Sunteți pe pagina 1din 1

Pluto staționar sau eu cum mă înnoiesc?

Ieri, în jurul prânzului, Pluto, zeul Infernului a devenit staționar, la gradul 27 Capricorn, după o perioadă
de retrogradare de mai bine de 5 luni de zile.
În cosmogonia greacă, zeul Hades, fiul lui Cronos și al Rheei, era zeul Infernului, unul din cele trei
tărâmuri ale existenței, iar frații săi erau Zeus și Poseidon care conduceau „Cerul” și respectiv „Mările”.
Tema centrală a mitologiei sale se învârte în jurul răpirii Persefonei pentru-i deveni soție și regină peste
lumea subterană.
Numele de Hades era evitat de cei vechi, care se fereau să-l pronunțe, socotindu-l aducător de nenorociri.
Cel mai adesea el era invocat sub numele de Pluto (Zeul cel bogat), aluzie la bogățiile nemăsurate care se
ascundeau în măruntaiele pământului.
Unele dintre simbolurile sale sunt: menta, rodia, chiparosul, coiful invizibilității, Cerber, câinele
monstruos cu 3 capete care păzea intrarea în Infern.
Pluto funcționează atât din umbră, dar poate aduce şi lumina, acolo unde se află cele mai întunecate părți
ale noastre. Pluto este justițiarul, care împarte viața noastră, în rău şi în bine, pentru el nu există gri. Pluto
reușește cumva să ne ocolească apărarea și să ne atingă întotdeauna acolo unde suntem cei mai sensibili.
Ne poate smeri într-o clipă și ne poate sfâșia inima, indiferent cum am încerca să ne eschivăm. Din acest
motiv, Pluto a fost numit planeta transformării și a schimbării interioare reale, alchimistul nostru interior.
Pluto poate fi dur până la extrem şi este, de asemenea, asociat cu toate tipurile de forță și cu tipurile mai
brutale de adevăr.
Reprezintă o oglindă a tuturor vorbelor, gândurilor şi faptelor noastre, a tot ceea ce ne reprezintă la nivel
individual, dar şi la nivel de societate. Datorită lui, nimic nu rămâne nerăsplătit, datorită lui, învățăm că în
viață tot ceea ce spunem, facem sau gândim are efect de bumerang. De aici, înțelegem ca nimic şi nimeni
nu există fără nici un rost, că nu avem nici nu motiv sa ne simțim inutili.
Datorită lui Pluto ajungem să înțelegem de ce schimbarea noastră este necesară, de ce nu este bine să
rămânem fixați pe starea de fapt a lucrurilor, de ce este bine să ne depășim fricile, să înțelegem mai bine
legea: "nimic nu dispare, totul se transformă".
Ce este interesant este că atât atunci când a intrat în retrogradare, cât şi acum, când iese din perioada de
retrogradare, Pluto în Capricorn face aspect de trigon cu Mercur (în primăvară, a fost Mercur în Taur, iar
acum Mercur în Fecioară – semne de pământ, ce evidențiază schimbarea în relația noastră cu tot ce e
material).
Un aspect de trigon intre Mercur şi Pluto ne arată abilitați creative care ne ajută să descoperim partea
ascunsă a vieții, planurile invizibile, dar şi lucruri noi despre viața şi moartea universului, despre lumea de
dincolo, despre energia atomică, despre lumea subterană şi tot ce e ascuns privirii, în general. Până la
ieșirea din perioada de umbră (ianuarie 2023) nu mică mi-ar fi mirarea dacă am descoperi lucruri noi
despre Univers.
Pluto poate scoate la iveală atât forţe creative, cât şi distructive, depinde de noi, pe care le folosim.
Utilizăm energia pozitivă a lui Pluto când începem un proces de vindecare conștientă, când ne reînnoim şi
ne regenerăm. Dar dacă deschidem larg porțile manipulării, controlului sau ale răzbunării, atunci folosim
energia negativă a lui Pluto.
Voi cum reușiți să vă reînnoiți, folosind partea luminoasă sau întunecată a lui Pluto?
Ştiinţa Stelelor

SLB-
Private

S-ar putea să vă placă și