114

E&E-C2

Capitolul 9

Stabilizatoare de tensiune continuă

1. Clasificarea stabilizatoarelor
de tensiune continuă

Pentru o funcţionare corectă a aparaturii electronice şi

pentru asigurarea preciziei funcţionării ei sunt necesare în
multe situaţii tensiuni de alimentare constante. Pentru aceasta
se utilizează stabilizatoare de tensiune continuă conectate între
sursa de tensiune continuă nestabilizată) şi sarcină.
Schema bloc ce prezintă locul şi rolul stabilizatorului într-un
circuit de alimentare se prezintă în figura 9.01.
Sursa S este adesea
constituită dintr-un redresor
cu filtru conform celor
cunoscute.
Rezistenţa de
sarcină RS are semnificaţia consumatorului constituit din
aparatul (circuitul) electronic alimentat. Corespunzător
modului în care se obţine efectul de stabilizare deosebim:
- stabilizatoare parametrice
- stabilizatoare cu reacţie
- stabilizatoare în comutaţie
Stabilizatorul parametric utilizează componente
electronice cu caracteristică curent-tensiune pronunţat
neliniară. Acestea se caracterizează prin faptul că tensiunea la
bornele lor variază puţin în condiţiile unor variaţii
semnificative ale curentului prin ele.
Ele sunt simple, asigură performanţe modeste şi sunt utilizate
ca elemente de referinţă sau ca stabilizatoare auxiliare.
Stabilizatoarele cu reacţie sunt cele mai utilizate, ele
 115
E&E-C2
furnizând tensiunea de ieşire constantă în urma unui proces de
reglare. La rândul lor,acestea sunt de două feluri:
- cu element de reglare serie
- cu element de reglare paralel.
Stabilizatoarele în comutaţie funcţionează pe un alt
principiu decât cele două enumerate. Indiferent de tipul său,
stabilizatorul de tensiune se apreciază prin trei parametri esen-
ţiali:
- coeficientul de stabilizare,

9.01

- rezistenţa de ieşire

9.02

- coeficientul de temperatură

9.03

În relaţiile de mai sus  este temperatura, iar celelalte

notaţii corespund figurii 9.01. Conform definiţiilor de mai sus
parametrii menţionaţi caracterizează funcţionarea
stabilizatorului în condiţiile variaţiilor singulare (unice) ale
tensiunii de intrare sau curentului de sarcină respectiv
temperaturii.
 116
E&E-C2

2. Stabilizatoare parametrice

2.1. Stabilizatoare parametrice cu diodă Zener

Funcţionarea unui asemenea stabilizator se bazează pe

caracteristica curent-tensiune cunoscută a diodei Zenner.
Schema stabilizatorului se
prezintă în figura 9.02.
Valorile coeficientului de
stabilizare, rezistenţei de ieşire şi
coeficientului de temperatură
sunt date de relaţiile:

9.04

9.05

9.06

Prin urmare, exceptând coeficientul de stabilizare (care

creşte o dată cu creşterea lui R, implicând şi scăderea
randamentului energetic al stabilizatorului) performanţele
stabilizatorului parametric sunt determinate exclusiv de
caracteristicile diodei Zenner utilizate.

2.2. Stabilizator parametric cu diodă

Zener şi repetor pe emitor

Un asemenea stabilizator utilizează un ansamblu

compus din elementul parametric Dz şi un tranzistor cu rol de
 117
E&E-C2
element de reglare serie, funcţionând în conexiune colector
comun.
Schema sa de principiu se prezintă în figura 9.03.
Acţiunea de stabilizare este determinată de faptul că
tranzistorul T preia
variaţiile tensiunii de intrare
(prin modificarea tensiunii
sale colector-emitor) şi pe
cele ale curentului de
sarcină (prin modificarea
tensiunii bază - emitor).
Aşa cum va rezulta,
preluările sunt parţiale. Se observă că tensiunea stabilizată este
dată de relaţia:

9.07

9.11

Acest stabilizator permite obţinerea unui coeficient de

stabilizare de ordinul zecilor, acesta depinzând sever de dioda
Zenner aleasă.
 118
E&E-C2

Rezistenţa de ieşire se calculează utilizând acelaşi

circuit echivalent din figura 9.04, prin anularea variaţiei u i şi
înlocuirea ei cu rezistenţa internă a redresorului, Rir, conform
figurii 9.05.

9.14

3. Stabilizatoare cu reacţie

Aşa cum s-a arătat, stabilizatoarele cu reacţie pot fi:

- cu element de reglare paralel - ERP
- cu element de reglare serie - ERS
Schemele bloc ale celor două tipuri de
stabilizatoare cu reacţie se prezintă în figura 9.06. Se observă
că în structura ambelor stabilizatoare este prezent elementul de
reglare (serie sau în paralel) şi circuitul de comandă CC.
Conform schemei bloc, stabilizatorul cu ERP
funcţionează în felul următor:
Circuitul de comandă CC supraveghează valoarea
tensiunii pe sarcină, US. Dacă aceasta este mai mare decât
 119
E&E-C2
valoarea prescrisă (dorită) ERP va fi comandat în sensul
creşterii IER. Întrucât:

9.15
creşterea curentului prin elementul de reglare va determina
scăderea tensiunii pe sarcină US.
Dacă dimpotrivă, US este mai mică decât valoarea
dorită, ERP va fi comandat în sensul reducerii curentului
IER ceea ce are ca rezultat creşterea tensiunii pe sarcină,
conform aceleaşi relaţii 9.15.
Conform schemei bloc un stabilizator cu ERS
funcţionează în felul următor:
Circuitul de comandă CC supraveghează valoarea
tensiunii pe sarcină. Dacă aceasta este mai mare decât valoarea
prescrisă ERS va fi comandat în sensul reducerii curentului de
sarcină, ţinând seama de faptul că:

9.16

Dacă dimpotrivă US este mai mică decât valoarea

prescrisă, ERS va fi comandat în sensul creşterii I S
determinând conform relaţiei 9.16 creşterea US. Din
examinarea funcţionării celor două tipuri de stabilizatoare cu
reacţie rezultă câteva concluzii şi anume:
1. Ambele conţin câte un element de reglare
reprezentabil ca un tripol (element de reglare generalizat).
2. În timp ce în cazul stabilizatorului cu ERP, controlul
US se efectuează prin operare indirectă asupra curentului de
sarcină IS (reglând IER) în cazul stabilizatorului cu ERS se
operează direct asupra IS.
3. Circuitele de comandă comportă atât asemănări cât şi
deosebiri, aşa cum va rezulta pe parcursul expunerii.
 120
E&E-C2
3.1. Stabilizatoare cu ERP

Stabilizatoarele cu ERP se împart la rândul lor în două

categorii, conform structurii circuitului de comandă şi anume:
a. stabilizatoare cu ERP fără amplificator de eroare
b. stabilizatoare cu ERP cu amplificator de eroare
Stabilizatoarele din prima categorie se caracterizează
prin aceea că circuitul de comandă constă într-un element pasiv
de circuit, exemplul tipic de asemenea stabilizator fiind
prezentat în figura 9.07.
Acest stabilizator asigură
performanţe modeste, iar
tensiunea de ieşire nu este
ajustabilă.
Stabilizatoarele din a
doua categorie conţin în structura
circuitului de comandă un
element amplificator. Schema bloc generală a unui stabilizator
cu ERP şi amplificator
de eroare AE se prezintă
în figura 9.08. Se
observă că în structura
circuitului de comandă
pe lângă amplificatorul
de eroare AE sunt
incluse referinţa Re şi
 121
E&E-C2
traductorul de tensiune T. Aşa cum se va vedea, nu în cazul
fiecărei scheme concrete pot fi individualizate strict elementele
menţionate, existând interferenţe funcţionale.
În figura 9.09 se prezintă două variante concrete de stabilizator
cu ERP şi amplificator de eroare. În schema b pot fi
individualizate amplificatorul de eroare, constituit din
tranzistorul T2, ER constituit din tranzistorul T1 şi rezistenţa de
putere R, referinţa Re constituită din dioda Zener Dz şi
traductorul de tensiune realizat cu divizorul rezistiv ajustabil
R1, R2, P.

3.2. Stabilizatoare cu ERS

Stabilizatoarele cu reacţie cu ERS se realizează doar în

varianta cu amplificator de eroare. În sensul celor de mai sus,
schema bloc a unui
asemenea stabilizator se
prezintă în figura 9.10. Un
exemplu tipic de
stabilizator cu ERS şi AE
se prezintă în figura 9.11.
Şi în cazul acestui
stabilizator pot fi
individualizate elementele din schema bloc, după cum
urmează:
- ERS constituit din
tranzistorul T
- AE realizat cu
tranzistorul T1 ca
ele-ment activ şi
elementele pasive
aferente
- Re realizată cu dioda
Zener Dz şi rezistenţa de
polarizare R1
 122
E&E-C2
- Tr realizat cu divizorul ajustabil R3, R4, P.

Comparând performanţele stabilizatoarelor cu reacţie se

ajunge la următoarele concluzii:
- performaţele stabilizatoarelor cu ERS sunt mai bune
decât ale celor cu ERP
- stabilizatoarele cu ERS necesită circuite de protecţie
la supracurent şi scurtcircuit, spre deosebire de cele cu
ERP la care pericolul suprasolicitării la scurtcircuit nu
există.
- stabilizatoarele cu ERS au un randament energetic
superior celor cu ERP.
Ţinând seama de faptul că în ansamblu, chiar mai
costisitoare fiind, stabilizatoarele cu ERS asigură performaţe
net superioare, au existat preocupări continue pentru îmbunătă-
ţirea performanţelor acestora.

3.3 Stabilizatoare integrate

Calea cea mai sigură de obţinere a unor stabilizatoare

performante este utilizarea circuitelor integrate specializate.
Reprezentativ pentru categoria circuitelor integrate
stabilizatoare de tensiune este tipul 723 fabricat în ţara noastră
sub indicativele A 723 şi ROB 723.
Circuitul are schema
bloc internă prezentată în
figura 9.12.
El conţine toate
elementele schemei bloc din
figura 9.10, necesare pentru
realizarea unui stabilizator cu
ERS care să poată furniza un
curent maxim de 150 mA. În
acest sens în structură au fost integrate:
 123
E&E-C2
- referinţa de tensiune Ur, stabilizată cu temperatura şi
tensiunea de alimentare, având conform datelor de
catalog valoarea + 7,15 V  0,2 V
- amplificatorul de eroare diferenţial AE
- elementul de reglare serie realizat din tranzistorul
compus T14, T15
- tranzistorul T16 pentru asigurarea pro-tecţiei la
supracurent.

3.4. Elemente de reglare

Aşa cum s-a mai arătat, din punct de vedere funcţional

elementele de reglare serie şi paralel sunt identice, tratarea lor
putându-se efectua sub forma ele-
mentului de reglare generalizat
reprezentabil printr-un tripol ca cel din
figura 9.15.
Semnificaţia notării bornelor (polilor) de
acces este:
I - intrare; E - ieşire; C - comandă.
În continuare se prezintă câteva ERS folosite curent la
realizarea stabilizatoarelor.

3.4.1. ER cu un tranzistor

Acesta este cel mai simplu şi cel mai des utilizat,

structura sa se prezintă în figura 9.16
Se observă că din punctul de vedere al bornelor de
intrare şi ieşire, elementul
de reglare este
bidirecţional, alegerea
modului de conectare fiind
 124
E&E-C2
determinată de considerente ce nu fac obiectul prezentării de
faţă.

3.4.2. Element de reglare de tip tranzistor

compus în conexiune Darlington

Aşa cum s-a arătat performanţele unui stabilizator sunt

determinate şi de valoare rezistenţei de intrare a elementului de
reglare.
Totodată sunt des întâlnite cazurile când stabilizatorul
este realizat cu un circuit integrat şi acesta trebuind să
furnizeze curentul de comandă al ER, dat de relaţia:

9.20

ar fi solicitat la o disipaţie termică excesivă. Din acest motiv se

apelează la utilizarea unor tranzistoare compuse în conexiune
Darlington conform schemei din figura 9.17.
Utilizarea unui asemenea ER este afectată de restricţia
numărului de tranzistoare din structură.
În acest sens se observă că
valoarea curentului de comandă
este:

9.21
Se poate arăta că pentru ca
elementul de reglare să îşi păstreze capacitatea de funcţionare
este necesară îndeplinirea condiţiei:
 125
E&E-C2

9.22

Pentru ca să nu apară pericolul neîndeplinirii condiţiei

menţionate, în structura unui asemenea element de reglare se
introduc rezistenţe de “fugă” conectate între baza şi emitorul
fiecărui tranzistor component. La performanţele acuale ale
tranzistoarelor, ţinând cont şi de recomandarea conform căreia
nu este indicată utilizarea a mai mult de două tranzistoare în
cazul folosirii stabilizatoarelor integrate, condiţia 9.22 este
relativ uşor de îndeplinit în condiţiile unei proiectări îngrijite.

3.4.3. ER format din mai multe tranzistoare

conectate în paralel

În cazul în care puterea disipată maximă admisibilă pe

tranzistorul final al ER este insuficientă pentru a asigura
curentul de sarcină maxim
se recurge la conectarea în
paralel a mai multor
tranzistoare conform
configuraţiei prezentate în
figura 9.18.
Întrucât parametrii
tranzistoarelor finale nu
sunt egali în serie cu
fiecare din ele se
conectează rezistenţele de
egalizare R1, R2, şi R3, calculate cu relaţia aproximativă:

9.23
4. Protecţia elementului de reglare
şi a sarcinii
 126
E&E-C2

4.1. Protecţia elementului de reglare la supracurent

Aşa cum s-a arătat, elementul de reglare paralel este

autoprotejat la scurtcircuit sau/şi suprasarcină prin însăşi
construcţia stabilizatorului, în timp ce un scurt circuit sau o
suprasarcină sunt fatale pentru ERS realizat sub una din
formele din figurile 9.16, 9.17, 9.18.
Adesea, defectarea însemnând scurtcircuitarea colector-
emitor a tranzistorului final din componenţa ERS, sunt puse în
pericol sever circuitele alimentate prin intermediul
stabilizatorului.
Întrucât ”protecţia” prin siguranţe fuzibile nu este
aplicabilă datorită faptului că timpul de rupere al acestora este
mult mai mare decât cel
în care ERS supus
suprasarcinii se distruge,
rămâne ca unică soluţie
protecţia electronică. Un
exemplu de circuit de
protecţie se prezintă în
figura 9.20.
 127
E&E-C2

El funcţionează în felul următor:

Atâta timp cât curentul de sarcină este mai mic decât
valoarea maximă, tranzistorul T este comandat la saturaţie prin
curentul de bază asigurat prin R1.
Întrucât:

9.24

diodele D1 şi D2 sunt blocate.

Deoarece rezistenţa R este astfel dimensionată încât:

9.25

dacă şi când curentul de sarcină atinge valoarea

maximă, diodele D1 şi D2 se deschid şi şuntează parţial
joncţiunea bază-emitor a tranzistorului T limitând curentul prin
acesta la valoarea:
 128
E&E-C2

9.26

protejând ERS.
Circuitul lucrează în această fază ca un stabilizator
(limitator) de curent. Dacă cauza ce a determinat suprasarcina
se menţine, prin circuite ce nu sunt prezentate în această figură
se acţionează o siguranţă fuzibilă sau un releu de protecţie.
În cazul surselor stabilizate unde probabilitatea apariţiei
suprasarcinilor sau/şi scurtcircuitelor este mare, protecţia se

concepe astfel încât după

dispariţia cauzei acesteia să se revină automat la starea de
funcţionare normală. În figura 9.21 se prezintă un circuit de
protecţie prin limitare cu întoarcere, el realizând o
caracteristică de limitare a curentului de sarcină având
formadin figura 9.22.
La depăşirea valorii:

9.27
 129
E&E-C2
tranzistorul de protecţie intră în conducţie şi preia o parte din
curentul de comandă al ERS, determinând scăderea curentului
de sarcină. În caz de scurtcircuit, curentul este limitat la
valoarea:

9.28

4.2. Protecţia sarcinii împotriva supratensiunilor

Defectarea ER, indiferent că este vorba de un

stabilizator cu ERS sau unul cu ERP poate produce cu mare
probabilitate creşterea tensiunii de
ieşire la valori ce pun în pericol
circuitele alimentate, mai cu seamă
dacă este vorba de circuite integrate.
În asemenea cazuri se impune
protecţia sarcinii împotriva
supratensiunilor.
Un circuit ce realizează o astfel de
protecţie se prezintă în fgura 9.23. El este conectat la ieşirea
stabilizatorului şi funcţionează în felul următor:
Circuitul de comandă al tiristorului Th monitorizează
evoluţia tensiunii de sarcină şi în cazul în care aceasta creşte
peste valoarea reglată comandă tiristorul care intră în conducţie
şi scurtcircuitează sarcina RS. În continuare, dacă există
siguranţe fuzibile în amonte acestea se vor arde întrerupând
sever alimentarea circuitelor din aval, sau se vor da comenzi de
inhibare în scop de protecţie a circuitelor alimentate.