Unitatea de învăţare 2

OBIECTUL DE STUDIU AL ECONOMIEI POLITICE

CUPRINS

Obiectivele unităţii de învăţare nr.2.....................................................19

2.1. Definiţia şi obiectul de studiu al economiei politice......................19
2.1.1. Fenomenele, procesele şi legile economice.................................23
2.1.2. Importanţa însuşirii ştiinţei economice..................................... ..24
2.2. Microeconomia şi macroeconomia.................................................26
2.3. Economia pozitivă şi economia normativă.....................................27
2.4. Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare.......................28
2.5. Lucrare de verificare Unitatea 2.....................................................29
2.6. Bibliografie pentru Unitatea 2........................................................29

Obiectivele Unităţii de învăţare 2

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
 identificaţi originea conceptului de economie;
 cunoaşteţi obiectul de cercetare al ştiinţei economice;
 precizaţi conţinutul activităţii economice;
 delimitaţi fenomenele şi procesele economice;
 definiţi legile economice;
 remarcaţi specificul microeconomiei şi macroeconomiei;
 departajaţi economia pozitivă de cea normativă;
 conştientizaţi importanţa şi necesitatea însuşirii cunoştinţelor
economice.

2.1. Definiţia şi obiectul de studiu al economiei politice

Noţiunea de economie îşi are originea în două cuvinte greceşti:
oikos=casă, gospodărie şi nomos=normă, lege. Ea a fost pusă în
circulaţie de filosoful grec Xenophon (430 – 355 î. Ch.) prin lucrarea
Oikonomia. La origine conceptul respectiv desemna administrarea
gospodăriei.
Astăzi acest concept are două semnificaţii majore:
a) acţiunile şi activitatea prin care oamenii, colectivităţile şi
societatea îşi asigură cele necesare traiului;
b) ştiinţa care studiază şi explică bazele şi legile acestei
activităţi. Ulterior, o lungă perioadă această ştiinţă se va numi
economie politică.

1
 Conceptul respectiv a fost lansat în anul 1615 de către Antoine
de Montchrestien prin publicarea Tratatului de economie politică, o
carte despre finanţele publice, despre normele de gospodărire a
statului. Între epoca în care termenul a fost utilizat pentru prima dată
în Antichitate şi perioada actuală, economia ca realitate şi
componentă a vieţii sociale şi ca ştiinţă a parcurs un drum lung şi
complicat. Acest drum a pus în evidenţă un lucru elementar şi în
acelaşi timp fundamental: omul şi societatea nu pot să existe şi să se
dezvolte decât în condiţiile în care îşi produce cele necesare traiului.
Ca realitate constituită din ansamblul activităţilor, ramurilor şi
gospodăriilor sau întreprinderilor care produc şi comercializează
aceste bunuri, economia contemporană se deosebeşte fundamental de
cea din Antichitate.
În Antichitatea greacă şi chiar în cea romană, nivelul producţiei
era redus, iar întreprinderile, cu mici excepţii, aveau dimensiuni
artizanale. În Evul mediu, datorită fărămiţării feudale, economia
progresează lent şi cu diferenţe mari de la o zonă la alta.
Renaşterea, dezvoltarea comerţului, dezvoltarea manufacturilor,
şi mai ales, revoluţia industrială de mai târziu din Europa veacului al
XVIII-lea aveau să impulsioneze tot mai puternic atât producţia de
bunuri materiale şi creşterea bogăţiei, cât şi dezvoltarea comerţului
intern şi a schimburilor între popoare. Ca urmare, s-au intensificat
preocupările pentru înţelegerea fenomenelor economice, pentru
definirea obiectului de studiu al economiei.
Din analiza concepţiilor şi curentelor de gândire economică
prezentate succint, se desprind o serie de întrebări şi anume: care este
obiectul de studiu al economiei? Există o singură ştiinţă economică?
Dacă da, atunci cum se numeşte aceasta?
Virgil Madgearu, profesor la Academia Comericală din
Bucureşti, arată că, „economia politică nu studiază economia unui
individ sau a unor indivizi trăind izolat, ci raporturile sociale care se
nasc între oameni, cu prilejul activităţii lor economice. Obiectul
ştiinţei economice este viaţa economică.”.
Mihai Manoilescu, profesor la Politehnica din Bucureşti,
Definiţia sublinia: economia este o ştiinţă socială, întrucât ea nu se ocupă de
economiei fenomenele individuale, ci de fenomene cu caracter social, care au un
aspect predominant de materialitate”.
În concluzie, se poate spune că economia este ştiinţa care
studiază producţia, repartiţia, schimbul şi consumul de bunuri
materiale şi servicii în vederea desprinderii legilor şi raporturilor de
condiţionare şi intercondiţionare dintre fenomenele şi procesele
economice, punând în evidenţă metodele şi soluţiile de utilizare
eficientă a resurselor atrase în procesul de satisfacere a trebuinţelor

2
 social-umane.

Test de autoevaluare 2.1.

Care este obiectul de studiu al economiei politice?
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Termenul de ştiinţă economică utilizat frecvent desemnează un

sistem al ştiinţelor acestui domeniu, care cuprinde:
a) ştiinţele economice general-teoretice şi istorice sau
Sistemul fundamentale (Economie politică sau Teoreia economică; Istoria
ştiinţelor economiei naţionale; Istoria gândirii economice sau Doctrine
economice economice contemporane);
b) ştiinţe economice speciale – sau teoretico aplicative: Finanţe;
Monedă şi bănci; Economia muncii ş.a.);
c) ştiinţe economice de ramură (Economia agrară; Economia
industriei; Economia serviciilor; ş.a.);
d) ştiinţe microeconomice (Management, Marketing etc.);
e) ştiinţe de măsurare şi modelare (Statistică, Econometrie ş.a.);
f) Ştiinţe mondoeconomice (Economie mondială; Relaţii
economice internaţionale).
Economia ca ştiinţă are legături cu multe alte ştiinţe: dreptul,
politologia, psihologia, sociologia, matematica etc.

Test de autoevaluare 2.2.

Comentaţi schema de mai jos în care este redat sistemul
ştiinţelor economice:

3
Sistemul ştiinţelor eeconomice

Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

2.1.1. Fenomenele, procesele şi legile economice

Nevoile ca cerinţe obiective ale existenţei şi dezvoltării

4
 societăţii sunt satisfăcute prin activitatea economică.
Activitatea economică - activitate umană prin excelenţă - este
un proces fundamental şi complex, care cuprinde totalitatea actelor
Activitatea şi faptelor privitoare la producerea, distribuirea, circulaţia şi
economică consumul bunurilor materiale şi a serviciilor.
În cadrul activităţii economice se detaşează ca importanţă două
procese esenţiale şi anume producţia şi consumul – aflate în
interdependenţă.
Activitatea economică se desfăşoară în unităţi producătoare de
bunuri economice, prestatoare de servicii, în unităţi de
comercializare a produselor, unităţi finanicar – bancare etc.
Indiferent de nivelul, conţinutul şi forma de manifestare, în
cadrul activităţii economice se desfăşoară o multitudine de fenomene
şi procese economice guvernate de anumite legi economice.
1) Fenomenul economic este manifestarea exterioară a esenţei,
latură a proceselor economice, care se pot constata de oameni pe
Fenomen cale empirică. În raport cu esenţa, fenomenele economice sunt mai
economic bogate în amănunte; ele includ elemente individuale, exterioare şi
vremelnice ale proceselor economice care pot fi percepute în mod
nemijlocit.
2) Procesul economic exprimă transformările succesive,
Proces cantitative şi calitative intervenite în starea activităţii economice; el
economic evidenţiază desfăşurarea în timp şi spaţiu a unui fenomen economic.
Procesele economice cuprind un ansamblu de acte şi activităţi
specifice vieţii economice.
Procesele economice cuprind o serie de operaţiuni care privesc:
 producţia, consumul, exportul, importul;
 operaţiuni de repartiţii (salarii, dobânzi, impozite, rente);
 operaţiuni financiare (credite, operaţii bursiere).
3) Legile economice sunt raporturile generale, esenţiale şi
relativ stabile dintre fenomenele şi procesele economice. Cele mai
Legi multe dintre aceste raporturi sunt de cauzalitate; altele exprimă
economice funcţionalitatea sistemelor economice, iar altele sunt raporturi de
interdependenţă şi variaţie reciprocă a fenomenelor.
În toate cazurile însă, legile economice exprimă relaţii de
profunzime, cu caracter trainic şi de durată care se regăsesc sau care
se impun în activitatea indivizilor participanţi la viaţa economică.

Ca exemplu de legi economice se pot menţiona: legea creşterii

şi diversificării nevoilor economico-sociale, legea creşterii
productivităţii, legea rarităţii resurselor, legea cererii şi ofertei etc.
Legile economice, ca şi legile naturii, au un caracter obiectiv.
Acţiunea legilor economice diferă de acţiunea legilor naturii şi

5
anume:
a) Acţiunea legilor economice sugerează doar ideea de
raporturi constante între anumite fapte, acte şi comportamente
economice; legăturile exprimate de acestea sunt necesare numai dacă
sunt îndeplinite anumite condiţii prealabile.
b) Legile economice acţionează doar ca tendinţe, acţiunea lor
putând fi dejucată de o forţă contrară.
c) Legile economice sunt compatibile cu iniţiativa şi activitatea
individuală.
De asemenea, legile economice se deosebesc şi de legile
juridice, care sunt acte normative adaptate de organele legislative ale
statului.

Tema de reflecţie 2.1.

Analizaţi relaţia fenomene, procese şi legi economice, precum şi
dintre legile economice, legile naturii şi normele juridice.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

2.1.2. Importanţa însuşirii ştiinţei economice

Însuşirea principiilor şi conceptelor formulate de economia
politică este necesară pentru orice membru activ al societăţii.
Exprimând foarte sintetic rolul acestei ştiinţe, cunoscutul economist
şi om politic român George Bariţiu (1812-1893) afirma că „ştiinţa
economică bine cunoscută şi bine aplicată contribuie la sporirea
avuţiei naţionale”.
În condiţiile economiei contemporane modalităţile de utilizare
a resurselor şi de organizare a activităţii la orice nivel devin mai

6
variate şi mai complexe, iar mărimea eforturilor sau cheltuielilor
antrenate sporeşte pe măsură. Ca urmare, atât individul, cât şi
colectivităţile şi societatea în ansamblul său îşi pun mereu şi tot mai
imperativ întrebări asupra modului în care să-şi fundamenteze
alegerile de soluţii şi deciziile de alocare a resurselor, totdeauna
limitate, pentru satisfacerea unor trebuinţe aflate în continuă creştere
şi diversificare.
Libertatea alegerii soluţiilor nu poate avea altă bază mai solidă
decât profunzimea cunoştinţelor asupra proceselor şi fenomenelor
care au loc în viaţa economică, precum şi asupra posibilităţilor de
optimizare a raportului avantaje/dezavantaje, cheltuieli/rezultate. Ca
urmare, este de înţeles insistenţa cu care economiştii clasici sau mai
apropiaţi de timpul nostru au subliniat necesitatea însuşirii temeinice
a cunoştinţelor de către toţi membrii activi ai societăţii. Sunt
edificatoare cuvintele francezului Jean-Baptiste Say: „economia
politică... ne dezvăluie economia societăţii; ea ne arată modul în care
naţiunile îşi procură cele necesare subzistenţei. Or, cum aceste
lucruri sunt datorate eforturilor indivizilor şi cum aceştia sunt cei ce
beneficiază de belşugul general care decurge de aici, nu trebuie să
considerăm economia politică drept o problemă a oamenilor de stat
în exclusivitate: ea este o problemă a tuturor” (Jean-Baptiste Say,
Cathéchisme d`économie politique, 1826).
Pregătirea economică a celor ce muncesc în toate sferele
economiei, în întreprinderi industriale, în instituţii, în gospodăria
personală, precum şi la nivelul întregii economii stă la baza întregii
vieţi economico-sociale. Cheia prosperităţii economice este dată de o
organizare economică sănătoasă. Ţările care adoptă politici ce
încurajează creaţia de avuţie vor progresa, în vreme ce, cele care nu
o vor face, vor continua să stagneze.

Test de autoevaluare 2.3.

Argumentaţi însemnătatea însuşirii ştiinţei economice.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

2.2. Microeconomia şi macroeconomia

Realitatea economică poate fi abordată prin două modalităţi

7
 distincte: microeconomia şi macroeconomia.
Micro- În cazul analizei microeconomice sunt cercetate componentele
eonomie individuale ale unităţilor economice (gospodării, firme de afaceri,
ş.a.). Nivelul de investigare al analizei microeconomice este cel al
întreprinderii şi pieţei unui bun sau serviciu particular.
Analiza microeconomică modernă înregistrează o veritabilă
dezvoltare la sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu economiştii
neoclasici. Tezele şi conceptele marginaliste se află la baza
microeconomiei actuale.
Analiza macroeconomică are drept obiect de cercetare
economia naţională în întregul ei. Ea este interesată în principal de
Macroeco- interacţiunea variabilelor economice agregate la nivelul economiei
nomie naţionale (produs naţional, masă monetară, şomaj, indice de preţuri,
ş.a.). Dezvoltarea teoriei macroeconomice moderne este în bună
măsură rezultatul cercetărilor întreprinse de J.M. Keynes şi de
dezvoltările ulterioare.
Macroeconomia vizează agregarea comportamentelor
individuale ale agenţilor economici la nivelul întregii economii ca şi
efectele globale care rezultă (şomaj, inflaţie, dezechilibrul
schimburilor economice externe) ş.a. Pentru acest nivel de analiză se
utilizează instrumente de observare a economiei naţionale, denumite
contabilitate naţională.
Macro şi microeconomia sunt inseparabile. Orice teorie
macroeconomică se fundamentează pe ipoteze referitoare la
comportamente individuale. Acestea reprezintă aşa-numitele
“fundamente microeconomice ale macroeconomiei”.

Tema de reflecţie 2.2.

Identificaţi propoziţiile specifice microeconomiei şi
macroeconomiei:
1. Rata inflaţiei este mai redusă decât în anii `70.
2. Preţurile alimentelor au crescut luna aceasta.
3. Condiţiile climatice favorabile vor conduce la o recoltă bună
anul acesta.
4. Şomajul în Bucureşti este inferior mediei naţionale.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

2.3. Economia pozitivă şi economia normativă

Economia politică, din perspectiva analizei întreprinse şi a

8
 concluziilor obţinute, poate fi privită ca economie pozitivă şi
economie normativă. Distincţia dintre cele două concepte este relativ
recentă.
John Neville Keynes (tatăl lui J.M. Keynes) delimitează ştiinţa
Analiza pozitivă de ştinţa normativă în termenii în care Milton Friedman
pozitivă procedează în eseul intitulat „Metodologia ştiinţei economice
pozitive”, publicat în anul 1953. Autorul analizează relaţia dintre
ştiinţa economică „pozitivă” sau descriptivă şi cea „normativă” sau
prescriptivă. O asemenea distincţie în cadrul economiei moderne are
în vedere necesitatea ca rezultatele demersului întreprins de ştiinţa
economică să poată fi utilizate în elaborarea politicilor economice.
Există şi alte raţiuni care impun o asemenea delimitare, între acestea
un loc important deţinându-l preocuparea depistării modalităţilor prin
care consideraţiile normative influenţează orientarea cercetării
pozitive.
Economia pozitivă şi economia normativă sunt definite relativ
diferenţiat: astfel, ele apar în calitate de ramuri ale ştiinţei economice,
direcţii principale în abordarea problematicii economice, tipuri sau
faze ale analizei economice, ş.a.
Economia pozitivă operează cu explicaţii obiective sau
ştiinţifice privind funcţionarea economiei. Ea se limitează la
formularea de enunţuri privind faptele şi relaţiile dintre acestea aşa
cum sunt ele. Economia pozitivă poate pune în aplicare un demers
ştiinţific în urma căruia sunt emise ipoteze referitoare la
comportamentele agenţilor economici şi sunt confruntate evoluţiile
unor variabile cunatificabile (preţuri, venituri, ş.a.) cu previziunile
teoretice.
De exemplu, afirmaţia conform căreia creşterea deficitului
bugetar antrenează reducerea nivelului prezent al şomajului însă în
detrimentul ratei inflaţiei, face obiectul analizei pozitive. Rezultă,
aşadar, că numai analiza pozitivă poate recurge pe deplin la demersul
ştiinţific în urma căruia rezultă informaţii în legătură cu ceea ce este.
În schimb, ceea ce trebuie să fie este condiţionat de obiectivele
formulate în economie la un moment dat, precum şi de ierarhizarea
acestora. Toate acestea sunt consecinţele unor opţiuni, ale unor
judecăţi de valoare şi sunt rezolvate decizii de ordin politic. Ele fac
obiectul economiei normative care se preocupă de găsirea celor mai
bune soluţii pentru alocarea resurselor, precum şi a criteriilor de
Economie apreciere a acestora.
normativă Economia normativă oferă prescripţii sau recomandări bazate pe
judecăţi de valoare personale. În general, probleme specifice
macroeconomiei fac obiectul economiei normative (de ex.:
modalitatea de finanţare a deficitului bugetar, nivelul ratei inflaţiei şi

9
a şomajului, ş.a.) Cu alte cuvinte, economia normativă se
concentrează asupra tendinţelor, respectiv asupra a ceea ce va fi.

Temă de autoevaluare 2.4.

Identificaţi afirmaţiile pozitive şi normative:
1. Majorarea ratelor dobânzii stimulează economisirea.
2. Impozitarea excesivă favorizează evaziunea fiscală.
3. Indivizii ar trebui încurajaţi să economisească.
4. Guvernul trebuie să stabilească impozitele astfel încât să nu
descurajeze plata acestora.
Folosiţi spaţiul de mai jos pentru scrierea răspunsului.

Pentru a înţelege mai bine relaţia dintre economia pozitivă şi

cea normativă facem referire la următoarea situaţie: în numeroase
cazuri, ca obiective prioritare ale politicilor economice se înscriu
combaterea înflaţiei şi a şomajului. Însă, modalităţile şi căile care
definesc strategia respectivă sunt definite de ştiinţa economică. În
mod concret, opţiunea pentru o variantă sau alta, prioritatea acordată
unui obiectiv sau altuia nu mai prezintă rezultate ale unor analize
ştiinţifice, ci rezultate ale unor judecăţi de valoare ce ţin cont de
scopurile urmărite de societate la un moment dat. De precizat, însă, că
nu întotdeauna este posibilă trasarea unei linii de democraţie între
problemele ce fac obiectul economiei pozitive şi cele normative;
unele dintre acestea fac obiect de studiu comun. De asemenea, orice
concluzie practică se sprijină pe ştiinţa economică pozitivă. Dar
aceasta nu înseamnă că există o relaţie biunivocă între concluziile de
politică economică şi cele ale teoriei economice pozitive.

2.4. Răspunsuri şi comentarii la Testele de autoevaluare

Test de autoevaluare 2.1.
Elementele definitorii ale obiectului de studiu se referă la:
-economia este o ştiinţă socială;
-cercetează producţia, repartiţia şi schimbul de bunuri şi
servicii;

10
 -formulează legile şi raporturile dintre fenomenele şi procesele
economice;
-studiază metodele şi soluţiile de alocare şi utilizare eficientă a
resurselor.

Test de autoevaluare 2.2.

Din analiza schemei respective se pot desprinde următoarele
concluzii:
-ştiinţele economice alcătuiesc un sistem;
-existenţa celor trei categorii de ştiinţe economice:
fundamentale, teoretico-aplicative şi de graniţă;
-economia politică aparţine ştiinţelor economice fundamentale;
-sistemul ştiinţelor economice are un caracter dinamic, deschis.
Test de autoevaluare 2.3.
Importanţa însuşirii ştiinţei economice rezidă în:
- fundamentarea deciziilor privind alocarea resurselor rare;
- amplificarea eforturilor necesare satisfacerii unor trebuinţe în
continuă creştere şi diversificare;
- optimizarea raportului cost-beneficiu;
- elaborarea de politici economice adecvate;
- formarea pregătirii economice ca premiză a participării active
şi conştiente la viaţa economică şi socială.

Test de autoevaluare 2.4.

Răspunsuri:
1. pozitivă;
2. pozitivă;
3. normativă;
4. normativă.

2.5. Lucrare de verificare pentru Unitatea 2

Elaboraţi un eseu de 2-3 pagini în care să caracterizaţi rolul şi
interdependenţele economiei ca ştiinţă.

2.6. Bibliografie pentru Unitatea 2

1. Gh. Creţoiu, V. Cornescu, I. Bucur, Economie, Ediţia a III-a,
Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011;
2. P. Samuleson, W. Nordhaus, Economie politică, Ed. Teora,
Bucureşti, 2000;
3. G. Whitehead, Economia, Editura Sedona, Timişoara, 1997.

11