arhitext • 04/2012 • utopii soft • Tnainte spre trecut
TNAINTE SPRE TRECUT.
HIMERA COMUNITATII
SI NOUL URBANISM
10NESCU
t-. Ter-v.cedin
:e 53 e sunt legate
5"" : tectura
s .\eiv Urbanism.
a; ;rganizatiei
KV" ..'" -I-'--?:-
Nu exista imagine mai pregnanta si pronuntata a utopiei decat fabulatia vizionarS a utopiei urbane. De la Platon
la Thomas Morus, de la Cetatea Soarelui a lui Tomasso Campanella la Metropolisul lui Fritz Lang, fiecare model de
eras prognozatTn diferite evuri si geografii reprezintS de facto un model de societate perfects, care reuneste la un
loc indivizii animati ideologic de aspiratii comune. Spunem «comune», accentuand radacina lexicala a termenului de
comunitate, pentru ca, Tn prezent, trebuie facuta o diferenta fundamentals Tntre societate si comunitate, deosebire ce
a survenit in zorii erei moderne, dupa cum au aratat sociologii, Ferdinand Tonnies Tn spetS. Contrastul «Gerneinschaft
versus Cesellschaft», comunitate versus societate, sesizat atunci de Tonnies, a fost dintre nadirui comunitatii
«organice» (consolidatS de legaturi de rudenie, amicitie, obiceiuri, istorie si proprietate comuna a bunurilor
primare) si zenitul societatii «mecanice» (in care indivizii de sine statatori interactionau unul cu celSlalt prin interes
comun, contracte comerciaie, un sens mutual de constiinta mai degraba «spatiala» decat «istorica»). in cartea sa
Urbanismul. Utopii si realitati, Francoise Choay pare a prelua dihotomia tonniesiana, extrapoland-o tipologiilor urbane
contemporane. Desi este impropriu a trasa opozrfii tari Tntre cele doua constante date ale unui binom, teoreticiana
de urbanism franceza pune Tn antiteza doua modele urbanefundamentale. Avem pe de o parte modelulprogresist al
societatii moderne, produs al erei industriaie, cu o dimensiune prospectiva, reprezentat de Ville Radieuse, fiind modelul
unui oras care fsi anuleaza iegatura cu trecutul, locul, cultura si intentioneaza sa determine ca Tntreaga societate sa
fie reform(ul)ata tabula rasa dupa ideologia sa. La polul opus se situeazS mode/ul culturalist, proiectie contemporana
a orasului preindustrial, cu accent pe factorii sociologici, avand burgul medieval adulat de Camillo Sitte, po//s-ul antic
grecesc, Orasul Gradina al lui Ebenezer Howard ca precursor!, fiind modelul urban a cSrui esentS poarta marca unei
nostalgii a trecutului, mai exact, aceea a comunitatii pierdute. Diferenta majora Tntre cele doua ideologii urbanistice
consta practic in faptul ca, in timp ce Tn primul caz modernitatea este afirmata printr-o utopie plasata Tn viitor, in
eel de-al doilea caz, modernitatea este negata recurgandu-se la o utopie situata Tn trecut. Modernitatea si apoi
postmodernitatea, paradisul pierdut si paradisul aparent regasit, sunt cele doua alternative utopice complementare
ale secolului XX la o societate a simultaneitatii, relativismului, deconstructiei, globalizarii, virtualizarii, mobilita|ii
perpetue. Atitudinea conservatoare a modelului culturalist se manifests prin raportarea la un ideal platonician
de societate (a se citi comunitate), la un loc (si nu spa|iu), cantonat intr-un illo tempore, Tntr-o o varsta de aur a
homofaber urbanus. Asupra acestui arhetip de urbanitate ne vom opri Tn cele ce urmeaza, model resuscitat de
postmodernism, cu o cercetare asupra constructului utopie ce a parut Tntodeauna posibil si mai ales reversibil: acela al
comunitatii de ioc, mitul himeric al unei eterne reintoarceri. Desi s-a afirmat depasirea orizontului postmodernismului,
fiind substituit de altermodernitate, supramodernitate sau hypermodernitate, dupa Ihab Hassan Tnsa, spectrul viral al
acestuia bantuie si va bantui Tntotdeauna paradigma contemporana, revenind permanent in mod recursiv, da capo al
fine si con passion. Succesorul sau canonic si legitim in sfera arhitecturii si urbanismului este Tnca prezent la locul de
nastere al parintelui, Tn S.U.A. si poarta numele paradoxal de New Urbanism, cunoscut si sub denumirea oximoronica
de Noul Traditionalism sau Noul Ruralism. Noil urbanisti sunt avatarii spiritului comunitar de care au fost patrunsi
Tnaintasii Camillo Sitte, Ebenezer Howard, Patrick Geddes si Clarence Perry, crezul Tnradacinat al noilor adept! fiind
faptul ca ampla infrastructura a comunitatii se poateconstrui prin design fizic spatial, dupa cum vom descriem
cele ce urmeaza.
«New Urbanism este deopotriva idealistic si pragmatic" (i) postuleaza Douglas Kelbaugh, reprezinta o «pragmatopie»
(2). Insasi ideea de comunitate sta sub incident^ contrariilor, Paul Walker Clarke o desemneazS ca fiind <cpartial
romantics, partial spirituals, partial utopicS, partial pragmatics si partial iiuzorie» (2). Dupa sociologul Zygmunt
Bauman, Tntruchipeaza «paradisul pierdut sau paradisul ce inca se sperS a fi gasit» (4), loc comun unde vizionarism
progresist si nostalgic paseista fuzioneaza indefinit. In acceasi linie antinomies, filosofii deconstructivisti,
Roberto Esposito in speta, Tncearca sa demonstreze printr-o analiza etimologica ca insusi conceptul de comunitate
reprezinta in sine un construct oximoronic, paradoxal, prin urmare imposibil, utopie. Intr-adevar, dupa cum indica
dictionarele, primul sens al cuvantului communitas si al adjectivului sau corespondent, communis, esteceea ce
primeste semnificatie din opozitia cu ceea ce este propriu. In limbile neo-latine, si nu numai, «comun» (commun,
comun, kommun) nu este ceea ce e propriu, ci ceea ce incepe acolo unde propriu! se termina. Este ceea ce apartine
mai multor indivizi decat unuia singur, opunand publicului privatul-sau genera:ui si colectivul individualului.
Dupa Esposito:
< eel mai paradoxal aspect al chestiunii «comunului» este defnit tocmai prin cs> r--c\ evident antonim: ceea ce este comun
este ceea ce uneste etnicul, teritorialul si proprietatea spirituala of scorn'' rrs<r-cr\j a: sou. Ei au ?n comun ceea ce, fn mod
propriu, este al lor; el sunt proprietarii a ceea ce este comun tuturor* (5;.
arhitext • 04/2012 • utopii soft • inainte spre trecut

Communitas-u\, forma originala a comunitatii, Tnseamna, conform lui Esposito, o obligate fata de un altul de care
suntem conectati intr-o modalitate importanta (de la latinescul cum (cu) si munus (obligatie)). Aceasta obligatie insa
nu este reductibila la o oarecare forma de proprietate, ci se constituie mai degraba printr-un deficit, prin acest go! in
a Tndeplini obliga^ia ca atare. Mai simplu, urmarind etimologia latinescului munus, aceasta indica ca o comunitate
originala este una Tn care subiectii sunt uniti printr-o «obligatie», in sensul Tn care spunem «Iti datorez ceva», dar nu
«tu imi datorezi ceva» (6). Comunitatea, asa cum o vede Esposito, teoretizata in raport cu aceasta obligatie, implica o
pierdere fundamental^ a limitelorintre membrii ei: <Deceea cetoti setem in munus, fiind deopotriva «ospitalier» si
«ostil» potrivit problematicei proximitatii lexicale a hospes-hostis, este violenta pierdere a granitelor, care, conferindu-i
identitate, ii asigura subzistenta> (7). Ceea ce reiese de aici este faptul ca, Tn cadrul comunitatii, indivizii sublimeaza
intr-o masa omogena comuna, fiindu-le anulata identitatea proprie. In acest punct, filosofii si reprezentantii stiin|elor
sociale par a cadea de acord ca edificarea chiar numai metaforica a comunitatii presupune eradicarea identitatii
individuale. Intr-o lume postmoderna, acum chiar hypermoderna, identitatea a ajuns sa reprezinte un surogat pentru
adevarata comunitate. Vorbim aici de o poliidentitate, marca unui eu schizoid, cultivat de paradigma postmoderna si
potentat de globalizare si mijloacele mass media contemporane.
Suspendand intre paranteze pe moment Tntrebarea care se contureaza destul de clar- putem intemeia o comunitate
pe diferenta si nu pe echivalenta, pe diversitate si nu pe simi/aritatef - vom incerca sa aratam ca entitatea comunitatii
se poate constitui prin apartenenta si pepartidpativltate, Tmpartasirea aceluiasi loc fizic.
Ideeade comunitate mixta reprezinta pivotul central al ideologiei NewUrbanism. Amalgamareain acelasi loc fizic
de indivizi de diferite rase, etnii, venituri si varste constituie o intreprindere de inginerie sociala, proprie modernitatii,
acfiune care transgreseaza structure traditionala a caracteristicilor unei comunitati de loc. Comunitatea tradifionala,
in principal cea rurala, este, dupa antropologul Robert Redfield, simultan mica, distinctiva si relativ autosufdenta.
Este redusa ca numar de membri pentru a permite cunoasterea directa reciproca a acestora. Distinrtivitatea este
m natura oricarei comunitati, lizibilitatea sa inerenta se produce in locul de pe limita, «peratologic» (Liiceanu).
Antropologii par a avea aici un cuvant propriu de spus, incercand sa reconcilieze si sa echilibreze fortele divergente
ale constructului de comunitate. Comunitatea, dupa antropologul Anthony P. Cohen se manifesta la si pe limita, la
granitelecu altegrupuri, granite ce sunttrasateeminamente simbolic: "Comunitatea, prin aceasta, pare a implica
simultan atat similaritate, cat si diferent,a. De aceea cuvantul exprima o idee rela^ionala: opozitia unei comunitati
fata de altele si fata de alte entitati sociale» (8); ea este contra-atopica. Relativa autosuficienta ce caracterizeaza mica
comunitate este menita a furniza activitati si nevoi in proximitate pentru indivizii care o compun si pentru a ii conferi
acesteia identitate. Toate cele trei insusiri se conjuga cumulativ atunci cand vorbim despre Comunitatea tradifionala,
una a omogenitatii si a similaritatii.
New Urbanism preia acest arhetip si il adapteaza imperativelor spa^iale si temporale actuale. Schema de baza pe
care este construita toata teoria urbana New Urbanism este derivata in cheie postmoderna a celei mai cunoscute
diagrame din istoria urbanismului: Unitatea de Vecinatate a lui Clarence Perry din 1929. Perry este unui dintre primii
pionieri ai unei profesiuni hibride ce va deveni comuna in secolul XX: aceea de urbanist sociolog. El a lucrat ca urbanist
comunitar la New York intre 1913 si 1937, fiind adeptul miscarii comunitare.
Lideri ai miscarii comunitare precum Robert Woods opinau ca a sosittimpul pentru «o marea-fa reinnoire a increderii
in vitalitatea comunitatii ca unitate politica si morala», in special pentru «acele comunitati... care nu mai au o
conducere responsabila» (9). Unii critic! social! ai lui Perry si implicit ai miscarii NewUrbanism claseaza oastfel de
solutionare printr-o schema de plan ca fiind pur utopica, nedezirabila intr-un context social particular. Un lucru
cert este ca ambii mentori ai lui Perry, Patrick Geddes cu al sau oras regional si Ebenezer Howard cu al sau oras
gradina au fost ampli visatori de comunitate, cu reverii-revelatii pornind de la polis-u\ grecesc la burg-u\ medieval,
totul axandu-se pe ideea de oras social. Perry a locuit el insusi intr-o suburbie gradina, Forest Hill Gardens, iar prin
intermediul Regional Planning Association of America, Lewis Mumford in principal, a venit in contact cu preceptele lui
Geddes. De aici a invatat Perry cat de mult poate contribui un design propriu la potentarea spiritului comunitar, fapt
vizibil aplicat in proiectul pilot al comunitatii Radburn.
Unitatea de Vecinatate, «schema de ansamblu pentru Comunitatea bazata pe viata de familie» asa cum a conceput-o
Perry a fost rezultanta compunerii variatelorforte sociale, institutional si fizice ale epocii. A reprezentat o sinteza
benefica Intr-un moment in care urbanismulincepeadeja sa ia-cel putin in teorie-curba abrupta a modern ism ului.
Metafora comunitara implinea imaginea unui Oras Gradina Regional Frumos, o utopie posibila si totusi foarte unitara.
Diagrama are in centru cartierul rezidential ideal definit de scoala, biserici si spatii de loisir in centru. Cu o raza de
un sfert de mila distanta de parcurs pedestru, avand toate aceste facilitati in cadrul zonei, schema descuraja traficul
auto permrtand pietonilor sa se deplaseze liber fara interferenta autovehiculului. Ca o variatie de design se renunta
la trama ortogonala pentru a facilita o retea mai libera de strazi ierarhizate, cu un oarecare iz peisager. Arterele
majore sunt amplasate la margine pentru a delimita noua unitate urbana in cadrul Tntregului patchwork al orasului.
Zona comerciala este de asemenea repartizata periferic pentru a fi deservita de automobil si a exclude traficul
nonlocal. Cea mai importanta rezolutie a lui Perry are un caracter imperativ: «Dedicati eel putin 10 procente ale
terenului cartierului pentru parcuri si spatii libere, creand locuri de joaca si de interactiune comunitara» (10).
Si totusi, in ciuda caracterului monolitic al Unltafii, schema acesteia produce segregare sociala, Perry fiind primul
care o constientizeaza.-

< (Schema Unitatii de Vecinatate) ilustreaza o metoda de a produce omogenits:e Con3 oianul de dezvoltare este
prezentat mfata publicului, fn mod automat aduce la un loc un grup de ca>r?--. :•_, s'orMrde similare de viata si
 arhitext • 04/2012 • utopii soft • Inainte spre trecut

ScoalS si pentru cartierul vecin / School

Institutiile regionale la margine /
Regional institutions at the edge
Flux pietonai raza de un sfertde mila /
Pedestrian fow on a quarter-mile radius
institutiile cartierului si scoli /
Neighborhood institutions and schools
Spatiul civic Tn centru /
Civic space in the center
Artere de circulate periferice /
Peripheral circulation arteries
Locuri dejoaca pentru copii /
Playgrounds for children
Zona comerciaia si trafic periferic /
Commercial area and peripheral traffic
"'ricod Unit
also for the adjacent neighborhood
_ Statie de autobuz in centru /
Traditional Neighbourhood Development
front de blocuri rezidentiale /
Residential buildings front
Locuri de joaca pentru copii /
Playgrounds for children
Artera de deservire periferica /
Peripheral service artery
Zona comerciaia si institutii Tn centru /
Commercial area and institutions
In the center
Bus station in the center
Strazi cu caracter mixt si comert- la
intersecfii / Mixed-use streets and
commercial facilities at the intersections
institufiile regionaie la margine /
Regional institutions at the edge
Lot de parcare amenajat ca si piata /
Parking lot designed as a square
Ateliere si birouri la margine /
Workshops and offices at the edge

abiiitati economice similare pentru a le realiza. McKenzie a indicat ca segregarea populatiei «de-a lungul liniilor rasiale,
economice, saddle si vocationale» este un proces normal si unul carefunctioneaza permanent. Deja cooperarea in
schemele de locuinte a fast preluata de diverse grupuri operationale. Sunt de asemenea semne de actiuni riscante rasiale
si relig/oase in aceeasi directie. Ut/lizarea uneiformule in locuinta suburbans si reabilitarea periferiilor va promova acest
proces degrupare.i (to).

Avand In vedere acest fapt, se pare ca unghiul comun de vedere asupra comunitatii dintre Clarence Perry si miscarea
A/evvLMjan/smsescindeaza: Perry pare a milita pentru expresia fizica a sintagmei «diversitate in unitate», adica
cartiere individual omogene si colectiv eterogene, enclave comunitare Intr-o masa difuza, pe cand adeptii New
Urbanism pret'md a susfine formula inversa, «unitate in diversitate». Medierea oefectueaza Jane Jacobs, operand
simultan o critica a Unitatii lui Perry, Tnsa totodata punand bazele si facand trecerea catre comunitatea mixta marca
New Urbanism. Crupul lui Perry si al Regional Planning Association of America li numeste «decentristi», pentru care
«unitatea primara de design nu este strada, ci cvartalul sau mega-cvartalul... Decentristii au batatorit premisa lui
Howard conform careia.comunitatea planificata trebuie sa fie unitatea auto-suficienta insulara» (11). Jacobs pledeaza,
fn contrast cu Perry, pentru insule urbane de mici dimensiuni, dar conectate si strabatute de strazi pentru a favoriza
interactiunea cu ceilalti, mdeosebi strainii. Ea argumenteaza ca trasatura unica a metropolelor este omniprezenta
strainilor, trasatura necesara pentru varietatea economica si culturala a oraselor, Tnsa este de asemnea un potential
pericol de conflict social. Jacobs postuleaza trei tipuri de comunitati spatiale ca fiind necesare Tn oras. La nivelul strazii
se creeaza o socializare directa, care poate avea loc numai Tn conditii de siguranta fizica. Mai departe, orasul Tn sine
ca Tntreg Tsi aproprie «comunitatile de interes» sau retelele sociale, comunitate Tn care idei si bunuri sunt schimbate.
Intre acesti doi poli exista si un nivel intermediar, pe care Jacobs Tl numeste district, care este Tndeajuns de mic pentru
a se rela^iona cu comunitatea stradala, dar avand si putere decizionala Tn a influenta orasul ca atare.
Interpetand ideile despre cartier ale lui Jane Jacobs Tn cheia conceptului de «sintaxa spatiala» (12) dezvoltat de
Julienne Hanson si Bill Hillier, putem lansa ideea ca spafiul urban poate lega si consolida societatea fragmentata
social de miscare pentru a spori probabilitatea de Tntalniri de persoane de categorii sociale diferite. Pe de alta parte,
adversarii teoriei cartierului afirmS ca proximitatea spatiaia nu mai este necesara in via£a urbana contemporana a
metropolelor, din moment ce indivizii nu maiau relatii sociale semificative cu spa-fiileTnvecinate. Hillier si Hanson
par a avea o solutie de compromis, un model de comunitate «glocala», cefurnizeaza deopotriva identitate locala si
integrareglobala:

«Orasele nu sunt atat mecanisme de generare de contact cat mecanisme de generare a unui potential camp de co-
prezenta si fntdlnire probabilistica... Cu alte cuvinte, pattern-u/ coprezentei are un pattern descriptibil si o cauza
cunoscuta. O astfel de identitate trebuie sa poarte un nume. Sugeram ca safe numita comunitate virtuala: comunitate
pentru ca e este oforma de const/into de grup fn colectivitate; virtuala pentru ca nu s~a realizat prin interactiunea Intre
membrii ei. Comunitatea virtuala este un produs al designu/ui spatial» (13).

Ceea ce se profileaza aici avantla lettre (textul citat este scris Tn 1984, n. nost.) este modelul actual de comunitate
virtuala, eel (con)format de reteaua digitals globala. in hypermodernitate nu mai suntem partasii unei singure
comunitati, dar apartenenfa comuna la un loc poate trezi si induce sensul colectivitatii. Putem fi membrii unor
comunitati locale si materiale care sunt dezvoltate de retelele inforrnatice.
In timp ce exponentji stiintelor sociale sunt sceptici fafa de relatia dintre princ^pi e \ew Urbanism si «sentimentul
de comunitate», parafi mai permisivi fn ceea ce privestemcercarea Noi'o r L. r 23'-'st' dea proiecta / implementa
 arhitext • 04/2012 • utopii soft • inainte spre trecut

comportamenul relational de buna vecinatate la nivelul cartierului. Aici trebuie sa descoperim communitas-u\, la
nivelul practicilor sociale cotidiene, investindu-le cu semnificatie «cunoscand vecinii, imprumutand de la vecini,
vizitand, vorbind si socializand cu vecinii, veghiind casele vecinilor si exprimand dorinta de a dezvolta cartieruU (14),
sugereaza David Harvey, de altfel un acerb critic al New Urbanism. Desigur, nu mai putem vorbi de acea comunitate
monolitica traditionala pe care a teoretizat-o Tonnies, pe care, desi o scindase tripartit - comunitate de loc, de sange
si de idei - cele trei forme ale sale se suprapuneau in mare parte. Revenind Tn prezent, a vorbi despre o comunitate
postmoderna, «comunitate dupa unitate» (Gerard Delanty) frizeaza absurdul, risca cantonarea intr-un nonsens, un
oximoron care se cere a fi transat. Pentru New Urbanism, parafrazandu-l pe filosoful deconstructivist al comunitatii
Jean-Luc Nancy, simpla apartenenta la un loc - am spus loc si nu spatiu, locul cu toate acceptiunile si semnificatiile
sale, aici consta diferenta-inseamna dedansatorul acelui sensuscommunis, aura care invaiuiecorpus-ul acum
fragil al comunitatii.
Membrii Congresului New Urbanism au tratat Unitatea lui Perry ca un ideal platonic, fara varsta, o utopie Tn sensul
originar al termenului, adica fara de loc, arhetip (si nu prototip) aplicabil oriunde si oricand. Continuand analogia cu
corpurile platonice, asemeni acestora, Unitatea prezenta proprietatea de echipartitie plana, ce se poate transpune
si sfera sociala, avand caracteristica geometries defi multiplicata la infinit caleidoscopiccuimbinari perfecte.
Organizarea si aranjamentul spatial al acesteia este replicata in mod direct in unitatea arhitecfilor Andres Duany
- si Plater Zylberk intitulata Traditional Neighborhood Development (TND). Reinterpretarea UnitStii lui Perry vorbeste
despre dezvoltari compacte, pietonale, cu functiuni mixte si un puternic sentiment al comunitatii si al spatiului public,
totul in raza celor 400 de metri ce pot fi parcusi de pieton.
Diferentele intre Unitatea lui Perry si diagrama lui Duany & Plater Zylberk sunt totusi discernabile: forma centrals
a Unitatii este absenta in diagrama TND. Insertia unei trame rectangulare este foarte pronuntata. Spatiul verde
al comunitatii este atasat mai aproape de nodul comercial din coi^ul cartierului. Scoala, axis-ul lui Perry, spa^iul
cuvantului rostit si auzit, este relocat la periferie pentru a fi folosit in comun de mai multe cartiere. Noii Urbanisti sunt
cei care readuc in atentie mitica diagrama a lui Perry, dar principiile reinterpretate in cheie postmoderna ale TND sunt
totusi distincte.
Constructia primei asezari marca New Urbanism, folosind diagrama TND a acelorasi Duany & Plater Zylberk, oraselul
Seaside, Florida, in anii '80 este ilustrativa pentru fata ianusianS a comunitatii: desi un deziderat important a fost ca
design-ul locuintelor sa reflecte diversitatea societStii moderne (sa nu existe rnai mult de trei case creatie a aceluiasi
arhitect) si, desi comunitatea s-a coagulat intr-un final, amplitudinea variatiei sociaie a locuitorilora fost aproape
nula. Mai simplu spus, intreaga asezare s-a gentrificat, fata netedS a vechii comunitatii constituita pe omogenitate
economics a reaparut intr-un final. In ciuda restrictiei impuse arhitectilor, multi chiar starchitects, imaginea finala a
fost una foarte unitara.cu shingle style houses tipice American Dream, toate aproape identice. Dar, precum contra-
utopia sa, laboratorul social - Unitatea de Locuit a lui Le Corbusier - si aceasta utopie partiala poarta amprenta
segregarii sociale.
Ca orice utopie urbana validata, si imaginea Seaside se asociaza cu vizionarismul cinematografic. Filmul The Truman
Show reflecta dinamic pe celuloid idealurile utopice ale New Urbanism: un oras in care nu exista criminalitate, vreme
urata, toti au bani, American Drearn-u\ este implinit, iar viata comuna amplificata mediatic a personajului principal
pare a oglindi metaforic butaforia inconjuratoare. Viafa controlata si supravegheata a lui Truman Burbank poate fi
asociata cu codul New Urbanism realizat de catre Duany si Plater Zylberk pentru Seaside, un adevarat tur de forta de
planificare centralizata top down. Normativitatea, corsetul rigid deopotriva formal si informal care reglementeaza
orasul este doar una din multiplele fatete ale utopiei urbane.
Un exemplu care suscita interesul si este reprezentativ pentru Wew Urbanism, reconciiiind atat pe adeptii lui Perry, cat
si peceiai lui Jane Jacobs este Portland, Oregon. Sau printr-oturnura a istoriei, sau datorita planificatorilor vizionari
inspirati de Jacobs (Peter Calthorpe), sau ambele, Portland a reusit sa atinga multe din dezideratele generatoare de
diversitate:comunitati mixte cu functiuni mixte, mici cvartale, amestecde vechi si nou si concentrarea poula|iei si a
activitatilor, facand acest lucru intr-o economic moderna de succes.
Chiar contrar preceptelor lui Jacobs, Portland si-a pastrat o zona pietonala consistenta, in ciuda barierelor invocate de
- -:: •* 3 3
aceasta ca fiind anticomunitare: rauri, autostrazi, chiar si surogatele pentru adevarata comunitate, mall-urile.
Deosebirea fata de Seaside, asezare prestabilita ridicata ad nihil, este ca interventia New Urbanism este grefata
pe un context existent, pe o comunitate cvasi formats, asadar nu reprezinta o utopie in toata puterea cuvantului,
realizandu-se insS o continuitate formala si un intreg urban.
Se poate specula la nesfarsit despre succesul sau fiasco-ul implementSrilor New Urbanism si adevarata paradigma
comunitara. Un lucru este insa unanim recunoscut si de catre cei mai inversunati critic! ai miscarii: indiferent de
structuralismul sau utopie care conecteazS direct forma fizica de comportamentul social, Wew Urbanism este
totusi eel mai eficace agent in combaterea sprawl-u\ui, aceasta distopie oricand posibila a orasului total dezvoltat
necontrolat, suburbia globala, «Suprurb» sau «Globurb», intr-un cuvant «subtopia» (Gordon Cullen). In chip de
concluzie, printr-o exprimare paradoxal aforistica, orice utopie «dezlocuieste» o alta.

e -sai'de plans

DANA VAIS
Note:
v-iei Coleman, Utopias and
'- er*ge. London / New York,
2005, p. 6
2. ibid., p. 24
3. ibid., p. 46
4. ibid., pp. 24,11,40. 22
5. ibid., p. 22
ia He'on. «From Bauhaus to
> :r "ass Tterviu in revista Mred nr4 /
iuiie 1996, diponibil pe
" 3rchive/4.O7/koolhaas.html
.. -3ndaT"De/euze, History and
.. f:f v.'ccos Press, New York, 2010. pp.
34-35
• -.3. • Deleuze and the Use of
- enetk Algorithm in Architecture".
:-•-.• —.:3 ia Columbia University, 28 Apr.
2009, disponibila pe
dJotiKzo
9. ibid.
:.;. Deteuze. History and Sc/erice.
PP-32-33
-acher, «Parilmetricism.
Style for Architecture and
Architectural Design vol.
79 nr 4 / Jul.-Aug. 2009, p. 15
12. ibid" p. 17
• € Autopoiesis of
' .. "• -rework/or
- ,;•••' Wiley & Sons Ltd.
Ciichester. 2011, pp. Xi-XII
ANTI-ANTI-UTOPIE
Orice utopie serioasa include neaparatsi arhitectu'ra. Falansterul lui Fourier, de exemplars fasea numaisa descne
o societate-ideala, ci Ii 5! desena chiar o arhitectura anume; proiectui social vizionar avea fi un eadru spatial vizic
Nici o futurologie, nici o viziune science-fiction rr§ se poate exprima fara sa devina fntrucatva si proiect de
arhitectura. Arhitectura este intr-adevar arta de care Utopia nu se poate lipsi.
* '\
Dar pentru arhitecttira, cef mai interesant de constatat este,.ca si mvers, asa cum obsj8| JStoricul-arhiu
Nathaniel Coleman, proiectui arhitectural este esentialmente afin cu proiectui utopic (1). Pe deo parte, pentru ca s
Utopia se poate defini ca un fcl de model care isi clarifica si calea de transformare in realitate, •glca proiect^
arhitectural. (2) Iar pe de alta, parte, arhitecturile sunt si ele lumi inventate - «fictfuai reofc^^H«rezinta ceva
fabricat, imaginat, dar plauzibif *i construibi!. «Proiecteie de arhitecturS - afirma explicit Coteman -^sunt un fei c
fictiune comparabila cu utopiilf» (3).
Post-utopie?
Dar Coleman observa si ca, spre deosebire de arhitectii modern»$ti, care aveau o dimensiune utopica solida - iar e
se refera mai ales la Le Corbusier, Louis Kahn si Aldo van Eyck -, cei de azi ar nega orice legatura cu utopi«.
Modernistii de odinioara erau optimisti. Ei credeau in posibi-itatea unei «arhitecturi exemplarejJntr-un model ma
bun, de construit in viitor, in comparatie cu cure prezentul apan-a inadecvat; credeau in progres. Arhitectii de azi
sunt «cinici». Ei prefera sa sublinieze de fiecare data tocmai imposibiiitatea de a imbunatati efectiv lumea reais
Este o generate realista si conservatoans, cu alte cuvinte. Arhitectii post-ig68, spuTH C^Anan^u devenit
«generatia post-utopica», daca nu chia/ de-a dreptul «antilutopica». (4)
Coleman explica aceasta turnura prin faptul ca, dezamagiti de stiihta sociala pozftffp^^fhitectii au Tnc*tafjl mai
imagirteze «arhitectura ca uncadru al socialujuK considerand-otot mai mult ca peodiscipiina autonoma. (5) fnt:
adevar: adevarata utopie era cea care producea si o fictiune sociala, care reinvents In Tntregime un mod deviata. O-
.arhitectura se intoarce acum cu totul spre sine Insasi. Poate asta ii explica si contradictia actuals.
Caci ne aflam totusi in plin paradox: daca arhitectura este esentialmente afina cu Utopia,-cum poate fi ea atunci si
^anti-utopica? Ei bine, paradoxul apare tocmai in lumile totale, complete, inchise.
Arhitectura tinde mereu spre astfel tie lumi intregi, controlate, autosuficiente si autoreferehtiale: fie ca vrea sa
revolutioneze societatea, asumanctu-si inclusiv si in mod explicit si dimensiunea sociala (gan<Mfi-va la
«condensatorii sociali» ai constructivistilor rusi), fie ca refuza la fefde explicit orice contribute activa !a 'ngineria
sociaia si isi construieste autonomia ei proprie - totalitatea e acolo. Rem Koolhaas spunea ca oa-menii pot
orice, ca pot fi fericiti sau nefericiti in orice si ca arhitectura-ttfilare-abso^lt 'ni'mic de-a face cu asta (6), due
aparent, anti-utopia la extrem. D&r pana la urma, intre Le Corbusier caj^ vjji«stotul, si Koolhaas, car|fl0urMca
vrea nimtc/diferenta nu e^hiar asa-de mare cum pare. Nirffflfmul cinic e la fel de far3 rest ca idealise
revolutionar. ' W * > * '*
Jp A V «
Generatia anti-utopica e poate mai anarhica, dar isi tradeaza tentatia pentru totalitate tocmai prin tendimaf'
paradox. Koolhaas afirma de exemplu si ca ei una sgune si alta face, cea ce inseamna ca ramanerea in contrad'?
e asumata foarte constient. Arhitectii sunt acwn doar mai complicate Mai pierduti in cuvinte.
Dar recent si asta s-a schimbat
Anti-logos
Arhitectii de azi sunt tot mai departedegeneratia «post-utopica». De atunci incoace s-au produs continuu mai mari
sau mai mici variatii si devieri, iar recent iata inca una: despartirea de logos.
Pana nu demult, arhitectura se refugia savuros in hermeneutici si textualitate. Aceasta dependenta de limbaj, de
logos, a tjnut-o si ea aproape de utopie, de fapt. Caci Utopia este fundamental legata de limbaj, ea este o lume
intreagatonstruita prin poveste, pflft fictiune literara. Cu tot realismul pe care-l pretindea, generatia anti-utopica
4O »rMt«ct/O3/2on Anti-utopii I Anti-Utopias
cinica pastra de fapt ceva esentialmente utopic prin acest idealism lingvistic, prin credin^a in irttertextualitate ;
cuvant.

Filosoful Manuel DeLanda scria ca «lingvisticizarea» care caracteriza viziunile despre lume ale secolukii XX, pe ca-
se baza si «idealismul conservator", a fost eel mai binetdemontata de filosofia lui Cilles Deleuze; de la Deleuz-
incoace, «obstacolul conceptual" al «puterii limbajului» ppate fi in sfarsit depart. (7) Pomottmodernisiii, expMc?
DeLanda, au ajuns sa fie idealist!, pentru ca la ei totul sftfiaza pe limbaj, pe esente si pe interpretare, Prin obses :
lingvistica, ei au introdus de fapt idealismul intr-o viziune pretins realista. Meritul lui Deleuze e de a fi creat un «nc.
materialism" care scapa cu adevarat de esen^ialisme si de importanta originii pentru geneza formelor. (8) Cei ma
bun exemplu de lingvisticizare jjusa la absurd este dupa DeLanda deconstructia (intr-adevar: sa rte gandirn
arhitectura deonstructivista, anti-utopica in teorie $J total distopica - sau cacotopica - in realitatea construita
DeLanda povestea ca el a cerut sa'explice termenul Tnsusi de «deconstructie» tuturor persoanelor care f-au utiliza:
de fata cu el si ca n-a intalnit pe njmeni care sa fie in stare sa-i spuna ce mseamna ea de fapt. Artistii, conchide
DeLanda, n-artrebui sa se mai piarda delocin pseudo-explicatii lingvistice pentru ceea cefac. (9)

DeLanda arata in schimb ca pentru Deleuze «expresia» e cevasipropriu-zis material, e «expresivitate non-
lingvistica», ca un «codaj». (10)...Dar - ne-am putea intreba - nu e «codajul» tot limbaj?... Da, dar unul care
functioneaza masinal, obiectiv-cam cum lucreaza codul genetic. Nouleste produs in procesele obie^fvedeautc-
organizare ale materiei, asta e lectia lui Deleuze - sustine DeLanda. Ei pledeaza pentru renuntarea iatextualitati s
hermeneutici logocentrice, pentru adoptarea stiinfei «algoritmurilor genetice», definibtle matematic si prelucrabi'e
pe computer. V

...si iata-ne astfel absorbr{ilntr-o noua lume totals, completa, fara rest, atihgand.Infine, si cea mai ispititoaretema
a utopiei si a arhitecturii deopotriva: tehnologia.

Tehnologia
Tehnologia computerului in arhitectura pare a hrani azi o noua utopie. In orice cai^fta'ne off)-a din nou inl
totalitate. Arhitectul Patrik Schumacher afirma ca un nou «stil global" s-a impus deja clar ca o noua «hegemonie»:
«parametrismul». Postmodernismul, deconstructivismul si minimalismul nu au fost decat episjaade scurte ale unei
faze de tranzi^ie, afirma el; parametrismul este adevaratui urmas. al modernismului, el este urrnatorul lung val de
, inovatie sistematica in arhitectura.(n) Tehnologia proiectarii computerizate, in special cea a modtelarii pararnetrice,
e azi o realitate asa de coplesitoare, explica Schumacher, incat nu mai e posibil sa fii competitiv pe'iscena
arhitecturii contemporanefara sa ostapanesti. (12) Instrumentele tehnice si metodele algoritmiee, care sunt Insasi
definitia noului stil, au ajuns inevitabile pentru tot ceea ce conteaza in arhitectura de azi.

Te%)t2%ia totalitatii apare iata din nou prin tehnologie. lar de data asta ea a patruns inca si mai adanc sj determina
sj mai amplu-iarhitectura ca pana acum. Cad parametrismul presupune tehnologia pfbiectcirii, nu doar tehnologia
de constructie. Nu arhitectura ca edtficare, ci arhitectura ca mod de gandire si proces de inyen^ie este ceea ce s-a
tehnologizat acum. Tehnologia «algoritmuriior genetice» a intrat in toeWl gffietic al discipline! inseji.
Jt\ \
inafara de a practica aceasta arhitectura totala (ca partener in firma Zaha Hadid), Schumacher 3 fatutlnca si mai
mult: a scris o teorie a arhitecturii totala|un corpus de teze in care incearca unificarea ei tearetkra definitive.
Arhitectura este prezentata ca un «sistem autopoietic» - o entitate bine conturata, «auto-referentteia", care se
«auto-produce» tocmai prin aceasta teorie. (13) Arhitectura autonoma se rotunjeste, iata, sublim in lumea ei
autonoma, ideala, total tehnologizata, perfecta... *

Concluzie
Daca utopia sta asa de intim in arhitectura, asta nu fnseamna totusi ca arhitectura produce de fiecare data utopii
propriu-zise in mod explicit. Utopia e o dimensiune certa a arhitecturii, dar o dimensiune limita, spre care ea tinde
fara sa o poata de fapt depasi. Asta explica s/i anti-utopia: c§nd tot Tncerci si ratezi, dai vina pe ideaJul-limita. Dar
asta explica si anti-anti-utopia: nu exista limita care sa nu tenteze din nou si din nou. lar la limita, formulele logice
nu mai functioneaza obisnuit Anti-anti-utopia nu este ca negarea negatiei, afirmatia pozrtiva a unei utopii
expiicitg. Anti-anti-utopia este inca un val de experimental intr-o disciplina care se produce pe sine tot mai auto-
suficient.

4-2 •rhftext/O3/2Oll Anti-iitnpii 1 Anti-utopiai