Creanga de aur

„Creanga de aur” este un roman care poartă semnătura lui Mihail

Sadoveanu și care a fost publicat în anul 1933. Opera este un complexă, ea
putându-se defini atât a roman istoric, roman filosofic, roman al religiei
ortodoxe după dispariția credinţei în Zamolxe, precum și ca roman erotic.

Întregul roman este construit în jurul imaginii Daciei și a Bizanţului din lumea
veche a secolului al VIII-lea după Hristos. „Creanga de aur” este considerată a
fi cea mai enigmatică dintre creațiile scriitorului și se distinge de celelalte
scrieri ale lui Mihail Sadoveanu prin înclinația către teme de tip ezoteric.

Introducere

Romanul „Creanga de aur” a fost publicat pentru prima dată în anul 1933.
Acesta cuprinde întâmplări fictive, care se presupune că s-ar fi petrecut în
vechea Dacie. Fiind o lucrare deosebit de complexă, ea se poate defini ca roman
istoric, roman filosofic, roman al religiei ortodoxe după dispariția credinţei în
Zamolxe, precum și ca roman erotic.

Semnificaţia titlului

Titlul romanului este un simbol puternic și des întâlnit. Așa-zisa „creangă de

aur” este ramul de vâsc, simbol universal al regenerării și al nemuririi. Pompiliu
Marcea descrie „Creanga de aur” în termeni laudativi, numind-o o adevărată
„epopee a poporului român, în ipostazele sale fundamentale”. Deducem, așadar,
că Sadoveanu pune accent pe puterea regeneratoare a poporului român, care a
rezistat multă vreme adversităților, datorită unei puternice componente
spirituale.

Tema 

Tema romanului este reprezentată de imaginea Daciei şi a Bizanţului, vechi

civilizații, în secolul al VIII-lea după Hristos. Această imagine este zugrăvită
atât la nivel larg, cât și individual, prin intermediul evocării istorice a înlocuirii
credinţei în zeul dac Zamolxe cu ortodoxismul. Acesteia i se adaugă iubirea
imaterială și platonică dintre Kesarion Breb și Maria, care, din cauza statutului
deosebit al fiecăruia, nu pot forma un cuplu.
Rezumatul pe scurt

Romanul începe cu descrierea unei expediții organizate de profesorul speolog

Stamatin în anul 1926, la izvoarele Oltului şi ale Mureşului. Stamatin relatează
însoţitorilor despre un Mag care trăia în vremea regilor daci. Profesorul
Stamatin murise în timpul unei expediții în 1930, dar naratorul găsise un
manuscris de-al lui. Acest manuscris constituie subiectul romanului. [...]

În capitolele IV-XVII sunt relatate cele petrecute în Bizanţ, unde Kesarion Breb
ajunge în anul 797 după anii petrecuți în Egipt. În Bizanț domnea împărăteasa
Irina. Kesarion Breb observă dorința excesivă de putere a împărătesei, care îl
înlăturase de la tron pe fiul său. Tânărul venea însoţit de slujitorul său
impunător, asemănat cu un muntean de dincolo de Istru (Dunăre). [...]

Constantin se dovedește a fi necredincios atât soţiei sale, cât și mamei,

împotriva căreia a complotat. Kesarion Breb îi dezvăluie adevărul împărătesei
Irina, care îl închide pe fiul său drept pedeapsă. La aflarea veştii, varagii şi
paznicii s-au revoltat și l-au eliberat pe Constantin, care a fost încoronat în locul
mamei sale. Acesta o reneagă pe soția sa, Maria, căsătorindu-se cu Teodota.
Drept consecință, Maria este alungată în insula Principelor, unde este forțată să
se prostitueze. Între timp, în Bizanţ, poporul aflase despre faptele necugetate și
crude ale lui Constantin, iar astfel, înpăratul este detronat.[...]

Ultimul capitol al romanului descrie retragerea definitivă a lui Kesarion în

peştera de pe muntele ascuns. Bătrânul Decheneu al XXXII-lea îl aştepta lângă
altar, iar candela urma să pâlpâie cât timp Egipteanul poate să-i afle prorocirea
„asupra neamurilor acestui pământ”. Astfel, noul Decheneu îi binecuvântează
pe călugării lui Zamolxis, conștientizând că va fi „cel din urmă slujitor al
muntelui ascuns”.

Caracterizarea personajelor

Kesarion Breb, din romanul „Creanga de aur”, este un personaj principal,

masculin, dinamic, multidimensional și arhetipal. Caracterizarea directă a
personajului se face de către narator, alte personaje, dar și prin
autocaracterizare. Sadoveanu însuși declară că Breb „aduce din vechime un
ideal de ințelepciune înaltă, el fiind un conducător spiritual hrănit la Școala
filosofică a Orientului antic”. Filosofia personajului este întemeiată pe
cunoașterea de sine. Nu din întâmplare este ales de către bătrânul mag pentru a-i
fi succesor. Acesta îi spune lui Kesarion: „Dintre toți frații tăi care se află de
față [...] pe tine te-am socotit mai vrednic ca să te jertfesc. Tu ai mai multă
putere și agerime în trup și poți îndura mai bine asprimile vieții de rând; am
cunoscut la tine și ascuțimea spiritului, căci ai fost în stare să te apropii încet-
încet de adevăruri. Ai învățat înfrânarea și te-ai deprins să stai necontenit treaz
cu spiritul”. [...]

Caracterizarea indirectă a personajului se realizează prin deslușirea trăsăturilor

lui Kesarion Breb din faptele, gândurile și vorbele sale, din relația cu alte
personaje, precum și din statutul social și numele său.

Perspectiva narativă

În romanul „Creanga de aur”, de Mihail Sadoveanu, relatarea se face la

persoana a III-a, de către naratorul reprezentat de vocea auctorială (autor). Se
remarcă tehnica povestirii în ramă (o poveste spusă prin intermediul unei alte
povești).

Concluzie

În concluzie, romanul „Creanga de aur” este cea mai enigmatică dintre creațiile
scriitorului și nu a fost popularizată de critica vremii, intimidată pe atunci de
noutatea subiectului, precum și de implicațiile sale simbolice. Criticul Pompiliu
Marcea a remarcat că opera este o „carte de atmosferă şi de iniţiere ezoterică, în
care sunt scoase în relief valorile spirituale şi morale antecreştine care [...] au
intrat în formarea spiritualităţii româneşti sub formă de elemente păgâne,
adeseori superioare noii mentalităţi prin faptul că sunt mai apropiate şi mai
adecvate naturii”.

Rezumat

Romanul „Creanga de aur”, publicat pentru prima dată în anul 1933, trădează
preocuparea lui Sadoveanu pentru civilizaţia arhaică. Astfel, opera cuprinde
întâmplări fictive, care se presupune că s-ar fi petrecut în vechea Dacie. Fiind o
lucrare deosebit de complexă, ea se poate defini ca roman istoric, roman
filosofic, roman al religiei ortodoxe după dispariția credinţei în Zamolxe,
precum și ca roman erotic.

Romanul se deschide cu povestirea naratorului despre o expediție organizată

de profesorul speolog Stamatin în anul 1926, la izvoarele Oltului şi ale
Mureşului. Stamatin relatează însoţitorilor despre un Mag care trăia în vremea
regilor daci. El susține că intrase în contact spiritual cu Magul, ceea ce i-a
permis să vadă o lume dispărută, dar care pentru el era încă reală. Magul îi
dezvăluise multe adevăruri și chei ale unor mistere legate de istoria poporului
nostru. Acesta i-a împărtășit ideea contopirii religiilor lumii într-o singură
credinţă. Profesorul Stamatin murise în timpul unei expediții în 1930, dar
naratorul găsise un manuscris de-al lui. Acest manuscris constituie subiectul
romanului.

Până la ultimul capitol, naratorul relatează, în numele autorului manuscrisului,

evenimentele și gândurile personajelor. Acțiunea propriu-zisă începe în anul
780 după Hristos, când bătrânul Mag, Decheneu al XXXII-lea, observă primele
semne ale primăverii. În acest timp, un grup de călugări urcă spre peștera
Magului, pentru a se ruga împreună în vederea celor „trei zile de mâhnire,
tăcere şi taină”, după care Dumnezeu urma să învie. Are loc o ceremonie sub
supravegherea preotului, care îl slujea pe Zalmoxis. Printre călugării proaspăt
sosiți se află Kesarion Breb, care meditează la efemeritatea lumii.

Bătrânul se arăta oamenilor o dată la cinci sau la şapte ani, într-un loc care se
chema „La-Prelunci”. Acolo, el binecuvânta pământenii și primea jertfele lor, îi
sfătuia cu privire la activitățile lor agricole și îi vindeca de boli. Kesarion şi
ucenicii îl întreabă despre întruparea lui Iisus Hristos, „legea nouă cătră care
noroadele se îndreaptă”. Acesta îi dezvăluie lui Kesarion că l-a ales că fie
Decheneu al XXXIII-lea, urmașul lui, datorită virtuților sale. Astfel, Kesarion
trebuia să plece într-o călătorie în Egipt, la Memfis, pentru o inițiere spirituală
ce avea să dureze şapte ani. Următoarea destinație avea să fie Bizanţul, unde
acesta urma să-și desăvârșească învăţătura timp de zece ani. Kesarion este
sfătuit să-și ia drept ajutor „un om ascultător şi cu braţ tare din neamul Dacilor”.
Ca ultim sfat, bătrânul îi spune: „Pleacă-te stăpânirilor, închină-te zeilor, şi du-
te în calea ta, având în inimă numai pe Dumnezeul tău”.

În capitolele IV-XVII sunt relatate cele petrecute în Bizanţ, unde Kesarion Breb
ajunge în anul 797 după anii petrecuți în Egipt. În Bizanț, împărăteasa Irina
hotărâse pedepsirea iconoclaştilor islamişti şi susţinerea cultului icoanelor.
Kesarion Breb, foarte intuitiv în a cunoaște adevărata natură a oamenilor,
observă dorința excesivă de putere a împărătesei, care îl înlăturase de la tron pe
fiul său. Tânărul venea însoţit de slujitorul său impunător, asemănat cu un
muntean de dincolo de Istru (Dunăre). Preotului Platon îi spune că venea din
Egipt, unde se născuse „a doua oară” şi se îndrepta către Dacia.

La mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Kesarion face cunoștință cu părintele

episcop Platon, pe care îl ajută să deschidă porţile sfântului lăcaş. A doua zi are
loc o slujbă, la care, „prea mărita şi prea lăudata Despină” asistă alături de fiul
său, care, aerian, uită în repetare rânduri să-şi facă semnul Crucii. După slujbă,
Vasilisa asistă la întrecerile de cai de la hipodrom. Acolo, ea îl primeşte în
secret pe episcopul Platon, la care apelează pentru alinarea grijilor care îi
încărcau sufletul. Ea îi dezvăluie presentimentul că va pierde domnia şi îi cere
ajutor preotului. Apoi, îi cere acestuia un sfat legat de fiul ei, pe care dorea să-l
însoare cu o tânără ortodoxă. Așadar, îl roagă pe preot să găsească o astfel de
soţie pentru tânăr.Atitudinea ei era, însă, caracterizată de falsitate, întrucât își
dorea o noră de origine modestă pe care s-o poată manipula în vederea obținerii
simpatiei populare. Astfel se aranjează logodna fiului ei cu Domniţa Rotruda,
fiica lui Carol, împărat al Apusului. Vasilisa îl invită pe acesta să participe şi el
la adunarea conciliului ecumenic de la Nikeea, în scopul consolidării ortodoxiei.
Plecând de la hipodrom, bătrânul Platon se întâlneşte din nou cu Breb şi,
datorită puterilor sale spirituale, știe tot ceea ce preotul discutase cu
împărăteasa. Astfel, Platon îl roagă pe Kesarion să meargă în locul său în satul
Amnia, cu scopul de a găsi mireasă pentru Constantin, în timp ce el va îndeplini
misiunea la Nikeea. 

În drum spre Amnia, Kesarion și însoțitorul său poposesc la un han, unde află
despre cuviosul Filaret, cunoscut pentru bunătatea și sfințenia sa.Tânărul
primise de la Platon un dar pentru cuviosul Filaret. Acesta consta în zece măgari
încărcaţi cu grâu, care i-a bucurat pe Filaret și familia acestuia. In casa lui
Filaret, care s-a umplut curând de cerșetori ca urmare a darului generos,
Kesarion a cunoscut-o pe Maria, nepoata acestuia. Asemenea basmului
„Cenușăreasa”, „Creanga de aur” conține o scenă în care Kesarion îi dă Mariei
să probeze conturul împărătesc, care i se potrivește perfect. Maria este apoi dusă
la palat pentru a fi prezentată lui Constantin şi Irinei. Scopul, însă, era o
întrecere între fete pentru titlul de soție a lui Constantin. La palat mai așteptau
nouăsprezece fete frumoase, de viţă nobilă. Cu toate acestea, Maria câştigă și se
căsătorește cu tânărul. Întreaga familie a Mariei se mută la curtea împărătească.
Constantin se dovedește a fi necredincios atât soţiei sale, cât și mamei,
împotriva căreia a uneltit. Kesarion Breb știa despre planurile tânărului și i-a
dezvăluit împărătesei Irina, care îl închide pe fiul său drept pedeapsă. La aflarea
veştii, varagii şi paznicii s-au revoltat și l-au eliberat pe Constantin, care a fost
încoronat, înlocuind-o astfel pe Irina. Acesta o reneagă pe soția sa, Maria,
căsătorindu-se cu Teodota. Drept consecință, Maria este alungată în insula
Principelor, unde este forțată să se prostitueze, timp în care bunicul ei moare.
Între timp, în Bizanţ, poporul aflase despre faptele necugetate și crude ale lui
Constantin, iar astfel, împăratul este detronat.

La întoarcerea lui Kesarion în Dacia, Constantin îl asasinase pe episcopul

Platon, precum și pe Alexie Moseles. Kesarion aflase despre detronarea lui
Constantin dintr-o scrisoare ce relata că fiul Irinei fusese înlocuit pe tron de
către mama sa. Ajutată de popor, Irina a revenit pe tronul Bizanţului, iar Maria
află cele întâmplate de la un sol trimis la mănăstirea unde aceasta trăia.

Așadar, Kesarion Breb devenise ultimul Decheneu. Ultimul capitol al romanului

descrie retragerea definitivă a lui Kesarion în peştera de pe muntele ascuns.
Bătrânul Decheneu al XXXII-lea îl aştepta lângă altar, iar candela urma să
pâlpâie cât timp Egipteanul poate să-i afle prorocirea „asupra neamurilor acestui
pământ”. Astfel, noul Decheneu îi binecuvântează pe călugării lui Zamolxis,
conștientizând că va fi „cel din urmă slujitor al muntelui ascuns”.

În concluzie, romanul „Creanga de aur” este cu totul deosebit, distingându-se

de celelalte opere ale lui Sadoveanu prin înclinația către teme de tip ezoteric.
Este considerată a fi cea mai enigmatică dintre creațiile scriitorului și nu a
fost popularizată de critica vremii, intimidată de noutatea subiectului, precum și
de implicațiile sale simbolice.

Momentele subiectului

„Creanga de aur” aparține speciei romanului, operă epică în proză, cu acțiune

care se poate împărți pe momente ale subiectului narativ. Astfel, în expozițiune,
aflăm despre profesorul speolog Stamatin, care organizează o expediție în anul
1926, cu destinația la izvoarele Oltului şi Mureşului. Profesorul povestește
despre un Mag care trăise pe vremea vechilor regi daci. Stamatin mărturisește
faptul că reușise să intre în contact cu Magul, la nivel spiritual, această
experiență deschizându-i calea spre cunoașterea unei lumi demult dispărute.
Printre altele, Magul îi încredințase o serie de adevăruri privind istoria
poporului nostru, împărtășindu-i ideea contopirii religiilor lumii într-o singură
credinţă. Intriga acțiunii este reprezentată de descoperirea manuscrisului
profesorului Stamatin, care murise în timpul unei expediții în 1930. Cel care
descoperă manuscrisul este chiar naratorul, iar, odată cu relevarea conținutului
acestuia, începe desfășurarea acțiunii.

Acțiunea propriu-zisă debutează, așadar, în anul 780 după Hristos, când

bătrânul Mag, numit  Decheneu al XXXII-lea, remarcă primele semne ale
primăverii. Între timp, călugării urcă spre peștera Magului, rugându-se împreună
pentru „trei zile de mâhnire, tăcere şi taină”, cărora avea să le urmeze Învierea
lui Dumnezeu. Sub monitorizarea atentă a preotului, slujitor al lui Zalmoxis, are
loc o ceremonie. Unul dintre acești călugări se numea Kesarion Breb, care,
însoțit de ucenicii lui, îl întreabă pe bătrânul Mag despre întruparea lui Iisus
Hristos, „legea nouă cătră care noroadele se îndreaptă”. 

Auzind întrebarea, acesta îi comunică lui Kesarion că fusese ales să-i fie urmaș
(Decheneu al XXXIII-lea), drept rezultat al virtuților sale nenumărate. În acest
scop, Kesarion trebuie să facă o călătorie la Memfis, în Egipt, unde urma să
treacă printr-o inițiere spirituală care dura șapte ani. După încheierea acestei
misiuni, trebuia să plece în Bizanț, pentru a-și desăvârși noile ablități vreme de
zece ani. El este sfătuit să ia alături de el „un om ascultător şi cu braţ tare din
neamul Dacilor” drept ajutor. Bătrânul mag adaugă: „Pleacă-te stăpânirilor,
închină-te zeilor, şi du-te în calea ta, având în inimă numai pe Dumnezeul tău”.
În Bizanţ, Kesarion Breb ajunge abia în anul 797, după încheierea misiunii sale
în Egipt. Împărăteasa Irina ordonase pedepsirea iconoclaştilor islamişti, iar
Kesarion Breb, remarcă abuzul de putere al împărătesei, care, dorindu-și tronul,
îl înlăturase de la tron chiar pe propriul fiu. Tânărul avea drept însoțitor un
slujitor impunător, care semăna cu un muntean de dincolo de Dunăre. 

Aflat la mănăstirea „Sfântul Pantelimon”, Kesarion îl cunoaște pe episcopul

Platon, de al cărui ajutor beneficiază pentru deschiderea porților sfântului lăcaş.
A doua zi, în timpul unei slujbe la care, asistă „prea mărita şi prea lăudata
Despină”, fiul acesteia uită să-şi facă semnul Crucii. Apoi, la hipodrom, în
timpul întrecerilor ecvestre, ea îl primeşte în secret pe episcopul Platon, pe care-
l roagă să-i liniștească îngrijorarea privind pierderea domniei. Dorind să
găsească o soție ortodoxă pentru fiul său, apelează la ajutorul lui Platon. Ceea
ce dorea, de fapt, Vasilisa, era o noră docilă, pe care s-o poată manipula în
vederea obținerii simpatiei populare. Așadar, este aranjată logodna fiului ei cu
Domniţa Rotruda, fiica lui Carol, împărat al Apusului. Platon se întâlneşte din
nou cu Breb după cele petrecute la hipodrom, şi, grație puterilor sale,  știe deja
tot ceea ce discutaseră împărăteasa și preotul. Platon îl roagă, așadar, pe
Kesarion să găsească o mireasă pentru Constantin în locul său, în timp ce el
urma să îndeplinească misiunea la Nikeea. 

Pe drum, Kesarion și însoțitorul său opresc la un han, unde află despre cuviosul
Filaret, pentru care avea un dar de la Platon: nu mai puțin de zece măgari
încărcaţi cu grâu. Invitat în casa lui Filaret, Kesarion a cunoscut-o pe Maria,
nepoata acestuia, căreia îi dă să probeze condurul împărătesc, descoperind că i
se potrivea perfect. Apoi, Maria este adusă la palat, sub pretextul că urma să le
fie prezentată lui Constantin și Irinei. Realitatea, însă, era aceea că urma să aibă
loc o întrecere între fete pentru titlul de soție a  lui Constantin. Maria iese
învingătoare și, în urma căsătoriei cu tânărul, se mută, alături de familia ei, la
curtea împărătească.

Urmează punctul culminant al acțiunii. Constantin este, departe de a avea o

conduită ideală,  necredincios atât soției sale, cât și mamei, nu bănuiește faptul
că Breb, cunoscându-i planurile, i le comunică tocmai împărătesei Irina, care îl
trimite pe fiul său în temniță. Aflând acestea, varagii şi paznicii se revoltă,
eliberându-l pe Constantin, care sfârșește prin a o înlocui pe Irina la tron.
Continuă apoi șirul de fapte nesăbuite, renegându-și soția și căsătorindu-se cu
Teodota. Maria este condamnată la un trai mizer în insula Principelor, unde este
obligată să se prostitueze și să afle despre moartea tragică a bunicului ei. În
Bizanţ, însă, poporul este la curent cu abuzurile lui Constantin, acesta fiind
detronat. Kesarion se întoarce în Dacia, descoperind că episcopul Platon fusese
omorât de către Constantin, Irina se reîntoarce la tronul Bizanţului, iar Maria
află despre ceea ce se petrecuse de la un mesager trimis la mănăstirea unde
locuia femeia. Astfel, Kesarion devenise ultimul Decheneu.
Deznodământul surprinde retragerea definitivă a lui Kesarion în peştera de pe
muntele unde trăia bătrânul Decheneu al XXXII-lea, care îl aştepta lângă altar.
El primește binecuvântarea predecesorului său, oferind-o pe a lui călugărilor lui
Zamolxis, știind că era „cel din urmă slujitor al muntelui ascuns”.
În concluzie, romanul „Creanga de aur” este considerată atât de către vocile
critice, cât și de către public, a fi cea mai enigmatică lucrare a lui Sadoveanu,
prezentând înclinații către teme de tip ezoteric. Conform lui Pompiliu Marcea,
critic literar, textul este o „carte de atmosferă şi de iniţiere ezoterică, în care sunt
scoase în relief valorile spirituale şi morale antecreştine care [...] au intrat în
formarea spiritualităţii româneşti sub formă de elemente păgâne, adeseori
superioare noii mentalităţi prin faptul că sunt mai apropiate şi mai adecvate
naturii”.