TEMA

URL: Un localizator uniform de resurse (sau „Adresă uniformă pentru localizarea

resurselor”, abreviat URL) este o secvență de caractere standardizată, folosită
pentru denumirea, localizarea și identificarea unor resurse de pe Internet, inclusiv
documente text, imagini, clipuri video, expuneri de diapozitive etc. Standardul a
fost introdus de Tim Berners-Lee pentru a fi utilizat în World Wide Web,
specificațiile actuale fiind cuprinse în RFC1738. URL-ul este un caz particular al
unei specificații mai ample numite URI (Identificator uniform de resurse),
standardizat de același W3C.
Schema care este folosită este:
<protocol>://<nume_DNS>/<nume_local>
unde
protocol - este protocolul folosit (de cele mai multe ori HTTPS),
nume_DNS - este numele domeniului pe care se află resursa,
nume_local - este format din calea și numele resursei de pe discul local.
Exemplu de URL: http://ro.wikipedia.org/wiki/Localizator_uniform_de_resurse 

Protocol: În informatică și telecomunicație, un protocol de comunicații este un set

de reguli și norme care permite ca două sau mai multe entități dintr-un sistem de
comunicații să comunice între ele prin transmiterea de informație printr-un mediu
de orice tip prin variația unei mărimi fizice.
Protocoalele controlează toate aspectele comunicațiilor de date, incluzând:

 Cum e construită fizic rețeaua?

 Cum sunt conectate între ele calculatoarele din rețea?
 Cum sunt formatate datele pentru transmitere?
 Cum sunt trimise datele?
 Ce se întâmplă când apar erori și cum se pot corecta erorile?

HTTP: Hypertext Transfer Protocol (HTTP) este metoda cea mai des utilizată
pentru accesarea informațiilor în Internet care sunt păstrate pe servere World Wide
Web (WWW). Protocolul HTTP este un protocol de tip text, fiind protocolul
"implicit" al WWW. Adică, dacă un URL nu conține partea de protocol, aceasta se
consideră ca fiind http. HTTP presupune că pe calculatorul destinație rulează un
program care înțelege protocolul. Fișierul trimis la destinație poate fi un
document HTML (abreviație de la HyperText Markup Language), un fișier grafic,
de sunet, animație sau video, de asemenea un program executabil pe server-
ul respectiv sau și un editor de text. După clasificarea după modelul de referință
OSI, protocolul HTTP este un protocol de nivel aplicație. Realizarea și evoluția sa
este coordonată de către World Wide Web Consortium (W3C).
HTTPS: Secure Hyper Text Transfer Protocol (sau HyperText Transfer
Protocol/Secure, abreviat HTTPS) reprezintă protocolul HTTP încapsulat într-un
flux SSL/TLS care criptează datele transmise de la un browser web la
un server web, cu scopul de a se oferi o identificare criptată și sigură la server.
Conexiunile HTTPS sunt folosite în mare parte pentru efectuarea de operațiuni de
plată pe World Wide Web și pentru operațiunile "sensibile" din sistemele de
informații corporative. HTTPS nu trebuie confundat cu Secure HTTP (S-HTTP)
specificat în RFC 2660.
HTTPS este utilizat pentru 19,24% din totalul domeniului românesc.

FTP: Protocolul pentru transfer de fișiere (sau FTP, din engl. File Transfer

Protocol) este un protocol (set de reguli) utilizat pentru accesul la fișiere aflate
pe servere din rețele de calculatoare particulare sau din Internet. FTP este utilizat
începând de prin anul 1985 și actualmente este foarte răspândit. Numeroase servere
de FTP din toată lumea permit să se facă o conectare la ele de oriunde din Internet,
și ca fișierele plasate pe ele să fie apoi transferate (încărcate sau
descărcate). Webul nu aduce aici mari schimbări, ajută doar ca obținerea fișierelor
să se realizeze mai ușor, având o interfață mai prietenoasă decât aplicațiile
(programele) de FTP. Este posibil să se acceseze un fișier local prin adresa
sa URL, ca și la o pagină de Web, fie utilizând protocolul "file" (fișier), fie pur și
simplu utilizând calea și numele fișierului. Această abordare este similară utilizării
protocolului FTP, dar nu necesită existența unui server. Desigur funcționează
numai pentru fișiere locale.

Hyperlink: Un hiperlink (în engleză hyperlink), sau mai scurt un link, este o

referință, legătură, element de navigație într-un document electronic către alte părți
ale aceluiași document, alte documente sau secțiuni din alte documente, spre care
un utilizator este trimis atunci când accesează elementul de navigație. Mai tehnic
exprimat, un hiperlink este o referință într-un hipertext, care funcțional dă
posibilitatea executării unui salt către alt document electronic (alt hypertext) sau
către o altă poziție a respectivului document (hipertext). Dacă hiperlinkul este
executat, atunci este apelată și conectată direct ținta (destinația) referinței. În
general, termenul hiperlink se referă (hyper) la rețeaua informatică mondială, unde
linkurile (hiperlink) sunt componente de bază. Trebuie înțeles că saltul la destinația
dorită în referință se execută electronic, deci referința este electronic prelucrată. Un
link este asemănător cu referințele și citările folosite în literatură, cu diferența că
destinația hiperlinkului se poate accesa automat și instantaneu, printr-un singur clic
cu mausul.
Termenul hiperlink a apărut în anii 1964-1965, fiind lansat de americanul Ted
Nelson, în cadrul proiectului său intitulat “Project Xanadu”.
Cuvântul englez corespunzător se scrie cu y: hyperlink.
Hiperlinkurile fac parte din elementele de bază ale World Wide Web-ului, dar nu
se limitează la HTML sau Internet. Linkurile se pot folosi în aproape orice
document în format electronic.

Browser web: Un navigator sau un browser (numit

și navigator Internet, browser web, navigator web sau explorator web; „browser”
este un cuvânt englez care se pronunță /'brau.zər/, v. AFI) este
un software (program) ce permite utilizatorilor să afișeze text, grafică, video,
muzică și alte informații situate pe o pagină din World Wide Web, dar și să
comunice cu furnizorul de informații și chiar și ei între ei. O altă definiție:
prin browser se înțelege un program de „navigare” (virtuală) în internet. De aceea,
în loc de cuvântul „browser” se poate folosi și termenul general „navigator” (a nu
se confunda cu aplicația browser a companiei Netscape, numit tot „Navigator”,
acum învechit și nefolosit).
Unele dintre cele mai cunoscute aplicații navigator sunt Microsoft Internet
Explorer, Mozilla Firefox, Apple Safari, Google Chrome, Mozilla Camino, Opera
Software - Opera, Nintendo DS browser și Flock.

Criptarea datelor: În criptografie, criptarea este procesul de mascare

a informației pentru a o face ilizibilă fără cunoștințe speciale. În prezent, este
utilizată în protejarea unei mari varietăți de sisteme, precum e-
comerț, rețele de telefonie mobilă și ATM-urile băncilor.
Criptarea poate fi folosită pentru a asigura discreția și/sau intimitatea, dar și alte
tehnici sunt necesare pentru a face comunicațiile sigure. În mod particular
verificarea integrității și autenticității unui mesaj, de exemplu un cod de
autentificare a mesajelor (CAM) sau semnături digitale. Alt motiv este protecția
împotriva analizei traficului.
Criptarea sau ascunderea codului de software este folosit în protecția copierii de
software împotriva ingineriei inverse, analiza aplicațiilor neautorizată, crack-uri și
pirateria software.

Certificat digital: În criptografia asimetrică, un certificat digital este un document

electronic care certifică asocierea unică între o cheie publică și identitatea unui
subiect (o persoană, o companie, un computer etc.) care pretinde că îl folosește în
contextul procedurilor de criptare. autentificare asimetrică și / sau semnătură
digitală .
Certificatul digital conține informații despre cheie, informații despre identitatea
proprietarului (numit subiect) și semnătura digitală a unei entități care a verificat
conținutul certificatului (numit emitent). Dacă semnătura este validă și software-ul
care examinează certificatul are încredere în emitent, atunci acesta poate utiliza
cheia respectivă pentru a comunica în siguranță cu subiectul certificatului. În
sistemele de criptare a e-mailurilor, semnarea codului și semnătura electronică, un
subiect al certificatului este de obicei o persoană sau o organizație.
Acest certificat, furnizat de o terță parte de încredere și recunoscut (de încredere )
ca autoritate de certificare (CA), este la rândul său autentificat pentru a evita
falsificarea întotdeauna printr-o semnătură digitală sau criptată cu cheia privată a
asociației care apoi furnizează respectivul public asociat. cheie pentru a o verifica.
Cel mai comun format pentru certificatele de chei publice este definit de X.509 .
Deoarece X.509 este foarte general, formatul este restricționat în continuare de
profilurile definite pentru unele cazuri de utilizare, cum ar fi infrastructura cheii
publice (X.509), astfel cum este definită în RFC 5280. Certificatul digital este
imposibil de copiat sau fals și poate fi ușor să fie verificat online (sau prin mobil)
de către potențialul cumpărător. „Costul marginal de producție” al certificatului
digital este aproape de zero, ceea ce înseamnă că chiar și obiectele cu un preț unitar
relativ mic ar putea fi protejate.

Cookies: Un cookie HTTP sau un modul cookie este un text special, deseori

codificat, trimis de un server unui navigator web și apoi trimis înapoi (nemodificat)
de către navigator, de fiecare dată când accesează acel server. Cookie-urile sunt
folosite pentru autentificare precum și pentru urmărirea comportamentului
utilizatorilor; aplicații tipice sunt reținerea preferințelor utilizatorilor și
implementarea sistemului de „coș de cumpărături”.
Termenul „cookie” este un cuvânt englez (biscuit, pronunție: /ˈkuˌki/). În
informatică el este derivat din termenul „magic cookie”, un concept des utilizat
în IT. În general cuvântul „cookie” cu acest sens este folosit și în alte limbi; doar în
terminologia tehnică francofonă s-a încercat traducerea lui prin
termenul témoin („martor”).
Cookie-urile au creat îngrijorare din cauză că ele permit strângerea de informații
despre comportamentul utilizatorilor (în principiu, ce anume pagini web vizitează
și când). Ca urmare, folosirea lor (și a informațiilor culese) sunt supuse în unele
țări unor restricții legale, printre care Statele Unite ale Americii și țările UE.
Tehnicile de tip „cookie” au fost de asemenea criticate pentru faptul că
identificarea utilizatorilor nu e întotdeauna precisă, ca și pentru faptul că prin
intermediul lor se pot executa atacuri informatice.
Există și o serie de păreri greșite despre cookie-uri, cele mai multe bazate pe
impresia (greșită) că ele ar conține întotdeauna cod executabil; în realitate ele sunt
doar texte, și nu pot să execute nicio operație. Ele nu sunt nici spyware și
nici viruși informatici, deși anumite programe antivirus și anti-spyware le pot
detecta.
Cele mai multe navigatoare moderne permit utilizatorului să decidă dacă acceptă
sau nu cookie-uri. Siturilor care le refuză le vor lipsi însă anumite facilități - de
exemplu, într-un magazin virtual nu se va mai putea folosi coșul de cumpărături,
dacă acesta a fost implementat cu ajutorul cookie-urilor.