Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mircea Damaschin
Andrei Viorel Iugan
2019
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
ISBN: 978-606-751-742-2
Competenţe conferite
Conform programei analitice, competenţele specifice conferite sunt următoarele:
1. Competenţe de cunoaştere şi înţelegere
cunoaşterea din punct de vedere ştiinţific a conţinutului normelor procesual penale,
precum şi a jurisprudenţei referitoare la aplicarea acestora
înţelegerea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
însuşirea unui mod de gândire logico-juridic corect
înţelegerea corelaţiilor existente între normele Părţii speciale şi cele ale Părţii
generale
2. Competenţe de explicare şi interpretare (explicarea şi interpretarea unor idei, proiecte,
procese, precum şi a conţinuturilor teoretice şi practice ale disciplinei)
explicarea instituţiilor Părţii generale a Dreptului procesual penal
explicarea şi interpretarea normelor procesual penale
explicarea corelaţiilor între Partea specială a Dreptului procesual penal şi instituţiile
cuprinse în Partea generală a Dreptului procesual penal
explicarea şi înţelegerea soluţiilor pentru problemele apărute în practică
interpretarea corectă a normelor procesual penale
3. Competenţe instrumental – aplicative (proiectarea, conducerea şi evaluarea activităţilor
practice specifice; utilizarea unor metode, tehnici şi instrumente de investigare şi aplicare)
analiza evoluţiei legislaţiei şi a jurisprudenţei în materie
aspecte de drept comparat
soluţionarea unor speţe prin folosirea cunoştinţelor acumulate
4. Competenţe atitudinale (manifestarea unei atitudini pozitive şi responsabile faţă de domeniul
ştiinţific/cultivarea unui mediu ştiinţific centrat pe valori şi relaţii democratice/promovarea unui
sistem de valori culturale, morale şi civice/valorificarea optimă şi creativă a propriului potenţial
în activităţile ştiinţifice/implicarea în dezvoltarea instituţională şi în promovarea inovaţiilor
Studentul are posibilitatea de a întocmi referate, având ca obiect de studiu instituţii ale
Dreptului procesual penal, partea generală. Temele referatului vor fi propuse studenților de
către titularul disciplinei, în cadrul unor teme de control. Referatul trebuie să analizeze
problematica pentru care studentul a optat, sâ reflecte stadiul cunoașterii în materia analizată,
nu poate avea mai puţin de 3 pagini şi mai mult de 10.
Structura cursului
Cursul Drept procesual penal. Partea generală I conţine 10 unităţi de învăţare şi trei teme de
control (constând în elaborarea de referate). Temele de control se vor transmite studenţilor
prin poşta electronică, respectiv prin intermediul platformei eLis.
Cerinţe preliminare
Nu sunt formulate în fișa disciplinei.
Evaluarea
La stabilirea notei finale se iau în considerare răspunsurile la examen (70%), testarea continuă
pe parcursul semestrului prin elaborarea referatelor (30%) și activitatea desfășurată în cadrul
întâlnirilor tutoriale. Examenul scris constă în rezolvarea unui test grilă, cu 30 de întrebări.
Fiecare răspuns corect valorează 0,3 puncte. Se acordă un punct din oficiu.
Cerinţe minime pentru nota 5: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 13 întrebări.
Cerinţe minime pentru nota 10: studentul trebuie să rezolve corect cel puţin 29 de întrebări.
CUPRINS
Cuprins
1.1. Introducere. Obiective
1.2. Procesul penal ca mijloc de realizare a justiţiei penale
1.2.1. Definiţia procesului penal
1.2.2. Fazele procesului penal român
1.2.3. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri ale dreptului
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal
1.3.2. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept
1.4. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
1.4.1. Noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale
1.4.2. Noţiunea, elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale
dreptului
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe auxiliare ale dreptului
1.6. Test de evaluare a cunoștințelor
1.7. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: conceptul de proces penal,
fazele procesului penal, organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal,
noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal, legăturile dreptului procesual penal cu
alte ramuri de drept, noţiunea şi clasificarea faptelor juridice procesual penale, noţiunea,
elementele şi trăsăturile raporturilor juridice procesual penale, noţiunea, obiectul şi metodele
ştiinţei dreptului procesual penal și legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu ştiinţe
auxiliare ale dreptului.
10
părţile, persoane fizice sau juridice, cu drepturi şi obligaţii, penale sau civile, ce reies din
calitatea lor procesuală, având interese directe în cauză; părţile în procesul penal sunt:
inculpatul, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente;
etimologie: termenul latin processus – înaintare, progres
activitate reglementată de lege: mai mult decât în oricare domeniu al activităţii judiciare,
procesul penal trebuie să se desfăşoare între coordonatele stricte ale legii (nullum judicium sine lege)
organele judiciare: organe specializate ale statului, care acţionează ca subiecţi oficiali în
anumite faze ale procesului penal (organele de cercetare penală - organele de cercetare ale
poliţiei judiciare și organele de cercetare penală speciale - , procurorul, judecătorul de
drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară și instanţele judecătoreşti)
părţile: subiecţi procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită o acţiune judiciară,
persoane fizice sau juridice, cu drepturi şi obligaţii, penale sau civile, ce reies din calitatea
lor procesuală (inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente)
subiecţii procesuali principali (suspectul și persoana vătămată)
avocatul (asistă sau reprezintă părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii;
poate asista şi alţi subiecţi procesuali, cu încuviinţarea organului judiciar)
alţi subiecţi procesuali
Definiție Fazele procesului penal sunt diviziuni ale acestuia, în care îşi desfăşoară activitatea
anumite categorii de organe judiciare în îndeplinirea atribuţiilor ce se înscriu în funcţia
lor procesuală şi după epuizarea cărora pot fi date anumite soluţii privind cauza penală.
Fazele procesului penal sunt următoarele:
o urmărirea penală
o judecata
o punerea în executare a hotărârilor penale rămase definitive
din punct de vedere al numărului fazelor se întâlnesc procese desfăşurate
o în formă tipică - procesul penal parcurge toate cele trei faze ale sale
o în formă atipică - procesul penal se desfăşoară fără parcurgerea tuturor celor trei faze
după dispoziţia procurorului de clasare, persoana vătămată face plângere, iar judecătorul de
cameră preliminară, admiţând plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea
judecăţii [art. 341 alin. (7) lit. c) C. pr. pen.]; în acest exemplu, deşi dispoziţia procurorului a
fost de clasare, procesul penal va continua, ca urmare a pronunţării încheierii de începere a
judecăţii
Definiție Fază a procesului penal care are drept obiect strângerea probelor necesare cu privire la
existenţa infracţiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârşit o infracţiune şi la
stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se
dispună trimiterea în judecată.
11
Limita inițială Limita iniţială este reprezentată de începerea urmăririi penale, prin ordonanță
Limita finală Limita finală este reprezentată de actul de dispoziţie prin care procurorul poate dispune,
după caz, trimiterea în judecată, clasarea ori renunţarea la urmărirea penală
actele care marchează terminarea urmăririi penale sunt următoarele:
o rechizitoriul, act procesual care conţine dispoziţia de trimitere în judecată; cu titlu de
excepţie, rechizitoriul poate să conţină atât dispoziţia de trimitere în judecată, cât şi
dispoziţia de netrimitere în judecată; astfel, conform art. 328 alin. (3) C. pr. pen., prin
rechizitoriu se poate dispune, în procedura rezolvării cauzei de către procuror, şi
clasarea ori renunţarea la urmărirea penală
o acordul de recunoaştere a vinovăţiei, act procesual care conţine dispoziţia de sesizare a
instanţei de judecată în ipoteza aplicării procedurii speciale prevăzute în art. 478-488 C.
pr. pen.
o ordonanţa, în cazul clasării ori renunţării la urmărirea penală
1.2.2.3. Judecata
Definiție Fază a procesului penal care se desfăşoară în faţa instanţelor judecătoreşti din momentul
sesizării judecătorului de cameră preliminară şi până la soluţionarea definitivă a cauzei
penale.
Limita finală Limita finală este reprezentată de pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive (sentinţă
sau decizie) prin care se poate dispune condamnarea inculpatului, renunţarea la aplicarea
pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea ori încetarea procesului penal.
Definiție Punerea în executare a hotărârilor penale definitive reprezintă acea fază a procesului
penal fază a procesului penal care are rolul de a traduce în viaţă hotărîrea penală, în
vederea realizării scopului legii penale şi al legii procesual penale.
12
Limita iniţială a punerii în executare este marcată de acte procesuale sau procedurale
Limita diferite, în funcţie de modul de soluţionare a dosarului penal; cu titlu de exemplu,
inițială menţionăm:
o mandatul de executare, în ipoteza punerii în executare a pedepsei închisorii sau a
detenţiunii pe viaţă, act procedural scriptic emis de către judecătorul delegat cu
executarea [art. 555 alin. (1) C. pr. pen.]
o trimiterea de către instanţa de executare a unei copii a dispozitivului hotărârii
consiliului local în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul, precum şi
altor organe ale statului, în ipoteza punerii în executare a pedepsei complementare a
interzicerii unor drepturi (art. 562 C. pr. pen.)
o trimiterea de către instanţa de executare a unei copii a hotărârii comandantului
unităţii militare din care a făcut parte persoana condamnată, în ipoteza punerii în
executare a pedepsei complementare a degradării militare (art. 564 C. pr. pen.)
o comunicarea copiei dispozitivului hotărârii definitive şi a copiei raportului de
expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia
locuieşte persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical [art. 566 alin. (1) C. pr. pen.] etc.
Fazele procesului penal, în formă tipică, sunt în număr de 3, după cum urmează: faza urmăririi
penale, faza de judecată şi faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti. În formă
atipică, judecarea unei cauze penale nu are loc ca urmare a desfăşurării fazei de urmărire
penale (finalizată prin actul clasic al rechizitoriului), ci urmare a procedurii atacării actelor de
netrimitere în judecată în faţa judecătorului.
13
1.3. Dreptul procesual penal. Legăturile dreptului procesual penal cu alte ramuri de drept.
1.3.1. Noţiunea, obiectul şi sarcinile dreptului procesual penal
Definiție Dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează
reglementarea procesului penal.
dreptul procesual penal este considerat drept material, contribuind la punerea efectivă în
practică a normelor dreptului penal substanţial
normele dreptului procesual penal sunt înscrise în Codul de procedură penală, în legile de
organizare judiciară, precum şi în alte acte normative cu implicaţii procesual penale (cum
ar fi, spre exemplu, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal)
obiectul dreptului procesual penal este reprezentat chiar de procesul penal, cu care nu
trebuie confundat
o dreptul procesual penal reprezintă ansamblul normelor juridice care vizează
reglementarea procesului penal
o procesul penal este o activitate reglementată de lege
sarcinile dreptului procesual penal sunt multiple şi decurg din complexitatea relaţiilor
sociale pe care le reglementează; constau în:
o stabilirea organelor judiciare şi a competenţelor acestora
o stabilirea persoanelor care participă la desfăşurarea procesului penal şi a drepturilor şi
obligaţiilor acestora
o reglementarea desfăşurării activităţii probatorii etc.
între cele două ramuri de drept există o legătură organică, în sensul că dispoziţiile dreptului
Dreptul penal penal substanţial se transpun în practică numai prin intermediul dreptului procesual penal
(material)
Dreptul procesual penal, la rândul său, nu poate exista fără dreptul penal, deoarece dreptul penal
consacră faptele considerate infracţiuni, a căror săvârşire impune aplicarea unei sancţiuni
normele dreptului civil reglementează unele instituţii de drept procesual penal, cum ar fi,
Dreptul civil de exemplu, acţiunea civilă, partea civilă, partea responsabilă civilmente
ambele ramuri de drept sunt guvernate, în parte, de aceleaşi principii, cum ar fi principiul
legalităţii, principiul aflării adevărului, egalitatea persoanelor în faţa legii etc.
Dreptul cele două ramuri de drept au în vedere desfăşurarea activităţii procesuale pe cele două
procesual civil laturi - penală şi civilă
14
Definiție Faptele juridice procesual penale sunt împrejurări de fapt care determină apariţia, naşterea,
modificarea, stingerea raporturilor juridice procesuale ori împiedicarea naşterii acestora.
în funcţie de criteriul efectelor pe care le produc asupra raporturilor juridice procesual penale,
Clasificare faptele juridice procesual penale sunt constitutive, modificatoare, extinctive şi impeditive
o fapte juridice constitutive: dau naştere unor raporturi juridice procesual penale
o fapte juridice modificatoare: modifică drepturile şi obligaţiile participanţilor la procesul
penal
o fapte juridice extinctive: sting raporturile juridice procesual penale
o fapte juridice impeditive: împiedică apariția raporturilor juridice procesual penale
Definiție Săvârşirea unei infracţiuni dă naştere unui raport juridic de conflict, iar aducerea acestuia
spre soluţionare în faţa organelor judiciare conduce la apariţia unor raporturi juridice
procesual penale; raporturile juridice procesual penale sunt acele raporturi juridice care
apar în cursul desfăşurării procesului penal.
Elemente Elementele constitutive ale raportului juridic procesual penal sunt: subiecţii, conţinutul şi
constitutive obiectul
o subiecţii raportului juridic procesual penal sunt reprezentaţi de participanţii la procesul
penal, după cum urmează: organele judiciare penale, părţile, subiecţii procesuali care
pot înlocui părţile în procesul penal (succesorii, reprezentanţii, substituiţii procesuali),
subiecții procesuali principali, apărătorul etc.;
o conţinutul raportului procesual penal constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor
participanţilor la procesul penal
o obiectul raportului juridic procesual penal constă în stabilirea existenţei sau
inexistenţei raportului de drept substanţial de conflict dedus spre soluţionare organelor
judiciare penale
15
Trăsături sunt raporturi juridice de putere (tragerea la răspundere penală este atributul exclusiv al
specifice organelor judiciare)
iau naştere, de regulă, peste şi în afara acordului de voinţă al părţilor
o în baza principiului obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale,
procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu, în
condiţiile legii
o există o serie de excepţii, caracterizate prin existenţa anumitor raporturi procesuale în
funcţie de voinţa părţilor/subiecţilor procesuali principali
- retragerea plângerii prealabile de către persoana vătămată conduce la stingerea
raporturilor procesual penale
- constituirea persoanei vătămate ca parte civilă determină naşterea raporturilor
procesuale care conduc la stabilirea existenţei vreunui eventual prejudiciu
în majoritatea cazurilor unul dintre subiecţi este organ al statului
o prin excepţie, raportul dintre părţi ori subiecţii procesuali principali şi avocat intră în
cadrul raporturilor juridice procesual penale în care nu apar ca subiecţi organe ale
statului
drepturile subiective ale organelor judiciare au valoare de obligaţii pentru acestea
o dreptul de a declanşa procesul penal
o dreptul de a pune în mişcare acţiunea penală
o dreptul de a lua măsuri preventive etc.
1.5. Ştiinţa dreptului procesual penal. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale
dreptului.
1.5.1. Noţiunea, obiectul şi metodele ştiinţei dreptului procesual penal
Definiție Ştiinţa dreptului procesual penal reprezintă un ansamblu de cunoştinţe despre dreptul
procesual penal (despre raporturile procesuale şi normele procesual penale). Ştiinţa
dreptului procesual penal nu trebuie confundată cu dreptul procesual penal.
Obiectul ştiinţei dreptului procesual penal constă în studierea normelor juridice procesual
Obiect
penale şi a raporturilor pe care acestea le reglementează
Metodele uzitate în ştiinţa dreptului procesual penal sunt diverse, cum ar fi, metoda logică,
Metode metoda comparativă, metoda istorică etc
o metoda logică se bazează pe analiză şi sinteză, inducţie şi deducţie
o metoda comparativă se bazează pe comparaţia cu alte norme juridice din acelaşi sistem
sau din sisteme străine
o metoda istorică are în vedere evoluţia în timp a fenomenului istoric
o metoda comparativă se bazează pe comparaţia cu alte norme juridice din acelaşi sistem
sau din sisteme străine
o metoda istorică are în vedere evoluţia în timp a instituţiilor juridice.
1.5.2. Legăturile ştiinţei dreptului procesual penal cu alte ştiinţe auxiliare ale dreptului
Medicina Medicina legală pune la dispoziţia organelor judiciare date referitoare la viaţa şi
legală integritatea corporală a persoanei, fiind esenţială, mai cu seamă în soluţionarea cauzelor
penale având ca obiect infracţiuni contra persoanei
16
Psihiatria Psihiatria judiciară are rolul de a stabili existenţa discernământului infractorului prin
judiciară raportare la momentul săvârşirii infracţiunii
Statistica Statistica judiciară oferă date şi informaţii referitoare la frecvenţa şi dinamica fenomenului
judiciară infracţional
1. Definiţi procesul penal. Care sunt fazele procesului penal şi limitele acestora?
2. Care sunt actele prin care se marchează limita iniţială a procesului penal?
3. Ce se înţelege prin sintagma „organe judiciare”? În ce mod participă acestea în cadrul fazelor procesului penal?
4. Prin ce se disting raporturile juridice procesual penale de celelalte raporturi juridice?
1.7. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 11-36
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 15-24
17
Cuprins
2.1. Introducere. Obiective
2.2. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
2.3. Interpretarea normelor juridice procesual penale
2.4. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp
2.4.1. Aplicarea legii procesual penale române în spaţiu
2.4.2. Aplicarea legii procesual penale române în timp
2.5. Test de evaluare a cunoștințelor
2.6. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi izvoarele juridice ale dreptului
procesual penal român; de asemenea veţi înţelege conceptul de interpretare a normelor juridice
procesual penale, clasificarea acestei operaţii juridice în funcţie de mai mulţi factori. Nu în
ultimul rând, veţi învăţa despre aplicarea legii procesual penale române în spaţiu şi timp.
Definiție Din punct de vedere material, prin izvor al dreptului se înţeleg condiţiile materiale de existenţă
ale societăţii; din punct de vedere formal (sau juridic), izvorul dreptului procesual penal este
reprezentat de normele juridice obligatorii care au în conţinut voinţa juridică a poporului.
principalele izvoare ale dreptului procesual penal sunt Constituţia, Codul de procedură
penală, Codul penal, Codul civil, Codul de procedură civilă, legile de organizare judiciară,
tratate şi convenţii internaţionale, diferite alte acte normative care conţin prevederi
procesual penale
Constituția Constituţia cuprinde o serie de reglementări cu aplicabilitate în ceea ce priveşte
înfăptuirea justiţiei
Exemple
o art. 21 consacră accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil
o art. 23 reglementează libertatea individuală; în conţinutul acestui articol se regăsesc
reglementări de principiu cu referire la restrângerea libertăţii individuale pe parcursul
procesului penal prin intermediul reţinerii şi arestării preventive
Codul de Codul de procedură penală reprezintă principalul izvor al dreptului procesual penal;
procedură structurat pe două părţi (Partea generală şi Partea specială), conţine majoritatea
penală dispoziţiilor ce guvernează desfăşurarea unui proces penal
18
primul Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 2 decembrie 1864 (s-a aplicat în
Principatele Unite şi, ulterior anului 1918, cu modificări şi completări, pe întreg teritoriul
ţării)
al doilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 19 martie 1936
(s-a aplicat pe întreg teritoriul ţării)
al treilea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969 (ulterior publicării,
mai cu seamă după anul 1989, a fost modificat şi completat, prin numeroase legi,
ordonanţe de urgenţă şi decrete)
al patrulea Cod de procedură penală a intrat în vigoare la 1 februarie 2014
Codul penal Codul penal conţine dispoziţii care fac referire la desfăşurarea procesului penal
Exemple
o dispoziţii privitoare la punerea în mişcare prin plângere prealabilă pentru o serie de
infracţiuni (vătămare corporală, viol în formă simplă, ameninţare, tulburare de posesie
etc.)
o dispoziţii referitoare la stingerea acţiunii penale, cum ar fi împăcarea părţilor ori
retragerea plângerii prealabile etc.
o dispoziţii referitoare la cauzele justificative ori cauzele de neimputabilitate, care
determină stingerea acţiunii penale prin soluţii de neurmărire sau de netrimitere în
judecată ori de achitare
Codul civil Codul civil - o serie prevederi ale Codului civil sunt de aplicare pe parcursul procesului penal
Exemple
o reglementarea categoriilor de persoane care pot participa în cadrul procesului penal în calitate
de parte responsabilă civilmente (art. 1372 -1374 C. civ.)
o repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile [art. 19
alin. (5) C. pr. pen.]
o hotărârea definitivă a instanţei civile asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune
prealabilă în procesul penal are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale
Codul de Codul de procedură civilă conţine reglementări care se aplică pe parcursul soluţionării unei
procedură cauze penale; de exemplu, prin art. 727 şi următoarele C. pr. civ. sunt stabilite categoriile de
civilă bunuri mobile care nu pot fi supuse urmăririi silit
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în M. Of. nr.
Legile de 826 din 13 septembrie 2005
organizare Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în M. Of.
judiciară nr. 827 din 13 septembrie 2005
Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, republicată în M.
Of. nr. 305 din 24 aprilie 2014
OUG nr. 78/2016 - organizarea şi funcţionarea DIICOT, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie,
publicată în M. Of. nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare etc.
Tratatele și Tratatele şi convenţiile internaţionale prin care statele lumii îşi acordă asistenţă
convențiile judiciară, la care România este parte
internaționale
Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie,
Alte acte publicată în M. Of. nr. 219 din 18 mai 2000
normative
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în
M. Of. nr. 50 din 29 ianuarie 2003
Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în M.
Of. nr. 441 din 22 mai 2006
19
Practica în lucrări anterioare se subliniază faptul că practica judiciară nu poate fi considerată izvor
judiciară de drept, putând fi luată în considerare într-o măsură lăsată la aprecierea instanţelor de
judecată
în prezent, Codul de procedură penală cuprinde dispoziţii privind asigurarea unei practici
judiciare unitare
recursul în interesul legii (art. 471-4741 C. pr. pen.)
o decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor
judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din aceste procese
o dezlegarea dată problemelor de drept judecate este însă obligatorie pentru instanţe
sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept (art. 475-4771 C. pr. pen.)
Cutuma Cutuma nu este considerată izvor de drept, întrucât desfăşurarea procesului penal nu se
poate face în baza unor reguli de conduită care nu au caracter obligatoriu
Definiție Interpretarea normelor juridice reprezintă acea operaţiune logică prin care se caută
sensul exact al legii, necesară în vederea unei aplicări corecte a acesteia.
Clasificare în funcţie de criteriul subiectului care face interpretarea, aceasta poate fi:
- legală o interpretare legală este făcută de însuşi organul care a edictat legea; prezintă caracter
- judiciară obligatoriu; spre exemplu, prin „locul săvârşirii infracţiunii” se înţelege locul unde s-a
- doctrinară desfăşurat activitatea infracţională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs
rezultatul acesteia [art. 41 alin. (2) C. pr. pen.]
o interpretare judiciară este făcută de organele judiciare care aplică legea; nu are caracter
obligatoriu, în principiu, cu excepţia hotărârilor pronunţate de instanţa supremă în
soluţionarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
o interpretare doctrinară este făcută de către cercetătorii din domeniul dreptului; nu este
obligatorie, dar poate influenţa atât procesul de legiferare, cât şi practica judiciară
20
21
22
Excepții retroactivitatea legii procesual penale; apare când dispoziţii ale noii legi sunt aplicabile şi
actelor efectuate sub legea anterioară
o nulitatea unui act efectuat sub legea anterioară nu poate fi invocată dacă legea nouă nu
o prevede
ultraactivitatea legii procesual penale; operează când unele dispoziţii din legea anterioară
se aplică şi sub noua lege
o regulile de competenţă rămân valabile în procesele pentru care nu există o hotărâre
definitivă
Definiție Situaţiile tranzitorii sunt acele momente în care se trece de la aplicarea unei legi la
aplicarea unei legi noi (modalităţile de trecere trebuie realizate prin intermediul unor acte
normative).
Definiție Dispoziţiile tranzitorii sunt norme care reglementează situaţiile tranzitorii; ele pot fi
cuprinse în conţinutul legii noi sau în dispoziţii aparte care pun în aplicare noua lege
1. Prin raportare la subiectul chemat să procedeze la interpretarea normelor juridice procesual penale, de câte feluri
poate fi aceasta? Exemplificaţi.
2. Poate fi apreciată practica judiciară ca fiind izvor de drept procesual penal?
Dispoziţiile art. 177 C. pen. care definesc noţiunea de „membru de familie” constituie un exemplu de:
a. interpretare logică
b. interpretare legală
c. nicio variantă de mai sus
Conform art. 203 alin. (2) C. pr. pen., măsurile preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe
cauţiune pot fi luate faţă de inculpat. Per a contrario, aceste măsuri preventive nu pot fi dispuse şi împotriva
suspectului. Această concluzie se desprinde ca urmare a aplicării regulilor de:
a. interpretare legală
b. interpretare sistematică
c. interpretare logică
23
2.6. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 37-53
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 24-31
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 23-26
24
Cuprins
3.1. Introducere. Obiective
3.2. Conţinutul principiilor fundamentale
3.2.1. Legalitatea procesului penal
3.2.2. Separarea funcţiilor judiciare
3.2.3. Prezumţia de nevinovăţie
3.2.4. Aflarea adevărului
3.2.5. Ne bis in idem
3.2.6. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
3.2.7. Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal
3.2.8. Dreptul la libertate şi siguranţă
3.2.9. Dreptul la apărare
3.2.10. Respectarea demnităţii umane
3.2.11. Respectarea vieţii private
3.2.12. Limba oficială şi dreptul la interpret
3.3. Test de evaluare a cunoștințelor
3.4. Bibliografie
3.5. Teme de control
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi conceptul de principiu fundamental
care stă la baza aplicării legii procesual penale. De asemenea, veţi parcurge trăsăturile de bază
ale procesului penal, observând că aceste reguli sunt reglementate atât în Codul de procedură
penală, cât şi în Constituţia României, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului dar şi în
legi speciale, cu prevederi procesual penale. Astfel, sunt analizate legalitatea procesului penal,
separarea funcţiilor judiciare, prezumţia de nevinovăţie, aflarea adevărului, ne bis in idem,
principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale, caracterul echitabil şi
termenul rezonabil al procesului penal, dreptul la libertate şi siguranţă, dreptul la apărare,
respectarea demnităţii umane şi a vieţii private, respectiv limba oficială şi dreptul la interpret.
25
26
27
28
29
Sediul legal art. 21 alin. (3) din Constituţie: Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzelor într-un termen rezonabil.
art. 8 C. pr. pen.
art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Toate persoanele au dreptul
la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o
instanţă imparţială şi independentă, constituită potrivit legii.
organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea
garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie
constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană
nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o
infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil
Sediul legal art. 23 Constituţia României: (1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt
inviolabile. (2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai
în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege
art. 9 C. pr. pen.
30
Sediul legal art. 24 din Constituţia României: (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul
procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.
art. 10 C. pr. pen.
art. 15 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Dreptul la apărare este
garantat. În tot cursul procesului penal, părţile au dreptul să fie reprezentate sau, după
caz, asistate, de un apărător, ales sau numit din oficiu, potrivit legii
Sediul legal art. 1 alin. (3) din Constituţia României: (3) România este stat de drept (…) în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor (…) sunt garantate.
art. 11 alin. (1) C. pr. pen.: Orice persoană care se află în curs de urmărire penală sau de
judecată trebuie tratată cu respectarea demnităţii umane.
art. 22 alin. (2) din Constituţia României: Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel
de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant.
art. 101 alin. (1) C. pr. pen.: Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte
mijloace de constrângere (…) în scopul de a se obţine probe.
art. 62 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: Procurorii îşi
exercită funcţiile în conformitate cu legea, respectă şi protejează demnitatea umană şi
apără drepturile persoanei.
31
Sediul legal art. 26 alin. (1) din Constituţia României: Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa
intimă, familială şi privată.
art. 27 alin. (1) din Constituţia României: Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu
poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea
acesteia.
art. 28 din Constituţia României: Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este
inviolabil.
art. 11 alin. (2) C. pr. pen.: Respectarea vieţii private, a inviolabilităţii domiciliului şi a
secretului corespondenţei sunt garantate. Restrângerea exercitării acestor drepturi nu este
admisă decât în condiţiile legii şi dacă aceasta este necesară într-o societate democratică.
32
art. 12 alin. (3) şi (4) C. pr. pen.: (3) Părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau
Sediul legal nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură, în mod gratuit, posibilitatea
dreptul la un de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, de a vorbi, precum şi de a pune concluzii în
interpret instanţă, prin interpret. În cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, suspectului
sau inculpatului i se asigură în mod gratuit posibilitatea de a comunica, prin interpret, cu
avocatul în vederea pregătirii audierii, a introducerii unei căi de atac sau a oricărei altei
cereri ce ţine de soluţionarea cauzei. (4) În cadrul procedurilor judiciare se folosesc
interpreţi autorizaţi, potrivit legii. Sunt incluşi în categoria interpreţilor şi traducătorii
autorizaţi, potrivit legii.
art. 128 alin. (3) şi (4) din Constituţia României: (3) Modalităţile de exercitarea a
dreptului prevăzut la alin. (2), inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor
stabili astfel încât sa nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli
suplimentare pentru cei interesaţi. (4) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu înţeleg sau nu
vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului,
de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii, prin interpret; în procesele penale acest drept
este asigurat în mod gratuit.
art. 14 alin. (3), (4) şi (7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: (3) În cazul
în care una sau mai multe părţi solicită să se exprime în limba maternă, instanţa de
judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător
autorizat. (4) În situaţia în care toate părţile solicită sau sunt de acord să se exprime în
limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum
şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii
şi publicităţii. (…) (7) Interpretul sau traducătorul va semna pe toate actele întocmite,
pentru conformitate, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în
baza traducerii sale.
În practica judiciară s-a statuat că, în ipoteza în care inculpatul, cetăţean străin, cunoaşte bine
limba română, fiind de acord cu consemnarea declaraţiilor sale, prin semnarea acestora
împreună cu apărătorul său, prin faptul că nu s-a apelat la serviciile unui interpret nu s-au
încălcat dispoziţiile legale.
Speță. În zona unei autogări, X, cetăţean turc, este surprins în flagrant delict în timp ce comercializa droguri de mare
risc. Cu această ocazie, lucrătorii de poliţie au procedat la întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii
flagrante. X. a declarat organelor judiciare că nu cunoaşte limba română. Procesul-verbal de constatare este semnat de
către X, dar nu poartă semnătura unui interpret, din cauza faptului că la realizarea flagrantului nu a participat şi un
cunoscător autorizat de limba turcă.
33
Punerea sub acuzare a Preşedintelui României, ca excepţie de la principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a
exercitării acţiunii penale:
a. se realizează de către Guvernul României, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
membrilor;
b. se realizează de către Camera Deputaţilor şi Senat, pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din
numărul deputaţilor şi senatorilor, în şedinţă comună;
c. se realizează de către Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, pentru înaltă trădare,
cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor.
Dreptul la interpret:
a. părţilor şi subiecţilor procesuali care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română ori nu se pot exprima li se asigură
posibilitatea de a lua cunoştinţă de piesele dosarului, dreptul de a vorbi, precum şi dreptul de a pune concluzii prin
interpret, cheltuielile urmând a fi suportate individual de către aceste persoane;
b. în cadrul procedurilor judiciare se pot folosi şi traducători autorizaţi, potrivit legii;
c. dreptul la interpret trebuie asigurat, obligatoriu şi gratuit, doar în ceea ce priveşte părţile în procesul penal;
subiecţii procesuali principali nu beneficiază de dreptul la interpret.
3.4. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 54-120
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 31-53
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 1-23.
34
01. Fazele procesului penal român. Organele judiciare care acţionează în fiecare fază a procesului penal
02. Faptele şi raporturile juridice procesual penale
03. Izvoarele juridice ale dreptului procesual penal român
04. Interpretarea normelor juridice procesual penale
05. Legalitatea procesului penal
06. Separarea funcţiilor judiciare
07. Prezumţia de nevinovăţie
08. Principiul obligativităţii punerii în mişcare şi a exercitării acţiunii penale
09. Dreptul la apărare
10. Respectarea demnităţii umane
11. Respectarea vieţii private
35
Cuprins
4.1. Introducere. Obiective
4.2. Noţiunea de participanţi în procesul penal
4.3. Organele judiciare
4.3.1. Organele de cercetare penală
4.3.2. Procurorul
4.3.3. Judecătorul de drepturi şi libertăţi
4.3.4. Judecătorul de cameră preliminară
4.3.5. Instanţele judecătoreşti
4.4. Test de evaluare a cunoștințelor
4.5. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: organele de cercetare penală,
procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară, respectiv
instanţele judecătoreşti. Veţi defini organele judiciare şi veţi analiza principalele atribuţii
conferite acestora în cadrul procesului penal. Cu referire la instanțele de judecată, veți analiza
noțiunea de „compunere a completului de judecată”, având în vedere toate instanțele de
judecată din sistemul judecătoresc român și veți înțelege importanța acestei instituții în
desfășurarea echitabilă a procesului penal.
în sens larg, trebuie să avem în vedere toţi subiecţii oficiali şi particulari care participă la
desfăşurarea procesului penal; vom reţine organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii
procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali
în sens restrâns, avem în vedere organele judiciare, avocatul, părţile şi subiecţii procesuali
principali
36
ofiţeri anume desemnaţi în condiţiile legii, care au primit avizul conform al procurorului
Organele de general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie [art. 55 alin. (5) C. pr.
cercetare pen.]
penală organele de cercetare penală speciale efectuează acte de urmărire penală [art. 57 alin. (2) C.
speciale pr. pen.]
o în cazul săvârşirii infracţiunilor de către militari
o în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi de serviciu prevăzute de Codul penal
săvârşite de către personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus sau a putut
pune în pericol siguranţa navei sau navigaţiei ori a personalului
organele de cercetare penală speciale pun în aplicare mandatele de supraveghere tehnică în
cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Titlul X din Codul penal şi
infracţiunilor de terorism
Atribuții efectuarea tuturor actelor de cercetare penală, cu excepţia celor date prin lege în
competenţa exclusivă a procurorului
începerea urmăririi penale in rem
efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană (care devine astfel suspect)
administrarea probelor necesare rezolvării tuturor aspectelor legate de cauză
efectuarea de acte procedurale (percheziţii domiciliare, cercetări la faţa locului, confruntări etc.)
formularea de propuneri prin referat pentru o serie de acte de dispoziţie care sunt date în
competenţa procurorului (punerea în mişcare a acţiunii penale, administrarea unor mijloace
de probă sau folosirea unor tehnici speciale de investigare care pot fi autorizate sau
dispuse, în faza de urmărire penală, numai de procuror sau, după caz, de judecătorul de
drepturi şi libertăţi etc.)
întreaga activitate a organelor de cercetare penală se desfăşoară în condiţiile legii, sub
conducerea şi supravegherea procurorului [art. 55 alin. (6) C. pr. pen.]
4.3.2. Procurorul
Ministerul Public este organizat în parchete ce funcţionează pe lângă fiecare instanţă de
judecată
37
38
Definiție Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit
competenţei acesteia, soluţionează, în cursul urmăririi penale, cererile, propunerile,
plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind măsurile care vizează drepturi şi
libertăţi ale persoanei în procesul penal.
Atribuții acte de dispoziţie cu privire la drepturile şi libertăţile persoanei în cursul urmăririi penale
o dispunerea supravegherii tehnice [art. 139 alin. (1) C. pr. pen.]
o dispunerea reţinerii, predării şi percheziţionării trimiterilor poştale (art. 147 C. pr. pen.)
o dispunerea percheziţiei domiciliare şi a percheziţiei informatice (art. 158
C. pr. pen. şi art. 168 C. pr. pen.)
o luarea măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale
psihiatrice (art. 184 C. pr. pen.)
o dispunerea examinării fizice a unei persoane, în lipsa consimţământului scris al
persoanei respective, al reprezentantului legal ori a încuviinţării din partea ocrotitorului
legal [art. 190 alin. (2) C. pr. pen.]
o luarea următoarelor măsuri preventive [art. 203 alin. (2) C. pr. pen.]: controlul judiciar,
controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu, arestarea preventivă
o luarea măsurii obligării provizorii la tratament medical (art. 245 C. pr. pen.) ori a
măsurii internării medicale provizorii (art. 247 C. pr. pen.)
o dispunerea valorificării bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale de către
procuror (art. 2522 C. pr. pen.)
o dispunerea restituirii lucrurilor (art. 255 C. pr. pen.)
o emiterea unui mandat de aducere în ipoteza în care este necesară pătrunderea fără
consimţământ într-un domiciliu sau sediu [art. 265 alin. (4) C. pr. pen.]
acte de încuviinţare prealabilă (autorizare) a dispoziţiilor organelor de urmărire penală cu
privire la drepturile şi libertăţile persoanei
o dispunerea supravegherii tehnice [art. 139 alin. (1) C. pr. pen.]
o autorizarea prealabilă pentru obținerea datelor de trafic şi localizare prelucrate de către
furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de
comunicaţii electronice destinate publicului [art. 152 alin. (1) și (2) C. pr. pen.] etc.
acte de confirmare a dispoziţiilor procurorului cu privire la drepturile şi libertăţile
persoanei
o confirmarea măsurilor de supraveghere tehnică dispuse provizoriu de procuror [art. 141
alin. (4) C. pr. pen.]
o confirmarea ordonanţei procurorului de luare provizorie a măsurilor constând în
reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale [art. 147 alin. (4) C. pr. pen.]
o confirmarea (validarea) examinării fizice efectuate de organele de urmărire penală [art.
190 alin. (5) C. pr. pen.] etc.
în cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate audia anticipat martorul
atunci când există riscul ca martorul respectiv să nu mai poată fi audiat în cursul judecăţii
(art. 308 C. pr. pen.)
alte activităţi prevăzute de lege
o soluţionarea cererii de anulare sau de reducere a amenzii judiciare aplicate de procuror
[art. 284 alin. (3) şi (4) C. pr. pen.]
o soluţionarea contestaţiei privind durata urmăririi penale (art. 4881 şi urm.
C. pr. pen.) etc.
39
Definiție Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit
competenţei acesteia, verifică, în cursul procedurii în camera preliminară, legalitatea
sesizării instanţei şi legalitatea administrării probelor ori a efectuării actelor de către
organele de urmărire penală.
În aplicarea dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) C. pr. pen., judecătorul de cameră
preliminară învestit cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de renunţare la urmărirea
penală poate dispune admiterea plângerii şi schimbarea soluţiei de renunţare la urmărirea
penală în soluţia de clasare, atunci când petentul invocă unul dintre temeiurile de drept
care atrag ca şi consecinţă imediată pronunţarea unei soluţii de clasare (Î.C.C.J.,
Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, decizia nr. 33/2015, publicată în M.
Of. nr. 36 din 19 ianuarie 2016).
Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe
judecătoreşti stabilite prin lege [art. 126 alin. (1) din Constituţia României]
instanţe civile
Structura o judecătoriile
instanțelor o tribunalele specializate
judecătorești o tribunalele
o curţile de apel
instanţe militare
o tribunale militare
o Curtea Militară de Apel
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
40
Tribunalele pot fi înfiinţate la nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti, având, de regulă, sediul
specializate în municipiul reşedinţă de judeţ
datele la care vor începe sa funcţioneze tribunalele specializate şi localităţile în care îşi vor
desfăşura activitatea se stabilesc, în mod eşalonat, prin ordin al ministrului justiţiei, cu
avizul conform al Consiliului Superior al Magistraturii
în materie penală, remarcăm înfiinţarea Tribunalului specializat pentru minori şi familie
Braşov
în materie comercială, semnalăm înfiinţarea Tribunalului Comercial Cluj, Tribunalului
Comercial Mureş şi Tribunalului Comercial Argeş
Curțile de îşi exercită competenţa într-o circumscripţie cuprinzând mai multe tribunale
apel numărul curţilor de apel, reşedinţele acestora, precum şi tribunalele cuprinse în
circumscripţiile lor sunt prevăzute în Anexele B şi C din Legea nr. 304/2004 privind
organizarea judiciară
curţile de apel pot avea 2 sau mai multe secţii
Înalta Curte instanţă unică şi superioară tuturor instanţelor judecătoreşti din România, asigură
de Casație și interpretarea şi aplicarea unitară a legilor de către celelalte instanţe judecătoreşti [art. 18
Justiție alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară]
sediul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie se află în Bucureşti
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este organizată în 4 secţii: Secţia I civilă, Secţia a II-a
civilă, Secţia penală și Secţia de contencios administrativ şi fiscal
la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sunt constituite
o 6 complete de 5 judecători
o Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii
o Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept
o Secţiile Unite
41
42
43
Cauzele penale se judecă în primă instanţă, la nivelul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel:
a. întotdeauna în complet format din 2 judecători;
b. în complet format dintr-un singur judecător;
c. în complet format dintr-un singur judecător, doar pentru ipoteza în care obiectul judecăţii constă în autorizarea
efectuării unei percheziţii domiciliare.
4.5. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 121-159
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 53-65
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 66-74.
44
Cuprins
5.1. Introducere. Obiective
5.2. Suspectul - subiect procesual principal
5.3. Persoana vătămată - subiect procesual principal
5.4. Inculpatul
5.5. Partea civilă
5.6. Partea responsabilă civilmente
5.7.Test de evaluare a cunoștințelor
5.8. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi subiecții procesuali principali
(suspectul și inculpatul) și persoanele care pot dobândi calitatea de parte în procesul penal
(inculpatul, partea vătămată și partea responsabilă civilmente). Veți defini acești subiecți
procesuali și veți realiza diferențierea dintre aceștia. De asemenea, veți analiza regimul
procesual specific fiecărui subiect procesual în parte. Este foarte important să reținem opțiunea
legiuitorului de a diferenția calitatea de „parte” de aceea de „subiect procesual principal” cu
ajutorul instituției „acțiunii penale” și „acțiunii civile”.
Definiție Persoana cu privire la care, din datele şi probele existente în cauză, rezultă bănuiala
rezonabilă că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (art. 77 C. pr. pen.).
Dobândirea atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a
calității de săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile
suspect prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se
efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura
dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării
procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind
obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei aceasta [art. 305 alin. (3) C. pr. pen.]
în cazul în care organul de urmărire penală dispune, prin ordonanţă, extinderea urmăririi
penale cu privire la alte fapte sau cu privire la alte persoane, în condiţiile art. 311 C. pr.
pen.
dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, procurorul poate
declara că începe urmărirea penală împotriva făptuitorului (în acest caz, actul procesual
prin care făptuitorul dobândeşte calitatea de suspect este declaraţia orală a procurorului
consemnată în încheierea de şedinţă)
45
Drepturile dreptul de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenţia că,
suspectului dacă refuză să dea declaraţii, nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da
declaraţii, acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa
dreptul de a consulta dosarul, în condiţiile legii
dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu îşi desemnează unul, în cazurile de asistenţă
obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu
dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica
excepţii şi de a pune concluzii
dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei
dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă
bine sau nu poate comunica în limba română
dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege
alte drepturi prevăzute de lege; dreptul suspectului reţinut de a lua contact cu avocatul,
asigurându-i-se confidenţialitatea convorbirilor [art. 89 alin. (2) C. pr. pen.]; dreptul de a fi
reprezentat, cu excepţia cazurilor în care prezenţa suspectului este obligatorie sau este
apreciată ca fiind necesară de organul judiciar (art. 96 C. pr. pen.); dreptul de a beneficia de
prezumţia de nevinovăţie [art. 4 C. pr. pen. şi art. 99 alin. (2) C. pr. pen.] etc.
Definiție Persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală
(art. 79 C. pr. pen.).
46
Obligațiile în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, persoana
persoanei vătămată care nu doreşte să participe la procesul penal trebuie să înştiinţeze despre aceasta
vătămate organul judiciar, care, dacă apreciază necesar, o va putea audia în calitate de martor [art. 81
alin. (2) C. pr. pen.]
sesizarea organelor judiciare trebuie să fie conformă cu realitatea; în caz contrar, pot fi
aplicate dispoziţiile relative la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor
judiciare (art. 268 C. pen.) sau de favorizare a făptuitorului (art. 269 C. pen.)
obligaţia de a se prezenta la chemările organelor judiciare
obligaţia de a comunica orice schimbare de domiciliu
obligaţia de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă
obligaţia de a respecta ordinea şi solemnitatea şedinţei de judecată etc.
5.4. Inculpatul
Definiție Inculpatul este persoana fizică sau juridică împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea
penală (art. 82 C. pr. pen.).
Dobândirea actele procesuale prin care se poate pune în mişcare acţiunea penală şi prin care, totodată,
calității de suspectul devine inculpat sunt următoarele:
inculpat o ordonanţa procurorului
o declaraţia orală a procurorului consemnată în încheierea de şedinţă în cazul
infracţiunilor de audienţă (art. 360 C. pr. pen.)
calitatea de inculpat o poate avea atât o persoană fizică, cât şi o persoană juridică,
indiferent dacă a comis infracţiunea în calitate de autor, complice sau instigator
singurul organ judiciar care poate dispune punerea în mişcare a acţiunii penale, act
procesual în urma căruia suspectul devine inculpat, este procurorul
47
Definiție Partea civilă este persoana vătămată (fizică sau juridică) care exercită acţiunea civilă în
cadrul procesului penal. Au calitatea de parte civilă şi succesorii persoanei prejudiciate,
dacă exercită acţiunea civilă în procesul penal (art. 84 C. pr. pen.).
Dobândirea poate dobândi calitatea de parte civilă în procesul penal persoana care a suferit un
calității de prejudiciu material sau moral în urma săvârşirii infracţiunii
parte civilă o condiţii formale: manifestarea de voinţă a persoanei vătămate
o condiţii substanţiale: existenţa unui prejudiciu izvorât din săvârşirea infracţiunii
- soţia victimei unei infracţiuni de omor
- concubina care avea copii cu victima infracţiunii de omor
- persoanele care au suportat cheltuielile cu îngrijirea victimei ori cu înmormântarea
acesteia
- unităţile sanitare pentru despăgubirile care li se cuvin ca urmare a cheltuielilor de
spitalizare efectuate cu ocazia îngrijirilor medicale acordate persoanelor care
beneficiază de gratuitatea asistenţei medicale şi care au suferit vătămări ale
sănătăţii în urma unor infracţiuni
- dobânditorul de bună-credinţă al unui lucru furat de inculpat, când, în cursul
procesului penal, acel lucru a fost ridicat de la acesta şi predat persoanei vătămate
persoana vătămată se poate constitui parte civilă
o printr-o cerere scrisă sau orală (în această ipoteză, există obligaţia consemnării ei
într-un proces-verbal, de către organul de urmărire penală, ori într-o încheiere de
şedinţă, de către instanţa de judecată)
o prin orice altă manifestare de voinţă din care să rezulte, în mod evident, dorinţa
persoanei vătămate de a fi despăgubită
Momentul persoana vătămată se poate constitui parte civilă în cursul urmăririi penale şi în faţa
constituirii instanţei de judecată până la începerea cercetării judecătoreşti
o momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti nu este identic cu citirea actului
de sesizare a instanţei, fiind ulterior acestuia
o prin excepţie, se poate depăşi momentul începerii cercetării judecătoreşti doar în cazul
în care inculpatul recunoaşte în mod expres pretenţiile părţii civile, conform art. 23 alin.
(2) C. pr. pen.
48
Definiție Persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în
întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care
este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte
responsabilă civilmente (art. 86 C. pr. pen.).
Dobândirea pot dobândi calitatea de parte responsabilă civilmente în cadrul unui proces penal
calității de o persoanele care, în temeiul legii, al unui contract ori al unei hotărâri judecătoreşti, erau
parte obligate să supravegheze un minor sau o persoană pusă sub interdicţie (art. 1372 C. civ.)
responsabilă o comitenţii pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor, ori de câte ori fapta săvârşită de
civilmente
aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate (art. 1373 C. civ.)
Este comitent cel care, în virtutea unui contract sau în temeiul legii, exercită
Definiție
direcţia, supravegherea şi controlul asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii
sau însărcinări în interesul său ori al altuia.
o persoanele care îndeplinesc funcţii de conducere, precum şi orice alte persoane care
s-au făcut vinovate de angajarea, trecerea sau menţinerea în funcţie a unui gestionar
fără respectarea condiţiilor legale de vârstă, studii şi stagiu, precum şi a dispoziţiilor
referitoare la antecedentele penale ale acestuia (art. 28 şi art. 30 din Legea nr. 22 /1969)
o persoanele privitor la care s-a constatat, printr-o hotărâre judecătorească, faptul că au
dobândit de la un gestionar bunuri sustrase de acesta din avutul public şi că le-au dobândit
în afara obligaţiilor de serviciu ale gestionarului, cunoscând că acesta gestionează astfel de
bunuri (art. 34 din Legea nr. 22/1969)
49
o persoanele care au constituit o garanţie pentru gestionar (art. 10 şi urm. din Legea nr.
22/1969)
În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii (în prezent Biroul Asigurătorilor
de Autovehicule din România) are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi
obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către
persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate (Î.C.C.J., Secții Unite, decizia
nr. 3 din 15 iunie 2010).
constituirea părţii responsabile civilmente poate avea loc prin următoarele două modalităţi:
o introducerea persoanei în această calitate de către partea civilă sau de către procuror în
cazul în care acesta exercită acţiunea civilă (nu şi de către inculpat sau de către altă
parte responsabilă civilmente), pe parcursul urmăririi penale sau pe parcursul
procedurii de cameră preliminară , moment care nu poate fi depăşit
o intervenţia persoanei în cauză, până la terminarea cercetării judecătoreşti în primă
instanţă; în această ipoteză, toate actele procesuale şi procedurile efectuate până la acel
moment îi sunt opozabile; persoana poate interveni în procesul penal în calitate de parte
responsabilă civilmente printr-o cerere scrisă sau orală (în această ipoteză, există
obligaţia consemnării ei într-un proces-verbal, de către organul de urmărire penală, ori
într-o încheiere de şedinţă, de către instanţa de judecată)
50
Speță. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor. În soluţionarea laturii civile,
instanţa a acordat părţii civile despăgubiri în cuantum de 50% faţă de suma cu care aceasta se constituise parte civilă.
Instanţa a invocat existenţa stării de provocare a inculpatului în săvârşirea infracţiunii. Instanţa a reţinut că inculpatul a
săvârşit infracţiunea deoarece ar fi fost provocat de faptul că persoana vătămată ar fi făcut o serie de afirmaţii
calomniatoare la adresa soacrei sale. Totodată, starea de provocare a fost justificată şi prin ameninţările proferate de
persoana vătămată faţă de soacra inculpatului.
Întrebare: Este legală soluţia instanţei de acordare de despăgubiri civile în cuantum de 50% faţă de pretenţiile
părţii civile, pe motivul reţinerii stării de provocare şi, pe cale de consecinţă, a culpei comune a părţii civile la
producerea rezultatului?
5.8. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 159-212
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 65-76
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 108-112.
51
Cuprins
6.1. Introducere. Obiective
6.2. Apărătorul ca participant la desfăşurarea procesului penal
6.3. Asistenţa juridică
6.4. Drepturile şi obligaţiile apărătorului
6.5. Consultarea dosarului
6.6. Test de evaluare a cunoștințelor
6.7. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi apărătorul în procesul penal, avocat
în cadrul unui barou legal constituit în cadrul Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Veţi
parcurge modul de dobândire a calităţii de avocat, drepturile şi obligaţiile acestuia în procesul
penal, în mod special. Unul dintre obiective constă și în înțelegere rolului foarte important în
organizarea apărării a activității de consultare a dosarului, drept procesual introdus în premieră
în actualul Cod de procedură penală.
52
Incompatibilități în procesul penal, nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal:
prevăzute în o soţul ori ruda până la gradul al IV-lea cu procurorul sau cu judecătorul
Codul de o martorul citat în cauză
procedură o cel care a participat în aceeaşi cauză în calitate de judecător sau de procuror
penală
o o altă parte sau un alt subiect procesual
Asistenţa juridică acordată în procesul penal unui inculpat sau învinuit de o persoană care
nu a dobândit calitatea de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995 echivalează cu lipsa de
apărare a acestuia (Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 27/2007, publicată în M. Of. nr. 772
din 14 noiembrie 2007).
Definiție Asistenţa juridică reprezintă o componentă a dreptului de apărare care constă în faptul că
apărătorul, prin participarea sa în cadrul procesului penal, îndeamnă, sprijină şi
lămureşte, sub toate aspectele procesuale, partea pe care o apără, folosind în acest scop
toate mijloacele legale.
subiecţii procesuali principali şi părţile au dreptul să fie asistaţi de unul ori de mai mulţi
avocaţi în tot cursul urmăririi penale, al procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii
o organele judiciare sunt obligate să le aducă la cunoştinţă acest drept
o asistenţa juridică este asigurată atunci când cel puţin unul dintre avocaţi este prezent
persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se
confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere
vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei;
probele obţinute prin încălcarea acestui drept se exclud [art. 89 alin. (2)
C. pr. pen.]
53
Asistența când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de
juridică exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă (această ipoteză nu se aplică și în cazul
obligatorie părții responsabile civilmente)
persoana când organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă
vătămată/ sau partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea
celelalte părți
când persoana vătămată este victima unei infracţiuni de trafic de persoane sau trafic de
minori (art. 44 din Legea nr. 678/2001)
54
avocatul din oficiu desemnat este obligat să se prezinte ori de câte ori este solicitat de
organul judiciar, asigurând o apărare concretă şi efectivă în cauză
delegaţia apărătorului din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales
dacă la judecarea cauzei avocatul lipseşte şi nu poate fi înlocuit, cauza se amână
în cursul judecăţii, persoana vătămată şi părţile au dreptul la un singur termen pentru
angajarea unui avocat şi pentru pregătirea apărării (în acest termen este inclus, aşadar,
intervalul de timp necesar atât pentru angajarea unui apărător, cât şi pentru pregătirea
apărării, instanţa nefiind obligată să acorde ulterior un nou termen pentru ca avocatul să
studieze dosarul)
în situaţia în care persoana vătămată sau una dintre părţi nu mai beneficiază de asistenţa
juridică acordată de avocatul său ales, instanţa poate acorda (şi nu este obligată) un alt
termen pentru angajarea unui alt avocat şi pregătirea apărării
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secţiile Unite a statuat, în aplicarea dispoziţiilor art.
132 C. pen., că în cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale
este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată şi
asistenţa juridică este obligatorie potrivit art. 171 alin. 2 şi 3 C.pr.pen., instanţa dispune
încetarea procesului penal ca urmare a împăcării părţilor numai în prezenţa apărătorului
ales sau a apărătorului din oficiu
Drepturile dreptul de a asista şi reprezenta orice persoană fizică sau juridică, în temeiul unui
apărătorului contract încheiat în formă scrisă
dreptul de a renunţa la contractul de asistenţă juridică, în condiţiile legii
dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului său
dreptul la inviolabilitatea actelor şi lucrărilor cu caracter profesional aflate asupra
avocatului sau în cabinetul acestuia
dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală; prin excepţie, avocatul
nu are dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală
o în situaţia în care se utilizează metodele speciale de supraveghere ori cercetare
(interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, accesul la
un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea
sau urmărirea prin mijloace tehnice etc.)
o la efectuarea percheziţiei corporale sau a vehiculelor în cazul infracţiunilor
flagrante
dreptul de a solicita să fie încunoştinţat de data şi ora efectuării actului de urmărire penală
dreptul dea a consulta actele dosarului
dreptul de a formula plângere împotriva actelor de urmărire penală şi de a exercita căile
de atac prevăzute de lege
dreptul de a asista partea sau subiectul procesual principal şi de a exercita drepturile
procesuale ale acestuia
dreptul de a formula plângeri, cereri, memorii, excepţii şi obiecţiuni
avocatul ales sau desemnat din oficiu este obligat să asigure asistenţa juridică a părţii
Obligațiile respective; nerespectarea acestei obligaţii poate conduce la aplicarea unei sancţiuni
apărătorului disciplinare din partea baroului
obligaţia de a studia temeinic cauzele încredinţate
obligaţia de a se prezenta la fiecare termen stabilit de organele judiciare penale
obligaţia de a pleda cu demnitate faţă de judecători şi părţi, prin respectarea ordinii şi
solemnităţii şedinţei de judecată
obligaţia de a restitui actele încredinţate de persoana căreia i se acordă asistenţă juridică etc.
55
56
Organele de cercetare ale poliţiei judiciare apreciază că inculpatul nu îşi poate face singur apărarea:
a. în aceste condiţii, asistenţa juridică este obligatorie;
b. asistenţa juridică este obligatorie doar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea
mai mare de 5 ani;
c. în aceste condiţii, urmărirea penală se suspendă până la momentul la care inculpatul va putea să îşi organizeze
apărarea.
6.7. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 223-251
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de seminar,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 80-87
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 113-119.
57
Cuprins
7.1 Introducere. Obiective
7.2. Acţiunea penală
7.2.1. Noţiunea de acţiune penală
7.2.2. Obiectul şi subiecţii acţiunii penale
7.2.3. Trăsăturile acţiunii penale
7.2.4. Momentele desfăşurării acţiunii penale
7.2.5. Continuarea procesului penal
7.3. Test de evaluare a cunoștințelor
7.4. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: noţiunea acţiunii penale,
obiectul şi subiecţii acţiunii penale, trăsăturile acţiunii penale, momentele desfăşurării acţiunii
penale, respectiv continuarea procesului penal. Parcurgerea acestei unități de învățare va
determina posibilitatea diferențierii acțiunii penale în „concertul” acțiunilor judiciare. Foarte
important, veți reuși să înțelegeți modul de punere în mișcare a acțiunii penale și ipotezele
legale în care aceasta se stinge.
Definiție Acţiunea penală reprezintă instrumentul juridic cu ajutorul căruia conflictul de drept penal
este adus spre soluţionare organelor judiciare, în vederea tragerii la răspundere penală a
persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit infracţiuni.
Obiectul
acțiunii tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni [art. 14 alin. (1)
penale C. pr. pen.]
Subiecții subiecţii raportului juridic de drept substanţial care îşi inversează rolurile în ceea ce
acțiunii priveşte rezolvarea conflictului dedus organelor judiciare
penale
58
Acțiunea numai statul are dreptul de a acţiona împotriva celor care se fac vinovaţi de încălcarea legii
penală penale, prin intermediul organelor anume învestite în acest sens
aparține
statului
Acțiunea procurorul este obligat să pună în mişcare şi să exercite acţiunea penală din oficiu, în
penală este condiţiile legii
obligatorie obligativitatea acţiunii penale este condiţionată uneori de existenţa unui interes public în
realizarea obiectului acţiunii penale (în caz contrar urmând a se dispune renunţarea la
urmărirea penală), de manifestarea de voinţă a persoanei vătămate sau de autorizarea ori
sesizarea organului competent
în anumite cazuri, expres prevăzute în lege, acţiunea penală este pusă în mişcare din
oficiu, însă exercitarea ulterioară a acesteia este condiţionată de atitudinea persoanei
vătămate
o pentru infracţiunea de înşelăciune (art. 244 C. pen.), acţiunea penală se pune în
mişcare din oficiu, dar intervenţia împăcării înlătură răspunderea penală
Acțiunea odată pusă în mişcare, acţiunea penală nu mai poate fi oprită şi nici limitată de cel care
penală este a declanşat-o
indisponibilă acţiunea penală se va stinge doar în cazurile prevăzute în lege
(irevocabilă) această trăsătură este înlăturată în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plângerii
prealabile, împăcarea ori intervenţia unui acord de mediere înlătură răspunderea penală
59
Acțiunea trăsătură determinată de principiul conform căruia răspunderea penală este personală
penală este nimeni nu poate solicita să fie considerat subiect pasiv al acţiunii penale alături de
individuală inculpat sau în locul acestuia
Titularul titularul exclusiv al punerii în mişcare a acţiunii penale este procurorul, din oficiu sau la
punerii în propunerea organului de cercetare penală; acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare
mișcare a nici de către organele de cercetare penală, nici de către judecătorul de cameră
acțiunii preliminară (când admite plângerea împotriva unei soluţii de neurmărire penală sau de
penale
netrimitere în judecată), nici de către instanţa de judecată
Actul de acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de lege
inculpare o prin ordonanţă, pe parcursul urmăririi penale [art. 309 alin. (1) C. pr. pen.]
o prin declaraţie orală a procurorului consemnată în încheierea de şedinţă, pe parcursul
fazei de judecată, în ipoteza constatării unei infracţiuni de audienţă [art. 360 alin. (2)
C. pr. pen.]
Efectele persoana faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală dobândeşte calitatea de inculpat
punerii în în cazul în care o persoană a comis mai multe infracţiuni, acţiunea penală se pune în
mișcare a mişcare cu privire la toate, nu separat pentru fiecare infracţiune în parte
acțiunii
dacă într-o cauză sunt mai mulţi suspecţi, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare prin
penale
aceeaşi ordonanţă cu privire la toţi
punerea în mişcare a acţiunii penale este o condiţie obligatorie pentru luarea măsurii
preventive a controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune, arestului la domiciliu
şi arestării preventive; singura măsură preventivă care poate fi luată anterior punerii în
mişcare a acţiunii penale este reţinerea
60
Distincție acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare decât in personam (presupune cunoaşterea
punerea în făptuitorului), în timp ce urmărirea penală poate fi declanşată şi numai in rem (numai în
mișcare a considerarea unei fapte)
acțiunii începerea urmăririi penale poate fi dispusă fie de organele de cercetare penală, fie de procuror, în
penale / timp ce punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă un act de dispoziție exclusiv al
începerea procurorului
urmăririi
punerea în mişcare a acţiunii penale nu coincide cu începerea urmăririi penale, putându-se
penale
dispune imediat după aceasta (de exemplu, în cazul unei infracţiuni flagrante) sau după
o perioadă mai îndelungată de la momentul începerii urmăririi penale (în mod
obligatoriu, înainte de trimiterea în judecată)
punerea în mișcare a acţiunii penale are drept principal efect conferirea calităţii de
inculpat celui care a săvârşit infracţiunea, cu toate consecinţele procesuale care decurg;
efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o anumită persoană implică
dobândirea de către făptuitor a calităţii de suspect
Definiție Prin exercitarea acţiunii penale se înţelege susţinerea ei în vederea realizării tragerii la
răspundere penală a inculpatului, prin realizarea activităţilor care ţin de efectuarea
probaţiunii în cauza penală, luarea anumitor măsuri procesuale, formularea de cereri,
ridicarea de excepţii etc.
Stingerea stingerea acţiunii penale în faza de urmărire penală are loc ca urmare a următoarelor
acțiunii dispoziţii ale procurorului
penale în faza o clasarea
de urmărire o renunțarea la urmărirea penală
penală clasarea se poate dispune, potrivit art. 315 alin. (1) C. pr. pen., atunci când:
o nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi
de formă esenţiale ale sesizării
o există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) C. pr. pen. care înlătură
aptitudinea funcţională a acţiunii penale
renunțarea la urmărirea penală se poate dispune în cazul infracţiunilor pentru care
legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, iar procurorul
constată că nu există un interes public în urmărirea faptei
o renunțarea la urmărirea penală poate fi dispusă și în cazul în care făptuitorul nu este
cunoscut
61
Stingerea stingerea acţiunii penale în faza de judecată are loc prin rămânerea definitivă a unei
acțiunii hotărâri de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei,
penale în faza achitare sau încetarea procesului penal
de judecată o condamnarea: instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există,
constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat
o renunţarea la aplicarea pedepsei: instanţa constată, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în
condiţiile art. 80-82 C. pen.
o amânarea aplicării pedepsei: instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că
fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, în condiţiile art. 83-90
C. pen.
o achitarea: se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen.
o încetarea procesului penal: se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
C. pr. pen.
fapta nu este prevăzută de legea penală [art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. pr. pen.]
o fapta concretă comisă nu corespunde întru totul modelului abstract prevăzut în
norma de incriminare sub aspectul elementelor de factură obiectivă (obiect, subiecţi,
situaţie-premisă, element material, urmare imediată, legătură de cauzalitate)
o se va reţine acest caz în situaţia în care fapta nu era prevăzută de legea penală la
momentul comiterii ei (constituind fie un delict civil, fie o contravenţie) sau în
cazul în care fapta a fost ulterior dezincriminată
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii
fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. b) teza II C.
pr. pen.]
o fapta nu a fost comisă cu forma de intenţie, mobilul sau scopul cerut de norma de
incriminare
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- achitarea, în cursul judecăţii
62
Acțiunea lipsește plângerea prealabilă [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.]
penală este
lipsită de Plângerea prealabilă este actul procesual indispensabil pentru punerea în mişcare şi
obiect
exercitarea acţiunii penale prin care persoana vătămată printr-o anumită
infracţiune îşi manifestă în mod expres voinţa de a fi tras la răspundere penală
făptuitorul.
63
o lipsa plângerii prealabile vizează atât situaţia în care această plângere lipseşte, cât şi
cazul în care această plângere a fost depusă de o persoană fără calitate sau cu
nerespectarea condiţiilor de formă sau a termenului imperativ în care trebuie introdusă
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii
lipsește autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie legală,
necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [art. 16 alin. (1) lit. e) C. pr. pen.]
o autorizarea prealabilă a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel
în a cărei rază teritorială se află parchetul mai întâi sesizat sau, după caz, a procurorului
general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ipoteza
infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de o
persoană juridică română, dacă pedeapsa prevăzută de legea română este detenţiunea
pe viaţă ori închisoarea mai mare de 10 ani (art. 9 C. pen.)
o autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un
cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, contra statului român, contra unui
cetăţean român ori a unei persoane juridice române (art. 10 C. pen.)
o sesizarea Camerei Deputaţilor, a Senatului sau a Preşedintelui României, pentru fapte
săvârşite în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului
[art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 din Legea nr. 115/1999 privind
responsabilitatea ministerială]
o sesizarea comandantului, în ipoteza săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile contra
capacităţii de luptă a forţelor armate prevăzute în art. 413-417 C. pen. (art. 431 C. pen.)
o sesizarea comandantului sau a proprietarului ori a operatorului navei, în cazul săvârşirii
anumitor infracţiuni contra ordinii şi disciplinei la bordul navelor [art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 191/2003 privind infracţiunile la regimul transportului naval]
o aprobarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a
Preşedintelui României, după caz, pentru trimiterea în judecată a judecătorilor
Curţii Constituţionale [art. 66 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale]
o soluţii care pot fi dispuse
- clasarea, în cursul urmăririi penale
- încetarea procesului penal, în cursul judecăţii
64
65
există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege [art. 16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]
există autoritate de lucru judecat [art. 16 alin. (1) lit. i) C. pr. pen.]
Încetarea procesului penal în cazul infracţiunilor pentru care împăcarea părţilor înlătură
răspunderea penală poate fi dispusă de instanţă numai atunci când aceasta constată nemijlocit
acordul de voinţă al inculpatului şi al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiţionat şi
definitiv, exprimat în şedinţa de judecată, personal sau prin persoane cu mandat special ori
prin înscrisuri autentice (Î.C.C.J, Secții Unite, decizia nr. 27/2006, publicată în M. Of. nr. 190
din 20 martie 2007).
66
În cazul în care asistenţa juridică este obligatorie, instanţa dispune încetarea procesului penal
ca urmare a împăcării numai în prezenţa apărătorului ales sau a apărătorului din oficiu
(Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 34/2008, publicată în M. Of. nr. 152 din 11 martie 2009).
Continuarea suspectul sau inculpatul poate solicita continuarea urmăririi penale în cazul în care
urmăririi procurorul a dispus
penale o clasarea, ca urmare a constatării existenţei unei cauze de neimputabilitate
o clasarea, ca urmare a intervenţiei amnistiei antecondamnatorii
o clasarea, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale
o clasarea, ca urmare a retragerii plângerii prealabile
o clasarea, ca urmare a constatării existenţei unei cauze de nepedepsire
în cazul continuării urmăririi penale ulterior clasării în baza unei cauze de
neimputabilitate
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16
alin. (1) lit. a)-d) teza I C. pr. pen., se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) teza I C. pr. pen., se va menţine soluţia dispusă iniţial
în cazul continuării urmăririi penale ulterior clasării în baza intervenţiei amnistiei
postcondamnatorii, prescripţiei răspunderii penale, retragerii plângerii prealabile sau a
constatării unei cauze de nepedepsire
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16
alin. (1) lit. a)-d) C. pr. pen., se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16
alin. (1) lit. e)-h) C. pr. pen., anterioare cazului în baza căruia s-a dispus clasarea,
se va dispune clasarea în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) sau a vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e)-h) C. pr.
pen. anterioare cazului în baza căruia s-a dispus clasarea, se va menţine soluţia
dispusă iniţial
cererea de continuare a urmăririi penale se poate face în termen de 20 de zile de la
primirea copiei ordonanţei de soluţionare a cauzei
Continuarea inculpatul poate solicita continuarea procesului penal în cazul în care, pe parcursul fazei
procesului de judecată, se constată
penal o existenţa unei cauze de neimputabilitate
o intervenţia amnistiei antecondamnatorii
o intervenţia prescripţiei răspunderii penale
o retragerea plângerii prealabile
o existenţa unei cauze de nepedepsire
în cazul continuării procesului penal ulterior constatării existenţei unei cauze de
neimputabilitate
o dacă se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16
alin. (1) lit. a)-d) teza I C. pr. pen., instanţa va dispune achitarea în baza acestui temei
o dacă nu se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1)
lit. a)-d) teza I C. pr. pen., instanţa va dispune achitarea în baza
67
Inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în ipoteza dispunerii achitării ori încetării procesului
penal, pentru următoarele considerente:
a. persoana vătămată şi-a retras plângerea prealabilă;
b. părţile s-au împăcat;
c. se constată că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.
Ce soluţie se impune în ipoteza în care nu există suspect în cauză şi s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale?
a. renunţarea la urmărirea penală;
b. cercetările se continuă în vederea descoperirii autorului infracţiunii;
c. clasarea.
Acţiunea penală:
a. se poate pune în mişcare prin ordonanţă a procurorului;
b. are drept obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârşit o infracţiune;
c. este personală, de regulă.
68
7.4. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 254-2293
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 102-117
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 27-49.
69
Cuprins
8.1. Introducere. Obiective
8.2. Acţiunea civilă
8.2.1. Noţiunea de acţiune civilă
8.2.2. Obiectul acțiunii civile
8.2.3. Subiecţii acţiunii civile
8.2.4. Trăsăturile acţiunii civile
8.2.5. Exercitarea acţiunii civile
8.2.6. Rezolvarea acţiunii civile în cadrul procesului penal
8.2.7. Raportul dintre acţiunea penală şi acţiunea civilă
8.3. Test de evaluare a cunoștințelor
8.4. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ caracterizaţi: noţiunea acţiunii civile,
obiectul şi subiecţii acţiunii civile, trăsăturile acţiunii civile, condiţiile exercitării acţiunii civile,
elementele acţiunii civile. De asemenea, veţi asimila modalităţile prin care acţiunea civilă este
rezolvată în cadrul procesului penal. Printre obiectivele unității de învățare se regăsește și
analiza raportului care poate exista între acțiunea penală și acțiunea civilă.
Definiție Acţiunea civilă reprezintă instrumentul juridic prin intermediul căruia o persoană care a
suferit o pagubă materială sau o daună morală prin infracţiune solicită repararea
prejudiciului în cadrul procesului penal, declanşat ca urmare a constatării infracţiunii
respective.
70
Repararea se poate dispune restituirea lucrurilor ridicate de la suspect sau inculpat ori de la
prejudiciului persoana care le avea în păstrare
în natură prin condiţii
restituirea o lucrurile sunt proprietatea persoanei vătămate sau a altei persoane ori au fost luate
lucrurilor pe nedrept din posesia sau deţinerea acestora
o prin restituire nu se stinghereşte aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei
cel căruia îi sunt restituite lucrurile are obligaţia să le păstreze până la pronunţarea unei
soluţii definitive în procesul penal
titularul dispoziţiei de restituire a lucrurilor
o procurorul, în cursul fazei de urmărire penală
o judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul fazei de urmărire penală, în cazul în
care s-a solicitat procurorului restituirea lucrurilor, iar acesta a respins cererea prin
ordonanţă, împotriva acesteia introducându-se contestaţie la judecătorul de drepturi
şi libertăţi
o judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară
o instanţa de judecată ori în cursul judecăţii
actul procesual de dispoziţie a restituirii lucrurilor
o ordonanţa procurorului
o încheiere a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau judecătorului de cameră
preliminară
o încheiere a instanţei de judecată (în cazul în care repararea prejudiciului se dispune
în cursul fazei de judecată)
o sentinţă sau decizie a instanţei de judecată, în cazul în care este dispusă prin
hotărârea de soluţionare a cauzei
71
Repararea condiţii
prejudiciului o se dispune dacă schimbarea acelei situaţii a rezultat în mod vădit din comiterea
în natură prin infracţiunii
restabilirea o restabilirea situaţiei trebuie să fie posibilă
situației titularul exclusiv al dispoziției de restabilire a situaţiei anterioare este instanţa de
anterioare judecată, prin sentinţă sau decizie
Repararea posibilitatea reparării prejudiciului moral prin exercitarea acţiunii civile în procesul
prejudiciului penal este prevăzută în art. 19 alin. (5) C. pr. pen. şi art. 1391 C. civ.
moral prejudiciul nepatrimonial va putea fi reparat
(nepatrimonial) o persoanei vătămate constituite parte civilă în cauzele având ca obiect infracţiuni
prin care au fost cauzate vătămări ale integrităţii corporale sau sănătăţii, pentru
restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială
o ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată
prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea
dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu
dreptul la despăgubire pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii oricărui
subiect de drept va putea fi cedat numai în cazul în care a fost stabilit printr-o tranzacţie
sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă
dreptul la despăgubire, pentru repararea prejudiciului moral, nu trece la moştenitori;
aceştia îl pot însă exercita dacă acţiunea a fost pornită de defunct
moştenitorii pot solicita în nume propriu repararea prejudiciului moral, dacă moartea
victimei a fost cauzată prin infracţiunea comisă de inculpat
72
Instanţa de judecată, acordând despăgubiri pentru daune morale, a reţinut că “în toată
perioada în care partea vătămată a fost în imposibilitate de a-şi desfăşura în mod normal
activităţile ce-i incumbă prin profesie, s-a aflat într-o situaţie psihică deosebită, pentru ea
contuziile care s-au evidenţiat pe ambele mâini creându-i o stare aparte, precum şi perspectiva
eventuală ca acestă stare să evolueze în mod nefavorabil, ceea ce ar putea împieta la
continuarea profesiei de medic stomatolog.
Dispoziţiile art. 1391 alin. (1) din Codul civil se interpretează în sensul că, într-o cauză penală
având ca obiect o infracţiune de vătămare corporală din culpă, doar victima infracţiunii, care
a suferit un prejudiciu, este îndreptăţită să obţină o despăgubire pentru restrângerea
posibilităţilor de viaţă familială şi socială (I.C.C.J., decizia nr. 12/2006, publicată pe site-ul
web al instanței supreme).
Tranzacția, în cursul procesului penal, cu privire la pretenţiile civile, inculpatul, partea civilă şi
medierea și partea responsabilă civilmente pot încheia o tranzacţie sau un acord de mediere
recunoașterea inculpatul, cu acordul părţii responsabile civilmente, poate recunoaşte, în tot sau în
pretențiilor parte, pretenţiile părţii civile
civile o inculpatul poate recunoaşte pretenţiile părţii civile şi fără acordul părţii
responsabilă civilmente, însă, în acest caz, manifestarea sa de voinţă va produce
efecte doar cu privire la el, nefiind opozabilă părţii responsabile civilmente
o în cazul recunoaşterii pretenţiilor civile, instanţa obligă la despăgubiri în măsura
recunoaşterii
o în cazul în care inculpatul recunoaşte pretenţiile părţii civile, instanţa va admite
acţiunea civilă în măsura recunoaşterii, chiar dacă constată că prejudiciul nu există
sau este mai mic, fiind ţinută în acest sens de principiul disponibilităţii
cu privire la pretenţiile civile nerecunoscute, pot fi administrate probe
Subiectul subiect activ al acţiunii civile este persoana care exercită acţiunea civilă în cadrul
activ al procesului penal
acțiunii civile o partea civilă
o succesorii persoanei vătămate prejudiciate
o procurorul
Partea civilă persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal
în cazul în care persoana vătămată nu are capacitate de exerciţiu sau are capacitate de
exerciţiu restrânsă, iar acţiunea civilă este exercitată de reprezentantul legal, acesta din
urmă nu devine subiect activ al acţiunii civile, el doar exercitând drepturile persoanei
vătămate în numele acesteia (persoana vătămată constituită parte civilă rămâne subiect
activ al acţiunii civile)
Succesorii acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale în caz de deces, reorganizare,
persoanei desfiinţare sau dizolvare a părţii civile, dacă moştenitorii sau, după caz, succesorii în
prejudiciate drepturi ori lichidatorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii
civile, în termen de cel mult 2 luni de la data decesului sau a reorganizării, desfiinţării
ori dizolvării
modalităţile în care moştenitorii/succesorii părţii civile pot dobândi calitatea de parte
civilă
o iure hereditatis: dacă persoana vătămată s-a constituit parte civilă anterior
decesului şi moştenitorii/succesorii acesteia îşi exprimă opţiunea de a continua
73
exercitarea acţiunii civile, în termen de cel mult 2 luni de la data decesului sau a
reorganizării, desfiinţării ori dizolvării
o in nomine et jure proprio: moştenitorii/succesorii părţii civile pot exercita acţiunea
civilă, referitor la plata unor sume de bani care nu fuseseră solicitate anterior
o iure hereditatis şi in nomine et jure proprio: moştenitorii/succesorii părţii civile pot
continua exercitarea acţiunii civile pornită de defunct, pe de o parte, şi pot solicita
şi alte despăgubiri, pe de altă parte
Procurorul procurorul devine subiect activ al acţiunii civile, cu îndeplinirea a două condiţii
cumulative
o persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau are capacitate de
exerciţiu restrânsă
o reprezentantul legal al persoanei vătămate nu exercită acţiunea civilă în numele
acesteia
Subiectul subiect pasiv al acţiunii civile este persoana responsabilă pentru prejudiciul produs prin
pasiv al comiterea infracţiunii, împotriva căreia se exercită acţiunea civilă în cadrul procesului
acțiunii civile penal
o inculpatul
o partea responsabilă civilmente
Inculpatul nu este prevăzută posibilitatea exercitării acţiunii civile faţă de succesorii inculpatului
în caz de deces al inculpatului persoană fizică sau reorganizare, desfiinţare ori dizolvare a
inculpatului persoană juridică, acţiunea civilă, în măsura în care a fost declanşată, nu va mai
putea fi exercitată în faţa organelor judiciare penale
o dacă decesul inculpatului persoană fizică sau reorganizarea, desfiinţarea ori dizolvarea
inculpatului persoană juridică a survenit înainte de sesizarea instanţei de judecată, pe
parcursul urmăririi penale, partea civilă sau succesorii acesteia vor introduce acţiunea
pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune la instanţa civilă
o dacă decesul inculpatului persoană fizică sau reorganizarea, desfiinţarea ori dizolvarea
inculpatului persoană juridică a intervenit după sesizarea instanţei de judecată, pe
parcursul fazei de judecată, în cazul în care există parte civilă constituită, neputând fi
introduşi în cauză succesorii inculpatului, acţiunea civilă devine lipsită de obiect,
nemaiputând fi exercitată în faţa instanţei penale; în aceste condiţii, instanţa penală nu
va soluţiona acţiunea civilă, persoana vătămată ori succesorii acesteia având alternativa
reparării prejudiciului în faţa instanţei civile
Partea partea responsabilă civilmente are, potrivit legii civile, obligaţia legală sau convenţională
responsabilă de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin
civilmente infracţiune, fiind chemată să răspundă în procesul penal
este prevăzută posibilitatea exercitării acţiunii civile faţă de succesorii părţii
responsabile civilmente
în caz de deces, reorganizare, desfiinţare sau dizolvare a părţii responsabile civilmente,
acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei penale dacă partea civilă indică
moştenitorii sau, după caz, succesorii în drepturi ori lichidatorii părţii responsabile
civilmente, în termen de cel mult 2 luni de la data la care a luat cunoştinţă de
împrejurarea respectivă [art. 24 alin. (2) C. pr. pen.]
succesiunea pasivă este posibilă atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în cursul fazei de
judecată
cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi solidar la reparaţie faţă de cel
prejudiciat (art. 1382 C. civ.)
aceeaşi persoană poate cumula, în procesul penal, calitatea de inculpat şi calitatea de
parte responsabilă civilmente
74
În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de
vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente şi are obligaţia
de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracţiune, în limitele stabilite în contractul de
asigurare şi prin dispoziţiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă
(Î.C.C.J., Secții Unite, decizia nr. 1/2016, publicată pe pagina web a instanţei supreme)
Acțiunea punerea în mişcare a acţiunii civile se face ca urmare a cererii exprese a persoanei
civilă este vătămate, cu următoarele excepţii:
disponibilă o cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate ori cu capacitatea de exerciţiu
restrânsă
o instanţa dispune din oficiu cu privire la desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris,
restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiuni
în timpul procesului penal, partea civilă are dreptul de a renunţa la pretenţiile civile,
fapt care determină stingerea acţiunii civile
partea civilă nu va putea renunţa la pretenţiile civile atunci când acţiunea civilă este
exercitată de procuror
Acțiunea acţiunea civilă poate fi pornită şi se exercită în cadrul procesului penal numai alături de
civilă este acţiunea penală
accesorie în ipoteza în care acţiunea penală se stinge în cursul fazei de urmărire penală, acţiunea
acțiunii civilă, chiar fondată, nu poate fi exercitată în faţa instanţei penale
penale
Acțiunea acţiunea civilă poate fi exercitată numai împotriva unora dintre cei care răspund civil
civilă este chiar dacă prejudiciul a fost cauzat prin săvârşirea infracţiunii de către trei inculpaţi, în
divizibilă participaţie penală, partea civilă poate solicita repararea prejudiciu în integralitate doar
de la un singur inculpat, obligaţia de dezdăunare fiind, astfel, stinsă
inculpatul obligat în procesul penal la repararea integrală a prejudiciului va putea
solicita la instanţa civilă obligarea celorlalţi doi inculpaţi la plata sumelor plătite pentru
aceştia
Acțiunea acţiunea civilă poate fi îndreptată şi împotriva altei persoane decât cea care a săvârşit
civilă nu este fapta generatoare de prejudicii
individuală
Dreptul de Posibilitatea pe care o are persoana fizică vătămată cu capacitate deplină de exerciţiu ori
opțiune persoana juridică vătămată de a-şi valorifica pretenţiile civile pe două căi, şi anume calea
penală ori calea civilă.
75
Excepții de la persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă în procesul
principiul penal pot părăsi calea penală pentru a introduce acţiunea în faţa instanţei civile dacă
electa una via o procesul penal a fost suspendat; în caz de reluare a procesului penal, acţiunea
introdusă la instanţa civilă se suspendă până la rezolvarea cauzei penale în primă
instanţă, însă nu mai mult de un an
o instanţa penală, prin hotărâre definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă
o procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală
în ipoteza în care acţiunea civilă a fost pornită şi se exercită în faţa instanţei civile,
partea civilă poate părăsi calea civilă şi să se adreseze organelor judiciare penale dacă
o punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior declanşării procesului civil
o procesul penal a fost reluat după suspendare
o urmărirea penală a fost redeschisă
părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar
nedefinitivă
Exercitarea pornirea acţiunii civile se face prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă
acțiunii civile contra inculpatului şi/sau a persoanei responsabile civilmente
la instanța exercitarea acţiunii civile implică dovedirea prejudiciului cauzat prin infracţiune suferit
penală până la terminarea cercetării judecătoreşti, partea civilă poate
o îndrepta erorile materiale din cuprinsul cererii de constituire ca parte civilă
o mări sau micşora întinderea pretenţiilor
o solicita repararea prejudiciului material prin plata unei despăgubiri băneşti, dacă
repararea în natură nu mai este posibilă
acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal este scutită de taxă de timbru
dacă dreptul la repararea prejudiciului a fost transmis pe cale convenţională unei alte
persoane (înainte ca persoana vătămată să se constituie parte civilă), aceasta nu poate
exercita acţiunea civilă în cadrul procesului penal (se poate adresa doar instanţei civile)
dacă transmiterea dreptului la repararea prejudiciului are loc după constituirea ca parte
civilă, acţiunea civilă poate fi disjunsă
exercitarea acţiunii civile de către procuror se realizează în mod similar
partea civilă poate renunţa, în tot sau în parte, la pretenţiile civile formulate, până la
terminarea dezbaterilor în apel
o renunţarea se poate face fie prin cerere scrisă, fie oral în şedinţa de judecată
o partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nu poate introduce acţiune la instanţa
civilă pentru aceleaşi pretenţii
instanţa poate dispune disjungerea acţiunii civile, când soluţionarea acesteia determină
depăşirea termenului rezonabil de soluţionare a acţiunii penale
o soluţionarea acţiunii civile rămâne în competenţa instanţei penale
o disjungerea acţiunii civile se dispune de către instanţă din oficiu ori la cererea
procurorului, a părţilor sau a persoanei vătămate
o probele administrate până la disjungere vor fi folosite la soluţionarea acţiunii civile
disjunse
o disjungerea se dispune în cursul judecăţii, prin încheiere definitivă sau prin sentinţă,
când instanţa soluţionează latura penală şi dispune disjungerea laturii civile
o în cazul în care se va dispune disjungerea, instanţa penală rămâne în continuare
76
Exercitarea acţiunea civilă născută ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni se exercită la instanţa
acțiunii civile civilă în următoarele cazuri:
la instanța o persoana vătămată sau succesorii acesteia nu s-au constituit parte civilă
civilă o instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea
civilă (probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa
instanţei civile)
o acţiunea civilă a fost exercitată de procuror şi se constată din probe noi că paguba
nu a fost integral reparată (în acest caz, se poate solicita diferenţa pe calea unei
acţiuni separate la instanţa civilă)
o repararea prejudiciului care s-a născut ori s-a descoperit după constituirea ca parte
civilă; acţiunea civilă nu va putea fi exercitată la instanţa civilă pentru repararea
prejudiciului care a fost descoperit înainte de începerea cercetării judecătoreşti
acţiunea civilă se rezolvă în cadrul procesului penal numai în măsura în care a fost alăturată
acţiunii penale şi, împreună, au ajuns în faţa instanţei penale
rezolvarea acţiunii civile reprezintă un atribut conferit exclusiv instanţei de judecată,
unicul organ judiciar care se poate pronunţa asupra temeiniciei sau netemeiniciei
pretenţiilor părţii civile
instanţa se va pronunţa prin aceeaşi hotărâre cu privire la ambele acţiuni sau va dispune
disjungerea acţiunii civile când soluţionarea acesteia determină depăşirea termenului
rezonabil de soluţionare a acţiunii penale
învestită cu rezolvarea acţiunii civile în procesul penal, instanţa
o poate admite acţiunea civilă în totul sau în parte
o poate respinge acţiunea civilă
o nu soluţionează acţiunea civilă
Instanța instanţa va admite acţiunea civilă, în totul sau în parte, în măsura în care va constata că
admite pretenţiile părţii civile sunt întemeiate şi, în rezolvarea acţiunii penale, poate dispune
acțiunea civilă una dintre următoarele soluţii
în totul sau în o condamnarea inculpatului
parte o amânarea aplicării pedepsei
o renunţarea la aplicarea pedepsei
o achitarea, constatând că fapta nu a fost comisă cu forma de vinovăţie prevăzută de lege
[art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. pr. pen.] sau că există o cauză justificativă sau de
neimputabilitate [art. 16 alin. (1) lit. d) C. pr. pen.]
o încetarea procesului penal ca urmare a constatării unei cauze de nepedepsire [art.
16 alin. (1) lit. h) C. pr. pen.]
o în cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, instanţa va admite
acţiunea civilă dacă între inculpat şi partea civilă s-a încheiat un acord de mediere
sau o tranzacţie
o inculpatul va fi obligat la plata prejudiciului în cazul în care recunoaşte, în tot sau
în parte, pretenţiile părţii civile
Instanța instanţa va respinge acţiunea civilă în măsura în care va constata că pretenţiile părţii
respinge civile sunt neîntemeiate sau că exercitarea acţiunii civile este inadmisibilă şi, în
acțiunea civilă rezolvarea acţiunii penale, poate dispune una dintre următoarele soluţii
o condamnarea inculpatului (de exemplu, inculpatul este condamnat pentru săvârşirea
infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi, în
77
Instanța instanța constată stinsă acțiunea civilă în cazul intervenirii împăcării sau în cazul
constată încheierii unui acord de mediere
stinsă
acțiunea civilă
78
acţiunea penală și acțiunea civilă sunt exercitate concomitent în fața unor instanțe
diferite
o persoana vătămată sau succesorii acesteia, dacă nu s-au constituit parte civilă în
procesul penal, pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune
o judecata în faţa instanţei civile se suspendă, după punerea în mişcare a acţiunii
penale şi până la rezolvarea în prima instanţă a cauzei penale, dar nu mai mult de
un an (regula „penalul ţine în loc civilul”)
79
8.4. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 294-335
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 117-133
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 49-65
80
Cuprins
9.1. Introducere. Obiective
9.2. Noţiunea de competenţă şi formele competenţei
9.2.1. Noțiune
9.2.2. Competenţa funcțională
9.2.3. Competenţa materială
9.2.4. Competenţa teritorială
9.2.5. Competenţa personală
9.2.6. Competenţa specială
9.3. Competenţa funcţională, materială şi personală a instanţelor de judecată
9.3.1. Competenţa judecătoriei
9.3.2. Competenţa tribunalului
9.3.3. Competenţa curţii de apel
9.3.4. Competenţa tribunalului militar
9.3.5. Competenţa curţii militare de apel
9.3.6. Competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
9.4. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară
9.4.1. Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi
9.4.2. Competenţa judecătorului de cameră preliminară
9.5. Test de evaluare a cunoștințelor
9.6. Bibliografie
Definiție Competenţa în materie penală constă în atribuţiile pe care le are de îndeplinit, potrivit
legii, fiecare categorie de organe judiciare în cadrul procesului penal.
81
Competență unele activităţi pot fi realizate numai de către anumite organe judiciare care se bucură,
funcțională astfel, de competenţă funcţională exclusivă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este
exclusivă singura instanţă care judecă recursurile în casaţie, recursurile în interesul legii şi
sesizările privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept)
Definiție Competenţa materială: formă de competenţă prin care se stabileşte capacitatea unui organ
judiciar de a instrumenta anumite cauze penale.
82
Definiție Formă de competenţă prin intermediul căreia se repartizează cauzele penale din punct de
vedere teritorial, între organe judiciare penale de acelaşi grad.
Infracțiunea criteriul preferinţei legale; competenţa teritorială se stabileşte, potrivit art. 41 alin. (1)
s-a săvârșit în C. pr. pen., în funcţie de:
țară o locul unde a fost săvârşită infracţiunea
o locul unde a fost prins suspectul sau inculpatul
o locuinţa suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul
inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârşit fapta
o locuinţa sau, după caz, sediul persoanei vătămate
83
Sancțiunea nulitatea relativă (cu privire la regimul procesual al invocării sancțiunii nulității
încălcării relative, a se vedea suportul de curs Drept procesual penal. Partea generală II, unitatea
competenței de învățare nr. 9)
teritoriale
Definiție Competenţa personală: formă de competenţă prin intermediul căreia se stabilesc organele
judiciare care pot soluţiona anumite cauze penale în funcţie de calitatea făptuitorului.
în ipoteza în care, ulterior comiterii faptei, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii în
primă instanţă, inculpatul a dobândit calitatea de membru al Guvernului, competentă să
soluţioneze cauza în primă instanţă va fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, indiferent de
instanţa competentă prin raportare la calitatea avută la momentul comiterii faptei
penale
Pierderea când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne
calității competentă să judece cauza, chiar dacă inculpatul, după comiterea infracţiunii, nu mai
are acea calitate, în următoarele cazuri [art. 48 alin. (1) C. pr. pen.]
o fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului
o s-a dat citire actului de sesizare a instanţei
84
nulitatea relativă
Sancțiunea o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa materială a organelor de
încălcării urmărire penală când urmărirea penală a fost efectuată sau supravegheată de un
competenței procuror ierarhic superior
personale o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa personală a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic superioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă superioară celei legal
competente
nulitatea absolută
o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa materială a organelor de
urmărire penală când urmărirea penală a fost efectuată sau supravegheată de un
procuror ierarhic inferior
o în cazul nerespectării dispoziţiilor privind competenţa personală a judecătorului de
drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, când cauza a fost
soluţionată de un judecător de la instanţa ierarhic inferioară
o în cazul în care judecata a fost efectuată de către o instanţă inferioară celei legal
competente
Definiție Competenţa specială: formă de competenţă care revine unor organe judiciare special
înfiinţate pentru soluţionarea unor cauze penale ce privesc infracţiuni dintr-o anumită
ramură de activitate.
Competența judecătoria judecă toate infracţiunile cu excepţia celor date prin lege în competenţa
materială altor instanţe
Competența nu este prevăzut niciun caz în care competenţa judecătoriei este determinată de calitatea
personală persoanei
85
86
o Tribunalul Galaţi: celelalte judeţe, Dunărea de la mila marină 64, în amonte până la
km 1.075
Competența nu este prevăzut niciun caz în care competenţa tribunalului este determinată de calitatea
personală persoanei
Competența Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Galaţi, potrivit Legii nr. 191/2003, judecă în primă
specială instanţă o serie de infracţiuni săvârşite la regimul navigaţiei maritime şi fluviale (spre
exemplu, preluarea fără drept a comenzii sau controlului unei nave; împiedicarea
îndeplinirii atribuţiilor de serviciu ale personalului navigant etc.)
Competența în prezent există un număr de 15 curţi de apel, fiecare având în circumscripţie mai
teritorială multe tribunale
Competența în calitate de primă instanţă, curtea de apel judecă infracţiunile săvârşite de:
personală o judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care
funcţionează pe lângă aceste instanţe
o magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
o judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de
la parchetele de pe lângă aceste instanţe
o avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, de controlorii financiari ai Curţii de
Conturi, precum şi auditori publici externi
o şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai înaltului
cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia
o membrii Curţii de Conturi, de preşedintele Consiliului Legislativ, de Avocatul
Poporului, de adjuncţii Avocatului Poporului şi de chestorii de poliţie
Competența potrivit art. 35 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în funcţie de
specială natura şi numărul cauzelor, în cadrul curţilor de apel se pot înfiinţa complete
specializate pentru cauze maritime şi fluviale sau pentru alte materii
87
Competența judecă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu
materială și excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe
personală
88
Competența este determinată numai în ceea ce priveşte judecarea în primă instanţă a infracţiunii de
materială înaltă trădare (art. 398 C. pen.)
Competența în calitate de primă instanţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă infracţiunile
personală săvârşite de:
o senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European
o membrii Guvernului
o judecătorii Curţii Constituţionale
o membrii Consiliului Superior al Magistraturii
o judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Competența Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţă pe întreg teritoriul ţării
teritorială
Competența
materială și coincide cu competenţa materială şi personală a instanţei din care face parte
personală o competenţa materială şi personală a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la
curtea de apel se determină potrivit art. 38 C. pr. pen.
o competenţa materială şi personală a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie se determină potrivit art. 40 C. pr. pen.
89
Competența coincide cu competenţa materială şi personală a instanţei din care face parte
materială și o competenţa materială şi personală a judecătorului de cameră preliminară de la
personală curtea de apel se determină potrivit art. 38 C. pr. pen. etc.
Speţă
La data de 14 martie 2016, inculpatul, având calitatea de chestor de poliţie, a săvârşit infracţiunea de luare de mită,
constând în primirea sumei de 2.500 euro pentru netrimiterea în judecată a unui dosar de urmărire penală având ca
obiect soluţionarea unei infracţiuni de trafic de migranţi. Infracţiunea a fost constatată flagrant. La data de 15 martie
2016, inculpatul C.B. şi-a prezentat demisia, fiind trecut în rezervă cu data de 1 mai 2016. Rechizitoriul procurorului
de trimitere în judecată este datat 7 iunie 2016. Infracţiunea a fost comisă în Sectorul 6 Bucureşti.
Întrebare
Cărei instanţe îi va reveni competenţa materială pentru soluţionarea în fond a cauzei penale? Argumentaţi.
Speță
Parchetul a sesizat Judecătoria Curtea de Argeş prin rechizitoriu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte
violenţe.Atât persoana vătămată, cât şi făptuitorul au domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Curtea de
Argeş.Judecătoria Curtea de Argeş a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti, cu motivarea că fapta a fost săvârşită în circumscripţia respectivei instanţe. Judecătoria Sectorului 1
Bucureşti, la rândul său, şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Curtea de Argeş, cu motivarea că aceasta a
fost prima instanţă sesizată prin rechizitoriu.
Întrebare
Care este instanța competentă să soluționeze cauza? Argumentaţi.
90
Speță
Persoana vătămată a sesizat organele de cercetare penală despre săvârşirea infracţiunii de furt în dauna sa. În fapt, în
anul 2014, în timp ce se afla în Spania, inculpatul a sustras mai multe bunuri, profitând de neatenţia persoanei
vătămate. Inculpatul locuieşte în comuna Mihai Bravu, judeţul Tulcea. Prin rechizitoriu, procurorul a sesizat
Judecătoria Babadag cu judecarea infracţiunii de furt. Judecătoria Babadag şi a declinat competenţa de soluţionare a
cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Astfel, s a considerat că instanţa din Bucureşti este competentă
deoarece locul săvârşirii infracţiunii se află în străinătate. La rândul ei, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi a declinat
competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Babadag.
Întrebare
Care este instanța competentă să soluționeze cauza? Argumentaţi.
9.6. Bibliografie
04. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 336-363
05. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 151-166.
06. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 66-74
91
Cuprins
10.1. Introducere. Obiective
10.2. Prorogarea de competenţă
10.2.1. Consideraţii generale
10.2.2. Reunirea obligatorie şi reunirea facultativă a cauzelor
10.2.3. Procedura reunirii cauzelor
10.2.4. Disjungerea
10.2.5. Chestiunile prealabile
10.2.6. Schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei
10.3. Declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de necompetenţă
10.3.1. Declinarea de competenţă
10.3.2. Conflictul de competenţă
10.3.3. Excepţiile de necompetenţă
10.4. Incompatibilitatea şi remediile ei
10.4.1. Incompatibilitatea
10.4.2. Remediile procesuale ale incompatibilităţii
10.5. Strămutarea
10.6. Desemnarea altei instanţe pentru judecarea cauzei
10.7. Test de evaluare a cunoștințelor
10.8. Bibliografie
După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi sǎ definiţi prorogarea de competenţă, având în
vedere toate formele acesteia prevăzute în legea procesual penală. Astfel, veți analiza cazurile de
reunire obligatorie şi reunire facultativă a cauzelor, procedura reunirii cauzelor, disjungerea,
chestiunile prealabile, schimbarea încadrării juridice şi schimbarea calificării faptei. De asemenea,
veţi învăţa despre declinarea de competenţă, conflictul de competenţă şi excepţiile de
necompetenţă, incompatibilitatea subiecţilor oficiali ai procesului penal şi despre abţinere şi
recuzare, remedii procesuale. nu în ultimul rând, vă veţi însuși cunoștințe referitoare la procedura
strămutării, respectiv procedura desemnării unei alte instanțe pentru judecarea cauzei.
Definiție Prorogarea de competenţă constă în extinderea sau prelungirea competenţei unui organ
judiciar asupra unei cauze care, în mod normal, revine altui organ judiciar, inferior sau
egal în grad.
92
Reunirea instanţa dispune reunirea obligatorie a cauzelor [art. 43 alin. (1) C. pr. pen.]
obligatorie a o în cazul infracţiunii continuate
cauzelor o în cazul concursului formal de infracţiuni
o în orice alte cazuri când două sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singură
infracţiuni (infracţiunea continuă succesivă, infracţiunea de obicei etc.)
Reunirea instanţa poate dispune reunirea cauzelor [art. 43 alin. (2) C. pr. pen.]
facultativă a o când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană
cauzelor (concursul real de infracţiuni)
o când la săvârşirea unei infracţiuni au participat două sau mai multe persoane
o când între două sau mai multe infracţiuni există legătură şi reunirea cauzelor se
impune pentru buna înfăptuire a justiţiei
o exemple
- două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite de mai multe
persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc
- două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o
prealabilă înţelegere între infractori
- au fost comise mai multe infracţiuni împotriva aceleiaşi persoane vătămate
Reguli de în caz de reunire, dacă, în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte, competenţa
prorogare a aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe (art. 44 C. pr. pen.)
competenței o dacă prin prorogare competenţa aparţine mai multor instanţe egale în grad –
instanţa mai întâi sesizată
o dacă prin prorogare competenţa aparţine mai multor instanţe de grad diferit –
instanţa superioară în grad
o dacă prin prorogare competenţa aparţine unei instanţe civile şi unei instanţe
militare – instanţa civilă
o dacă prin prorogare competenţa aparţine unei instanţe civile şi unei instanţe
militare superioare în grad – instanţa civilă echivalentă în grad instanţei militare
o tăinuirea, favorizarea şi nedenunţarea sunt de competenţa instanţei care judecă
infracţiunea la care acestea se referă, iar în cazul în care competenţa după calitatea
persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate
cauzele reunite revine instanţei superioare în grad
o competenţa judecării cauzelor reunite rămâne dobândită chiar dacă pentru fapta sau
pentru făptuitorul care a determinat competenţa unei anumite instanţe s-a dispus
disjungerea sau încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea
o regulile mai sus menţionate se aplică şi în faza de urmărire penală (cu excepţia
ultimei)
în faza de urmărire penală, reunirea cauzelor se poate dispune de către procurorul
competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, prin ordonanţă, din
oficiu, la propunerea organelor de cercetare penale sau la cererea părţilor sau a
subiecţilor procesuali principali
în faza de judecată, reunirea cauzelor se poate dispune la cererea procurorului, a
persoanei vătămate sau a părţilor sau din oficiu de către instanţa competentă
93
10.2.4. Disjungerea
Definiție Disjungerea reprezintă operaţia prin care cauzele reunite se despart, astfel încât, în
interesul unei bune judecăţi, soluţionarea unora dintre infracţiuni ori tragerea la
răspundere a unora dintre infractori să se facă separat.
pentru motive temeinice privind mai buna desfăşurare a procesului penal, procurorul
sau instanţa de judecată pot dispune disjungerea unor cauze reunite cu privire la unii
dintre inculpaţi sau la unele dintre infracţiuni
se poate apela la instituţia disjungerii indiferent de cazul prevăzut de art. 43
C. pr. pen., care ar fi determinat reunirea cauzelor cu excepţia situaţiei în care două sau
mai multe acte alcătuiesc o singură infracţiune (infracţiunea continuată, infracţiunea
continuă succesivă, infracţiunea de obicei, unitatea naturală colectivă)
în faza de urmărire penală, disjungerea poate fi dispusă de procuror prin ordonanţă sau
rechizitoriu, din oficiu, la propunerea organelor de cercetare penală, la cererea părţilor
ori a subiecţilor procesuali principali
în faza de judecată, disjungerea poate fi dispusă de instanţă prin încheiere (care nu
poate fi atacată decât odată cu fondul), sentinţă sau decizie, din oficiu sau la cererea
procurorului, a părţilor ori a persoanei vătămate
Definiție Chestiunile prealabile sunt probleme de natură extrapenală care trebuie rezolvate înainte
de soluţionarea cauzei penale şi care pot influenţa soluţia în cauza respectivă.
instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei,
chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia
situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare
chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor
de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune
hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile
în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia
împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii
94
Schimbarea instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămâne competentă a o judeca în ipoteza
calificării în care, în cursul judecării cauzei, se produce schimbarea calificării faptei, printr-o lege
faptei nouă, exceptând cazul în care, prin acea lege, s-ar dispune altfel [art. 49 alin. (2) C. pr.
pen.]
Definiție Declinarea de competenţă reprezintă instituţia prin care organul judiciar care constată că
nu este competent să soluţioneze o anumită cauză penală, trimite aceea cauză organului
competent.
95
Valabilitatea în ipoteza declinării de competenţă, determinată de norme ale competenţei după materie
actelor sau ori după calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis dosarul cauzei poate menţine
măsurilor motivat probele administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a
dispuse de declinat competenţa [art. 50 alin. (2) C. pr. pen.]
instanța care în ipoteza declinării de competenţă, determinată de competenţa teritorială, probele
își declină administrate, actele îndeplinite şi măsurile dispuse de instanţa care şi-a declinat
competența
competenţa se menţin [art. 50 alin. (3) C. pr. pen.]
Definiție Prin conflict de competenţă se înţelege situaţia în care, în raport de competenţa lor asupra
unei anumite cauze penale, două sau mai multe organe judiciare pot intra într-un conflict,
în sensul că se recunosc deopotrivă competente (conflict de competenţă pozitiv) sau îşi
declină succesiv competenţa reciproc (conflict de competenţă negativ).
96
Definiție Incompatibilitatea reprezintă situaţia în care se poate afla o persoană care participă la
activitatea judiciară şi care, din cauza unor împrejurări personale, poate fi suspectată de
lipsă de obiectivitate în soluţionarea anumitei cauze penale.
97
Cazuri a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
judecător este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
între judecător şi una dintre părţi, unul dintre subiecţii procesuali principali, avocaţi ori
reprezentanţi ai acestora s-au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, dar aceştia
nu convieţuiesc, incompatibilitatea va exista în temeiul art. 64 alin. (1) lit. f) C. pr. pen.
a fost expert sau martor, în cauză
este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
a efectuat în cauză acte de urmărire penală, în calitate de organ de cercetare penală sau
procuror, a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui
judecător sau a unei instanţe de judecată
există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea judecătorului este afectată
nu pot face parte din acelaşi complet de judecată judecătorii care sunt soţi, rude sau
afini între ei, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele
prevăzute la art. 177 C. pen.
judecătorul care a participat la judecarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea
aceleiaşi cauze într-o cale de atac sau la rejudecarea cauzei după desfiinţarea ori
casarea hotărârii
judecătorul de drepturi şi libertăţi nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de
cameră preliminară, la judecata în fond sau în căile de atac, indiferent de obiectul
concret al cererii pe care a soluţionat-o (cereri privind măsurile preventive, privind
autorizarea unei percheziţii, privind supravegherea tehnică, privind măsurile asigurătorii,
măsuri de siguranţă provizorii, audiere anticipată etc.)
judecătorul care a participat la soluţionarea plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire
sau netrimitere în judecată nu poate participa, în aceeaşi cauză, la judecata în fond sau
în căile de atac
judecătorul care s-a pronunţat cu privire la o măsură supusă contestaţiei nu poate
participa la soluţionarea contestaţiei
Judecătorul care a soluţionat cauza conform procedurii prevăzute de art. 3201 din Codul de
procedura penală anterior (procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii reglementate
în art. 374-375 din actualul Cod de procedură penală) cu privire la unii dintre inculpaţi nu
devine incompatibil să judece acţiunea penala şi civilă cu privire la ceilalţi inculpaţi, în
ipoteza în care trimiterea în judecată a tuturor inculpaţilor s-a făcut prin acelaşi
rechizitoriu, pentru infracţiuni între care există stare de conexitate sau indivizibilitate.
Judecătorul devine incompatibil doar dacă în considerentele hotărârii pronunţate şi-a
exprimat părerea cu privire la soluţia ce ar putea fi dată în cauza disjunsă (Î.C.C.J., Secții
Unite, decizia nr. 17/2012, publicată în M. Of. nr. 820 din 6 decembrie 2012)
Judecătorul care a participat la judecarea recursului (contestaţie în prezent) împotriva
încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive în
cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece un nou recurs (contestaţie în
prezent), având ca obiect o altă încheiere, prin care s-a dispus în aceeaşi fază de
urmărire penală cu privire la măsura arestării preventive în aceeaşi cauză (Î.C.C.J.,
Secții Unite, decizia nr. 7/2007, publicată în M. Of. nr. 732 din 30 octombrie 2007)
98
Cazuri a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
procuror/organ este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
de cercetare cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
penală cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
a fost expert sau martor, în cauză
este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea procurorului sau a organului de
cercetare penală este afectată
procurorul este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă
situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu judecătorul de drepturi şi libertăţi,
judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre membrii completului de judecată
procurorul este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă
situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu grefierul sau cu magistratul-asistent
procurorul care a participat ca judecător într-o cauză nu poate, în aceeaşi cauză, să
exercite funcţia de urmărire penală sau să pună concluzii la judecarea acelei cauze în
prima instanţă şi în căile de atac
procurorul care a efectuat urmărirea penală sau a pus concluzii în cadrul unei proceduri
în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi nu devine incompatibil să participe în
calitate de procuror de şedinţă la judecarea fondului cauzei
Cazuri a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
grefier/magistrat este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
asistent cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
a fost expert sau martor în cauză
a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la
orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată
este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea grefierului sau a magistratului asistent
este afectată
grefierul sau magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea
inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu
judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau unul dintre
membrii completului de judecată
99
grefierul sau magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea
inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu
procurorul
magistratul-asistent este soţ, rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află
într-o altă situaţie dintre cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu grefierul
Cazuri a fost reprezentant sau avocat al unei părţi ori al unui subiect procesual principal, chiar
incompatibilitate şi în altă cauză
grefier/magistrat este rudă sau afin, până la gradul al IV-lea inclusiv, ori se află într-o altă situaţie dintre
asistent cele prevăzute la art. 177 C. pen. cu una dintre părţi, cu un subiect procesual principal,
cu avocatul ori cu reprezentantul acestora
a fost expert sau martor în cauză
a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la
orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată
este tutore sau curator al unei părţi sau al unui subiect procesual principal
există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea interpretului este afectată
Abținerea Abţinerea reprezintă instituţia prin care cel aflat într-un caz de incompatibilitate declară că
nu participă la rezolvarea cauzei penale în legătură cu care există situaţia de
incompatibilitate.
100
Recuzarea Recuzarea reprezintă instituţia prin intermediul căreia situaţia de incompatibilitate este
înlăturată la iniţiativa uneia dintre părţi sau subiecţi procesuali principali sau de către
procuror, atunci când persoana incompatibilă nu a făcut cererea de abţinere.
procedura de soluţionare este similară procedurii de soluţionare a cererii de abţinere,
cu următoarele aspecte distinctive:
o recuzarea se formulează oral sau în scris, cu arătarea pentru fiecare persoană în
parte a cazului de incompatibilitate invocat şi a tuturor temeiurilor de fapt
cunoscute la momentul recuzării
o cererea de recuzare formulată oral se consemnează într-un proces-verbal sau, după
caz, în încheierea de şedinţă
o cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se
poate adresa persoanei în cauză, care este obligată să o înainteze procurorului,
împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 de ore, fără a întrerupe cursul
101
10.5. Strămutarea
Definiție Strămutarea reprezintă remediul procesual prin care o anumită cauză este luată din
competenţa unei instanţe şi dată spre rezolvare unei alte instanţe de acelaşi grad, în scopul
înlăturării situaţiilor care pun în pericol normala desfăşurare a procesului penal din cauza
unor stări de fapt neconvenabile existente la locul unde urmează să fie judecată respectiva
cauză.
102
103
procurorul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală poate solicita Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie (în cazul în care competenţa soluţionării cauzei ar reveni
curţii de apel) sau curţii de apel (în cazul în care competenţa soluţionării cauzei ar
reveni judecătoriei sau tribunalului), în baza aceloraşi cazuri ca şi în ipoteza
strămutării, desemnarea unei ale instanţe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni
competenţa să judece cauza în primă instanţă
Procedura de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau curtea de apel soluţionează cererea în camera de
soluționare consiliu, în termen de 15 zile
încheierea de admitere ori de respingere a cererii nu este supusă niciunei căi de atac
în cazul respingerii cererii de desemnare a altei instanţe pentru judecarea cauzei
formulate, în aceeaşi cauză nu mai poate fi formulată o nouă cerere pentru aceleaşi
motive
în ipoteza admiterii cererii, va fi desemnată instanţa egală în grad cu cea căreia i-ar
reveni competenţa să judece în primă instanţă, care să fie sesizată în cazul în care se va
emite rechizitoriul
competenţa instanţei desemnate să judece cauza intervine doar din momentul întocmirii
rechizitoriului
exemplu: dacă Curtea de Apel București a admis propunerea Parchetului de pe lângă
Tribunalul București şi a desemnat Tribunalul Ialomița să judece cauza, propunerea de
prelungire a măsurilor preventive în cursul urmăririi penale va fi soluţionată de
Tribunalul București, deoarece încheierea pronunţată potrivit art. 76 C. pr. pen. nu
produce nicio consecinţă până la momentul trimiterii în judecată
104
Speţă
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de competenţa în primă instanţă a tribunalului.
Instanţa de judecată a administrat probe, audiind pe inculpaţi şi pe martori, a dispus efectuarea unei expertize contabile
care s-a depus la dosar, după care a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune de competenţa judecătoriei,
declinându-şi competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe. Această din urmă instanţă, la rândul ei,
şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului.
Întrebare
Ce soluţie se impune în speţă pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă?
Speţa
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Inculpatul este
condamnat pentru săvârşirea infracţiunii, în primă instanţă. Instanţa, în compunerea căreia a intrat judecătorul A., a
reţinut în producerea accidentului de circulaţie culpa exclusivă a inculpatului. De asemenea, s-a dispus disjungerea
acţiunii civile, potrivit art. 26 C. pr. pen. În completul de judecată învestit cu soluţionarea acţiunii civile a intrat
judecătorul B. Judecând separat acţiunea civilă, anterior disjunsă, instanţa l-a obligat pe inculpat să plătească părţii
civile diferite sume de bani, cu titlu de daune materiale şi morale. Apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă au
fost, ambele, admise, reducându-se cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele materiale şi majorându-se
cuantumul daunelor morale. Completul de judecată în apel a fost prezidat de judecătorul A. (magistrat care a soluţionat
acţiunea penală, a dispus disjungerea acţiunii civile şi a soluţionat-o ulterior).
Întrebare
Având în vedere că judecătorul A., în primă instanţă, s-a pronunţat doar asupra laturii penale, disjungând
acţiunea civilă, se poate reţine vreun caz de incompatibilitate?
Speţă
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Rechizitoriul prin care
judecătoria a fost învestită cu judecarea cauzei a fost confirmat de prim-procurorul parchetului, care a şi semnat adresa
de trimitere a dosarului la judecătorie. Împotriva sentinţei de condamnare inculpatul a declarat apel, respins ca fiind
nefondat. Din completul de judecată în apel a făcut parte şi fostul prim-procuror al parchetului care a confirmat
anterior rechizitoriul de sesizare a instanţei.
Întrebare
Se poate reține, în speță, vreun caz de incompatibilitate?
Speţă
Inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fals intelectual, uz de fals, distrugere de
înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului. Împotriva sentinţei, în termenul legal, parchetul a declarat apel, admis de
instanţa competentă. Aceasta, în rejudecarea cauzei, a dispus schimbarea încadrărilor juridice şi majorarea pedepselor
aplicate. Procurorul care a semnat motivele de apel, ulterior, în calitate de judecător, a făcut parte din completul de
judecată în apel.
Întrebare
Este legală decizia instanţei de apel, prin prisma reglementărilor existente în materia incompatibilităţii?
10.8. Bibliografie
01. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, ediția a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 364-411
02. Ion Neagu, Mircea Damaschin, Andrei Iugan, Drept procesual penal. Partea generală. Mapă de
seminar, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2018, p. 166-203
03. Bogdan Micu, Radu Slăvoiu, Alina-Gabriela Păun ș.a., Procedură penală: curs pentru admiterea în
magistratură și avocatură. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2017, p. 75-86
105