Sunteți pe pagina 1din 3

PRINCIPIILE MIRACOLELOR

1. Miracolele nu au o ordine a dificultăţii. Unul nu e „mai greu” sau „mai mare” decât altul.
Sunt toate la fel. Toate expresiile iubirii sunt maxime.
2. Miracolele ca atare nu contează. Singurul lucru ce contează e Sursa lor, care întrece
cu mult orice evaluare.
3. Miracolele se produc firesc, ca expresii ale iubirii. Adevăratul miracol e iubirea care le
inspiră. În acest sens, tot ce vine din iubire este un miracol.
4. Toate miracolele înseamnă viaţă, iar Dumnezeu e Dătătorul de viaţă. Vocea Lui te va
îndruma foarte concret. Ţi se va spune tot ce e nevoie să ştii.
5. Miracolele sunt deprinderi şi trebuie să fie involuntare. Nu trebuie să fie sub control
conştient. Miracolele selectate conştient pot fi dirijate greşit.
6. Miracolele sunt fireşti. Când nu se produc, ceva nu e în regulă.
7. Miracolele sunt dreptul fiecăruia, dar mai întâi e necesară o purificare.
8. Miracolele vindecă pentru că suplinesc o lipsă; sunt săvârşite de cei ce au temporar
mai mult decât cei ce au temporar mai puţin.
9. Miracolele sunt un fel de schimb. Ca toate expresiile iubirii, mereu miraculoase în
adevăratul sens, schimbul inversează legile fizice. Ele aduc mai multă iubire celui ce
dă şi celui ce primeşte.
10. Utilizarea miracolelor ca spectacole pentru inducerea credinţei e o neînţelegere a
rostului lor.
11. Rugăciunea este mijlocul de propagare al miracolelor. E un mijloc de comunicare al
creatului cu Creatorul. Prin rugăciune iubirea se primeşte; prin miracole iubirea se
exprimă.
12. Miracolele sunt gânduri. Gândurile pot reprezenta nivelul inferior sau trupesc al
experienţei, sau nivelul superior sau spiritual al acesteia. Unul face fizicul; celălalt
creează spiritualul.
13. Miracolele sunt totodată începuturi şi sfârşituri, modificând astfel ordinea temporală.
Sunt întotdeauna afirmaţii ale renaşterii, care par să meargă înapoi, dar merg de fapt
înainte. Ele desfac trecutul în prezent şi eliberează astfel viitorul.
14. Miracolele stau mărturie pentru adevăr. Ele sunt convingătoare pentru că se nasc din
convingere. Fără convingere, degenerează în magie, care nu are minte şi este, de
aceea, distructivă; sau, mai bine spus, utilizarea necreatoare a minţii.
15. Fiecare zi ar trebui închinată miracolelor. Rostul timpului e să îţi permită să înveţi cum
să foloseşti timpul în mod constructiv. El este, aşadar, un instrument didactic şi un
mijloc de-a atinge un scop. Timpul va înceta când nu va mai fi util la facilitarea
învăţării.
16. Miracolele sunt mijloace didactice de-a demonstra că e la fel de fericit să dai, cât şi să
primeşti. Ele sporesc simultan puterea celui care dă şi dau putere celui ce primeşte.
17. Miracolele transcend trupul. Sunt treceri subite în invizibil, departe de nivelul trupesc.
Iată de ce vindecă.
18. Un miracol este un serviciu. E serviciul maxim pe care îl poţi face altuia. E un mod
de-a-ţi iubi aproapele ca pe tine însuţi. Recunoşti simultan valoarea ta şi a aproapelui
tău.

1
19. Miracolele fac minţile una în Dumnezeu. Ele depind de cooperare pentru că Fiimea e
suma a tot ce a creat Dumnezeu. Prin urmare, miracolele reflectă legile veşniciei, nu
ale timpului.
20. Miracolele retrezesc conştienţa că spiritul, nu trupul, e altarul adevărului. Tocmai
recunoaşterea acestui lucru duce la puterea de vindecare a miracolului.
21. Miracolele sunt semne fireşti de iertare. Prin miracole, accepţi iertarea lui Dumnezeu
acordând-o altora.
22. Miracolele sunt asociate cu frica numai din cauza convingerii că întunericul poate
ascunde. Tu crezi că ce nu pot să vadă ochii tăi fizici, nu există. Aşa ajungi la negarea
vederii spirituale.
23. Miracolele rearanjează percepţia şi aşează toate nivelurile în adevărata perspectivă.
Lucrul acesta vindecă pentru că boala e rezultatul confuziei de niveluri.
24. Miracolele îţi dau posibilitatea să îi vindeci pe bolnavi şi să îi învii pe morţi pentru că tu
însuţi ai făcut boala şi moartea, şi poţi, de aceea, să le desfiinţezi pe amândouă. Tu
eşti un miracol, capabil să creezi după asemănarea Creatorului tău. Restul e propriul
tău coşmar şi nu există. Numai creaţiile de lumină sunt reale.
25. Miracolele fac parte dintr-un lanţ de iertări interconectate care, odată încheiat, e
Ispăşirea. Ispăşirea funcţionează tot timpul şi în toate dimensiunile timpului.
26. Miracolele reprezintă descătuşarea de toată frica. „A ispăşi” înseamnă „a desface”.
Desfacerea fricii este o parte esenţială a valorii de Ispăşire a miracolelor.
27. Un miracol e o binecuvântare universală de la Dumnezeu prin mine la toţi fraţii mei. E
privilegiul celor iertaţi să ierte.
28. Miracolele sunt un mod de a te elibera de sub robia fricii. Revelaţia induce o stare în
care frica a fost deja desfiinţată. Aşadar, miracolele sunt un mijloc, iar revelaţia este un
scop.
29. Miracolele Îl laudă pe Dumnezeu prin tine. Ele îl laudă cinstindu-I creaţiile,
afirmându-le perfecţiunea. Ele vindecă pentru că neagă identificarea cu trupul şi
afirmă identificarea cu spiritul.
30. Recunoscând spiritul, miracolele aranjează nivelurile percepţiei şi le arată aliniate cum
trebuie. Această aliniere aşează spiritul în centru, unde poate să comunice direct.
31. Miracolele trebuie să inspire recunoştinţă, nu veneraţie. Trebuie să Îi mulţumeşti lui
Dumnezeu pentru ce eşti cu adevărat. Copiii lui Dumnezeu sunt sfinţi, iar miracolul le
cinsteşte sfinţenia, pe care o pot ascunde, dar niciodată nu o pot pierde.
32. Eu inspir toate miracolele, care sunt, de fapt, intervenţii. Ele intervin pentru sfinţenia ta
şi îţi fac percepţiile să fie sfinte. Aşezându-te deasupra legilor fizice, te ridică în sfera
ordinii celeste. În această ordine eşti perfect.
33. Miracolele te cinstesc pentru că eşti demn de iubire. Ele îţi spulberă iluziile de sine şi
percep lumina care e în tine. Scăpându-te de coşmaruri, ele îţi ispăşesc astfel
greşelile. Eliberându-ţi mintea din închisoarea iluziilor tale, ele îţi redau sănătatea
minţii.
34. Miracolele repun mintea în deplinătatea ei. Ispăşind lipsa, ele stabilesc o protecţie
perfectă. Puterea spiritului nu lasă loc niciunui lucru din afară.
35. Miracolele sunt expresii de iubire, dar pot să nu aibă întotdeauna efecte observabile.
36. Miracolele sunt exemple de gândire corectă, aliniindu-ţi percepţiile cu adevărul aşa
cum l-a creat Dumnezeu.

2
37. Un miracol e o corecţie introdusă de mine în gândirea falsă. Acţionând ca un
catalizator, el descompune percepţia greşită şi o reorganizează cum trebuie. Aşa
ajungi sub principiul Ispăşirii, unde percepţia e vindecată. Până atunci, cunoaşterea
Ordinii Divine e cu neputinţă.
38. Spiritul Sfânt e mecanismul miracolelor. El recunoaşte atât creaţiile lui Dumnezeu, cât
şi iluziile tale. El separă adevăratul de fals prin capacitatea Lui de a percepe total, şi
nu selectiv.
39. Miracolul dizolvă greşeala pentru că Spiritul Sfânt identifică greşeala ca falsă sau
ireală. Altfel spus, la perceperea luminii, întunericul dispare automat.
40. Miracolul recunoaşte în fiecare un frate de-al tău şi de-al meu. E un fel de a percepe
marca universală a lui Dumnezeu.
41. Întregimea e conţinutul perceptual al miracolelor. Ele corectează astfel – sau
ispăşesc – greşita percepţie a lipsei.
42. O contribuţie majoră a miracolelor este puterea lor de a te elibera de falsa senzaţie a
izolării, a privării şi a lipsei.
43. Miracolele vin dintr-o stare miraculoasă a minţii, sau o stare în care mintea e gata de
miracole.
44. Miracolul e expresia unei conştientizări lăuntrice a lui Christos şi a acceptării Ispăşirii
Sale.
45. Un miracol nu se pierde niciodată. Poate atinge mulţi oameni pe care nici nu i-ai
întâlnit şi poate produce schimbări nebănuite în situaţii de care nici nu eşti conştient.
46. Spiritul Sfânt e cel mai înalt mijloc de comunicare. Miracolele nu implică acest tip de
comunicare, pentru că ele sunt instrumente de comunicare temporare. Când vei reveni
la forma originară de comunicare cu Dumnezeu prin revelaţie directă, nu va mai fi
nevoie de miracole.
47. Miracolul e un instrument de învăţare ce reduce nevoia de timp. El instituie un interval
de timp în afara tiparelor temporale, nesupus legilor obişnuite ale timpului. În acest
sens, el e atemporal.
48. Miracolul e singurul instrument de control al timpului la dispoziţia ta imediată. Numai
revelaţia îl transcende, neavând absolut nimic de-a face cu timpul.
49. Miracolul nu face nicio distincţie de grade între percepţiile greşite. E un instrument de
corectare a percepţiei, eficace într-un mod total independent atât de gradul, cât şi de
direcţia greşelii. Iată în ce constă adevărata lui nediscriminare.
50. Miracolul compară creaţia cu ce ai făcut tu, acceptând adevărat ce concordă cu ea şi
respingând ca fals ce nu concordă.

S-ar putea să vă placă și