Evolutia Europei 1849-1914

Unificarea Germaniei:
Unificarea Germaniei într-un stat național integrat politic și administrativ a avut loc
oficial la 18 ianuarie 1871 în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles din Franța. Principii
statelor germane de până atunci s-au adunat acolo pentru a-l proclama pe regele Wilhelm al
Prusiei ca Wilhelm, împărat al Imperiului German, în urma capitulării Franței după Războiul
Franco-Prusac. Neoficial, tranziția statelor germanofone înspre o organizare federală s-a
desfășurat de-a lungul unui secol de experimente. Unificarea a scos la iveală unele diferențe
religioase, lingvistice și culturale între locuitorii noii țări, iar 1871 reprezintă doar un moment
din procesul continuu de unificare.
Unificarea Italiei:
Unificarea Italiei, conform termenului originar din italiană, Risorgimento, a fost
procesul social, politic și administrativ care a avut ca rezultat final unificarea statelor din
peninsula italiană într-o singură națiune, Italia. Este relativ dificil de a preciza limitele exacte
în timp ale acestui proces, dar majoritatea istoricilor sunt de acord că extensia maximă
temporală a epocii Risorgimento se situează între Congresul de la Viena din 1815 și războiul
franco-prusac din 1871, deși finalizarea efectivă a procesului de unificare s-a produs după
victoria Italiei din Primul război mondial.
Unirea Principatelor Romane:
Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea
secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele
Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica
apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a
dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca
domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara
Românească.
Incercarea de reformare a Imperiului Habsburgic:
Monarhia Habsburgică sau Imperiul Habsburgic este un apelativ neoficial printre
istorici pentru țările și provinciile care au fost conduse de ramura austriacă junioară a Casei
de Habsburg până în 1780, iar apoi de ramura succesoare a Casei de Habsburg-Lorena
(descendenții rezultați din căsătoria Mariei Terezia cu Francisc Ștefan de Lorena) până în
1918. Monarhia a fost un stat compus, format din teritorii din cadrul și din afara Sfântului
Imperiu Roman, unite doar prin persoana monarhului. Capitala dinastică a fost Viena, cu
excepția perioadei dintre 1583 și 1611, când a fost mutată la Praga. Între 1804 și 1867
Monarhia Habsburgică a fost formal unificată ca Imperiul Austriac, iar între 1867 și 1918 ca
Imperiul Austro-Ungar.
Tripla Alianta:
 Tripla Alianță sau Puterile Centrale, cum mai este cunoscută, a fost încheiată între
Germania, Austro-Ungaria și Italia, astfel luând naștere una dintre cele mai faimoase alianțe
din întreaga istorie.

Alianța a fost încheiată la inițiativa cancelarului Otto von Bismarck (“cancelarul de fier” al
Germaniei), fiind, inițial, una de ordin defensiv, adică doar în cazul în care Franța ar fi atacat
pe unul din membrii acesteia, ceilalți ar fi fost nevoiți să intervină și să declare război Franței.
La baza acestei alianțe stă tratatul secret negociat de von Bismarck cu Austro-Ungaria în
1879, care sporea puterea în zonă a celor două state. Austro-Ungaria câștiga un aliat puternic
în lupta de rezistență dusă împotriva expansionismului rusesc, iar Germania devenea și mai
puternică în cadrul eventualelor conflicte cu Franța, refăcută după încheierea războiului din
1870-1871.
Epoca Victoriana:
În istoria Regatului Marii Britanii, Epoca Victoriană a fost perioada domniei reginei
Victoria a Regatului Unit, din 20 iunie 1837 până la moartea ei de pe 22 ianuarie 1901. Epoca
Victoriană a fost precedată de Epoca Georgiană și a fost succedată de Epoca Eduardiană.
Epoca Victoriană s-a suprapus cu o parte a Belle Époque din Franța. În termeni de
sensibilități morale și reforme politice, perioada a început odată cu adoptarea Legii Reformei
din 1832.