Moara cu noroc

de Ioan Slavici

I. Soacra lui Ghita, mama sotiei lui, Ana, isi spune parerea in legatura cu intentia ginerelui sau
de a lua in arenda carciuma numita Moara cu noroc, de langa Ineu:"-Omul sa fie multumit cu
saracia sa, caci daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit. Dar voi sa faceti
dupa cum va trage inima." Ghita ii raspunde:"sa ramanem aici, sa carpesc si mai departe cizmele
oamenilor, care umbla toata saptamana in opinci ori desculti, iara daca dumineca e noroi, isi duc
cizmele in mana pana la biserica, si sa ne punem pe prispa casei in soare, privind eu la Ana, Ana
la mine, amandoi la copilasi, iara d-ta la tustrei. Iaca linistea colibei". Si se decide sa arendeze
carciuma.
II. Moara cu noroc este un loc unde se castiga bine caci pe drumetul "venind despre locurile
rele, ea il vesteste ca a scapat norocos, iara mergand spre ele, la moara poate sa gaseasca ori sa
astepte alti drumeti, ca sa nu plece singur mai departe." In plus fata de situarea favorabila, clientii
erau multumiti deoarece noul carciumar si familia sa "nu il primeau pe drumet ca pe un strain
venit din lume ci ca pe un prieten asteptat de multa vreme in casa lor".
III. Soseste la Moara cu noroc Lica Samadaul, "un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ
si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la
mijloc". Numele de "Samadaul" este de fapt o porecla, insemnand cel care raspunde de turmele
de porci date porcarilor la pascut. De obicei este un "om aspru si neindurat, care umbla mereu
calare de la turma la turma, care stie toate infundaturile, cunoaste pe toti oamenii buni si mai ales
pe cei rai, de care tremura toata lumea si care stie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din
oala cu varza". Pe Ana, Lica o fascineaza ("ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce statea
ca un stalp de piatra inaintea ei.") iar lui Ghita oaspetele ii cere sa il informeze despre ce se
intampla la Moara.
IV. In urma vizitei lui Lica, Ghita isi cumpara doua pistoale, ia o a doua sluga si doi caini, pe
care ii invata sa fie rai. Dar isi schimba si atitudinea fata de sotia sa:"Ca om harnic si sarguitor,
Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri, dar el se bucura cand o vedea pe dansa vesela: acum el
se facuse mai de tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai zambea ca mai nainte,
ci radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el, iar cand se mai harjonea cateodata cu dansa,
isi pierdea lesne cumpatul si-i lasa urme vinete pe brate". Lica ii cere carciumarului, printr-un
porcar sosit cu turma la Moara, sa dea de mancare si de baut porcarilor sai si sa isi opreasca drept
plata cinci porci din acea turma. Ghita refuza la inceput, apoi, la trecerea ultimelor turme, cand
vrea sa isi opreasca porci, pazitorii lor ii spun ca nu au primit de la Lica ordin sa ii dea.
Carciumarul interpreteaza situatia ca semn al dependentei sale de bunavoia Samadaului.
V. Lica Samadaul, impreuna cu doi tovarasi, se apropie de carciuma pe un drum laturalnic, dar
este latrat de cainii cei rai ai lui Ghita pe care ii imblanzeste. Vazandu-l pe Lica sosit astfel, Ana
il trimite pe Laie, sluga lor, sa astepte ascuns in spatele unor rachiti de langa Moara, pentru a
putea da de stire daca se intampla ceva rau. Samadaul ii da lui Ghita insemnele turmelor de
porci, bucati de piele pe care le prinde la urechile porcilor, deosebite ca forma, ii cere sa observe
deplasarile turmelor si sa il informeze despre aceste deplasari. Dupa care ia de la carciumar, sub
amenintarea ca nu il va mai lasa sa stea la Moara, o parte din banii acestuia, ca imprumut. Iritat
de niste cuvinte josnice rostite de Lica dupa ce a luat banii ("Asa-i ca te-ai facut bland ca un
mielusel?"), Ghita il avertizeaza pe Samadau:"Lica, tu trebuie sa intelegi ca oamenii ca mine sunt
slugi primejdioase, dar prieteni nepretuiti". Afland de la Ghita despre trimiterea lui Laie, Lica
accepta sa il trateze pe carciumar ca pe un prieten.
VI. "Ana se simtea tot mai parasita. De cand se imprietenise cu Lica, Ghita parca fugea de
dansa, parca-i ascundea ceva si se ferea sa nu ramaie singur cu dansa". Ghita primeste de la Lica
sase porci, dar nici unul dintre ei nu avea insemnele turmelor Samadaului. Acesta il intreaba pe
carciumar, in timpul unei vizite la Moara, prefacandu-se a vorbi in soapta, dar de fapt vorbind in
asa fel incat sa il auda cei din preajma, despre ziua cand vine arendasul evreu pentru a-si lua
banii de arenda de la Ghita. Dupa care, profitand de sosirea unor lautari tigani la carciuma, Lica
ii pune sa cante si joaca cu Ana. "Incetul cu incetul, ea prinse voie buna; se cam tulbura cand
Lica se apropia de dansa; sangele ii navalea in obraji cand el o apuca de brau ca s-o invarteasca;
dar asa era acum, si altfel nu putea sa fie, si ea se dete din ce in ce dupa par"; atitudinea ei
trezeste gelozia sotului.
VII. Ghita se imprieteneste cu unul dintre jandarmii de la Ineu, "Pintea caprarul, om scurt si
indesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor iesiti si cu falcile late, cu mustata tunsa si cu o taietura
pe frunte, dar mai presus de toate om asezat si tacut la fire". Situatia economica a carciumarului
si a familiei sale este infloritoare, caci "avea porci la ingrasare, doua vaci cu lapte, caruta pe
razoare, doi cai buni, avea bani in lada, nu prea multi, dara destui, ca sa poata trai un an, doi
dintrinsii". Lica ramane peste noapte la Moara cu noroc, iar Ghita, trezit de latratul cainilor
priveste afara si are impresia ca vede sosind, pentru a-l vizita pe Lica, un barbat insotit de o
femeie cu umeri largi. Din nou trezit de caini si privind iarasi afara, lui Ghita i se pare ca vede
plecand un alt barbat, ce parea a fi Lica, insotit de aceeasi femeie. Sosit la carciuma, Pintea il
informeaza pe Ghita despre faptul ca arendasul evreu fusese "batut de anevoie se mai poate pune
pe picioare" si jefuit acasa la el. Totodata ii marturiseste ca a fost tovaras de talharii cu Lica, a
fost prins impreuna cu el, inainte de a deveni jandarm, dupa care precizeaza:"Ghita, sunt de
treizeci si opt de ani: ma spanzur daca implinesc patruzeci fara ca sa-i arat ca mai sunt si altii ca
dansul. Mi-a facut una, pe care n-am sa i-o uit toata viata". Dupa care merge cu Ghita si cu cele
doua slugi ale acestuia, Laie si Marti, la Ineu, pentru cercetari asupra jafului de la arendas.
VIII. In absenta lui Ghita soseste la carciuma o trasura cu o femeie tanara in doliu, cu un copil
de cinci ani, insotita de vizitiu si de feciorul din casa. Discutand cu feciorul, Ana afla ca sotul
femeii s-a sinucis cu trei saptamani in urma si ca femeia, se zice, are turme de porci in padurile
din preajma Morii cu noroc. Discutand intre ei, feciorul si vizitiul, primul ii spune celui de-al
doilea ca banuieste o intovarasire intre Lica si femeie, ca unul fura bijuterii si celalalt le vinde.
Femeia plateste Anei cu o hartie careia ii lipseste un colt, Ana cere sa i-o schimbe ceea ce
vizitatoarea si face.
IX. La Ineu, Ghita si slugile sale sunt anchetati de catre comisar, care afla de la Marti ca
"Ghita are o veriga de sarma, pe care sunt insirate semnele turmelor lui Lica, de la care a primit
in mai multe randuri porci, si ca luni, ca ieri, Lica a stat cu Raut, cu Buza-Rupta, cu Saila Boarul
si cu Ghita la carciuma, ca ei au vorbit cam in taina despre arandasul si ca in amurgul serii Buza-
Rupta si cu Saila au plecat spre Ineu, Raut a luat-o pe vale in sus la padure, iara Lica a ramas
pana dimineata la carciuma. Tarziu apoi, cam pe la miezul noptii, s-au miscat cainii si asa el,
Marti, a iesit afara si, vazand un om si o muiere, a intrebat cine-i. Raut a raspuns atunci:<Oameni
buni!>. De cu zori insa el iar s-a desteptat, fiindca iar se miscau cainii: a iesit si a vazut ca Raut
se duce cu muierea aceea". Marturia lui Ghita difera de cea a lui Marti, el afirmand ca nu Raut
fusese cel care a venit cu "o muiere" si ca cei doi, "omul" si "muierea" au plecat la scurt timp
dupa ce sosisera, imediat dupa miezul noptii. Dupa depunerea marturiilor, Ghita este eliberat pe
garantie, o garantie scrisa si semnata de un var preot. Pintea ii aduce lui Lica o servitoare, pe Uta,
om de-al sau menit sa intre in legatura cu Lica si sa il spioneze. Revenind la Moara cu noroc
impreuna cu Pintea, doi jandarmi si noua servitoare, pe drum gasesc o trasura fara cal, iar langa
trasura un copil omorat de o lovitura primita in cap. Cu toata impotrivirea lui Pintea, care vroia
sa il retina pentru a-i face apoi o perchezitie acasa, Ghita pleaca la Moara cu noroc, impreuna cu
Uta, pentru a vedea daca s-a intamplat ceva rau acolo. Prezenta servitoarei in caruta alaturi de
Ghita o face pe Ana sa aiba o violenta reactie de gelozie:"nu mai simti in ea decat o singura
pornire patimasa: sa mearge la femeia aceea si sa-i traga cu ghearele pelea de pe obraji". Apoi,
pe acelasi fond de enervare, isi acuza sotul de colaborare cu Lica in jefuirea arendasului,
atitudine ce starneste mania lui Ghita
("-Mi-e scarba, cand ma gandesc ca am o nevasta care poate sa mai traiasca cu un om, precum tu
ma socotesti pe mine, zise el, si iesi din casa cu amandoua mainile in cap.").
X. Plecat in cercetare, Pintea gaseste cadavrul unei tinere femei, imbracata in negru, deja
intepenit. Ea murise sufocata de carpa cu care fusese legata la gura, iar mainile ii erau prinse la
spate cu un bici, al lui Lica. Dupa aceea Pintea il gaseste pe unul dintre jandarmi, Hantl,
impuscat si injunghiat cu un cutit ramas in rana, dar inca in viata, pentru scurt timp. Cutitul, spun
jandarmii care umblasera sa-i prinda pe Saila si pe Buza-Rupta, ar fi fost al lui Saila, iar la casa
lui Buza-Rupta au gasit ascunsa o parte din argintaria furata de la arendas. Pintea il aresteaza pe
Lica, in casa din Ineu a unui prieten al acestuia; in fata comisarului, Samadaul declara ca biciul
era al sau si l-a uitat probabil la Moara, iar cutitul era al lui Saila. Lica este eliberat la interventia
unui proprietar de turme de porci.
XI. Raut, Buza-Rupta si Saila sunt prinsi, iar procesul are loc la Oradea. In timpul audierilor,
Lica neaga sosirea lui Raut cu o femeie la el si spune ca Raut a venit, dar singur, sa il anunte
despre disparitia unei parti din turma de porci din padurea de la Fundureni. Dupa cum spune ca
nu isi aduce aminte sa fi vorbit la Moara cu noroc despre arendas, ori ca Saila si Buza-Rupta sa fi
plecat in noaptea jafului spre Ineu. Cum exista declaratia lui Marti facuta anterior, judecatorii
inclina sa creada ca Lica neaga sosirea femeii din cavalerism, si ca neaga plecarea lui Saila si
Buza-Rupta pentru ca acestia ii erau tovarasi. Dupa cum inclina sa creada ca Saila si Buza-Rupta
sunt autorii jafului de la arendas si ai uciderii copilului, femeii si jandarmului. Pintea insa afirma
in fata judecatorilor "ca nu-i crede pe Buza-Rupta si pe Saila vinovati, ca argintaria arandasului a
fost ascunsa de altii la casa lui Buza-Rupta, ca cutitul lui Saila a fost lasat dinadins in trupul lui
Hantl". Buza-Rupta declara ca nu a fost in perioada jafului si a crimelor la Ineu, ci cu Raut si
Saila la Salonta, iar Saila spune ca s-a inteles cu Raut sa fure o parte din turma de la Fundureni,
iar apoi s-a dus la Salonta ca sa caute cumparator. Ghita afirma si el, ca si Pintea, ca nu ii crede
vinovati pe Saila si pe Buza-Rupta. Prin verdictul judecatorilor, Lica si Ghita sunt socotiti
nevinovati, iar Buza-Rupta si Saila Boarul condamnati la inchisoare pe viata.
XII. Lica ii restituie lui Ghita banii pe care ii luase cu imprumut, specificand, in urma intrebarii
carciumarului, ca sunt din cei furati de la arandas si de la femeia ucisa. Despre femeie
marturiseste, intrebat de Ghita, ca a ucis-o pentru ca si-a pastrat pentru ea un lant de aur pe care
el i l-a lasat pentru a-l vinde in conditii sigure, putand astfel sa-l dea de gol. Isi expune totodata
starea psihica ce il cprinde atunci cand devine violent:"sangele cald e un fel de boala, care ma
apuca din cand in cand".
XIII. Participand la numararea banilor, alaturi de Ghita, Ana recunoaste intre bancnote hartia
rupta la un colt pe care i-o schimbase cu o alta intreaga femeia ce sosise cu un copil. Dupa cum
recunoaste si banii noi, dintre care femeia a luat hartia buna spre a o schimba pe cea data inapoi
de Ana. La intrebarea ei asupra provenientei banilor, Ghita raspunde ca intr-o zi ea va afla de
unde sunt banii, si pleaca la Ineu, unde ii vorbeste lui Pintea despre bani. Acesta ii cere sa ia de
la Lica, ce va veni la el pentru a-i propune sa-i schimbe banii furati, orice suma, si sa faca
schimbul la arendasul evreu jefuit, pana cand va reusi sa anunte jandarmilor prezenta lui Lica la
carciuma cu bani la el.
XIV. Lica ii face lui Petrisor, copilul lui Ghita si al Anei, un bici, "iara Ana statea in dosul lui
si privea peste umarul lui cum lucreaza, si cum stetea asa, ea se rezema cu dreapta de masa, iara
stanga o tinea pe celalalt umar al lui". Vazand scena, Ghita are un mic soc, dupa care se
linisteste:"Nu! isi zise el, de asta nu m-am temut niciodata si nu ma tem nici acum". Lica merge
din ce in ce mai des pe la Moara cu noroc, dar Ghita "cand vedea pe Lica invartindu-se pe langa
Ana ori pa Ana tragandu-se la Lica, el se ducea pe ici incolo, ca sa nu vaza, fiindca ii era greu sa
vaza si-l durea inima cand simtea cum Ana scapata din ce in ce in gandul sau". La rugamintea
soacrei, Ghita ii trimite pe ai sai de Pasti la sora Anei din Ineu, dar Ana refuza sa plece fara sotul
ei, ramas pentru o intalnire cu Lica. Inainte de a pleca cu copiii la Ineu, batrana ii avertizeaza pe
soti:"Ii bine sa-i crezi pe oameni buni, fiindca asa te bucuri mai mult de dansii; Lica e insa om
rau din fire." Profitand de sosirea unor tigani lautari, Lica organizeaza o petrecere in timpul
liturghiei, iar Ana joaca cu placere cu el; apoi Lica ii cere lui Ghita sa-l lase singur cu ea.
Carciumarul accepta pentru a chema jandarmii de la Ineu spre a-l surprinde pe Lica cu banii din
jafuri asupra sa, caci adusese o parte din ei pentru a-i schimba Ghita. Lica isi motiveaza cererea
prin faptul ca doreste sa il lecuiasca pe carciumar de dependenta sa de femeie:"-Are sa-ti fie greu
acu o data, urma Lica, de aici inainte esti lecuit pe vecie". Dupa purcederea lui Ghita, Ana se da
Samadaului dar se motiveaza:"Tu esti om, Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in
haine barabatesti, ba chiar mai rau decat asa".
XV. Lica pleaca de la Moara, iar Ana ii cere sa o ia cu el, ceea ce Samadaul refuza. Pentru
ca incepuse sa ploua pe drum Lica se adaposteste in biserica de la marginea satului Fundureni. In
bisetrica are revelatia atotputerniciei lui Dumnezeu, a faptului ca "este o putere tainica ce
lucreaza prin oameni si le lumineaza mintile, ca toate vin de la aceasta putere, pe care nimic nu o
covarseste"; dupa aceasta observa ca si-a uitat chimirul cu bani la carciuma si rosteste:"unul dupa
altul, om cu om toti trebuie sa moara, toti care ma pot vinde, viata cu viata trebuie sa se stinga,
caci daca nu-i omor eu pe ei, ma duc ei pe mine la moarte".
XVI. Ghita, Pintea, Marti si alti doi jandami sosesc la Moara cu noroc, si se opresc pe un
deal inaintea ei; vazandu-l pe Lica plecand, pornesc toti in urmarirea lui, cu exceptia lui Ghita,
care merge la Moara, cu intentia de a-si ucide sotia. Inainte de a o injunghia, Ghita isi precizeaza
vina:"Acu vad ca am facut rau si (...) ca eu te-am aruncat ca un ticalos in bratele lui, pentru ca sa-
mi astampar setea de razbunare". Sosesc Lica si Raut, iar acesta din urma il impusca pe Ghita,
care era aplecat asupra Anei. Cu ultimele forte, "Cand Lica se apleaca asupra ei ea tipa
dezmierdat, ii musca mana si isi infipse ghearele in obrajii lui, apoi cazu moarta langa sotul ei";
apoi Lica pleaca spre Fundureni, cerandu-le tovarasilor sai, Raut si Paun sa dea foc Morii in
urma lui. Pe drum insa calul sau se prabuseste de oboseala. Lica il abandoneaza dar, inconjurat
de jandarmi, se sinucide izbindu-se, din fuga, cu capul de un copac. Mama Anei, sosita la
carciuma dupa incendiu, isi spune ca totul se datoreaza unui fulger ce a aprins casa.
 Indicații de lectură:
Ioan Slavici este unul dintre cei mari patru clasici ai literaturii romane si se
afirma ca un deschizator de drumuri prin creearea romanului realist obiectiv si prin
integrarea elementelor de analiza psihologica in proza sa.

Nuvela “Moara cu noroc” este publicata in 1881, in volumul de debut

„Novele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului.

Nuvela este o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, având un

singur fir narativ central. Personajele relativ putine pun in evidenta evolutia unui
personaj principal, de cele mai multe ori complex și puternic individualizat. Se
observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea
naratorului, naratiunea la persoana a-III-a, atitudinea detasata in descriere,
veridicitatea. Este o nuvela realist, tradițională, cu elemente de analiză psihologică
prin: tematica, modalitati de caracterizare a personajului si de investigare
psihologica, surprinzand natura conflictului interior.

Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si

dezumanizante ale dorintei de inavutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la
sfarsitul secolului al XIX-lea. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta incercarea
lui Ghita de a-si schimba statutul social. Din perspectiva moralizatoare, prezinta
consecintele dramatice ale setei de inavutire, scriitorul considerand ca goana dupa
avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica,
nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita, care este sfasiat de dorinte pe cat
de puternice, pe atat de contradictorii: pe de o parte, aceea de a ramane om cinstit
iar pe de altă parte dorinta de a se imbogati, alaturi de Lica. Conflictul nuvelei este
complex, de natura psihologica, morala si psihologica.

Titlul „Moara cu noroc” stabilește un topos literar care desemneaza un han

aflat in pustietate, la rascruce de drumuri. Locatia imaginara este o fosta moara
(simbol al trecerii, al perisabilitatii) iar “norocul” pe care il aduce este doar
aparent, in esenta ea fiind purtatoare de ghinion. Locul in care se afla „Moara cu
noroc: „aici in vale”, este un simbol al infernului in care omul se lasa dominat de
patimi, care il determina sa-si piarda constiinta si sa actioneze in numele raului
(dezumanizarea individului). In fata morii se afla cinci cruci, la fel ca numarul
membrilor familei lui Ghita; acestea anticipeaza destinul personajului. Langa
carciuma se afla ramasitele unei paduri, locul este plin de maracini si semnifica un
spatiu malefic in care predomina raul, un loc in care traiesc oameni de felul lui
Lica, om ce a uitat de credinta si de valorile morale. Undeva in apropiere se afla
trunchiul unui copac ars din temelii: „axis mundi” – punte de legatura intre intre
celest si teluric, ce simbolizeaza faptul ca legatura dintre om si Dumnezeu a fost
intrerupta.

Naratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a-III-a, de catre un

narator omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se
realizeaza totusi in mod linear, iar inlantuirea dintre capitole se face prin tehnici
epice diverse: dialogul (la inceputul nuvelei), descriere la timpul prezent
(capitolele al-II-lea si al-III-lea), semnalarea unei relatii temporale de anterioitate
fata de cele povestite inainte (capitolul al-XVI-lea). Inlantuite temporal si cauzal,
faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii
(veridicitate) si de obiectivitate.

Relatia incipit-final
Nuvela are o constructie simetrica, se dechide si se incheie cu vorbele
batranei (tehnica punctului de vedere), personaj episodic, dar care exprima cu
autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Citatul din incipit: „Omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face
fericit”, anticipeaza actiunea nuvelei, destinul tragic al protagonistilor si reflecta
tema operei literare. Iar in cel din final: „asa le-a fost data”, batrana pune totul pe
seama destinului, nu se revolta impotriva situatiei tragice, accepta cu resemnare
cele intamplate deoarece este constienta ca omul nu poate sa lupte impotriva
propriei soarte. Batrana este un „alter ego” al autorului, vocea delegată de acesta sa
prezinte propria conceptie despre viata. Ea nu are identitate si este denumita
simbolic astfel pentru a i se evidentia intelepciunea izvorata dintr-o ampla
experienta de viata.

Prin intentia moralizatoare nuvela este realist-clasica.

Totodata, simetria incipitului cu finalul se realizeaza si prin descrierea drumului.

Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului
vietii care se continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: „Apoi ea (batrana)
lua copiii si pleca mai departe”.

Nuvela este structurata in 17 capitole fara titlu, evenimentele sunt

prezentate in ordine cronologica, putem identifica momentele subiectului.
 Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu
semnificatie religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste si are loc in a doua
jumatate a secolului al-XIX-lea. Spatiul este real, transilvanean, in apropiere de
Ineu.
In expozitiune ne sunt prezentate vorbele batranei, care este adepta pastrarii
traditiei, in timp ce Ghita, capul familei, un cizmar sarac, dar onest, harnic si
muncitor, ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani.
Tot aici este descris si locul unde se afla situate moara si se contureaza drumul spre
aceasta.
Intriga o constituie aparitia lui Lica Samadaul la carciuma, care este un
personaj ciudat, charismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din
imprejurimi.
In desfasurarea actiunii, Ghita se indeparteaza tot mai mult de familia sa,
preocupat de idea de a agonisi averea promise de Lica. Treptat, acesta este
implicat, direct sau indirect, in afacerile necurate ale Samadaului: jefuirea
arendasului, uciderea femeii si a copilului in padure. Atunci cand este chemat in
fata tribunalului pentru a depune marturie, Ghita jura stramb si devine, astfel,
complice al Samadaului. Totodata, are loc si alterarea relatiilor dintre el si Ana,
sotia sa. Lica ii ia locul lui Ghita in familie, care, preocupat cu propriile sale
framantari, se indeparteaza de aceasta (de exemplu, Lica este cel care se joaca cu
copii si danseaza cu Ana). Ulterior, Ghita se imprieteneste cu jandarmul Pintea si
face un joc dublu: ramane asociatul lui Lica, incercand sa ascunda aceste lucru si,
in acelasi timp, este de partea legii.
Punctul cuminant il constituie dorinta lui de a-l da pe mana jandarmului pe
Lica, care venise la carciuma cu bani care ar fi putut dovedi vinovatia sa. El il
trimite pe Ghita sa faca schimb, insa acesta se duce sa-l avertizeze pe jandarm.
Deznodamantul este tragic si moralizator deoarece personajele care au
incalcat normele morale sunt aspru pedepsite de catre autor. Ana este ucisa de sotul
ei pentru ca il inselase (insa tot el o aruncase in bratele lui Lica). Ghita este
impuscat de Raut, omul lui Lica, pentru a sterge toate urmele si pentru a nu exista
martori care sa ateste vinovatia sa. Lica se sinucide din orgoliu si din dorinta sa de
a nu fi prins de Pintea, dusmanul sau de-o viata. Singurele personaje care
supravietuiesc sunt batrana si copii, ele simbolizand inocenta, puritatea si
intelepciunea. Din aceasta perspectiva, finalul poate fi considerat unul optimist
deoarece copiii au sansa unui viitor mai bun, departe de infernul uman. Carciuma
este arsa din temelii, iar acest lucru semnifica o purificare totală.

Caracterizarea personajelor, relatia dintre doua personaje

 In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea
personajelor. Fiind o nuvela psihologica, in „Moara cu noroc” conflictul central
este cel moral-psihologic, conflict interior al personajului principal. Iar in
caracterizarea personajelor se utilizeaza tehnici de investigatie psihologica: scenele
dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat in stil indirect
liber, dar si notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii.
Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in
momentele de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand relatiile
dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive
(caracterizare directa), iar detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social.

Ghita este personajul principal, cel mai complex din nuvelistica lui
Slavici, al carui detin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Parcurge
un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele
doua cai simbolizate de Ana (valorile familei, iubirea, “linistea colibei”) si de Lica
(„bogatia”, atractia malefica a banilor) sau, in terminologie romantica: ingerul si
demonul. Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Traieste o drama
psihologica concretizata prin trei pierderi: increderea in sine, increderea celorlalti
in el si increderea Anei, sotia sa, in el. La inceput apare cu un portret moral
favorabil: tata grijului, sot iubitor, om harnic, bun meserias, bland si cumsecade,
iar intentia sa de a lua in arenda carciuma este una nobila, deoarece vrea sa asigure
un trai linistit si indestulat familei sale. Din păcate, nu tine cont de vorbele
batranei. Un timp ii merge bine afacerea, realizand profit prin munca cinstita, pana
la aparitia la carciuma a lui Lica.
Prima confruntare dintre Ghita si Lica este decisivă, Samadaul explicandu-i
succint care îi sunt atributiile, plecand fara a da posibilitatea lui Ghita sa il refuze.
Lica reuseste sa domine cu personalitatea lui puternica intreaga conversatie si
intuieste slabiciunea lui Ghita pentru bani: „se gandea la castigul care l-ar putea
face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau
parca ochii”. Initial, Ghita, isi ia masuri de precautie cumparandu-si doua pistoale
si luand ca sluga pe Marti si doi caini. Toate acestea se dovedesc inutile pentru ca
ulterior afla ca Marti este omul lui Lica, iar cainii pe care-i antreneaza sa fie duri
cu orice musafir nepoftit sunt imbalanziti de maleficul Lica in mod surprinzator.
Ghita se trezeste implicat direct sau indirect in afacerile necurate ale porcarului,
jura stramb la process, se instraineaza de propria familie, este macinat de ganduri
contradictorii, are accese de violenta si devine tot mai morocanos. Aceste
transformari ale personajului sunt surprinse in mod direct de narator: devine „de tot
ursuz”, „nu mai zambea ca mai inainte, ci radea cu hohot, incat iti venea sa te
sperii de el”, „se aprindea pentru orisice lucru de nimic”.
 La un moment dat, ajunge sa regrete ca are familie, iar prin intermediul
monologului interior sunt redate gandurile si framantarile personajului, realizandu-
se autocarcterizarea: „Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasat Dumnezeu!... Ce sa-mi fac
daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?”. Sub pretexul ca o vointa
superioara ii coordoneaza gandurile si actiunile, Ghita devine laș, fricos si
subordonat in totalitate Samadaului. Acesta este caracterizat in mod direct de Lica
ca un om de nadejde. Apoi Lica distruge imaginea celorlalti despre carciumar ca
om onest si cinstit.
Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale atunci cand isi arunca sotia,
drept momeala, in bratele Samadaului. Apoi o ucide pentru ca l-a inselat. In final,
este ucis si el de Raut, omul lui Lica, alaturi de toate personajele care au incalcat
legea morala.

Lica Samadaul este personaj antagonist, prezentat in antiteza cu Ghita, iar in

prezentarea relatiei dintre cele doua personaje, autorul analizeaza raportul victima-
calau. Acesta exercita asupra celorlalte personaje din nuvela o fascinatie diabolica.
Aparitia lui la moara declanseaza intriga si reprezinta pentru familia lui Ghita
inceputul declinului. Portretul fizic, realizat prin caracterizare directa la inceputul
nuvelei evidentiaza taria de caracter, viclenia, si statutul privilegiat pe care il are in
lumea porcarilor: „un om de 36 de ani, inalt, escativ si supt la fata, cu mustata
lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc”. Este
un bun cunoscator al psihologiei umane, disimuleaza, este extrem de inteligent, stie
sa-si aleaga stapanii deoarece este constient ca va avea nevoie de ajutorul lor in
situatii critice, descopera slabiciunea lui Ghita pentru bani si profita de ea pentru a-
l determina pe acesta sa-i asculta ordinele. Are un orgoliu nemesurat, in finalul
nuvelei se sinucide pentru a nu-i oferi lui Pintea satisfactia de-a îl vedea prins. Isi
dezvaluie adevarata fata in doua situatii: la prima intalnire cu Ghita cand stie sa-si
intimideze adversarul si sa se impuna in fata lui, apoi cand ii marturiseste lui Ghita
patima sa pentru bani si pentru placerea de a ucide. Intre el si Ghita are loc o
substitutie simbolica, el petrecand timp cu familia carciumarului, in timp ce acesta
era macinat de problemele de constiinta. Il umileste pe Ghita in toate modurile
posibile, facandu-l sa-si piarda simtul onoarei si echilibrul sufletesc. Este conceput
ca un personaj romantic, fiind un personaj exceptional, aflat in situatii
exceptionale, datorita fortei cu care intervine in destinul oamenilor, schimbandu-le
viata.

Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe.

Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre
stilistice: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. Intelesul
clasic-moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si provorbe populare sau prin
replicile-sentință rostite de batrana la inceputul si sfarsitul nuvelei.

In concluzie, „Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvela psihologica

deoarce are toate trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul interior al
personajului principal si urmareste procesul instrainarii acestuia de familie si
degradarea morala, produsa de ispita imbogatirii.
În opinia mea, prin puternicul caracter moralizator, nuvela se constituie ca o
pilda pentru aprecierea corecta a valorilor in viata, intr-o societate degradata moral
de puterea banului.