbă,
religie, origine socială, trăsături genetice, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală
cronică necontagioasă, infectare cu HIV, opțiune politică, situație sau responsabilitate
familială, apartenență ori activitate sindicală, apartenență la o categorie defavorizată, este
interzisă.
(3) Constituie discriminare directă orice act sau faptă de deosebire, excludere, restricție sau
preferință, întemeiat(ă) pe unul sau mai multe dintre criteriile prevăzute la alin. (2), care au ca
scop sau ca efect neacordarea, restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau
exercitării drepturilor prevăzute în legislația muncii.
(4) Constituie discriminare indirectă orice prevedere, acțiune, criteriu sau practică aparent
neutră care are ca efect dezavantajarea unei persoane față de o altă persoană în baza unuia
dintre criteriile prevăzute la alin. (2), în afară de cazul în care acea prevedere, acțiune, criteriu
sau practică se justifică în mod obiectiv, printr-un scop legitim, și dacă mijloacele de atingere
a acelui scop sunt proporționale, adecvate și necesare.
(5) Hărțuirea constă în orice tip de comportament care are la bază unul dintre criteriile
prevăzute la alin. (2) care are ca scop sau ca efect lezarea demnității unei persoane și duce la
crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
54
(6) Discriminarea prin asociere constă din orice act sau faptă de discriminare săvârșit(ă)
împotriva unei persoane care, deși nu face parte dintr-o categorie de persoane identificată
potrivit criteriilor prevăzute la alin. (2), este asociată sau prezumată a fi asociată cu una sau
mai multe persoane aparținând unei astfel de categorii de persoane.
(7) Constituie victimizare orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau sesizare a
organelor competente, respectiv la o acţiune în justiţie cu privire la încălcarea drepturilor
legale sau a principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.
(8) Orice comportament care constă în a dispune, scris sau verbal, unei persoane să utilizeze o
formă de discriminare, care are la bază unul dintre criteriile prevăzute la alin. (2), împotriva
uneia sau mai multor persoane este considerat discriminare.
(9) Nu constituie discriminare excluderea, deosebirea, restricția sau preferința în privința unui
anumit loc de muncă în cazul în care, prin natura specifică a activității în cauză sau a
condițiilor în care activitatea respectivă este realizată, există anumite cerințe profesionale
esențiale și determinante, cu condiția ca scopul să fie legitim și cerințele proporționale.
(10) Orice tratament nefavorabil salariaţilor şi reprezentanţilor salariaţilor aplicat ca urmare a
solicitării sau exercitării unuia dintre drepturile prevăzute la art. 39 alin. (1) este interzis.”
Art. 39 alin. 1 stabilește următoarele:
”(1) Salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusă;
b) dreptul la repaus zilnic și săptămânal;
c) dreptul la concediu de odihnă anual;
d) dreptul la egalitate de șanșe și de tratament;
e) dreptul la demnitate în muncă;
f) dreptul la securitate și sănătate în muncă;
g) dreptul la acces la formarea profesională;
h) dreptul la informare și consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea și ameliorarea condițiilor de muncă și a
mediului de muncă;
j) dreptul la protecție în caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectivă și individuală;
l) dreptul de a participa la acțiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat;
m1) dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai
favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin 6 luni la acelaşi
angajator;
n) alte drepturi prevăzute de lege sau de contractele colective de muncă aplicabile.”
55
Exemplu
Interzicerea din partea unui operator economic, ca urmare a solicitării unui
salariat a dreptul său la repaus zilnic, reprezintă a încălcare a principiul
egalității de tratament.

România, principiul egalității de tratament?
IV. Protecția salariaților. În Art. 6 se stabilește:

”(1) Orice salariat care prestează o muncă beneficiază de condiţii de muncă adecvate
activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de
respectarea demnităţii şi a conştiinţei sale, fără nici o discriminare.
(2) Tuturor salariaţilor care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la negocieri
colective, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi dreptul la protecţie
împotriva concedierilor nelegale.
(3) Pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe
criteriul de sex cu privire la toate elementele şi condiţiile de remunerare.
(4) În cazul în care salariaţii, reprezentanţii salariaţilor sau membrii de sindicat înaintează
angajatorului o plângere sau iniţiază proceduri în scopul asigurării respectării drepturilor
prevăzute în prezenta lege, beneficiază de protecţie împotriva oricărui tratament advers din
partea angajatorului.
(5) Salariatul care se consideră victima unui tratament advers din partea angajatorului în
sensul alin. (4) se poate adresa instanţei de judecată competente cu o cerere pentru acordarea
de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare sau anularea situaţiei create ca urmare a
tratamentului advers, cu prezentarea faptelor în baza cărora poate fi prezumată existenţa
respectivului tratament.”
Exemplu
În cazul în care unui salariat care prestează o muncă îi este lezat dreptul la
protecţia datelor cu caracter personal, prin divulgarea adresei sale de
domiciliu, reprezintă o încălcare a principiului protecției salariaților.

România, principiul protecției salariaților?
V. Libertatea de asociere. Art. 7 din Codul Muncii prevede:

”(1) Salariaţii şi angajatorii se pot asocia liber pentru apărarea drepturilor şi promovarea
intereselor lor profesionale, economice şi sociale.”
56
România, principiul libertății de asociere?
VI. Consensualismul, buna-credință, informarea, consultarea. Art. 8 din Codul

Muncii stipulează
”(1) Relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe.
(2) Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor
informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă.”

România, principiul consensualismului, bunei-credințe, a informării și a
consultării?
VII. Libertatea muncii în străinătate. Art. 9 din Codul Muncii prevede:

”(1) Cetăţenii români sunt liberi să se încadreze în muncă în statele membre ale Uniunii
Europene, precum şi în oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului internaţional al
muncii şi a tratatelor bilaterale la care România este parte.”

România, principiul libertății muncii în străinătate?
Să ne reamintim...
▪ Principiile dreptului sunt acele reguli generale prevăzute într-un act normativ,
fie în mod expres, fie dedus prin interpretarea coroborată a mai multor texte de
lege, care guvernează la modul principial operaţiunile juridice, în general,
respectiv din domeniul afacerilor, în special.
▪ Principiile de bază ale domeniului protecţiei juridice a consumatorului – şi
implicit ale dreptului afacerilor sunt: contradictorialitatea, celeritatea procedurii
de cercetare, proporţionalitatea, legalitatea măsurilor propuse sau dispuse,
confidenţialitatea, recunoaşterea reciprocă
▪ Principii ale dreptului muncii sunt: libertatea muncii, interzicerea muncii
forțate, egalitatea de de tratament, protecția salariaților, libertatea de asociere,
consensualismul, buna-credință, informarea, consultarea, precum și libertatea
muncii în străinătate.
57
I.3.8. Rezumat
▪ Codurile grupează şi sistematizează într-un singur corp toate reglementările
aplicabile unui anumit domeniu de activitate.
▪ Codul consumului are ca obiect reglementarea raporturilor juridice create între
operatorii economici şi consumatori.
▪ Hotărârile şi ordonanţele reprezintă acte normative adoptate de către Guvern.
▪ În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă.
▪ Alte acte normative subordonate legii sunt actele emise de diferite organe
centrale ale administraţiei publice și ale administraţiei publice locale.
▪ Uzanţa este o regulă de conduită statornicită de-a lungul vremii în practica
socială, care tinde uneori a deveni regulă de drept.
▪ Uzanţa prezintă caractere asemănătoare legii.
▪ Principiile dreptului sunt acele reguli generale prevăzute într-un act normativ,
fie în mod expres, fie dedus prin interpretarea coroborată a mai multor texte de
lege, care guvernează la modul principial operaţiunile juridice, în general,
respectiv din domeniul afacerilor, în special.
1. Codul civil conferă calitatea de izvor formal nu doar legii, ci şi uzanţelor şi

principiilor generale ale dreptului. Prin extrapolare, acestea devin izvoare de drept
formale în toate ramurile de drept aparţinând dreptului privat.
2. Reprezintă principii de bază ale domeniului protecţiei juridice a consumatorului

– şi implicit ale dreptului afacerilor:
A) contradictorialitatea;
B) celeritatea procedurii de cercetare;
C) proporţionalitatea.
58
3. Reprezintă principii de bază ale domeniului protecţiei juridice a consumatorului
– şi implicit ale dreptului afacerilor:
A) legalitatea măsurilor propuse sau dispuse;
B) confidenţialitatea;
C) recunoaşterea reciprocă.
1. Reprezintă libertate a muncii, faptul că:

A) orice persoană este liberă în alegerea locului de muncă;
B) orice persoană este liberă în alegerea profesiei;
C) orice persoană este liberă în alegerea meseriei.
Răspunsuri corecte: A, B și C.
2. Nimeni nu poate fi obligat:

A) să muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o profesie;
B) să nu muncească într-un anumit loc de muncă sau într-o profesie.
3. Munca forțată reprezintă orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub
amenințare sau pentru care persoana nu şi-a dat consimțământul de bunăvoie.
A) afirmația este adevărată;
B) afirmația este falsă.
Răspuns corect: A.
59
Unitatea de învăţare I.4. Izvoare de drept al Uniunii Europene,
izvoare de drept internațional și izvoare
indirecte aplicabile domeniului afacerilor
Cuprins
I.4.1. Introducere ...................................................................................................................... 60
I.4.2. Competenţe ..................................................................................................................... 60
I.4.3. Izvoare de drept al Uniunii Europene ............................................................................. 61
I.4.4. Izvoare de drept internațional aplicabile domeniului afacerilor ..................................... 63
I.4.5. Morala sau regulile de convieţuire socială...................................................................... 64
I.4.6. Jurisprudenţa (practica judiciară) .................................................................................... 66
I.4.7. Doctrina (ştiinţa dreptului) .............................................................................................. 67
I.4.8. Rezumat .......................................................................................................................... 69
I.4.10. Teste de autoevaluare .................................................................................................... 70
I.4.1. Introducere
Unitatea de învăţare explică și exemplifică întreaga complexitate de
izvoare de drept formale adoptate la nivelul Uniunii Europene ori la nivel
internațional și a izvoarelor neformale, ce există în domeniul amplu al dreptului
afacerilor.

să delimiteze sursele de drept al afacerilor ce sunt adoptate la nivel intern,
european ori internațional;
să explice modul în care sursele de drept al afacerilor pot sau nu pot fi încadrate
în categoria surselor de drept indirecte/informale;
să dezvolte izvoarele de drept adoptate la nivelul Uniunii Europene;
Să descrie sursele de drept indirect/informal: morala, doctrina și practica judiciară;
să dezvolte sursa de drept: practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
60
I.4.3. Izvoare de drept al Uniunii Europene
Din izvoarele dreptului afacerilor şi ale instituţiilor protecţiei juridice a consumatorului
și protecției juridice a angajatului în România fac parte şi actele normative europene, care se
aplică în România odată cu aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană.
Codul civil stabileşte, în art. 5, că în materiile reglementate de acest Cod, adică în
domeniul dreptului privat – care include dreptul afacerilor – normele juridice incluse în
dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar comparativ cu normele juridice
prevăzute de dreptul intern. Acest principiu nu poate fi limitat în niciun fel de calitatea sau
statutul părţilor raportului juridic în discuţie.
Exemple
Astfel de regulamente europene, aplicabile domeniului dreptului afacerilor,
sunt:
• Regulamentului (UE) nr. 10/2011 privind materialele şi obiectele din
plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare;
• Regulamentul nr. 271/2010 al Comisiei de modificare a Regulamentului
(CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 834/2007 al Consiliului, în ceea ce priveşte sigla Uniunii Europene pentru
producţie ecologică;
• Regulamentul (CE) nr. 66/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului
din 25 noiembrie 2009 privind eticheta UE ecologică;
• Regulamentul nr. 834/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului
privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice;
• Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile
naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a
consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a
consumatorului”);
• Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare şi furajele
modificate genetic;
• Regulamentul (CE) nr. 1435/2003 al Consiliului din 22 iulie 2003 privind
statutul societăţii cooperative europene;
• Regulamentul (CE) nr. 1946/2003 al Parlamentului şi Consiliului privind
mişcările transfrontiere de OMG;
• Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1980/2000
61
privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice
comunitare.
Exemple
Astfel de directive europene, aplicabile domeniului dreptului afacerilor, sunt:
• Directiva nr. 96/2011/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind
regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora
din diferite state membre;
• Directiva nr. 35/2011/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5
aprilie 2011 privind fuziunile societăţilor comerciale pe acţiuni;
• Directiva nr. 102/2009/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16
septembrie 2009 în materie de drept al societăţilor comerciale privind
societăţile comerciale cu răspundere limitată cu asociat unic;
septembrie 2009 de coordonare, în vederea echivalării, a garanţiilor impuse
societăţilor în statele membre, pentru protejarea intereselor asociaţilor sau
terţilor;
iunie 2009 privind siguranţa jucăriilor;
aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori;
iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acţionarilor în cadrul
societăţilor comerciale cotate la bursă;
decembrie 2006 privind publicitatea înşelătoare şi comparativă;
octombrie 2005 privind fuziunile transfrontaliere ale societăţilor comerciale
pe acţiuni;
mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe
piaţa internă faţă de consumatori;
• Directiva nr. 72/2003/CE a Consiliului din 22 iulie 2003 de completare a
statutului societăţii cooperative europene;
• Directiva nr. 49/2003/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind sistemul
comun de impozitare, aplicabil plăţilor de dobânzi şi de redevenţe efectuate
între societăţi asociate din state membre diferite;
62
iunie 2002 privind contractele de garanţie financiară;
decembrie 2001 privind siguranţa generală a produselor;
• Directiva nr. 18/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind
diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic şi de
abrogare a Directivei nr. 220/90/CEE a Consiliului;
mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi
garanţiile conexe;
februarie 1988 privind protecţia consumatorului prin indicarea preţurilor
produselor oferite consumatorilor.

afacerilor.
Regulamentele se aplică tuturor persoanelor care intră în sfera de aplicare a acestora.

[15, p. 108]. Regulamentele sunt creatoare de drepturi subiective în favoarea particularilor, a
cetăţenilor statelor membre, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Comparativ cu
regulamentele, directivele au forţă obligatorie doar pentru fiecare stat membru căruia i se
adresează în ce priveşte rezultatul de atins. Aceste acte normative europene (directivele) nu
pot fi invocate în raporturile dintre particulari, ci numai contra unui stat membru căruia îi sunt
adresate, ele neputând să impună obligaţii persoanelor, cum pot impune regulamentele.
Să ne reamintim...
▪ Normele juridice incluse în dreptului Uniunii Europene se aplică în mod
prioritar comparativ cu normele juridice prevăzute de dreptul intern.
▪ Regulamentele se aplică tuturor persoanelor care intră în sfera de aplicare a
acestora.
▪ Directivele au forţă obligatorie doar pentru fiecare stat membru căruia i se
adresează în ce priveşte rezultatul de atins.
I.4.4. Izvoare de drept internațional aplicabile domeniului afacerilor

Constituţia României în art. 11 (2) stipulează: „tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
63
Exemplu
Spre a exemplifica, acte internaţionale la care România a aderat sunt
următoarele:
• Convenţia UNESCO privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi
natural, din 16 noiembrie 1972 (acceptată prin Decretul nr. 187/1990),
• Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al
deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, încheiată în 22 martie 1979
(ratificată prin Legea nr. 6/1991),
• Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnată la
Bucureşti în 21 aprilie 1992,
• Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din
Europa, adoptată la Berna, în 19 septembrie 1979 (aderare prin Legea
nr. 13/1993),
• Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a
fluviului Dunărea (ratificată prin Legea nr. 14/1995) etc.

afacerilor.
Dacă stipulaţiile cuprinse într-un tratat sunt contrare stipulaţiilor cuprinse într-o
lege, primează dispoziţiile tratatului. Deci, tratatele internaţionale cu privire la protecția
mediului natural pe care România le-a adoptat sau la care a aderat fac parte din dreptul intern
şi constituie izvoare pentru dreptul mediului și dreptul afacerilor, indiferent de caracterul lor
(bilateral sau multilateral) sau domeniul la care acestea se referă.
Să ne reamintim...
▪ Tratatele ratificate de Parlamentul României, potrivit legii, fac parte din dreptul
intern.
▪ Dacă stipulaţiile cuprinse într-un tratat sunt contrare stipulaţiilor cuprinse într-o
lege, primează dispoziţiile tratatului.
I.4.5. Morala sau regulile de convieţuire socială

Pe lângă izvoarele formale apar şi alte izvoare denumite neformale sau reale (cutuma,
doctrina, practica extrajudiciară) care în România sunt, în general, controversate.
Morala cuprinde totalitatea regulilor de purtare a oamenilor. Aceasta în comparaţie cu
dreptul – care este totalitatea normelor de conduită socială care la nevoie sunt aduse la
îndeplinire prin forţa de constrângere a statului – este genul proxim al dreptului.
64
În cele mai multe cazuri regulile reglementate legal şi morala coincid. [1,
p. 13] Astfel, morala nu constituie un izvor de drept distinct, ci unul derivat în măsura în care
ea este încorporată în lege.
Exemplu
De exemplu, situaţiile în care o persoană se simte moralmente ţinută să
execute o obligaţie (deşi legea nu impune acest lucru, lăsându-i libertatea de
alegere). Dar odată obligaţia executată voluntar, legea intervine pentru ca
acea prestaţie să nu mai poată fi restituită celui care a făcut-o şi care a
acţionat din conştiinţă (aceasta este obligaţia naturală).
Gândiți alt astfel de exemplu cu aplicativitate în domeniul afacerilor.
Interesat, totuşi, este faptul că respectarea normelor morale este cerută, în multe cazuri,
chiar de lege.
Exemplu
Spre exemplu, Codul Civil în art. 1 alin. (4) face vorbire despre „bunele
moravuri”.
Art. 14 CC tratează buna-credinţă. Astfel, orice persoană fizică sau persoană
juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile, ori
obligaţiile aparţinând dreptului afacerilor, cu bună-credinţă, în acord cu
ordinea publică şi bunele moravuri. Interesant este că legea civilă stabileşte
prezumţia de comportament exercitat cu bună-credinţă din partea subiecţilor,
cerându-se dovedirea unui comportament contrar.
De asemenea, Codul consumului solicită un comportament corect –
considerăm ca acest tip de comportament trebuie să fie în conformitate cu
regulile etice – din partea operatorilor economici. Astfel, art. 8 C. consumul
stabileşte că operatorii economici sunt obligaţi: să comercializeze pe piaţa din
România numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor
prescrise sau declarate; să se comporte în mod corect în relaţiile cu
consumatorii şi să nu folosească practici comerciale abuzive.
65
Să ne reamintim...
▪ Morala cuprinde totalitatea regulilor de purtare a oamenilor.
▪ Morala nu constituie un izvor de drept distinct, ci unul derivat în măsura în
care ea este încorporată în lege.
▪ Respectarea normelor morale este cerută, în multe cazuri, chiar de lege.
I.4.6. Jurisprudenţa (practica judiciară)

Prin jurisprudenţă înţelegem ansamblul soluţiilor cuprinse în hotărârile instanţelor
judecătoreşti.
Jurisprudenţa nu constituie izvor de drept propriu-zis, în România, ci doar unul derivat,
interpretativ şi în parte creator. Particularitatea jurisprudenţei ca izvor de drept rezultă din
împrejurarea că instanţele judecătoreşti nu sunt obligate să se alinieze unei jurisprudenţe
cristalizate. Dar, în fapt, în majoritatea cazurilor instanţele se conformează unei astfel de
practici judiciare, indiferent dacă la baza unei astfel de soluţii se află convingerea, imitaţia sau
teama de a nu fi desfiinţată hotărârea de către instanţele superioare.
De lege lata (în conformitate cu legislaţia existentă, în vigoare), precedentul judiciar
nu este şi nu poate fi izvor al dreptului afacerilor, incluzând domeniile protecţiei juridice
consumatorului și protecției mediului natural. Ea influenţează interpretarea şi aplicarea
corectă a normelor cuprinse în actele normative. Astfel, precedentul judiciar dă posibilitatea
legiuitorului să-şi perfecţioneze opera. [31, p. 27]
Cu titlu de excepţie, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constituie
izvor de drept pentru statele membre. Astfel, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii
Europene este izvor de drept pentru România din anul 2007.
Exemplu
O cauză judecată în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care face parte
din jurisprudenţa privind domeniul general al protecţiei consumatorilor, este
cauza C 180/06 Renate Ilsinger c. Martin Dreschers, în calitate de
administrator judiciar al Schlank & Schick GmbH. Această cauză a fost
soluţionată prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de
14 mai 2009 .
Acţiunea priveşte interpretarea dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene,
art. 15 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului
privind com-pe¬tenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în
materie civilă şi comer-cială. Art. 2 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr.
44/2001 prevede faptul că „(…) persoanele domi¬ciliate pe teritoriul unui
66
stat membru sunt acţionate în justiţie, indiferent de naţionalitatea lor, în faţa
instanţelor statului membru în cauză”.
Considerentul 13 al Regulamentului (CE) nr. 44/2001 prevede faptul că în
ceea ce priveşte contractele încheiate cu consumatorii „(…) partea
defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competenţă mai favorabile
intereselor sale decât normele generale prevăzute în prezentul regulament”.
Însă, art. 15 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 se aplică doar
dacă respectiva acţiune în justiţie se raportează la un contract încheiat între
un consumator şi un operator economic. Această cerinţă poate fi considerată
ca fiind îndeplinită în cazul în care, în cadrul unei promisiuni de câştig, există
un angajament juridic contractat de societatea de vânzare prin corespondenţă
din partea consumatorului. Adică, aceasta din urmă trebuie să îşi fi exprimat
în mod clar voinţa de a se obliga printr un astfel de angajament.
Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene stabileşte că promisiunea de
câştig înşelătoare trebuie să fi fost urmată de încheierea de către consumator
a unui contract cu societatea de vânzare prin corespondenţă, contract care să
se fi materializat printr o comandă transmisă acesteia din urmă.
Documentați-vă pe portalul Uniunii Europene www.europa.eu și prezentați

cauza judecată în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care face parte
din jurisprudenţa privind domeniul general al protecţiei consumatorilor, C
243/08 Pannon GSM Zrt. c. Erzsébet Sustikné Győrfi.
Să ne reamintim...
▪ Jurisprudenţa nu constituie izvor de drept propriu-zis, în România, ci doar unul
derivat, interpretativ şi în parte creator.
▪ Cu titlu de excepţie, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
constituie izvor de drept pentru statele membre.
I.4.7. Doctrina (ştiinţa dreptului)

Doctrina reprezintă lucrările scrise de autori de specialitate care explică, comentează şi
interpretează normele de drept.
În antichitate, scrierile doctrinarilor de prestigiu au căpătat putere oficială de lege în
timpul Imperiului roman în perioada principatului şi a monarhiei absolute. A existat chiar o
„lege a citaţiilor” (426 d.Hr.), care reglementa prioritatea autoritară a marilor jurisconsulţi ai
67
antichităţii: Papinian, Paul, Ulpian, Gaius şi Modestin. În plus, alături de renumitul act
legislativ Digeste, împăratul Iustinian promulgă, ca lege, manualul de drept al profesorilor
Teofil şi Dorotheus, denumit Institutiones (30 decembrie 533 d.Hr.).
Doctrina a jucat un rol important şi în Evul Mediu. În faţa obscurităţii şi nesiguranţei
dreptului cutumiar, judecătorii căutau soluţiile în comentariile cuprinse în diferite opere
ştiinţifice. Se punea mare preţ pe consensul savanţilor. S-a vorbit chiar de un drept al
profesorilor (droit des professeurs) sau despre cutuma specialistului (la coutume d'origine
savante). Atunci când obiceiurile au fost strânse şi publicate în culegeri, rolul doctrinei a
scăzut, fără însă a dispărea.
Deşi doctrina nu constituie un izvor de drept propriu-zis, în România, ea este aceea
care elaborează metodele de interpretare ale dreptului şi care creează adesea vocabularul şi
noţiunile de drept.
Adesea se întâmplă ca doctrina să influenţeze legiuitorul însuşi, acesta preluând pur şi
simplu în legi tendinţele exprimate în doctrină.
Exemplu
Un exemplu în acest sens îl constituie textul ultimului Cod civil, care
„împrumută” din doctrina de drept şi exemple. Având în vedere realitatea
că legea – inclusiv codurile – cuprind reglementări generale privind un
anumit domeniu, includerea în legislaţie a exemplificării este foarte rară.
Astfel art. 548 alin. (2) CC stipulează: „Fructele naturale sunt produsele
directe şi periodice ale unui bun, obţinute fără intervenţia omului, cum ar
fi acelea pe care pământul le produce de la sine, producţia şi sporul
animalelor.
Asemeni precedentului judiciar, în prezent, nici doctrinei juridice nu-i este îngăduit, în
legislaţia română, să legifereze. Aşadar, doctrina nu este şi nu poate fi izvor al instituţiei
juridice a protecţiei consumatorului în România, dar ea are o mare influenţă asupra puterilor
legiuitoare atunci când emană de la autori reputaţi. [31, p. 28 şi urm.]
Jurisprudenţa şi doctrina sunt considerate izvoare indirecte ale dreptului românesc,
deoarece deşi nu au competenţa de a stabili norme obligatorii, ele pot pronunţa soluţii ori
enunţa idei care se impun prin puterea lor de convingere şi a căror încălcare sau nesocotire
poate atrage, de pildă, casarea unei hotărâri judecătoreşti de către instanţa superioară pentru
„greşita aplicare a legii”. [47, p. 29 şi urm.]
68
Să ne reamintim...
▪ Deşi doctrina nu constituie un izvor de drept propriu-zis, în România, ea este
aceea care elaborează metodele de interpretare ale dreptului şi care creează
adesea vocabularul şi noţiunile de drept.
▪ Adesea se întâmplă ca doctrina să influenţeze legiuitorul însuşi, acesta
preluând pur şi simplu în legi tendinţele exprimate în doctrină.
▪ Doctrinei juridice nu-i este îngăduit, în legislaţia română, să legifereze.
I.4.8. Rezumat
▪ Regulamentele se aplică tuturor persoanelor care intră în sfera de aplicare a
acestora.
▪ Directivele au forţă obligatorie doar pentru fiecare stat membru căruia i se
adresează în ce priveşte rezultatul de atins.Tratatele ratificate de Parlamentul
României, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
▪ Morala nu constituie un izvor de drept distinct, ci unul derivat în măsura în
care ea este încorporată în lege.
▪ Jurisprudenţa nu constituie izvor de drept propriu-zis, în România, ci doar
unul derivat, interpretativ şi în parte creator.
▪ Cu titlu de excepţie, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene
constituie izvor de drept pentru statele membre.Deşi doctrina nu constituie un
izvor de drept propriu-zis, în România, ea este aceea care elaborează metodele
de interpretare ale dreptului şi care creează adesea vocabularul şi noţiunile de
drept.
1. Doctrina şi practica judiciară reprezintă izvoare formale de drept al afacerilor:

A) da;
B) parţial;
C) nu.
69
2. Morala este totalitatea normelor de conduită socială care la nevoie sunt aduse la
îndeplinire prin forţa de constrângere a statului.
3. Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene constituie izvor de drept

pentru statele membre, inclusiv pentru România.
1. Regulamentele Uniunii Europene se aplică:

A) tuturor persoanelor care intră în sfera lor de aplicare;
B) tuturor cetăţenilor statelor membre Uniunii Europene, atât persoane fizice, cât
şi persoane juridice.
Răspuns corect: B.
2. Regulamentele sunt creatoare de drepturi subiective în favoarea particularilor.

Răspuns corect: A.
3. Directivele:
A) au forţă obligatorie doar pentru fiecare stat membru căruia i se adresează în ce
priveşte rezultatul de atins;
B) pot fi invocate în raporturile dintre particulari.
Răspuns corect: A.
70
Temă de control
1. Căutați în Codul Muncii o normă juridică și indicați articolele în care sunt
exprimate:
a) ipoteza,
b) dispoziția,
c) sancțiunea normei juridice respective.
2. Inventați o situație prin care se respectă ori încalcă norma juridică aleasă
anterior.
71
Modulul II. Raportul juridic de drept al afacerilor și captarea
evoluției sale în actele juridice încheiate în cursul
derulării afacerilor
Cuprins
Introducere ............................................................................................................................... 72
Competenţele modului ............................................................................................................. 72
UI II.1. Raportul juridic de drept al afacerilor și rapotul juridic de drept al muncii ............... 74
UI II.2. Actul juridic și contractul în dreptul afacerilor .......................................................... 92
UI II.3. Contractul individual de muncă ............................................................................... 102
Introducere
Modulul tratează cele mai importante aspecte privind instituția juridică a
raportului juridic, îmbinând elemente aparținând domeniului teoriei generale a
dreptului și ale dreptului civil, care au fost aplicate domeniului dreptului afacerilor.
Acest modul tratează și elementele fundamentale privind instituția juridică
a contractului. Prin raportare la actul juridic în general și la actul juridic de drept al
afacerilor, se aplică aceste elemente fundamentale actului juridic de drept al
afacerilor, explicând instituția juridică a contractului utilizat în sfera afacerilor.
Deși se tratează doar contractul individual de muncă, dacă studenții stăpânesc
noțiunile de bază vor putea dezvolta întregul spectru de contracte utilizate în
domeniul afacerilor, atât cele numite, cât și cele nenumite.
Competenţe
să descrie conceptele de raport juridic, izvor al raportului juridic și subiecți ai
raportului juridic de drept al afacerilor;
să identifice importanţa integrării instituțiilor juridice a protecției
consumatorului și a protecției angajatului în domeniul dreptului aplicat sferei
afacerilor;
să identifice limbajul, principiile, regulile și excepții de natură juridică ce
operează privitor la raportul juridic, izvorul raportului juridic și subiecți acestuia;
să dezvolte cele mai importante categorii de subiecți ai raportului juridic de
drept al afacerilor;
72
să explice cele mai importante drepturi și obligații din cadrul raportului de drept
al afacerilor;
să identifice conceptele de act juridic și contract;
să dezvolte conceptele de act juridic civil și contract civil.
73
Unitatea de învăţare II.1. Raportul juridic de drept al afacerilor și
rapotul juridic de drept al muncii
Cuprins
II.1.1. Introducere ..................................................................................................................... 74
II.1.2. Competenţe .................................................................................................................... 74
II.1.3. Despre raportul juridic în general .................................................................................. 75
II.1.4. Părțile raportului juridic în domeniul afacerilor ............................................................ 79
II.1.5. Conținutul raportului juridic de drept al afacerilor ........................................................ 84
II.1.6. Rezumat ......................................................................................................................... 89
II.1.7. Teste de evaluare ........................................................................................................... 90
II.1.8. Teste de autoevaluare .................................................................................................... 91
II.1.1. Introducere
Unitatea de învăţare tratează instituția juridică a rapotului juridic de drept
al afacerilor, și anume: conceptul, subiectele și conținutul raportului juridic.
II.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

să definească raportul juridic, raportul juridic de drept civil și raportul juridic
aparținând domeniului dreptului afacerilor;
să realizeze o clasificare a diverselor specii de izvoare aparținând raportului
juridic în general;
să realizeze o clasificare a diverselor specii de izvoare aparținând raportului
juridic aparținând dreptului afacerilor, în special.
să opereze cu noţiuni precum: capacitate de exercițiu și capacitate de folosință;
să identifice subiecții raportului juridic de drept al afacerilor;
să dezvolte diversele tipuri de drepturi și obligații aparținând raportului de drept
al afacerilor;
să identifice diversele categorii de bunuri ce formează obiectul raportului de
drept al afacerilor.
74
II.1.3. Despre raportul juridic în general
În procesul convieţuirii, oamenii stabilesc relaţii. Relaţiile sociale pot fi apanajul
reglementării mai multor domenii. Astfel, relaţiile morale sunt cârmuite de regulile eticii, iar
relaţiile confesionale sunt conduse de normativitatea religioasă. Relaţiile sociale, care
interesează cel mai mult comunitatea, sunt reglementate prin lege şi, astfel, raporturile sociale
devin raporturi juridice. Aşadar, raportul juridic civil este o specie a raportului juridic şi el
guvernează materia fenomenului relaţiilor sociale care cade sub incidenţa legii civile.
Raportul juridic civil este definit de literatura de specialitate juridică din România [4,
p. 41 şi urm.] ca fiind o relaţie socială patrimonială sau personal nepatrimonială care este
reglementată de norma de drept civil. Aşadar, raporturile personale (nepatrimoniale) şi
raporturile patrimoniale reglementate de norme de drept civil sunt raporturi juridice civile.
Exemplu
Aşa sunt, de exemplu: raporturile de proprietate, cele de obligaţii, cele de
succesiune etc.
Considerăm că putem defini raportul juridic de drept al afacerilor dintre

consumator şi operatorul economic ca fiind o relaţie socială patrimonială sau personal
nepatrimonială, care este reglementată de norma de protecţie a consumatorului, care se
stabileşte între subiecţii acestui raport juridic.
Raportul juridic aparținând dreptului afacerilor poate fi definit ca fiind o relaţie

socială patrimonială sau personal nepatrimonială care este reglementată de norma de drept al
afacerilor.
Exemplu
Aşa sunt, de exemplu: raporturile dintre un cetățean al Uniunii Europene și un
operator economic ce își desfășoară activitatea în România, parte a pieței comune
a Uniunii, între care se încheie cu contract individual de muncă.
Găndiți alt exemplu cu aplicativitate în domeniul afacerilor.
Înainte de a analiza elementele raportului juridic civil, considerăm că trebuie enunţate

caracteristicile raportului juridic de drept civil:
75
a) Raportul juridic civil, de drept al afacerilor ori de drept al muncii este un raport social,
adică un raport între indivizi, iar nu un raport între un om şi un lucru; orice drept presupune
un raport între oameni el neputând exista în afara raporturilor sociale;
Exemplu
Astfel, raportul juridic de drept al muncii este un raport social adică un
raport între operatorul economic angajator şi angajat, nu între bunurile
realizate în procesul muncii.
b) Raportul juridic civil, de drept al afacerilor ori de drept al muncii are un caracter volitiv
adică actul juridic civil porneşte dintr-o manifestare de voinţă a subiectului civil;
Exemplu
Raportul juridic de drept la muncii are un caracter volitiv adică atât
contractul individual de muncă, cât şi contractul colectiv de muncă are la
bază cele manifestări de voință ale operatorilor economici anagajatori şi ale
angajațiilor ori ale reprezentanților acestora în cazul contractului colectiv de
muncă.
c) Raportul juridic civil ori de drept al afacerilor presupune poziţia de egalitate juridică a
părţilor, care este o aplicare a principiului egalităţii în faţa legii în domeniul dreptului civil.
Raportul juridic de drept la muncii presupune poziția de subordonare juridică (dar şi
economică) a părților, care este specific dreptului public, având în vedere faptul că dreptul
muncii este o ramură de drept mixtă, prezentând atât caractere de drept privat, cât şi de drept
public. Acest aspect nu face aplicarea principiului egalității în fața legii, specific domeniul
dreptului privat.
Exemplu
În dreptul muncii, în cadrul raporturilor juridice dintre operatorul economic
angajator şi angajat se dezvoltă o relație de subordonare, angajatul care va
produce încălțăminte, spre exemplu, va asculta de indicațiile angajatorului
în ceea ce priveşte materialele utilizate, dar şi calitatea ori cantitatea
solicitată de angajator, acesta din urmă putând iniția şi derula contrale ale
activității angajatului.
Aceste caracteristici considerăm că se aplică şi în cazul raportului juridic aparţinând

dreptului afacerilor ori instituţiei juridice de protecţie a consumatorului.
76
Aşa cum am specificat anterior, relațiile sociale pot fi apanajul reglementării mai
multor domenii, inclusiv domeniului desfăşurării relațiilor de muncă. Relațiile sociale juridice
sunt cele care interesează cel mai mult comunitatea, fiind reglementate prin lege. În acest
context, raportul juridic de muncă este o specie a raportului juridic şi el guvernează
materia fenomenului relațiilor sociale care cade sub incidența legii de drept al muncii.
Raportul juridic de muncă reprezintă o relație socială patrimonială sau personal
nepatrimonială care este reglementată de norma de drept al muncii. Astfel, raporturile
personale (nepatrimoniale) şi raporturile patrimoniale reglementate de norme de drept al
muncii sunt raporturi juridice de muncă. [32, p. 31-64]
Exemple
Aşa sunt, de exemplu: raporturile stabilite între angajat şi operatorul
economic angajator.
Izvorul raportului juridic civil concret este definit [47, p. 48 şi urm.] ca fiind o
împrejurare (act sau fapt) de care legea civilă leagă naşterea unui raport juridic civil concret.
Actul sau faptul care este izvor al unui raport juridic civil concret constituie, în acelaşi
timp, şi izvor al drepturilor subiective civile şi al obligaţiilor civile care formează conţinutul
raportului juridic respectiv.
Aşa cum se poate observa din figura nr. II.1.1, şi izvorului raportului juridic concret
dintre consumator şi operator economic/profesionist este o împrejurare, act sau fapt, de care
legea leagă naşterea acestui raport juridic concret.
Izvorul
Norma raportului juridic
juridică - Acte
Raportul juridic - Fapte
Consumator
Operator economic
Drept al Obligaţie a Drept al operatorului Obligaţie a

consumatorului consumatorului economic operatorului economic
Figura nr. II.1.1.
Exemplu
Spre exemplu, un raport dintre un consumator şi un operator
economic/profesionist privind acordarea garanţiei în cazul unui laptop
achiziţionat este determinat de faptul că acel laptop s-a stricat. Un izvor al
acestui raport aparţinând instituţiei juridice de protecţie a consumatorului îl
77
constituie faptul deteriorării unui laptop, achiziţionat anterior de consumator.
Exemplu
În dreptul muncii, în cadrul raporturilor juridice dintre operatorul economic
angajator şi angajat se dezvoltă o relație de subordonare, angajatul care va
produce încălțăminte, spre exemplu, va asculta de indicațiile angajatorului în
ceea ce priveşte materialele utilizate, dar şi calitatea ori cantitatea solicitată
de angajator, acesta din urmă putând iniția şi derula contrale ale activității
angajatului.
Astfel, instituţia juridică de protecţie a consumatorului cuprinde atât raporturi juridice

patrimoniale, cât şi raporturi juridice personal nepatrimoniale. Diferenţa dintre un raport
juridic patrimonial, cât şi un raport juridic personal nepatrimonial, este că în primul caz
raportul juridic poate fi evaluat în bani.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic patrimonial priveşte achiziţia unui televizor de
un consumator, de la un operator economic.
Gândiți un alt astfel de exemplu.
Raportul juridic personal nepatrimonial nu poate fi evaluat în bani.
Exemplu
Un exemplu de raport juridic personal nepatrimonial priveşte dreptul
consumatorului de a nu-i fi pusă în pericol sănătatea prin produsul cumpărat
de la operatorul economic.
Gândiți un alt astfel de exemplu.
78
═ normă de
comportament
Norma
juridică reglementează patrimonial
═ evaluabil în bani
Raportul juridic
personal nepatrimonial
relaţie
≠ socială
evaluabil în bani
Figura nr. II.1.2
Ca orice raport juridic, cel ce priveşte domeniul dreptului afacerilor ori protecţiei
juridice a consumatorului are trei elemente constitutive [18, p. 649]: părţile, conţinutul,
obiectul.
Să ne reamintim...
▪ Raportul juridic aparținând dreptului afacerilor poate fi definit ca fiind o
relaţie socială patrimonială sau personal nepatrimonială care este reglementată
de norma de drept al afacerilor.
▪ Constituie caracteristici ale raportului juridic: raportul juridic civil, de drept al
afacerilor ori de drept al muncii este un raport social; raportul juridic civil, de
drept al afacerilor ori de drept al muncii are un caracter volitiv; raportul juridic
civil ori de drept al afacerilor presupune poziţia de egalitate juridică a părţilor.
▪ Raportul juridic de muncă reprezintă o relație socială patrimonială sau
personal nepatrimonială care este reglementată de norma de drept al muncii.
▪ Izvorul raportului juridic civil concret este o împrejurare (act sau fapt) de care
legea civilă leagă naşterea unui raport juridic civil concret.
▪ Raport juridic patrimonial poate fi evaluat în bani.
▪ Raportul juridic personal nepatrimonial nu poate fi evaluat în bani.
II.1.4. Părțile raportului juridic în domeniul afacerilor

Părţile sau subiectele raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor pot fi
definite ca fiind persoanele care au calitatea de a fi titulare de drepturi şi obligaţii ce
alcătuiesc conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor.
Subiectul raportului juridic aparţinând instituţiei juridice de protecţie a
consumatorului poate fi definit ca fiind persoana care are calitatea de a fi titular al drepturilor
79
şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic aparţinând instituţiei juridice de
protecţie a consumatorului.
Codul civil stipulează în art. 25 că sunt „subiecte de drept civil [de drept al afacerilor]
persoanele fizice şi persoanele juridice”.
Sunt subiecţi, persoanele fizice sau persoanele juridice între care se leagă un raport
juridic aparţinând dreptului afacerilor ori instituţiei juridice de protecţie a consumatorului şi
care au unul faţă de celălalt fie drepturi subiective, fie obligaţii civile corelative acestor
drepturi.
Persoana fizică este definită legal ca fiind omul, privit individual, ca titular de drepturi
şi de obligaţii civile sau de drept al afacerilor.
Cetăţenii străini şi apatrizii sau persoanele juridice străine sunt asimilate cu cetăţenii
români în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile lor civile sau de drept al afacerilor.
Persoana care dobândeşte sau exercită drepturi subiective este un subiect activ
(creditor în raporturile juridice de obligaţie), iar persoana căreia îi revin obligaţii este un
subiect pasiv (debitor în raporturile juridice de obligaţie).
Fiecare dintre părţile raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor pot fi în acelaşi
timp atât subiect activ, cât şi subiect pasiv. În general, drepturile şi obligaţiile sunt corelative.
Dați câte un exemplu de subiect pasiv și subiect activ, implicați într-un raport
juridic de drept al afacerilor.
Codul civil stabileşte în art. 28 că toate persoanele au capacitate civilă. Orice persoană
are capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu. Excepţie fac acele cazuri expres
prevăzute de lege.
De asemenea, Codul civil stabileşte, în art. 29, că nimeni nu poate renunţa, în tot sau în
parte, la capacitatea de folosinţă sau la capacitatea de exerciţiu.
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice este definită legal în art. 34 CC ca
fiind aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile. Aceasta este aptitudinea de a
fi subiect de drept civil, de a intra astfel în raporturi juridice civile sau de drept al afacerilor
dacă avem în vedere categoria consumatorilor.
Ea este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice, fără nicio discriminare. Art. 30
CC stabileşte că „rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul
sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o
categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură,
precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii civile”.
Capacitatea civilă de folosinţă este generală (cuprinde toate drepturile subiective şi
toate obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv) şi este egală pentru toate persoanele
80
fizice. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă (în calitatea sa de subiect de
drept) decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Argumentați afirmația ”capacitatea civilă de folosinţă este egală pentru toate

persoanele fizice”.
Capacitatea civilă de folosinţă a persoanelor fizice începe odată cu naşterea lor şi

încetează odată cu moartea lor. Excepţie face copilul conceput, în cazul căruia legea civilă,
prin art. 36 CC, îi recunoaşte drepturile din momentul concepţiunii, dar numai cu condiţia ca
el să se nască viu. Art. 412 defineşte timpul legal al concepţiunii ca fiind intervalul de timp
cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului, care se calculează zi
cu zi. Legea prevede că se poate face dovada concepţiunii copilului chiar în afara acestui
interval, doar prin mijloace de probă ştiinţifice.
Astfel, capacitatea civilă de folosinţă a omului începe chiar în momentul concepţiei
(cu condiţia de a se naşte viu) în cazul dobândirii de drepturi (nu şi al asumării de obligaţii).
În privinţa persoanele juridice, capacitatea civilă de folosinţă ia naştere odată cu
înfiinţarea (sau recunoaşterea, autorizarea, înregistrarea persoanei juridice) şi încetează odată
cu desfiinţarea (sau încetarea existenţei sale prin comasare, divizare, dizolvare). Această
capacitate nu este însă generală şi egală (ca şi în cazul persoanelor fizice), ci, potrivit
principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice fiecare asemenea
persoană are capacitatea de a dobândi numai acele drepturi şi a-şi asuma numai acele obligaţii
care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Capacitatea civilă de exerciţiu a subiectelor de drept civil este definită legal, în
art. 37 CC, ca fiind aptitudinea persoanelor de a încheia singure acte juridice civile. Dacă
toate persoanele fizice au capacitatea de folosinţă recunoscută de lege pe simplul considerent
că ele există ca fiinţe umane, nu toate persoanele fizice au capacitatea de exerciţiu, doar
acelea care au o voinţă conştientă, care au discernământul faptelor lor (numai acestea îşi
pot da seama de consecinţele actelor lor producătoare de efecte juridice).
Regula este că persoanele fizice dobândesc deplina capacitate civilă de exerciţiu la
vârsta majoratului (18 ani la noi în ţară), vârstă la care legiuitorul presupune ca ele au o
voinţă conştientă şi dispun de discernământul necesar aprecierii importanţei şi consecinţelor
actelor juridice pe care le săvârşesc. Excepţia o reprezintă persoanele minore care se
căsătoresc care dobândesc, prin însuşi acest fapt deplina capacitate de exerciţiu. Art. 39 CC
stabileşte că minorul care a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea
deplină de exerciţiu în situaţia în care căsătoria este anulată.
Până la vârsta de 14 ani minorii sunt complet lipsiţi de capacitate de exerciţiu fiind
prezumaţi de lege că nu au discernământ. Deoarece au capacitate de folosinţă ei pot deveni
81
titulari de drepturi şi obligaţii, dar actele juridice din care acestea izvorăsc trebuie să fie
încheiate, în numele minorului incapabil, de către reprezentanţii săi legali.
Codul civil stabileşte, în art. 42, că minorul poate încheia acte juridice privind munca,
îndeletnicirile artistice sau sportive ori referitoare la profesia sa, doar cu încuviinţarea
părinţilor sau a tutorelui. Dar, minorul exercită singur drepturile şi execută singur obligaţiile
izvorâte din aceste acte şi dispune singur de veniturile dobândite.
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani dobândesc o capacitate civilă de exerciţiu
restrânsă, având nevoie de încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau a tutorelui, care potrivit
legii le asigură ocrotirea. Încuviinţarea, părinţilor sau a tutorelui ori autorizarea instanţei de
tutelă poate fi dată cel mai târziu în momentul încheierii actului juridic.
Ca excepţie, minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate face singur acte de
conservare, acte de administrare – care nu îl prejudiciază – şi acte de dispoziţie de mică
valoare, cu caracter curent. Aceste acte se execută la data încheierii lor.
Ce acte de conservare, acte de administrare şi acte de dispoziţie poate face

singur minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă? Exemplificați.
Codul civil instituie, prin art. 40, o nouă categorie: capacitatea de exerciţiu
anticipată. Aceasta este capacitatea deplină de exerciţiu recunoscută, pentru motive
temeinice, minorului care a împlinit vârsta de 16 ani.
Ca regulă, capacitatea de exerciţiu dobândită la vârsta majoratului durează toata
viaţa, încetând (la fel ca şi capacitatea de folosinţă) doar la moartea persoanei.
Ca excepţie de la regulă, legea prevede că şi persoanele majore pot fi uneori lipsite de
capacitatea de exerciţiu: când, suferind de alienaţie mintală sau debilitate mintală (fiind lipsite
de discernământ, de o voinţă conştientă) sunt puse sub interdicţie prin hotărâre
judecătorească.
În ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu ale
consumatorului, considerăm faptul că aceasta nu au o relevanţă specială în domeniul
instituţiei juridice de protecţie a consumatorului.
De asemenea, considerăm că ar trebui respectate reglementările speciale restrictive
privind achiziţia unor bunuri, de consumatori cu capacitate restrânsă de exerciţiu ori fără
capacitate de exerciţiu, în sensul în care operatorul economic ar trebui să verifice îndeplinirea
condiţiilor restrictive precizate de legislaţia specială privind anumite bunuri.
Art. 43 CC vorbeşte despre lipsa de capacitatea de exerciţiu. Astfel, nu au capacitate
de exerciţiu:
1. Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
2. Interzisul judecătoresc.
82
Persoana juridică este definită legal ca fiind orice formă de organizare care, întrunind
condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile sau de drept al
afacerilor.
Codul civil stabileşte, în art. 205, că persoanele juridice care sunt supuse înregistrării
au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor. Celelalte persoane
juridice au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data actului de înfiinţare, de la data
autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege.
Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării pot să dobândească drepturi şi să îşi
asume obligaţii, chiar de la data actului de înfiinţare, numai în măsura necesară pentru ca
persoana juridică să ia fiinţă în mod valabil.
Persoanele juridice îşi exercită drepturile şi îşi asumă obligaţiile prin organele lor
(prin persoanele fizice încredinţate cu conducerea respectivelor persoane juridice potrivit
legii, actului de înfiinţare sau statutului).
Art. 211 CC stabileşte că nu pot face parte din organele de administrare şi de control
ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, cei decăzuţi din
dreptul de a exercita o funcţie în cadrul acestor organe şi cei declaraţi prin lege sau prin actul
de constituire incompatibili să ocupe o astfel de funcţie.
Operatorul economic implicat în raportul juridic aparţinând instituţiei juridice de
protecţie a consumatorului trebuie să îndeplinească condiţiile legale privind capacitatea
persoanei juridice.
Potrivit Codului comercial român, subiecte ale raporturilor de drept al afacerilor pot fi
atât comercianţii, cât şi necomercianţii.
Codul civil utilizează termenul de profesionist. Având în vedere că acest act normativ
vizează întregul domeniul al dreptului privat, considerăm că termenul de „profesionist” poate
fi utilizat, alături de cel de „operator economic” în domeniul dreptului afacerilor şi în cel al
protecţiei juridice a consumatorului. Termenul de „operator economic” ni se pare a fi
adecvat a fi utilizat în domeniul dreptului afacerilor, mai ales că acesta este utilizat de
legislaţia din România privind protecţia consumatorului, în speţă de Codul consumului, care îl
defineşte, în Anexă, ca fiind „persoana fizică sau juridică, autorizată, care în cadrul activităţii
sale profesionale fabrică, importă, depozitează, transportă sau comercializează produse ori
părţi din acestea sau prestează servicii”.
Deşi subiecte ale raporturilor de drept al afacerilor pot fi atât operatorii
economici/profesioniştii, cât şi nonprofesioniştii, activitatea comercială se realizează în
principal de către operatorii economici/profesioniştii.
De asemenea, operatorul economic este unul dintre subiecţii raportului aparţinând
instituţiei juridice de protecţie a consumatorului.
Operatorii economici se împart în două categorii: comercianţii persoane fizice
(operatori economici individuali) şi societăţile (operatori economici colectivi). Deşi acestea
83
sunt principalele categorii de operatori economici, nu sunt singurele categorii. Art. 1 alin. (2)
din Legea nr. 26/1990, republicată în anul 1998, adaugă regiile autonome şi organizaţiile
cooperatiste. Legea nr. 161/2003 reglementează o nouă categorie de operatori economici:
grupurile de interes economic.
Să ne reamintim...
▪ Părţile sau subiectele raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor sunt
persoanele care au calitatea de a fi titulare de drepturi şi obligaţii ce alcătuiesc
conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor.
▪ Persoana fizică este definită legal ca fiind omul, privit individual, ca titular de
drepturi şi de obligaţii civile sau de drept al afacerilor.
▪ Persoana juridică este definită legal ca fiind orice formă de organizare care,
întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile
sau de drept al afacerilor.
▪ Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice este definită legal ca fiind
aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile.
▪ Capacitatea civilă de exerciţiu a subiectelor de drept civil este definită legal ca
fiind aptitudinea persoanelor de a încheia singure acte juridice civile.
▪ Capacitatea de exerciţiu anticipată este capacitatea deplină de exerciţiu
recunoscută, pentru motive temeinice, minorului care a împlinit vârsta de 16 ani.
II.1.5. Conținutul raportului juridic de drept al afacerilor

Conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor ori instituţiei juridice de
protecţie a consumatorului cuprinde totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor pe care le
au părţile (subiecţii) lui [9, p. 95]. Adică drepturile subiectului activ şi obligaţiile subiectului
pasiv între care se stabileşte raportul juridic.
Putem susţine că elementele conţinutului raportului juridic aparţinând dreptului
afacerilor ori instituţiei juridice de protecţie a consumatorului sunt: dreptul subiectiv şi
obligaţia corelativă.
84
Raportul juridic
═ relaţie socială
Subiectul 1 Subiectul 2
al raportului juridic al raportului juridic
Posibilitate Îndatorire Posibilitate Îndatorire

juridică juridică juridică juridică
Drept al Obligaţie a Drept al operatorului Obligaţie a operatorului
consumatorului consumatorului economic economic
Conţinutul raportului juridic
Figura nr. II.1.3
Între drepturi şi obligaţii există o strânsă legătură de interdependenţă (fiecărui drept

subiectiv îi corespunde o obligaţie corelativă, iar fiecărei obligaţii îi corespunde un drept
corelativ al celeilalte părţi).
Exemplu
Ca, de exemplu, într-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul/operatorul
economic are dreptul de a pretinde şi a primi preţul bunului vândut. Acestui
drept îi corespunde obligaţia corelativă a cumpărătorului/consumatorului de a
plăti acel preţ. Dar şi vânzătorul/operatorul economic are obligaţia de a
transmite cumpărătorului proprietatea bunului vândut, iar
cumpărătorul/consumatorul are dreptul corelativ de a dobândi proprietatea
lucrului.
Gândiți un alt exemplu cu aplicativitate în domeniul afacerilor.
Conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor ori instituţiei juridice de

protecţie a consumatorului poate fi privit din punctul de vedere al celor doi subiecţi: pentru
subiectul activ conţinutul raportului juridic apare ca fiind alcătuit din drepturi iar pentru
subiectul pasiv acelaşi conţinut apare ca fiind alcătuit din obligaţii.
În toate cazurile, oricărui drept subiectiv îi corespunde o obligaţie corelativă (nu există
drept fără obligaţie corelativă).
Dreptul subiectiv este definit de literatura de specialitate [47] ca fiind posibilitatea
titularului (subiect activ) de a desfăşura o anumită conduită, garantată de lege prin putinţa de a
85
pretinde subiectului pasiv o anumită comportare corespunzătoare (care poate fi impusă, la
nevoie, prin forţa de constrângere a statului).
Spre deosebire de materia obligaţiilor, aşa cum vom vedea în cele ce urmează,
clasificarea drepturilor civile subiective nu a fost abordată în ultimul Cod civil. Astfel, vom
avea în vedere clasificarea realizată de doctrina de specialitate [47], realizată în funcţie de
diverse criterii.
Considerăm că această clasificare, realizată de literatura de specialitate din domeniul
dreptului civil, poate fi extinsă şi în domeniul dreptului afacerilor, ramură specială a
dreptului privat.
În funcţie de opozabilitatea drepturilor subiective distingem:
1. Drepturi subiective absolute, acele drepturi care conferă titularului lor posibilitatea
de a le exercita singur, tuturor celorlalte subiecte de drept revenindu-le obligaţia de a nu
împiedica, în niciun mod, exercitarea drepturilor respective de către titular lor.
Dreptul subiectiv civil absolut are identificat (determinat) doar titularul acestuia,
subiectul pasiv este neidentificat (format din toţi ceilalţi subiecţi de drept civil care au
obligaţia negativă de a nu face – de a nu aduce atingere prerogativelor pe care le are titularul
dreptului). Astfel dreptul subiectiv civil absolut este opozabil tuturor.
2. Drepturi subiective relative, acele drepturi care permit titularului lor să pretindă
subiectului pasiv o anumită conduită (să dea, să facă sau să nu facă) fără de care drepturile
sale nu se pot realiza. Un drept relativ are cunoscut atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv,
dreptului titularului corespunzându-i obligaţia subiectului pasiv. Astfel, acest drept este
opozabil numai subiectului pasiv al raportului juridic respectiv.
În funcţie de natura conţinutului lor, drepturile subiective sunt:
1. Drepturi subiective patrimoniale, care au un conţinut ce poate fi exprimat în bani.
Acestea se împart în drepturi reale şi drepturi de creanţă.
2. Drepturi subiective nepatrimoniale (personale), care au un conţinut ce nu poate fi
exprimat în bani.
Exemplu
Avem în vedere acele elemente de identificare a persoanei fizice (numele,
domiciliul, starea civilă) şi a persoanei juridice (denumirea şi sediul), existenţa
şi integritatea fizică şi morală a persoanei (dreptul la viaţă, la onoare) şi
drepturile decurgând din creaţia intelectuală.
Gândiți alte exemple cu aplicativitate în domeniul afacerilor.
86
Prin raportare la relaţia în care se află unele drepturi subiective faţă de celelalte
drepturi subiective (distincţia operează în materia drepturilor patrimoniale) distingem:
1. Drepturi subiective principale, ce sunt drepturi subiective a căror situaţie nu
depinde de un alt drept subiectiv.
Exemplu
În această categorie este inclus dreptul de proprietate.
2. Drepturi subiective accesorii, ce reprezintă drepturi subiective a căror situaţie

juridică depinde de a unui alt drept subiectiv.
Exemplu
Astfel, în materia obligaţiunilor dreptul unui creditor la creanţă este principal,
iar dreptul la dobândă, accesoriu.
Cel de al treilea element structural al oricărui raport juridic aparţinând dreptului

afacerilor ori instituţiei juridice de protecţie a consumatorului este obiectul raportului juridic
[47, p. 153 şi urm.].
Prin obiect al raportului juridic se înţelege [31, p. 158] acţiunea sau inacţiune
(abţinerea) la care este îndrituit (îndreptăţit) subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv
al raportului juridic (adică conduita sau comportamentul subiecţilor raportului).
Obiectul nu trebuie confundat cu conţinutul raportului aparţinând dreptului afacerilor
ori instituţiei juridice de protecţie a consumatorului. Prin conţinut înţelegem drepturile şi
obligaţiile subiecţilor (posibilităţile juridice şi respectiv îndatoririle juridice de a pretinde şi de
a îndeplini anumite acţiuni sau inacţiuni). Iar prin obiect înţelegem înseşi aceste acţiuni sau
inacţiuni pe care subiectul activ le poate pretinde, iar cel pasiv este ţinut să le săvârşească.
În cazul raporturilor juridice patrimoniale aparţinând dreptului afacerilor ori
instituţiei juridice de protecţie a consumatorului (conduita părţilor se referă la lucruri, adică la
bunuri) bunurile sunt apreciate ca formând obiectul derivat al raportului juridic.
Prin lucru se înţelege [45, p. 165] tot ceea ce se află în natură, fiind perceptibil prin
simţurile noastre (având o existenţă materială). În dreptul românesc lucrurile iau numele de
bunuri având în vedere avantajele pe care le procură omului.
87
Raportul juridic
Consumator Operator economic
Acţiunea/inacţiunea consumatorului Acţiunea/inacţiunea operatorului economic
Bun
Obiectul derivat al raportului juridic
Figura nr. II.1.4
Pentru ca un lucru să devină bun în sens juridic este necesar ca acesta să fie util
omului, să aibă o valoare economică şi să fie susceptibil de apropriere (de a fi însuşit), sub
forma unor drepturi care intră în compunerea unui patrimoniu (al unei persoane fizice sau
juridice).
Clasificarea bunurilor prezintă în dreptul privat românesc o semnificaţie deosebită atât
din punct de vedere teoretic, cât mai ales practic, deoarece, pe de o parte ea determină natura
raporturilor juridice ce se pot stabili cu privire la unele bunuri şi pe de altă parte, regimul
juridic al diferitelor categorii de bunuri.
Odată cu apariţia ultimului Cod civil clasificarea bunurilor este prevăzută legal.
Secţiunea 1 din Capitolul I, Titlul I, Cartea III „vorbeşte” despre „distincţia bunurilor”.
Art. 535 CC defineşte termenul de „bun” ca fiind lucrul, corporal ori necorporal, care
constituie obiectul unui drept patrimonial.
Cea mai importantă clasificare a bunurilor priveşte natura bunurilor şi calificarea dată
de legea civilă. În funcţie de această clasificare distingem între:
A. Bunuri imobile: bunuri care au o aşezare fixă, stabilă şi permanentă.
De asemenea se poate remarca o exprimare adaptată evoluţiei limbii române, vechea
exprimare legală „pământul, clădirile şi tot ceea ce este legat de sol” fiind înlocuită cu
„terenurile, construcţiile şi orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent”.
De asemenea, legea include în categoria bunurilor imobile şi drepturile reale asupra
bunurilor imobile.
B. Bunuri mobile. Codul civil defineşte acest tip de bunuri prin excludere. Astfel,
„bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile”. Legea include expres
„undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum şi energia de orice fel” în categoria
bunurilor mobile.
88
Să ne reamintim...
▪ Conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor cuprinde
totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor pe care le au părţile (subiecţii)
lui.
▪ Între drepturi şi obligaţii există o strânsă legătură de interdependenţă
(fiecărui drept subiectiv îi corespunde o obligaţie corelativă, iar fiecărei
obligaţii îi corespunde un drept corelativ al celeilalte părţi).
▪ Dreptul subiectiv este definit ca fiind posibilitatea titularului (subiect activ)
de a desfăşura o anumită conduită, garantată de lege prin putinţa de a pretinde
subiectului pasiv o anumită comportare corespunzătoare (care poate fi impusă,
la nevoie, prin forţa de constrângere a statului).
▪ Obligaţia reprezintă legătura de dreptul subiectiv civil prin care debitorul se
găseşte obligat faţă de creditor să dea, să facă sau să nu facă ceva, sub
constrângerea exercitată de stat.
▪ Prin obiect al raportului juridic se înţelege acţiunea sau inacţiune (abţinerea)
la care este îndrituit (îndreptăţit) subiectul activ şi de care este ţinut subiectul
pasiv al raportului juridic (adică conduita sau comportamentul subiecţilor
raportului).
▪ În cazul raporturilor juridice patrimoniale aparţinând dreptului afacerilor
bunurile sunt apreciate ca formând obiectul derivat al raportului juridic.
▪ Prin lucru se înţelege tot ceea ce se află în natură, fiind perceptibil prin
simţurile noastre (având o existenţă materială).
II.1.6. Rezumat
▪ Raportul juridic aparținând dreptului afacerilor poate fi definit ca fiind o
relaţie socială patrimonială sau personal nepatrimonială care este reglementată
de norma de drept al afacerilor.
▪ Izvorul raportului juridic civil concret este o împrejurare (act sau fapt) de
care legea civilă leagă naşterea unui raport juridic civil concret.
▪ Părţile sau subiectele raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor sunt
persoanele care au calitatea de a fi titulare de drepturi şi obligaţii ce alcătuiesc
conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor.
▪ Persoana fizică este definită legal ca fiind omul, privit individual, ca titular
89
de drepturi şi de obligaţii civile sau de drept al afacerilor.
▪ Persoana juridică este definită legal ca fiind orice formă de organizare care,
întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de drepturi şi de obligaţii civile
sau de drept al afacerilor.
▪ Conţinutul raportului juridic aparţinând dreptului afacerilor cuprinde
totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor pe care le au părţile (subiecţii)
lui.
▪ În cazul raporturilor juridice patrimoniale aparţinând dreptului afacerilor
bunurile sunt apreciate ca formând obiectul derivat al raportului juridic.
II.1.7. Teste de evaluare
1. Conţinutul raportului juridic cuprinde:

A) totalitatea drepturilor subiective pe care le au părţile lui;
B) totalitatea obligaţiilor pe care le au subiecţii lui;
C) totalitatea drepturilor subiective şi obligaţiilor pe care le au părţile lui.
2. Elementele conţinutului raportului juridic sunt:

A) dreptul subiectiv şi obligaţia corelativă;
B) dreptul subiectiv;
C) obligaţia civilă.
3. Elementele conţinutului raportului juridic sunt:

A) termenul;
B) condiția;
C) sarcina.
90
II.1.8. Teste de autoevaluare
1. Între drepturi şi obligaţii există o strânsă legătură de interdependenţă: fiecărui

drept subiectiv îi corespunde o obligaţie corelativă, iar fiecărei obligaţii îi
corespunde un drept corelativ al celeilalte părţi.
Răspuns corect: A.
2. Subiectul activ este:

A) persoana căreia îi revin obligaţii;
B) creditorul în raporturile juridice de obligaţie.
Răspuns corect: B.
3. Subiectul activ este:

A) persoana fizică;
B) persoana juridică.
91
Unitatea de învăţare II.2. Actul juridic și contractul în
dreptul afacerilor
Cuprins
II.2.1. Introducere ..................................................................................................................... 92
II.2.2. Competenţe .................................................................................................................... 92
II.2.3. Contractul în dreptul civil şi în dreptul afacerilor ......................................................... 93
II.2.4. Aspecte particulare precontractuale în relația dintre consumatorul de produse și servicii
bancare și bancă ....................................................................................................................... 97
II.2.5. Rezumat ....................................................................................................................... 100
II.2.6. Test de evaluare ........................................................................................................... 100
II.2.7. Test de autoevaluare .................................................................................................... 101
II.2.1. Introducere
Unitatea de învăţare tratează instituția juridică a contractului, cu
aplicabilitate în domeniul dreptului afacerilor și a protecției juridice a
consumatorului. Prin raportare la actul juridic în general și la actul juridic de drept
al afacerilor, se aplică aceste elemente fundamentale actului juridic de drept al
afacerilor, explicând instituția juridică a contractului utilizat în sfera afacerilor.
Deși nu se tratează diversele specii ale contractului civil și de drept al afacerilor,
dacă studenții stăpânesc aceste noțiuni de bază vor putea dezvolta întregul spectru
de contracte utilizate în domeniul afacerilor, atât cele numite, cât și cele nenumite.

să identifice conceptele de act juridic și contract;
să dezvolte conceptele de act juridic civil și contract civil;
să descrie conceptele de act juridic comercial și contract comercial;
să explice întregul mecanism juridic contractual, inclusiv aspectele ce vizează
faza precontractuală.
92
II.2.3. Contractul în dreptul civil şi în dreptul afacerilor
Profitul este scopul principal al oricărei activităţi economice. Aşa cum se întâmplă în
practică, este posibil ca unele societăţi să desfăşoare activităţi comerciale în pierdere [47,
p. 75].
Activitatea aferentă sferei afacerilor presupune încheierea de contracte de drept al
afacerilor. Aceste contracte sunt încheiate, cel mai frecvent, între societate şi consumatori. În
acest context, cel mai utilizat tip de contract de drept al afacerilor este contractul de
vânzare-cumpărare comercială, dar pot fi întâlnite în practică şi alte tipuri de contracte, în
special de furnizare de diferite bunuri şi servicii precum: serviciile bancare, serviciile
turistice, serviciile de antrepriză etc.
Contractul de drept al afacerilor considerăm că poate fi definit, prin raportare la
definiţia legală a contractul civil [4, p. 71], ca fiind acordul de voinţă între două sau mai multe
persoane spre a constitui, a modifica sau stinge între ei un raport juridic de drept al afacerilor,
în care, cel puţin una dintre părţile contractuale are calitatea de operator economic.
Contractul comercial
Persoana 1 Persoana 2
(operator economic) (Consumator)
Alte persoane
Figura nr. II.2.1
Societăţile devin profesionişti din momentul „naşterii” lor, adică din momentul
îndeplinirii tuturor actelor necesare constituirii valabile a acestora.
Această definiţie dată contractului de drept al afacerilor reliefează natura juridică a
contractului: contractul de drept al afacerilor este un act juridic bilateral sau, dacă este vorba
de mai mult de două părţi, multilateral, de natură să producă efectele juridice urmărite de
părţile contractuale, în conformitate cu dispoziţiile legii de drept al afacerilor.
Efecte juridice pot consta în naşterea, modificarea ori, după caz, stingerea raporturilor
juridice de drept al afacerilor. Considerăm că, în cazul în care una dintre părţile contractuale
este persoană fizică, consumator în înţelesul legislaţiei de protecţie a consumatorului din
România, acesteia nu i se aplică legislaţia de drept al afacerilor, ci legea civilă şi de protecţie a
consumatorului.
93
Naşterea unui raport juridic de
drept al afacerilor
Modificarea unui raport juridic

Contractul
de drept al afacerilor
comercial
Stingerea unui raport juridic de
drept al afacerilor
Figura nr. II.2.2
Este important de subliniat că nu se poate limita libertatea fiecărei părţi contractante de

a se decide cu privire la încheierea unui anumit contract cu o anumită persoană, urmând a fi
negociate clauzele contractuale principale şi circumstanţiale, condiţiile de modificare şi de
încetare a raporturilor contractuale etc. Aceste aspecte concretizează principiul libertăţii de
voinţă în materia contractelor [47, p. 76 şi urm.].
Ultimul Cod civil prevede acest principiu privind libertatea de a contracta în cuprinsul
art. 1169 CC. Legea civilă stipulează că părţile, persoane fizice şi persoane juridice, sunt
libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora. Această libertate este
limitată doar de lege, de ordine publică ori de bunele moravuri.
Astfel, atâta timp cât legea nu stabileşte anumite aspecte obligatorii, subiecţii unui
contract pot negocia clauzele acestuia aşa cum doresc. De asemenea, clauzele contractului
încheiat trebuie să aibă în vedere ordinea publică şi bunele moravuri.
Părţile contractului trebuie să acţioneze cu bună-credinţă în etapa de negociere
contractuală, în cea de încheiere a contractului, dar şi pe tot timpul executării acestuia. Acest
aspect este obligatoriu şi nu se poate deroga, prin negociere contractuală, de la el. În acest
sens, art. 1170 alin. (1) teza 2 CC stipulează „ele [părţile] nu pot înlătura sau limita aceasta
obligaţie” de a acţiona cu bună-credinţă la realizarea şi aplicarea contractului.
Codul civil clasifică contractele utilizate în dreptul civil, dreptul comun în materie de
drept privat. Astfel, în cazul în care această clasificare nu este tratată de dreptul afacerilor ori
altă ramură a dreptului privat român, se vor aplica prevederile Codului civil.
1.1. Contractul sinalagmatic presupune ca obligaţiile născute prin încheierea acestuia
să fie reciproce şi interdependente. De observat că legea defineşte doar acest tip de contract,
stipulând că cel de-al doilea tip, contractul unilateral vizează „caz[ul] contrar” [47, p. 76 şi
urm.].
1.2. Contractul unilateral presupune lipsa reciprocităţii şi interdependenţei dintre
obligaţii, deşi executarea acestuia presupune obligaţii în sarcina ambelor părţi. Este foarte
important a se face distincţie între acest tip de contract (în fapt un act juridic bilateral) şi actul
juridic unilateral, care presupune obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi.
94
2.1. Contractul cu titlu oneros presupune ca fiecare dintre părţile contractului să
urmărească să îşi procure un avantaj în schimbul obligaţiilor asumate prin contract.
2.2. Contractul cu titlu gratuit este contractul în care doar una dintre părţile lui
urmăreşte să procure celeilalte părţi un beneficiu, fără a obţine, însă, în schimb vreun avantaj.
Exemplu
Un exemplu ar fi contractul de donaţie.
3.1. Contractul comutativ este contractul în care, la momentul încheierii sale,

existenţa drepturilor şi obligaţiilor părţilor cocontractate este certă, iar întinderea acestora este
determinată sau determinabilă.
3.2. Contractul aleatoriu presupune ca, prin natura lui sau prin voinţa părţilor, să
ofere cel puţin uneia dintre părţi şansa unui câştig şi să o expună totodată la riscul unei
pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert.
Exemplu
Un exemplu ar fi contractul de asigurare.
De remarcat faptul că, în literatura de specialitate juridică, această clasificare vizează

contractul cu titlu oneros. Doar acest tip de contracte se poate subdivide în contracte
comutative şi contracte aleatorii.
4.1. Contractul consensual se formează prin simplul acord de voinţă al părţilor,
nefiind necesară îndeplinirea vreunei alte condiţii de formă ori fond.
4.2. Contractul solemn presupune ca validitatea sa să fie supusă îndeplinirii unor
formalităţi prevăzute de lege.
Exemplu
Aici se încadrează contractul de vânzare-cumpărare a unui teren.
95
4.3. În cazul contractului real, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului, obiect
material al acestui tip de contract.
Exemplu
De exemplu contractul de vânzare-cumpărare a unui bun mobil.
În continuare, Codul civil vine să delimiteze anumite tipuri de contracte speciale.

Astfel, în cazul contractului de adeziune clauzele sale esenţiale trebuie să fie impuse ori să
fie redactate de una dintre părţile cocontractante, pentru aceasta sau ca urmare a
instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Următorul, contractul-cadru reprezintă acordul prin care părţile convin să negocieze,
să încheie sau să menţină raporturi contractuale ale căror elemente esenţiale sunt determinate
de acesta. Anumite elemente ale contractului-cadru sunt precizate prin convenţii ulterioare.
Astfel de elemente pot fi: modalitatea de executare a contractului, în special termenul,
volumul prestaţiilor ori preţul acestora.
Ultimul tip de contract prevăzut de legea civilă priveşte contractul încheiat de
profesionist (operator economic) cu consumatorii. Legea civilă specifică reglementarea
specială a acestui tip de contract, în principal „supus unor legi speciale”. Considerăm că
această prevedere a Codului civil naşte un domeniu important, mai amplu decât o simplă
instituţie aparţinând dreptului afacerilor, o ramură de drept distinctă, aparţinând dreptului
privat. Considerăm că această ramură de drept poate purta numele de drept al consumului, aşa
cum este consacrată în alte ţări ale Uniunii Europene, cum ar fi Spania.
Să ne reamintim...
▪ Contractul de drept al afacerilor este acordul de voinţă între două sau mai multe
persoane spre a constitui, a modifica sau stinge între ei un raport juridic de drept
al afacerilor, în care, cel puţin una dintre părţile contractuale are calitatea de
operator economic.
▪ Efecte juridice ale contractului de drept al afacerilor pot consta în naşterea,
modificarea ori, după caz, stingerea raporturilor juridice de drept al afacerilor.
▪ Atâta timp cât legea nu stabileşte anumite aspecte obligatorii, subiecţii unui
contract pot negocia clauzele acestuia aşa cum doresc.
96
II.2.4. Aspecte particulare precontractuale ale contractului dintre consumatorul
de produse și servicii bancare și bancă
Pornind de la ideea că „funcţionarea armonioasă a pieţei bancare interne necesită nu
numai reglementări juridice, ci şi o cooperare strânsă şi regulată şi o convergenţă sporită
semnificativ a practicilor de reglementare şi de supraveghere ale autorităţilor competente din
statele membre”, noua Directivă nr. 36/2013/UE [18] se axează mai mult pe supravegherea
activităţii băncilor, pe modul de angajare şi remunerare a angajaţilor, iar nu pe clauzele
contractuale.
Deși nu reprezintă clauzele contractuale într-o relație contractuală dintre bancă și

consumator, vom detalia, în cele ce urmează aspectele precontractuale – reglementate legal –
ale unei relații dintre o bancă și un cconsumator.
Informaţiile oferite de bancă, în calitate de creditor, au câteva caracteristici
obligatorii [18]:
a) trebuie furnizate pe hârtie sau pe alt suport durabil. Această prevedere o apreciem a
fi extrem de utilă în procesul de informare al consumatorului, mai ales în ceea ce priveşte
puterea doveditoare a celor cuprinse într-un înscris ori pe un alt suport durabil. Dreptul de a
alege al consumatorului a fost unul dintre primele drepturi proclamate în Carta drepturilor
consumatorilor definită de preşedintele american J.F. Kenedy, la 15 martie 1962. În acest
sens, suntem de părere că şi în domeniul protecţiei consumatorului de produse şi servicii
bancare posibilitatea de a alege trebuie să constituie o realitate, nu doar un drept nesusţinut de
practică;
Identificați ce suporturi durabile poate utiliza o bancă în relație cu

consumatorii persoane fizice.
b) trebuie furnizate prin intermediul unui formular standard. De asemenea, în opinia

noastră este benefică introducerea unei informări standard pentru toţi consumatorii, dar mai
ales pentru toate băncile ce îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comună a Uniunii Europene. În
acest fel, prin oferte redactate într-un mod similar, se clarifică pentru consumator întregul
ansamblu de informaţii privind un anumit produs ori serviciu bancar, fiind un real ajutor şi o
mare economie de timp în procesul de decizie al consumatorului;
c) trebuie să includă obligatoriu: tipul de credit; identitatea şi adresa băncii; valoarea
totală a creditului şi condiţiile care guvernează tragerea; durata contractului de credit; bunul
sau serviciul şi preţul actual al acestuia, în cazul unui credit acordat sub forma unei amânări la
plată pentru un anumit bun sau serviciu şi în cazul contractelor de credit legate de
bunul/serviciul respectiv; rata dobânzii aferente creditului, condiţiile care guvernează
aplicarea acestei rate, orice indice, rată de referinţă, termene, proceduri şi condiţiile în care
97
variază rata dobânzii aferente creditului, cu referire la toate ratele aplicabile; dobânda anuală
efectivă şi valoarea totală plătibilă de către consumator, în funcţie de informaţiile furnizate de
consumator; suma, numărul şi frecvenţa plăţilor efectuate de către consumator, împreună cu
ordinea în care plăţile vor fi alocate pentru rambursare. În viziunea noastră toate aceste
elemente formează un ansamblu minim de informaţii, ce ar trebui să fie cunoscut de
consumatorul de produse şi servicii bancare înainte de a decide pentru un produs sau serviciu
oferit de o bancă ori de altă bancă;
d) trebuie să includă obligatoriu, dacă este cazul, diverse costuri.
Exemplu
Consturi de administrare, pentru utilizarea unui mijloc de plată, condiţii de
modificare; taxe şi obligaţii referitoare la încheierea unui contract privind un
serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, dacă obţinerea creditului este
condiţionată de încheierea unui contract privind acest serviciu, penalităţi,
avertizări, garanţii, dreptul de retragere, dreptul de rambursare anticipată,
dreptul consumatorului de a fi informat de îndată şi gratuit asupra rezultatului
consultării bazei de date pentru evaluarea bonităţii sale, dreptul consumatorului
de a primi la cerere şi gratuit un exemplar din proiectul de contract de credit,
termenul pe parcursul căruia informaţiile precontractuale au forţă obligatorie
pentru creditor.
Apreciem că şi aceste informaţii îşi au rolul lor în procesul de decizie al

consumatorului, în funcţie de tipul de produs ori de serviciul dorit să fie „achiziţionat” de
consumatorul de produse şi servicii bancare;
e) trebuie să includă orice informaţii suplimentare pe care creditorul ar dori să i le
furnizeze consumatorului, oferite într-un document separat şi anexate la informaţiile
standard. Într-adevăr, ca în orice domeniu comercial, concurenţa dintre bănci este benefică,
orice informaţie suplimentară oferită consumatorului de produse şi servicii bancare poate
constitui un plus în favoarea acelei bănci, alegerea consumatorului fiind evident influenţată de
acest fapt;
f) în cazul comunicării telefonice ori a unui alt mijloc de comunicare la distanţă
trebuie oferite majoritatea acestor informaţii. Acest aspect extinde cele prevăzute anterior la
litera a) – obligativitatea cuprinderii informaţiilor într-un înscris ori pe un alt suport durabil –
cazul unor canale de comunicare alternative nu mai este posibilă. În acest caz, este importantă
transmiterea ansamblului informaţional, prevăzut la literele b)-e), prin intermediul canalului
de comunicare utilizat de consumatorul de produse şi servicii bancare.
98
Identificați ce mijloace de comunicare la distanţă poate utiliza o bancă în
relație cu consumatorii persoane fizice.
g) informaţiile din partea băncii trebuie oferite consumatorului împreună cu

explicaţiile corespunzătoare, pentru a-i permite să evalueze dacă contractul de credit propus
este adaptat la nevoile sale şi la situaţia sa financiară, prin explicarea informaţiilor
precontractuale care trebuie furnizate şi a caracteristicilor esenţiale ale produselor propuse şi
efectele exacte pe care le pot avea asupra consumatorului, inclusiv consecinţele neplăţii din
partea acestuia.
Exemplu
Având în vedere terminologia specifică utilizată de bănci, variaţia ori calculul
dobânzilor – care sunt destul de greu de înţeles de majoritatea consumatorilor
de produse şi servicii bancare – explicaţiile din partea băncilor sunt foarte
importante pentru ca un consumator să poată înţelege şi astfel să poată alege
cea mai bună ofertă venită din partea unei anume bănci, dar şi cea mai
potrivită ofertă pentru necesităţile şi veniturile sale, ale consumatorului de
produse şi servicii bancare.
h) informaţiile oferite de bancă trebuie furnizate către consumator cu o perioadă

rezonabilă de timp înainte ca un acesta să încheie un contract de credit sau să accepte o
ofertă referitoare la un asemenea contract, oferindu-i astfel posibilitatea de a compara mai
multe oferte în sensul luării unei decizii informate cu privire la eventuala încheiere a unui
contract de credit. Este interesantă această obligativitate a băncii de a informa consumatorul
de produse şi servicii bancare într-o perioadă de timp „rezonabilă”.
Să ne reamintim...
▪ Informaţiile oferite de bancă trebuie furnizate pe hârtie sau pe alt suport
durabil.
▪ Informaţiile oferite de bancă trebuie furnizate prin intermediul unui formular
standard.
▪ Informaţiile oferite de bancă trebuie să includă orice informaţii suplimentare
pe care creditorul ar dori să i le furnizeze consumatorului, oferite într-un
document separat şi anexate la informaţiile standard.
▪ Informaţiile oferite de bancă trebuie oferite consumatorului împreună cu
explicaţiile corespunzătoare.
99
▪ Informaţiile oferite de bancă trebuie furnizate către consumator cu o perioadă
rezonabilă de timp înainte ca acesta să încheie un contract
II.2.5. Rezumat
▪ Atâta timp cât legea nu stabileşte anumite aspecte obligatorii, subiecţii unui
contract pot negocia clauzele acestuia aşa cum doresc.
▪ Atâta timp cât se va promova controlul şi implementarea tuturor cerinţelor de
responsabilitate socială corporatistă în managementul activităţii băncilor,
clauzele contractuale vor fi redactate într-un mod corect şi potrivit cu ansamblul
drepturilor consumatorilor de produse şi servicii bancare.
1. Actul juridic este o manifestare de voinţă:

A) săvârşită cu intenţia de a produce efecte juridice;
B) săvârşită fără intenţia de a produce efecte juridice.
2. După scopul urmărit de părţi la încheierea lor, actele juridice civile cu conţinut
patrimonial se împart în:
A) acte juridice civile unilaterale;
B) acte juridice civile bilaterale;
C) acte juridice civile multilaterale.
3. Acte juridice civile aleatorii sunt actele juridice în care părţile cunosc sau pot
cunoaşte, din chiar momentul încheierii lor, existenţa şi întinderea drepturilor şi
obligaţiilor ce le revin, pe care le privesc ca fiind valoric echivalente.
100
1. Contractul civil este definit legal ca fiind acordul de voinţe între două sau mai
multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic civil.
Răspuns corect: B.
2. Contracte sinalagmatice sunt:

A) contractele în care obligaţiile şi drepturile părţilor sunt interdependente şi
reciproce;
B) contractele în care fiecare parte are atât calitatea de creditor, cât şi calitatea de
debitor faţă de cealaltă parte.
3. Contractele solemne presupun acordul de voinţă al părţilor nefiind necesară

nicio altă formalitate.
Răspuns corect: B.
101
Unitatea de învăţare II.3. Contractul individual de muncă
Cuprins
II.3.1. Introducere ................................................................................................................... 102
II.3.2. Competenţe .................................................................................................................. 102
II.3.3. Definiția și elementele esențiale ale contractului individual de muncă....................... 103
II.3.4. Trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă .................................. 104
II.3.5. Modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă ................... 109
II.3.6. Rezumat ....................................................................................................................... 113
II.3.7. Test de evaluare ........................................................................................................... 114
II.3.8. Test de autoevaluare .................................................................................................... 114
II.3.1. Introducere
Unitatea de învățare tratează instituția juridică a conttractului individual de
muncă, pornind de la definiția și trăsăturile caracteristice ale acestuia și sfârșind cu
încetarea contractului individual de muncă. Acest tip de contract numit constituie
baza rapotului juridic de muncă, fiind încheiat de operatorul economic angajator cu
cel lucrătorul său angajat.

să explice definiția contractului individual de muncă;
să dezvolte cele mai importante trăsături caracteristice ale contractului
individual de muncă;
să descrie modificarea contractului individual de muncă;
să explice suspendarea și încetarea contractului individual de muncă.
102
II.3.3. Definiția și elementele esențiale ale contractului individual de muncă
Codul muncii în Art. 10 defineşte contractul individual de muncă ca fiind
„contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca
pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei
remunerații, denumită salariu”.
Exemplu
Astfel, contractul individual de muncă va fi încheiat de persoana care accede la
un loc de muncă cu angajatorul său. Prin acest contract, cel angajat se obligă la
prestarea unei anumite munci, acceptând subordonarea sa față de angaiator
care, la rândul său, se obligă la plata salariului şi la asigurarea condițiilor de
muncă.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul HoReCa.
Important de reținut este faptul că sunt protejați prin normele dreptului muncii
numai titularii unui contract individual de muncă, fiind considerați ca fiind salariați.
Din definiția dată contractului individual de muncă de Codul muncii, se pot desprinde
trei elemente esențiale ale contractului individual de muncă:
1. Prestarea muncii, fapt care reprezintă o obligație a salariatului;
2. Remunerarea, care este obligația angajatorului;
3. Existența unei legături de subordonare între salariat şi angajator.
Pentru a fi un contract individual de muncă, un contract trebuie să întrunească
cumulativ toate cele trei elemente esențiale prezentate anterior.
Relația de subordonare din cadrul contractului individual de muncă este:

I. juridică, manifestată prin puterea angajatorului de a da ordine şi directive
salariatului, de a controla îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi de a sancționa abaterile de la
disciplina muncii,
II. economică, prin plata succesivă a salariatului.
Exemplificați această dublă relație de subordonare în domeniul producției de

textile.
103
Trebuie însă să nu se confunde subordonarea juridică, caracteristică contractului de
muncă cu subordonarea economică.
Să ne reamintim...
▪ Contractul individual de muncă se încheie între o persoană fizică, denumită
salariat, și un angajator, persoană fizică sau juridică.
▪ Protejați prin normele dreptului muncii numai titularii unui contract individual
de muncă, fiind considerați ca fiind salariați.
▪ Elemente esențiale ale contractului individual de muncă sunt: prestarea
muncii, remunerarea, și existența unei legături de subordonare între salariat şi
angajator.
▪ Relația de subordonare din cadrul contractului individual de muncă este:
juridică, și economică.
II.3.4. Trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă
Trăsăturile caracteristice ale contractului individual de muncă îi definesc

specificitatea naturii sale juridice. În acest sens vom analiza , în cele ce urmează,
caracteristicile contractului individual de muncă prin raportare la elemente de drept civil şi
drept al afacerilor.
1. Contractul individual de muncă este un act juridic bilateral. Prin raportare la

Codul civil, dreptul comun în materie de drept privat, în cadrul clasificării contractelor, după
numărul părților a căror voință juridică participă la formarea actului (sau necesitatea ca pentru
producerea de efecte juridice să fie nevoie de manifestarea de voință a unei persoane sau,
dimpotrivă, de mai multe manifestări de voință) actele juridice pot fi unilaterale, bilaterale şi
multilaterale. [32, p. 65-109]
Acte juridice unilaterale reprezintă rodul unei singure voințe juridice. Ele sunt valabil
încheiate de către o singură persoană.
Exemplu
Un exemplu în acest sens este reprezentat de testament, prin care testatorul
desemnează în mod unilateral pe acela care după moartea sa va fi legatarul său,
adică pe acela căruia i se va transmite patrimoniul testatorului.
104
Acte juridice bilaterale sunt acele acte juridice încheiate prin realizarea acordului de
voință a două părți diferite. Important de reținut este faptul că fiecare dintre cele două părți
poate fi constituită din una sau mai multe persoane.
Astfel, faptul că la negocierile privind un contract bilateral participă mai multe
persoane, dar care reprezintă doar doi subiecți nu transformă contractul bilateral într-unul
multilateral.
Exemplu
Astfel, angajatorul poate fi acompaniat de managerul de resurse umane şi
juristul său, la negocierea unui contract individual de muncă, iar viitorul
salariat poate fi ajutat de un avocat, astfel că la negocierea contractului
individual de muncă pot fi prezente cinci persoane, Cu toate acestea,
contractul este un act juridic bilateral, încheiat între operatorul economic
angajator şi persoana care se angajează, viitorul său salariat.
Manifestarea de voință a fiecăreia dintre părți poartă numele de consimțământ. Actele

juridice bilaterale se numesc contracte sau convenții, fiind create în baza unui acord de două
voințe exteriorizate, prin care se acceptă prevederile contractuale.
Exemplu
La fel ca în cazul altor contracte (acte juridice bilaterale ori multilaterale),
contractul individual de muncă se naşte în cazul acordului de voință între
operatorul economic angajator şi persoana care se angajează, viitorul salariat al
operatorului economic, în ceea ce priveşte toate clauzele contractuale.
Actele juridice multilaterale au la bază acordul de voință a mai multor subiecți.

Reținem, în urma acestui tip de clasificare, faptul că un contract individual de muncă
reprezintă o manifestare de voință ce nu poate avea decât doi subiecți, spre deosebiri de
contractele civile sau comerciale care pot avea o pluralitate de debitori sau creditori.
2. Contractul individual de muncă este un act juridic (contract) sinalagmatic,

adică părțile se obligă reciproc una față de cealaltă.
Aceasta înseamnă că în acelaşi timp, fiecare din părțile contractului are atât calitatea de
creditor cât şi pe cea de debitor. Obligațiile născute prin încheierea contractului individual de
muncă trebuie să fie reciproce şi interdependente.
105
Exemplu
Spre exemplu, într-un contract individual de muncă încheiat între un operator
economic agajator ce are ca obiect de activitate producția de mobilă,
anagajatorul are obligația de a plăti o remunerație denumită salariu angajatului
care are obligația de a presta munca de a manevra un utilaj ce vopseşte mobila.
Astfel, obligației angajatorului de a plăti salariul în corespunde dreptul
angajatului de a primi acel salariu, angajat care – la schimb – are obligația de a
presta munca respectivă, obligație careia îi corespunde dreptul operatorului
economic angajator de a i se presta respectiva muncă.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul vânzării de produse alimentare.
Legea civilă defineşte doar acest tip de contract, stipulând că cel de-al doilea tip,
contractul unilateral, vizează „caz[ul] contrar”..
Contractul unilateral reprezintă cel de-al doilea tip de contract, în cazul clasificării
privind interdependența dintre contraprestațiile contractuale. Contractul unilateral presupune
lipsa reciprocității şi interdependenței dintre obligații, deşi executarea acestuia presupune
obligații în sarcina ambelor părți.
3. Contractul individual de muncă este un act juridic/contract cu titlu oneros.

Contractul cu titlu oneros presupune ca fiecare dintre părțile contractului să urmărească să îşi
procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate prin contract.
Exemplu
Spre exemplu, un contract individual de muncă încheiat între un operator
economic angajator cu obiect de activitate în domeniul producției de jucării şi
un angajat al cestuia care ambalează jucăriile este un contract cu titlu oneros,
deoarece angajatorului i se ambalează jucăriile care vor fi vândute, jucării din
care poate obține un anumit profit. Anajatul urmăreşte avantajul material al
plății lunare a salariului.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul HoReCa.
Astfel, după scopul urmărit de părți la încheierea lor, actele juridice cu conținut
patrimonial se împart în act juridic cu titlu oneros şi act juridic/contract cu titlu gratuit.
106
Contractul cu titlu gratuit este contractul în care doar una dintre părțile lui urmăreşte
să procure celeilalte părți un beneficiu, fără a obține, însă, în schimb vreun avantaj.
Contractul cu titlu oneros se împarte în contracte comutative şi contracte aleatorii.
Contractul comutativ este contractul în care, la momentul încheierii sale, existența
drepturilor şi obligațiilor părților cocontractate este certă, iar întinderea acestora este
determinată sau determinabilă.
Contractul aleatoriu presupune ca, prin natura lui sau prin voința părților, să ofere cel
puțin uneia dintre părți şansa unui câştig şi să o expună totodată la riscul unei pierderi, ce
depind de un eveniment viitor şi incert.
4. Astfel, contractul individual de muncă este un act juridic/contract comutativ,

întinderea obligațiilor şi drepturilor aparținând părților acestui tip de contract fiind cunoscute
de la început, din momentul încheierii contractului individual de muncă, executarea lor
nefiind legată de un eveniment incert.
Exemplu
Spre exemplu, un contract individual de muncă încheiat între un operator
economic angajator cu obiect de activitate în domeniul comercializării
produselor de îngrijire şi a hranei animalelor de companie şi un angajat al
acestuia care vinde, în magazin, consumatorilor aceste produse destinate
proprietarilor animalelor de companie este un contract comutativ, deoarece
angajatorului i se vând produsele care din care poate obține un anumit profit,
ştiind că din acest profit va plăti o parte care reprezintă salariul angajatului
pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, în funcție de tipul de contract
de muncă încheiat. Angajatul cunoaşte că are obligația prestației acestei munci
zilnice, cu excepția zilelor libere săptămânale ori a concediului de odihnă,
având dreptul de a primi lunar un salariu corespunzător.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul producției de jucării.
Contractele se împart şi în consensuale, solemne şi reale.

Contractul solemn presupune ca validitatea sa să fie supusă îndeplinirii unor
formalități prevăzute de lege, de regulă în fața notarului public. Acest tip de contract va avea
o anumită formă cerută ad validitatem sau ad solemnitatem, adică pentru ”naşterea” sa în mod
valabil.
107
Exemplu
În această categorie se încadrează contractul de vânzare-cumpărare a unui
teren.
În cazul contractului real, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului,
obiect material al acestui tip de contract.
Exemplu
Din categoria contractelor reale face parte şi contractul de vânzare-cumpărare a
unui utilaj de realizat lădițe de plastic, ce va fi ultilizat de operatorul economic
cumpărător în ambalarea produselor de natură alimentare realizate, produse
care vor fi, apoi comercializate către magazinele de desfacere către
consumatorii persoane fizice. La achiziționarea acestui utilaj, operatorul
economic vânzător, pe lângă predarea acelui bun, este obligat şi la acordarea
unei garanții de funcționare a utilajului.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul producției de produse

electronice.
Contractul consensual se formează doar prin simplul acord de voință al părților,

nefiind necesară îndeplinirea vreunei alte condiții de formă ori fond.
Majoritatea contractelor ultilizate în afaceri sunt consensuale.
Exemplu
De exemplu contractul de vânzare-cumpărare a produselor achiziționate
dintr-un magazin de textile, contract încheiat între operatorul economic
vânzător şi consumatorul persoană fizică, ce a ales şi plătit hainele de sezon
achiziționale. Astfel, contractul încheiat nu va avea o formă scrisă ori solemnă.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul producției de produse de artă.
5. În categoria contractelor consensuale se încadrează şi contractul individual de

muncă. Pentru încheierea contractului individual de muncă nu este nevoie de o anumită
formă.
Codul muncii, în Art. 16 alin. 1, prevede ca obligatorie forma scrisă, dar aceasta nu
conferă contractului individual de muncă un caracter solemn, deoarece forma scrisă este
solicitată ad probationem (pentru probarea în fața instanței a contractului individual de
108
muncă) şi nu ad validitatem (pentru încheirea în mod valabil a contractului individual de
muncă).
Cu toate acestea, neîndeplinirea formei scrise va conduce întotdeauna la
imposibilitatea înregistrării contractului individual de muncă la camerele de muncă din cadrul
inspectoratelor teritoriale de muncă (respectiv al municipiului Bucureşti).
Această obligație legală, de a încheiere contractul individual de în formă scrisă este în
sarcina operatorilor economici români sau străini, cu sediul în România, cu capital integral ori
parțial privat şi a reprezentanțelor în România ale operatorilor economici din străinătate.
Exemplu
Spre exemplu, un operator economic având capital privat, înființat în România,
ce are ca obiect de activitate contruirea de imobile va fi obligat să încheie în
formă scrisă contractele individuale de muncă cu angajații săi, care vor presta
diverse activități pentru acel operator economic.
Gândiți un alt exemplu aplicativ din domeniul serviciilor de telefonie și

internet.
Să ne reamintim...
▪ Contractul individual de muncă este un act juridic bilateral.
▪ Manifestarea de voință a fiecăreia dintre părți poartă numele de
consimțământ.
▪ Contractul individual de muncă este un act juridic (contract) sinalagmatic.
▪ Contractul individual de muncă este un act juridic/contract cu titlu oneros.
▪ contractul individual de muncă este un act juridic/contract comutativ.
▪ În categoria contractelor consensuale se încadrează şi contractul individual
de muncă.
II.3.5. Modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă

Făcând şi aplicarea principiilor generale de drept civil privind contractele, contractul
individual de muncă nu poate fi modificat decât prin acordul părților. De asemenea, aceasta
este şi o măsură de protecție a salariaților, şi o aplicare a principiului stabilității în muncă.
Contractul individual de muncă poate fi modificat în mod unilateral, ca excepție, în
cazurile şi condițiile prevăzute în cuprinsul acestui contract.
109
Modificarea contractului individual de muncă presupune schimbarea unuia din
următoarele elemente ale acestuia:
1) durata contractului,
2) locul muncii,
3) felul muncii,
4) condițiile de muncă,
5) salariul,
6) timpul de muncă şi
7) timpul de odihnă.
Codul muncii reține ca situații de modificare unilaterală a contractului individual de
muncă, la inițiativa angajatorului, obligatorii pentru salariați:
Exemple
Situații de modificare unilaterală: delegarea şi detaşarea.
Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă. Pe parcursul

executării contractului individual de muncă pot apărea situații în care temporar nu se
înfăptuieşte obiectul acestuia şi ca atare sunt suspendate unele efecte ale contractului.
Spre deosebire de încetarea raportului juridic de muncă prin desfacerea contractului
individual de muncă, când are loc o încetare definitivă a contractului, cu toate efectele sale,
cauzele de suspendare privesc efectele principale ale contractului individual de muncă, şi
anume:
1) prestarea muncii de către salariat, respectiv
2) plata drepturilor de natură salarială de către operatorul economic angajator.
Pe durata suspendării, pot continua să existe alte drepturi şi obligații ale părților, decât
cele amintite anterior, dacă aceste drepturi şi obligații sunt prevăzute prin legi speciale, prin
contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă ori prin
regulamente interne.
Instituția suspendării contractului individual de muncă se aplică unei prestații care se
desfăşoară într-un interval de timp.
În cazul contractului individual de muncă, cel care se obligă la prestații care se
desfăşoară într-un interval de timp este salariatul, starea de suspendare a contractului fiind
condiționată de nerealizarea prestațiilor salariatului, nu şi de cazul în care, din diferite motive,
nu este plătit salariul la timp de către operatorul economic angajator.
Ca excepție de la regula enunțată anterior, suspendarea se poate datora culpei
operatorului economic angajator în situația în care este anulată desfacerea contractului
individual de muncă. De la data acestei desfaceri şi până la reintegrarea în muncă a persoanei
în cauză, contractul individual de muncă se află în situația juridică a suspendării.
110
În timpul de repaus dintre două zile de muncă, în zilele libere ori în timpul
concediului de odihnă nu funcționează suspendarea contractului individual
de muncă?
Suspendarea contractului individual de muncă poate fi generată de cauze exterioare

voinței părților, dar poate la fel de bine să-şi aibă sursa în acordul lor de voință sau în voința
uneia din părți.
Astfel, suspendarea este:
1) suspendare de drept,
2) suspendare prin acordul părților,
3) suspendare prin actul unilateral al salariatului, şi
4) suspendare prin actul unilateral al unității.
Exemple
Situații de suspendarea de drept a contractului individual de muncă:
concediul de maternitate, incapacitatea temporară de muncă, carantina,
efectuarea serviciului militar obligatoriu, exercitarea unei funcții în cadrul
unei autorități executive, legislative, ori judecătoreşti, pe toată durata
mandatului, dacă actele normative în vigoare nu prevăd altfel, îndeplinirea
unei funcții de conducere salarizate în sindicat, forța majoră, în cazul în care
salariatul este arestat preventiv, în condițiile Codului de procedură penală; în
alte cazuri prevăzute de actele normative.
Suspendarea prin acordul părților, presupune un acord al operatorului economic

angajator şi angajat ca salariatul să nu mai presteze munca pentru o anumită perioadă de timp.
Exemple
Exemple de astfel de situații sunt: concediul fără plată pentru studii sau
pentru interese personale.
Pentru aceasta, salariatul face o cerere pentru acordarea unei perioade de concediu fără
plată, cerere ce constituie o ofertă, iar aprobarea operatorului economic angajator constituie
acceptarea.
Pe durata concediului fără plată contractul de muncă este suspendat în principalele sale
efecte: prestarea muncii şi plata salariului.
Situațiile în care se acordă concediu fără plată şi durata lor sunt stabilite prin contractul
colectiv de muncă.
111
Exemple
Suspendarea din inițiativa salariatului, operează în următoarele situații:
concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul
copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, concediul pentru
îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu
handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani,
concediul paternal, concediul pentru formare profesională, exercitarea unor
funcții elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel local
sau central, pe toată durata mandatului, participarea la grevă.
Principiile fundamentale ale regimului legal al încetării contractului individual de

muncă sunt următoarele:
◘ libertatea muncii,
◘ stabilitatea în muncă şi
◘ caracterul imperativ al reglementărilor în materie.
De reținut faptul că, actele unilaterale ale părților contractului individual de muncă sau
acordurile de voință ale acestora, neconforme cu dispozițiile legale, prin care se dispune
încetarea contractului individual de muncă sunt lipsite de eficiență juridică.
Operatorul economic angajator este obligat:
A) să motiveze desfacerea contractului individual de muncă,
B) să indice faptele şi actele care justifică încetarea acestui contract.
Dar, încetarea contractului de muncă prin acordul părților sau din inițiativa angajatului
nu trebuie să fie motivată. Excepție fac situațiile în care salariatul are interesul să precizeze
motivele, pentru asigurarea unor drepturi prevăzute de lege.
Încetarea contractului individual de muncă, poate avea loc:
1) de drept,
2) ca urmare a acordului părților,
3) la data convenită de părțile contractului individual de muncă,
4) ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile şi în condițiile limitativ
prevăzute de actele normative în vigoare.
Să ne reamintim...
▪ Contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât prin acordul
părților.
▪ Modificarea contractului individual de muncă presupune schimbarea unuia
din următoarele elemente ale acestuia: durata contractului, locul muncii, felul
112
muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
▪ Cauzele de suspendare privesc efectele principale ale contractului individual
de muncă, şi anume: prestarea muncii de către salariat, respectiv plata
drepturilor de natură salarială de către operatorul economic angajator.
▪ Suspendarea este: suspendare de drept, suspendare prin acordul părților,
suspendare prin actul unilateral al salariatului, şi suspendare prin actul
unilateral al unității.
▪ Încetarea contractului individual de muncă, poate avea loc: de drept, ca
urmare a acordului părților, la data convenită de părțile contractului individual
de muncă, ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile şi în
condițiile limitativ prevăzute de actele normative în vigoare.
II.3.6. Rezumat
▪ Protejați prin normele dreptului muncii numai titularii unui contract individual
de muncă, fiind considerați ca fiind salariați.
▪ Elemente esențiale ale contractului individual de muncă sunt: prestarea
muncii, remunerarea, și existența unei legături de subordonare între salariat şi
angajator.
▪ Contractul individual de muncă este un act juridic bilateral.
▪ Manifestarea de voință a fiecăreia dintre părți poartă numele de consimțământ.
▪ Modificarea contractului individual de muncă presupune schimbarea unuia din
următoarele elemente ale acestuia: durata contractului, locul muncii, felul
muncii, condițiile de muncă, salariul, timpul de muncă şi timpul de odihnă.
▪ Suspendarea este: suspendare de drept, suspendare prin acordul părților,
suspendare prin actul unilateral al salariatului, şi suspendare prin actul unilateral
al unității.
▪ Încetarea contractului individual de muncă, poate avea loc: de drept, ca urmare
a acordului părților, la data convenită de părțile contractului individual de
muncă, ca urmare a voinței unilaterale a uneia dintre părți, în cazurile şi în
condițiile limitativ prevăzute de actele normative în vigoare.
113
1. Din definiția contractului individual de muncă se desprind următoarele

elemente esențiale ale contractului individual de muncă:
A) prestarea muncii, obligație a angajatorului;
B) remunerarea, obligația salariatului;
C) existența unei legături de subordonare între salariat şi angajator.
2. Contractul individual de muncă este un contract consensual, pentru încheierea

lui nefiind nevoie de o anumită formă, iar obligația formei scrise nu îi conferă
contractului individual de muncă un caracter solemn, forma scrisă fiind cerută ad
probationem, nu ad validitatem.
3. Reprezintă trăsături caracteristice ale contractului individual de muncă:

A) contractul individual de muncă este un act juridic unilateral;
B) contractul individual de muncă este un contract sinalagmatic;
C) contractul individual de muncă este un contract consensual.
1. În cadrul contractului individual de muncă, relația de subordonare este:

A) juridică;
B) administrativă;
C) economică.
Răspunsuri corecte: A și C.
2. Contractul individual de muncă este:

A) un contract cu executare succesivă;
B) un contract cu executare dintr-odată.
Răspuns corect: A.
114
3. Codul muncii defineşte contractul individual de muncă ca fiind „contractul în
temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca
pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul
unei remunerații, denumită salariu”.
Răspuns corect: A.
Temă de control
Alegeţi un raport juridic de drept al afacerilor, din practica comercială, și
evidențiați:
a) subiectul pasiv,
b) subiectul activ,
c) drepturile,
d) obligațiile.
115
Răspunsuri teste de evaluare
Modulul I. Unitatea de învățare I.1

Test 1 pagina 26 - răspunsuri corecte: A, B și C
Test 2 pagina 26 - răspunsuri corecte: A și B
Test 3 pagina 26 - răspuns corect: nici unul
Unitatea de învățare I.2

Test 3 pagina 41 - răspuns corect: A


Test 1 pagina 69 - răspuns corect: C
Test 2 pagina 70 - răspuns corect: B
Modulul II. Unitatea de învățare II.1

Unitatea de învățare II.2

Test 3 pagina 100 - răspuns corect: B
Unitatea de învățare II.3

Test 3 pagina 114 - răspunsuri corecte: B și C
116
Bibliografie
1. Abbott K., Pendlebury N., Wardman K., Business Law, Ed. 7, Editura Continium, Londra,
2002.
2. Beleiu Gh., Drept civil român, Editura Şansa SRL, Bucureşti, 1993.
3. Bodu S., Drept comercial completat cu noţiunile fundamentale de drept civil, Editura
Rosetti, Bucureşti, 2005.
4. Boroi G., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2001.
5. Cărpenaru St. D., Drept comercial român. Editura Universul Juridic, Bucureşti. 2012.
6. Cărpenaru St. D., Drept comercial român. Ediţie revizuită şi adăugită. Editura Universul
Juridic, Bucureşti. 2009.
7. Charter, M., Polonsky, M. J.: Greener Marketing. A global Perspective on Greening
Marketing Practice. GreenleafPublishing, Sheffield, 1999, p. 16.
8. Diaconescu M., Cadrul juridic al marketingului, în C. Florescu, P. Mâlcomete, N.A. Pop
(coord.), Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 95.
9. Djuvara M., Teoria generală a dreptului – drept raţional, izvoare şi drept pozitiv, Editura
All, Bucureşti, 1995.
10. Dominte N. R., Organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale, Editura C.H. Beck,
Bucureşti, 2008.
11. Drăguşin M., Asociaţii ale consumatorilor, în C. Florescu, P. Mâlcomete, N.A. Pop
(coord.), Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 68-69.
12. Duţescu C., Drepturile acţionarilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006.
13. Duţu, M.: Dreptul mediului. Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2007
14. Finţescu I. N., Curs de drept comercial, vol. 1, editat de Al.Th. Doivescu, Bucureşti,
1929.
15. Fuerea A., Drept comunitar european. Partea generală, Editura All Beck, Bucureşti, 2003.
16. Georgescu I. L., Drept comercial român, vol. 1, Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
17. Guillien V. R., Droit public et droit prive, Melanges Brethe de la Gressaye, 1967.
18. Kerbalek I., Societate comercială, în C. Florescu, P. Mâlcomete, N.A. Pop (coord.),
Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 649.
19. Kotler Ph., Wong V., Saunders J., Armstrong G., Principles of Marketing. Fourth
european edition, Pretice Hall, Harlow, 2005, p. 183-190.
20. Micescu I., Curs de drept civil, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
21. Mureşan L. (Poţincu L.), Etica şi responsabilitatea socială în domeniul marketingului.
Teză de doctorat, Universitatea Transilvania din Braşov, 2010.
117
22. Mureşan L. (Poţincu L.), Etica şi responsabilitatea socială în marketing. Aspecte
economice şi juridice, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010.
23. Mureşan L. (Poţincu L.), Gheorghe C. A., Poţincu C., Elemente de dreptul afacerilor,
Editura Universităţii Transilvania din Braşov. 2008.
24. Mureşan L. (Poţincu L.), Poţincu C., Afaceri. Perspective juridice şi economice, Editura
Universităţii Transilvania din Braşov, 2008.
25. Mureşan L. (Poţincu L.), Elemente de dreptul mediului, Editura Universităţii Transilvania
din Braşov, 2007.
26. Patriche D., Consumerism, în C. Florescu, P. Mâlcomete, N.A. Pop (coord.), Marketing.
Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 169.
27. Patriche D., Drepturi ale consumatorului, ale utilizatorului, în C. Florescu, P. Mâlcomete,
N.A. Pop (coord.), Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p.
221.
28. Patriche D., Protecţie a consumatorului, în C. Florescu, P. Mâlcomete, N.A. Pop (coord.),
Marketing. Dicţionar explicativ, Editura Economică, Bucureşti, 2003, p. 579.
29. Poenaru E., Drept civil. Teoria generală. Persoanele, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj,
2001.
30. Popa N., Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1994.
31. Popa V. V., Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
32. Poţincu L., Drept în afaceri. Dreptul muncii aplicat sferei afacerilor. Interferențe cu
teoria generală a dreptului, drept civil general, drept comercial și drept al proprietății
intelectuale (vol. 2), Editura C.H. Beck, Bucureşti. 2019.
33. Poţincu L., Foris T., Poțincu C. R., Interferențe ale dreptului comercial în managementul
organizației/Commercial Law interferences in organizational management (bilingv română-
engleză), Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2020.
34. Poţincu L., Ethics and Social Responsibility in the Marketing Domain. Economic and
Juridical Analysis on Romania, Member State of European Union, Lap Lambert Academic
Publishing, Saarbrücken, 2012.
35. Poțincu L., Poțincu C. R., Drept în afaceri. De la dreptul comunitar la dreptul Uniunii
Europene. Interferențe juridice și economice, Editura CH Beck, București. 2019.
36. Poțincu L., Poțincu C. R., Dreptul Uniunii Europene. Aspecte generale și particulare în
comerțul din România, stat membru al Uniunii / European Union law. General and particular
aspects of trade in Romania, member state of the Union, Editura Universităţii Transilvania
din Braşov, 2019.
37. Poțincu L., Instituții juridice aplicate sferei afacerilor. Elemente de drept civil, drept
comercial, protecţia juridică a consumatorilor şi a consumatorului de produse şi servicii
bancare, Editura CH Beck, București. 2019.
118
38. Poţincu L., Drept în afaceri. Drept civil. Drept comercial. Protecţia juridică a
consumatorilor şi a consumatorului de produse şi servicii bancare, Editura C.H. Beck,
București, 2015.
39. Poţincu L., Drept în afaceri. Aplicaţii în management, marketing şi informatică
economică, Editura C.H. Beck, București, 2013.
40. Poțincu L., Foris T., Poțincu C. R.: Analysis of Packaging and Packaging Waste
Management, in the Context of Sustainable Development, Bulletin of the Transilvania
University of Braşov, Series VII: Social Sciences • Law • Vol. 11 (60) No. 2 - 2018,
pp. 155-164
41. Poţincu C., Tehnici de promovare în marketingul politic. Editura C.H. Beck, București,
2012.
42. Poţincu C., Marketing. Caiet de seminar. Editura Universităţii Transilvania din Braşov,
2009.
43. Poţincu C., Marketing internaţional. Caiet de seminar. Editura Universităţii Transilvania
din Braşov, 2008.
44. Schiau I., Curs de drept comercial, Editura Rosetti, Bucureşti, 2004.
45. Schiau I., Prescure T., Legea societăţilor comerciale, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007.
46. Simionescu M., A Profile of Romanian Highly Educated Eco-Consumers Interested in
Product Recycling. A Statistical Approach, Folia Oeconomica Stetinensia. Volume 13, Issue
2, 2014, pp. 158–170, ISSN (Online) 1898-0198, DOI: 10.2478/foli-2013-0013, July 2014.
47. Ungureanu O., Drept civil. Introducere. Editura All Beck, Bucureşti. 2000.
48. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în M.Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
49. Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată
în Monitorul Oficial nr. 347 din 6 mai 2008.
50. Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată în M.Of. nr. 1066 din
17 noiembrie 2004.
51. Hotărârea Guvernului nr. 48 din 19 februarie 2013 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 20
februarie 2013
52. Directiva nr.36/2013/UE.
53. Directiva nr.48/2008/CE.
119

Dreptul Afacerilor MN 1.1 Potincu Foris

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Afacerilor MN 1.1 Potincu Foris

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Centrul de Învăţământ la Distanţă şi Învăţământ cu Frecvenţă Redusă

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR

AUTORI: Laura POȚINCU

Cursul intitulat dreptul afacerilor privește dreptulul utilizat în contextul realizării

Resurse şi mijloace de lucru

Durata medie de studiu individual

Chestionarul va viza testarea cunoştinţelor apriori ale studenţilor în domeniul

1. Cunoașteți principiul separației puterilor în stat în România?

2. În cadrul cărei discipline, studiate anterior învățământului superior, ați obținut

3. Care sunt cele 3 puteri existente în statul nostru?

4. Ce instituții reprezintă fiecare dintre cele 3 puteri în stat existente în România?

6. Există obligativitatea, pentru fiecare cetățean al României, de a cunoaște legislația în

7. Există obligativitatea, pentru fiecare cetățean al României, de a cunoaște legislația în

8. Ce loc ocupă Constituția în legislația adoptată în Româna?

9. Ce loc ocupă Tratatele în legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene?

I.1.2. Competenţele unităţii de învăţare

I.1.3. Drept, drept public și drept privat

Dreptul Drept public

Figura nr. I.1.1 Protecția

Dreptul privat reglementează actele particularilor care nu pun în discuţie decât

Indicați (exemplificați) o situație care se încadrează într-un raport juridic stabilit

Identificați, pe internet, care este legea ce reglementează activitatea sindicatelor

Considerăm că prevederile ultimului Cod civil vin să completeze domeniul dreptului

Ce alte aspecte aparținând dreptului muncii, considerați că pot avea ca punct de

Achiziţia unui produs

Drept al subiectului 1 ═ Obligaţie a subiectului 2

Dreptul consumatorului la garanţie Obligaţia operatorului economic de a oferi

Figura nr. I.1.2

Drept al subiectului 1 Obligaţie a subiectului 2

Figura nr. I.1.3

În al treilea sens, dreptul civil/ al muncii/ al afacerilor desemnează o ramură a

Deşi pare că dreptul afacerilor ar include doar raporturi juridice patrimoniale,

În ceea ce priveşte dreptul muncii, considerăm că acesta include nu doar raporturi

În ceea ce priveşte dreptul afacerilor, considerăm că acesta înglobează instituţii ce

Considerați că dreptul afacerilor, înglobează instituţii ce aparţin și altor ramuri de

De asemenea, specific domenniului dreptului privat, instituţia protecţiei

Ce implicații are dreptul afacerilor în activitatea unui operator economic producător?

Ce implicații are dreptul afacerilor în activitatea unui operator economic prestator de

Amploarea legislaţiei adoptate la nivelul Uniunii Europene şi a legislaţiei româneşti

I.1.6. Teste de evaluare

2. Dreptul naţional se împarte în:

3. Dreptul internaţional se împarte în:

I.1.7. Teste de autoevaluare

3. Dreptul privat cuprinde:

I.2.2. Competenţele unităţii de învăţare

I.2.3. Norma juridică juridică aparținând sferei afacerilor

Norma juridică de protecţie a consumatorului prezintă următoarele trăsături

Gândiți și argumentați au alt exemplu, asemănător, tot din domeniul dreptului

b) este generală, deoarece se aplică tuturor persoanelor fizice (consumatori,

c) este permanentă, în sensul în care tinde să se aplice la o serie nedeterminată de

Gândiți și argumentați au alt exemplu, asemănător, tot din domeniul dreptului

d) este edictată (emisă/adoptată) de către autoritatea publică investită cu putere de

Gândiți și argumentați au alt exemplu, asemănător, tot din domeniul dreptului

Permanentă Obligatorie Generală

Trăsături ale normei juridicede drept al afacerilor,

Edictată de către autoritatea Sancţionată prin

Figura nr. I.2.1

1. După caracterul conduitei prescrise, normele de protecţie a consumatorului (la fel

Ce alt exemplu de normă onerativă puteți identifica în domeniul dreptului

Ce alt exemplu de normă prohibitivă puteți identifica în domeniul dreptului

După caracterul După sfera

Norme Norme Norme Norme

Norme Norme Norme Norme

Figura nr. I.2.2