See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/215692986

20 atitudini in cercetarea stiintifica

Article · January 2011

CITATIONS READS

0 255

2 authors, including:

Cristian Opariuc-Dan
Universitatea Ovidius Constanţa
26 PUBLICATIONS   18 CITATIONS   

SEE PROFILE

All content following this page was uploaded by Cristian Opariuc-Dan on 05 June 2014.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 20 DE ATITUDINI ÎN CERCETAREA ȘTIINȚIFICĂ1
Filaret Sîntion
Universitatea Ovidius Constanța
Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Cristian Opariuc-Dan
Universitatea Ovidius Constanța
Metodologie

Facultatea de Drept, Științe Administrative și Sociologie

Cercetarea științifică presupune, alături de o bună cunoaștere a domeniului inves-

tigat și de o perfectă stăpânire a metodei științifice, un spirit de cercetător, o atitudine
caracteristică omului de știință. Bronowschi (1978), Diederich (1967) și Whaley & Sur-
ratt (1967) au accentuat asupra acestor aspecte, astfel încât, la sfârșitul anilor ‘80 apare
în revista „The Kansas School Naturalist”2 un articol care sintetizează cele mai impor-
tante 20 de atitudini în cercetarea științifică. Un an mai târziu, articolul este preluat de
revista „Rational Enquirer” și diseminat în întreaga lume.
Deși au trecut mai mult de 20 de ani de la prima publicare, aceste principii sunt
valabile și în ziua de astăzi, motiv pentru care au fost preluate și supuse atenției
cercetătorilor din România.
1. Empirismul. Un cercetător preferă să privească și să observe. Nu trebuie argu-
mentat, justificat sau opinat faptul că afară e zi sau noapte, că afară plouă sau ninge.
Pur și simplu este suficient să privim pentru a constata aceste lucruri. Există convin-
gerea că în jurul nostru se află o lume reală, lume care respectă o serie de reguli na-
turale, reguli pe baza cărora se dezvoltă cunoașterea umană. Aceste reguli au existat,
există și vor exista și nu țin cont de părerile și de opiniile noastre. Știința nu presupune
păreri. Ea implică fapte.
2. Determinismul. Orice efect are o cauză. O acțiune cauzează o reacție; nu pot să
apară efecte în absența unei cauze. Acest lucru nu înseamnă că unele procese nu pot
fi aleatorii, haotice. Însă un agent, singur, nu poate produce astăzi un efect și mâine un
alt efect. Acesta va produce întotdeauna același efect. Focul întotdeauna arde, el nu
poate niciodată să înghețe.
3. Rezolvabilitatea. Convingerea că orice problemă are soluții. În trecut, probabil
că foarte puțini credeau că omul va ajunge pe lună. Acest lucru s-a întâmplat. În zilele
noastre sunt alte probleme, cum ar fi poluarea, războaiele, foametea, sărăcia, prob-
leme care în mod cert au o cauză și au soluții - soluțiile nu sunt facile, însă în mod sigur
există.
4. Parcimonia. Nu are, în acest context, sensul comun din dicționar, ci se referă
la preferința către explicații simple, concise, în opozițiile cu explicațiile complexe. Un
exemplu excelent este reprezentat de modelul heliocentric al lui Copernic - cel simplu,
1 Articol preluat, tradus și adaptat din Rational Enquirer, Vol. 3, No 3, Jan 1990
2 The Kansas School Naturalist, Vol. 35, No. 4, April 1989
110
real, concret, în opoziție cu modelul geocentric, un model greoi, complicat, și, așa cum
s-a demonstrat, fals. În lumea cercetării științifice, cele mai simple explicații sunt de
obicei și cele mai bune.
5. Manipularea științifică. Orice idee, deși aparent în conformitate cu observațiile
curente, trebuie confirmată și experimentată în condiții variate, care să acopere o
gamă largă de situații, studiindu-se efectele ce pot fi generate și de către alți factori.
6. Scepticismul. În aproape toate situațiile demersul științific este unul ipotetic. De
multe ori cercetătorii nu-și susțin supozițiile inițiale, fiind nevoiți să reia investigațiile
pentru a vedea dacă au fost îndeplinite toate condițiile și pentru a aprofunda modul în
care sunt generate efectele. Rareori răspunsul la o problemă științifică este afirmativ.
Uneori poate fi probabil, însă de cele mai multe ori este negativ.

Metodologie
7. Precizia. În lumea științei nu există declarații vagi. Oameni de știință sunt foarte
preciși și scrupuloși. Cauza bolii este un virus? Câți vișuri sunt necesari pentru a infecta
un organism? Este organismul imun la viruși? Acestea sunt posibile întrebări științifice.
Precise, exacte, la obiect.
8. Respectul paradigmelor. O paradigmă reprezintă un model general, o grilă
interpretativă care permite înțelegerea lucrurilor. Concepul nou utilizat se potrivește
acestui model? Corespunde grilei generale de interpretare a lumii? În cazul în care nu
corespunde, care ar fi explicația? Conceptul este greșit sau paradigma este alterată?
Teoria relativității, în opoziție cu mecanica newtoniană, reprezintă un bun exemplu de
paradigmă interpretativă insuficientă a celeia din urmă.
9. Respect pentru structura teoretică. Este foarte bine cunoscută sintagma: „este
corect din punct de vedere teoretic, însă să vedem dacă funcționează practic”. O teorie
poate fi corectă doar dacă are aplicații practice. Corectitudinea unei teorii reprezintă
baza activității de cercetare științifică. Faptele științifice nu se acumulează aleatoriu, ci
în baza unei teorii.
10. Dorința de a-și schimba opinia. În condițiile în care faptele nu corespund
modelului însușit de cercetător, acesta trebuie să aibă puterea de a spune „am greșit”.
Există multe situații în care oamenii de știință și-au schimbat opinia în fața evidențelor.
Harold Urey, autorul unei teorii referitoare la suprafața lunii, în momentul în care a stu-
diat rocile aduse de misiunea Apollo a recunoscut imediat că teoria sa nu corespundea
faptelor, exclamând ”M-am înșelat!”.
11. Conformitate cu realitatea. Acceptarea modelelor care corespund cel mai
bine realității. Modelul heliocentric este un model care corespunde realității. Deși oa-
menii de știință l-au acceptat relativ rapid, a trebuit totuși să treacă mult timp până
când faptul că pământul se învârte în jurul soarelui să devină o afirmație banală. Refu-
zul conformității cu realitatea nu este o atitudine științifică.
12. Respingerea superstițiilor și preferința către explicații științifice. Niciun om
de știință nu poate cunoaște toate faptele care fundamentează o realitate științifică, de
aceea trebuie să aibă un punct de vedere chiar fără a înțelege complet bazele aces-
tora. Nu cunoaștem toate faptele care stau la baza conceptului de distribuție normală,
totuși folosim și înțelegem acest concept. Un cercetător respinge superstițiile și preferă
paradigmele științifice bazate pe interpretarea realității obiective.
13. Setea de cunoaștere. Cercetătorilor le place să rezolve probleme. Tocmai el-
111
 ementele care nu se potrivesc în modelul problemei sunt și cele mai interesante. Nu
există om de știință care să considere că deține cunoașterea absolută. Absolut toți știu
că învățarea, cunoașterea, descoperirea sunt elemente inepuizabile.
14. Abandonul judecății faptelor. Un om de știință nu-și formează o opinie asu-
pra unei probleme până când nu o investighează, deoarece este foarte greu să schimbi
o opinie deja formată, râmânând tendința de a căuta fapte care să o susțină.
15. Atenție în formularea ipotezelor. Un cercetător începe prin a defini con-
ceptele, apoi elaborează ipoteze foarte clare și, în final, reduce numărul acestora
până la cel mai mic număr posibil de ipoteze. Cei nefamiliarizați cu demersul științific
ar dori ca cercetătorii să formuleze ipoteze largi referitoare la complexitatea lumii.
Spre dezamăgirea lor, oamenii de știință sunt foarte atenți cu ceea ce află. Niciodată
Metodologie

răspunsul nu va fi unul cert. Un cercetător va răspunde întotdeauna „dacă sunt îndep-

linite aceste condiții, atunci va avea loc acest eveniment”.
16. Abilitatea de a distinge conceptele importante de cele irelevante. Volu-
mul de date în cercetarea științifică este unul impresionant. Este necesară experiență,
dacă nu chiar un talent specific pentru a putea remarca, în imensul volum de date,
informațiile relevante, importante.
17. Respectul acordat cuantificării și matematicii, ca limbaj al științei. Natura
este mult prea complexă pentru a fi observată și analizată în mod direct. Cele mai
multe relații din natură sunt relevate prin paternuri și rapoarte matematice atunci
când natura este cuantificată. În absența matematicii, aceste legi vor rămâne ascunse.
18. Aprecierea probabilităților și a statisticii. Un cercetător fără cunoștințe
statistice nu va putea înțelege faptul că un eveniment poate să apară din întâmplare.
Unii cred că dacă a apărut un eveniment, aceasta este o „dovadă” irefutabilă a cauzei.
Dacă bei ceai de tei, trece răceala. Este posibil, însă cele două evenimente nu sunt leg-
ate printr-o relație cauzală.
19. Înțelegerea faptului că orice cunoaștere are loc între anumite limite. Toate
analizele efectuate asupra lumii arată că efectele oscilează în jurul unei tendințe cen-
trale, având o anumită variație. Nu există valori absolute. Temperatura corpului uman
oscilează în jurul valorii de 37oC, un obiect cade cu o anumită accelerație, însă aceasta
oscilează între unele limite, etc. Nu există cunoaștere exactă, precisă, absolută. În-
treaga cunoaștere umană are o tendință către anumite valori, însă valoarea exactă nu
poate fi niciodată știută.
20. Spirit empatic referitor la condiția umană. În contradicție cu ceea ce se crede
în general, în lumea științifică există un sistem de valori orientat către ființa umană, sin-
gura ființă care-și poate imagina lucruri ce trec dincolo de realitatea direct observabilă.
Suntem singurele ființe care pot analiza trecutul și care pot planifica viitorul. Atunci
când citim o carte ne putem transpune în postura unei alte persoane și putem înțelege
ceea ce autorul a dorit să spună. Toate demersurile care ignoră acest spirit empatic,
precum și rezultatele acestor demersuri nu pot produce o știință reală. Aceasta este
poate cea mai importantă atitudine științifică.

Primit: Noiembrie 2010: Acceptat: Ianuarie 2011

112

View publication stats