ABSTRACT

Tenisul de masă sau

ping pong-ul este un
sport care a apărut în a
doua jumătate a
secolului al XIX-lea, în
Anglia victoriană.
Tenisul de masă a fost
introdus ca sport
olimpic la Jocurile

TENISUL DE MASĂ
Olimpice din 1988.

Samuel Csurovski
Educație Fizică
REFERAT –
 Istoric

Sportul a luat naștere în Anglia victoriană, unde a fost jucat de

clasa superioară ca un joc de sală după cină. Un șir de cărți se ridica de-a
lungul centrului mesei sub formă de fileu, încă două cărți serveau drept
palete și erau folosite pentru a lovi continuu o minge de golf.

Popularitatea tot mai mare a jocului îi determină pe producătorii de

jocuri să vândă echipamente.

Numele „ping-pong” a fost utilizat pe scară largă înainte ca

producătorul britanic J. Jaques & Son Ltd să-l înregistreze în 1901.

O inovație majoră a fost făcută de Gibb, care a descoperit bile de

celuloid într-o călătorie în SUA în 1901 și le-a găsit ideale pentru joc. A
urmat EC Goode care, în 1901, a inventat versiunea modernă a paletei prin
fixarea unei foi de cauciuc pe lama de lemn. S-au scris cărți despre acest
subiect și s-a organizat un campionat mondial neoficial în 1902. În acele
timpuri, sistemul de punctaj era același ca în tenisul de câmp.

În 1922, noul sport era deja cunoscut în mare parte din Europa și

India, fiind reglementat în mai multe țări.

Londra a găzduit primul Campionat Mondial oficial în 1926. Primele

campionate mondiale au înregistrat triumful total al
reprezentanților Ungariei, care au câștigat toate titlurile.

Prima țară asiatică care a oprit dominația europeană a fost Japonia,

care a dominat Cupele Mondiale între 1952 și 1957. Supremația Chinei a
început în anii 1960 și rămâne până în prezent.

În deplină dominanță chineză a acestui sport, puține țări au putut

concura cu gigantul asiatic, cu excepția așa-numitei „școli suedeze” care,
prin metode inovatoare de antrenament, a reușit să câștige campionatul
mondial pe echipe în 1989, 1991, 1993 și 2000.

În anii 1950, paletele care foloseau o foaie de cauciuc combinată cu

un strat de burete subiacent au schimbat jocul dramatic, introducând o
rotire și o viteză mai mari.

Echipament

Minge

Regulile internaționale specifică faptul că jocul se joacă cu o minge

cu o masă de 2,7 grame și un diametru de 40 milimetri. Regulile spun că
mingea va sări 24-26 cm atunci când este aruncată de la o înălțime de 30,5
cm pe un bloc de oțel standard, având astfel un coeficient de restituire de
0,89 până la 0,92.
Masa

Masa are 2,74 m lungime, 1,525 m lățime și 76 cm înălțime din orice

material dens, atâta timp cât masa produce un salt uniform de aproximativ
23 cm atunci când bila standard este aruncată pe ea de la o înălțime de 30
cm. Masa are o culoare uniformă închisă și este împărțită în două jumătăți
de un fileu de 15,25 cm înălțime.
Paleta

Jucătorii sunt echipați cu o paletă din lemn laminat acoperită cu unul

sau două straturi de cauciuc special pe ambele părți.

Porțiunea de lemn a paletei, adesea denumită „lamă”, are de obicei

între 1 și șapte straturi de lemn, deși uneori sunt folosite și alte materiale:
plută, fibră de sticlă, fibră de carbon, fibră de aluminiu. Conform
reglementărilor ITTF, cel puțin 85% din grosimea lamei trebuie să fie din
lemn natural. Dimensiunea medie a lamei este de aproximativ 17 centimetri
lungime și 15 centimetri lățime.

Mod de joc

Înainte de a începe jocul, cei doi jucători încep cu o perioadă de adaptare

de maximum două minute. În această perioadă se fac schimburi libere, fără
a număra puncte, pentru a permite „testarea” adversarul, evaluându-i
punctele tari și punctele slabe, în special caracteristicile paletei sale.
Primul serviciu se decide prin tragere la sorți, în mod normal o
aruncare de monede.
De asemenea, este obișnuit ca un jucător (sau arbitrul) să ascundă
mingea într-una din mâni, de obicei ascunsă sub
masă, permițând celuilalt jucător să ghicească în ce
mână se află mingea. Presupunerea incorectă oferă
„câștigătorului” opțiunea de a alege să servească, să
primească sau să aleagă ce parte a mesei să
utilizeze.
Jucătorul care servește mingea începe un joc.
Cel care servește ține mingea în mâna fără paletă,
numită mâna liberă, care trebuie să fie nemișcată și deschisă. Apoi,
mingea trebuie aruncată vertical în sus și fără efect, la o înălțime minimă
de 16 cm. În cele din urmă, lovește mingea în faza descendentă cu paleta
astfel încât să atingă mai întâi terenul său și apoi terenul receptorului fără a
atinge fileul. În jocurile ocazionale, mulți jucători nu aruncă mingea în sus;
cu toate acestea, acest lucru este incorect din punct de vedere tehnic și
poate oferi jucătorului care servește un avantaj nedrept.
De la începutul serviciului până când paleta jucătorului lovește
mingea, mingea trebuie să fie deasupra suprafeței de joc și în spatele liniei
de bază a terenului jucătorului care execută serviciul și nu trebuie ascunsă
de nici o parte a corpului sau îmbrăcămintea jucătorului sau a
coechipierului său în cazul meciului de dublu. Adversarul și arbitrul trebuie
să aibă o vedere clară a mingii în orice moment. Dacă arbitrul are îndoieli
cu privire la legalitatea unui serviciu, acesta poate întrerupe jocul
avertizând pe cel care a servit. Dacă serva este un eșec clar sau arbitrul
are din nou îndoieli după un prim avertisment, receptorul obține un punct.
Dacă serviciul este corect, atunci receptorul trebuie să facă o
întoarcere „bună” lovind mingea înapoi astfel încât aceasta să treacă de
fileu și să atingă terenul adversarului. Returnarea serviciului este una dintre
cele mai dificile părți ale jocului, deoarece prima mișcare a celui care
servește este adesea cea mai puțin previzibilă și, prin urmare, cea mai
avantajoasă lovitură datorită numeroaselor opțiuni de rotire și viteză la
dispoziția sa.