Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2019
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
ISBN: 978-606-751-740-8
Introducere
Dreptul comercial constituie o ramură autonomă de drept, care face parte din subsistemul
dreptului privat şi are ca ansamblu de reglementări de drept comun – Dreptul civil. În esenţă, în
cadrul disciplinei Dreptul comercial (care se studiază în ambele semestre ale anului al III-lea), sunt
analizate aspectele care vizează naşterea, executare, modificarea, suspendarea şi încetarea
raporturilor juridice de comerț. Din acest motiv, precum şi din raţiuni de ordin didactic, am împărţit
materia prin raportare la elementele raportului juridic, astfel cum sunt stăpânite de la materia
Dreptului civil – Teoria generală.
Astfel, primul semestru este dedicat studiului elementelor fundamentale ale dreptului comercial
și a noțiunilor care fundamentează domeniul. Apoi, se va aprofunda studiul părților raportului juridic
comercial, persoanele fizice – profesioniștii și persoanele juridice – societățile comerciale. Materia
este presărată cu trimiteri la legislația în vigoare precum și la jurisprudența esențială pentru
cunoașterea acestei ramuri de drept.
Obiectivele cursului
–5–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Competenţe conferite
La aceasta se adaugă:
- suportul de curs;
- bibliografia indicată;
- site-urile de jurisprudenţă.
Structura cursului
Cursul este structurat în 12 unităţi de învăţare şi conţine trei teme de control, după
unităţile de învăţare 5, 10 şi 12. Rezolvarea temelor de control se transmite fie
electronic prin intermediul platformei eLis fie prin predare pe suport hărtie titularului
se curs.
–6–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cerinţe preliminare
Evaluarea
Nota finală va fi alcătuită din rezultatul la examinarea finală prin examen (70%) şi
evaluarea celor trei teme de control (câte 10% fiecare).
Examinarea finală va consta în 8-20 de grile din materia indicată și/sau 2-3 subiecte
teoretice, care trebuie tratate analitic;
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii unei prezentări scrise sau
orale, care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei.
Referatul scris nu poate avea mai puţin de 10 pagini şi nici mai mult de 25 de pagini şi
trebuie să aibă elemente de originalitate. Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei
drepturilor de autor, studenţii vor prezenta odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie
răspundere că nu au adus atingere dreptului de autor.
Promovarea examenului presupune obţinerea unei note mai mari sau egale cu 5, în
care să aibă o pondere de cel puţin 50% nota de la examenul propriu-zis. Studenţii
care nu au obţinut cel puţin nota 5 (50%) la examenul propriu-zis, nu pot promova
examenul pe baza notării făcute la evaluarea temelor de control.
–7–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere ........................................................................................................................................... 5
Cuprins ................................................................................................................................................. 8
–8–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Introducere ......................................................................................................................................... 31
Obiectivele unităţii de învăţare .......................................................................................................... 31
Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................ 31
5.1. Definiția și categoriile de auxiliari. ............................................................................................. 31
5.2. Intermediarii comerciali .............................................................................................................. 31
Test de autoevaluare a cunoștințelor .................................................................................................. 32
Tema de control nr. 1 ......................................................................................................................... 32
Bibliografie ........................................................................................................................................ 33
–9–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–10–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop fundamentarea noțiunilor de comerț, drept
comercial, raport comercial, izvoarele dreptului comercial, precum și analiza acestora.
Definiția dreptului comercial este indicată și explicată în prealabil.
–11–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–12–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
Codul Civil ne oferă în art. 3 definiția activității profesionale și profesionale
coemrciale respectiv a profesionistului. Aceste noțiuni trebuie coroborate cu toate
celelalte care urmează a le studia.
Dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice de drept privat care sunt
aplicabile raporturilor juridice la care participă comercianții, în calitate de profesioniști
ai activității comerciale.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 9-29;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 1-15.
–13–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunilor de întreprindere și
diferența dintre o întreprindere lucrativă comercială și una civilă.
–14–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–15–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Actele juridice încheiate în cadrul întreprinderii civile sunt acte juridice cu caracter
civil.
Rezumat
Noul Cod Civil a schimbat radical concepția privind întreprinderea în art. 3 alin. 3
C.civ.
Scopul activității întreprinderii comerciale este numai obținerea de profit (lucrativ).
Scopul întreprinderii civile consta în obținerea de venituri (onorarii) niciodată profit.
Daca o faptă este comercială numai pentru una din părţi, se aplică:
a) legea civilă pentru necomerciant şi legea comercială pentru comerciant;
b) Codul Civil;
c)legea comercială cea mai apropiată de natura raportului juridic
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, editia
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 29-35;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 15-23.
–16–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop definirea noțiunii de profesionist precum
și analiza felurilor profesoniștilor persoane fizice. Aceștia se înmatriculează,
desfășoară activități și îți încetează activitatea. Toate aceste aspecte precum și
drepturile, obligațiile, limitele și studiile sau actele necesare dobândirii acestei calități
trebuie analizate separat.
–17–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–18–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–19–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–20–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–21–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–22–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Fiecare oficiu teritorial este condus administrativ de un director general care asigură
controlul de legalitate a înregistrărilor în registrul comerţului.
Registrul comerţului este public. Deci, orice persoană interesată poate lua cunoştinţă
de înregistrările cuprinse în registrul comerţului. În acest sens, legea prevede că oficiul
registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului, copii
certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului, ca şi de pe actele
prezentate la efectuarea înregistrărilor. De asemenea, oficiul registrului comerţului are
obligaţia să elibereze certificate care să ateste că un anumit act sau fapt este sau nu
înregistrat.
Comercianţii au obligaţia ca, înainte de începerea comerţului, să ceară
înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea
comerţului, să ceară înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele
a căror înregistrare este prevăzută de lege. Aceste obligaţii revin şi persoanelor fizice şi
juridice prevăzute de lege (de ex., grupurile de interes economic).
Înmatricularea în registrul comerţului se realizează în baza unei cereri tip adresate
Biroului unic din cadrul oficiului registrului comerţului, însoţită de actele prevăzute de
lege.
Odată cu cererea se depune şi declaraţia-tip pe proprie răspundere, care, în cazul
persoanei juridice, trebuie semnată de asociaţi sau de administratori, din care să rezulte
că persoana fizică sau juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de lege
(prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţia mediului, sanitar, sanitar-veterinar etc.).
Înmatricularea se dispune prin încheiere, de către directorul general al oficiul
registrului comerţului.
La înmatriculare se eliberează solicitantului certificatul de înregistrare conţinând
numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare, precum şi
certificatul constatator al înregistrării declaraţiei-tip pe proprie răspundere privind
îndeplinirea condiţiilor de funcţionare. Ele atestă îndeplinirea condiţiilor legale privind
luarea în evidenţă şi începerea activităţii.
Înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului priveşte modificările intervenite
după înmatricularea în registrul comerţului. Se înscriu în registrul comerţului menţiuni
numai în legătură cu actele şi faptele prevăzute de lege (modificarea actului constitutiv
al societăţii comerciale, deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului,
etc.).
Înmatricularea şi înregistrarea menţiunilor în registrul comerţului au rol de
publicitate, pentru a le face opozabile terţilor.
Cei păgubiţi prin înregistrările efectuate pot cere radierea lor, în condiţiile art.25 din
Legea nr.26/1990.
–23–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
Codul Civil apelează la noțiunea de întreprindere, așadar profesionistul este orice
persoană care exploatează o întreprindere (art. 3).
Prin activitate economică se înțelege activitatea agricolă, industrială, comercială,
desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată
în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor
beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, individual și independent,
folosind, în principiu, forța sa de muncă și aptitudinile sale profesionale.
Persoana fizică poate desfășura activități economice, în calitate de întreprinzător,
adică prin organizarea unei întreprinderi individuale.
–24–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Intreprinderea familiala
a) nu are personalitate juridica
b) dobandeste personalitate juridica prin inregistrarea in registrul comertului
c) dobandeste personalitate juridica numai dupa constituirea patrimoniului de
afectatiune
Notiunea de profesionist
a) include categoriile de comerciant, intreprinzator, operator economic
b) include categoriile de comerciant si intreprinzator dar nu include categoria
operatorilor economici
c) include categoriile de comerciant si operator economic dar nu include
categoria de intreprinzator
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 35-88;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 23-49.
–25–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop înțelegerea noțiunilor de fond de comerț
și de patrimoniu de afectațiune.
–26–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
să rezerve o parte din patrimoniul său, pentru realizarea unei activități economice.
Această parte din patrimoniu destinată desfășurării activității economice constituie
patrimoniul de afectațiune. Acesta include fondul de comerț al persoanei fizice sau
juridice dar și drepturile și obligațiile corelative acestuia.
–27–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–28–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–29–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
comerţ [art.21 lit.a) din lege]. Această menţiune este opozabilă terţilor de la data
efectuării ei în registrul comerţului.
Rezumat
Fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile,
corporale şi incorporale, pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi
comerciale, în scopul atragerii clientelei şi, implicit, obţinerii de profit.
Fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele
fac parte din patrimoniul acestuia.
Fondul de comerţ este un bun mobil incorporal căruia i se aplică regulile privind
bunurile mobile incorporale.
Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde
două categorii de bunuri: incorporale şi corporale.
Firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în câmpul
activităţii comerciale.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.
Clientela este totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit
la acelaşi comerciant.
Fondul de comerț este supus regulilor generale privind contractul de vânzare –
cumpărare.
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 88-108;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 49-64.
–30–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop stabilirea dinstincției între auxiliarii
dependenți și cei independenți, la care comercianții apelează. De asemnea, se va stabili
care sunt categoriile de intermediari comerciali.
–31–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
C.civ.)
În cadrul rap de mandat fără reprez putem avea:
Consignatarul care este persoana care, în baza împuternicirii comerciantului, încheie
acte juridice de vânzare a unor bunuri mobile ale comerciantului, în nume propriu, dar
pe seama comerciantului (art. 2054 C.civ.), sau
Expeditorul care este persoana care se obligă față de comerciant să încheie în nume
propriu, dar pe seama comerciantului contracte de transport și să îndeplinească
operațiunile accesorii (art.2064 C.civ.).
c) Agenții comerciali. Sunt persoane împuternicite de un comerciant, în mod
statornic, fie să negocieze, fie să negocieze și să încheie contracte, în numele și pe
seama comerciantului, în schimbul unei remunerații, în una sau mai multe regiuni
determinate (art. 2072 C.civ.).
d) Agenții speciali care acționează pe piețele reglementate:
- în cadrul piaței de capital operează societățile de servicii de investiții
financiare autorizate de C.N.V.M. și instituțiile de credit autorizate de B.N.R.; separat,
operează și traderi (Lg 297/2004 privind piața de capital).
- în cadrul piaței burselor de mărfuri operează societățile de brokeraj și
brokeri (Lg. 357/2005);
- în cadrul pieței asigurărilor și reasigurărilor operează agenții de
asigurare și brokerii de asigurare (Lg. 32/2000)
e) intermediarii ocazionali. Sunt persoanele care pun în legătură un comerciant
cu altul în vederea încheierii unui act juridic (art. 2096 C.civ.).
–32–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 108-111;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 64-83.
–33–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementării și a noțiunilor
de bază privitoare la societatea comercială, definiția, clasificarea și elementele care
compun personalitatea juridică spre deosebire de personele fizice ca o compun.
către asociat.
Aportul în numerar. Acest aport are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se
obligă să o transmită societăţii.
Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale,
aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale, indiferent de
forma ei (art.16 din Legea 31/1990).
Aportul în natură. Acest aport are ca obiect anumite bunuri, care pot fi: bunuri
imobile (clădiri, instalaţii, etc.) şi bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri, etc.) sau
incorporale (creanţe, fond de comerţ, etc.).
Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste
aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă
a bunurilor către societate (art.16 alin.2 din Legea 31/1990).
Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra
bunului ori a dreptului de folosinţă. În lipsa unei stipulaţii contrare, bunurile devin
proprietatea societăţii (art.65 din Legea 31/1990).
Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se
putea stabili valoarea părţilor de interes, părţilor sociale sau a acţiunilor cuvenite
asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către asociaţi sau, când
este necesar, de către experţi.
Aportul în industrie. În terminologia legii, aportul în industrie constă în munca sau
activitatea pe care asociatul promite să o efectueze în societate, având în vedere
competenţa şi calificarea sa.
Aportul în prestaţii în muncă este permis numai asociaţilor din societatea în nume
colectiv şi asociaţilor comanditaţi din societatea în comandită.
În actul constitutiv, trebuie să se arate aportul fiecărui asociat.
Legea nu cere ca aporturile asociaţilor să fie egale ca valoare sau ca ele să aibă
acelaşi obiect şi nici ca aportul unui asociat să aibă un obiect unitar.
Asumarea obligaţiei de aport este denumită subscriere la capitalul societăţii. Ea se
naşte prin semnarea contractului de societate sau, după caz, prin participarea la
subscripţia publică.
Efectuarea aportului poartă denumirea de vărsare a capitalului (vărsământ).
Asociaţii sunt obligaţi să efectueze aporturile potrivit stipulaţiilor din contractul de
societate şi cu respectarea dispoziţiilor legii.
Dacă asociatul nu a respectat termenele de efectuare a aportului şi, prin aceasta, a
cauzat societăţii anumite prejudicii, el este obligat la plata de despăgubiri, în condiţiile
dreptului comun.
Pentru cazul când aportul a fost stipulat în numerar, legea prevede că asociatul "este
obligat şi la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia să se facă vărsământul".
Aporturile asociaţilor trebuie privite nu numai în individualitatea lor, ci şi în
totalitatea acestora. Aceste aporturi reunite formează capitalul social al societăţii şi,
totodată, ele constituie elemente ale patrimoniului societăţii.
Capitalul social şi patrimoniul societăţii sunt două concepte strâns legate între ele,
dar nu trebuie confundate.
Capitalul social. Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege
expresia valorică a totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor care
–35–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
participă la constituirea societăţii. Capitalul social mai este denumit şi capital nominal.
Capitalul social are o semnificaţie contabilă; el nu are o existenţă reală, concretă, ci
reprezintă o cifră convenită de asociaţi.
În bilanţul societăţii, capitalul social apare evidenţiat la pasiv, deoarece el reprezintă
aporturile asociaţilor, care, la dizolvarea societăţii, trebuie restituite. În schimb,
bunurile efective care constituie aporturile asociaţilor figurează în activul bilanţului,
întrucât ele aparţin societăţii.
Capitalul social are însă şi o semnificaţie juridică; el constituie limita gajului
general al creditorilor societăţii, în sensul că în patrimoniul societăţii trebuie să existe
bunuri a căror valoare să fie cel puţin în limita capitalului social.
În scopul asigurării intereselor creditorilor societăţii, pentru anumite forme de
societate, legea stabileşte un plafon minim al capitalului social: 90.000. lei, în cazul
societăţii pe acţiuni sau comandită pe acţiuni; 200 lei, în cazul societăţii cu răspundere
limitată.
În privinţa capitalului social, legea distinge între capitalul subscris şi capitalul
vărsat.
Capitalul subscris reprezintă valoarea totală a aporturilor pentru care asociaţii s-au
obligat să contribuie la constituirea societăţii. Capitalul subscris coincide cu capitalul
social.
Capitalul vărsat este valoarea totală a aporturilor efectuate şi care au intrat în
patrimoniul societăţii.
Capitalul social al societăţii este divizat în anumite fracţiuni, denumite diferit după
forma juridică a societăţii: părţi de interes, în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă; părţi sociale, în cazul societăţii cu răspundere limitată;
acţiuni, în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni.
Asociaţii dobândesc în schimbul aportului un număr de părţi de interes, părţi sociale
sau acţiuni corespunzător valorii aportului fiecăruia.
Patrimoniul societăţii. Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor cu valoare economică aparţinând societăţii.
Patrimoniul social cuprinde: activul social şi pasivul social, care se evidenţiază în
bilanţul societăţii cu respectarea dispoziţiilor legale contabile.
Între capitalul social şi patrimoniul societăţii există unele deosebiri.
Astfel, în timp ce capitalul social este expresia valorică a aporturilor asociaţilor,
patrimoniul societăţii este o universalitate juridică, în care sunt cuprinse toate
drepturile şi obligaţiile, precum şi bunurile societăţii.
Apoi, spre deosebire de capitalul social care nu are o existenţă reală, patrimoniul
cuprinde elemente concrete, adică totalitatea bunurilor societăţii.
În sfârşit, pe când capitalul social este fix, patrimoniul societăţii are o compoziţie şi
o valoare care variază, în funcţie de rezultatele activităţii societăţii.
b) Intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale
(affectio societatis)
Un alt element esenţial al contractului de societate îl reprezintă elementul
psihologic, adică intenţia asociaţilor de a colabora în desfăşurarea activităţii comerciale
(affectio societatis).
Affectio societatis presupune intenţia de colaborare voluntară a asociaţilor, de a
–36–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–37–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
răspundere limitată.
Deosebirile dintre diferitele forme ale societăţii comerciale au drept criteriu
întinderea răspunderii asociaţilor faţă de terţi pentru obligaţiile societăţii (art.3 din
Legea nr.31/1990)
a) Societatea în nume colectiv este acea societate ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor.
b) Societatea în comandită simplă este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor
comanditaţi; asociaţii comanditari răspund numai până la concurenţa aportului lor.
c) Societatea pe acţiuni este societatea al cărei capital social este împărţit în acţiuni,
iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social; acţionarii răspund numai în
limita aportului lor.
d) Societatea în comandită pe acţiuni este societatea al cărei capital social este
împărţit în acţiuni, iar obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi; asociaţii comanditari
răspund numai până la concurenţa aportului lor.
e) Societatea cu răspundere limitată este societatea ale cărei obligaţii sociale sunt
garantate cu patrimoniul social; asociaţii răspund numai în limita aportului lor.
Enumerarea formelor juridice ale societăţii comerciale are un caracter limitativ.
Persoanele care doresc să constituie o societate comercială sunt libere să aleagă
oricare formă de societate prevăzută de lege.
În mod excepţional, forma de societate este impusă de lege (societăţile din domeniul
bancar şi al asigurărilor).
Rezumat
Reglementarea generală, dreptul comun, în materia societăţilor comerciale este
cuprinsă în Legea nr.31/1990 privind societăţile.
Societatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane reunite pentru
exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii profitului rezultat.
Prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în
societate un anumit bun, o valoare patrimonială.
Prin capitalul social al unei societăţi comerciale se înţelege expresia valorică a
totalităţii aporturilor în numerar şi în natură ale asociaţilor .
Patrimoniul societăţii îl constituie totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare
economică aparţinând societăţii.
Scopul societăţii este acela de a realiza profit din activitatea comercială
desfăşurată şi de a-l împărţi între asociaţi.
Societatea comercială îmbracă una din următoarele forme juridice: societatea în
nume colectiv; societatea în comandită simplă; societatea pe acţiuni; societatea în
comandită pe acţiuni; societatea cu răspundere limitată.
–38–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 111-145;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 83-100.
–39–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea reglementărilor ce privesc
constituirea societăților comerciale, înmatricularea acestora precum și a incidentelor ce
pot surveni în timpul înmatriculării sau ulterior. De asemenea, unitatea de învățământ
cuprinde prezentarea elementelor ce pot conduce la anularea societății sau la
neînmatricularea acesteia.
–40–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
A. Contractul de societate
Condiţiile pentru validitatea contractului de societate sunt următoarele:
consimţământul valabil al părţilor care se obligă, capacitatea de a contracta, un obiect
determinat şi o cauză licită.
a) Consimţământul părţilor. Încheierea contractului de societate presupune
manifestarea de voinţă a părţilor, în sensul încheierii contractului (art.984 C.civ.).
Potrivit legii, societatea comercială va avea cel puţin doi asociaţi, în afară de cazul
când legea prevede altfel (art.4 din Legea nr.31/1990).
Voinţa fiecăreia dintre părţile contractante trebuie să fie animată de intenţia de a
desfăşura în comun o activitate comercială (affectio societatis).
Persoanele care încheie contractul de societate şi, deci, îl semnează, au calitatea de
fondatori. Mai au această calitate şi persoanele care au un rol determinant în
constituirea societăţii.
Nu pot fi fondatori şi, deci, nu pot încheia contractul de societate, persoanele care,
potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă,
abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare
sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de lege.
b) Capacitatea părţilor. O persoană fizică poate fi parte în contractul de societate
dacă are capacitatea pentru a încheia acest act juridic.
c) Obiectul contractului. Noţiunea de obiect al contractului de societate
desemnează activitatea societăţii.
Obiectul societăţii este convenit de către asociaţi şi trebuie arătat în contractul de
societate.
Activităţile comerciale care formează obiectul societăţii pot consta în producerea şi
comercializarea mărfurilor, executarea de lucrări ori prestarea de servicii.
d) Cauza contractului. În contractul de societate, cauza este participarea fiecărui
asociat la rezultatele activităţii comerciale desfăşurate în comun, adică împărţirea
profitului.
În cazul nerespectării condiţiilor de fond, prevăzute de art.948 C.civ., contractul de
societate este lovit de nulitate.
e) Forma scrisă a contractului. Contractul de societate se încheie în formă scrisă.
Contractul poate fi încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată.
În mod excepţional, contractul trebuie încheiat sub formă autentică în următoarele
cazuri: printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; se
constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă; societatea pe acţiuni se
constituie prin subscripţie publică.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea societăţii.
f) Consecinţele nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv. În
privinţa nerespectării condiţiilor de formă ale actului constitutiv trebuie făcută o
distincţie.
În cazurile când legea permite încheierea actului constitutiv în forma înscrisului sub
semnătură privată, condiţia de formă este cerută ad probationem. În consecinţă, dovada
actului constitutiv se poate face numai prin înscris.
În cazurile când legea impune forma autentică a actului constitutiv, condiţia de
formă este cerută ad validitatem. Nerespectarea formei autentice a actului constitutiv
–41–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–42–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–43–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–44–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–45–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–46–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
–47–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 145-189;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 100-127.
–48–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza organelor care asigură organizarea
și desfăurarea activităților în cadrul unei societăți comerciale, anume adunările
generale, administratorii și cenzorii/auditorii.
–49–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor etc. (art.111 din
Legea nr.31/1990).
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin o
pătrime din numărul total de drepturi de vot; hotărârile se iau cu majoritatea voturilor
exprimate, dacă în actul constitutiv sau în lege nu se prevăd cerinţe mai ridicate de
cvorum majoritate (art. 112 din Legea nr. 31/1990). Dacă nu se realizează prezenţa
cerută sau majoritatea necesară luării hotărârilor, adunarea ce se va întruni, după o a
doua convocare, poate să delibereze asupra aceloraşi probleme indiferent de cvorumul
întrunit, luând hotărâri cu majoritatea voturilor exprimate.
În societatea cu răspundere limitată, asupra problemelor obişnuite, adunarea decide
prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale (art. 192
din Legea nr. 31/1990).
În cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită simplă, hotărârile se
iau prin votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.
Adunarea extraordinară. Această adunare se întruneşte ori de câte ori este nevoie
a se lua o hotărâre în probleme care reclamă modificarea actelor constitutive ale
societăţii. Asemenea probleme sunt: prelungirea duratei societăţii; mărirea sau
reducerea capitalului social; schimbarea obiectului ori a formei societăţii; mutarea
sediului; fuziunea cu alte societăţi; dizolvarea anticipată a societăţii etc. (art. 113 din
Legea 31/1990).
Întrucât vizează probleme grave pentru viaţa societăţii, condiţiile de cvorum şi
majoritate sunt mai riguroase.
În societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, pentru validitatea deliberărilor
adunării extraordinare, când actul constitutiv nu prevede altfel, este necesară prezenţa
acţionarilor deţinând cel puţin o pătrime din numărul total de drepturi de vot, iar
hotărârile se iau cu majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi
(art. 115 din Legea nr. 31/1990). Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, la
convocările următoare, pentru validitatea deliberării este necesară prezenţa acţionarilor
reprezentând cel puţin o cincime din numărul total de drepturi de vot, hotărârile fiind
luate de majoritatea voturilor deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.
Potrivit dispoziţiilor legale adunarea generală extraordinară poate delega consiliului
de administraţie sau, după caz, administratorului unic, în condiţiile stabilite de actul
constitutiv sau de hotărârea adunării generale, exerciţiul unora dintre atribuţiile sale
(mutarea sediului societăţii, schimbarea obiectului de activitate al societăţii, majorarea
capitalului social, reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiunea de noi
acţiuni şi conversia acţiunilor dintr-o categorie în cealaltă (art. 114 din Legea nr.
31/1990)).
Cu toate că nu este consacrată de lege, soluţia unanimităţii asociaţilor se impune şi
în cazul modificărilor aduse actului constitutiv, în cazul societăţii în nume colectiv şi
societăţii în comandită simplă.
b) Convocarea adunării generale
Adunarea generală se convoacă de consiliul de administraţie, respectiv de directorat
în cazul societăţilor pe acţiuni, de administratori şi de către asociaţi.
Administratorii sunt obligaţi să convoace adunarea generală cel puţin o dată pe an
–50–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
sau ori de câte ori este necesară (art. 117 şi 190 din Legea nr. 31/1990). Soluţia este
aplicabilă oricărei societăţi comerciale, indiferent de forma sa.
Convocarea trebuie adusă la cunoştinţa asociaţilor. Modalitatea de încunoştinţare a
asociaţilor este diferită ţinând seama de forma societăţii, în special de numărul
asociaţilor .
În cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, care au un număr mare
de acţionari, înştiinţarea se face prin publicarea convocării în Monitorul Oficial,
precum şi într-unul dintre ziarele răspândite din localitatea în care se află sediul
societăţii sau din cea mai apropiată localitate ( art. 117 alin.3 din Legea nr. 31/1990).
c) Şedinţa adunării generale
Calitatea de asociat conferă dreptul asociatului de a participa la adunarea generală.
Acest drept se exercită personal de către fiecare asociat. Legea permite şi reprezentarea
asociaţilor la adunarea generală, dar în condiţii speciale.
Acţionarii nu vor putea fi reprezentaţi în adunarea generală decât prin alţi acţionari,
în baza unei procuri speciale, în afară de cazul când prin actul constitutiv s-a prevăzut
altfel.
Şedinţa adunării generale se va ţine în ziua, ora şi locul arătate în convocare.
Dreptul de vot este strâns legat de participarea la capitalul social.
Potrivit legii, orice acţiune achitată dă dreptul la un vot în adunarea generală, dacă
prin actul constitutiv nu s-a prevăzut altfel (art. 101 din Legea nr. 31/1990).
Exerciţiul dreptului de vot este suspendat pentru acţionarii care nu au achitat
vărsămintele ajunse la scadenţă.
În cazul societăţii cu răspundere limitată, dreptul de vot al asociaţilor se bazează pe
acelaşi principiu, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni; fiecare
parte socială dă dreptul la un vot (art. 193 din Legea nr. 31/1990).
Pentru a-şi exercita dreptul de vot în adunarea generală, asociaţii trebuie să facă
dovada calităţii lor, în condiţiile legii.
În sfârşit, legea interzice acţionarilor care au calitatea membri ai consiliului de
administraţie, directoratului sau consiliului de supraveghere să voteze, chiar în baza
acţiunilor pe care le posedă, descărcarea gestiunilor sau o problemă în care persoana
sau administraţia lor ar fi în discuţie. Ei pot vota însă situaţia financiară anuală dacă nu
se poate forma majoritatea prevăzută de lege sau de actul constitutiv (art. 126 din
Legea nr. 31/1990).
Hotărârile adunării generale se iau prin vot deschis. În mod excepţional, votul secret
este obligatoriu pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie, respectiv
membrii consiliului de supraveghere şi a cenzorilor/auditorilor interni, pentru
revocarea lor şi pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor
organelor de administrare, de conducere şi de control ale societăţii (art. 130 din Legea
nr. 31/1990).
Lucrările adunării trebuie consemnate într-un proces verbal semnat de preşedinte şi
secretar.
d) Hotărârile adunării generale
Hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi actului constitutiv sunt
obligatorii pentru toţi asociaţii.
Cu privire la societatea pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede expres
–51–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
că hotărârile adunării generale sunt obligatorii chiar şi pentru acţionarii care nu au luat
parte la adunare ori au votat contra (art.132 din Legea nr. 31/1990).
Pentru a fi opozabile terţilor, hotărârile adunării generale trebuie publicate în
condiţiile legii.
Hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii ori a actelor constitutive
pot fi anulate pe cale judecătorească.
În cazul societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, legea prevede că hotărârile
adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de
oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra şi
au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei (art. 132 alin.2 din Legea
nr. 31/1990).
Dispoziţiile prevăzute pentru societăţile pe acţiuni, în ce priveşte dreptul de a ataca
hotărârile adunărilor generale, se aplică şi societăţilor cu răspundere limitată (art. 196
din Legea nr. 31/1990).
Cererea de anulare a hotărârii adunării generale se poate face în termen de 15 zile de
la data publicării ei în Monitorul Oficial.
Odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei suspendarea
executării hotărârii atacate (art.133 din Legea nr.31/1990).
–52–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
administrarea societăţii prin administratori indiferent că este singur sau sunt mai mulţi
şi formează un consiliu de administraţie, iar administrarea societăţii pe acţiuni în
sistem unitar sau dualist va fi examinată în cadrul secţiunii consacrate acestei forme de
societate.
a) Statutul administratorilor
În calitate de administrator este numită, în mod obişnuit, o persoană fizică. S-a
admis posibilitatea ca funcţia de administrator să fie îndeplinită şi de o persoană
juridică.
Având în vedere rolul care revine administratorului în gestiunea societăţii, persoana
care este desemnată în această calitate trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de
lege.
Întrucât administratorul încheie acte juridice pentru realizarea scopului societăţii,
persoana fizică desemnată ca administrator trebuie să aibă capacitate de exerciţiu
deplină.
Persoana desemnată ca administrator trebuie să aibă o moralitate neştirbită.
Calitatea de administrator nu poate fi îndeplinită de o persoană care a fost condamnată
pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare,
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, precum şi pentru alte infracţiuni pedepsite
de legea societăţilor comerciale.
Administratorul poate avea calitatea de asociat ori poate fi neasociat.
Administratorii sunt desemnaţi la constituirea societăţii sau, ulterior, de către
adunarea generală.
În scopul cunoaşterii de către terţi a persoanelor care administrează şi reprezintă
societatea, legea instituie anumite formalităţi de publicitate.
Activitatea administratorului este, în principiu, o activitate remunerată. Organul
competent să decidă asupra remunerării administratorilor este adunarea asociaţilor.
Art.72 din Legea nr.31/1990 dispune: "Obligaţiile şi răspunderea administratorilor
sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi cele special prevăzute în
această lege".
Reglementarea mandatului administratorului este contractuală şi legală. Această
dublă natură – contractuală şi legală – a obligaţiilor şi răspunderii defineşte funcţia de
administrator al societăţii comerciale şi, în acelaşi timp, o deosebeşte de alte funcţii
juridice.
Administratorul societăţii poate face toate operaţiile cerute pentru aducerea la
îndeplinire a obiectului societăţii, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv
(art.70). În condiţiile prevăzute de lege, administratorul este îndreptăţit să reprezinte
societatea în raporturile juridice ale societăţii (art.7 şi art.8).
Administratorul este în drept să încheie actele de administrare şi actele de dispoziţie
pe care le impune gestiunea societăţii.
În privinţa actelor de dispoziţie de o anumită gravitate, legea cuprinde dispoziţii
speciale (art.441).
Puterea de a reprezenta societatea este distinctă de puterea de administrare a
societăţii. Puterea de reprezentare există numai dacă ea a fost conferită
administratorului. Excepţional, în cazul societăţilor în nume colectiv, în comandită
simplă şi cu răspundere limitată, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui
–53–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–54–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–55–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
Adunarea generală este organul de deliberare şi decizie al societăţii comerciale.
Adunarea generală ordinară se întruneşte cel puţin o dată pe an.
Adunarea generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie.
Adunarările generală se convoacă de administratori și excepțional de către
asociați/acționari.
Hotărârile luate de adunarea generală cu respectarea legii şi actului constitutiv
sunt obligatorii pentru toţi asociaţii/acționarii.
Societatea comercială este administrată de unul sau mai mulţi administratori.
În cazul societăţilor comerciale ale căror situaţii financiare anuale nu sunt
supuse, potrivit legii, auditului financiar, adunarea generală ordinară a acţionarilor va
hotărî contactarea auditului financiar sau numirea cenzorilor după caz.
–56–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 189-227;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 127-151.
–57–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza cauzelor de modificare ale
societăților comercial și cum pot acestea a se transforma, extinde ori restrânge.
Întrucât elementele care reclamă schimbarea au fost stabilite prin actul constitutiv
al societăţii, modificarea societăţii impune modificarea actului constitutiv.
–58–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–59–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–60–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–61–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–62–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
acţiuni sau părţi sociale ale lor către asociaţii societăţii care îşi încetează existenţa.
În cazul fuziunii prin absorbţie, societatea absorbantă dobândeşte drepturile şi este
ţinută de obligaţiile societăţii absorbite; în cazul fuziunii prin contopire, drepturile şi
obligaţiile societăţilor, care îşi încetează existenţa, vor trece asupra noii societăţi care a
luat fiinţă (art.250 din Legea nr.31/1990).
În cazul divizării, societăţile care dobândesc bunuri ca efect al divizării răspund
faţă de creditori pentru obligaţiile societăţii care şi-a încetat existenţa prin divizare,
proporţional cu valoarea bunurilor dobândite, afară de cazul când prin actul de divizare
s-au stabilit alte proporţii. În cazul când nu se poate stabili societatea răspunzătoare
pentru o anumită obligaţie, societăţile care au dobândit bunul prin divizare vor
răspunde solidar.
Dispoziţiile legale privind divizarea se aplică şi în cazul desprinderii unei părţi din
patrimoniul unei societăţi şi transmiterii ei către una sau mai multe societăţi existente
sau care iau astfel fiinţă.
Rezumat
Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărârea adunării generale,adoptată în
condiţiile legii sau prin hotărârea judecătorească.
Actul modificator trebuie să îmbrace forma scrisă și uneori autentică.
Mărirea capitalului social se realizează în condiţiile art.210 din Legea nr.
31/1990.
Reducerea activului net poate fi determinată de pierderi ale capitalului social sau
realizată prin voința asociaților atunci când nu este determinată de pierderi.
Fuziunea şi divizarea sunt procedee tehnico–juridice prin care se realizează
restructurarea societăţilor comerciale.
Actul modificator adoptat de asociati imbraca forma autentica atunci cand are ca
obiect
–63–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 231-262;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 151-175.
–64–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop analiza încetării persoanei juridice prin
dizolvarea urmată de lichidarea acesteia, indiferent că se realizează o singurp etapă
(procedură simplificată) ori în două etape (procedură generală).
–65–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–66–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
de lege.
Dizolvarea de drept a societăţii. În cazul dizolvării de drept a societăţii, dizolvarea
se produce de plin drept (ope legis), dacă ipoteza legii este satisfăcută. În consecinţă,
pentru dizolvarea societăţii nu este necesară îndeplinirea nici unei formalităţi.
Legea nr. 31/1990 reglementează dizolvarea de drept a societăţii în cazul expirării
termenului stabilit pentru durata societăţii.
Din moment ce asociaţii au stabilit, prin actul constitutiv, durata societăţii, iar
termenul fixat a expirat, societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării
termenului.
Întrucât dizolvarea se produce de drept, nu este necesară nici o manifestare de
voinţă a asociaţilor şi nici o formalitate de publicitate.
Dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţiilor. Societatea comercială se poate
dizolva prin voinţa asociaţilor, manifestată în cadrul adunării generale.
Pentru dizolvarea societăţii prin voinţa asociaţilor trebuie respectate condiţiile
stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Actul care constată hotărârea adunării generale privind dizolvarea, în forma cerută
de lege, se depune la oficiul registrului comerţului, pentru a se menţiona în registru,
după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.
Pentru a proteja pe asociaţi, legea permite revenirea supra hotărârii privind
dizolvarea societăţii.
Dizolvarea societăţii pe cale judecătorească. Societatea comercială poate fi
dizolvată prin hotărârea tribunalului.
Potrivit legii, orice asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice,
dizolvarea societăţii. Legea prezumă drept motive temeinice neînţelegerile grave dintre
asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societăţii trebuie înscrisă în registrul
comerţului şi publicată în Monitorul Oficial.
Trebuie arătat că dizolvarea societăţii în condiţiile art.237 din Legea nr.31/1990 se
poate cere de orice persoană interesată, precum şi de Oficiul Naţional al Registrului
Comerţului.
Hotărârea tribunalului privind dizolvarea societăţii se publică în Monitorul Oficial.
Pe data rămânerii definitive a hotărârii tribunalului, societatea va fi radiată din
registrul comerţului, din oficiu.
c) Efectele dizolvării societăţii comerciale
Indiferent de modul în care se realizează, dizolvarea societăţii produce anumite
efecte. Aceste efecte privesc deschiderea procedurii lichidării şi interdicţia unor
operaţiuni comerciale noi.
Trebuie arătat că dizolvarea nu are nici o consecinţă asupra personalităţii juridice a
societăţii. Prin dizolvare, societatea nu se desfiinţează, ci ea îşi continuă existenţa
juridică, însă numai pentru operaţiunile de lichidare.
Deschiderea procedurii lichidării. Potrivit art.233 din Legea nr.31/1990,
dizolvarea societăţii are ca afect deschiderea procedurii lichidării.
În anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare. Art.233 din lege menţionează
cazul fuziunii şi al divizării societăţilor comerciale.
Interdicţia unor operaţiuni comerciale noi. Potrivit art.233 alin.(2) din Legea
–67–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–68–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
lichidării.
Apoi, administratorii societăţii vor fi înlocuiţi cu lichidatorii, care devin organul
de administrare a societăţii în lichidare.
În sfârşit, gestiunea societăţii este predată lichidatorilor, care vor administra
societatea aflată în lichidare.
c) Statutul lichidatorilor
Lichidatorii sunt persoanele însărcinate să organizeze şi să conducă operaţiunile de
lichidare a societăţii comerciale.
Lichidator poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică. Lichidatorul persoană
fizică, ca şi persoana fizică desemnată ca reprezentant permanent de către lichidatorul
persoană juridică, trebuie să fie lichidatori autorizaţi, în condiţiile legii (O.G.
nr.79/1999).
Lichidatorii sunt numiţi prin hotărârea adunării asociaţilor, cu majoritatea
prevăzută de lege pentru modificarea actului constitutiv.
În toate cazurile în care nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate, lichidatorii sunt
numiţi de către instanţa judecătorească, la cererea oricăruia dintre administratori sau
asociaţi.
Puterile lichidatorilor sunt cele conferite de asociaţi şi cele prevăzute de lege.
d) Lichidarea activului şi pasivului societăţii comerciale
Lichidarea activului societăţii. Operaţiunile de lichidare a activului societăţii
cuprind transformarea bunurilor societăţii în bani şi încasarea creanţelor pe care
societatea le are faţă de terţi.
Transformarea bunurilor societăţii în bani se realizează pe calea licitaţiei publice.
Ca măsură de protecţie, legea interzice vânzare în bloc a bunurilor societăţii, adică
vânzarea bunurilor societăţii pe un preţ forfetar (global).
Încasarea creanţelor se face la scadenţă, potrivit obligaţiilor asumate.
Pentru complinirea fondurilor necesare pot fi urmăriţi asociaţii care răspund
nelimitat pentru obligaţiile sociale şi asociaţii care datorează societăţii anumite sume
de bani cu titlu de aport.
Lichidarea pasivului societăţii. Prin lichidarea pasivului societăţii se înţelege
plata datoriilor societăţii către creditorii săi.
Plata datoriilor faţă de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din
lichidarea activului societăţii.
Pentru a proteja interesele creditorilor societăţii, legea consacră anumite acţiuni
prin care aceştia îşi pot valorifica drepturile lor (art.259).
e) Drepturile asociaţilor cuvenite din lichidarea societăţii comerciale
La încetarea existenţei societăţii ca urmare a dizolvării şi lichidării, asociaţii sunt
îndreptăţiţi să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societăţii sau
cu ocazia majorării capitalului social, precum şi să primească partea ce li se cuvine din
eventualul profit rămas nedistribuit.
Asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost achitate toate datoriile
faţă de creditorii societăţii şi numai dacă a mai rămas un sold activ.
După terminarea operaţiunilor de lichidare a activului şi pasivului societăţii,
lichidatorii sunt obligaţi să întocmească situaţia finală pentru a constata rezultatele
lichidării, precum şi proiectul de repartizare a activului net între asociaţi.
–69–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Activul net constituie sursa din care sunt satisfăcute drepturile asociaţilor rezultate
din lichidare.
În mod normal, activul net ar trebui să servească pentru rambursarea valorii
aporturilor asociaţilor, iar restul care reprezintă profitul net să fie repartizat între
asociaţi proporţional cu participarea la capitalul social.
Pentru simplificare, cele două operaţiuni sunt contopite şi întregul activ net este
repartizat asociaţilor. În acest scop, legea prevede că lichidatorii trebuie să propună
„repartizarea activului între asociaţi”, în cazul societăţilor în nume colectiv, în
comandită simplă şi cu răspundere limitată, respectiv „partea ce se cuvine fiecărei
acţiuni din repartizarea activului societăţii”, în cazul societăţii pe acţiuni sau în
comandită pe acţiuni (art.263 şi art.268 din Legea nr. 31/1990).
Situaţia financiară finală de lichidare şi proiectul de repartizare a activului net
întocmite şi semnate de lichidatori, trebuie aduse la cunoştinţa asociaţilor, prin
formalităţile prevăzute de lege.
Asociaţii nemulţumiţi pot face opoziţie împotriva situaţiei finale de lichidare şi a
proiectului de repartizare.
Pe baza propunerilor de repartizare aprobate, asociaţii vor încasa sumele de bani
care li se cuvin.
f) Închiderea lichidării societăţii comerciale
După terminarea operaţiunilor de repartizare a activului net între asociaţi,
procedura lichidării societăţii comerciale este încheiată.
Potrivit art.260 alin.2 din Legea nr.31/1990, după terminarea lichidării, lichidatorii
trebuie să ceară radierea societăţii din registrul comerţului.
De la data raderii încetează personalitatea juridică a societăţii comerciale, cu toate
consecinţele care decurg din acest fapt.
Rezumat
Încetarea existenţei societăţii comerciale impune parcurgerea a două faze:
dizolvarea societăţii şi lichidarea societăţii.
Cele două faze sunt distincte şi în consecinţă ele trebuie parcurse în mod
succesiv. Excepţional, în societăţile în nume colectiv, în comandită simplă şi cu
răspundere limitată, asociaţii pot hotărî, odată cu dizolvarea, şi modul de lichidare a
societăţii.
Cauzele generale de dizolvare a societăţilor comerciale sunt prevăzute de art. 227
din Legea nr. 31/1990.
Lichidarea societăţii comerciale constă într-un ansamblu de operaţiuni care au ca
scop terminarea operaţiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societăţii,
încasarea creanţelor societăţii, transformarea bunurilor societăţii în bani, plata
datoriilor societăţii şi împărţirea activului net între asociaţi.
–70–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 262-287;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 175-190.
–71–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților pe acțiuni. Unitatea de învațământ tratează suplimentar regelementarea
aplicabilă numai societăților pe acțiuni care completează regulile generale de
constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior. Aceste reguli speciale
sunt aplicabile numai societății pe acțiuni, afară de excepție stabilită expres de lege.
–72–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Potrivit art.5 din Legea nr.31/1990, societatea pe acţiuni se constituie prin contract
de societate şi statut. Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate şi sub forma
unui înscris unic, numit act constitutiv.
Contractul de societate. Acesta trebuie să se încheie în formă scrisă prevăzută de
lege şi să cuprindă elementele prevăzute de art.8 din Legea nr.31/1990.
Asociaţii. Ca în orice societate comercială, asociaţii societăţii pe acţiuni, denumiţi
acţionari pot fi persoane fizice sau juridice.
Pentru această formă de societate, legea impune un număr minim al acţionarilor;
aceste societăţi se pot constitui dacă au cel puţin 2 acţionari.
Firma societăţii. În cazul societăţii pe acţiuni, firma se compune dintr-o denumire
proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea
scrisă în întregime „societate pe acţiuni”, sau scrisă prescurtat „S.A.” (art.34 din Legea
nr.26/1990).
Capitalul social. În contractul de societate trebuie să se prevadă capitalul social
subscris şi cel vărsat.
Capitalul societăţii pe acţiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei cu posibilitatea
Guvernului de a dispune majorarea capitalului social astfel încât să nu fie sub
echivalentul sumei de 25.000 euro. Deci, capitalul social subscris nu poate fi sub
plafonul minim prevăzut de lege.
La constituirea societăţii, capitalul social subscris, vărsat de fiecare acţionar, nu va
putea fi mai mic de 30% din cel subscris, dacă prin lege nu se prevede altfel. Restul de
capital social, va trebui vărsat, pentru aportul în numerar, în termen de 12 luni de la
înmatricularea societăţii, iar pentru acţiunile emise pentru aport în natură, în termen de
cel mult 2 ani de la data înmatriculării (art.9 din Legea nr.31/1990).
Aporturile asociaţilor. În contractul de societate trebuie arătat aportul fiecărui
asociat. Aportul poate fi în numerar, în natură sau în creanţe. În societatea pe acţiuni,
aportul constând în prestaţii în muncă nu este permis.
Acţiunile. Contractul de societate trebuie să arate numărul şi valoarea nominală a
acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător. Dacă sunt mai multe
categorii de acţiuni, se va arăta numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite
fiecărei categorii de acţiuni.
Valoarea nominală a unei acţiuni nu poate fi mai mică de 0,1 lei (art.93 din Legea
nr.31/1990).
Administratorii societăţii. În contractul de societate, asociaţii trebuie să
menţioneze datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie,
respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere. De asemenea trebuie
prevăzute puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, şi dacă ei
urmează să le exercite împreună sau separat.
Cenzorii societăţii. În contractul de societate trebuie să se prevadă datele de
identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar.
Clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea
societăţii. În contractul de societate se pot prevedea clauze speciale privind luarea
hotărârilor în adunarea generală şi modul de lucru al administratorilor.
Tot astfel, în contract trebuie să se prevadă clauze privind conducerea,
administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare.
–73–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–74–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–75–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–76–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–77–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
Societatea pe acţiuni este forma cea mai complexă şi, totodată, cea mai evoluată
a societăţii comerciale.
Capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile şi
transmisibile;
–78–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 304-359;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 195-226.
–79–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Cuprins
Introducere
Această unitate de învățare are ca scop prezentarea regimului juridic special al
societăților cu răspundere limitată. Unitatea de învațământ tratează suplimentar
regelementarea aplicabilă numai societăților cu răspundere limitată care completează
regulile generale de constituire, funcționare, modificare și lichidare tratate anterior.
Aceste reguli speciale sunt aplicabile numai societății cu răspundere limitată, afară de
excepție stabilită expres de lege.
–80–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
–81–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Rezumat
Asocierea în cadrul unei societăți cu răspundere limitată se bazează pe încrederea
asociaţilor.
Capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi sociale.
Societatea cu răspundere limitată se constituie prin contract de societate şi statut
sau, după caz printr-un înscris unic.
Adunarea generală a asociaţilor este organul de deliberare şi decizie al societăţii.
–82–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Părţile sociale încorporează anumite valori patrimoniale şi, deci, ele pot fi
transmise, în condiţiile legii.
Se pot retrage din societate numai actionarii care au votat impotriva unei
hotarari care a avut ca obiect
a) prelungirea duratei societatii
b) dizolvarea societatii
c) fuziunea sau divizarea societatii
–83–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)
lOMoARcPSD|18464167
Bibliografie
Stanciu Cărpenaru, Tratat de drept comercial român. Conform noului cod civil, ediția
II, editura Universul Juridic, București, 2016, pag. 363-388;
Vasile Nemeș, Drept comercial, editura Hamangiu, București, 2016, pag. 226-240.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
–84–
Downloaded by Iustina Scarlat (iustina852@gmail.com)