[17/09/2016 06:06:29] turtureanu traian: Sfantul si Ionica cel sarac

Poveste dedicata fratelui meu Turturean Emilian,mare iubitor de povesti.

In vremea aceea undeva la munte,traia un pusnic care in timp,sapase in stanca o
chilie stramta in care isi ducea traiul ascet.Unii ziceau ca e sfant ,altii ca e vrajitor,
iar altii ca e nebun.
Adevarul este ca oricine avuses un necaz sau vre-o intrebare fara raspuns,daca se
ducea la el, acesta gasea intotdeauna rezolvarea,fara sa fi gresit vreodata.
Faima i s-a dus repede in cele patru zari pana a ajuns la usa unui orfan
nevoias,care traia intr-o saracie lucie.Degeaba incercase el sa prinda un pic de
cheag,caci parca era un facut, nimic nu-i reusea cu toata daruirea pe care o
depunea,asa ca de la un timp,ajunsese ca tot satul sa-i zica ''Ionica cel sarac''.
Timpul se scurgea si Ionica cel sarac, ajuns la vremea cataniei, in fiecare zi isi
blestema norocul,vazind in jur ca altzii o duc mult mai bine...
Auzind el ca undeva ar trai un sfant care itzi da raspunsul la orice intrebare,dupa luni
de ezitari si clipe de neincredere,intr-o zi geroasa de toamna tarzie,hotari sa-i ceara
sfatul, si porni la drum.
Isi lua cu sine desaga,cu un botz de mamaliga in ea si porni spre tzinutul sfantului.
Si cum mergea el asa, iata ca se porni din senin o vijelie turbata,de credeai ca au
coborat pe pamant toate stihiile cerului,asa incat flacaul fu nevoit sa se
adaposteasca intr-o pestera de langa poteca. Si cum vijelia nu inceta,ba din contra
parea ca se intetzeste,Ionica cel sarac fu nevoit sa-si petreaca noaptea aci si cu
toate ca n-a prea reusit el sa se odihneasca,spre dimineatza a atzipit un pic iar
cand s-a trezi petrecu ceva vreme ca sa se dumireasca in ce fel ajunsese el
acolo.In sfarsit, iesind afara,il intampina un soare caldutz care il indemna parca,sa-si
continue drumul, Manca la repezeala botzul de mamaliga si cu puteri noi si traista
goala porni la drum...
Nu trecu mult timp si ajunse cu bine la chilia pustnicului iar acesta de cum il vazu ii
zise:
-In sfarsit ai ajuns,te asteptam de ieri.Tare se mira in sinea lui flacaul de vorbele
batranului si dupa ce-i dadu binetze vru sa-i spuna de ce a venit ,dar sfantul i-o lua
inainte si-i zise:
- Stiu de ce ai venit,dar mai intai ia loc aci la masa asta sa cinstim o stacana cu
vin, asa cum se cuvine de bun venit.La indemnul batranului,flacaul se aseza la masa
in timp gazda sa scoase dintr-o firida a stancii o plosca veche cu un dop de
cocean.In timp ce pustnicul turna in stacane ,Ionica cel sarac mai avu timp sa
observe ca lichidul ce curgea , parea a fi un vin dar ceva mai gros decat unul
obisnuit.Dupa ce dadu pe gat continutul,tanarul mai apuca sa-i spuna ca e sarac,si
ca il roaga sa-i dea un sfat care ar putea sa sa-limbogatzeasca,apoi o amortzeala
placuta il invalui si cazu cu capul pe masa unde adormi bustean.In vis ii aparu
batranul pustnic langa o carutza plina ochi cu galbeni.Intr-o frenezie de
nedescris,batranul striga cat il tineau puterile:
Hai la aur de vanzare, hai la aur de vanzare..
Curios,Ionica cel sarac se apropie neincrezator si-l intreba pe negustor, desi stia el
bine ca n-are nici-o letzcaie in desaga:
- Dar cum dai aurul taicutza?intreba el,cu un aer ce se dorea a fi oarecum
indiferent.
-Ieftin, tare ieftin ,trei galbeni la un buchetzel de lacramioare...
-Bine-bine -zise tanarul, dar de unde flori de margaritar acuma in pragul iernii, niste
crizanteme n'ar fi mai potrivite?
- Nici vorba, ii raspunse negustorul,daca ai flori de lacramioare itzi vand aur daca n-
ai nu vand,si in timp ce-i vorbea un cal de la carutza deveni nelinistit ba chiar incepu
sa tropaie si sa necheze.Negustorul se intoarse spre animal, sa vada care-i cauza si
sa-l linisteasca.Atat i-a trebuit tanarului,ca se si repezi spre carutza si indesa vre-o
catziva pumni de galbeni in desaga.In fine dupa ce mosul isi mai domoli calul ii zise
tanarului :
-Pai daca n-ai flori de margaritar,atunci sa ne vedem cu bine, mai zise negustorul
urcandu-se in caruta si dand bice cailor pleca in treaba lui.Ionica cel sarac pleca si el
in treaba lui bucurandu-se in sine ca acum avea atataaur ca-i ajungea sa traiasca
imparateste zece vietzi,dar in timp ce mergea observa ca din degetele de la maini ii
ies niste firisoare,care tot cresteau atarnand in aer ca niste sfori ce se prelingeau
din degete.Cand prima sfoara atinse pamantul,Ionica cel sarac simtzi ca e priponit.
Si intr-adevar cand si celelate fire atinsera pamantul se transformara in
radacini ,care-l tzintuira locului.Ba mai mult si din picioare incepura sa-i creasca
radacini.In zadar se zbatea flacaul sa scape dar mai puternic se fixa in pamant cu
fiecare zbatere.Vazand ca nu e chip de scapare,Ionica cel sarac inceta sa mai
incerce vre-o salvare si, abatut,astepta sa vada urmarea .La putzin timp, el deveni
un pom in pustie.Pomul inflori iar florile erau de doua feluri:albe si galbene.Din cele
galbene incepura sa apara fructele,care nu erau altceva decat banutzi de aur in timp
ce din cele albe ieseau niste fructe moi , transparente si sarate. Intr-un tarziu Ionica
cel sarac se dumiri ca acele fructe erau lacrimi.
O tristetze sfasietoare il invalui la gandul ca niciodata nu va mai putea reveni la
starea de om,in vreme ce fructele cresteau din ce in ce mai mari, din ce in ce mai
multe.
Curand neputintza de a se misca il duse in pragul nebuniei,cand incordindu-si
ultimele fortze, Ionica cel sarac,izbuti sa se desprinda de sol si-n acea clipa se trezi
cu capul pe masa, in chilia sfantului.Acesta, linistit si-l privea cu intzelegere.
Dupa ce-l lasa un pic sa se desmeticeasca sfantul ii zise cu blandetze :
-Ionica,acum, ca tzi-e desaga plina si te-ai imbogatzit,rau imi pare ca nu te pot
gazdui la noapte ca, dupa cum vezi, chilia mea e prea mica pentru doi,asa ca
soarele fiind inca sus pe cer, ai destul timp sa ajungi acasa.
-Ma bucur ca acum ai ajuns un om bogat,mai adauga el, si conducandu-l pe Ionica
vreo doi pasi se retrase in timpul sau.
[17/09/2016 06:06:59] turtureanu traian: aci e varianta mai bunicica,