Rationalismul cartezian si arhitectura modernista

Cuvantul ,,cunoastere este utilizat pentru a desemna atat o activitate prin care iau nastere cunostintele, cat si rezultatele acestei activitati. In primul sens sunt considerate capacitatile de cunoastere ale mintii si functionarea lor, iar in al doilea sens, sunt avute in vedere cunostintele gata constituite, notiuni, judecati, teorii. Filosofii s-au interesat atat de facultatile si demersurile ce intervin in producerea cunostintelor, cat si de analiza rezultatelor finale ale acestor demersuri. Mari filosofi ai trecutului au crezut ca valoarea de cunoastere sau buna intemeiere a cunostintelor poate fi stabilita cu referire la sursele lor si la caile pe care au fost obtinute, pornind de la aceste surse. Cunostintele noastre sunt autentice daca si numai daca sunt produsul unei surse acreditate. Multi filosofi din antichitate au caracterizat cunostintele in functie de sursele din care provin acestea: simturile sau intelectul. Prima cunoastere, conoasterea prin simturi, este numita de Democrit obscura, iar cea de-a doua, cunoasterea prin intelect, autentica. Motivul opozitiei simturi intelect, aparenta cunoastere a esentei apare in filosofia lui Platon. Stiinta se atinge printr-o progresiune de la cunoasterea prin simturi a lumii sensibile, la cunoasterea prin intelect a adevaratei realitati, a lumii esentelor si formelor pure, eterne. Ganditorii rationalisti si empiristi moderni folosesc cuvantul ,,rationalism pentru a exprima faptul ca ratiunea sau intelectul constituie sursa cunoasterii autentice. Tema rationalista a fost dezvoltata prin punerea in contrast a cunoasterii ce isi are sursa in ratiune, cu cea care provine din simturi. Ren Descartes este considerat intemeietorul filosofiei moderne si al curentului filosofic numit rationalism, chiar daca elemente specifice rationalismului au aparut si in gandirea unor filosofi anteriori lui Descartes, de exemplu Platon. Principala noutate a filosofiei lui Descartes consta in modul in care el intemeiaza atat existenta in general, cat si cunoasterea pe subiectivitatea individului. Pe fondul unei istorii a filosofiei dominata de teologie, de principiul atotputerniciei si autoritatii divine, Descartes accentueaza autonomia si capacitatile specifice omului, filosofia lui fiind o etapa importanta pe calea emanciparii umane. Potrivit lui Descartes, esenta omului este gandirea. Aceasta caracterizeaza sufletul, si nu trupul omului, astfel incat se poate spune ca omul este totuna cu sufletul sau si ca, intr-un anumit fel, el nu este trupul sau, desi este foarte legat de acesta. Pe de alta parte, gandirea (sau sufletul caracterizat de gandire) in calitatea ei de substanta autonoma, independenta devine temeiul intregii existente, chiar daca celebrul dicton: Gandesc, deci exist este formulat la persoana I. Desi Descartes se exprima adesea in termeni teologici si preia idei si argumente teologice, gandirea lui reprezinta o ruptura majora fata de modul in care fiinta umana este prezentata in teologia crestina, ca o existenta subsumata existentei divine, supusa in totalitate normelor de origine divina. In plan gnoseologic, gandirea ca esenta a omului intemeiaza posibilitatea si certitudinea cunoasterii. Gandirea sau constiinta de sine este cea care genereaza evidenta principiului Gandesc, deci exist ca axioma a intregii filosofii carteziene, principiu al carui adevar este indubitabil. Rationalismul cartezian constituie o sursa ilustra pentru filosofia moderna europeana, chiar daca el a fost contestat de catre John Locke, de exemplu, care nega existenta unor idei innascute sau posibilitatea ca gandirea umana sa produca adevaruri certe in afara oricarei experiente. Nu in ultimul rand, trebuie mentionat rolul major al rationalismului cartezian in domeniul politic si social, in constituirea valorilor individualismului si umanismului modern. Desi incepand cu secolul al XIX-lea s-a dezvoltat o intreaga filosofie ce pune accentul pe afectivitate, vointa sau instinct, valoarea clasica a ratiunii umane nu poate fi niciodata abandonata fara consecinte grave pentru societate si individ. Rationalismul in arhitectura corespunde unei tendinte introduse in Europa la inceputul secolului al 20lea, tendinta care a mentinut un angajament puternic cuceririlor estetice ale Cubismului. Curentul Bauhaus (1919) a fost decisiv in dezvoltarea unui rationalism durabil in arhitectura. Cercetarile si tendintele constructivisme, cu economie maxima in folosirea terenului si in constructii, atentia catre caracteristicile specifice materialelor diferite (lemn, otel, sticla, diferite metale, etc.), ideea ca forma

artistica deriva dintr-o metoda sau problema definita anterior, conduc la corespondenta dintre forma si functiune, precum si folosirea constanta a noilor tehnologii se numara printre principalele postulate al scolii create si conduse de Walter Gropius (1883-1969). Lexicul Cubismului si al Constructivismului adoptate de catre arhitecti aduce cu sine utilizarea sistematica a formelor elementare in compozitiile arhitecturale in asa fel incat sa se obtina simetrie, echilibru si regularitate in intreaga proiectare. Folosirea noilor materiale, structura vizibila, acoperirea plata a acoperisurilor, simplificarea ornamentelor, suprefetele vitrate imense si preocuparea pentru spatial intern al cladirii constituie alte puncte centrale ale asa numitei arhitecturi moderniste. Curentul modern a inceput in jurul anului 1900. Pana in 1940 aceste influente moderne s-au consilidat si au devenit mai mult un stil international care a dominat modul de proiectare si construite a cladirilor timp de cateva decade in secolul al XIX-lea. In arhitectura, modernismul si-a facut aparitia printr-o revolta impotriva traditiilor/stilurilor anterioare, considerate ca fiind prea rigide, sterpe aproape inumane. Promotorii ei n-au dorit o ameliorare a conceptiilor predecesorilor ci, o stergere cu buretele a trecutului, in favoarea unui prezent radical diferit. Unii istorici considera ca evolutia arhitecturii moderne este legata de partea sociala, fiind un rezultat al revolutiilor politice si sociale. Altii sunt de parere ca arhitectura moderna a fost propulsata de evolutia tehnologica si stiintifica, lucru adevarat, deoarece astfel au devenit disponibile o serie de materiale de constructie noi (fier, otel, beton, sticla). Un exemplu in acest sens este Palatul de cristal al lui Joseph Paxton, o cladire imensa de sticla si fier, construita in marea Britanie, in secolul al XIX-lea. Ridicat in Hyde Park, palatul trebuia sa gazduiasca timp de 6 luni Marea Expozitie, un spatiu in care sa fie expuse produse din mai multe tari din lume. Dupa aceea a primit alte intrebuintari, iar in 1936 a fost mistuita de flacari. In acelasi sens, poate ca cel mai bun exemplu este construirea cladirii zgarie-nori de otel din Chicago, in jurul anului1890, de William Le Baron Jenney si Louis Sullivan. Alte structuri timpurii care au folosit betonul ca principal mijloc de expresie mai degraba decat pentru functionalitate, sunt Unity Temple proiectat de Frank Lloyd Wright in 1906 langa Chicago si Second Goetheanum, construit de Rudolf Steiner in 1926, in Basel, Elvetia. Altfel, modernismul este legat de gust si poate fi considerat a fi o reactie impotriva stilului eclectic si al exceselor stilistice din era victoriana si art nouveau. Totul a inceput in jurul anului 1900, cand un numar de arhitecti din intreaga lume au inceput sa dezvolte noi solutii arhitectonice prin care sa integreze traditiile precedente (elementele gotice, de exemplu) cu noile posibilitati tehnologice. Constructiile realizate de Louis Sullivan si Frank Lloyd Wright in Chicago, de Victor Horta in Brussels, Antoni Gaudi in Barcelona, Otto Wagner in Viena si Charles Rennie Mackintosh in Glasgow pot fi vazute ca o lupta intre nou si vechi. Pana in anul 1920, se stabilisera deja care erau cele mai importante figuri din arhitectura moderna. Cele mai importante nume sunt Le Corbusier in Franta, Ludwig Mies van der Rohe si Walter Gropius in Germania. Cei doi din urma au fost directorii renumitei scoli Bauhaus, care a incercat sa imbine traditia mestesugareasca cu tehnologia industriala. Proiectele realizate de Frank Lloyd Right influenteaza munca arhitectilor modernisti din Europa, mai ales prin litografiile din portofoliul Wasmuth (mapa care contine 100 de schite ale cladirilor proiectate de Wright), insa el a refuzat sa fie inclus in acest curent. Wright a avut o mare influenta asupra lui Gropius si van der Rohe, dar si asupra arhitecturii organice. In 1932 a avut loc, in cadrul Muzeului de Arta Moderna din New York, o expozitie internationala de arhitectura moderna. Organizatorul expozitiei, Philip Johnson si colaboratorul sau Henry Russell Hitchcock au ''adunat'' la un loc mai multe stiluri si curente prezente in arhitectura, care pareau asemanatoare din punct de vedere stilistic si al scopului pe care doreau sa il atinga, si le-au reunit sub denumirea de ''stil international''. Acest moment a fost de maxima importanta, pentru ca odata cu cel de-al doilea razboi mondial, personalitati importante ale scolii Bauhaus au fugit in Statele Unite, mai precis in Chicago sau la Harvard. Modernismul a devenit prezent peste tot si, din acel moment, singura solutie acceptabila; este vorba de perioada 1932 - 1984.

Arhitectii ale caror lucrari se incadrau in acest stil international vroiau sa se desparta de stilul traditional si sa realizeze clairi cu un design simplu si fara decoratiuni. Cele mai des folosite materiale de constructie erau: sticla pentru fatade, otelul pentru scheletul exterior si betonul pentru cele dintre etaje si interior. Planurile sunt functionale si logice. Stilul a devenit si mai evident cand au inceput sa se construiasca cladirile zgarie-nori. Desi inca mai exista dezbateri asupra momentului si motivului pentru care miscatea modernista a decazut, cert este ca seria criticilor aduse la adresa acesteia a inceput inca din anii 1960, din cauza faptului ca era un stil universal, steril, elitist si lipsit de insemnatate.

Voicea Maria Irina 11A