Universitatea Artifex din Bucuresti

Facultatea de Finante si Contabilitate

Master : Management Organizational

Politici manageriale de fundamentare si reducere a

costurilor de productie

Profesor coordonator:
Conf.univ.dr.Sorin Gabriel Gresoi
Conf .univ.dr.Aurelian Diaconu

Masterand:Bunea Anca-Elena

Bucuresti,2020
Politici manageriale de fundamentare si reducere a costurilor de productie

Costul de producţie reflectă într-o formă sintetică gradul de eficienţă al desfăşurării întregii
activităţi al întreprinderii.
Costul de producţie inseamna valoarea în bani a consumului de factori de producţie necesar
producerii şi vânzării de bunuri materiale şi servicii. Acesta cuprinde cheltuielile cu materii
prime, salarii, combustibili, utilaje si intretinere.
Cunoaşterea costurilor de producţie permite întreprinderii industriale urmărirea reducerii lor
în mod sistematic, în scopul obţinerii unui profit cât mai mare.
Fiind un factor destul de important managementul intreprinderii trebuie sa utilize politici
pentru fundamentarea si reducerea acestuia.
De costul de productie depinde stabilirea preturilor de vanzare a bunurilor (produselor ) si
mentinerea unui echilibru financiar in organizatie.
Pentru a determina corect acest cost compania trebuie sa puna accent pe nevoile
beneficiarilor, dar si sa tina cont de competitori directi
În aplicarea politicilor manageriale de fundamentare a costurilor de producţie se operează cu
noţiunile de cost global, cost global fix, cost global variabil, cost mediu şi cost marginal.
Costul global face referire la urmatoarele tipuri de cheltuieli : cheltuieli cu materii prime,
cheltuieli cu materiale , cheltuieli cu energie si apa si cheltuielile cu salarii.
Costul global este în raport cu volumul de producţie; astfel incât cresterea randamentului
conduce la marirea producţiei, însă nu în acelaşi ritm.
Costul mediu este alcatuit dintr -un cost mediu fix si un cost mediu variabil care aceeasi
structura cu costul global.

Costul marginal face referire la sporul de cost total necesar pentru obţinerea unei unităţi
suplimentare de producţie, el măsoara variaţia costului total pentru o variaţie foarte mică a
cantităţii de producţie.
Pentru a determina corect costul de productie se va tine cont de urmatoarele :
 Costul producţie marfă
 Cheltuieli generale ale întreprinderii
 Costul unitar al produsului
 Program de măsuri pentru asigurarea reducerii costurilor de producţie şi a cheltuielilor
materiale.
 Cheltuieli maxime la 1000 lei producţie marfă
 Cheltuieli materiale maxime la 1000 lei producţie marfă
 Cheltuieli la 1000 lei producţie marfă ale produselor reproiectate şi ale produselor noi.
Determinarea costurilor implica urmatorele actiuni :
-stabilirea principalelor tipuri de cheltuieli ale intreprinderii
-fundamentarea nivelului costurilor de producţie prin luarea în considerare a efectelor ce
pot apare în urma aplicării unor măsuri tehnico-economice.
-elemente de cheltuială în parte atât pentru perioada de plan cât şi pentru perioada de
bază;
Costul de productie
 Pentru determinarea acestui cost se vor folosi doua tipuri de cheltuieli
a) cheltuieli materiale;
b) cheltuieli cu munca vie.
Cheltuielile materiale cuprind : materii prime, materiale auxiliare,combustibili si
energie.
Cheltuielile cu materii prime si materiale fac referire la masurarea urmatoarelor
elemente :
o norma de consum pentru fiecare fel de produs;
o preţul unitar al materiilor şi materialelor.
o cantitatea din fiecare produs în parte;
Cheltuielile cu combustibili fac referire la consumul de combustibil folosit de noile
tehnologii.

Cheltuielile cu energie şi apa includ cheltuieli ocazionate de consumul de energie electrică,
aer comprimat, apă şi abur cumpărate de la unităţi specializate în producerea acestora şi
utilizate pentru aceleaşi nevoi ca şi combustibilul.

Alte tipuri de cheltuieli sunt cele cu amortizarea mijloacelor fixe,acestea fiind determinate de
legislatie.

Cheltuilile cu munca vie includ : salarii,contributiile pentru santate si alte cheltuieli cu

munca vie,cum ar fi : dobânzi bancare; impozite, taxe , amenzi ,penalizari , expertise tehnice
si contabile.

Cheltuielile comune ale sectiilor de productie(generale ale firmei)

Aceste cheltuieli cuprind :

-cheltuieli generale ale sectiilor

-cheltuieli administrativ-gospodaresti

-cheltuieli cu intretinerea utilajelor

-cheltuieli neproductive

Cheltuielile generale ale intreprinderii

o CAS-ul şi cota de protecţie socială aferentă;

o cheltuieli de cercetare, invenţii, inovaţii din interiorul secţiilor;
o cheltuieli pentru protecţia mediului;
o salariile personalului de conducere şi a administrativ al secţiei;

Din grupa cheltuielilor administrativ-gospodăreşti fac parte: reparaţia şi întreţinerea clădirilor
şi a altor mijloace fixe din secţii; heltuieli de detaşare, transferare şi deplasare;
 Cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor cuprind:

1. cheltuieli cu reparaţiile capitale la utilajele şi mijloacele de transport executate cu

forţe proprii şi de terţi;
2. amortizarea utilajelor şi a mijloacelor de transport ale secţiei;
3. uzura, reparaţia şi întreţinerea SDV-urilor cu destinaţia specială;
4. cheltuieli cu revizii tehnice, reparaţii curente şi întreţinerea utilajelor şi mijloacelor de
transport.

Cheltuielile neproductive se refera la : lipsurile la inventar ale mijloacelor circulante;

pierderile din întreprinderea din cauze interne si pierderile din casarea mijloacelor
circulante .

Cheltuieli maxime la 1000 lei productie marfa.

Acest indicator ajuta întreprinderea sa stabileasca nivelul cheltuielilor ce vor fi efectuate,

ţinând seama de strategia adoptată în domeniul reducerii cât mai mult posibil a costurilor de
producţie.

Cheltuieli maxime la 1000 lei productie marfa fac referire la urmatorii indicatori : valoarea
producţiei marfă exprimată în preţuri; cheltuieli de producţie la 1.000 lei producţie marfă,
valoarea producţiei marfă exprimată în costuri;

Pentru a determina acesti indicatorii se va tine cont de productie,care trebuie exprimata atat in
costuri,cat si in preturi.

Indicatorii „Cheltuieli de producţie la 1.000 lei producţia marfă” reflecta cheltuielile care au
fost efectuate pentru obţinerea unei producţii de 1.000 lei exprimată în preţuri.

Pentru calcularea acestui indicator se va utiliza urmatoarea formula de calcul :

Σ qi∗ci
¿
Chm 1000 lei= Σqi∗pi *1000
¿
¿

unde:
qi – cantitatea din produsul i;

ci – costul unitar al produsului I;

pi – preţul unitar al produsului i.

Cheltuieli materiale la 1000 lei marfa

Acest indicator trebuie să se încadreze în nivelurile adoptate pentru strategia întreprinderii .

Cheltuieli materiale la 1000 lei marfa se refera la nivelul cheltuielilor cu materiile şi
materialele faţă de valoarea producţiei exprimată în preţuri.

Se determina pe baza urmatoarei formule de calcul :

 Σ qi∗Cmi
Ch m1000 lei= *1000
Σqi∗pi

Cmi – cheltuielile materiale pe unitatea de produs i;

- celelalte variabile îşi păstrează semnificaţia din paragraful anterior.

Pentru a reduce costurile de producţie se recomandă elaborarea unui program concret de

măsuri tehnico-organizatorice,prin care sa se cheltuielile pe fiecare activitate in parte.

Pentru realizarea masurilor trebuie sa se tina cont atat de aspectele economice ,cat si de
cheltuielile care provin din implementarea acestor masuri.

Ca urmare a aplicarii masurilor tehnico-economice ,rezulta:

 economii la fondul de salarii

 reducerea cheltuielilor indirecte;
 cresterea volumului de productie
 reducerea cheltuielilor materiale

Referitor la indicatorii economici,cei mai important sunt:

 termenul de recuperare al cheltuielilor

 economia la cheltuieli materiale
 economie la fondul de salarii
 cheltuieli indirecte(conventionale constante)

Termenul de recuperare al cheltuielilor se calculeaza pe baza urmatoarei formule de

calcul:

T=C/(Cp0-Cp1)*Q/Ca*na

C – cheltuielile efectuate cu aplicarea unor măsuri tehnico-organizatorice; cp0, cp1 –

costul unitar al produsului înainte şi după aplicarea măsurii;

Q – cantitatea planificată de producţie;

Ca – cheltuielile de achiziţionare a utilajului folosit în aplicarea măsurii; na – procentul de

amortizare anuală a utilajului.

Pentru economia cheltuielilor materiale se utilizeaza urmatoarea formula :

Emnc=(Nco-Nc1)*Q*P,

Nc0 şi Nc1 – norma de consum înainte şi după aplicarea măsurii;

Q – cantitatea planificată de produse;

P – preţul unitar al materiei prime.

 Economia la fondul de salarii se calculeaza pe baza urmatoarei formule:

Efs=(Nt0-Nt1)*S/60*Q

Nt0, Nt1 – norma de timp a produselor înainte şi după aplicarea măsurii; s – salariul
tarifar orar al operaţiei pentru care s-a redus norma de timp; Q – cantitatea planificată de
producţie.

Cheltuieli conventionale se determina pe baza urmatoarei formule :

Ece=(Cc/Q0)-(Cc/Q1)*Q1

Cc – volumul cheltuielilor convenţional constante;

Q0, Q1 – volumul producţiei înainte şi după aplicarea unei măsuri tehnico- organizatorice.

Politici de reducere a costurilor

Compania realizeaza produse fără a controla permanent costurile totale, aplicând peste
această valoare o marjă de câştig, prin care obtine venituri suplimentare si se dezvolta.

Pretul de vanzare se obtine adunand costul de productie cu marja de câştig.

In contextul actual pretul de vanzare este dictat de concurentii de pe piata,iar marja de castig
devine defapt diferenta dintre cost si pret.

Astfel compania are 2 modalitati de actiona :

-sa reduca pretul produsului pentru castiga un avantaj concurential

-sa obtina o marja mai mare.

Reducerea productiei neterminate

Pentru realizarea produselor firmele utilizeaza diferite cheltuieli, cum ar fi: cheltuieli cu
materii prime, materiale, taxe. Atunci cand produsul ramane pe stoc sau nu este achizitionat
de client, intreprinderea trebuie sa reia ciclul de productie.

Productie neterminata se refera la totalitatea obiectelor muncii aflate în stadiul producţiei,
care nu sunt produse finite.

Din momentul introducerii în procesul productiv materiile prime devin producţie
neterminată, la valoarea acestora adăugându-se cheltuielile legate de transformarea lor,
evidenţiate contabil în contul de cheltuieli în curs.

Diminuarea produselor neterminate se poate realiza prin :

-reducerea cheltuielilor de fabricatie

-reducerea costurilor materialelor si materiilor prime

-utilizarea unor metode pentru a reduce stagnarile.

Termenul comercial

Intreprinderile stabileau termenul de realizare in functie de perioada de fabricatie,la care se

adauga o marja.Acesta este calculat pe baza urmatoarei formule :

Termen comercial =durata de fabricatie+marja de siguranta

Reducerea costurilor de productie este foarte importanta deoarece asigura cresterea volumului
de productie prin utilizarea acelorasi resurse umane si materiale, cresterea profitului si
reducerea preturilor.

Pentru a reduce costurile se utiliza urmatoarele metode :

-cresterea productivitatii muncii

-imbunatatirea capacitate de productie

-reducerea cheltuielilor administrative

-reducerea normelor de consum cu materii prime.

 Bibliografie

1.Gresoi Solin Burga Andrei ,Alina Grigore-Managementul productiei -sinteze

teoretice si studiu de caz ,editura Terrnostra Bucuresti,2012

2.Badea Florica-Managementul Productiei ,Editura Ase,2005

3.Barbulescu C.Bargu -Managementul productiei vol 1 si 2 ,Editura Tribuna

Economiei ,Bucuresti,2002

4. Managementul costurilor de productie si importanta lui in managementul

modern,Florin Andrei,Editura Ase,2002