Ion Barbu – „Riga Crypto și lapona Enigel”

Lirica lui Ion Barbu ilustrează relația dintre matematică și poezie:

„Ca în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru
reprezentarea formelor posibile de existență, întrucât există, undeva, în
domeniul înalt al geometriei, un loc luminos, unde se întâlnește cu
poezia”.
Chiar dacă este contemporană cu Blaga și Arghezi, poezia lui Ion
Barbu este mai aproape de concepția unor poeți moderni precum
Mallarme, Valery și chiar Baudelaire. Creația lui Barbu exprimă dorința
lui de comunicare cu Universul, de contemplarea lumii în totalitatea ei,
este o stare de intelectualitate. Se remarcă totodată aspirația către un
lirism pur ce presupune o stare inițiatică, ce nu poate fi exprimată decât
într-un limbaj încifrat.
Creația lui Ion Barbu poate fi împărțită în 3 etape distincte, pe
care Tudor Vianu le comentează în lucrarea „Introducere în poezia lui
Ion Barbu” (1935).
I. etapa parnasiană cuprinde creația publicată între 1919-
1920 în revista „Sburătorul” condusă de Eugen Lovinescu.
(parnasianism = curent cultural ce apare în Franța la mijloc
de sec. XIX, cultivând o poezie impersonală, obiectivă, care
se manifestă împotriva romantismului). Acum poetul evocă
antichitatea greacă, din care se revarsă o vitalitate
frenetică, în deplină consonanță cu ritmurile vii ale naturii.

II. etapa baladică și orientală (1921-1925) se caracterizează

printr-o poezie epică, ce amintește de baladă, evocând o
lume pitorească, de inspirație balcanică, asemănătoare
concepției lui Anton Pann. Poezia „Nastratin Hogea la
Isarlâk” este o meditație și o satiră asupra stării de
solitudine, în care cetatea albă Isarlâk este simbolul unei
lumi mai drepte.

III. etapa ermetică (1925-1926) este marcată de un limbaj

criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte
inventate. Conceptul ermetic se referă la încifrat, la care
accesul se face prin revelație și inițiere, amintind de
 Hermes, zeul grec care deținea secretele magiei
astrologice.

Ion Barbu este un poet singular în poezia română, creatorul unui

univers liric și stilistic inedit, profund și tulburător, un poet al esențelor
exprimate într-un limbaj criptic.

Textul propriu-zis:

Riga Crypto si Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit Împărăţea peste bureţi

Ca vinul vechi ciocnit la nuntă,
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu
funtă,
Mult îndărătnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcă,
Zi-mi de lapona Enigel
Şi Crypto, regele-ciupearcă!
- Nuntaş fruntaş!
Ospăţul tău limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,
Cu Enigel şi riga Crypto.
- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o vară;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunţii, în cămară.
* Ea poposi pe muşchiul crud
Des cercetat de pădureţi
În pat de râu şi-n humă unsă,
Crai Crypto, inimă ascunsă,
La vecinic tron, de rouă parcă!
Dar printre ei bârfeau bureţii
De-o vrăjitoare mânătarcă,
De la fântâna tinereţii.
Şi răi ghioci şi toporaşi
Din gropi ieşeau să-l ocărască,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,
Că nu voia să înflorească.
În ţări de gheaţă urgisită,
Pe-acelaşi timp trăia cu el,
Laponă mică, liniştită,
Cu piei, pre nume Enigel.
De la iernat, la păşunat,
În noul an, să-şi ducă renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
La Crypto, mirele poienii.
Pe trei covoare de răcoare
Lin adormi, torcând verdeaţă:
Când lângă sân, un rigă spân,
Cu eunucul lui bătrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă:
- Enigel, Enigel,
Ţi-am adus dulceaţă, iacă.
Uite fragi, ţie dragi,
Ia-i şi toarnă-i în puiacă.
- Rigă spân, de la sân,
Mulţumesc Dumitale.
Eu mă duc să culeg
Fragii fragezi, mai la vale.
-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.
-Te-aş culege, rigă blând...
Zorile încep să joace
Şi eşti umed şi plăpând:
Teamă mi-e, te frângi curând,
Lasă. - Aşteaptă de te coace.
-Să mă coc, Enigel,
Mult aş vrea, dar vezi, de soare,
https://Versuri.ro/w/0c17
Visuri sute, de măcel,
Mă despart. E roşu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasă-l, uită-l, Enigel,
În somn fraged şi răcoare.
- Rigă Crypto, rigă Crypto,
Ca o lamă de blestem
Vorba-n inimă-ai înfipt-o!
Eu de umbră mult mă tem,
Că dacă-n iarnă sunt făcută,
Şi ursul alb mi-e vărul drept,
Din umbra deasă, desfăcută,
Mă-nchin la soarele-nţelept.
La lămpi de gheaţă, supt zăpezi,
Tot polul meu un vis visează.
Greu taler scump cu margini
verzi
De aur, visu-i cercetează.
Mă-nchin la soarele-nţelept,
Că sufletu-i fântână-n piept,
Şi roata albă mi-e stăpână,
Ce zace-n sufletul-fântână.
La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea creşte
Şi somn e carnea, se dezumflă,
Dar vânt şi umbră iar o umflă...
Frumos vorbi şi subţirel
Lapona dreaptă, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adăsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.
- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Lumina iute cum să-i placă?
El se desface uşurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, să
treacă...
Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fără sfială,
Se oglindi în pielea-i cheală.
Şi sucul dulce înăcreşte!
Ascunsa-i inimă plesneşte,
Spre zece vii peceţi de semn,
Venin şi roşu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;
Ca la nebunul rigă Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rămas să rătăcească
Cu altă faţă, mai crăiască:

Că-i greu mult soare să îndure Cu Laurul-Balaurul,

Ciupearcă crudă de pădure,
Că sufletul nu e fântână
Decât la om, fiară bătrână,
Iar la făptură mai firavă
Pahar e gândul, cu otravă,
Să toarne-n lume aurul,
Să-l toace, gol la drum să iasă,
Cu măsălariţa-mireasă,
Să-i ţie de împărăteasă.

Poezia face parte din ciclul „Uvedenrode” din volumul „Joc

secund” și este subintitulată de autor „baladă” deoarece este o poveste
ciudată de dragoste cu aspect de cântec medieval, spus de un
menestrel (trubadur, poet și muzicant ambulant din Evul Mediu, un soi
de cântăreț popular) la spartul nunții, în cămară.
Tema baladei se leagă de ilustrarea unei iubiri imposibile,
deoarece ființele care alcătuiesc cuplul erotic fac parte din lumi diferite,
incompatibile, Enigel aparținând regnului animal, iar ciuperca-rege
Crypto regnului vegetal.
Poemul este alcătuit din douăzeci și șapte de strofe, cele mai
multe catrene, dar există și altele de cinci și chiar șapte versuri.
Formula literară este aceea de „poveste în poveste” sau „poveste
în ramă”, narată de un cântăreț popular la rugămintea unui nuntaș,
aceasta constituind practic „rama” sau prologul poeziei: „Mult –
îndărătnic menestrel, / Un cântec larg tot mai încearcă, / Zi-mi de lapona
Enigel / Și Crypto, regele ciupearcă!” Povestea propriu-zisă o începe
menestrelul prin prezentarea regelui-ciupercă ca un inadaptat, cu o fire
ciudată, închisă, pe care supușii îl „bârfeau” cu dispreț: „Și răi ghioci și
toporași / Din gropi ieșeau să-l ocărască, / Sterp îl făceau și nărăvaș /
Că nu vroia să înflorească”. În antiteză cu el, lapona (locuitoare la pol)
este prezentată cu tandrețe, sugerând gingășie, fragilitate. Tânăra
Enigel plecase din ținuturile arctice, spre sud, în căutare de soare și
lumină și poposește, în drumul său, ca să se odihnească și să-și adape
renii, „la Crypto, mirele poienii”. Precum în „Luceafărul” lui Eminescu, cei
doi se întâlnesc în vis iar Crypto rostește o chemare ademenitoare,
încărcată de dorințe, ce amintește de invocația fetei din poemul
eminescian. Fiecare strofă a discursului rostit de Crypto începe patetic,
fiind încărcat de pasiune, prin repetarea numelui fetei. Lapona îi explică
faptul că el trebuie să rămână în lumea lui, întrucât orice încercare de a
ieși la soare l-ar distruge. Crypto o roagă pe Enigel să rămână în lumea
lui rece și întunecată, îndemnând-o să uite de idealul spre care ea se
îndreaptă, de soare și lumină. Este prezent aici implicit motivul soare-
umbră, sugerând cele două lumi incompatibile. Soarele este simbol al
vieții spirituale, al luminii sufletești, ce sugerează capacitatea ființei
superioare de a aspira către absolut. Umbra, întunericul și umezeala
simbolizează condiția omului obișnuit, neputința lui de a se înălța către
aspirații spirituale superioare.
Enigel îi mărturisește teama de întuneric și aspirația spre idealul
absolut. Ca orice muritor de rând, Crypto nu poate înțelege lumea
omului superior, care trăiește cu întreaga ființă pentru împlinirea
idealului, sugerat aici de lumina solară, pe care nu oricine o poate
suporta, sufletul fiind asemănat cu o fântână, simbol din nou al aspirației
spre cunoaștere.
Regele Crypto va cădea victimă propriei neputințe și cutezanței
de a-și depăși limitele, de a încerca să intre într-o lume pe care n-o
înțelege și cu care nu se potrivește. Riga Crypto devine o ciupercă
otrăvitoare, însoțindu-se cu „măsălărița mireasă”, o ființă din lumea lui, o
plantă medicinală toxică, care se potrivește cu el, făcând parte din
același regn. Referirea la Laurul-Balaurul sugerează aceeași idee a
„nuntirii” posibile numai între două ființe aparținând aceleiași lumi,
deoarece „laur” este o plantă veninoasă, cu miros neplăcut.
Reiese că, din păcate, condiția omului obișnuit este eminamente
tragică, prin neputința acestuia de a aspira către valori spirituale
superioare. Incompatibilitatea celor două ființe ce aparțin a două lumi
diferite din „Luceafărul” este și ideea acestei balade, numai că aici omul
superior este principiul feminin iar ființa inferioară este regele-ciupercă.
Simbol al ființei superioare, al omului de geniu, Enigel deplânge ființa
umană duală, ce oscilează în permanență între ideal și material, între
rațional și instinctual, între viață și moarte.

Stilul este dominat de elemente-simbol, exprimate într-un limbaj

oral, familiar, narativ, ce face din poem o creație alegorică și filozofică,
trimițând și la filonul popular, prin cuvinte precum „iacă”, „puiacă”,
„adăsta” etc. Modurile de expunere în balada „Riga Crypto și lapona
Enigel” sunt narațiunea și dialogul.
Versurile au măsura variabilă, de la 5 la 9 silabe iar rima
presupune o îmbinare între rima încrucișată, îmbrățișată și monorimă.