DEZVOLTAREA PLANTELOR

Dezvoltarea plantelor include ansamblul de modificări calitative, coordonate

genetic, care determină parcurgerea fazelor ontogenetice (de tinereţe, maturitate şi
senescenţă) şi conduc la realizarea capacităţii de înmulţire a plantelor.
Procesul de dezvoltare se desfăşoară paralel cu cel de creştere, iar momentul
culminant al acestui proces îl constituie formarea organelor de reproducere a florilor.
Din punctul de vedere al duratei de dezvoltare şi după numărul de înfloriri şi
fructificări, plantele sunt grupate astfel:
 plante monocarpice, cu înflorire şi fructificare o singură dată în viaţă. Acestea pot fi:
- plante efemere, care parcurg ciclul de dezvoltare în circa 5-6 săptămâni;
- plante anuale, care îşi încheie ciclul de dezvoltare într-o singură perioadă
de dezvoltare;
- plante bianuale, care parcurg fazele de dezvoltare în două perioade de
vegetaţie;
 plante policarpice, dintre care fac parte:
- plantele perene, care au o perioadă de dezvoltare de mai mulţi ani şi
înfloresc pe tot parcursul perioadei de maturitate. Ele pot fi erbacee şi
lemnoase;
 plante pleiociclice, care parcurg fazele de dezvoltare în mai mulţi ani, dar înfloresc şi
fructifică o singură dată în viaţă.
În cazul plantelor anuale, perioada de dezvoltare este delimitată în modul următor:
 faza de tinereţe se caracterizează prin predominarea procesului de creştere, de
diferenţiere, iar la sfârşitul acestei faze are loc transformarea meristemului vegetativ
di muguri în meristem floral (inducţia florală);
 faza de maturitate corespunde cu perioada în care plantele înfloresc şi fructifică;
 faza de senescenţă reprezintă o continuare a fazei de maturitate, în care producţia
scade şi predomină procesele de biodegradare şi care precede moartea plantei.

Evidenţierea rolului temperaturii asupra dezvoltării plantelor

Un mare număr de plante nu pot înflori decât în cazul în care dispun de
posibilitatea parcurgerii unui anumit număr de zile, în funcţie de particularităţile de
specie, în cursul cărora temperatura este scăzută şi cuprinsă între anumite valori
caracteristice pentru specia dată. Este cazul plantelor bienale, care, în primul an formează
o rozetă de frunze, iar în al doilea an, după parcurgerea perioadei de frig din timpul iernii,
înfloresc şi fructifică.
Se seamănă toamna grâu de toamnă (pe o parcelă în câmpul experimental), iar în
primăvara următoare (devreme) se seamănă acelaşi soi în vase de vegetaţie, care se ţin în
camera de vegetaţie, pentru a feri plantele răsărite de temperatura scăzută a mediului
extern.
La sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai se îndepărtează cu ajutorul unui ac
spatulat la câteva plantule din ambele loturi, frunzuliţele care acoperă conul lor de
creştere. Examinând conurile de creştere la microscop se va putea constata că la
plantulele care au fost supuse frigului din timpul iernii, deci au fost vernalizate, conul de
creştere prezintă o serie de onduleuri, care reprezintă primordiile viitoarelor spiculeţe, în
timp ce conurile de creştere ale plantulelor care nu au beneficiat de parcurgerea unei
perioade de frig, sunt netede. Plantulele care au beneficiat în timpul iernii de acţiunea
temperaturilor scăzute, sunt capabile să înflorească, după parcurgerea fotoperiodismului,
în timp ce la cele nevernalizate înflorirea şi fructificarea vor fi tardive şi slabe.

Evidenţierea rolului luminii asupra dezvoltării plantelor

La multe plante, chiar dintre cele cu vernalizare obligatorie, trecerea de la faza de
creştere vegetativă la faza de reproducere, marcată de formarea florilor, este condiţionată
şi de parcurgerea, în funcţie de particularităţile de specie, a unui număr anumit de zile cu
o anumită durată a perioadei de lumină, deci a unui anumit fotoperiodism.
Se cultivă plante de salată sau muştar (lotul 1), crizanteme sau soia (lotul 2),
porumb sau floarea soarelui (lotul 3).
După răsărirea plantelor, se ţine câte un vas de vegetaţie din fiecare lot în condiţii
de zi scurtă (de 8 ore).
Făcând observaţii periodice asupra plantelor se va putea constata că:
 plantele din lotul 1 vor înflori şi se vor dezvolta normal numai în condiţii de zi
lungă. Cele ţinute în condiţii de zi scurtă nu înfloresc sau înfloresc cu întârziere şi
slab;
 plantele din lotul 2 înfloresc numai în condiţii de zi scurtă, iar în zilele lungi nu
înfloresc sau înflorirea lor este întârziată;
 plantele din lotul 3 înfloresc la fel de bine şi în acelaşi timp atât în condiţii de zi
lungă, cât şi în condiţii de zile scurte.
Experimentul demonstrează că după cerinţele lor faţă de lungimea fotoperioadei,
adică a perioadei de lumină a zilei, unele plante sunt de zi lungă, altele de zi scurtă, iar
altele sunt indiferente faţă de lungimea perioadei de lumină a zilei.