Istoria

Arhitecturii
Moderne și
Contemporane
Istoria

– mai multe istorii / povești / narațiuni

– majoritatea celor tradiționale scrise începând cu anii 1950
– părtinitoare / cu o teză despre contemporaneitate
– fără inocența avangardelor interbelice și generând distanțare istorică

– nu este un domeniu radical distinct față de practica sau teoria de

arhitectură ceea ce ridică întrebări cu privire la metodele specifice, la
conținut, la selecție etc.
– cercetări continue care scot la iveală noi informații

– imposibil de tratat în totalitate

Istoria … multiplele moduri în care istorici ai arhitecturii au început după
război să evalueze moștenirea avangardelor în încercarea de a construi o
poveste coerentă a dezvoltării modernismului. În căutarea unei viziuni
unificatoare a modernității, în urma experimentelor eterogene ale
avangardelor din primul sfert al secolului XX, istoricii au jucat un rol
decisiv pentru definirea programelor, formelor și stilurilor într-o manieră
care să implice posibile continuități cu prezentul

[Aceste istorii] sunt narațiuni extrem de parțiale, dezvoltând genealogii

din momente ale trecutului care li se păreau puncte de pornire care
justifică practicile contemporane pe care autorii le susțineau sau le
admirau.

Anthony Vidler, Histories of the Immediate Present. Inventing Architectural Modernism, MIT Press, 2008
Istoria Emil Kaufmann, Von Ledoux bis Le Corbusier. Ursprung und Entwicklung der autonomen
Architektur, 1933
Sigfried Giedion, Space, Time and Architecture: The Growth of a New Tradition, 1941
Nikolaus Pevsner, An Outline of European Architecture, 1942

Bruno Zevi, Storia dell’architettura moderna, 1950

Leonardo Benevolo, Storia dell'architettura moderna, 1960

Reyner Banham, Theory and Design in the First Machine Age, 1980
Peter Collins, Changing Ideals in Modern Architecture, 1750-1950, 1965

Manfredo Tafuri, Teorie e storia dell'architettura, 1968

Henry-Russell Hitchcock, Architecture: Nineteenth and Twentieth Centuries, 1958

Kenneth Frampton, Modern Architecture: A Critical History, 2007

Jean-Louis Cohen, The Future of Architecture. Since 1889, 2012
William J.R. Curtis, Modern Architecture Since 1900, 1996
Alan Colquhoun, Modern Architecture, 2002
Istoria Trei familii de istorii după Panayotis Tournikiotis:
— texte operative
– fie că istoria construiește fundațiile MM – Pevsner, Kaufmann, Giedion
– fie că istoria confirmă victoria MM – Zevi, Benevolo

— texte derogatorii care tratează situațiile în care regula MM nu se aplică (spre

deosebire de cele operative, interesate doar să stabilească regula)
– istoria caută adevărata substanță a MM pentru a o folosi ca bază ale unor
arhitecturi viitoare (discursurile veridice ale lui Banham, Collins)
– istoria chestionează modul de existență a MM, pentru a stabili fundațiile
teoretice ale unei arhitecturi viitoare (discursul interogativ ale lui Tafuri)

— texte obiective, interpretări pure, străine de orice parti-pris pentru o arhitectură

(Hitchcock)
Panayotis Tournikiotis, The Historiography of Modern Architecture, MIT Press, pp.14-15
Istoria Teoria și istoria se bazează pe o singură structură coezivă care constă simultan
în:
(1) o concepție despre istorie (adică o filosofie a istoriei), și implicit, o concepție
globală despre istoria arhitecturii;
(2) o viziune socială bazată de convingerea că schimbările sociale și cele ale
arhitecturii sunt indisolubil legate;
(3) o teză despre esența arhitecturii proiectată asupra unei matrici de elemente
exemplare prin care se formulează pe de-o parte substanța interpretării
istorice, și, pe de altă parte, regula pentru arhitectura viitoare. Rezultă că
aceste istorii proiectează condițiile arhitecturii care se va construi, punând
semnul de echivalență între cercetarea istorică și reflexia teoretică.
Panayotis Tournikiotis, The Historiography of Modern Architecture, MIT Press, pp.3-4
Modern – începând din anii 1452/16XX/1789/…?
Datarea ține de interpretarea istoriei arhitecturii din perspectiva căutării
antecedentelor semnificative pentru «arhitectura modernă»
Modern Ce este modernitatea? [trei înțelesuri]… ceea ce este actual, nou sau
trecător: fiecare se referă la o anume importanță dată prezentului în
conceptul de modernitate. Modernitatea este ceea ce dă prezentului
calitățile specifice care îl deosebesc de trecut și arată drumul către viitor.
Modernitatea este de asemenea descrisă ca reprezentând o ruptură cu
tradițiile și ca ilustrând tot ceea ce refuză moștenirea trecutului.
Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999
Modern Modernizarea – procesul dezvoltării societății ale cărui principale
trăsături sunt progresul tehnologic și industrializarea, urbanizarea și
explozia populației, apariția birocrației și a statelor naționale din ce în
ce mai puternice, o enormă extindere a sistemelor de comunicare în
masă, democratizarea și extinderea (capitalistă a) pieței.

Modernitatea – acele trăsături ale timpurilor moderne și modul în care

acestea sunt experimentate de individ; atitudinea cu privire la viață
asociată unui proces de continuă evoluție și transformare, orientat către
un viitor [promis] diferit de trecut și prezent. Experiența modernității
provoacă răspunsuri care iau forma tendințelor culturale sau mișcărilor
artistice.

Modernism – acele mișcări artistice care se proclamă în simpatie cu

orientarea către viitor și cu dorința de progres. În sensul cel mai larg,
cuvântul [modernism] poate fi înțeles ca termenul generic atribuit acelor
idei teoretice și artistice despre modernitate care caută să permită
oamenilor să câștige controlul asupra schimbărilor unei lumi prin care ei
înșiși se schimbă.
Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999
Modern Modernitatea constituie elementul de mediere între un proces de
dezvoltare socio-economic – modernizarea – și răspunsurile subiective la
acesta, care iau forma discursurilor și mișcărilor moderniste.
Modernitatea este un fenomen care cuprinde cel puțin două aspecte
diferite: unul obiectiv, legat de procesele socio-economice, și unul
subiectiv, legat de experiențele personale, activitățile artistice sau
reflecțiile teoretice.
Hilde Heynen, Architecture and Modernity. A Critique, MIT Press, 1999
Istoria
Arhitecturii
Moderne și
Contemporane

Ceea ce distinge arhitectura modernă [de arhitectura care o precede]

este cu siguranță un nou simț al spațiului și estetica mașinii.
Reyner Banham, Theory and Design in the First Machine Age, MIT Press, 1980
Istoria – redefinirea continuă a disciplinei în funcție de ceea ce
Arhitecturii doresc/caută/speră profesioniștii
Moderne – redefinirea continuă a disciplinei în funcție de ceea ce așteaptă
societatea
– o arhitectură a discursului — a istoriei și teoriei — nu doar o colecție
de clădiri exemplare
Introducere
Clădirea înaltă / Frank Lloyd Wright și noua domesticitate
Art Nouveau / Adolf Loos
Futurism / Constructivism
De Stijl / Bauhaus / Neue Sachlichkeit
Auguste Perret, Tony Garnier, Le Corbusier – Franța înainte de RM2
CIAM-uri interbelice — nașterea frontului comun
Italia, Germania și Uniunea Sovietică înainte de RM2
Un modernism diferit
Arhitectura în timpul celui de-al doilea război Mondial
Monumentalitate și cotidian
Team 10
Două fețe ale construcției de masa — Berlin
Experimente: cultura arhitecturală din afara culturii construcției
Postmodernism în Europa și Statele Unite
Direcții ale arhitecturii contemporane
Secolul al XIX-lea

Diana Ferninghel-Design de Produs

Diana.feringhel@yahoo.com
0721650609

Zahiu Antonia Mihaela-Arhitectura de interior

Mail: niaanto18@gmail.com
0735374749