CURS 8_9_10

GEOGRAFIA POSTMODERNĂ
(începând cu ~1980)

1. Postmodernism şi postmodernitate
1.1. Definiţia postmodernităţii
1.2. Definiţia postmodernismului
1.3. Modernism şi postmodernism

2. Structurile spaţiale: de la modern la postmodern

2.1. Economie, societate şi spaţiu: mondializare şi metropolizare
2.2. Tehnologie, viteză şi spaţiu

3. Analiza geografică de factură postmodernă

3.1. Definiţia geografiei în contextul postmodernităţii
3.2. Principalele orientări ale geografiei postmoderne

« Nu există geografie, există doar geografi » (Robert Clozier)

« Geografia este o cunoaştere a cunoaşterii » (Antoine Bailly)
 S
inteză

GEOGRAFIA GEOGRAFIA GEOGRAFIA

CLASICĂ CANTITATIVĂ CONTEMPORANĂ
(POSTMODERNĂ?)
este o: - ştiinţă - ştiinţă -ştiinţă socială /
idiografică nomotetică umană
care, printr-un - morfofuncţional - formal,
demers: statistico-
matematic
şi o metodă: - inductivă - ipotetico-
deductivă
caută: - diferenţe în - similarităţi în
spaţiu organizarea
spaţiului
şi găseşte: - originalităţi - ordine în
regionale procesele spaţiale
cu caracter: - unic - unitar
1. Posmodernism şi postmodernitate
1.1. Definiţia postmodernităţii
Principiile civilizației moderne
Discuţii intense asupra naturii perioadei pe care o trăim: modernitate avansată?
(industriale, fordiste):
Hyper-modernitate? Post-modernitate?

Singura certitudine pare să fie aceea că majoritatea cercetătorilor sunt de acord că

trebuie făcută o distincţie netă între postmodernitate şi postmodernism (v. de
Standardizarea
exemplu Staszak, 2001, p. 10-15).

Postmodernitatea este paradigma tehnologică a civilizaţiei actuale, caracterizată

Specializarea
printr-o infinitate de dinamici care descompun (destructurează) structurile lente
şi masive ale societăţii moderne (sau fordiste).

Sincronizarea
« Caracteristicile societăţii postmoderne sunt multiple şi autorii au păreri diferite
asupra trăsăturilor sale definitorii. Elementele cel mai des evocate sunt
Concentrarea
prăbuşirea blocului sovietic, emergenţa unei noi economii (în parte
dematerializată şi bazată pe procesarea informaţiei), avântul multiculturalismului
şi al metisajului, mondializarea, apariţia unui nou tip de spaţiu urban (al cărui
Maximizarea
arhetip este Los Angeles), fragmentarea unei societăţi din ce în ce mai duale,
rolul crescând al noilor tehnologii ale informaţiei şi telecom unicaţiilor, triumful
imaginii şi al simulacrului, etc.
Centralizarea
Prin urmare, postmodernitatea este o stare de fapte care, pentru a fi studiată, nu
cere o metodă specifică ».
Sursa: Alvin Toffler – Al treilea val, Ed. Politică, București, 1983 2001, p.11).
(Staszak,
1.2. Definiţia postmodernismului

Postmodernismul în schimb, este un curent de gândire care pare să se

definească printr-o paradigmă filosofică, ştiinţifică şi epistemologică aflată în
opoziţie cu proiectul ştiinţific al Secolului Luminilor care, prin intermediul
(neo)pozitivismului, a determinat societatea modernă.
Această poziţie, care pune între paranteze două secole de evoluţie a gândirii
şi de evoluţie a lumii reale, este întărită şi de respingerea ideii de metodă
ştiinţifică. În numele extremei fragmentări şi a relativizării proceselor,
obiectelor și fenomenelor civilizației actuale, postmodernismul îşi refuză orice
obiectivizare ştiinţifică.
1.3. Modernism şi postmodernism

Paradigma modernă este fondată pe un triptic de idei:

-În primul rând este vorba de ideea de limită absolută (spaţiul este stăpânit şi
controlat prin intermediul administrării raţionale a suprafeţelor măsurate,
apropriate şi strict delimitate); de aici derivă în fapt concepţia clasică a
teritoriului ca singură realitate administrativă şi ca suport teoretic al statului-
naţiune, suveran şi de neatins în cadrul frontierelor sale;

-În al doilea rând este vorba de secularizarea lumii* (în relaţiile sale cu exteriorul,
omul nu mai are nevoie de un intermediar, precum divinitatea, şi prin urmare
individul (re)devine centrul lumii pe care doar el o poate construi: „Împăratul
este mai mult un loc decât o persoană” – I. Asimov – Preludiul Fundației);

-În al treilea rând este vorba despre ideea de noutate, de schimbare (ceea ce
implică ideea de ruptură cu o structură a trecutului şi implicit trecerea prin
intermediul progresului spre o structură nouă, în mod clar definită de proiectul
social).

(după Jean-Marc Besse – Cours de philosophie des sciences, DEA-ATEG, Paris, 1992)

*pentru termenul de secularizare, v. http://www.jsri.ro/old/html%20version/index/no_5/calinsaplacan%20-articol.htm

Opus acestei paradigme, postmodernismul se defineşte prin critica acestor trei
idei moderne :

-Limitele încetează să mai fie frontiere absolute care separă entităţi spaţiale
juxtapuse; ele nu mai pot fi conţinătorul unui conţinut bine definit ; ceea ce
altădată era o limită (barieră, frontieră, filtru selectiv) se defineşte în prezent,
din ce în ce mai mult, ca o interfaţă care asigură contactul între medii diferite
printr-un spaţiu în care se efectueză osmoza între cele două medii, rezultatul
fiind realităţi hibride, greu de definit: regiunile transfrontaliere, zonele
metropolitane sau arealele “rurbane” sunt câteva exemple geografice ;

-Secularizarea lumii este din ce în ce mai puţin evidentă deoarece informaţia

instantanee dă individului posibilitatea să fie prezent peste tot şi nicăieri;
această ubicuitate îi refuză pe de o parte statutul de centru al lumii iar pe de
altă parte îi ia posibilitatea identificării profunde cu un anumi t loc; pe măsură
ce individul este tot mai integrat în circuitul mondial al informaţiei, el se
găseşte din ce în ce mai deteritorializat, tot mai lipsit de spirit comunitar ;

- Noutatea nu mai este percepută ca o limită temporală deoarece tot ce se

întâmplă vine simultan şi din trecut şi din viitor ul imediat (vezi modele vintage
sau hipster etc ...); lipsa de profunzime a viitorului contemporan este suplinită
de o întoarcere tot mai vizibilă către trecut; această întoarcere nu este plenară
ci foarte selectivă: fiecare ia din istorie ceea ce crede el că îl defineşte cel mai
bine.
(după Jean-Marc Besse – Cours de philosophie des sciences, DEA-ATEG, Paris, 1992)
2. Structurile spaţiale: de la modern la postmodern
 2.1. Economie, societate şi spaţiu: mondializare/globalizare şi metropolizare

Proiectul civilizațional al iluminismului (progres social prin dezvoltare economică) s-a

concretizat în multiple revoluții tehnologice, care au schimbat raporturile societăților cu
spațiul. De la organizările spațiale centrate pe resursele spațiilor rurale, s-a trecut relativ
rapid (1750 – 1950) la organizări spațiale concentrate, datorate industriei și orașului.
Imperiile și regatele, care conțineau popoare fără conștiință identitară, au făcut loc statelor
moderne, care erau fundamentate pe conștiința națională și pe suveranitatea teritoriului
administrat.

În societatea industrială nu bunurile materiale (solul) constituiau motorul dinamicilor de

diferite tipuri (economice, sociale, politice), ci capitalul. Raporturile capitalului cu spațiul,
inițial sub controlul puterii publice (a statului), au pus în loc structurile spațiale moderne,
organizate în principal de oraș și de industrie.

Diferitele fenomene (crize culturale, crize politice, crize economice, toate legate între ele) au
făcut ca statul să-și piardă treptat o parte din funcțiile sale tradiționale, puterea difuzându-se
spre alte nivele de organizare socio-economică (companii multi/transnaționale, ONG-uri,
regiuni, orașe, familii, indivizi). Fenomenele care au încadrat aceste procese, aflate în
interacțiune, sunt metropolizarea și globalizarea.

Metropolizare – organizarea lumii în jurul orașelor globale (v. Saskia Sassen)

Globalizare – interconectarea la scară planetară a diferiților agenți socio-economici
(companii, regiuni, orașe, indivizi)
Ciclurile lungi ale capitalismului industrial şi urmările lor teritoriale şi instituţionale
În raporturile lor cu capitalul, noile configuraţii spaţiale sunt prinse între tendinţele
contradictorii ale "diferenţierii" şi ale “egalizării". Trei procese sunt legate acestei
dinamici:

a) - tendinţa capitalului de a merge din loc în loc, pe urmele avantajelor de

localizare;

b) – tendinţa capitalului de deveni încet-încet indiferent faţă de spaţiu (față de

avantajele comparative), prin reducerea dependenţei sale faţă de cutare materii
prime, de cutare pieţe sau de cutare surse de energie, de zonele urbane sau de
concentrări de forță de lucru calificată;

c) – tendinţa anumitor caracteristici ale forţei de muncă (disponibilitate, multi/hiper-

calificare, cost, organizare, fiabilitate) de a deveni factori determinanţi ( avantaje
competitive) ai dinamicii capitalului din cauza faptului că, în mod contrar
mijloacelor de producţie materiale, ele nu pot fi produse în cadrul modului de
producţie capitalist şi deci nu pot fi integrate în aceleaşi procese de egalizare sau
de omogenizare geografică.

(Urry, John; Lash, Scott - The End of Organized Capitalism, University of Wisconsin Press, 1987, 392 p.)
Mondializarea – expresie a fluidizării economiilor naţionale,
integrate în reţelele comerţului mondial;
(inegalitatea schimburilor = inegalitatea dezvoltării)
Fluxurile sunt controlate de metropole, care funcţionează din ce în ce mai mult
după modelul « hubs and spokes » (butuce și spițe)
Mondializarea este strâns legată de metropolizare
 Firmele transnaționale (TNC - Transnational Corporations) sunt vectorii principali ai
globalizării. Sediile lor centrale sunt localizate în metropolele globale

Top corporations continue to accrue revenues far in excess of most governments, figures compiled by Global Justice Now show.
Comparing 2017 revenues, 69 of the top 100 economic entities are corporations rather than governments. The top 10 corporations – a
list which includes Walmart, Toyota and Shell as well as several Chinese corporations – raked in over $3 trillion last year.
When it comes to the top 200 entities, the gap between corporations and governments gets even more pronounced: 157 are
corporations. Walmart, Apple and Shell all accrued more wealth than even fairly rich countries like Russia, Belgium, Sweden.
Sursa: https://www.globaljustice.org.uk/
 10 firme transnaționale controlează majoritatea produselor consumate în lume.
737 TNC controlează 80% din bogăția lumii; 40% este controlată de doar 147 de TNC.
 Firmele transnaționale și metropolele globale structurează spațiul mondial și
comportamentele cotidiene ale persoanelor

Sursa: https://www.bacstmg.net/document/histoire-geo/les-centres-dimpulsion-mondiaux-et-les-inegalites-de-developpement-histoire-
geo-terminale-stmg-2251.html
 2.2. Tehnologie, viteză şi spaţiu

Revoluțiile tehnologice au crescut viteza conexiunilor între persoane, grupuri, societăți, firme,
teritorii. Creșterea vitezelor de comunicație și de transport au descompus structurile spațiale
ale societății moderne (industriale). Această descompunere a fost urmată de modificarea
structurilor culturale (a modurilor de cunoaștere a lumii, de comunicare a acestei
cunoașteri...).

Din formă de cunoaștere nemijlocită a realității , geografia a trebuit să devină o

cunoaștere a cunoașterii realității, îndreptându-se către universurile interioare ale
indivizilor și ale grupurilor din care aceștia fac parte.
Revoluțiile tehnologice din transporturi și comunicații au constituit vectorii
modificării raporturilor între indivizi/societăți și spațiu
https://www.theguardian.com/world/ng-interactive/2014/aviation-100-years

https://www.shipmap.org/
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Carna_botnet
Controlul informației înseamnă controlul fluxurilor, ceea ce înseamnă controlul
comerţului şi, în final, înseamnă controlul lumii.
Creşterea vitezei duce la deteritorializare (dezrădăcinare).
 “Micşorarea” lumii în urma
revoluţiilor succesive din
transporturi

(după Peter Dicken - Global Shift, Fourth Edition:

Reshaping the Global Economic Map in the 21st
Century, Guilford Press, 2003)

sau

“anihilarea spaţiului prin timp “

(cf, David Harvey - The Condition of

Postmodernity: An Enquiry into the Origins of
Cultural Change, Blackwell Publishers, 1990)

Thomas L. Friedman (2005) - The World Is

Flat: A Brief History of the Twenty-first
Century. Farrar, Straus and Giroux: New York.
488 p. ISBN – 10 -9780374292881.
 Principiul metropolizării (respectiv al deteritorializării) :
spaţiile apropiate devin spaţii îndepărtate şi reciproc

(după Peter Dicken - Global Shift, Fourth Edition:

Reshaping the Global Economic Map in the 21st Century , Guilford Press, 2003)
Migrația internațională

Fluxuri financiare trimise de

emigranți în țările de origine

Fluxurile comerciale
 Trăsăturile modernității, trăsăturile post-modernității
și consecințele lor spațiale (geografice)

Caracterele Caracterele
Structuri spațiale Structuri spațiale
civilizației civilizației post-
moderne postmoderne
industriale industriale

Standardizarea Arii omogene Diversificare Arii eterogene

Specializarea Zone funcționale Multifuncționalitate Spații multifuncționale

Sincronizarea Fluxuri omogene Desincronizare Fluxuri eterogene

Concentrarea Poli și arii polarizate Difuzie Poli interconectați

Maximizarea Gigantism teritorial Flexibilizare Deteritorializare

Centralizarea Teritorii Descentralizare Rețele

Modernitatea:
-structuri spaţiale compacte;
accent pus pe administrarea
şi pe controlul teritoriilor
-model social universalist,
« republican »
Postmodernitatea:
-structuri spaţiale fragmentate;
accent pus pe administrarea
fluxurilor şi a reţelelor
-teritorii în reţea
-model social « localist » sau
« federalist »
3. Analiza geografică de factură postmodernă
3.1. Definiţia geografiei în contextul postmodernităţii

După Michael Dear (Postmodernism and planning, p. 367-384 in Environnement an planning D: Society
and space, no 4/1986), postmodernismul poate fi definit prin trei elemente : stilul, metoda şi epoca.
Charles Jencks datează în mod simbolic sfârșitul modernismului și începutul
postmodernismului la ora
-1. Stilul este dat de arhitectură , care03.32 p.m.,
a devenit pe 15 iulie
arta paradigmati 1972,
că pentru acestcând
curentcartierul
de gândire. de
blocuri
ArhitecturaPruitt-Igoe
postmodernă, caredinesteSaint Louis
contextuală (SUA),
(reflectă altădată
tradiţiile câștigător
regionale/locale al unui
şi chiar... clădirile
important
vecine), care arepremiu pentru
o scară umană arhitectură,
, care trebuie a fost cedinamitat
să includă simboluri deoarece
confirmă memoriile fusese
şi identităţile
declarat
locale, caremediu nelocuibil...
trebuie să dea întâietate vieţii sociale şi trebuinţelor utilizatorilor şi a cărei decoraţiuni
trebuie să fie parte a unui program estetic , se rupe de arhitectura modernă, bazată pe funcţionalism,
(David
pe Harvey
universalism – The
, pe condition
abstracţiuni şi of
pePostmodernity,
atemporalitate. Blackwell,
[amintiţi-vă Cambridge-MA,
"la cité bleue" dOxford-UK,
in filmul
“Pathologie du paysage”]. 2003, p.39)

-2. « Metoda » este deconstrucţionistă : cunoaşterea realităţii este un produs social, care este
construit plecându-se de pe poziţii subiective; prin urmare, pentru a înţelege lumea trebuie să
deconstruim discursul oficial unitar şi universal asupra realităţii şi să-l înlocuim cu discursuri
individuale; această metodă caută să demonstreze cum anume m ultiplele poziţionări ale unui autor
(sau cititor), în funcţie de clasa sa socială, de cultura sa, de rasa sau de genul său, au influenţat
scrierea sau lecturarea unui text (sau a realităţii).

-3. Epoca este cea a postmodernităţii, definită deja la începutul cursului .

 Le Corbusier: Chandigarh –Le Capitole , Plan Voisin - 1925, bloc -«talpa gâştei » - 1930

Reabilitarea spaţiilor comunitare într-un cartier al oraşului Râmnicu-Vâlcea, realizată de către HAR
(Habitat şi Artă în România)
sursa: Ioana Tudora - Modes d’appropriation et de distinction dans le quartier Polona – Gemeni à Bucarest –
La dynamique d’un paysage urbain, teză de doctorat,
Université Libre de Bruxelles
 Esplanada Oancea, cartierul Tătărași, Iași
Proiectul cARTier, realizat de Asociația Vector în perioada 2003-2007 și finanțat de Programul
Cultural Elvețian – Pro Helvetia, a vizat reabilitarea pe plan cultural a cartierului T ătărași din orașul
Iași, printr-o serie de proiecte creative, intervenții în spațiul public (au fost pictate mai multe
fațade de blocuri de pe esplanada Oancea), ateliere de lucru, spectacole, expozi ții etc. Membrii
asociației și invitații lor au reușit să implice activ și locuitorii cartierului Tătărași, ceea ce a
determinat o redefinire a profilului identitar al comunității cartierului. “A fost o provocare pentru
artiștii din Asociația Vector de a activa în lumea reală. Pentru mine a fost o lecție de viață care îmi
influențează în prezent practica artistică”, declara în “Suplimentul de cultură” Matei Bejenaru,
președintele Asociației Vector.

Sursa: http://suplimentuldecultura.ro/4802/doar-aura-a-mai-ramas-din-vechiul-iasi/
Dhow
Pentru geografia contemporană: luarea la cunoştinţă a faptului că

“...obiectul de studiu al geografiei , nici mai mult nici mai puţin decât oricare alt obiect de
studiu, nu poate fi cunoscut în mod obiectiv. Acesta deoarece există în mod necesar o
relaţie (şi o influenţă reciprocă) între cercetător şi ideea pe care şi-o face cercetătorul faţă
de geografie şi despre obiectul geografic. [...]

Un acelaşi obiect este privit din perspectivă diferită de fiecare disciplină şi prin urmare
ştiinţele sociale se diferenţiază unele de altele doar prin unghiul de vedere pe care îl
adoptă, deşi toate studiază practicile umane. [...] Specificitatea geografiei rezidă în aceea
că ea abordează realitatea dintr-o perspectivă spaţială: cunoaşterea practicilor umane în
spaţiul lor de viaţă ". [amintiţi-vă afirmaţia lui R. Clozier]

A. Bailly et H. Béguin, 1988, 2001

“Ştiinţele naturii au drept obiect realitatea materială percepută cu ajutorul conceptelor ştiinţifice
ale momentului, pe când ştiinţele sociale au un obiect mai puţin direct deoarece acesta este
mediat de individ, respectiv de modul în care omul cunoaşte şi practică mediul său
înconjurător.

Conform acestei distincţii, geografia ar fi studiul practicii şi cunoaşterii pe care oamenii le au

despre spaţiu (Raffestin, 1978, p.56). Este vorba prin urmare de o cunoaştere a cunoaşterii pe
care grupurile şi indivizii o au despre cadrul lor de viaţă precum şi a practicilor care rezultă din
aceasta". [amintiţi-vă definiţia geografiei de la începutul cursului ]

A.Bailly et H. Béguin, 1982, 2001

Claude Raffestin - Les construits en géographie humaine:

notions et concepts, p. 55-73 in Géopoint, 1978
 Geografia postmodernă a apărut ca o reacție la raționalismul exacerbat al
geografiei moderne (clasice și cantitative), încadrându-se într-un curent mai
larg promovat de științele sociale, care începeau să pună în discuție și să
conteste valabilitatea universală a modelului propus lumii de către civilizația
euro-nord-americană începând cu Secolul luminilor.

: A Critique of Cartographic Reason (2007)

Evoluția eforturilor de cunoaștere și de înțelegere a existenței

Figura a fost realizată după informațiile din p. 4-5 din

Richard Peet - Modern Geographical Thought,
Wiley-Blackwell, 1998, ISBN: 978-1-557-86378-2, 356 pages
 Richard Peet - Modern Geographical Thought, Wiley-Blackwell, 1998, ISBN: 978-
1-557-86378-2 356 Pages

Table of contents

List of Figures.
Preface.

1. Introduction: Geography, Philosophy and Social Theory.

2. Existentialism, Phenomenology and Humanistic Geography.
3. Radical Geography, Marxism, and Marxist Geography.
4. Structuralism and Structural Marxist Geography.
5. Structuration, Realism and Locality Studies.
6. Poststructuralism, Postmodernism and Postmodern Geographies.
7. Feminism Theory and the Geography of Gender.
Richard Peet is Professor at the Graduate 8. Conclusion.
School of Geography, Clark University and
Co-Editor of Economic Geography. His
previous books include Radical Geography Bibliography.
(1978), International Capitalism and Index.
International Restructuring (with Nigel Thrift,
1987), New Models in Geography (2
volumes, 1989), Global Capitalism (1991)
and Liberation Ecologies (with Michael
Watts, 1996).
 G e o g r a f i a m o d e r n ă Geografia postmodernă
Geografia clasică Geografia cantitativă

Sursa: RJ Johnston & JD Sidaway – Geography and Geographers. Anglo-American Human Geography since 1945, Hodder Arnold, London, 1979, 6th edition: 2004, p.407
Sursa originală: p. 10 in Richard Peet - Modern Geographical Thought, Wiley-Blackwell, 1998, ISBN: 978-1-557-86378-2, 356 pages
 Geografia postmodernă a deplasat interesul geografilor
dinspre spațiu către locuri
(dinspre universul exterior către universul interior al ființei umane)

Geografia cantitativă Geografia umanistă

(nomotetică) (postmodernă)
1960-1970/1980 după 1970/1980
obiectivitate subiectivitate
raționalitate emoții
(neo)pozitivism hermeneutici* diverse

metodologii cantitative metodologii calitative

explicație înțelegere
universul existenței (planificare spațială) universul ființei/ființării (lifeworld)
egalitate, echitate individualitate
omogenitate diversitate
SPAȚIU (Space) LOC (Place)
* hermeneutica este filosofia interpretării și înțelegerii lumii (a obiectelor, proceselor, fenomenelor și ideilor)

după Holger Jahnke - Humanistic geography.pdf (https://inouterasmus.wixsite.com/resources/insideness-and-outsideness-in-human )

https://www.youtube.com/watch?v=jKcBZlPHC3o
 3.2. Principalele orientări ale geografiei postmoderne

Cu reţinerile de rigoare, putem afirma că în geografie postmodernismul acoperă o întreagă serie de

subdomenii specifice şi relativ bine structurate, avînd o origine geografică determinată: spaţiul
ştiinţific anglo-saxon:

1) Geografia postcolonială (Post-Colonial Theories), cu influenţe evidente asupra

geografiei genurilor (Feminist Studies/Gender Studies/Women Studies/Gay and Lesbian Theories ),
asupra geografiei excluziunilor (Minority Studies) sau asupra noii geografii economice (New
Economic Geography).

2) Geografia (post)radicală, cu influenţe evidente asupra geografiei

(neo)marxiste/(neo)structurale, asupra geografiei genurilor, geografiei excluziunilor, sau asupra
noii geografii economice.

3) Geografia umanistă (behavioristă, comportamentală), cu influenţe evidente asupra

geografiei teritoriilor ori a geografiei culturale (peisaje şi locuri vernaculare, oficioase mai mult
decât oficiale).
Nota bene:

Trebuie să precizăm că această clasificare nu seveşte decât scopurilor didactice . Unele dintre
aceste curente s-au cristalizat înainte ca postmodernismul să atingă geografia cu toată puterea
sa (geografia umanistă, geografia radicală, geografia feministă, geografia minorităţilor).

Le-am pus aici sub semnul postmodernismului fiindcă ele s-au opus discursului dominant al
epocii şi pentru că le este greu să-şi construiască o metodă obiectivă.

https://www.youtube.com/watch?v=jKcBZlPHC3o
 3.2.1. Geografia post-colonială

Datorită faptului că geografia postcolonială a încercat să deconstruiască discursul

euronordamerican (care avea pretenţii de universalitate şi care promova un singur model de evoluţie şi de
dezvoltare a civilizaţiei umane ), ea poate să fie considerată drept cadrul general al geografiei de factură
posmodernistă.
Discursul oficial care era ţinta criticilor “postcoloniale”, era construit în jurul modelului centrat pe
bărbatul alb, cap de familie şi lider în societate, în politică sau în economie. Modelul era transpus apoi la
alte nivele:

1) Statul modern/Welfare State/l'Etat-Providence, legitim şi paternalist

2) Întreprinderea capitalistă, raţională, aducătoare de progres şi dezvoltare, adesea paternalistă

3) Instituţia publică, legitimă, raţională, paternalistă, interesată de dezvoltarea economică şi de

progresul social.

Opus acestuia, noul discurs impunea puterea individului (independent de rasă, cultură, clasă socială sau
sex) şi a microgrupului său, a teritoriilor lor vernaculare* şi a relaţiilor de putere mai degrabă orizontale
decât verticale de tip piramidal.

Foarte legate de acest discurs sunt toate mişcările sociale, culturale sau economice numite alternative,
underground sau vernaculare.

*Vernacular (din lat. vernacularis = indigen, domestic ; din verna = sclav născut în casă) este un cuvânt utilizat în prezent cu sensul de
endemic, propriu unui anume ţinut , unui anumit loc.
 3.2.2. Geografia radicală

« Numim radicală acea viziune a geografiei care privilegiază problematica materialismului istoric şi
demersul dialectic ».
A. Bailly, H. Béguin, 1982, 2001
 Sursa: John A. Matthews and David T. Herbert - Geography. A
Very Short Introduction, Oxford University Press, 2008

 Sursa: p. 10 in Richard Peet - Modern Geographical Thought, Wiley-Blackwell, 1998, ISBN: 978-1-557-86378-2 , 356 pages
 “Geografia radicală (numită şi marxistă ori critică) se bazează pe problematica
materialismului istoric: orice analiză concretă se înscrie într-un context istoric şi este influenţată de
acesta. Conform acestei concepţii bunurile materiale determină în ultimă instanţă însăşi evoluţia
istoriei omeneşti.

Interogarea realităţii urmează aşadar problematica precizării structurilor, ideologiilor şi

naturii dialectice a fenomenelor sociale care se găsesc în spatele practicilor spaţiale observate. A
analiza localizările umane în calitate de raporturi sociale înseamnă prin urmare identificarea
încărcăturii structurale a intereselor aflate în interacţiune şi a conflictelor care rezultă de aici.

Materialismul dialectic încearcă să explice cum anume contradicţiile existente în

structura unei societăţi generează un efect creator; astfel, problematica critică trimite spre un model
de tensiune ce pune accentul pe conflictele revelatoare de strategii ".

A. Bailly et H. Béguin, 1982, 2001

 Pentru geografia radicală şi mai ales pentru orientarea sa marxistă, spaţiul "este
considerat mai degrabă ca un suport pe care se proiectează societatea decât ca un element
care are propriile sale dinamici " (Bailly & Béguin, 1982, 2001):

[...] în el însuşi, spaţiul nu are nici un efect general . Semnificaţia relaţiilor spaţiale
depinde de caracteristicile proprii ale obiectelor sociale respective (...) Nu există un “spaţiu",
există diferite feluri de spaţiu, de relaţii spaţiale sau de spaţializări .

Urry, J. - Société, espace, localité, p. 89-101 in Benko, G.B. (dir.) –

Les nouveaux aspects de la théorie sociale. De la géographie à la sociologie ,
Actes du colloque organisé à Paris par le Centre Culturel Canadien,
Paradigme, Caen, 1988
Acest fapt este dezvăluit de câmpul conceptual al geografiei radicale, unde prezenţa spaţiului este cel
mult subînţeleasă.

Principalele concepte (după Bailly şi Béguin, op. cit.):

1) Consumul. Consumul este considerat ca un proces social de apropriere a produselor , reglat de modul
de producţie şi de matricea socială în care se defăşoară. Această matrice socială permite înrădăcinarea
ideologiilor, adică asimilarea contradicţiilor trăite de grupul respectiv în procesul de reproducţie
socială. Orice fenomen ne trimite astfel la raporturile de producţie (mijloace de producţie, tip de
proprietate, forţa de muncă) şi de reproducţie a raporturilor sociale. Consumul este în acelaşi timp
expresia şi mijlocul de concretizare a producţiei, a distribuţiei sale şi a schimburilor, adică a realizării
spaţiale a transferurilor.

2) Clasa socială. Sunt numite clase grupurile de indivizi care se disting prin locul pe care îl ocupă într-un
sistem, istoriceşte definit, de producţie socială . Aceste grupuri sunt dominante sau dominate. În acest
câmp semantic se situează şi alte concepte apropiate: poziţie de clasă (care reflectă interesele claselor
prezente), forţă socială (care se manifestă în procesul luptei pentru apărarea intereselor structurale ale
fiecărei clase) etc.
După definirea conceptelor, demersului dialectic îi rămâne:

1) – să definească şi să analizeze mizele care întreţin lupta de clasă prin intermediul raporturilor
sociale (de exemplu controlul aproprierii plus-valorii, a mijloacelor de producţie, a ideologiilor de
consum) şi

2) – să stabilească observaţiile necesare sesizării proceselor, să analizeze informaţiile asupra

elementelor constitutive ale claselor, să claseze rezultatele în tipologii şi să interpreteze
ansamblul relaţiilor stabilite prin raportarea continuă la mecanismele sistemului social .

Astfel, prin intermediul analizei dialectice, se pot utiliza conceptele antagoniste ( capital-muncă,
centru-periferie, natură-cultură, etc.) pentru a clarifica dinamicile societăţilor şi pentru a realiza,
de exemplu, o tipologie a internaţionalizării capitalului, a exploatării forţelor productive pentru a
revela logicile de acumulare ale centrelor (adică în ţările capitaliste avansate, unde se găseşte
concentrat capitalul fix). Periferia este prin urmare considerată a fi un spaţiu în care se investeşte
pentru a se putea profita de forţa de muncă ieftină şi pentru a creşte astfel plus-valoarea
diferenţială. Spaţiul periferic capăta astfel sens doar prin luarea în calcul a raporturilor economice
şi sociale.
 3.2.3. Geografia comportamentală

« Denumim comportamentală viziunea geografiei care privilegiază în demersurile şi în

explicaţiile sale studiul proceselor cognitive individuale ».
A. Bailly, H. Béguin, 1982, 2001
Problematica geografiei comportamentale (behavioural geography în engl.) este strâns legată de
problematica percepţiei, care se bazează pe premisele fenomenologiei: nu se poate sesiza direct
esenţa fenomenelor; pentru a ajunge la această esență este necesar să fie studiat universul
subiectiv al persoanei, adică modul în care subiectul îşi reprezintă realitatea, în care el înţelege şi dă
sens acesteia.

Această problematică poate fi caracterizată drept idealistă, deoarece ea pleacă de la ideea pe care
ne-o facem despre un obiect oarecare, pentru ca abia ulterior să ne punem problema existenţei
acestui obiect.

Prin urmare, privit prin prismele sensibilității individuale, putem afirma că oricărui loc, în afara
funcţiilor sale economice, istorice, sociale, i se conferă şi o puternică dimensiune psihologică (adică
deţine o anumită încărcătură de semnificaţii).
Bailly&Béguin, 1982,2001

Cartea manifest a geografiei comportamentale: Yi-Fu Tuan - Topophilia: A Study of Environmental

Perception, Attitudes and Values, Prentice Hall, Englewood Cliffs N.J., 1974
Punctul central al geografiei comportamentale este sensul/natura locului.

După Bailly şi Béguin (1982, 2001):

“prin sens al locului se înţeleg calităţile psihologice, psihice, care sunt ataşate unui spaţiu oarecare ; el este
constituit dintr-o imagine dotată cu o identitate, cu o structură şi cu o semnificaţie, care depind de
caracterele subiecţilor care construiesc sensul (vârstă, sex, durata locuirii, statutul socio-economic...) şi de
trăirile lor cotidiene (percepţia spaţiului, relaţiile lor cu spaţiul, etc.).

Prin urmare, geografia comportamentală privilegiază studiul proceselor cognitive ale oamenilor în spaţiile
în care trăiesc”.
 Forţele arhitecturale ale locului
(„Locul este porțiunea din spațiu în care distanța nu este pertinentă”, cf. Jacques Lévy, Michel Lussault – Dictionnaire de la géographie et
de l’espace des sociétés, Belin, Paris, 2003))

SEMNIFICAȚII ȘI SIMBOLURI MEDIUL FIZIC

(bucla aparențelor și realităților (bucla interacțiunilor
locului): spațiale ale locului):
Forțe empirice: Înțelelesul/sensul Forțe empirice: Natura
Forțe estetice: Autenticul Forțe estetice: Naturalul
Forțe morale: Adevărul Forțe morale:
Conformitatea

RELAȚIILE SOCIALE
(bucla interacțiunilor sociale ale locului):
Forțe empirice: Codurile sociale
Forțe estetice: Echilibrul, măsura
Forțe morale: Dreptatea
sursa:
ursa: Groza, Octavian - Les échelles spatiales de la territorialité roumaine,
roumaine, p. 219-271 in New Europe College Yearbook 2000/2001, Bucureşti, 2003,
2003,
adaptare după Robert David Sack - Homo Geographicus,
Geographicus, The Johns Hopkins University Press, Baltimore & London, 1997,
1997, 292 p. (p. 58-59)
 Identitatea locurilor
conform lui Edward Relph
Relph, Edward - Place and placelessness, Pion, London, 1976,
capitolul On the identity of places, pp. 44-62.

Fiecare loc este o combinație unică de:

1.Condiții naturale (fizice, materiale);

2.Activități umane (situații, localizări,
evenimente, acțiuni)
3.Sensuri individuale și colective rezultate în
urma experiențelor avute de către locuitori și
în urma intențiilor acestora referitoare la locul
respectiv.

Fiecare astfel de combinație se desfășoară

simultan la mai multe scări spațiale ( de ex. a
individului, a locuinței, a complexului de
locuințe, a cartierului, a orașului...) și
manifestă o anumită persistență în timp.

după Holger Jahnke – Insideness and outsideness in humanistic geography, Geography Department, Europa Universität Flensburg
(https://inouterasmus.wixsite.com/resources/insideness-and-outsideness-in-human )
 Identificarea cu locurile
conform lui Edward Relph
Relph, Edward - Place and placelessness, Pion, London, 1976,
capitolul On the identity of places, pp. 44-62.

Interioritatea (înăuntrul) – insideness

Exterioritatea (înafara) - outsideness
Interioritate (înăuntru) Exterioritatea (înafară)
-Indivizii sunt atașați emoțional și cognitiv de
insideness outsideness
locuri, sunt implicați în locuri, însă în grade și
intensități diferite aici acolo
în siguranță amenințat
-E. Relph propune termenii de insideness și de
adăpostit expus
outsideness pentru a descrie diferitele moduri relaxat stresat
în care poate fi avută experiența locurilor

după Holger Jahnke – Insideness and outsideness in humanistic geography, Geography Department, Europa Universität Flensburg
(https://inouterasmus.wixsite.com/resources/insideness-and-outsideness-in-human )
 Tipuri de insideness (interioritate)și de outsideness (exterioritate)
conform lui Edward Relph
Relph, Edward - Place and placelessness, Pion, London, 1976,
capitolul On the identity of places, pp. 44-62.

Exterioritate existențială – impresie de irealitate, de neapartenență, de neimplicare (deținut, ostatic,

prizonier)
Exterioritate obiectivă – atitudine deliberată de neimplicare (geografii , în calitate de cercetători ai
spațiului)
Exterioritate întâmplătoare – atitudine inconștientă de neimplicare (vizitatori la rude, oameni de
afaceri veniți la diferite întâlniri de lucru)

Interioritate distantă (vicarious) – „experiență secondhand“, fără cunoaștere directă (implicare

emoțională prin intermediul artelor sau a mijloacelor media)
Interioritate comportamentală – a fi într-un loc doar într-un mod cognitiv, predominant vizual
(turiștii care fac tururi ale locurilor, croaziere...)
Interioritate empatică – experimentare deliberată a unui loc, cu toate simțurile (voluntarii pentru diferite
misiuni umanitare)
Interioritate existențială – identificare profundă și completă, naturală, firească, nereflectată (diferitele tipuri
de „acasă”)

după Holger Jahnke – Insideness and outsideness in humanistic geography, Geography Department, Europa Universität Flensburg
(https://inouterasmus.wixsite.com/resources/insideness-and-outsideness-in-human )
 Nivele şi intensităţi de identificare spaţială
interpetare liberă după Yi-Fu Tuan, 1974; sursa: Groza, Octavian - Les échelles spatiales de la territorialité roumaine ,
p. 219-271 in New Europe College Yearbook 2000/2001, Bucureşti, 2003

Identificarea spațială trebuie privită în raport cu

conceptul de alteritate*.
În lipsa alterității, indivizii mediu educați și puțin
mobili în spațiu tind să producă o identificare
primitivă, auto-centrată, etnică (nu știu alții cum
sunt, dar eu sunt altfel...). Această atitudine poate fi
descrisă prin topofilie față de locurile apropiate,
cunoscute și de topofobie față de cele necunoscute.
Construcția și cultivarea alterității, posibilă prin

„Un peu de territorialité crée de la socialité et de la educație și prin mobilitate accentuată în spațiu,
permite construirea unei axe de indentificare în
raport cu ceilalți (identificare civică).
solidarité; beaucoup de territorialité lesfolosirea
Pe figura alăturată, assassine”.
majusculelor pentru
NOUS (NOI) și pentru ILS (EI) înseamnă identificare
Roger Brunet – p. 436 in Roger Brunet, Robert Ferras, Henri Théry - Les Mots de la géographie.
puternică Dictionnaire
iar folosirea critique,înseamnă
minusculelor coll. Dynamique
o du
territoire, Reclus-La Documentation française, Montpellier/Paris, 1992, 470 p.
identificare mai redusă.
Identificarea puternică pe axa etnică conduce către
exacerbarea teritorialității (de unde tentații
xenofobe și violente) iar identificarea puternică pe
axa civică conduce spre construcția unei identități de
tip comunitar, bazată pe alteritate, cunoaștere și
înțelegere reciprocă.
Cercurile descriu diferitele nivele de identificare
(local, regional, național, internațional).

*Alteritatea este « caracteristica a ceea ce este celălalt, a ceea ce este exterior sinelui, exterior unei realități de referință : individ și, prin extensie, grup, societate, lucru și
loc.»
loc.», cf. Angelo Turco, p. 58 in Lévy Jacques et Lussault Michel - Dictionnaire de la géographie et de l'espace des sociétés,
sociétés, Paris, Belin,
Belin, , 2003,
2003,
 Locul este un spațiu produs, o construcție socială

După Henri Lefebvre (La production de l’espace – Paris, Anthropos, 1974):

L'espace perçu (spaţiul perceput) este spaţiul practicilor sociale, care sunt pentru societăţi moduri de
descifrare a spaţiilor în care evoluează. Spaţiul perceput este strâns legat de realitatea cotidiană
(utilizarea timpului, deplasările, locurile frecventate, etc. ...).

L'espace vécu (spaţiul trăit) este spaţiul reprezentărilor, al acumulării în timp a codurilor şi a
semnificaţiilor. Este un spaţiu format din imagini şi din simboluri care însoţesc locuitorii sau artiştii.
Este spaţiul dominat, subiect al aproprierilor şi al transformărilor .

L’espace conçu (spaţiul conceput) este spaţiul tehnocratic, rezultat dintr-o viziune raţională şi
ştiinţifică, este spaţiul savanţilor şi al planificatorilor, este spaţiul dominant al unei societăţi. El este
fondat pe o serie de reprezentări spaţiale şi pe o serie de coduri şi de convenţii (precum perspectiva
în arte și în arhitectură, precum regulamentele de urbanism etc. ).
“Producţia" spaţiului se referă la reproducţia persoanelor, a ideologiilor şi
cosmogoniilor – imagini ale comunităţii, ale naţiunii, ale lumii.
Shields, R. - Notes sur la spatialisation sociale; le Nord dans l'imaginaire canadien ,
p. 259-271 in Benko, G.B. (dir.) - Les nouveaux aspects de la théorie sociale. De la géographie à la sociologie ,
Actes du colloque organisé à Paris par le Centre Culturel Canadien, Paradigme, Caen, 1988
 Iași - Percepţia feminină a cartierului de rezidenţă
(Sursa: Mirona Vână - Gen, spaţiu şi teritorialitate în municipiul Iaşi, teză de doctorat, UAIC, 2012)
Iași - Percepţia feminină a cartierelor nesigure
(Sursa: Mirona Vână - Gen, spaţiu şi teritorialitate în municipiul Iaşi)
 Iași - Percepţia feminină a locului nesigur
(Sursa: Mirona Vână - Gen, spaţiu şi teritorialitate în municipiul Iaşi)
După Bailly şi Béguin, op. cit., p. 28, geografia comportamentală nu îşi fundamenează demersul
pe datele statistice agregate ale recensămintelor sau pe scheme globale ale societăţii , ci pleacă
de la spaţiile-atitudine şi de la spaţiile-acţiune ale indivizilor, încercând astfel să înţeleagă
utilizarea de către om a spaţiului său de viaţă .

Se poate spune prin urmare că geografia comportamentală este un fel de micro-geografie,

deoare ea utilizează date individuale: în locul studierii regiunilor şi grupurilor sociale, ea se
consacră indivizilor şi atitudinilor lor spaţiale, calităţii vieţii şi bunăstării lor .

În consecinţă, geografia comportamentală consideră percepţia individuală a spaţiului şi

comportamentele spaţiale ale indivizilor ca generatoare de structuri macro-geografice ; ea pleacă
de la ideea că spaţiul individual al vieţii cotidiene constituie baza spaţiului social.

Pentru curentul comportamental, motivaţiile individuale ghidează comportamentele spaţiale iar

acestea din urmă constituie factori decisivi de explicare a structurilor spaţiale observate .
Pentru a şti mai mult:
Bauman, Z., 1995 – Postmodern Ethics, Blackwell Publishers, London
Besse, J.-M., 1992 – Entre modernité et postmodernité : la représentation paysagère de la
nature, p. 89-124 in M.-C. Robic (dir.) – "Du milieu à l’environnement.
Pratiques et représentations du rapport homme/nature depuis la
Renaissance", Economica, Paris
Entrikin, J.N., 1991 - The Betweenness of Place. Towards a Geography of Modernity , The Johns
Hopkins University Press, Baltimore
Sack, R.D., 1997 - Homo Geographicus, The Johns Hopkins University Press, Baltimore & London
Soja, E. W., 1989 – Postmodern geographies. The reassertion of space in critical social theory ,
Verso, London-New York
Staszak, J.-F. (dir.), 1997 – Les discours du géographe, l'Harmattan, Paris
Staszak, J.-F. et autres (dir.), 2001 – Géographies anglo-saxonnes. Tendances contemporaines ,
Belin, Paris
Werlen, B., 1993 - Society, Action and Space. An Alternative Human Geography, Routledge,
London (trad. anglaise de Gesellschaft, Handlung und Raum, Franz
Steiner, Stuttgart, 1988)
 Sinteză
GEOGRAFIA GEOGRAFIA
GEOGRAFIA CONTEMPORANĂ
CLASICĂ CANTITATIVĂ
- ştiinţă
este o: - ştiinţă idiografică - ştiinţă socială / umană
nomotetică
- formal,
care, printr-
- morfofuncţional statistico- - pluridimensional însă subiectiv
un demers:
matematic
- ipotetico-
şi o metodă: - inductivă - deconstructivistă
deductivă
- simililarităţi în
- diferenţe în - construcţiile vernaculare (locurile) inserate
caută: organizarea
spaţiu în spaţiile oficiale
spaţiului

- originalităţi - ordine în
şi găseşte: - teritorii (suprapuse, în reţea, fragmentate)
regionale procesele spaţiale

cu caracter: - unic - unitar - personalizat

ceea ce îi dă - studiul - studiul
drept specificităţilor mecanismelor - studiul tranzienţei* organizărilor spaţiale
obiectiv: regionale spaţiale generale

•Tranzienţa (the tranzience) – concept definit în anii ’70 de sociologul american Alvin Töffler (Şocul viitorului, Al treilea val),
care descrie accelerarea relaţiilor dintre oameni, dintre lucruri, dintre procesele lumii actuale.