Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
SEMESTRUL 1
ISBN: 978-606-8517-10-0
BUCUREŞTI
2022
Introducere
Dreptul comercial constituie o ramură autonomă de drept, care face parte din subsistemul
dreptului privat. Dreptul comercial este o ramură de drept specială față de ramura dreptului civil care
este dreptul comun în subsistemul dreptului privat. Conform principiului specialia generalibus
derogant dreptul comercial se completează cu cel civil, acolo unde reglementările sale nu sunt
suficiente, precum și faptul că preia spre aplicare principiile fundamentale ale dreptului civil.
În esenţă, în cadrul disciplinei Dreptul comercial (care se studiază în ambele semestre ale
anului al III-lea), sunt analizate aspectele care vizează naşterea, executarea, modificarea, suspendarea
şi încetarea raporturilor juridice de comerț. Obiectul materiei nu include și elementele de comerț
internațional, adică vom analiza numai raporturile de comerț dintre două părți române, fără
intervenirea vreunui element de extraneitate.
Din raţiuni de ordin didactic, materia este împărţită prin raportare la elementele raportului
juridic, astfel cum sunt stăpânite de la materia Dreptului civil – Teoria generală.
Astfel, primul semestru este dedicat studiului elementelor fundamentale ale dreptului comercial
și a noțiunilor care fundamentează domeniul. Apoi, se va aprofunda studiul părților raportului juridic
comercial, persoanele fizice – profesioniștii și persoanele juridice – societățile comerciale. Materia
este presărată cu trimiteri la legislația în vigoare precum și la jurisprudența esențială pentru
cunoașterea acestei ramuri de drept.
Obiectivele cursului
–2–
problemele apărute în practică; interpretarea corectă a normelor comerciale cuprinse în legi
comerciale speciale);
3. Instrumental-aplicative (analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie,
inclusiv a jurisprudenţei, Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a
Curţilor internaţionale de arbitraj comercial; aspecte de drept comparat; soluţionarea unor
speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate);
4. Atitudinale (formarea unei atitudini pozitive faţă de ştiinţa dreptului comercial;
dezvoltarea abilităţilor de gândire juridică din perspectivă comercială; incitarea pentru o
abordare multidisciplinară a instituţiilor Dreptului comercial; obişnuinţa de a interpreta corect
normele comerciale şi aplicarea sistematică a acestora).
Însuşirea temeinică a disciplinei Drept comercial presupune, pe lângă activităţile didactice
programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual pe
baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
Competenţe conferite
La aceasta se adaugă:
- suportul de curs;
- bibliografia facultativă indicată;
- jurisprudenţă, după caz.
Structura cursului
Cursul este structurat în 12 unităţi de învăţare şi conţine trei teme de control, după
unităţile de învăţare 5, 10 şi 12. Rezolvarea temelor de control se transmite: fie
electronic prin intermediul platformei eLis, fie prin predare pe suport hărtie titularului
se curs, numai ca urmar a instrucțiunilor exprese primite cu ocazia cursurilor de
sinteză sau altor mijloace de comunicare oficiale.
–3–
Cerinţe preliminare
Evaluarea
Nota finală va fi alcătuită din rezultatul la examinarea finală prin examen (70%) şi
evaluarea celor trei teme de control (câte 10% fiecare).
Examinarea finală va consta în 10-20 de grile din materia indicată și/sau 2-3
subiecte teoretice, care trebuie tratate analitic;
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care să aibă o pondere de cel puţin 50% nota de la examenul propriu-zis. Studenţii
care nu au obţinut cel puţin nota 5 (50%) la examenul propriu-zis, nu pot promova
examenul pe baza notării făcute la evaluarea temelor de control.
–4–
Cuprins
Introducere ........................................................................................................................................... 2
Cuprins ................................................................................................................................................. 5
–5–
4.3. Actele juridice privind fondul de comerţ .................................................................................... 28
Rezumat ............................................................................................................................................. 29
Test de autoevaluare a cunoștințelor .................................................................................................. 29
Bibliografie ........................................................................................................................................ 30
–6–
8.2. Administratorii societăţii............................................................................................................. 52
8.3. Controlul gestiunii societăţii comerciale..................................................................................... 55
Rezumat ............................................................................................................................................. 56
Test de autoevaluare a cunoștințelor .................................................................................................. 57
Bibliografie ........................................................................................................................................ 57
–7–
Introducere ......................................................................................................................................... 80
Obiectivele unităţii de învăţare .......................................................................................................... 80
Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................ 80
12.1. Noţiunea societăţii cu răspundere limitată ................................................................................ 80
12.2. Constituirea societăţii cu răspundere limitată .......................................................................... 81
12.3. Funcţionarea societăţii cu răspundere limitată .......................................................................... 81
12.4. Dizolvarea şi lichidarea societăţii cu răspundere limitată ....................................................... 83
Rezumat ............................................................................................................................................. 84
Test de autoevaluare a cunoștințelor .................................................................................................. 84
Tema de control nr. 3 ......................................................................................................................... 85
Bibliografie ........................................................................................................................................ 85
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop fundamentarea noțiunilor de comerț, drept
comercial, raport comercial, izvoarele dreptului comercial, precum și analiza acestora.
Definiția dreptului comercial este indicată și explicată în prealabil.
–8–
juridic.
În sens etimologic, expresia de comerţ provine din cuvântul latinesc commercium,
care la rându-i reprezintă o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx”, ceea ce
înseamnă „cu marfă”. Deci, comerţul ar consta în operaţiuni cu mărfuri. Mărfurile sunt
bunurile destinate schimbului sau consumului.
În sens economic, comerţul este definit ca o activitate al cărei scop este schimbul şi
circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.
În sens juridic, noţiunea de comerţ are un conţinut mai larg decât cel al noţiunii
definite în sens economic. Ea cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere şi
circulaţie a mărfurilor, pe care le realizează intermediarii, ci şi operaţiunile de
producere a mărfurilor, pe care le efectuează fabricanţii, precum şi executarea de
lucrări şi prestarea de servicii, pe care le realizează antreprenorii, respectiv prestatorii
de servicii sau, în general, întreprinzătorii economici.
Din punct de vedere obiectiv și având în vedere accepţiunea juridică a noţiunii de
comerţ, care trebuie reţinută, dreptul comercial are o sferă cuprinzătoare, el
reglementrând activităţile de producere, circulaţie/comercializare (distribuţie/comerț) a
mărfurilor, executarea de lucrări şi prestarea de servicii.
Determinarea obiectului dreptului comercial și a a sferei sale de aplicare, este legată
de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem de drept și legiferare mondial.
Noul Cod Civil al României consacra sistemul subiectiv al dreptului comercial.
Conform art. 3 C.Civ. dispozițiile Codului Civil se aplică si raporturilor dintre
profesioniști, precum și raporturilor dintre profesioniști și alte subiecte de drept civil.
Prin profesioniști, Codul înțelege orice persoană fizică sau juridică care
exploatează o întreprindere.
Profesioniștii activității comerciale au calitatea de comerciant.
Așadar, cum vom explica în capitolele următoare, din punct de vedere subiectiv,
Codul Civil împarte persoanele în civili și profesioniști. Aceștia din urmă sunt la
rândul lor împărțiți în profesioniști-liberali (profesiile liberale) și profesioniști-
comercianți (comercianții).
Cu titlu retrospectiv amintim că vechea reglementare, Codul comercial român avea
la bază, ca principiu, sistemul obiectiv, care stabilea în trecut că actele juridice, faptele
şi operaţiunile sunt considerate fapte de comerţ, cărora li se aplica Codul comercial,
indiferent dacă persoana care le săvârşeşte avea sau nu calitatea de comerciant.
În prezent, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 71/2011 (pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil) : În toate actele normative în vigoare,
expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia
"activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii".
Definiție:
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat, care sunt
aplicabile raporturilor juridice patrimoniale, la care participă comercianții direct sau
organizați în întreprinderi economice (personale sau având personalitate juridică
distinctă), în calitate de profesioniști ai activității comerciale (adică
producerea/schimbul de mărfuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii), având
scop sperat lucrativ.
–9–
1.2. Izvoarele dreptului comercial
Constituţia. Ca lege fundamentală a ţării, Constituţia reglementează principiile de
organizare a activităţii economice.
Potrivit art.135 din Constituţie, economia României este o economie de piaţă. Statul
trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Având în vedere că raporturile juridice, în general, şi raporturile comerciale, în
special, se bazează pe raporturile de proprietate, Constituţia prevede că statul ocroteşte
proprietatea în cele două forme ale sale, proprietatea publică şi proprietatea privată
(art.136). Totodată, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt
garantate, în condiţiile legii [art.4 alin.(1)].
Codul Civil. Noul Cod Civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil.
Acesta reglementează relațiile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane fizice
și juridice, ca subiecte de drept civil.
Conform art. 2 C.civ. acesta reprezintă dreptul comun pentru toate domeniile la care
se referă litera și spiritul dispozițiilor sale.
Art. 3 C.civ. stabilește că dispozițiile C.civ. se aplică și raporturilor dintre
profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și oricare alte subiecte de drept civil.
Pentru raporturile comerciale prezintă interes, in special, dispozițiile Codului Civil
privind statutul juridic al persoanelor (Cartea I despre persoane), cele privitoare la
obligații (Cartea a V-a Despre obligații) respectiv cele referitoare la prescripție (Cartea
a VI-a Despre prescripția extinctivă, decădere și calculul termenelor).
De arătat este și art. 5 C.civ. care dispune că în materiile reglementate de Codul
Civil normele Dreptului Uniunii Europene se aplica în mod prioritar, indiferent de
calitatea sau statutul părților.
Legile speciale. Anumite aspecte ale activității comerciale sunt reglementate prin
legi speciale. Sunt de menționat, cu titlu de exemplu: Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale; Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului; Legea nr.
85/2014 privind procedura insolvenței.
Uzanțele. În sensul Codului Civil, prin uzanțe, se înțelege obiceiul (cutuma) și
uzurile profesionale.
Uzanțele comerciale (obiceiul/cutuma din Dreptul civil) sunt reguli de conduită
născute din practica socială, folosite vreme îndelungată și respectate ca o normă
juridică obligatorie, între mai multe persoane fizice/juridice, pe un anume teritoriu
determinat.
Uzurile profesionale reprezintă reguli de conduită statornicite în exercitarea unei
anumite profesii, care sunt respectate strict între profesioniștii din aceleași raporturi
juridice. Ele nu sunt general aplicabile precum uzanțele.
Ca regulă, uzanțele au un caracter subsidiar, se aplică numai atunci când legea
imperativă nu prevede altceva. Pot însă prevala peste norma supletivă.
–10–
Rezumat
Definiţia juridică are la bază art. 3 alin. 3 Cod Civil și art. 8 alin. 2 din Legea 71/2011
Dreptul comercial este ansamblul de norme juridice care reglementează activitățile de
producție, comerț sau prestări de servicii dintre profesioniștii care exploatează o
întreprindere cu scop lucrativ.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 9-29;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 1-15.
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunilor de întreprindere și
diferența dintre o întreprindere lucrativă comercială și una civilă.
–11–
Durata medie de parcurgere a prezentei unități de învățare este de 1,5 ore.
–12–
destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi
ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
b) activitatea este realizată permanent (dă naștere la o nouă calitate personală, aceea
de profesionsit înmatriculat), sistematic (pe baza unui plan de afaceri) și organizat
(îmbină factori de producție);
c) activitatea este realizată de una sau mai multe persoane (profesioniștii-
comercianți);
d) activitatea este realizată pe riscul profesionistului (persoană fizică sau juridică);
e) obiect activității economice constă în producerea, comerțul, prestarea de servicii
(art. 8 al. 2 Lg. 71/2011);
f) scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit
(lucrativ);
g) toate întreprinderile se înmatriculează în Registrul Comerțului.
–13–
profit.
Actele juridice încheiate în cadrul întreprinderii civile sunt acte juridice cu caracter
civil.
Rezumat
Întreprinderea este regleemntată, în pricipal, în art. 3 alin. 3 C.civ.
Scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit (lucrativ).
Scopul întreprinderii civile consta în obținerea de venituri (onorarii) niciodată profit.
Daca o faptă este comercială numai pentru una din părţi, se aplică:
a) legea civilă pentru necomerciant şi legea comercială pentru comerciant;
b) Codul Civil și eventual Codul Consumului;
c) legea comercială cea mai apropiată de natura raportului juridic
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 29-35;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 16-23.
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunii de profesionist precum
și analiza felurilor profesoniștilor persoane fizice. Aceștia se înmatriculează,
desfășoară activități și îți încetează activitatea. Toate aceste aspecte precum și
drepturile, obligațiile, limitele și studiile sau actele necesare dobândirii acestei calități
trebuie analizate separat.
–14–
Obiectivele unităţii de învăţare
În urma studiului unităţii de învăţare veţi reuşi să:
a) înţelegeţi semnificaţia juridică a noţiunii de comerciant;
b) cunoaşteţi diferitele categorii de comercianţi ce acţionează pe piaţa
românească;
c) vă însuşiţi aspectele legate de dobândirea, dovada şi încetarea calităţii de
comerciant;
d) cunoaşteţi condiţiile de exercitare a activităţii de comerciant;
e) reţineţi principalele obligaţii ale comercianţilor;
–15–
d) să parcurgă procedurile de înregistrare şi autorizare în cadrul Registrul
Comerțului;
e) să îndeplinească condițiile de pregătire profesională și/sau atestare a pregătirii
profesionale, pentru una sau multe dintre activitățile economice pe care doresc a le
întreprinde.
f) să țină contabilitatea și registrul contabil în partidă simplă (art. 15).
În condițiile O.U.G. nr. 44/2008 meseriașii și agricultorii pot desfășura activități
economice în condițiile stabilite pentru persoana fizică.
Profesiile liberale sunt exceptate de la prevederile Ordonanței și supuși
reglementărilor din legile speciale.
Exercitarea activităţii comerciale este raţiunea de a fi a societăţii comerciale. În
consecinţă, pentru a dobândi calitatea de comerciant, societatea comercială trebuie să
se constituie (înmatriculeze) cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens.
Prin urmare, persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant prin exercitarea
activităților cu caracter profesional și intră în legalitate în ce privește desfășurarea
activităților profesionale prin înmatriculare, pe când societatea comercială dobândeşte
această calitate ab origine, prin însăşi constituirea ei.
Cu toate că nu are calitatea de profesionist, statul și unitățile administrativ teritoriale
(care pot acționa în dreptul privat ca participanți pe picior de egalitate) pot săvârşi
anumite activități economice şi, ca urmare, raporturile juridice care iau naştere sunt
supuse legilor comerciale.
Potrivit Legii nr.15/1990, regiile autonome se organizează şi funcţionează în
ramurile strategice ale economiei naţionale: industria de armament, energetică,
exploatarea minelor şi a gazelor naturale, poştă şi transporturi feroviare (art.2). Ele
sunt persoane juridice şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie
financiară (art.3). Prin activitatea desfăşurată, regiile autonome trebuie să-şi acopere
cheltuielile din veniturile realizate şi să obţină profit (art.6).
Având în vedere aceste caracteristici, concluzia care se impune este aceea că regiile
autonome au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de producere şi
desfacere de mărfuri, de prestări de servicii, etc. Întrucât prin desfăşurarea acestei
activităţi se urmăreşte obţinerea de profit, ea are un caracter comercial. În consecinţă,
organizaţiile cooperatiste au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, scopul înfiinţării asociaţiilor şi fundaţiilor este desfăşurarea unei
activităţi dezinteresate (activitate culturală, sportivă, caritabilă, etc.), iar nu obţinerea
unui profit. Deci, asociaţiile şi fundaţiile nu au calitatea de comercianţi.
Cu toate că nu au calitatea de comerciant, asociaţiile şi fundaţiile pot săvârşi
anumite activități economice. Mai mult, art. 47 din O.G. nr. 26/2000 recunoaşte
asociaţiilor dreptul de a înfiinţa societăţi comerciale; de exemplu, o asociaţie
organizează un restaurant pentru membrii săi, sau participă la constituirea unei
societăţi comerciale.
–16–
O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţii economice de către persoanele
fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.
Potrivit Ordonanței, pot desfăşura activităţi economice în toate domeniile, meseriile,
ocupaţiile sau profesiile pe care legea nu le interzice expres pentru liberă iniţiativă,
prevăzute în CAEN1, orice persoană fizică, cetăţean român, al unui stat membru al
U.E. sau al Spaţiului Economic European (SEE = Norvegia, Liechtenstein, Islanda).
Ca excepție, nu pot fi comercianți, persoanele care întreprind activități specifice
profesiilor liberale.
Prin activitate economică se înțeleg: activitățile agricole, industriale, comerciale,
sau oricare desfăşurate pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate
fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate
sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Așa cum rezultă din Ordonanță, formele în care persoanele fizice pot desfășura
activitatea comercială sunt: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală,
întreprinderea familială.
B. Întreprinderea individuală
Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător,
adică prin organizarea unei întreprinderi individuale.
Întreprinderea este lipsită de personalitate juridică, iar întreprinzătorul are calitatea
de comerciant persoană fizică.
Întreprinderea individuală nu dobândește personalitate juridică!!
Întreprinzătorul îți poate constitui un patrimoniu de afectațiune și va răspunde
pentru obligațiile asumate în același mod ca și persoana fizică autorizată.
1
CAEN = Clasificarea Activităților din Economia Națională, folosite la înmatricularea obiectului de activitate al
profesionistului-comerciant (persoane fizice sau juridice) în Registrul Comerțului; https://caen.ro/
–17–
C. Întreprinderea familială
Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. Întreprinderea familială trebuie
să cuprindă minimum 2 membrii ai unei familii.
Prin noțiunea de familie, Ordonanța (art. 2) înțelege soțul, soția, copiii acestora care
au împlinit vârsta de 16 ani, precum și rudele și afinii până la gradul IV inclusiv.
NU poate angaja alte pers cu contract de muncă (intuitu familiae) (art. 28 alin. 4);
Poate colabora cu orice altă formă profesională fără a își schimba statutul juridic
(art. 29 alin. 3);
Întreprinderea familială se constituie printr-un acord de constituire, în formă scrisă
ad validitatem, cu respectarea conținutului obligatoriu cerut de Ordonanță.
NU beneficiază de personalitate juridică, iar membrii acesteia sunt comercianți
persoane fizice. Interesele acesteia respectiv actele juridice ce emană sunt gestionate de
un reprezentant, numit de către membrii.
Toți membrii întreprinderii familiale, afară de stipulație contrară, răspund solidar și
indivizibil, întâi cu patrimoniul de afectațiune și apoi cu întreg patrimoniul,
corespunzător cotelor de participare stabilite în acordul de constituire.
–18–
asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie (art.135).
Statornicind că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, Constituţia dispune că
alegerea profesiei este liberă (art.41), iar exerciţiul acestei libertăţi poate fi restrâns
"numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea siguranţei
naţionale, a ordinii, a sănătăţii, ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor…" (art.53).
Dacă alegerea profesiei este liberă, înseamnă că orice persoană are libertatea să
exercite o profesie comercială, în funcţie de dorinţele şi interesele sale.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte anumite limite, stabilite de lege,
care au un fundament diferit.
Astfel, legea stabileşte anumite condiţii speciale privind capacitatea persoanei fizice
de a desfăşura o activitate comercială. Prin lege sunt instituite unele incapacităţi, care
sunt menite să protejeze anumite persoane, punându-le la adăpost de consecinţele
grave ale unei profesiuni comerciale.
Apoi, legea stabileşte anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii din dreptul de
a face comerţ, precum şi anumite autorizaţii, pentru a putea desfăşura o activitate
comercială. Ele au ca scop protecţia interesului general, adică respectarea ordinii
publice şi a bunelor moravuri.
–19–
b) Persoana pusă sub curatelă. O persoană fizică poate fi pusă sub curatelă în
condițiile art.178 C.civ. Prin raportare la art. 181 C.civ., instituirea curatelei nu aduce
nicio atingere capacităţii celui pe care curatorul îl reprezintă. Se poate desprinde de aici
ideea că instituirea curatelei nu aduce atingere calității de comerciant.
–20–
societate.
–21–
Înmatricularea se dispune prin încheiere, de către directorul general sau un
registrator al oficiul registrului comerţului.
Încheierea de refuz al înmatriculării poate fi atacată de către titularul cererii, cu
plângere, în 10 zile de la pronunţare sau afișarea pe site-ul registrului, la instanța
competentă material și teritorial (art. 112).
La înmatriculare se eliberează solicitantului certificatul de înregistrare conţinând
numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare, precum şi
certificatul constatator al înregistrării declaraţiei-tip pe proprie răspundere privind
îndeplinirea condiţiilor de funcţionare. Ele atestă îndeplinirea condiţiilor legale privind
luarea în evidenţă şi începerea activităţii.
Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului priveşte modificările intervenite
după înmatricularea în registrul comerţului. Se înscriu în registrul comerţului menţiuni
numai în legătură cu actele şi faptele prevăzute de lege (modificarea actului constitutiv
al societăţii comerciale, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului,
etc.).
Înmatricularea şi înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului au rol de
publicitate, pentru a le face opozabile terţilor.
Terții păgubiţi, prin înregistrările efectuate de alte persoane, pot cere radierea lor, în
condiţiile art. 120 din Legea nr. 265/2022.
–22–
Are ca obiect: activitatea comercială pe anul calendaristic, efectuate pe baza
înregistrărilor din registrele de contabilitate.
Conţinutul : în general se compune din bilanţ, cont de profit şi pierdere, situaţia
modificării capitalului propriu, situaţia fluxurilor de trezorerie, politici contabile şi note
explicative. Este însoțită de raportul adm întreprinderii/soc com.
Rezumat
Codul Civil apelează la noțiunea de întreprindere, așadar profesionistul este orice
persoană care exploatează o întreprindere (art. 3).
Prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată
în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor
beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, individual și independent,
–23–
folosind, în principiu, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător,
adică prin organizarea unei întreprinderi individuale.
Întreprinderea familială este o întreprindere economică organizată de un
întreprinzător persoană fizică împreună cu familia sa. Întreprinderea familială trebuie
să cuprindă minimum 2 membrii ai unei familii.
PFA și întreprinderile personale sunt lipsite de personalitate juridică, iar
întreprinzătorul are calitatea de comerciant persoană fizică.
Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte anumite limite, stabilite de
lege, care au un fundament diferit.
Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele
a căror înregistrare este prevăzută de lege.
Fiecare comerciant este obligat să ţină anumite registre de contabilitate iar în
exercitarea comerțului să se supună normelor concurenței loiale.
Intreprinderea familiala
a) nu are personalitate juridica
b) dobandeste personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului
c) dobandeste personalitate juridica numai dupa constituirea patrimoniului de
afectațiune
Notiunea de profesionist
a) include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic
b) nu include categoria operatorilor economici
c) nu include categoria de intreprinzator
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 35-88;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 24-56.
–24–
Unitatea de învățare nr. 4. FONDUL DE COMERŢ
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop înțelegerea noțiunilor de fond de comerț
și de patrimoniu de afectațiune.
–25–
patrimoniul de afectațiune. Acesta include fondul de comerț al persoanei fizice sau
juridice dar și drepturile și obligațiile corelative acestuia. Dacă există această împărțire
voluntară, destinată afectării unor drepturi/obligații și bunuri aferente unei profesii, ea
este o universalitate de drept și reprezintă gajul general al creditorilor profesionali.
Așadar, fondul de comerț este o universalitate de fapt (compusă din bunuri
mobile/imobile doar), parte componentă a patrimoniului de afectațiune (dacă există),
care la rândul său este parte din patrimoniul general al unei persoane (o universalitate
de drept).
–26–
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.
Emblema îşi justifică recunoaşterea ca element de identificare în măsura în care
asigură un supliment de individualizare, printr-un semn sau o denumire, între
comercianţii care exercită activitatea comercială în acelaşi domeniu.
Spre deosebire de firmă care este un element obligatoriu pentru individualizarea
comerciantului, emblema are caracter facultativ. Conţinutul emblemei poate fi un semn
sau o denumire.
Pentru a fi recunoscută şi ocrotită ca atare2, emblema trebuie să aibă caracter de
noutate, în sensul că trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru
al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi
de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol important pentru activitatea unui
comerciant. Aceasta este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care
apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia,
pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.
Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o valoare
economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste
persoane care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv. Aceasta
se poate înstrăina separat.
Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care este definit ca o
aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a fondului
de comerţ este rezultatul unor factori multipli care se particularizează în activitatea
fiecărui comerciant. Asemenea factori sunt: locul unde se află amplasat localul,
calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite clienţilor, preţurile practicate de comerciant,
comportarea personalului comerciantului în raporturile cu clienţii, abilitatea în
realizarea reclamei comerciale, influenţa modei etc.
2
Ocrotirea emblemei se face prin înregistrarea acesteia ca marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
(OSIM).
–27–
bunuri.
Întrucât creanţele şi datoriile nu sunt cuprinse în fondul de comerţ, ele nu se
transmit dobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Se admite, totuşi, ca
anumite drepturi şi obligaţii izvorâte din contractele de muncă, contractele de furnitură
(apă, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobânditorului în condiţiile codului
civil.
Creanțele și datoriile fac însă parte din patrimoniul de afectațiune, care include
drepturile și obligațiile corelative fondului de comerț și activității întreprinse de
persoane fizice sau juridice. Regimul juridic al transferului datoriilor este reglementat
de art. 1599 C.civ.
–28–
O aplicaţie actuală a locaţiunii fondului de comerţ o reprezintă locaţia gestiunii,
reglementată prin acte normative speciale.
Garanţia reală mobiliară asupra fondului de comerţ. Fondul de comerţ, ca bun
unitar, poate face şi el obiectul unei garanţii reale, în condiţiile Codului Civil.
Garanţia se constituie pe baza unui contract de garanţie. Ea se poate constitui cu sau
fără deposedarea de bunul care face obiectul garanţiei.
Pentru protejarea dreptului real de garanţie dobândit de creditor, legea cere
îndeplinirea unei formalităţi de publicitate. Această condiţie este îndeplinită din
momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
Asupra fondulul de comerț planează posibilitatea de a fi supus unei ipoteci sau
garanții, revenind obligaţia comerciantului de a cere înscrierea în registrul comerţului a
menţiunii privind constituirea garanţiei reale mobiliare asupra fondului de comerţ
precum și înregistrarea la Arhiva electronică de garanții reale mobiliare. Această
menţiune este opozabilă terţilor de la data efectuării ei în Arhivă.
Rezumat
Fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.
Fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele
fac parte din patrimoniul acestuia.
Fondul de comerţ este un bun mobil incorporal căruia i se aplică regulile privind
bunurile mobile incorporale.
Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde
două categorii de bunuri: incorporale şi corporale.
Firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în câmpul
activităţii comerciale.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.
Clientela este totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit
la acelaşi comerciant.
Fondul de comerț este supus regulilor generale privind contractul de vânzare –
cumpărare.
Firma reprezintă
a.numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul
şi sub care semnează
b. aptitudinea fondului de comerţ de a atrage clientela
–29–
c.un atribut facultativ de identificare a comerciantului
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 88-108;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 57-73.
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop stabilirea dinstincției între auxiliarii
dependenți și cei independenți, la care comercianții apelează. De asemnea, se va stabili
care sunt categoriile de intermediari comerciali.
–30–
sau nu ai principalului.
5.2. Intermediarii comerciali
Auxiliarii comercianților sunt persoane care acționează în calitate de intermediari. Au
un statut juridic distinct de cel al comerciantului cu care colaborează și acționează în
cadrul unor raporturi juridice reglementate de Codul Civil.
a) Mandatarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un
comerciant încheie acte juridice în numele și pe seama comerciantului (art. 2009
C.civ).
Separat, raporturile de mandat cu reprezentare se pot grefa pe contractele individuale
de muncă (vânzătoare, muncitor, șofer etc).
b) Comisionarii. Sunt persoane care în temeiul unei împuterniciri date de un
comerciant încheie acte juridice în nume propriu și pe seama comerciantului (art. 2039
C.civ.)
În cadrul raportului de mandat fără reprezentare putem avea consignație (art. 2054
C.civ.) sau expediție (art.2064 C.civ.).
c) Agenții comerciali. Sunt persoane împuternicite de un comerciant, în mod
statornic, fie să negocieze, fie să negocieze și să încheie contracte, în numele și pe
seama comerciantului, în schimbul unei remunerații, în una sau mai multe regiuni
determinate (art. 2072 C.civ.).
d) Agenții speciali care acționează pe piețele reglementate:
- în cadrul piaței de capital operează societățile de servicii de investiții
financiare autorizate de C.N.V.M. și instituțiile de credit autorizate de B.N.R.;
- în cadrul piaței burselor de mărfuri operează societățile de brokeraj;
- în cadrul pieței asigurărilor și reasigurărilor operează agenții de
asigurare și brokerii de asigurare (Lg. 32/2000)
e) intermediarii ocazionali. Sunt persoanele care pun în legătură un comerciant
cu altul în vederea încheierii unui act juridic (art. 2096 C.civ.).
Exemple de subiecte :
1. Dobândirea calităţii de comerciant.
2. Dovada calităţii de comerciant.
3. Încetarea calităţii de comerciant.
4. Definiţia şi natura juridică a fondului de comerţ.
5. Firma.
–31–
6. Emblema.
7. Clientela şi vadul comercial.
8. Actele juridice privind fondul de comerţ.
9. Condiţiile reprezentării.
10. Prepuşii comercianţilor.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 108-111;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 74-88.
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementării și a noțiunilor
de bază privitoare la societatea comercială, definiția, clasificarea și elementele care
compun personalitatea juridică spre deosebire de personele fizice ca o compun.
–32–
6.2. Noţiunea, elementele specifice şi clasificarea societăţilor comerciale
6.2.1. Definiţie
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza
unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii se
înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în
scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
Conform definiției, societatea este un acord de voință al părților, având un scop
economic și lucrativ (comercială). Din definiție rezultă elementele specifice ale
societății comerciale:
– este o grupare juridică de persoane
– este constituită în temeiul contractului de soc (= actul constitutiv);
– beneficiază de personalitate juridică (= sub de drept de-sine-stătător);
– în care asociații convin să pună în comun anumite bunuri (= aporturile);
– pentru exercitarea unor activități comerciale (= obiectul contractului de societate
comercială = producție, comerț, prestări servicii);
– în scopul realizării şi împărțirii profitului (π) rezultat (= cauza contractului de
societate comercială).
a) Aporturile asociaţilor
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială.
Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează bunul adus în societate de
către asociat.
Aportul în numerar. Acest aport are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se
obligă să o transmită societăţii.
Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale,
aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale, indiferent de
forma ei (art.16 din Legea 31/1990).
Aportul în natură. Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi: bunuri
imobile (clădiri, instalaţii, etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, etc.) sau
incorporale (creanţe, fond de comerţ, etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste
aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă
a bunurilor către societate (art.16 alin.2 din Legea 31/1990).
Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra
bunului ori a uzufructului ori a dreptului de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare,
bunurile devin proprietatea societăţii (art.65 din Legea 31/1990).
Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se
–33–
putea stabili valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau a acţiunilor cuvenite
asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi sau, când
este necesar, de către experţi.
Aportul în industrie. În terminologia legii, aportul în industrie constă în munca sau
activitatea pe care asociatul promite să o efectueze în societate, respectiv în know-
how-ul3 său, având în vedere competenţa şi calificarea sa.
Aportul în prestaţii în muncă este permis numai asociaţilor din societatea în nume
colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită.
În actul constitutiv, trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă
acelaşi obiect şi nici ca aportul unui asociat să aibă un obiect unitar.
Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se
naşte prin semnarea contractului de societate sau, după caz, prin participarea la
subscripţia publică.
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ).
Asociaţii sunt obligaţi să efectueze aporturile potrivit stipulaţiilor din contractul de
societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii.
Termenul de vărsare a aporturilor în bani este de 12 luni de la înmatricularea
societății, iar a celui în natură este de 2 ani, de la același moment (art. 9 și 91 din Legea
31/1990). Acestea reprezintă termene de grație legale pentru asociatul/acționarul
debitor al aportului subscris.
Dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi, prin aceasta, a
cauzat societăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile
dreptului comun.
Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul este
obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul (art.
62 al. 2 din Legea 31/1990).
Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în
totalitatea acestora. Aceste aporturi reunite formează capitalul social al societăţii şi,
totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele,
dar nu trebuie confundate.
3
Ansamblu de cunoștințe și experiențe tehnice privitoare la producerea, comercializarea, dezvoltarea unui produs sau
unui proces existent.
–34–
general al creditorilor societăţii, în sensul că în patrimoniul societăţii trebuie să existe
bunuri a căror valoare să fie cel puţin în limita capitalului social.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de
societate, legea stabileşte un plafon minim al capitalului social: 90.000 lei, în cazul
societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni; respectiv leguitorul a eliminat aportul
minim, în cazul societăţii cu răspundere limitată. Totuși, apreciem că un aport de 1 leu
este necesar, pentru a da curs obligației asociaților societății cu răspundere limitată,
prevăzută de art. 91 coroborat cu art. 11 al 1 din Legea 31/1990.
În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul
vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au
obligat să contribuie la constituirea societăţii. Capitalul subscris coincide cu capitalul
social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în
patrimoniul societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după
forma juridică a societăţii: părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă; părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale
sau acţiuni corespunzător valorii aportului fiecăruia.
–35–
dizolvarea societății comerciale, prin hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat,
pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică
funcţionarea societăţii (art. 227 lit. e) din Legea 31/1990).
c) Împărţirea profitului
Scopul societăţii este acela de a realiza profit (scop lucrativ) din activitatea
comercială desfăşurată şi de a-l împărţi între asociaţi. Profitul este așadar un deziderat,
incert că se va produce, dar care diferențiază scopul unei societăți comerciale de o alta
civilă (asociații, fundații, ONG etc.).
Cota-parte din profit ce se plăteşte fiecăruia dintre asociaţi/acționari, raportat la
aportul adus sau la participarea lor la constituirea capitalului social, poartă denumirea
de dividend.
Întrucât activitatea comercială ar putea să înregistreze pierderi în loc de profit,
datorită legăturii sociale care îi uneşte, asociaţii trebuie să participe şi la pierderi.
Astfel, desfăşurând activitatea comercială în comun, asociaţii participă împreună, atât
la profit, cât şi la pierderile societăţii. Participarea trebuie să fie egală, neputând fi
schimbată prin voința părților, conform Codului fiscal.
Prin profit se înţelege un câştig evaluabil în bani.
Realizarea ori nerealizarea de profit poate fi stabilită la sfârşitul exerciţiului
financiar, prin întocmirea situaţiei financiare anuale. Acesta poate fi și estimat, dacă
există bază financiară și juridică.
Pentru a putea fi repartizat, profitul trebuie să fie real. Aceasta înseamnă că trebuie
să se fi realizat un excedent, adică se distribuie numai din suma care depăşeşte
capitalul social social.
Totodată, profitul trebuie să fie util, adică să reprezinte profitul rămas după
întregirea capitalului social, când acesta s-a micşorat în cursul exerciţiului financiar şi
după constituirea rezervelor (art. 69 din Legea 31/1990).
Dacă potrivit situaţiei financiare anuale, nu există profit, nu pot fi distribuite
dividende asociaţilor. În caz contrar, dividendele sunt fictive; ele sunt luate din activul
patrimoniului în limita capitalului social, cu prejudicierea drepturilor creditorilor.
Distribuirea de dividende, în absenţa unor beneficii reale şi utile, reprezintă o faptă
ilicită, care are consecinţe sub aspect civil şi penal.
Legea consacră libertatea asociaţilor/acționarilor de a decide, prin actul constitutiv
al societăţii sau prin hotarârea adunării generale a asociaților/acționarilor, dacă se vor
împărți dividende din profitul obținut de societate sau se va reînvesti, total sau parțial.
Se mai pot alege și dintre formarea fondului de rezervă, reinvestire prin majorarea
capitalului social etc. Dintre toate opțiunile, doar reîntregirea capitalului social este
obligatorie cu prioritate , dacă valoarea acestuia contabilă s-a diminuat sub cea minimă
legală.
În cazul în care asociaţii nu au stabilit modul de împărţire a profitului şi de
suportare a pierderilor, dividendele se vor plăti asociaţilor în proporţie cu cota de
participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel.
(art. 67 al. 2 din Legea nr.31/1990).
Dividendele se plătesc anual sau trimestrial, în termenul stabilit de adunarea
generală, dar nu mai târziu de 60 zile de la data aprobării situaţiei financiare anuale
–36–
aferente exerciţiului financiar. Dacă societatea nu îşi execută obligaţia de plată a
dividendelor, ea va plăti o penalitate aferentă perioadei de întârziere la nivelul dobânzii
legale. Termenul de prescripție pentru plata dividendelor este de 3 ani.
–37–
→ societățile de capitaluri (SA+SCA) –
Acestea se caracterizează prin numărul nelimitat de acționari, care răspunde limitat
(numai în limita aportuluia adus), emit acțiuni care sunt titluri de valoare, iar elementul
esenţial este valoarea din capitalul social deținut şi nu calităţile personale ale
acționarilor (intuitu pecuniae)
→ societatea cu răspundere limitată (SRL) – este o categ distinctă, care
împrumută caractere de la ambele: de la socitățile de persoane este intuitu personae,
deoarece poate avea maxim 50 asociaţi, emite părți sociale, iar condiţiile privind
transmiterea părţilor sociale sunt restrictive; respectiv, de la societățile de capital preia
răspunderea limitată a asociaților.
Rezumat
Reglementarea generală, dreptul comun, în materia societăţilor comerciale este
cuprinsă în Legea nr.31/1990 privind societăţile.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane reunite pentru
exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială.
Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege expresia valorică a
totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor .
Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică aparţinând societăţii.
Scopul societăţii este acela de a realiza profit din activitatea comercială
desfăşurată şi de a-l împărţi între asociaţi.
Societatea comercială îmbracă una din următoarele forme juridice: societatea în
nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în
comandită pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată.
–38–
a) nu poate fi mai mic de 100.000 lei si se divide in parti de interes egale, care
pot fi mai mici de 1 leu
b) nu poate fi mai mic de 90.000 lei si se divide in parti sociale inegale, care nu
pot fi mai mici de 0,1 lei
c) nu poate fi mai mic de 90.000 lei si se divide in acțiuni egale, care nu pot fi
mai mici de 0.1 lei.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 111-145;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 89-111.
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementărilor ce privesc
constituirea societăților comerciale, înmatricularea acestora precum și a incidentelor ce
pot surveni în timpul înmatriculării sau ulterior. De asemenea, unitatea de învățământ
cuprinde prezentarea elementelor ce pot conduce la anularea societății sau la
neînmatricularea acesteia.
–39–
actele constitutive.
Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică prin îndeplinirea unor
formalităţi cerute de lege. Aceste formalităţi se întemeiază pe actul constitutiv și actele
adiacente.
A. Contractul de societate
Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele:
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect
determinat şi o cauză licită. În cazul nerespectării condiţiilor de fond, contractul de
societate este lovit de nulitate absolută.
a) Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune
manifestarea de voinţă a părţilor, în sensul încheierii contractului.
Potrivit legii, societatea comercială va avea cel puţin doi asociaţi, în afară de cazul
când legea prevede altfel (art. 4 din Legea nr.31/1990).
Voinţa fiecăreia dintre părţile contractante trebuie să fie animată de intenţia de a
desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis).
Persoanele care încheie contractul de societate şi, deci, îl semnează, au calitatea de
fondatori. Mai au această calitate şi persoanele care au un rol determinant în
constituirea societăţii.
Nu pot fi fondatori şi, deci, nu pot încheia contractul de societate, persoanele care,
potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare
sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege.
b) Capacitatea părţilor. O persoană fizică poate fi parte în contractul de societate
dacă are capacitatea pentru a încheia acest act juridic.
c) Obiectul contractului. Noţiunea de obiect al contractului de societate
desemnează activitatea societăţii.
Obiectul societăţii este convenit de către asociaţi şi trebuie arătat în contractul de
societate, conform Clasificării Activităților din Economia Națională (Codul CAEN).
Activităţile comerciale care formează obiectul societăţii pot consta în producerea şi
comercializarea mărfurilor, intermedierea/schimbul, executarea de lucrări ori prestarea
de servicii.
–40–
d) Cauza contractului. În contractul de societate, cauza este participarea fiecărui
asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea
profitului.
e) Forma scrisă a contractului. Contractul de societate se încheie în formă scrisă,
semnat de către toți fondatorii (ad validitatem) – art. 5 al. 6 din Legea 31/1990.
Contractul poate fi încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată.
În mod excepţional, contractul trebuie încheiat sub formă autentică în următoarele
cazuri: printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; se
constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; societatea pe acţiuni se
constituie prin subscripţie publică.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea societăţii.
f) Consecinţele nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv. În
privinţa nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv trebuie făcută o
distincţie.
În cazurile când legea permite încheierea actului constitutiv în forma înscrisului sub
semnătură privată, condiţia de formă este cerută ad probationem. În consecinţă, dovada
actului constitutiv se poate face numai prin înscris. Totuși, înscrisul sub semnătură
privată trebuie să fie semnat de către toți fondatorii, cea ce reprezintă o condiție de
valabilitate, necesară pentru valabila înmatriculare a societății comerciale.
În cazurile când legea impune forma autentică a actului constitutiv, condiţia de
formă este cerută ad validitatem. Nerespectarea formei autentice a actului constitutiv
atrage nulitatea societăţii, în condiţiile art. 56 din Legea nr. 31/1990.
g) Cuprinsul contractului de societate. Contractul de societate trebuie să cuprindă
anumite clauze (elemente) care să stabilească relaţiile dintre asociaţi. Aceste clauze
sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990, diferenţiat în funcţie de forma juridică a
societăţii; art. 7 stabileşte cuprinsul actului constitutiv al societăţii în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată, iar art.8 priveşte actul constitutiv al
societăţii pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.
Majoritatea clauzelor sunt comune tuturor formelor juridice de societate comercială.
Ele privesc identificarea părţilor, individualizarea viitoarei societăţi, caracteristicile
societăţii, conducerea şi gestiunea societăţii, drepturile şi obligaţiile asociaţilor,
dizolvarea şi lichidarea societăţii.
Pe lângă clauzele comune, contractul de societate poate să cuprindă şi anumite
clauze specifice unei anumite forme juridice de societate comercială.
Clauzele expres prevăzute de lege trebuie, în mod obligatoriu, să fie cuprinse în
contractul de societate.
Trebuie arătat că părţile nu pot deroga de la dispoziţiile legale prin care se
reglementează cuprinsul contractului de societate decât în cazurile expres prevăzute de
lege.
B. Statutul societăţii
În cazul societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni şi cu răspundere limitată,
constituirea societăţii are ca fundament, pe lângă contractul de societate, statutul
societăţii.
Statutul, ca act constitutiv distinct, cuprinde datele de identificare a asociaţilor şi
–41–
clauze care reglementează organizarea, funcţionarea şi desfăşurarea activităţii societăţii
7.2. Formalităţile necesare constituirii societăţilor comerciale
Procesul constituirii unei societăţi comerciale implică îndeplinirea a două
formalităţi: întocmirea actului sau actelor constitutive în forma cerută de lege şi
înmatricularea societăţii.
a) Întocmirea actelor constitutive
Prin întocmirea actelor constitutive înţelegem redactarea şi, după caz, autentificarea
înscrisurilor actelor respective. Înscrisul este redactat de fondatori sau un reprezentant
(avocat, notar).
În cazurile în care legea impune forma autentică, înscrisul actului constitutiv este
prezentat notarului public, pentru autentificare.
b) Înmatricularea societăţii comerciale
În scopul simplificării formalităţilor de constituire a societăţilor comerciale s-a
instituit o procedură de înregistrare şi autorizare a funcţionării societăţilor comerciale.
Prin îndeplinirea acestei proceduri, societatea comercială devine persoană juridică şi,
totodată, este autorizată să funcţioneze, adică să desfăşoare activitatea comercială
stabilită prin actul constitutiv.
Înmatricularea societăţii se solicită Biroului Unic din cadrul oficiului registrului
comerţului în a cărei rază teritorială îşi va avea sediul societatea comercială.
Înmatricularea se realizează în baza unei cereri tip al cărei conţinut este stabilit prin
hotărâre a guvernului. Cererea trebuie însoţită de următoarele documente:
a) actul sau actele constitutive, în forma cerută de lege;
b) dovada efectuării vărsămintelor, în condiţiile stabilite prin actul constitutiv.
Dovada atestă liberarea aporturilor de către asociaţi şi, implicit, existenţa capitalului
social vărsat. O atare dovadă se face prin înscrisuri emise de bancă;
c) dovada disponibilităţii firmei (art. 17 din legea 31/1990);
d) actele care probează dreptul de proprietate asupra bunurilor care fac
obiectul aportului în natură. Aceste acte pot fi contracte de vânzare – cumpărare,
contracte de concesiune, brevete de invenţii etc. În cazul bunurilor imobile, trebuie
anexat şi certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate;
e) actele constatatoare ale operaţiunilor încheiate în contul societăţii şi
aprobate de asociaţi;
f) declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, administratorilor şi a
cenzorilor, că îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr.31/1990. Declaraţia atestă
faptul că aceste persoane nu cad sub interdicţiile stabilite de art. 6 alin. 2, art. 15314 din
Legea nr. 31/1990;
g) actul care atesta existența și dreptul asupra sediului (titlu de proprietate,
contract de comodat sau închiriere);
h) declarația privind beneficiarul real;
i) declarația privind specimenul de semnătură al administratorului;
j) declaraţia-tip pe proprie răspundere, din care să rezulte că sunt îndeplinite
condiţiile pentru funcţionarea societăţii (protecţia mediului, protecţia muncii, condiţiile
sanitare, sanitar-veterinare etc.);
k) cererea de luare în evidență fiscală.
Cererea de înmatriculare se soluţionează de către Oficiul Registrului Comerțului,
–42–
prin registratorul de caz, care dispune prin înmatricularea societăţii. Acesta poate cere
și suplimentarea actelor sau refacerea lor, după caz.
Pe data înmatriculării, societatea dobândeşte personalitate juridică (art. 41 din Legea
nr.31/1990).
După efectuarea înmatriculării se eliberează certificatul de înregistrare, care
cuprinde numărul de ordine în registru (J) și codul unic de înregistrare (CIF/CUI)
precum şi certificatul constatator al înregistrării declaraţiei-tip pe proprie răspundere,
privind îndeplinirea condiţiilor de funcţionare a societăţii.
Legea prevede că, în cazul unei societăţi pe acţiuni, dacă există aporturi în natură,
avantaje rezervate fondatorilor, operaţiuni încheiate de fondatori în contul societăţii ce
se constituie şi pe care aceasta urmează să le ia asupra sa, registratorul numeşte, în
termen de 5 zile de la înregistrarea cererii, unul sau mai mulţi experţi, cu respectarea
dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 31/1990. În prezent operațiunea se face prin
mijlocirea fondatorilor sau a Registrului Comerțului.
Oricum, experţii desemnaţi vor întocmi un raport care va cuprinde răspunsurile lor
privind bunurile în cauză. În privinţa aporturilor în natură, raportul trebuie să cuprindă
descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi va preciza dacă valoarea
acestuia corespunde numărului şi valorii acordate în schimb asociatului. Pentru
bunurile mobile noi va fi luată în considerare factura.
Raportul întocmit de experţi trebuie depus odată cu dosarul de înmatriculare sau în
15 zile la oficiul registrului comerţului (art. 38 din Legea nr. 31/1990).
În cazul când, în urma examinării cererii, constată că sunt îndeplinite condiţiile
privind înregistrarea societăţii, registratorul va autoriza constituirea societăţii şi va
dispune înregistrarea ei în registrul comerţului (art. 40 din Legea nr. 31/1990).
Îndeplinirea cerinţelor legale pentru înregistrarea societăţii se confirmă în baza
Legea nr. 265/2022 privind registrul comerțului.
Încheierea de înregistrare va cuprinde menţiunile actului constitutiv prevăzute, după
caz, de art. 7 sau 8 din Legea nr. 31/1990.
În cazul când cerinţele legale privind constituirea societăţii nu sunt îndeplinite,
registratorul va respinge, prin încheiere, motivat, cererea de înregistrare, afară de cazul
în care neregularităţile sunt înlăturate, cu ocazia îmnatriculării, în termenul special
acordat de către registrator.
Împotriva rezoluție de respingere a înmatriculării societăţii în registrul comerțului,
se poate depune contestație/plângere, în 10 zile de la publicarea online a acesteia.
Competența de judecată aparține tribunalului, din raza sediul social. Hotarîrea în fond
este supusă numai apelului, care poate fi exercitat în termen de 15 zile de la data
pronunţării încheierii sau de la comunicare.
Odată înregistrată în registrul comerţului sau ca urmare a admiterii definitive a
contestației, societatea se consideră constituită. Pe data înregistrării, societatea devine
persoană juridică.
–43–
dobândit personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt
considerate a fi fost ale societăţii încă de la data încheierii lor (art. 53 din Legea
nr.31/1990).
–44–
stabilite de lege, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică.
a) Atributele de identificare a societăţii
Firma societăţii. Pentru identificarea ei în activitatea comercială, societatea trebuie
să aibă un nume. Acest nume poartă denumirea de firmă.
Potrivit legii, firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi
exercită comerţul şi sub care se semnează (art. 48 și urm. din Legea nr. 265/2022).
Firma trebuie precizată în mod obligatoriu în contractul de societate.
Sediul societăţii. Acest atribut este menit să situeze societatea în spaţiu, în cadrul
raporturilor juridice la care participă. Pentru a-l distinge mai bine de domiciliul
asociaţilor, sediul societăţilor este denumit sediu social.
Potrivit legii, asociaţii sunt obligaţi să arate sediul societăţii în contractul de
societate.
Naţionalitatea societăţii. Societatea comercială se identifică şi prin naţionalitatea
sa.
Noţiunea de naţionalitate nu este folosită în înţelesul ei tehnic, de apartenenţă a unui
individ la un anumit stat, ci în sensul de statut juridic, adică de lege aplicabilă
constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii. Deci, naţionalitatea societăţii
determină legea aplicabilă persoanei juridice.
Legea nr.31/1990 prevede: "Societăţile comerciale cu sediul în România sunt
persoane juridice române" (art.1 alin.2).
Prin urmare, orice societate comercială, dacă şi-a stabilit sediul pe teritoriul
României, are naţionalitate română şi, în consecinţă, este supusă regimului Legii nr.
31/1990.
b) Voinţa societăţii comerciale
Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare, care nu
se confundă cu voinţele asociaţilor.
Neavând o existenţă organică, legea atribuie persoanei juridice voinţa persoanelor
fizice care o compun, în măsura în care acestea acţionează pentru realizarea scopului
persoanei juridice. Voinţele individuale ale asociaţilor, prin manifestarea lor în
adunarea generală, devin o voinţă colectivă, care constituie voinţa socială, adică voinţa
societăţii, ca o persoană juridică.
La baza formării voinţei sociale stă principiul majorităţii în capital.
c) Capacitatea juridică a societăţii
Capacitatea juridică a societăţii cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de
exerciţiu.
Capacitatea de folosinţă. Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică
aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii.
Capacitatea de folosinţă se dobândeşte din ziua înmatriculării societăţii în registrul
comerţului.
Capacitatea de folosinţă a societăţii comerciale este circumscrisă de scopul pentru
care societatea a fost constituită. Ea este o capacitate de folosinţă specializată. Aşa cum
prevede art. 34 din Decretul nr. 31/1954, "persoana juridică nu poate avea decât acele
drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut".
Specialitatea capacităţii de folosinţă a societăţii este determinată prin precizarea
obiectului de activitate al societăţii în contractul de societate.
–45–
Capacitatea de exerciţiu. Având calitatea de persoană juridică, societatea
comercială beneficiază şi de capacitate de exerciţiu; ea are aptitudinea de a-şi exercita
drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, săvârşind acte juridice.
Actele juridice prin care societatea dobândeşte drepturi şi îşi asumă obligaţii se
încheie de către administratorii societăţii cărora li s-a conferit puterea de reprezentanţi
ai societăţii.
d) Patrimoniul societăţii
Patrimoniul societăţii este format din totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter
patrimonial care aparţin societăţii.
Întrucât patrimoniul societăţii are drept titular societatea, ca persoană juridică,
înseamnă că acest patrimoniu are un caracter autonom; patrimoniul societăţii este
distinct de patrimoniile asociaţilor care au constituit societatea. Pentru a evidenţia
caracterul său autonom, patrimoniul societăţii mai este denumit şi patrimoniu social.
e) Consecinţele juridice ale calităţii de persoană juridică a societăţii comerciale
Dreptul societăţii de a participa în nume propriu la raporturile juridice. Calitatea
de persoană juridică dă dreptul societăţii comerciale de a participa în nume propriu la
raporturile juridice.
Ca subiect de drept, societatea va putea să dobândească drepturi şi să îşi asume
obligaţii săvârşind acte juridice prin organele sale.
Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sociale. Având dreptul să participe la
raporturile juridice, societatea comercială îşi poate asuma anumite obligaţii. Fiind
obligaţii ale societăţii (obligaţii sociale), societatea va răspunde pentru nerespectarea
lor.
Răspunderea societăţii pentru obligaţiile sale este asigurată graţie patrimoniului
propriu, asupra căruia creditorii societăţii (creditorii sociali) au un drept de gaj general.
Potrivit Legii nr.31/1990, în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în
comandită, obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea
nelimitată şi solidară a asociaţilor, respectiv a asociaţilor comanditaţi (art.3). Deci, în
aceste cazuri, răspunderea pentru nerespectarea obligaţiilor sociale revine nu numai
societăţii, ci şi asociaţilor în nume colectiv şi comanditaţilor.
Dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă (de a avea calitate
procesuală activă/pasivă).
Ca un efect al personalităţii juridice, societatea are dreptul de a sta în justiţie, fie în
calitate de reclamantă, fie în calitate de pârâtă.
Societatea comercială poate acţiona, ca reclamantă, sau poate fi acţionată, ca pârâtă,
prin reprezentanţii săi legali.
Rezumat
–46–
forma unui înscris unic, denumit act constitutiv.
Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele:
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect
determinat şi o cauză licită.
În mod excepţional, contractul trebuie încheiat sub formă autentică în cazurile
prevăzute de art. 5 din Legea nr. 31/1990.
Contractul de societate trebuie să cuprindă anumite clauze (elemente) specifice
prevăzute de art. 7 și 8 din Legea nr. 31/1990.
Nerespectarea cerinţelor legale privind constituirea societăţii produce anumite
consecinţe.
Sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii
comerciale.
Filiala este o societate comercială cu personalitate juridică.
Din moment ce s-a constituit cu respectarea condiţiilor stabilite de lege,
societatea comercială dobândeşte personalitate juridică.
Ca persoană juridică, societatea comercială are o voinţă de sine stătătoare, care
nu se confundă cu voinţele asociaţilor.
Societatea comercială are capacitate de folosinţă, adică aptitudinea de a avea
drepturi şi obligaţii; ea are aptitudinea de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma
obligaţii, săvârşind acte juridice.
Patrimoniul societăţii are drept titular societatea, ca persoană juridică.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 145-189;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 111-141.
–47–
Unitatea de învățare nr. 8. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – funcționarea societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza organelor care asigură organizarea
și desfăurarea activităților în cadrul unei societăți comerciale, anume adunările
generale, administratorii și cenzorii/auditorii.
–48–
(acţionarilor); să aleagă şi să revoce membrii consiliului de administraţie, respectiv ai
consiliului de supraveghere, şi cenzori; să se pronunţe asupra gestiunii consiliului de
administraţie, respectiv a directoratului; să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli
şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor etc. (art.111 din
Legea nr.31/1990).
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot (cvorului minim); hotărârile se iau cu
majoritatea voturilor exprimate (majoritatea simplă din drepturile de vot), dacă în actul
constitutiv sau în lege nu se prevăd cerinţe mai ridicate de cvorum sau majoritate (art.
112 din Legea nr. 31/1990). Dacă nu se realizează prezenţa cerută (cvorumul) sau
majoritatea necesară luării hotărârilor, adunarea ce se va reîntruni, după o a doua
convocare, când poate să delibereze asupra aceloraşi probleme indiferent de cvorumul
întrunit, luând hotărâri cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.
În societatea cu răspundere limitată, asupra problemelor obişnuite, adunarea
generală a asociaților decide prin votul reprezentând majoritatea absolută atât a
asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 192 din Legea nr. 31/1990).
În cazul în care nu se poate ajunge la o decizie, cu ocazia primei convocări, pentru
că nu sunt îndeplinite ambele majorități, se va trece la a doua convocare, unde se poate
lua o decizie cu oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea din capitalul social
reprezentată de asociaţii prezenţi (art. 193 al. 3 din Legea 31/1990). În caz de paritate,
va avea prioritate majoritatea de capital (art. 193 al.1).
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă, hotărârile se
iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
–49–
juridice, fuziunea, divizarea sau dizolvarea societăţii, se ia cu o majoritate de cel puţin
două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi (art.
115 al. 2).
În toate cazurile, în actul constitutiv se pot stipula cerinţe de cvorum şi de majoritate
mai mari (art. 115 al. 3).
Potrivit dispoziţiilor legale adunarea generală extraordinară poate delega consiliului
de administraţie sau, după caz, administratorului unic, în condiţiile stabilite de actul
constitutiv sau de hotărârea adunării generale, exerciţiul unora dintre atribuţiile sale:
mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea
capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiunea de noi
acţiuni şi conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (art. 114 din Legea nr.
31/1990).
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă, cu toate că nu
este consacrată de lege, soluţia unanimităţii asociaţilor se impune şi în cazul
modificărilor aduse actului constitutiv.
–50–
răspândire (art. 117 al. 3) sau, dacă acțiunile sunt nominative – scrisoare recomandată
sau electronică (art. 117 al. 4); iar în cazul SRL: scrisoare recomandată sau electronică,
dacă actul constitutiv nu prevede altfel (art. 195 al 2).
–51–
IV-a.
Cu privire la toate societățile, legea prevede expres că hotărârile adunării generale
sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat parte la adunare ori au votat
contra (art.132 din Legea nr. 31/1990).
Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii ori a actelor constitutive
pot fi anulate pe cale judecătorească.
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede că hotărârile
adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie numai de
către oricare dintre acţionarii care: fie nu au luat parte la adunarea generală, fie, deși
prezenți, au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei
(art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990).
Adminsitratorii și cenzorii pot cere anularea hotărârilor adunărilor generale oricând.
Totuși, aceștia pot cere anularea hotărârilor care privesc revocarea lor (art. 132 al. 4).
Cererea de anulare (nulitate relativă) a hotărârii adunării generale se poate face în
termen de 15 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil,
iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată.
Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca
hotărârile adunărilor generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată (art. 196
din Legea nr. 31/1990).
Odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei suspendarea
executării hotărârii atacate (art.133 din Legea nr.31/1990).
–52–
a) Statutul administratorilor
În calitate de administrator este numită, în mod obişnuit, o persoană fizică. S-a
admis posibilitatea ca funcţia de administrator să fie îndeplinită şi de o persoană
juridică, care este obligată să desemneze un reprezentant, persoană fizică, prin care să-
şi îndeplinească funcţia.
Având în vedere rolul care revine administratorului în gestiunea societăţii, persoana
care este desemnată în această calitate trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de
lege.
Întrucât administratorul încheie acte juridice pentru realizarea scopului societăţii,
persoana fizică desemnată ca administrator trebuie să aibă capacitate de exerciţiu
deplină.
Persoana desemnată ca administrator trebuie să aibă o moralitate neştirbită.
Calitatea de administrator nu poate fi îndeplinită de o persoană care a fost condamnată
pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare,
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni pedepsite
de legea societăţilor comerciale.
Administratorul poate avea calitatea de asociat ori poate fi neasociat.
Administratorii sunt desemnaţi la constituirea societăţii sau, ulterior, de către
adunarea generală.
Administratorii să nu fie afectat de incompatibilitate sau să fe afle în situația
cumulului de funcții (art. 15316 și art. 197 al. 2)
În scopul cunoaşterii de către terţi a persoanelor care administrează şi reprezintă
societatea, legea instituie anumite formalităţi de publicitate.
Activitatea administratorului este, în principiu, o activitate remunerată. Organul
competent să decidă asupra remunerării administratorilor este adunarea asociaţilor.
Art. 72 din Legea nr.31/1990 dispune: "Obligaţiile şi răspunderea administratorilor
sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele special prevăzute în
această lege". Așadar, singurul contract permis de lege pe care poate a îl avea
adminsitratorul cu propria societate este cel de mandat cu reprezentare. În ce privește
contractul de muncă, acesta se suspendă pe durata deținerii postului de adminsitrator.
Din practică s-a constat abuzul numirii unor administratori, avînd încheiat cu societatea
un contract de muncă. Deși Codul Muncii nu interzice, prevăzând posibilitatea ca un
angajat să aibă anumite responsabilități de gestiune în fișa postului, apreciem că nu
este legal, având în vedere prevederile ferme ale legii 31/1990.
Reglementarea mandatului administratorului este contractuală şi legală. Această
dublă natură – contractuală şi legală – a obligaţiilor şi răspunderii defineşte funcţia de
administrator al societăţii comerciale şi, în acelaşi timp, o deosebeşte de alte funcţii
juridice.
Administratorul societăţii poate face toate operaţiile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv
(art.70). În condiţiile prevăzute de lege, administratorul este îndreptăţit să reprezinte
societatea în raporturile juridice ale societăţii (art.7 şi art.8).
Administratorul este în drept să încheie actele de administrare şi actele de dispoziţie
pe care le impune gestiunea societăţii. Acolo unde există un colectiv de administrarori,
ei pot acționa solidar sau fiecare având puteri prestabilite, conform actului constitutiv
–53–
sau hotarârii adunărilor generale prin care au fost numiți.
În privinţa actelor de dispoziţie de o anumită gravitate, legea cuprinde dispoziţii
speciale (art. 441 și 150 din Legea 31/1990).
Puterea de a reprezenta societatea este distinctă de puterea de administrare a
societăţii (gestiunea internă). Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost
conferită administratorului și, în cazul SA, este condiționată de existența specimenului
de semnătură depus la registrul comerțului. Excepţional, în cazul societăţilor în nume
colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta
societatea aparţine fiecărui administrator, afară de stipulaţie contrară în actul
constitutiv.
Funcţia de administrator al societăţii încetează prin: revocare, renunţarea
administratorului, moartea, incapacitatea administratorului.
Revocarea este de competenţa adunării generale, în condiţiile legii.
Întrucât calitatea de administrator are caracter intuitu personae, revocarea
administratorilor este o revocare ad nutum, adică revocarea poate interveni oricând şi
independent de vreo culpă contractuală a administratorului.
Administratorul revocat se poate plânge instanţei judecătoreşti, dar instanţa nu poate
să îl reintegreze în funcţie, chiar dacă ar constata că revocarea este fără o justă cauză.
Acţiunea administratorului nu poate fi decât o acţiune în daune. Dacă se constată că
revocarea este fără o justă cauză, ea dă naştere unei răspunderi.
Aceleași condiții se aplică și renunțării administratorului la funcție, atunci când
actul constitutiv sau hotarărea adunări generale de numire nu cuprind un preaviz sau
alte condiții exprese speciale.
b) Răspunderea administratorilor
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor izvorâte
din contractul de mandat. Această răspundere este o răspundere civilă contractuală.
Administratorii răspund şi pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute în sarcina lor
de legea privind societăţile comerciale. Întrucât nerespectarea unei obligaţii legale
poate fi o faptă ilicită civilă (delict civil) ori o infracţiune, răspunderea
administratorilor va fi, după caz, o răspundere civilă delictuală sau o răspundere
penală.
Răspunderea civilă a administratorilor este supusă dispoziţiilor Legii nr.31/1990 şi
principiilor generale ale răspunderii civile.
Administratorii răspund faţă de societate pentru nerespectarea obligaţiilor care le-au
revenit în baza mandatului încredinţat.
În cazul pluralităţii de administratori, fără a distinge după forma juridică a societăţii,
legea prevede răspunderea solidară a administratorilor pentru nerespectarea unor
obligaţii (art.73).
În afară de răspunderea obişnuită pentru faptele proprii, administratorii răspund, în
anumite cazuri, şi pentru faptele prejudiciabile ale altor persoane. Potrivit art.1442
alin.2 din Legea nr.31/1990 administratorii răspund faţă de societate pentru actele
îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei
ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.
Administratorii societăţii sunt solidar răspunzători cu predecesorii lor imediaţi,
–54–
dacă, având cunoştinţă de neregularităţile săvârşite de aceştia, nu le denunţă cenzorilor
(art.1442 alin.4 din Legea nr.31/1990).
Răspunderea administratorilor faţă de societate pentru prejudiciile suferite de
aceasta se angajează în condiţiile dreptului comun al răspunderii civile.
Cu privire la exonerarea de răspundere a administratorului sunt aplicabile regulile
generale ale dreptului comun (art. 1351 și urm C.civ.). Legea nr.31/1990 cuprinde însă
anumite dispoziţii specifice pluralităţii administratorilor.
Cu referire la consiliul de administraţie, art. 148 alin.5 din lege prevede că
răspunderea pentru actele săvârşite sau pentru omisiuni nu priveşte şi pe
administratorii care au făcut să se constate, în registrul deciziilor consiliului,
împotrivirea lor şi au înştiinţat despre aceasta pe cenzori sau auditorii interni şi
auditorul financiar.
Principiul avut în vedere în cazul analizat este deopotrivă aplicabil şi în cazul în
care administratorul a absentat de la şedinţa consiliului de administraţie care a luat
decizia păgubitoare.
În concepţia legii, acţiunea în răspundere împotriva administratorilor este o acţiune
socială; ea aparţine societăţii, iar nu asociaţilor.
În mod excepţional, acţiunea în răspundere poate fi introdusă şi de acţionarii
societății.
Potrivit Legii nr. 31/1990, unele fapte săvârşite de administratorii societăţii sunt
incriminate şi pedepsite ca infracţiuni. În Titlul VIII al legii 31/1990 (art. 271 și urm)
sunt prevăzute infracţiunile, precum şi sancţiunile corespunzătoare.
–55–
însă, numărul cenzorilor trebuie să fie impar (art. 159 şi art. 187 din Legea nr.
31/1990).
În privinţa societăţii cu răspundere limitată, ale căror situaţii financiare anuale nu
sunt supuse obligaţiei legale de auditare poate avea unul sau mai mulţi cenzori. Până la
14 asociați, numirea cenzorilor nu este obligatorie. La 15 și apoi la fiecare 15 asociați
trebuie să existe câte un cenzor, în mod imperativ (art. 199 din Legea nr. 31/1990).
Regulile privind desemnarea cenzorilor, drepturile, obligaţiile şi răspunderile
acestora sunt reglementate unitar prin lege.
Cenzorii societăţii sunt desemnaţi în mod diferit. În societatea pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni, cenzorii sunt stabiliţi prin actele constitutive, care trebuie să
prevadă datele de identificare ale cenzorilor (art. 8 din Legea nr.31/1990). Ulterior,
cenzorii sunt aleşi de către adunarea generală ordinară (art. 111 din Legea nr. 31/1990).
În societatea cu răspundere limitată, cenzorii se aleg de adunarea asociaţilor (art.
199 din Legea nr. 31/1990), afară dacă numărul de asociați este de minim 15, încă de
la constitutire.
În toate cazurile, durata mandatului cenzorilor este de trei ani, putând fi realeşi
nelimitat.
Legea cere ca unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert contabil.
Cenzorii pot fi acţionari, cu excepţia cenzorului expert contabil sau contabil
autorizat, care poate fi un terţ ce exercită profesia individual ori în forme asociative
reglementate de lege.
Cenzorii îşi pot îndeplini mandatul lor privind controlul gestiunii societăţii graţie
drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege.
Drepturile cenzorilor sunt menite să asigure informarea cenzorilor privind
activitatea societăţii.
Cenzorii au dreptul să participe la adunările administratorilor, fără să aibă drept de
vot. Ei au dreptul să obţină în fiecare lună de la administratori o situaţie despre mersul
operaţiunilor comerciale precum și să fie informați despre orice aspecte.
Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice situaţia
financiară anuală dacă este legal întocmită şi în concordanţă cu registrele. Ei trebuie să
verifice dacă registrele societății sunt regulat ţinute şi dacă evaluarea patrimoniului
societăţii s-a făcut potrivit regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului.
Cenzorii vor întocmi împreună raportul privind situaţia financiară anuală destinată
adunării generale. Tot împreună vor delibera şi asupra propunerilor asupra repartizării
beneficiilor.
Pentru celelalte obligaţii impuse de lege, cenzorii vor putea lucra separat.
Potrivit legii, cenzorii vor trece într-un registru special deliberările lor, precum şi
constatările făcute în timpul exercitării mandatului lor (art. 165 din Legea nr. 31/1990).
Obligaţiile şi răspunderea cenzorilor sunt guvernate de regulile mandatului şi de
dispoziţiile legii societăţilor comerciale (art. 166 din Legea nr. 31/1990).
Rezumat
Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an.
–56–
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie.
Adunarările generală se convoacă de administratori și excepțional de către
asociați/acționari.
Hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi actului constitutiv
sunt obligatorii pentru toţi asociaţii/acționarii.
Societatea comercială este administrată de unul sau mai mulţi administratori.
În cazul societăţilor comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt
supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va
hotărî contactarea auditului financiar sau numirea cenzorilor după caz.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 189-227;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 142-170.
–57–
Unitatea de învățare nr. 9. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – modificarea societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza cauzelor de modificare ale
societăților comercial și cum pot acestea a se transforma, extinde ori restrânge.
Întrucât elementele care reclamă schimbarea au fost stabilite prin actul constitutiv
al societăţii, modificarea societăţii impune modificarea actului constitutiv.
–58–
subscrierea ca aport în natură a unui teren; modificarea formei societăţii într-o societate
în nume colectiv sau societate în comandită simplă; majorarea capitalului social prin
subscripţie publică.
–59–
În sfârşit, în toate cazurile, hotărârea adunării generale privind mărirea capitalului
social are efect numai în măsura în care a fost adusă la îndeplinire în termen de 18 luni
de la data ei (art. 219 din Legea nr. 31/1990).
Capitalul social al unei societăţi comerciale poate fi mărit şi pe alte căi decât prin
noi aporturi.
Acţiunile noi pot fi liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor
legale (art. 210 alin.2 din Legea nr. 31/1990).
Rezervele constau în anumite sume de bani prelevate din profitul societăţii şi au
destinaţiile prevăzute de lege.
Acţiunile noi ale societăţii pot fi liberate şi prin încorporarea profitului sau a
primelor de emisiune (art. 210 alin.2 din Legea nr. 31/1990).
Acţiunile noi pot fi liberate prin compensarea unor creanţe lichide şi exigibile
asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.
–60–
constitutiv. La expirarea acestei durate, societatea comercială se dizolvă.
Constatând că societatea desfăşoară o activitate profitabilă, asociaţii pot fi
interesaţi în prelungirea duratei prevăzută de actul constitutiv. Acest lucru este posibil
prin modificarea actului constitutiv, în sensul stabilirii altei durate sau a unei durate
nedeterminate.
Prelungirea duratei societăţii trebuie realizată înainte de expirarea duratei
prevăzute în actul constitutiv.
Prelungirea duratei societăţii se realizează prin modificarea actului constitutiv în
condiţiile art. 204 din Legea nr.31/1990.
Prin prelungirea duratei societăţii, în condiţiile legii, se asigură continuarea
existenţei societăţii şi după expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.
–61–
trebuie îndeplinite şi cerinţele prevăzute de lege pentru forma de societate convenită
(art.239 alin.3 din Legea nr.31/1990).
Realizarea fuziunii sau divizării implică anumite operaţiuni, care trebuie
îndeplinite în condiţiile stabilite de lege.
În baza adunării generale a asociaţilor a fiecăreia dintre societăţile care participă la
fuziune sau divizare, administratorii, respectiv membrii directoratului sunt
împuterniciţi să întocmească un proiect de fuziune sau divizare.
Proiectul de fuziune sau divizare trebuie să cuprindă: forma, denumirea şi sediul
social al societăţilor participante la operaţiune; condiţiile alocării de acţiuni la
societatea absorbantă sau la societăţile beneficiare; data la care acţiunile sau părţile
sociale dau deţinătorilor dreptul de a participa la beneficii şi orice condiţii speciale care
afectează acest drept; rata de schimb a acţiunilor sau părţilor sociale şi cuantumul
eventualelor plăţi în numerar; cuantumul primei de fuziune sau divizare; drepturile
conferite de către societatea absorbantă sau beneficiară deţinătorilor de acţiuni care
conferă drepturi speciale; orice avantaj special acordat experţilor; data la care au fost
aprobate situaţiile financiare ale societăţilor participante şi data la care tranzacţiile
societăţii absorbite sau dizolvate sunt considerate, din punct de vedere contabil, ca
aparţinând uneia dintre societăţile participante.
În plus, în cazul divizării, planul trebuie să cuprindă descrierea şi repartizarea
exactă a activelor şi pasivelor care urmează a fi transferate fiecăreia dintre societăţile
beneficiare, precum şi repartizarea către acţionarii sau asociaţii societăţii divizate de
acţiuni, respectiv părţi sociale, la societăţile beneficiare şi criteriile pe baza cărora se
face repartizarea.
Proiectul de fuziune sau divizare, semnat de reprezentanţii societăţilor participante
la operaţiune, se depune la oficiul registrului comerţului la care este înmatriculată
fiecare societate.
Întrucât prin fuziune sau divizare pot fi afectate interesele creditorilor societăţilor
participante la operaţiune, legea recunoaşte dreptul acestora de a face opoziţie.
Beneficiază de acest drept oricare creditor al societăţii care fuzionează sau se divide,
având o creanţă anterioară publicării proiectului de fuziune sau divizare.
Pentru a putea hotărî în adunarea generală asupra fuziunii sau divizării, asociaţii
trebuie să fie informaţi asupra condiţiilor şi consecinţelor operaţiunii. În acest scop,
administratorii societăţilor care participă la fuziune sau divizare au obligaţia să pună la
dispoziţia asociaţilor documentelor operaţiunii.
Hotărârea privind fuziunea sau divizarea este luată, pe baza proiectului de fuziune
sau de divizare, de către adunarea generală a fiecăreia dintre societăţile participante la
operaţiune.
Hotărârea trebuie luată în termen de cel mult două luni de la expirarea termenului
stabilit de lege pentru exercitarea opoziţiei sau, după caz, de la data la care hotărârea
judecătorească a devenit irevocabilă.
Condiţiile de cvorum şi majoritate pentru adoptarea hotărârii privind fuziunea sau
divizarea sunt cele prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
În mod excepţional, hotărârea se ia cu unanimitate de voturi, în cazul când
fuziunea sau divizarea are ca efect mărirea obligaţiilor asociaţilor uneia dintre
societăţile participante la operaţiune.
–62–
Prin fuziunea sau divizarea societăţilor comerciale se produc anumite efecte.
Fuziunea sau divizarea are ca principal efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii
care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală sau cu titlu universal a
patrimoniului său către societatea sau societăţile beneficiare (existente sau care iau
fiinţă).
În schimbul patrimoniului primit, societatea sau societăţile beneficiare vor primi
acţiuni sau părţi sociale ale lor către asociaţii societăţii care îşi încetează existenţa.
În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi este
ţinută de obligaţiile societăţii absorbite; în cazul fuziunii prin contopire, drepturile şi
obligaţiile societăţilor, care îşi încetează existenţa, vor trece asupra noii societăţi care a
luat fiinţă (art.250 din Legea nr.31/1990).
În cazul divizării, societăţile care dobândesc bunuri ca efect al divizării răspund
faţă de creditori pentru obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa prin divizare,
proporţional cu valoarea bunurilor dobândite, afară de cazul când prin actul de divizare
s-au stabilit alte proporţii. În cazul când nu se poate stabili societatea răspunzătoare
pentru o anumită obligaţie, societăţile care au dobândit bunul prin divizare vor
răspunde solidar.
Dispoziţiile legale privind divizarea se aplică şi în cazul desprinderii unei părţi din
patrimoniul unei societăţi şi transmiterii ei către una sau mai multe societăţi existente
sau care iau astfel fiinţă (art. 2501).
Rezumat
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale, adoptată în
condiţiile legii sau prin hotărârea judecătorească.
Actul modificator trebuie să îmbrace forma scrisă și uneori autentică.
Mărirea capitalului social se realizează în condiţiile art. 210 din Legea nr.
31/1990.
Reducerea activului net poate fi determinată de pierderi ale capitalului social sau
realizată prin voința asociaților atunci când nu este determinată de pierderi.
Fuziunea şi divizarea sunt procedee tehnico–juridice prin care se realizează
–63–
restructurarea societăţilor comerciale.
Actul modificator adoptat de asociati imbraca forma autentica atunci cand are ca
obiect
a) majorarea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor
existente
b) modificarea formei juridice a societatii intr-o societate in comandita pe actiuni
c) majorarea capitalului social prin subscriptie publica
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 231-262;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 171-196.
–64–
Unitatea de învățare nr. 10. SOCIETĂŢILE COMERCIALE – dizolvarea și lichidarea
societăților
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza încetării persoanei juridice prin
dizolvarea urmată de lichidarea acesteia, indiferent că se realizează o singurp etapă
(procedură simplificată) ori în două etape (procedură generală).
–65–
contractual, societatea se dizolvă. În acest caz, dizolvarea societăţii operează în temeiul
legii, fără a fi necesară vreo formalitate.
Ca o măsură preventivă, art. 227 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, dispune că asociaţii
trebuie consultaţi cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii cu privire la
eventuala prelungire a acesteia. Dacă administratorii societăţii sau directoratul nu
organizează consultarea, la cererea oricărui asociat, tribunalul va putea dispune prin
încheiere efectuarea consultării. Neefectuarea consultării nu împiedică dizolvarea
societăţii la expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.
Imposibilitatea realizării obiectului de activitate sau realizarea acestuia. Dacă
obiectul de activitate nu se poate realiza, societatea se dizolvă. Dacă obiectul societăţii
s-a realizat, şi deci scopul asociaţilor a fost atins, societatea se dizolvă (de exemplu,
obiectul societăţii a fost construirea unei şosele, care s-a realizat).
Imposibilitatea realizării obiectului societăţii şi realizarea obiectului sunt chestiuni
de fapt, care trebuie dovedite, pentru a justifica dizolvarea societăţii.
Declararea nulităţii societăţii. Nerespectarea cerinţelor legale privind constituirea
societăţii, atrage nulitatea societăţii. Pe data la care hotărârea judecătorească de
declarare a nulităţii a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv şi
intră în lichidare. O atare încetare a existenţei societăţii echivalează cu dizolvarea
societăţii.
Hotărârea adunării asociaţilor. Întrucât constituirea societăţii comerciale se
bazează pe voinţa asociaţilor, manifestată prin actul constitutiv, asociaţii pot decide şi
dizolvarea societăţii. Voinţa asociaţilor privind dizolvarea societăţii se manifestă în
cadrul adunării asociaţilor.
Hotărârea tribunalului. Dizolvarea societăţii prin hotărârea tribunalului are loc
atunci când dizolvarea nu se poate realiza prin hotărârea adunării generale.
Potrivit legii, tribunalul poate hotărî dizolvarea societăţii pentru "motive
temeinice". Un asemenea motiv îl reprezintă neînţelegerile grave dintre asociaţi, care
împiedică funcţionarea societăţii.
Falimentul societăţii. Dacă societatea face obiectul procedurii insolvenţei,
patrimoniul societăţii este lichidat, în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, şi, în
consecinţă, societatea se dizolvă.
Art. 237 din Legea nr. 31/1990 prevede anumite cazuri de dizolvare-sancţiune:
a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni situaţia financiară anuală sau alte
acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerţului;
c) societatea şi-a încetat activitatea sau nu are sediu cunoscut ori asociaţii au
dispărut sau nu au domiciliul ori reşedinţă cunoscută;
d) societatea nu şi-a completat capitalul social în condiţiile legii.
Inactivitatea temporară nu duce la dizolvarea societăţii. Ea trebuie însă anunţată
organului fiscal şi înscrisă în registrul comerţului. Durata inactivităţii nu poate depăşi
trei ani (art.237 alin.2 din Legea nr.31/1990).
–66–
Fiecare dintre aceste căi de dizolvare impune respectarea unor condiţii prevăzute
de lege.
Dizolvarea de drept a societăţii. În cazul dizolvării de drept a societăţii, dizolvarea
se produce de plin drept (ope legis), dacă ipoteza legii este satisfăcută. În consecinţă,
pentru dizolvarea societăţii nu este necesară îndeplinirea nici unei formalităţi.
Legea nr. 31/1990 reglementează dizolvarea de drept a societăţii în cazul expirării
termenului stabilit pentru durata societăţii.
Din moment ce asociaţii au stabilit, prin actul constitutiv, durata societăţii, iar
termenul fixat a expirat, societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării
termenului.
Întrucât dizolvarea se produce de drept, nu este necesară nici o manifestare de
voinţă a asociaţilor şi nici o formalitate de publicitate.
Dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţiilor. Societatea comercială se poate
dizolva prin voinţa asociaţilor, manifestată în cadrul adunării generale.
Pentru dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţilor trebuie respectate condiţiile
stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea, în forma cerută
de lege, se depune la oficiul registrului comerţului, pentru a se menţiona în registru,
după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.
Pentru a proteja pe asociaţi, legea permite revenirea supra hotărârii privind
dizolvarea societăţii.
Dizolvarea societăţii pe cale judecătorească. Societatea comercială poate fi
dizolvată prin hotărârea tribunalului.
Potrivit legii, orice asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice,
dizolvarea societăţii. Legea prezumă drept motive temeinice neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în registrul
comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.
Trebuie arătat că dizolvarea societăţii în condiţiile art.237 din Legea nr.31/1990 se
poate cere de orice persoană interesată, precum şi de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului.
Hotărârea tribunalului privind dizolvarea societăţii se publică în Monitorul Oficial.
Pe data rămânerii definitive a hotărârii tribunalului, societatea va fi radiată din
registrul comerţului, din oficiu.
–67–
cazul fuziunii şi al divizării societăţilor comerciale.
Interdicţia unor operaţiuni comerciale noi. Potrivit art. 233 alin.(2) din Legea
nr.31/1990, din momentul dizolvării, „ directorii, administratorii, respectiv directorii
nu mai pot întreprinde noi operaţiuni”.
Din moment ce a fost dizolvată, societatea nu poate decât să continue realizarea
operaţiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operaţii noi.
Încălcarea interdicţiei legale are drept consecinţă răspunderea personală şi solidară
a administratorilor pentru operaţiunile întreprinse.
–68–
b) Modificările produse de trecerea la faza de lichidare a societăţii comerciale
Trecerea societăţii comerciale în faza lichidării produce anumite consecinţe asupra
societăţii.
Astfel, obiectul şi scopul societăţii se modifică în concordanţă cu finalitatea
lichidării.
Apoi, administratorii societăţii vor fi înlocuiţi cu lichidatorii, care devin organul
de administrare a societăţii în lichidare.
În sfârşit, gestiunea societăţii este predată lichidatorilor, care vor administra
societatea aflată în lichidare.
c) Statutul lichidatorilor
Lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze şi să conducă operaţiunile de
lichidare a societăţii comerciale.
Lichidator poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. Lichidatorul persoană
fizică, ca şi persoana fizică desemnată ca reprezentant permanent de către lichidatorul
persoană juridică, trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii (O.G.
nr.79/1999).
Lichidatorii sunt numiţi prin hotărârea adunării asociaţilor, cu majoritatea
prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv.
În toate cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate, lichidatorii sunt
numiţi de către instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre administratori sau
asociaţi.
Puterile lichidatorilor sunt cele conferite de asociaţi şi cele prevăzute de lege.
–69–
cu ocazia majorării capitalului social, precum şi să primească partea ce li se cuvine din
eventualul profit rămas nedistribuit.
Asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost achitate toate datoriile
faţă de creditorii societăţii şi numai dacă a mai rămas un sold activ.
După terminarea operaţiunilor de lichidare a activului şi pasivului societăţii,
lichidatorii sunt obligaţi să întocmească situaţia finală pentru a constata rezultatele
lichidării, precum şi proiectul de repartizare a activului net între asociaţi.
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile asociaţilor rezultate
din lichidare.
În mod normal, activul net ar trebui să servească pentru rambursarea valorii
aporturilor asociaţilor, iar restul care reprezintă profitul net să fie repartizat între
asociaţi proporţional cu participarea la capitalul social.
Pentru simplificare, cele două operaţiuni sunt contopite şi întregul activ net este
repartizat asociaţilor. În acest scop, legea prevede că lichidatorii trebuie să propună
„repartizarea activului între asociaţi”, în cazul societăţilor în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată, respectiv „partea ce se cuvine fiecărei
acţiuni din repartizarea activului societăţii”, în cazul societăţii pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni (art.263 şi art.268 din Legea nr. 31/1990).
Situaţia financiară finală de lichidare şi proiectul de repartizare a activului net
întocmite şi semnate de lichidatori, trebuie aduse la cunoştinţa asociaţilor, prin
formalităţile prevăzute de lege.
Asociaţii nemulţumiţi pot face opoziţie împotriva situaţiei finale de lichidare şi a
proiectului de repartizare.
Pe baza propunerilor de repartizare aprobate, asociaţii vor încasa sumele de bani
care li se cuvin.
Rezumat
Încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze:
dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii.
Cele două faze sunt distincte şi în consecinţă ele trebuie parcurse în mod
succesiv. Excepţional, în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată, asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare a
societăţii.
Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de art. 227
din Legea nr. 31/1990.
Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca
–70–
scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii,
încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata
datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 262-287;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 196-215.
–71–
Unitatea de învățare nr. 11. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea pe acţiuni
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților pe acțiuni. Unitatea de învațământ tratează suplimentar regelementarea
aplicabilă numai societăților pe acțiuni care completează regulile generale de
constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior. Aceste reguli speciale
sunt aplicabile numai societății pe acțiuni, afară de excepție stabilită expres de lege.
–72–
a) Actele constitutive ale societăţii
Potrivit art.5 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni se constituie prin contract
de societate şi statut. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate şi sub forma
unui înscris unic, numit act constitutiv.
Contractul de societate. Acesta trebuie să se încheie în formă scrisă prevăzută de
lege şi să cuprindă elementele prevăzute de art.8 din Legea nr.31/1990.
Asociaţii. Ca în orice societate comercială, asociaţii societăţii pe acţiuni, denumiţi
acţionari pot fi persoane fizice sau juridice.
Pentru această formă de societate, legea impune un număr minim al acţionarilor;
aceste societăţi se pot constitui dacă au cel puţin 2 acţionari.
Firma societăţii. În cazul societăţii pe acţiuni, firma se compune dintr-o denumire
proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea
scrisă în întregime „societate pe acţiuni”, sau scrisă prescurtat „S.A.” (art. 56 din
Legea nr. 265/2022).
Capitalul social. În contractul de societate trebuie să se prevadă capitalul social
subscris şi cel vărsat.
Capitalul societăţii pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei cu posibilitatea
Guvernului de a dispune majorarea capitalului social astfel încât să nu fie sub
echivalentul sumei de 25.000 euro. Deci, capitalul social subscris nu poate fi sub
plafonul minim prevăzut de lege.
La constituirea societăţii, capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va
putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de
capital social, va trebui vărsat, pentru aportul în numerar, în termen de 12 luni de la
înmatricularea societăţii, iar pentru acţiunile emise pentru aport în natură, în termen de
cel mult 2 ani de la data înmatriculării (art.9 din Legea nr.31/1990).
Aporturile asociaţilor. În contractul de societate trebuie arătat aportul fiecărui
asociat. Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanţe. În societatea pe acţiuni,
aportul constând în prestaţii în muncă nu este permis.
Acţiunile. Contractul de societate trebuie să arate numărul şi valoarea nominală a
acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative. Dacă sunt mai multe categorii de
acţiuni, se va arăta numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii
de acţiuni.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei (art. 93 din Legea
nr.31/1990).
Administratorii societăţii. În contractul de societate, asociaţii trebuie să
menţioneze datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere. De asemenea trebuie
prevăzute puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat.
Cenzorii societăţii. În contractul de societate trebuie să se prevadă datele de
identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar.
Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea
societăţii. În contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea
hotărârilor în adunarea generală şi modul de lucru al administratorilor.
Tot astfel, în contract trebuie să se prevadă clauze privind conducerea,
–73–
administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare.
Avantajele rezervate fondatorilor. Contractul de societate trebuie să prevadă
eventualele avantaje conferite fondatorilor pentru activitatea lor legată de constituirea
societăţii.
Operaţiunile încheiate de asociaţi în contul societăţii. Constituirea societăţii pe
acţiuni implică anumite operaţiuni şi cheltuieli. Întrucât acestea se realizează în contul
societăţii, legea prevede că în contractul de societate trebuie să se prevadă operaţiunile
încheiate de asociaţi în contul societăţii ce se constituie şi pe care societatea urmează
să le preia, precum şi sumele ce trebuie plătite pentru acele operaţiuni.
Statutul societăţii. Statutul societăţii pe acţiuni se încheie în formă scrisă
prevăzută de lege.
Aşa cum am arătat, statutul societăţii cuprinde datele de identificare ale asociaţilor
şi clauze privind organizarea şi funcţionarea societăţii.
–74–
c) Formalităţile necesare constituirii societăţii
Formalităţile necesare constituirii societăţii sunt cele prevăzute de Legea
nr.31/1990 pentru constituirea oricărei societăţi comerciale: întocmirea actelor
constitutive şi înmatricularea societăţii.
Formalităţile menţionate sunt aceleaşi, atât în cazul constituirii simultane, cât şi în
cazul constituirii continuate sau prin subscripţie publică.
Societatea pe acţiuni devine persoană juridică din ziua înregistrării sale în registrul
comerţului.
–75–
Legea stabileşte unele reguli speciale pentru vânzarea acţiunilor de către acţionari
prin ofertă publică, conform legii pieței de capital.
c) Administrarea societăţii
Prin Legea nr. 31/1990 în forma actuală modificată şi completată prin Legea nr.
441/2006 şi prin O.U.G. nr. 82/2007, a fost consacrată o nouă concepţie privind
administrarea şi conducerea societăţii pe acţiuni. Noua reglementare materializează
principiile guvernării corporative şi asigură armonizarea cu reglementările din ţările
Uniunii Europene.
Potrivit dispoziţiilor actuale ale Legii nr. 31/1990, administrarea şi conducerea
societăţii pe acţiuni se realizează, fie prin consiliul de administraţie și directorii
societăţii (sistemul unitar), fie prin directori şi consiliul de supraveghere (sistemul
dualist).
O persoană fizică poate exercita concomitent cel mult 5 mandate de administrator
şi/sau de membru al consiliului de supraveghere în societăţi pe acţiuni al căror sediu se
află pe teritoriul României (Art. 15316 al. 1 din Legea 31/1990).
–76–
organizarea adunării generale a acţionarilor şi implementarea hotărârilor acestora;
introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie, legea cere prezenţa cel
puţin a jumătate din numărul membrilor consiliului, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede altfel, iar deciziile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Potrivit actualei reglementări consiliul de administraţie poate crea comitete
consultative, însărcinate cu desfăşurarea de investigaţii şi cu elaborarea de recomandări
pentru consiliul .
Activitatea comitetelor consultative este specializată pe domenii precum auditul,
remunerarea administratorilor, directorilor, cenzorilor şi personalului, nominalizarea de
candidaţi pentru diferite posturi de conducere.
În cazul societăţilor pe acţiuni ale căror situaţii financiare a anuale sunt supuse
obligaţiei legale de auditare financiară, crearea unui comitet de audit este obligatorie.
Directorii societăţii sunt cei care exercită conducerea societăţii. În acest scop art.
143 din lege dispune” consiliul de administraţie poate delega conducerea societăţii
unuia sau mai multor directori, numind pe unul din ei director general”.
Director al unei societăţi pe acţiuni poate numai o persoană fizică.
Directorul general poate fi același cu președintele consiliului de administrație.
Dacă sunt persoane diferite, directorul general va deține puterea de reprezentare a
societății în relația cu terții.
Potrivit legii, directorii sunt responsabili cu luarea tuturor măsurilor aferente
conducerii societăţii, în limitele obiectului de activitate al societăţii şi cu respectarea
competenţelor exclusive rezervate de lege sau de actul constitutiv consiliului de
administraţie şi adunării generale a acţionarilor.
–77–
jumătate din numărul membrilor directoratului, dacă prin actul constitutiv nu se
prevede un număr mai mare.
Deciziile în cadrul directoratului se iau cu votul majorităţii celor prezenţi.
Consiliul de supraveghere este format din cel puţin 3 şi cel mult 11 membri
numiţi de adunarea generală a acţionarilor cu excepţia primilor membri care sunt
desemnaţi prin actul constitutiv.
Calitatea de membru al consiliului de supraveghere o poate avea o persoană fizică
sau o persoană juridică. persoanele care potrivit legii nu pot fi fondatori nu pot fi nici
membrii ai consiliului de supraveghere.
Membrii consiliului de supraveghere nu pot fi concomitent membrii ai
directoratului şi nici nu pot încheia un contract de muncă cu societate.
Durata funcţiei este stabilită prin actul constitutiv , dar ea nu poate depăşi 4 ani cu
posibilitatea de a fi realeşi.
Raporturile dintre membrii consiliului de supraveghere şi societate sunt cele
referitoare la mandat şi prevăzute de Legea nr. 31/1990.
Principalele atribuţii ale consiliului de supraveghere sunt: exercitarea controlului
permanent asupra conducerii societăţii de către directorat; numeşte şi revocă membrii
directoratului; verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv şi hotărârile adunării
generale a operaţiunilor de conducere a societăţii.
Consiliul de supraveghere se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni şi este convocat
de preşedintele său.
Pentru validitatea deciziilor consiliului de supraveghere este necesară prezenţa cel
puţin a jumătate din numărul membrilor consiliului, iar deciziile se iau cu votul
majorităţii celor prezenţi.
Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative, formate din cel puţin 2
membri.
d) Cenzorii societăţii
În societatea pe acţiuni, controlul asupra actelor şi operaţiunilor administratorilor
se exercită de către auditorii financiari sau cenzori, în condiţiile legii.
La societăţile pe acţiuni ale căror situaţii financiare sunt supuse obligaţiei legale de
auditare alegerea auditorilor financiari este obligatorie.
În celelalte cazuri, adunarea generală ordinară va hotărî contractarea auditului
financiar.
Societățile pe acțiuni sunt obligate să aibă 3 cenzori și un supleant, dintre care
unul trebuie să fie expert contabil.
–78–
se face de către societatea emitentă, cu plata dobânzii aferente.
Rezumat
Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai evoluată
a societăţii comerciale.
Capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi
transmisibile;
Legea consacră două modalităţi de formare a capitalului social: constituirea
simultană și constituirea continuată sau prin subscripţie publică.
Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social care au o anumită valoare nominală.
Consiliul de administraţie este format dintr-un număr impar de administratori
desemnaţi în condiţiile legii.
Directorii societăţii sunt cei care exercită conducerea societăţii.
Directoratul este desemnat de consiliul de supraveghere și asigură conducerea
societăţii.
Consiliul de supraveghere exercită controlul permanent asupra conducerii
societăţii de către directorat.
Obligaţiunile sunt titluri de valoare (de credit) care încorporează îndatorirea
societăţii.
În cazul atiunilor :
a) societatea le poate răscumpăra de la acționari oricând
b) dau dreptul la o cotă parte din profitul societății, dacă dividendele sunt votate
de către adunarea generală
c) nu permit dreptul la informare
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 304-359;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 220-253.
–79–
Unitatea de învățare nr. 12. SOCIETĂŢILE COMERCIALE - Societatea cu răspundere
limitată
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților cu răspundere limitată. Unitatea de învațământ tratează suplimentar
regelementarea aplicabilă numai societăților cu răspundere limitată care completează
regulile generale de constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior.
Aceste reguli speciale sunt aplicabile numai societății cu răspundere limitată, afară de
excepție stabilită expres de lege.
–80–
12.2. Constituirea societăţii cu răspundere limitată
La baza constituirii societăţii se află actele constitutive ale societăţii.
Pentru constituirea societăţii cu răspundere limitată trebuie îndeplinite
formalităţile cerute de lege.
b) Administratorii societăţii
Societatea cu răspundere limitată este administrată de unul sau mai mulţi
administratori.
Administratorii pot fi asociaţi sau neasociaţi şi sunt desemnaţi prin actul
constitutiv şi aleşi de adunarea asociaţilor.
Administratorii nu pot primi, fără autorizarea adunării asociaţilor, mandatul de
–81–
administrator în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, nici să
facă acelaşi fel de comerţ ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei
persoane fizice sau juridice, sub sancţiunea revocării şi răspunderii pentru daune (ert.
197 al. 2 din Legea 31/1990).
Când, prin actul constitutiv, sunt numiţi mai mulţi administratori, asociaţii pot
prevedea ca ei să lucreze împreună sau individual.
Administratorii societăţii pot face toate operaţiile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, afară de restricţiile stabilite de actul
constitutiv sau de lege.
Dreptul de a reprezenta societatea aparţine administratorului care a fost
împuternicit prin actul constitutiv sau prin hotărârea adunării asociaţilor, în calitate de
reprezentant al societăţii. Dacă prin actul constitutiv nu s-a stabilit care administrator
are puterea de reprezentare a societăţii, legea prezumă că dreptul de a reprezenta
societatea aparţine fiecărui administrator. În lipsa numirii unui adminsitrator, deciziile
și răspunderea revin solidar asociaților.
Asociatul care într-o operaţiune det are interese contrare celor ale soc nu poate lua
parte la decizie privind acea operaţiune, sub sancţiunea răspunderii pentru daune, dacă
fără votul său nu s-ar fi obţinut majoritatea (art. 197 al. 3 coroborat cu art. 79).
În cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, atribuţiile
administratorilor sunt exercitate de către asociatul unic, dacă el are şi calitatea de
administrator.
–82–
aplică, dacă prin actul constitutiv nu s-a dispus altfel. Pentru explicare, dacă actul
constitutiv nu menționează nimic cu privire la posibilitatea continuării cu moștenitorii,
atunci moștenitorii vor ocupa locul autorilor lor (defunctul). Invers, în cazul în care
actul constitutiv interzice expres continuare cu moștenitorii sau dacă asociaţii rămaşi
nu preferă să continue societatea cu moştenitorii, prin votul în adunarea generală,
atunci societatea trebuie să plătească partea ce se cuvine moştenitorilor, după ultimul
bilanţ contabil aprobat, în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului (art.
230 din Legea 31/1990).
–83–
237) şi regulilor speciale prevăzute de lege pentru această formă de societate.
Sunt 2 cauze specifice pentru SRL:
a) diminuarea activului net al societății (art. 228 al. 1 care trim la 15324);
b) reducerea nr asociaţilor la unul singur, atunci când acest asociat nu hotărăşte
continuarea existenţei socității ca SRL cu asociat unic (art. 229).
Rezumat
Asocierea în cadrul unei societăți cu răspundere limitată se bazează pe încrederea
asociaţilor.
Capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale.
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut
sau, după caz printr-un înscris unic.
Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie al societăţii.
Părţile sociale încorporează anumite valori patrimoniale şi, deci, ele pot fi
transmise, în condiţiile legii.
Se pot retrage din societate numai actionarii care au votat impotriva unei
hotarari care a avut ca obiect
a) prelungirea duratei societatii
b) dizolvarea societatii
c) fuziunea sau divizarea societatii
–84–
Tema de control nr. 3
Realizați o prezentare orală sau scrisă a uneia dintre următoarele teme sau o alta
aleasă de către dvs din materie.
Exemple de subiecte :
1. Acțiunile emise de o societate pe acțiuni
2. Oligațiunile emise de o societate pe acțiuni
3. Sistemul unitar de administrare al unei societăți pe acțiuni
4. Sistemul dualist de administrare al unei societăți pe acțiuni
5. Regimul administrării unei societăți cu răspundere limitată
6. Transmiterea părților sociale la o societate cu răspundere limitată
7. Retragerea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată
8. Excluderea asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 363-388;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2021, pag. 253-270.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
–85–