MOARA CU NOROC

De Ioan Slavici

CAPITOLUL I

Ghiță discută cu soacra sa despre mutarea familiei lor la Moara cu noroc după Sf.
Gheorghe. Bătrâna doar îl sfătuiește, nu vrea să decidă în locul lui. Dar, totuși, o
cuprinde un fior la gândul că va trebui să părăsească coliba în care și-a petrecut
întreaga viață. Nici varianta de a rămâne singură nu o prea încântă. Ghiță este sătul
de meseria lui de pantofar. Soacra îi impune să o ia și pe ea la noul cămin,
indiferent de situație.

S-a hotărât. Familia se va muta, nădăjduind că într-un ceas bun, la Moara cu noroc.

CAPITOLUL II

Moara cu noroc era situată tocmai în valea de lângă drumul de țară din Ineu.
Aceasta reprezenta un semn de noroc pentru toți călătorii. Aici puteau să se
odihnească și să aștepte alți drumeți. Cu timpul, din moară a devenit cârciumă, iar
mai târziu, arândașul a zidit localul într-un loc mai potrivit, moara rămănând
părăsită.

De la venirea familiei lui Ghiță acest loc a devenit binecuvântat; nu exista om care
să nu fi auzit de Ghiță și de cârciuma lui. Din Moara cu noroc s-a transformat în

1
cârciuma lui Ghiță. Patru zile pe săptămână localul era deschis călătorilor, aceștia
fiind primiți ca niște prieteni.

Soacra se simțea acum tare împlinită. Privea cu multă dragoste și mândrie la cei doi
nepoți, la fiica și la ginerele ei. Afacerea mergea ca pe roate.

Duminică dimineața bătrâna avea obiceiul de a merge la biserică. Acolo se simțea

mai aproape de răposatul ei soț, meseria lui fiind de cojocar și cântăreț la strană.
Sâmbătă seara sluga făcea curățenie în grajduri, iar ea alături de Ana pregăteau
cârciuma de sărbătoare. De fiecare dată, înainte de plecare, inima îi era grea, căci
trebuia să-și lase copiii în acea pustietate. Într-adevăr, Moara era înconjurată doar
de dealuri, câmpie și pădure.

Ghiță era atât de fericit atunci când privea frumusețea locului, atunci când o avea
lângă el pe minunata soție, tânără și subțirică, Ana.

CAPITOLUL III

Prin luncile din acea zonă, existau multe turme de porci. Aceste turme erau bogăția
câmpiilor. Bineînțeles, unde erau mii și mii de porci, erau mai multe turme, fiecare
controlată de câte un păstor, care la rândul lor era ajutat de vreo doi-trei băiețași.
Păstorii erau de obicei oameni sărmani, de aceea trebuia să existe o persoană
responsabilă de toate cheltuielile. Acesta se numea sămădău, tot un porcar, dar
înstărit, care doar se plimba călare de la turmă la turmă, care știa absolut tot ce
mișcă în acele îmrejurimi. Sămădăii sunt oameni tăcuți, informațiile le păstrează
doar pentru nevoile lor.

Astfel de porcari au trecut de multe ori și pe la cârciuma lui Ghiță. Oameni bine
făcuți, cinstiți, care mâncau, beau și plăteau.

2
Într-o zi de luni, au sosit trei porcari, într-o căruță trasă de doi cai frumoși. Aceștia
nu i-au părut lui Ghiță oameni buni la suflet. A intuit destul de bine, căci după ce au
băut și au dat de mâncare animalelor, și-au luat tălpășița fără să plătească. Chiar în
clipa în care au intrat în local, au întrebat dacă sămădăul a trecut pe acolo.

Ghiță și-a liniștit soacra, spunându-i că a făcut o înțelegere cu ei, iar mai apoi s-a
retras.

Peste puțin timp, a sosit la cărciumă vestitul Lică Sămădăul. Era un barbat de
treizeci și sașe de ani, ,,înalt, uscățiv și supt la față, cu mustața lungă, cu ochii mici
și verzi și cu sprâncenele dese și împreunate la mijloc,,. În fața localului a dat ochi
în ochi cu Ana și mama ei, întrebându-le unde este cârciumarul. Soacra s-a dus în
grabă să-l caute pe Ghiță, iar Ana a rămas să-l privească pe porcar, fermecată de
bărbăția lui. Acesta, însă, nu i-a acordat vreo importanță.

Când a apărut Ghiță cu soacra, Lică l-a întrebat mai multe detalii despre mutarea
lor la Moara cu noroc. Mai apoi, l-a întrebat despre cei trei porcari, dacă nu cumva
au trecut pe acolo înaintea lui. Ghiță încearcă să-l mintă pe sămădău, dar până la
urma, bătrâna amintește de cei trei care au băut pe săturate fără să plătească. Pe
Ghiță îl trecuse un fior. Lică justifică gestul celor trei: s-au gândit că va plăti el
consumația, atunci când va ajunge la moară.

Cei doi se retrag înăuntru, pentru a-și încheia socotelile. Lică se prezintă și începe
să-i povestească în mare despre el, despre faptul că dorește să știe tot, despre faptul
că lumea vorbește despre isprăvile lui, dar de fapt ei nu știu nimic. Cârciumarul nu
apucă să-i dea un raspuns, până când drumețul a dat pinteni calului.

Când le-a spus femeilor cine a fost de fapt acest bărbat, Ana s-a îngrozit. Auzise și
ea de faptele lui terifiante, zvonuri într-adevăr. Ghiță i-a luat apărarea porcarului.

3
Nu și-a putut da seama din ce cauză a grăit aceste cuvinte: datorită supărării sau
datorită gândurilor grele ce i-au pătruns în minte?

CAPITOLUL IV

Ghiță cade la comun acord cu soacra și soția să rămână tăcuți, să nu le dea de știre
călătorilor despre alți clienți care au trecut odinioară pe la moară, pentru a nu
păgubi pe nimeni.

A venit și ziua în care cârciumarul a trebuit să plece cu treabă la Arad. S-a întors cu
două pistoale și cu încă o slugă, Marți un ungur înalt ca un brad.

Peste câteva zile s-a dus în Fundureni, de unde și-a mai luat încă doi căței. Mai
avea unul acasă, dar acesta s-a obișnuit cu oamenii care treceau pe la moară,
nefiind la fel de ager. Anei, însă, îi displăcea ideea de câine de pază. I se părea că,
acum, Ghiță îi prețuia mai mult decât pe ea și pe copii. Deși îi observa
comportamentul ursuz, soția nu îndrăznea să-l întrebe ce se petrece cu el, nu mai
puteau conversa în modul în care o făceau în trecut, atunci când Ghiță nu avea
sufletul încărcat.

A sosit și toamnă, iar într-o zi de joi, în fața cârciumii apăru o turmă de grăsuni.
Unul dintre boitari, un băiat de vreo șaptesprezece bani, ieși în față și i se adresă lui
Ghiță. Se pare că au venit din partea lui Lică. L-a rugat pe cârciumar să le dea de
mancare și de băut, iar drept plată are dreptul de a-și alege cinci grăsiuni. I-a mai
spus și de faptul că, în urma lor aveau să vină și restul turmelor de porci, tot pentru
aceleași servicii.

Ghiță se simțea scos din sărite. Dorea să primească pentru a nu se pune rău cu Lică,
dar, de față cu oamenii de la cârciumă, nu putea să spună da.

4
Într-un final, acesta a decis să nu accepte plata. I-a argumentat soacrei că vor mai
veni și alte turme, de unde va putea să-și aleagă grăsunii.

Turmele treceau una câte una, iar lui Ghiță începea a-i surâde idea de a-și opri cei
cinci porci.

Celui din urmă păstor i-a cerut socoteală, dar acesta nu era informat de către
sămădău despre modul în care trebuia să achite consumația.

Peste puțin timp, a sosit și Lică la cârciumă, a dat noroc bun, a băut un pahar,
continuându-și apoi drumul.

Acum Ghiță a rămas cuprins de gândurile omului păgubaș. Își dorea, pentru prima
dată în viața lui, să nu aibă soție și copii, pentru a putea face tot ce îi plăcea. Se
gândea să se bună bine pe lângă Lică, poate chiar să lucreze alături de dânsul,
măcar trei ani cât mai avea să stea la Moara cu noroc. Era conștient de faptul că,
pentru a-i merge bine afacerea, trebuia să-l aibă sămădăul la suflet.

Seara, când și-a numărat banii, orice speranță la gândurile curate i-a dispărut. Se
simțea necăjit și disperat deoarece era legat acum de Lică. Pentru a-și recupera
banii pierduți în acea zi, singurul lucru rămas era să intre în cârdășie cu porcarul.

Chiar atunci, a început să-și bată sluga, pe ungur, iar Ana l-a mustrat fără
conștiință. Nici ea nu mai înțelegea ce se petrece în mintea lui. Dorea să-l
consoleze, să-i fie aproape, dar Ghiță nu-și deschidea porțile inimii către ea.

Duminică, după ce bătrâna pleca la biserică, cei doi soți aveau obiceiul de a-și
petrece ziua sub arini, alături de băiatul cel mic. Ghiță îl învăța să călărească pe
câinele lor cel mare și leneș, dar Ana sătea mereu înfricoșată.

După ce o discuție mai aprinsă a avut loc între ei, Ghiță, înduioșat, o chemă pe Ana
să se așeze lângă el. Au purtat o conversație despre plecarea de la moară, din acea

5
pustietate totală. Soției nu îi era teamă, însă Ghiță trăia înspăimantat în fiecare
clipă, la fiecare lătrat al câinilor. Îi mărturisește Anei despre gândurile care îi
fulgerau mintea, despre faptul că nu trecea zi în care el să nu se teamă pentru ziua
ce va urma.

Totuși, Ghiță nu era atât de puternic pentru a lua o astfel de decizie. Se simțea prost
și față de soacră, cea care l-a avertizat de prima dată. A acuzat-o pe Ana de faptul
că nu îi este alături, de faptul că nu știe să-i alunge gândurile negre.

CAPITOLUL V

În timp ce familia stătatea sub arini, pe potecă, acoperiți de sălcii și răchite, veneau
trei călăreți. Cei doi câini ai lui Ghiță le-au simțit prezența și au dat fuga la ei,
lătrând. Era chiar Lică, alături de doi oameni de-ai lui. Acesta a coborât de pe cal și
a încercat să se apropie de animalele disperate să-și apere căminul. Jumătate de oră
a petrecut sămădăul în încercarea de a-i linguși.

Atunci când a ajuns la cârciumă, l-a deșteptat pe Laie și l-a trimis în căutarea lui
Ghiță. Panicați, cei doi soți au rămas o clipă tulburați. După un moment, Anei i-a
venit ideea de al trimite pe Laie în sat, pentru a-l înstiința pe preot de sosirea lui
Lică și a slugilor sale la moară.

Zis și făcut. Laie a pornit pe cărare, printre sălcii și răchite, cu cea mai mare grabă
posibilă.

Când a ajuns față în față cu Lică, Ghiță a încercat să-i explice motivul pentru care
omul lui fugea atât de sprinten: se grăbea să aducă o plasă cu pește.

Cei doi s-au hotărât să între în cârciumă, pentru a-și încheia socotelile. Aici, Lică
scoase de la brâu un teanc de bucăți de piele înșirate pe o verigă de sârmă. I-a

6
explicat că acestea sunt semnele turmelor lui și că el le pune grăsunilor la urechea
din dreapta jos, câte un astfel de indicator. L-a îndemnat pe Ghiță să se uite la
semnul lor, atunci când vor trece pe drum și să țină bine minte omul care-i mână.

Cârciumarul l-a refuzat. Ceea ce l-a ofensat a fost sosirea celor trei pe poteca
ascunsă, în loc de drumul public. Ghiță îi mărturisește că dacă ar fi fost om cinstit,
ajutorul i-l oferea cu drag, dar în cazul lui, se poate aștepta ca ziua următoare să îi
ceară mai mult.

Mai apoi, fără respect sau rușine, Lică îi cere cheile de la toate încăperile,
dulapurile, lăzile care se aflau în cârciumă. Dorea să se împrumute de la el oricând
avea nevoie, cu oricât de mult. I-a promis că va primi toți acei bani înapoi.

Ghiță, neavând cum să se apere, a acceptat să-i ofere din bunurile sale atât cât să
nu-și dea seama soția sau soacra.

Cutremurat de cuvintele în batjocoră care ieșeau din gura lui Lică, Ghiță îl apucă
tare de brațe și începe să-l amenințe. Sămădăul, știind că are suport din partea
slugilor, nu s-a speriat de vorbele cârciumarului, însă se simțea puțin amenințat
deoarece Ghiță a reușit să-i țină piept.

L-a chemat pe porcarul Răuț și l-a trimis după nevastă și copii, iar pe slugă i-a
poruncit să-l lege. Ghiță l-a rugat să nu o implice pe Ana în treburile lor, să nu se
dea de gol în fața tuturor.

Puțin panicat de prezența celor trei bărbați, Ghiță a recunoscut unde l-a trimis pe
Laie. Acum, Lică a simțit ca și-a pierdut pământul de sub picioare.

Ghiță i-a spus despre intențiile lui, despre faptul că dorește să se pună bine cu el,
că este dispus să-i facă pe plac, dar fără ca restul lumii să bănuiască relația dintre
ei. Într-un final, au căzut la comun acord.

7
CAPITOLUL VI

Pe cum treceau zilele, Lică apărea din ce în ce mai des la Moara cu noroc. Lui
Ghiță îi părea mereu bine când acesta sosea pe neașteptate. Ana, însă, observă
răutatea din sufletul porcarului, dar și distanța pe care Ghiță a luat-o față de ea, de
ceva timp, de când s-a apropiat atât de tare de Lică.

Când soția îndrăznea să-l întrebe ce se petrece între el și sămădău, Ghiță nega
relația lor de tovărășie, refuza să-i povestească întâmplările prin care a trecut
datorită lui Lică. Dar, își promitea în sinea lui că îi va mărturisi puțin mai târziu
Anei toate cele petrecute. Relația dintre cei doi se destrăma chiar sub privirile lor.

Într-o zi de luni, Lică apăru la cârciumă alături de Buză-Ruptă, Săiță Boarul și

Răuț. De data aceasta nu s-a îndreptat spre odaia cea mai bună, în care obișnuia să
se odihnească atunci când trecea pe la moară, ci s-a oprit sub cerdac pentru a sta de
vorbă cu oamenii.

După ce au purtat o discuție despre venirea arândașului la cârciumă de St. Dimitrie,

Ghiță l-a invitat pe Lică în casă.

Peste puțin timp, au ajuns trei țigani la moară, unul cu vioara, altul cu clarinetul, iar
al treilea cu țimbala. Lică le-a poruncit să cânte. A început să danseze în fața
localului, dar, totuși, jocul fără femeie nu avea rost. A chemat-o pe Ana la o tură de
dans. Aceasta a refuzat, până când Ghiță a îndemnat-o să accepte invitația.

La început, se vedea că a fost prinsă de silă, dar încetul cu încetul a prins voie bună:
,,se cam tulbura când Lică se apropia de dânsa; sângele îi năvălea în obraji când el
8
o apuca de brâu s-o învârtească,,. Ghiță s-a simțit puțin ofensat când o vedea atât de
,,străbătută de plăcerea jocului,,.

Înspre seară, tovarășii sămădăului au luat-o pe drumuri separate, iar Lică a decis să-
și petreacă noaptea la moară.

CAPITOLUL VII

De când Ghiță se afla la Moara cu noroc, drumurile înconjurătoare erau mai sigure
decât au fost vreodată. Totuși, jandarmii din Ineu nu ezitau niciodată să patruleze
prin împrejurimi.

Pe la cârciumă, treceau mulți astfel de oameni ai legii, printre care și Pintea, ,,un
om scurt și îndesat,, , om pe care Ghiță îl considera prieten de încredere.

Înainte de culcare, pe cârciumar l-au învăluit din nou gândurile necurate. Învoiala
pe care a făcut-o cu Lică, dorința acestuia de a vorbi cu arândașul, dar și
îndepărtarea față de Ana, neîncrederea și îndoielile îi perturbau mințile. Acum se
simțea mai în siguranță alături de Pintea, decât în compania soției sale. Dorea atât
de tare să pornească spre Ineu, la casa jandarmului pentru a fi protejat de sămădău,
care dormea în camera alăturată.

Atunci când, într-un final Ghiță s-a împăcat cu gândurile sale și a reușit să
ațipească, câinii au început să latre disperați.

Cârciumarul a sărit speriat din pat, iar pe fereastră a putut observa două siluete de
oameni, necunoscuți pentru el, dar destul de familiari pentru câinii săi și pentru
sluga lui, Marți, care i-a poftit înăuntru. Era o femeie zveltă, alături de un bărbat,
care semăna destul de bine cu Răuț. Totuși, vocea nu era deloc aceeași.

9
Ana s-a trezit și ea înfricoșată și încercată de gânduri grele deoarece Ghiță a refuzat
constant să verifice dacă într-adevăr acela era porcarul.

Mai târziu, tot în acea noapte, câinii au început să bată din nou. De această dată,
Ghiță l-a zărit pe Lică alături de femeie, făcând cale întoarsă, cu pași grăbiți. A
liniștit-o pe Ana, însă acesteia i-a fost cu neputință să adoarmă la loc.

După miezul nopții, câinii s-au mișcat a treia oară. Femeia s-a dat tiptil din pat, s-a
îndreptat spre fereastră, iar afară era nimeni altul decât Lică îndreptându-se spre
Moară, de la Fundureni. Ana a bănuit atunci faptul că Ghiță lucrează în taină alături
de sămădău și că cel mai probabil, știa de călătoria din acea noapte.

Marți dimineața, Lică a ieșit neodihnit din încăperea sa. Gândurile ce i-au străbătut
mintea în seara trecută s-au strecurat, iar acum cârciumarul era liniștit, iar Lică îi
părea om mai bun.

La plecare, Ana l-a salutat respectuos deoarece știa că de atunci, soarta bărbatului
său era legată de el.

Soția i-a spus că are de discutat cu acesta, dar doar după ce oaspeții vor pleca. În
timp ce se frământa gândindu-se la vorbele Anei, apare la cârciumă Pintea, alături
de alți doi jandarmi.

L-a întrebat pe Ghiță ce oaspeți a avut în ziua precedentă, deoarece arândașul a fost
bătut și jefuit în noaptea ce tocmai a trecut. Cârciumarul refuză să dea detalii, dar îi
bănuiește pe Săilă și Buză-Ruptă. Jidovul era sigur de vinovăția lui Lică. Deși acei
oameni purtau măști, i-a recunoscut silueta, mișcările și tactica.

Pintea îi povestește între timp lui Ghiță despre cârdășia ce a existat între el și
sămădău acum multă vreme, despre faptul că a fost închis alături de el. Acum,
parcă Ghiță nu-l mai privea cu aceeași ochi pe jandarm. Cei doi discută și despre

10
propunerea pe care i-a făcut-o Lică cârciumarului, după ce a dansat împreună cu
soția lui, și anume, să angajeze o slujnică la casă, cel mai probabil, om de pândă.
Pintea să oferă să-i aducă una de care va avea el grijă.

Într-un final, Ghiță îi spune prietenului său că Lică a înoptat la el, iar dimineața s-a
aflat tot acolo, spre urmare nu avea cum să fie responsabil de necazul arândașului.
Pintea l-a pus pe bărbat să meargă alături de el, împreună cu slugile sale, iar cei doi
jandarmi să râmână la moară.

CAPITOLUL VIII

Ana a rămas cu inima încleștată după plecarea lui Ghiță. Dar, era puțin mai liniștită
deoarece știa că Pintea e om de încredere, fiind jandarm, soțul ei se afla sub cea
mai bună protecție.

Totuși, gândurile nu-i dădeau pace, astfel a întrebat-o pe mama ei dacă îl crede
capabil de comiterea unor infracținui pentru a câștiga bani. Bătrâna este confuză,
nu dorește să se implice.

În timp ce stătea pierdută în imaginația ei, afară s-a auzit zgomotul unei trăsuri. Era
o caleașcă boierească, trasă de trei cai, iar alături, îi acompania pe călători, un
fecior pe capră. Din ea a coborât o doamnă superbă, îmbrăcată din cap până în
picioare în negru, iar de mână avea un băiat bolnăvicios, cam de cinci ani.

S-au oprit la cârciumă pentru a se adăposti de ploaia torențială și de trăsnete.

Ana s-a apropiat de fecior, care stătea rezemat de un stâlp și a început o conversație
despre stăpâna sa. A aflat că se îndreptau probabil spre Ineu, cu treburi, că șoțul
dânsei tocmai a murit, s-a împușcat datorită faptului că urma să fie închis pentru
furtul unui lanț de aur.

11
În timp ce Ana îi povestea bătrânei cele aflate, vizitiul care tocmai s-a întors din
grajd, s-a așezat în fața feciorului și l-a întrebat dacă a discutat cu cârciumărița. Mai
apoi, și-au dat cu părerea despre sursa venitului stăpânei lor. Au ajuns la concluzia
că sămădăul fură, iar ea vinde. Așa se explică bogățiile cu care se întorc de fiecare
dată de la Ineu. Feciorul îl liniștește pe vizitiu, spunându-i că se ocupă el de toate.

Nerăbdătoare, drumeața le-a poruncit să pregătească caii și trăsura pentru a putea

porni la drum. Nu a acceptat nici în ruptul capului să înnopteze la cârciumă. Deși
era periculos, atât pentru ei, cât și pentru cai, călătorii au pornit, după ce au plătit
consumația.

Ana s-a simțit puțin mai calmă, mai fericită văzând-o pe această femeie atât de
necăjită, cu probleme atât de mari în comparație cu ceea ce se confrunta ea.

Nu l-a mai acuzat pe Ghiță de tâlhărie, s-a împăcat cu ideea că soțul ei este om bun,
drept și blând. Stătea acum înaintea cârciumii, în așteptarea bărbatului ei, dar,
timpul trecea, iar căruța soțului tot nu se ivea în culmea dealului.

CAPITOLUL IX

Pe drmul spre Ineu, Ghiță a avut timp îndelungat să macine toate supărările sale. Se
gândea la cele două posibilități după ce procesul va avea loc. Ori Lică va fi găsit
vinovat și vor merge amândoi la închisoare, ori Lică scapă, iar atunci va trebui să se
confrunte cu răzbunarea sămădăului.

Își dorea atât de tare să se poată destăinui lui Pintea, să-și elibereze sufletul
împovărat. Acum îi părea rău că nu a profitat de momentul în care a rămas singur
cu jandarmul la moară. Era conștient și de faptul că Pintea nu avea să-l ierte pentru
tovărășia sa cu Lică, datoriă urii pe care o manifesta față de sămădău.

12
Ajunși în Ineu, Ghiță încearcă să-i mărturisească prietenului său, dar acesta refuză
deoarece nu-și permitea ca mulțimea de oameni care s-a adunat să-i privească, să-i
observe discutând în privat.

Pe când stătea Ghiță sub acoperișul cazărmii, Pintea l-a luat pe Laie și l-a dus în
fața comisarului. La început a tremurat și nu a spus nimic. Mai apoi, a mărturisit ce
s-a întâmplat în acea zi de duminică, atunci când Lică a apărut la cârciumă alături
de oamenii săi. Le-a spus despre cum Ana l-a trimis la preotul din Fundureni, dar el
nu a mers niciodată acolo, ci s-a ascuns într-un crâng. În plus, cu câteva zile în
urmă, Lică și Răuț l-au prins între bâte și l-au amenințat cu moartea dacă va mai
îndrăzni să stea la pândă.

Următorul interogat a fost Marți. Acesta nu știa ce s-a întâmplat în acea zi de

duminică, dar totuși le-a mărturisit despre veriga de sârmă pe care sunt înșirate
însemnele de piele ale turmelor lui Lică. Le-a mai spus despre cum au petrecut
porcarii luni la cârciuma lui Ghiță și despre locurile în care s-a îndreptat fiecare la
sfârșitul zilei.

Pintea nu putea să creadă vorbele ungurului. Îl cunoștea pe Ghiță drept om cu ură

față de sămădău, om cu minte și suflet curat.

Mai apoi, l-a chemat înăuntru și pe cârciumar. A recunoscut faptul că Lică este
client fidel la moară, în niciun caz prieten, că trebuie să se pună bine pe lângă el
pentru a nu avea de suferit și nu în ultimul rând, despre plata în grăsuni.

Comisarul l-a întrebat mai multe detalii despre noaptea trecută, despre care Marți
tocmai a dat mărturie. După spusele slugii, Săilă și Buză-Ruptă au fost cei care l-au
călcat pe arândaș, iar în toiul nopții, siluetele misterioase au fost ale lui Răuț,
respectiv a unei femei. Cei doi au venit la moară pentru a-l anunța pe Lică de
reușită și probabil pentru a-i aduce o parte din bunurile furate.

13
După aceea, comisarul a dorit să știe dacă nu cumva sămădăul a vorbit cu el despre
arândaș. Ghiță a spus adevărul despre conversația privată pe care au purtat-o luni
seara, despre dorința lui Lică de a ști când vine jidovul pe la cârciumă.

Ghiță a garantat pentru Lică, a jurat că acesta nu este vinovat. Singura modalitate
prin care se putea întoarce înapoi acasă era pe chezășie.

Primul om la care s-a dus a fost Andrei, vărul Anei. Deoarece nu a fost niciodată
implicat în astfel de treburi suspicioase, l-a refuzat pe cârciumar. A doua persoană
de la care a cerut ajutor a fost popa, un verișor de al său. Acesta a întocmit de-ndată
hârtia și l-a sfătuit înțelept, l-a îmbărbătat.

Înainte să pornească spre moară, ,,o femeie înaltă și smeadă,, i-a ieșit în cale. Era
Uța, slujnica pe care i-a găsit-o Pintea. Lui Ghiță îi displăcea ideea, o considera
femeie de pândă în casa lui.

Pe drum, cârciumarului i-au străbătut mintea multe gânduri necurate. Nu-i venea să
creadă cum a ajuns în situația în care să aibă mai multă încredere în jandarm decât
în propria lui soție, lumina ochilor lui, fericirea sa de pe acest pământ. Aștepta cu
nerăbdare să discute cu ea, să-i împărtășească decizia pe care a luat-o, și anume,
părăsirea Moarei cu noroc, și întoarcerea la viața lor liniștită de mai înainte.

La un moment dat, în calea lor apare o trăsură boierească, abandonată, la distanță

de un deal față de cârciumă. În iarbă, au găsit trupul neînsuflețit al unui copil.
Acesta a fost ucis în urma unei lovituri la cap. Lângă el se afla și capra pe care au
mai putut zări doar câteva pete de sânge spălate de ploaie.

Ghiță s-a cutremurat la vederea acestei scene de groază. Nu se putea gândi la nimic,
în afară de copiii și nevasta lui. Deși Pintea îi poruncește să îl urmeze în pădure
pentru a descoperi criminalul, Ghiță refuză și reușește să îl convingă pe jandarm să

14
îl lase să se îndrepte spre cârciumă pentru a-și verifica familia. Pintea era convins
de vinovăția lui Lică.

În amurgul serii, Ana a observat pe culmile dealului căruța soțului său. Dar, toată
fericirea și înduioșarea i-au dispărut de pe chip atunci când o zărit-o pe slujnică.
Toate necazurile despre care Ghiță i-a povestit, inclusiv moartea băiețelului nu i-au
ajuns la inimă. Povara ei cea mare era prezența femeii străine la casa ei, urmată de
înțelegerea cârciumarului cu sămădăul. După ce a ajuns la partea cu necazul
arândașului, i-a mărturisit ceea ce credea ea cu stăruință, mai exact faptul că, Ghiță
s-a înțeles cu Lică să-l calce pe jidov. La auzul acestor vorbe, bărbatul o scuipă în
față, trăiește un șoc deoarece până și dragostea lui cea mare se îndoiește de
nevinovăția lui.

CAPITOLUL X

Pintea, răzbunător, își dorea cu toată ființa lui să-l acuze pe Lică de uciderea
copilului, chiar dacă acesta nu era vinovat. Mânat de furie, și-a încărcat pușca și a
pornit spre pădure, lăsându-l pe Laie lângă trăsura abandonată.

Era aproape de miezul nopții atunci când Pintea a descoperit trupul neînsuflețit al
unei domnișoare îmbrăcate în negru. Cauza morții a fost sufocarea cu bucata de
material pe care hoții au folosit-o pentru a-i astupa gura. Șocat și speriat, jandarmul
a dat să o ridice pe femeie, dar dintr-odată un fior l-a trecut prin tot corpul, lăsându-
l lat, deasupra cadavrului.

A călcat însă pe biciul pe care hoții l-au folosit pentru a-i lega mâinile tinerei.

S-a ridicat și a apucat din nou trupul, iar mai apoi s-a îndepărtat cu grabă, de parcă
l-ar fi urmărit cineva. Într-adevăr, era Laie, cuprins de teamă. I s-a făcut urât stând

15
lângă băiatul mort, în toiul nopții. A pornit, cu pași din ce în ce mai repezi către
moară. Simțea că este urmărit de silueta înaltă a copilului, îi putea vedea chipul din
ce în ce mai furios.

Când a ajuns la cârciumă, a dat peste cei doi jandarmi care se întrebau dacă să
meargă în ajutorul lui Pintea, dar și peste Ghiță, care stătea sprijinit de un stâlp al
cerdacului.

Auzind cele întâmplate, jandarmii au pornit spre trăsură. Unul dintre ei a rămas
lângă cadavru, iar cel de-al doilea a pornit spre pădure în căutarea lui Pintea.
Acesta se numea Hanțl, un neamț cât un munte. În același timp, pe partea cealaltă a
dealului urcau alți doi oameni, care își duceau caii de căpăstru.

Atunci când Pintea și-a descărcat pușca în cădere, atât cei doi călăreți cu cagule pe
față, cât și Hanțl au pornit spre locul de unde s-a auzit zgomotul.

La un moment dat, Pintea a auzit patru împușcături care veneau dinspre drum. A
abandonat trupul femeii și a fugit disperat. L-a găsit pe Hanțl plin de sânge,
împușcat în umăr și cu un cuțit înfipt în gât. I-a șoptit lui Pintea cu ultimele puteri
să caute biciul pe care l-au scăpat criminalii și i-a înmânat bucata de material pe
care a reușit să o smulgă de pe fața unuia dintre ei.

Fericit că în sfârșit îl avea la mână pe Lică, deoarece i-a recunoscut imediat biciul
și își făcea speranțe că prietenul său va trăi pentru a declara al cui chip l-a văzut sub
mască, a uitat de suferința lui Hanțl, înecându-se în gândurile sale.

Aproape de Ineu, bărbatul și-a dat ultima răsuflare.

Jandarmii care trebuiau să-i găsească pe Săilă și pe Buză-Ruptă nu au reușit să le

dea de urmă, dar au găsit la casa lui Buză-Ruptă o partea din bogățiile furate, iar
cuțitul înfipt în gâtul neamțului era al lui Săilă.

16
Toată lumea era acum sigură de vinovăția celor doi; atât pentru uciderea lui Hanțl,
dar și pentru călcarea și jefuirea arândașului.

Comisarul i-a spus lui Pintea despre fuga lui Ghiță. Chiar atunci, au sosit alți
jandarmi care i-a înștiințat de prezența lui Lică în Ineu, la un prieten de-al său,
Acrișor.

Fără să stea pe gânduri, Pintea și-a luat pușca și a pornit în căutarea sămădăului. L-
a găsit în pat, zgribulit de frig și galben ca ceara.

Pe drum, Lică a încercat să-l socată din sărite pe jandarm, pentru a-i putea observa
și restul lumii ieșirile nervoase. În spatele lor s-au strâns în jur de cincizeci de
săteni care doreau să știe ce se întâmplă între cei doi. Ajunși la cazarmă, Lică i-a
rugat pe oameni să se ducă la Vermeșy, să-l înștiințeze că noaptea trecută i-au
dispărut 70 de porci, dar el nu va putea să-i caute deoarece se afla în arest. Zece
persoane au pornit spre locuința bărbatului. Lică era sigur pe strategia lui.

Vermeșy era om cu influență, prieten cu mulți judecători, unul dintre ei avea chiar
o turmă de grăsuni în grija lui Lică. Erau toți conștienți că în momentul în care
sămădăul va fi spânzurat sau închis, grăsunii se vor pierde din turme, iar afacerile
se vor destrăma.

Pe când Lică părăsea cazarma alături de Vermeșy, Ghiță a apărut alături de

jandarmi. L-a liniștit pe cârciumarul nepăsător, spunându-i să lase totul în seama
lui. Plecarea lui Ghiță a fost una neanunțată; atât Ana, cât și bătrână nu știau nimic
din tot cee ce se petrecea.

Pintea s-a dus să se culce, lăsând și pe alții să mai caute urmele oamenilor răi.

CAPITOLUL XI

17
Vineri, după Sfântul Dumitru s-a ținut judecata. Primul interogat a fost Lică, iar
mai apoi, la distanță de câteva zile, le-a venit restul și celorlalți. Pe Răuț și Acrișor
au reușit să-i prindă jandarmii alături de încă șase oameni bănuiți, iar pe Săilă
Boarul și Buză-Ruptă i-au luat de la Salonta cu treizeci și șase de ore în urmă și i-
au dus direct la Oradea-Mare, locul unde aveau să fie judecați.

Și Ana s-a îndreptat spre oraș, cu mai mulți bani la ea, după cum a sfătuit-o bătrâna,
acum însă fiind puțin mai liniștită și mai sigură de nevinovăția soțului ei.

Lică a fost adus în fața judecătorilor pentru a doua oară. Și-a susținut și acum
declarațiile, avea mare speranță că stăpânii săi îl vor scăpa și de data aceasta de
pedeapsă.

A tăgăduit că Săilă și Buză-Ruptă nu au comis niciuna dintre infracțiuni, nu a dat

vreun detaliu despre bici și cuțit, a negat prezența femeii în acea noapte la moară,
spunând că Răuț a venit singur la el pentru a-l anunța de dispariția porcilor dintr-o
turmă din Fundureni, iar argintăria găsită acasă la Buză-Ruptă ar fi fost ascunsă de
un om de-al lui Pintea, dușmanul lor.

Toată lumea îi credea vinovați pe Săilă și Buză-Ruptă, iar pe Lică și Ghiță îi

bănuiau a fi în înțelegere cu dânșii, în urma mărturisirilor lui Răuț, Acrișor și a
celorlalți martori și bănuiți care întăreau cele spuse de Lică și de ungurul Marți.

Când i-a venit rândul lui Pintea, apărătorii lui Lică nu au dorit să audă declarația sa.
Totuși, sămădăul a insistat și spre mirarea tuturor, Pintea a repetat exact aceleași
cuvinte rostite de Lică: nu îi socotea vinovați pe Săilă și Buză-Ruptă, era sigur că
nu a existat nicio femeie la moară în acea noapte, iar argintăria a fost furată și
ascunsă în casa lui Buză-Ruptă de alți oameni răi. Toată lumea a rămas nedumerită,
iar judecătorii au avut încredere în mărturia lui.

18
Au urmat Buză-Ruptă și Săilă. Datorită declarațiilor lui Buză-Ruptă care
contraziceau vorbele celorlalți martori, cei doi au realizat că nu mai au săpare. Lică
părea acum dușmanul acestora, deci nu era cu putință să fi săvârșit crimele
împreună, dar totuși, i-a declarat nevinovați în fața judecătorilor pentru a nu da
impresia de răzbunare. Ghiță a rămas la urmă, iar acum așteptau cu toții să vadă ce
va hotărî să mărturisească.

La văzul celor doi oameni nevinovați, care urmau să fie pedepsiți pe viață,
cârciumarul și-a dorit să-i scape de primejdie, dar mai apoi, privind în ochii pierduți
ai Anei, scânteia dragostei lui s-a reaprins; nu putea să riște siguranța copiilor și a
soției sale pentru niște necunoscuți. Chiar dacă Lică ar fi fost găsit vinovat, răul tot
nu ar fi stârpit, deoarece acesta este susținut de un rând de oameni, care se răzbună
unii pe alții.

A mărturisit aceleași lucruri pe care le-a spus în fața comisarului, dar a dat în scris
că el nu îi crede vinovați pe Săilă și pe Buză-Ruptă.

Verdictul s-a dat: Lică era nevinovat, Ghiță a scăpat și el datorită lipsei dovezilor,
iar cei doi porcari au fost închiși pe viață.

În sala de judecată a mai rămas doar cârciumarul alături de soția lui. I-a cerut
iertare, iar aceasta, cu sufletul împăcat, a încercat să-l liniștească pe bărbat.

CAPITOLUL XII

Pe cum treceau zilele, Ghiță încerca să se împace cu păcatele sale. Se gândea că vor
mai sta la Moara cu noroc doar până la primăvara, iar mai apoi, își va lua copiii și
soția și se vor muta undeva în fundul Banatului sau în Țară, într-un loc în care
nimeni nu-i cunoaște.

19
Cu câteva zile înainte, a trecut pe la cârciumă Lică Sămădăul. Ana l-a întâmpinat
cu vorbă bună datorită declarațiilor date de acesta, care i-au salvat pielea soțului
său.

Lică îi întinde lui Ghiță banii pentru consumație, dar cârciumarul devine suspicios;
aceștia erau mai mult ca sigur furați de la stăpânii săi. Ghiță îl amenință că îl va
spune judecătorilor, dar Lică nu se arată deloc speriat, ba mai mult, îi râde în față.

Într-un final, Ghiță acceptă plata, iar sămădăul recunoaște nevinovăția celor doi
porcari care au plătit cu viața pentru păcatele sale. Mărturisește că a ucis
domnișoara și copilul deoarece aceasta nu a acceptat să vândă un lanț de aur furat
de el.

Îi spune lui Ghiță despre cât de frică ar trebui să-i fie dacă încearcă să-l doboare,
dar îl asigură că va duce o viață bună dacă se va pune bine cu el.

Acum îl intimidează pe cârciumar. Deoarece a făcut din el om vinovat, îl are mereu

la mână, deci soarta lui și a familiei sale depinde de sămădău. Dorește ca Ghiță să
râmână la moară, să devină omul lui de încredere. Îi povestește despre crimele sale,
despre plăcerea pe care i-o aduce provocarea suferinței oamenilor care îl vorbesc de
rău. Speră să-l poată convinge și pe Ghiță să i se alăture.

Cârciumarul acceptă propunerea, dar sămădăul nu dorește să-i devină asociat

înainte de a scăpa de cea mai mare slăbiciune a lui, și anume, soția sa. Aceeași
slăbiciune a avut-o și Pintea, iar tovărășia lor s-a sfârșit deoarece jandarmul l-a dat
de gol pentru a-și păzi aleasa.

Ghiță nu i-a dat niciun răspuns, iar după ce Lică s-a îndepărtat de el, și-a promis că-
l va duce la spânzurătoare, chiar dacă va trebui să-și dea și el viața.

20
CAPITOLUL XIII

Ghiță stătea acum singur și privea la banii primiți de la Lică în căutarea vreunui
semn care l-ar putea incrimina. Nu a găsit nimic, în afară de o pată de cerneală și o
bucată lipsă din două bancnote care se deosebeau de restul, noi și puțin mototolite.

Se simțea vinovat deoarece păstra banii, dar nici nu-i venea să-i dea judecătorului
deoarece el a muncit pentru a-i câștiga, erau meritul lui. A decis să-i pună în ladă
alături de restul.

A treia zi era sâmbătă, ziua în care numărau cu toții împreună banii câștigați în
timpul săptămânii ce tocmai a trecut. Ana a rămas nedumerită de la început la văzul
mulțimii de hârtii. Bătrâna, însă, era fericită că le-a mers atât de bine în ultima
vreme.

Seara, când au adormit toți, Ana s-a furișat la lada cu bani, a luat teancul suspicios
și a început să caute semne. A observat bancnota care avea colțul rupt și și-a
amintit că drumeața cea frumoasă avea în mână exact aceași hârtie. Mai departe, a
descoperit o gaură mică în mijlocul a cincizeci și trei de bancnote noi, pe care le-a
văzut tot în traista femeii ucise.

l-a deșteptat pe Ghiță și i-a arătat ceea ce tocmai descoperise. Când l-a întrebat de
unde are acești bani, bărbatul i-a răspuns că nu mai ține minte. Ana și-a dat seama
că ori Ghiță era implicat în treburi necurate, ori oamenii răi continuă să-l găsească
fără voia lui la nesfârșit.

L-a amenințat că va lua căruța și va pleca alături de copiii ei. Ghiță o linștește
spunându-i că ea nu-l cunoaște pe omul de la care a primit toți acei bani, dar va
rezolva el această problemă.

21
O trimite înapoi la culcare și o îndrumă să nu spună nimănui despre călătoria pe
care urma să o facă în acea noapte. Nu i-a dat mai multe detalii și a ponit la drum,
călare, spre Ineu.

La miezul nopții, se afla într-o cameră mai retrasă din cazarmă, în așteptarea lui
Pintea, care a mers cu banii însemnați la arândașul.

Când a revenit la Ghiță, Pintea i-a spus că este prea puțin ceea ce a găsit, că acei
bani împunși sunt de la bancă, au fost ai domnișoarei ucise. I-a mai povestit despre
bancnotele mari ale arândașului, însemnate la colț cu o slovă rotundă și o cruce
lângă ea, și despre galbenii împărătești ai acestuia, la care tot al treilea zimț e pilit.
Îl întreabă pe cârciumar dacă se simte capabil să i-l predea pe Lică dacă l-ar vedea
în posesia acestor bunuri. Ghiță acceptă numaidecât, după ce află și de faptul că
Marți, sluga lui, era omul sămădăului.

Îi propune să accepte orice aur și argintărie de la Lică pentru a le schimba în bani.

Îi va spune sămădăului că va face schimbul la Oradea sau Arad, iar el le va da lui
Pintea, jandarmul îmânându-le arândașului, fără să-l implice pe Ghiță. Pintea îl
asigură că va fi ferit de toate relele.

Ajuns acasă, Ghiță adoarme liniștit, visează la ziua în care Lică va fi prins și
pedepsit pentru crimele sale.

CAPITOLUL XIV

Ziua următoare, o spaimă enormă l-a curpins. Era atât de nesigur pe el, pe calitățile
sale, nu se credea în stare să ducă planul lui Pintea la bun sfârșit. Anei i-a ascuns
totul și de data aceasta, a asigurat-o că toate problemele lor au dispărut. Aceasta s-a
simțit jignită, și-a dat seama treptat de lipsa de neîncredere a soțului ei.

22
A doua zi, Lică a trecut pe la cârciumă. Petrișor, băiatul lui Ghiță dorea atât de mult
un bici ca al sămădăului, așa că acesta s-a oferit să-i confecționeze unul identic.
Ana l-a ajutat, i-a stat alături pe tot parcursul procesului.

În momentul în care Ghiță a ajuns acasă, a fost șocat de scena peste care a dat: Lică
făcea crestături cu vârful cuțitului pe ,,codiriștea făcută gata,, , iar soția lui stătea în
spatele porcarului, cu mâna stângă pe umărul său.

Peste o jumătate de oră, Ghiță s-a trezit singur în încăpere alături de Lică. I-a adus
de data aceasta patru hârtii mari, însemnate. Jumătate erau ai săi, jumătate ai
cârciumarului. L-a convins pe Ghiță să-i schimbe în bani mărunți.

Seara, Lică iar s-a întors la moară, i-a adus zece bancnote mari. De data aceasta,
Ghiță i-a dat lui Lică toți banii mărunți pe care îi avea adunați în ladă.

Când a fost la Ineu, la Pintea, cu cele paisprezece hârtii, nu i-a menționat că

jumătate îi rămâneau lui. Și-a propus să-i spună altă dată. Pe cum treceau zilele,
Ghiță s-a îndepărtat tot mai tare de jandarm, continuând să-și promită că-i va
mărturisi totul într-o bună zi.

Câteodată, se gândea și la fugă, la disparița lui, atunci când frica de pedeapsă sau
de răzbunarea lui Lică era prea mare.

A venit și primăvara, iar Pintea a reușit să-i descopere pe fecior și pe vizitiu, morți
și îngropați. Arândașul își pierdea cumpătul atunci când trebuia să schimbe hârtiile
de valoare, pentru care a muncit, în bani mărunți.

Ghiță a devenit mai bogat ca niciodată, dar gândurile grele nu au încetat să-i
străbată mintea.

De fiecare dată când țiganii de la Ineu treceau pe la cârciumă, începeau să cânte și

să facă spectacol, dar doar în prezența lui Lică, de care au prins mare drag.

23
Acesta dansa rar, dar și atunci doar cu Ana, cu copilul sau cu bătrâna. Ghiță era
mâhnit când îi vedea pe cei doi din ce în ce mai apropiați, dar îi părea rău pentru
gândurile necurate în momentele în care Ana încerca să i se împotrivească lui Lică.

La începutul Sătămânii Luminate, Pintea a trecut pe la Moara cu noroc pentru a-l

avertiza pe Ghiță să nu cumva să-l înșele. După plecarea jandarmului, bărbatul i-a
promis bătrânei că în anul acesta își vor petrece Paștile alături de neamurile din
Ineu. Mare le-a fost bucuria tuturor, doar Ghiță era încercat de supărare și neliniște.
A plănuit să plece în căutarea unui loc în care vor avea pace, un loc în care mânia
lui Pintea și răzbunarea lui Lică să nu-i poată urmări.

Marți seara, Ghiță l-a chemat pe Lică la cârciumă pentru a discuta în secret cu el.
L-a întrebat dacă nu are bani de schimbat, căci el va porni la Pesta, în timpul
sărbătorilor pentru a-și schimba galbenii. Sămădăul nu trebuia să aibă îndoieli cu
privință la dispariția lui Ghiță. Au căzut de acord ca Lică să vină la el duminică
dimineața, cu o zi după plecarea familiei la Ineu, pentru a-i aduce fel de fel de
bogății pe care să le ducă la schimbat.

Acum Ghiță a fost cuprins de un fior și mai profund. Pe lângă fuga lui, trebuia să-l
și fure pe porcar, dar aceasta era singura modalitate pentru a asigura familiei sale o
viață cât mai ferită de pericole.

Sâmbătă, când toate erau pregătite de plecare, Ghiță le-a spus că trebuie să rămână
la moară deoarece Lică trebuia să vină și să împărtășească o vorbă cu el. La auzul
deciziei soțului, Ana refuză să pornească alături de bătrână și copii. Planul lui Ghiță
era distrus, nu știa cum să procedeze, se simțea pierdut.

La cârciumă au rămas cei doi soți, Uța și Marți.

24
Duminică, în ziua de Paște, au sosit la moară Lică, Răuț și Păun, un alt tovarăș de-
al lor. Sămădăul a fost tare mânios atunci când a văzut că Ghiță nu e singur. I-a
promis că va rezolva el cu Ana.

S-a îndreptat spre ea și i-a spus că are chef de a petrece, că peste puțin timp vor sosi
și țiganii, o asigură că îl va alunga pe Ghiță de la moară pentru a rămâne doar ei
singuri. Anei îi surâde idea.

Peste puțin timp, au ajuns țiganii, iar desfrâul a început. Lică a luat-o pe Ana la
dans, iar pentru a nu părea invidios, Ghiță a început să o joace pe Uța.

Obosindu-se prea tare, sămădăul s-a așezat pe laiță, a pus-o pe Ana pe genunchiul
său și a început să o sărute. Cârciumarul s-a aprins atât de tare, încât a simțit nevoia
să ia o gură de aer. În mintea lui se învârtea doar cel mai bun mod de a pleca pe
nevăzute la Ineu, la Pintea, pentru a-l aresta pe Lică.

Puțin mai târziu, porcarul l-a abordat pe Ghiță, au pus la cale plecarea lui. Trebuia
să meargă de îndată la grajd, să-și pregătească calul, să pornească, iar el le va spune
tuturor că s-a pus la culcare în podul grajdului. L-a avertizat să se întoarcă abia
marți dimineața. Ghiță se gândea doar la arestarea lui, avea încredere în Ana, că nu
i se va da unui om precum era Lică.

Zis și făcut. Când veselia s-a terminat, Răuț a plecat alături de țigani și de Uța la
nuntă la Șicula, iar Ana a rămas singură alături de Lică.

A observat că soțul său doarme prea mult, iar sămădăul i-a spus atunci că s-a ținut
de cuvânt, adica i-a făcut vânt să plece. Femeia s-a bucurat când l-a văzut călare
spre Fundureni, i-a propus lui Lică să stea cu ea în continuare, căci el e un bărbat
adevărat, în comparație cu Ghiță, ,,o muiere îmbrăcată în haine bărbătești,,.

25
Într-un final, Ana îi cere lui Lică să-i făgădiască un lucru, iar acesta, stăpânit de
farmecul ei, acceptă numaidecât.

CAPITOLUL XV

Se făcuse deja seară. Ana stătea de vorbă, la masă, cu Lică. Șerparul său era și
acum aruncat la picioarele patului. Când s-a ridicat să plece, femeia a încercat să-l
convingă să mai rămână, sau măcar să o ia cu el, căci nu va mai putea da ochi cu
Ghiță, era mult prea mânioasă pe el. Lică refuză, lâsând-o nemișcată, cu ochii în
pământ, în mijlocul casei.

Sămădăul a pornit, prin ploaie, tunete și fulgere sper Ineu. A ajuns, ud până la
piele, în sat, dar mai apoi, s-a îndreptat spre pădure pentru a-și găsi un loc în care să
înnopteze.

Biserica ce stătea singură și părăsită deasupra satului, i-a ieșit în cale, așa că a decis
să spargă ușile și să pătrundă înăuntru.

S-a îndreptat spre altar, alături de calul său, în căutarea unor haine care să-i
încălzească puțin. Pe armăsar a aruncat acoperitoarea de pe altar, iar după aceea a
încercat să tragă perdeaua de la ușa din mijloc a altarului. Nu a reușit cu mâinile
goale, căci un fior puternic l-a trecut prin tot corpul. Nu-i venea să creadă de ce
tocmai a fost în stare. Era înspăimântat, deoarece nu voia să se strice cu Dumnezeu,
Cel care l-a păzit și l-a scăpat până atunci de toate primejdiile.

Totuși, dorea mult prea tare să aibă perdeaua, așa că, i-a venit în minte să
folosească cuțitul din șerpar. Atunci a realizat că l-a uitat la Moara cu noroc.

Îi era atât de frică, încât îi venea să se izbească cu capul de zid, se cutremura la

fiecare tunet, a rămas împietrit sub icoanele sfinților care îl priveau. Dar, nu putea

26
să facă acest lucru. De moarte se temea el cel mai tare, așa că, și-a propus să ucidă
fiecare om ce-i poate sta în cale, fiecare suflet care l-ar putea duce la osândă.

A pornit astfel călare spre sat, la casa preotului. I-a spus că o parte din turmă i-a
dispărut și l-a întrebat dacă nu cumva l-a văzut pe Răuț. Îl roagă să îi transmită,
dacă cumva va apărea pe la casa lui, să-l caute la Ineu.

Acestea fiind spuse, Lică a dat o raită prin pădure, apoi s-a îndreptat spre Moara cu
noroc.

CAPITOLUL XVI

Înainte de a pleca, Ghiță a încercat să-l găsească pe Marți, pentru a-i da de lucru,
dar în zadar, căci acesta a plecat să-i povestească totul lui Pintea. Când a ajuns
aproape de Ineu, cei doi s-au întâlnit.

Au pornit în grabă spre moară, Ghiță, ungurul, Pintea și încă doi jandarmi pentru a-
l putea prinde în fapt pe Lică.

Era încă zi atunci când Ghiță stătea ascuns, pe deal, în așteptarea nopții.

La un moment dat, cârciumarul l-a zărit pe Lică, ieșind din han călare. Și-a dat
seama că a rămas singur cu Ana, atunci fiind clipa în care și-a dat seama că a
pierdut-o pentru totdeauna.

Au pornit cei cinci în urma sămădăului, dar murgul său era mult prea rapid pentru a
fi depășit. În apropiere de sat, i-au pierdut urma.

Ghiță a hotărât să se întoarcă la moară, pentru a-și încheia socotelile cu Ana. Prima
dată și-a legat calul în grajd, iar mai apoi, și-a făcut curaj să dea ochi cu nevasta sa.
A încuiat ușa în urma sa, cheia a aruncat-o într-un colț al camerei, iar el i-a

27
mărturisit femeii că a venit pentru a-i pune capăt zilelor. Ar fi vrut să se sinucidă și
nu dorea să o lase în viață; i-a provocat o durere mult prea mare.

Când Lică și Răuț au dat buzna în încăpere, Ana era plină de sânge, iar Ghiță stătea
deasupra ei, încercând să îi înfingă cuțitul tot mai aproape de inimă. Atunci, Răuț
și-a descărcat pistolul în ceafa lui. Ana i-a cerut ajutorul lui Lică, dar atunci când s-
a aplecat, aceasta i-a mușcat mâna, și-a înfipt ghearele în obrajii lui și a căzut
moartă lângă soțul ei.

A dat foc șerparului, le-a poruncit oamenilor lui să dea foc hanului doar atunci când
el va ajunge în Fundureni, pe Răuț l-a trimis la Ineu, iar pe Păun la Șicula.

Din nefericire pentru Lică, armăsarul său era extenuat și s-a pus să se culce. Nu mai
putea să ajungă cu el până în Fundureni.

L-a purtat a bucată de drum, dar dintr-odată a căzut la pământ, iar pe stăpân l-a
izbit cât colo. O spaimă puternică l-a cuprins când s-a gândit la ce va spune lumea
atunci când îi va vedea murgul mort lângă moară, pe el zgâriat și mușcat, iar hanul
arzând în flăcări.

I-a trecut prin cap să arunce trupul neînsuflețit al animalului în râu, dar nu avea
destulă putere. A luat șaua și frâul de pe el, le-a azvârlit în apă și a încercat să caute
p trecătoare pentru el, printre valurile enorme.

Nu a reușit, așa că a făcut cale întoarsă spre moara în flăcări, cu ultimele sale forțe,
pentru a fura calul lui Ghiță.

Între timp, Pintea, văzând focul de la câricumă, le-a spus sătenilor că a trăsnit, iar el
s-a îndreptat cu speranța că va mai reuși să își salveze prietenul.

28
Pe drum, a dat de murgul lui Lică, apoi l-a zărit pe el fugind spre flăcări. De data
aceasta, sămădăul nu mai avea cum să scape. Pentru a nu se lăsa prins, și-a adunat
toate puterile și s-a izbit cu capul de un stejar.

Pintea l-a găsit cu capul sfărâmițat, l-a apucat de un picior și l-a tras până la un
râuleț în care a aruncat cadavrul. Și-a promis că nimeni nu va ști despre cele ce
tocmai s-au petrecut.

CAPITOLUL XVII

Luni pe la prânz focul era stins. Nu se mai iveau decât zidurile afumate, praful și
cenușa, iar în groapa ce a fost odinioară pivniță, se puteau zări, pe ici pe colo,
oasele albe ieșind din cenușa groasă.

Bătrâna sătatea alături de copii, pe o piatră lângă cele cinci cruci și plângea liniștit.
După puțin timp, aeasta și-a luat nepoții și a plecat mai departe.

29
30
â

31
32
33