CUNIVERSITATEA DE ARTĂ TEATRALĂ ȘI CINEMATOGRAFICĂ „I.L.

CARAGIALE” BUCUREȘTI

JOCURILE TEATRALE FUNDAMENTALE ȘI

PROBLEMELE CONTEMPORANE ALE LICEENILOR
LUCRARE DE ABSOLVIRE A MODULULUI PSIHOPEDAGOGIC
NIVEL II

Coordonator:
prof. univ. dr. Camelia Popa

Student:
Voicu Ștefan Cristian

București
Iunie 2023

Pagină | 1
Cuprins

Argument .................................................................................................3

I. Vârstele elevului...................................................................................5

1.2 Problemele emoționale ale adolescenților...........................................8

1.3 Alegerea carierei și Orele de actorie în școli....................................12

II. Atelierul de dezvoltare personală ,,Laboratorul de teatru ”...............13

2.1 Jocurile teatrale.................................................................................13

2.2 Planuri de lecție (prima jumătate).....................................................15

2.2 Planuri de lecție (a doua jumătate)....................................................17

Concluzii ................................................................................................22

Bibliografie ............................................................................................25

Pagină | 2
 Argument

,,Consider teatrul ca fiind cea mai mare dintre toate formele de artă, cel mai imediat
mod prin care o ființă umană poate împărtăși cu altul sensul a ceea ce înseamnă să fii om.”

- Oscar Wild

De foarte mult timp există o discuție lungă referitoare la faptul că teatrul este o formă de
artă pe moarte. Mulți oameni susțin chiar că această formă de exprimare umană nu poate ține
pasul cu noile metode de a crea și de a consuma povești. Dintr-un anumit punct de vedere au
dreptate. Dacă este să ne uităm ,,pe cifre ” din ce în ce mai mulți oameni preferă să își ia
informația sau să consume divertisment de pe platforme de socializare sau de streaming în
detrimentul mersului la teatru, cinema, etc. Invocând argumentul convenabilității. Fie că acești
oameni au sau nu dreptate, nu putem să nu recunoaștem faptul că teatrul continuă să fie o parte
deosebit de importantă a culturii noastre și contribuie semnificativ la dezvoltarea creatorilor din
toate disciplinele și domeniile. În ciuda acestui lucru, întrebările cu care se confruntă mulți artiști
și iubitori de teatru este: de ce încă avem nevoie de teatru? De ce în continuare citim Caragiale la
școală? De ce în continuare se montează Shakespeare în majoritatea teatrelor de pe mapamond?
De ce încurajăm copiii să participe la activități artistice legate de teatru, muzică, pictură, etc?

După cum a spus savantul și autorul, Samuel L. Backer, când vine vorba de domeniul
actoriei, există „atât de multe funcții câte piese de teatru”. Există doar câteva medii în care
oamenii se pot reunii (cei din postura atât a interpreților cât și a spectatorilor) în care să existe o
colaborare într-o măsură atât de mare. Să faci parte, chiar și pentru câteva momente, dintr-un
grup de oameni care trăiesc, există și respiră unul lângă altul, în special în zilele noastre, când
lumea devine din ce în ce mai virtuală și impersonală, este mai important decât a fost vreodată.

Teatrul nu are doar funcția de divertisment. El poate fi o oglindă a societății și

influențează introspecția. Orice om poate să descopere ceva nou despre el și despre lumea care îl
înconjoară urmărind ceea ce se desfășoară în fața sa, existând multe categorii de teatru care au ca
scop chemarea publicului pentru a descoperii o zonă reflexivă și introspectivă, Samuel Beckett 1

1
Dramaturg, nuvelist și poet irlandez

Pagină | 3
și Bertolt Brecht2 fiind doar câteva nume reprezentative. Dramaturgul german Friedrich Schiller
spune că vizionarea de teatrului live este o piesă puternică de didacticism. „A vedea ceva în fața
ochilor noștri este întotdeauna mai puternic decât descrierea. Prin urmare, înțelegerea legilor
poate fi sporită dacă scena este folosită pentru a afișa adevărurile”

În ultimii ani s-au făcut numeroase cercetări care arată că există multiple moduri prin care
teatrul îmbogățește mințile și viețile celor care participă și/sau îl consumă. Potrivit unor noi
studii publicate în ,,Journal of Experimental Social Psychology3” mersul la teatru ,,în direct”
crește empatia față de grupurile ce apar într-un anumit spectacol și poate influența chiar și
comportamentul caritabil al spectatorului. În timpul studiului, cercetătorii au chestionat 1.500 de
membri ai publicului înainte și după ce au văzut un spectacol de teatru live. Participanții au arătat
schimbări majore în atitudinea față de inegalitatea veniturilor, redistribuirea bogăției,
discriminarea rasială, bunăstare, reglementările corporative, ș.a.m.d. Spectatorul de teatru nu se
conectează doar cu artiștii din fața sa, dar și cu ceilalți participanți din sală. „Cercetările
anterioare sugerează că experiențele comune sau colective sunt mai intense decât cele solitare”.
Acesta este motivul pentru care foarte mulți copii găsesc un soi de alinare în trupele lor de teatru
de la școală. Participarea la teatru conectează oamenii la o comunitate de indivizi pasionați și cu
idei similare care îi pot ajuta pe cei ce se simt marginalizați, izolați sau epuizați de mediile
școlare sau de lucru.

În 2020, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de U.N.A.T.C. a fost făcut un anunț ,, Elevii din
România vor avea posibilitatea de a studia teatrul ca disciplină opțională: "Laboratorul de
teatru", "Eu și scena" sau cursul "Teatrul și noi". Cu ajutorul acestor opționale, elevii își vor
dezvolta creativitatea, competențele de comunicare, dar vor dobândi și competențe socio-
emoționale și un comportament pro-social. ” Desigur că pandemia a îngreunat implementarea
acestor opționale, dar anunțul rămâne unul extrem de important pentru pedagogii din domeniul
teatral dar mai ales pentru elevii din întreaga țară deoarece impactul teatrului asupra tinerilor a
fost demonstrat în mod oficial și consemnat la nivel național. În lumina acestor lucruri, trebuie să
analizăm categoriile de oameni cărora ne vom adresa, în calitate de viitori pedagogi și trebuie să
înțelegem nevoile pe care aceștia le au.

Capitolul 1 – Vârstele Elevului

2
Dramaturg, poet și regizor german
3
Revistă academică publicată de SESP

Pagină | 4
 Pentru desfășurarea unui proces educativ de calitate, este imperios necesar să înțelegem
vârstele școlarului și cum acestea îl influențează fizic și psihic. Metodele de predare și
programele didactice trebuie adaptate în conformitate cu fiecare grup astfel încât să se țină cont
de particularitățile fizice și psihice ale elevilor, interesele lor specifice și capacitățile sau limitele
lor, aferente diferitelor perioade ale dezvoltării

Cele 3 categorii de vârstă în care se împart elevii (care apar îl literatura pedagogică de
specialitate) sunt: Școlarul mic (7-11 ani), Preadolescentul (12-15 ani) si Adolescentul (16-18
ani). Focusul lucrării va fi în principal pe vârsta adolescenței, deoarece jocurile și exercițiile
propuse în a doua parte a lucrării se adresează lor, dar voi analiza celelalte două categorii în
speranța de a găsi o paralelă mai bună referitoare la nevoile și evoluția acestora.

Psihologi dezbat aceste trepte din trei puncte de vedere și anume: dezvoltarea fizică,
acumularea și dezvoltarea psihică unde se poate adaugă perspectiva implicațiilor procesului de
învățare.

Școlarului mic este o vârstă caracterizată de o dezvoltare deosebit de rapidă și de o

creștere notabilă cât și fluctuantă în înălțime și greutate. Aceștia se află în perioada intereselor
tehno-cognitive și intelectuale concrete. Inteligența acestora (în toate formele ei) cunoaște o
amplificare masivă, în ciuda faptului că aceasta este de regulă ancorată în special în concret, în
recunoașterea însușirilor superficiale ale obiectelor cât și a fenomenelor. Școlarul mic începe un
proces de aranjare a ideilor și raționamentelor, ajutându-se de multiple și diverse exerciții
desfășurate la clasă.

Școala stimulează și influențează dezvoltarea acestor preocupări, deoarece în cadrul

învățării sistematizate, elevul este obligat de către circumstanțe să ,,pună mintea la contribuție”
adică să judece, să raționeze, să rețină și să interacționeze afectiv cu cercuri sociale din care
acesta face parte, astfel, percepțiile sale sunt cultivate și filtrate.

Activitățile din cadrul școlii ajută la capacitatea de filtrare și îmbunătățire a cunoștințelor

ce țin de caracteristici ale mediului înconjurător. Ele de asemenea contribuie la dezvoltarea
simțului de observație și multe altele, gândirea acestuia devenind mai coerentă, mai profundă, iar

Pagină | 5
capacitatea de memorie străbate o fază a dezvoltării accelerate, fiind făcută tranziția de la
memorarea mecanică la cea logică.

Preadolescentul trece prin dezechilibre neuro-hormonale puternice dar și prin schimbări

la nivelul corpului. Fetele ajung la finalul etapei de creștere inițială iar băieții recuperează
decalarea de dezvoltare. La această etapă din parcursul copilului acesta exercită o atenție sporită
pentru afirmare în fața oamenilor din jurul său și capătă dorința de independența. Este o perioadă
definitorie pentru că este momentul în care sunt sedimentate bazele identității sale dar și ale
felului în care acesta va interacționa cu mediul înconjurător.

Prin prisma acestor transformări însemnate, puberul are tendința de a-și concentra atenția
asupra propriului său corp, crede despre sine că este adult și se chinuie să se impună. Este o etapă
din viața sa când își formează un set individual de credințe și încearcă să găsească modele pe
care să le urmeze. În multe cazuri aceste modificări duc la complexe de inferioritate,
preadolescentul trecând printr-o criză existențială. Acesta se simte constrâns de normele sociale
și apar primele forme de ,,rebeliune” când începe să se revolte împotriva interdicțiilor dar mai
ales a ,,autorității” care de cele mai multe ori este reprezentată de părinți sau profesori.

Modul de a gândi al preadolescentului cunoaște o semnificativă dezvoltare dinspre

concret la noțiuni mai abstracte, acesta putând să facă deducții, să rezolve probleme cu un grad
crescut de dificultate și să manipuleze ipoteze. Memoria mecanică a acestuia este înlocuită
treptat de cea logică, înlocuind-o pe cea dintâi din cauza contraproductivității ei.

Un aspect crucial pentru domeniul în care noi activăm, este acela al creativității și al
imaginației care își face simțită prezența în detrimentul gândirii reproductive. Maturizarea în
gândire provoacă o dezvoltare morală exponențială. Acesta începe să judece atât faptele sale dar
și ale apropiaților din perspectiva valorilor pe care le-a dobândit dar și din perspectiva normelor
morale acceptate în mod general de societate, chiar dacă, în cele mai multe cazuri, acesta se
opune normelor și convențiilor sociale. Aceste lucruri nu atesta faptul că preadolescentul are un
comportament antisocial. Acesta doar dorește să descopere limita toleranței celorlalți la
rebeliunea sa și să își ,,găsească locul”.

La finalul acestei perioade, percepția preadolescentului devine mai organizată și mai

structurată. Acesta ajunge să fie mai concentrat pe însușirile fundamentale ale fenomenelor și

Pagină | 6
obiectelor din mediul înconjurător, dezvoltând abilități precum voința și atenția ceea ce duce în
mod firesc la optimizarea proceselor perceptive. Este perioada când acesta începe să caute
profunzimea și începe procesul de maturizare.

Adolescența (16-18 ani) este perioada în care omul ajunge la maturitate biologică
deplină. Este o perioadă definită în continuare de schimbări majore ale aspectului fizic dar și de
creșteri explozive în înălțime și greutate. Pentru adolescent, aspectul este una din preocupările
principale, tocmai de aceea este o perioadă în care acesta este predispus la diverse complexe.
Greutatea corporală, acneea, diversele neregularități și multe altele reprezintă factori ce pot duce
la diverse probleme existențiale.

Adolescentul este în continuare în etapa de confuzie identitară, dar la finalul acestei

perioade, se cristalizează identitatea de sine. Capacitățile de percepție superioare permit
elaborarea unui sistem de gândire logică și sistematică. Se creează o capacitate de gândire
abstractă însemnată și acesta utilizează raționamente ipotetico-deductive. Supraestimarea
adolescentului în ceea ce privește capacitățile sale poate să fie o cauză a nereușitei dar și
subestimarea poate provoca ulterior reducerea oportunităților de dezvoltare și frica de asumare a
responsabilităților.

În această perioadă adolescentul face singur alegeri legate de rolurile sociale, acest lucru
venind în întâmpinarea unei autonomii mai mari în luarea deciziilor. Adolescentul se află în
pragul alegerii traseului profesional așa că este necesar ca activitatea didactică să constituie o
modalitate de descoperire a vastelor și multiplelor posibilități pe care acesta le are. Tânărul
trebuie condus spre o apreciere realistă a posibilităților și capacităților de care acesta dispune
pentru ca viitorul parcurs profesional să nu reprezinte o decepție.

Perioada adolescentină este distinctă prin experimentarea de roluri sociale, tinerii fiind
capabili să își schimbe identitatea în funcție de context. Identitatea și stima de sine pot genera
probleme emoționale semnificative. Succesul școlar, sportiv și cel interpersonal, acceptarea de
către ceilalți, competența profesională, toate acestea pot duce la o stimă de sine scăzută. Partea
bună este că identitatea adolescentului evoluează și se solidifică, în ciuda fluctuațiilor referitoare
la stima de sine.

Capitolul 1.2 – Problemele emoționale al adolescenților

Pagină | 7
 Problemele emoționale al adolescenților își au rădăcinile în diverse cauze: tragediile
personale (divorțul părinților, destrămarea familiei, etc.) cerințele nerezonabile ale celor din jur
(profesori, părinți, prieteni), certurile familiale, statutului financiar, ș.a.m.d. Acest dezechilibru
poate cauza stres şi depresie, simptome des întâlnite în rândul adolescenților, iar acutizarea
acestora poate duce la tendințe suicidale sau chiar la suicid. Adolescentul se poate simții lipsit de
valoare, pierdut, se auto-culpabilizează şi ajunge să vadă moartea ca fiind unica cale de scăpare
din tristețea și vina pe care o simte.

Apar vulnerabilități care fac parte din această etapă de dezvoltare, printre care: modul de
autoevaluare, momentele de „derivă”, etc. Ținând cont de aceste manifestări, pedagogul în
colaborare cu psihologul trebuie să se interpună în acest proces pentru evitarea cazurilor de
depresie sau de abandon școlar. Aceste lucruri sunt legate de problemele personale ale
adolescentului, fapt care forțează psihologia pedagogică să se aplece din ce în ce mai mult către
acest tip de probleme considerate până recent „extrașcolare”.

Relațiile tensionate cu părinții, familii monoparentale sau lipsa unei familii, fumatul în
timpul sarcinii, statutul economic și educațional inferior al părinților, anturajul și mediul în care
trăiește adolescentul, comportamentele de adicție, agresivitatea şi comportamentul antisocial,
toate acestea prezic probleme comportamentale și reprezintă cu siguranță un teren prolific pentru
cercetările psihologice din ultimii ani.

Hiperactivitatea, dezamăgirea, plictiseala, neîmplinirea, dezechilibrul emoțional, lipsa

afecțiunii, problemele comportamentale timpurii ale adolescenților pot prezice problemele de
comportament atât în cazul fetelor cât şi al băieților. De cele mai multe ori fetele se confruntă în
perioada adolescenței cu o varietate de probleme emoționale, iar băieții cu probleme de
comportament. Adolescenții care întâmpină probleme emoționale și comportamentale au
predispoziții cu până la de trei ori mai mari în a raporta tentative de autorănire, în comparație cu
adolescenții care se încadrează în limite normale. Asigurarea securității tinerilor în mediul
familial este corelat cu o coerență ridicată a conținutului verbal şi afectiv, un nivel scăzut al
sentimentelor de rușine, şi cu mai puține dereglării emoționale.

Pagină | 8
 În zilele noastre, parcă mai pregnant ca niciodată, tinerii suferă din ce în ce mai mult de
depresie și anxietate. Natura din ce în ce mai deconectată a adolescenților de la lumea
înconjurătoare începe să își arate efectele. Statul în casă, pe telefon, pe calculator, pe rețelele
sociale a fost oricum o problema de-a lungul timpului, dar în prezent având în vedere pe de-o
parte acești ultimi ani în care ieșitul din casă a fost mult îngreunat iar pe de cealaltă parte
explozia de entertaintmant care constă în filme, jocuri video, Instagram, Youtube, etc. Aceste
două elemente combinate au creat un cocktail extrem de nociv pentru tinerii din generația Z.

Studii recente au arătat o creștere considerabilă a gândurilor suicidale și a depresiei în

ultimii ani în rândul tinerilor, în special pentru aceia care petrec un număr mai mare de ore pe zi
în fața ecranelor. Studiile mai arată că fetele ar fi cele mai afectate de acest trend. O parte
semnificativă din presiunile resimțite de către adolescenți din partea rețelelor sociale sunt în
concordanță cu preocupările asociate vârstei din punct de vedere al dezvoltării statutului social și
exprimarea de sine. În mod cert social media poate exacerba aceste anxietăți, dar pentru ca
părinții să vină în întâmpinarea puberilor, aceștia ar trebui să evite blocarea totală a accesului la
rețelele de socializare. O abordare mai corectă este ca părintele să-și adapteze abordarea la
individ, observând care sunt factorii de stres ai copilului și cum acesta poate să dobândească un
mod sănătos de a se raporta la internet.

Numeroși experți descriu o creștere anormală a singurătății, îngrijorării, insomniei și

dependenței în rândul tinerilor, creștere care coincide cu lansarea primului smartphone în urmă
cu 16 ani. Acest studiu arată că 48% dintre adolescenții care petrec cinci sau mai multe ore pe zi
folosind un dispozitiv electronic au cel puțin un factor de risc de sinucid, comparativ cu 33%
dintre adolescenții care petrec două sau mai puține ore pe zi folosind un dispozitiv electronic. Cu
toții am auzit, cu siguranță, anecdote despre tineri care au fost suferit din cauza comparațiilor
constante pe care rețelele sociale le încurajează. Perioada adolescenței reprezintă un moment
crucial în dezvoltarea individului, caracterizată de o varietate de interese, schimbări
comportamentale și implicarea în numeroase activități. Este o etapă în care se observă o
adevărată efervescență a dorinței de cunoaștere, manifestată în domenii variate precum tehnică,
știință, artă, filosofie, socio-politică, carieră și diverse hobby-uri. și tocmai din această cauză
consider că este un moment oportun pentru ca orele de actorie să fie implementate în școli și
licee.

Pagină | 9
Capitolul 1.3 – Alegerea carierei și Orele de actorie în școli

Un studiu al celor de la OCDE (Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică)

a arătat că un număr din ce în ce mai mare de adolescenți tind să își concentreze aspirațiile
profesionale în zece cariere, cincizeci la sută dintre studenții din America sperând să obțină
cariere din această gamă restrânsă de opțiuni.

Șapte dintre primele zece aspirații profesionale alese de fete nu s-au modificat din anul
două mii, iar ponderea de fete care aspiră la aceste domenii a crescut de la 48 la sută la 53,8 la
sută în următori ani. Primele zece aspirații profesionale numite de băieți au rămas neschimbate în
ultimii 20 de ani, deși procentul tinerilor interesați de aceste domenii a crescut de la 36,8% la
48,6% în aceeași perioadă de timp.

Posibilitatea din ce în ce mai crescută a pierderii locurilor de muncă din cauza

automatizării aduce studenții în punctul în care sunt nevoiți să se expună la o gamă mai vastă de
cariere, în special la cele creative, care pe lângă faptul că nu pot fi făcute de mașini, creează și un
soi de plasticitate mentală care permite tranziția mai ușoară între locurile de muncă. Orientarea în
carieră ajută studenții să observe din timp relația dintre viitorul la care aspiră și educația necesară
și obligatorie pentru îndeplinirea țelurilor propuse.

,,Studiul teatrului implică elevii într-o explorare a lumii din mai multe perspective,
dezvoltând în același timp abilitățile artistice și cultivându-și capacitățile de colaborare,
gândire critică, rezolvare creativă a problemelor și comunicare eficientă. Teatrul în educație
permite elevilor să exploreze scenarii sociale provocatoare și emoții vulnerabile într-un mediu
sigur și de susținere. Performanțele pot ajuta la dezvoltarea empatiei pentru experiențele altora
și la explorarea perspectivelor diverse.”,4 Acest citat exprimă deosebit de precis nevoia iminentă
de teatru în școli. Este imperios necesar pentru pedagogi să înțeleagă dificultățile și nevoile pe
care viitoarele generații le trăiesc și să știe cum să le trateze și să le preîntâmpine prin
intermediul artei, în special al actoriei, fiindcă este una dintre cele mai concrete și directe formă
de artă, fiind bazată exclusiv pe interacțiune umană.
4
Towson University

Pagină | 10
 Laboratorul de teatru este perfect pentru tinerii de azi și este mai actual ca niciodată.
Teatrul și jocurile teatrale întăresc încrederea în sine, spiritul empatic și puterea de convingere și
de concentrare, sociabilitatea, creativitatea, alocentrismul și imaginația.

Până se vor implementa la nivel național cursurile de actorie, deocamdată ele rămân
rezervate doar trupelor de amatori, liceelor și facultăților de profesie.

În ultimii ani, am avut norocul de a sta și de o parte și de cealaltă a catedrei (semnificativ

mai puțin pe partea profesorului) și am avut ocazia de a face practică atât la facultatea pe care am
urmat-o și anume U.N.A.T.C. dar și la un liceu care nu are profil de actorie. Am avut ocazia de a
preda ca suplinitor la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti la secția actorie. Am să intru în
detalii legate de modul de predare și parcursul pedagogic în cea dea doua parte a lucrării. În
finalul acestui capitol aș vrea să abordez o temă care mă macină încă de când m-am hotărât să
merg pe calea actoriei și care mă preocupă și astăzi interacționând cu o mulțime de liceeni care
doresc să meargă pe acest drum sinuos și care întâmpină numeroase probleme mai mult sau mai
puțin similare cu ale mele. Întrebarea este cum faci să determini dacă actoria este pentru tine?

Încă de dinainte de începerea oricărui demers actoricesc fiecare om se lovește de

stereotipurile legate de actori și anume lipsa locurilor de muncă și banii puțini. Aceste lucruri
sunt într-o oarecare măsură adevărate, mai ales acum că numărul actorilor care ies de pe băncile
facultăților este în continuă creștere. Pe lângă asta actoria este o profesie grea, plină de muncă și
luptă, incertitudine și respingere. Este normal că părintele elevului care vrea să urmeze acest
drum se poate întreba dacă susținerea unui astfel de efort este lucrul ce trebuie făcut, știind cât de
dificilă poate fi viața tânărului actor.

Am pregătit o serie de sfaturi care pot ajuta viitorul adult să urmeze o carieră în actorie
după liceu. Este important ca părinții să înțeleagă că nu există o cale corectă. Aceste căi nu
reprezintă o garanție și nici nu se exclud una pe cealaltă. Pentru unii vor fi mai utile și mai
accesibile decât pentru alții, existând o varietate de factori precum vârsta, încrederea, nivelul de
maturitate, și securitatea financiară.

În primul rând școala de teatru promite o pregătire formală, socializare cu oameni care au
pasiuni în domenii conexe, precum și o structură clară, într-un moment din viața copilului când
libertatea poate fi câteodată o pierdere a productivității. Tinerii o să învețe o abordare metodică a

Pagină | 11
actoriei, o să câștige experiență atât din producțiile interne ale școlii cât și din colaborări și o să
înceapă să facă legături cu personalități din industrie care îl vor ajuta după absolvire.

Sigur că școala de teatru nu reprezintă o garanție a carierei de actor. Marele dezavantaj al

facultății de teatru este că de regulă, aceasta te pune într-o nișă din care, de cele mai multe ori,
este destul de greu să te reprofilezi iar adolescentul poate să se simtă imediat după terminarea
facultății izolat și nesemnificativ. Chiar dacă acesta nu reprezintă un motiv pentru a neglija
studiul la o astfel de instituție, este o informație ce trebuie luată în considerare pentru
conștientizarea faptului că viața de după absolvire poate să reprezinte o provocare.

Dacă tânărul dorește să meargă la facultatea de teatru, cel mai bun lucru pe care îl poate
face un părinte este să-l ajute să se pregătească din timp cu materialele pentru probă, să-l ajute să
caute, să învețe și să înțeleagă monologuri (dacă părintele deține aceste cunoștințe, dacă nu,
poate să angajeze un om cu care tânărul să facă pregătire) și dacă este posibil, să-l pună în
legătură cu absolvenții acelei facultăți, rugându-i să împărtășească informații legate de procesul
de selecție și parcursul școlar. Dacă nu sunt acceptați, nu trebuie văzut ca o tragedie. Un număr
foarte mare de oameni au reușit să intre după multiple încercări, în momentul în care au fost
pregătiți pentru acest lucru și în momentul în care unul sau mai mulți dintre profesori au văzut
acel ,,ceva” în viitorul student.

Până la facultate, pentru ca un copil să își dea seama dacă dorește să facă această meserie,
de departe cea mai bună metodă constituie în trimiterea copilului la diverse activități conexe cu
actoria. Cursuri de teatru, trupe de liceeni, concursuri, ore de animator, workshop-uri, tabere
dedicate, panel-uri, meet-and-greet, spectacole de improvizație, coregrafie, pantomimă, poezie,
teatru radiofonic, figurație la filme și seriale, etc. Deoarece nu există o cale sigură pentru a
deveni actor, încercarea a cât mai multe experiențe din paleta vastă a acestei arte, poate să
constituie un avantaj. Este important ca tânărul să realizeze că a fi actor este definit doar de
munca cu sinele.Viața unui actor este incertă și dificilă. Și totuși, este, de asemenea, foarte
variată, neașteptată și plină de satisfacții. Nu există vreo „modalitate corectă” pentru ca tânărul
să urmeze actoria. Odată înțeles acest lucru, se poate găsi o liniște și un confort în faptul că nu
există nicio „cale greșită”. Cel mai bun lucru pe care un părinte îl poate face pentru a-și ajuta
copilul să devină actor este să-l sprijine, să-l ajute să-și identifice opțiunile și să normalizeze
suișurile și coborâșurile care vin odată cu viața de actor.

Pagină | 12
Capitolul II – Atelierul de dezvoltare personală prin intermediul jocurilor
teatrale ,,Laboratorul de teatru ”

2.1 - Jocurile teatrale

Așa cum am spus în capitolul anterior, am avut norocul ca în ultimul an să fac practică
atât la o școală ce are ca specializare actoria, cât și la o școală cu un profil complet diferit cu
oameni care nu își doreau să profeseze în meseria de actor. În ciuda a ce am crezut inițial, există
deosebit de multe asemănări între metodele de predare pe care a trebuit să le abordez pentru
aceste două școli diferite, ele având în comun jocurile teatrale care constituie baza pedagogiei în
actorie. În prima parte a lucrării am încercat să prezint rolul acesteia în educația elevilor iar în
acest capitol doresc să fac o analiză a procesului pe care un pedagog trebuie să îl aibă și a
țelurilor și așteptărilor pe care le avem de la elev. Să arăt care sunt obiectivele pe care un
pedagog trebuie să le atingă în lucrul cu adolescentul.

,, Programa școlară contribuie la profilul de formare al elevului din învățământul liceal

prin următoarele competențe cheie: sensibilizare și exprimare culturală, a învăța să înveți,
comunicare în limba maternă, sociale și civice și spirit de inițiativă și antreprenoriat, și
vizează formarea adolescentului cu abilități sociale de bază și cultură comunicațională,
capabil să înțeleagă lumea, să se exprime și să interacționeze armonios cu semenii. Aceste
obiective se ating prin familiarizarea elevilor cu situații diverse de viață (care vizează
comunicarea orală, expresivitatea și adoptarea comportamentelor sociale dezirabile) și prin
utilizarea limbajului teatral. ” - Programa CDS, Laboratorul de teatru.

Nu orice om își dorește să devină actor, dar cu siguranță că orice om are nevoie de
antrenarea anumitor abilități, pentru a preîntâmpina diverse probleme ce pot apărea în
dezvoltarea firească a epocii în care trăim, o parte din ele fiind menționate anterior.
Competențele generale pe care orice om le poate folosi în viața personală sunt: concentrarea
atenției, imaginația, observarea, spontaneitatea, libertatea de exprimare în public, intuiția,
memoria, etc.

Pagină | 13
 Metoda de educație fundamentală și intrinsecă pe care orice ființă o folosește în procesul
de învățare este jocul. ,,Suntem cu toții de acord că jocul reprezintă o activitate absolut firească a
copilului și, cu toate astea, ne ducem copilul la școală să învețe, nu să se joace. Dar oare succesul
elevului implică în mod necesar abandonarea jocului în favoarea unei posturi mai serioase și a
unei munci grele? ”5

Procesul de învățare este un aspect fundamental al dezvoltării individuale, iar modul în

care acesta este abordat poate influența succesul elevilor în a înțelege și a asimila cunoștințele.
Un factor esențial în acest proces este utilizarea jocului ca metodă educațională. Jocurile nu doar
că susțin interesul și entuziasmul elevilor, dar le oferă și oportunitatea de a experimenta și a se
angaja în moduri inovatoare de învățare. Profesorii trebuie să elaboreze un plan și să stabilească
reguli atunci când utilizează jocul ca metodă didactică, cu scopul de a oferi o experiență plăcută
și de a atinge obiective specifice. Jocul ar trebui să fie o activitate non-coercitivă, permițând
copiilor să se exprime liber, chiar dacă modul lor de exprimare poate să nu fie pe deplin înțeles
de către adulți.

Chiar și în lumea animală, jocul are loc, deoarece, în ciuda consumului mare de energie,
principalul avantaj al jocului este lipsa consecințelor grave. Astfel, animalele pot simula diverse
situații într-un mediu sigur și pot învăța din consecințele acțiunilor lor fără a se expune
pericolelor reale. Similar, jocul reprezintă principala modalitate de învățare a copiilor, așa cum se
întâmplă și în cazul puilor de animale. Prin utilizarea metodei jocului, copiii nu vor simți
presiune și nu se vor simți obligați să învețe, dar vor înțelege relația dintre efort și atingerea unui
scop. Jocul reprezintă o metodă eficientă de mobilizare a întregului grup, contribuind la
dezvoltarea spiritului de echipă, are un puternic caracter formativ, motivând copiii prin
intermediul elementului ludic.

Acum că am clarificat aceste aspecte, să discutăm despre exercițiile practice pe care le

putem încerca și efectele pe care le pot avea. Să începem cu câteva jocuri pe care le putem
implementa în clasă și să analizăm rezultatele.

În primul rând, în ceea ce privește cursurile de actorie, un exercițiu simplu și totodată

eficient este "Jocul de rol". Jocurile de rol reprezintă o metodă extrem de eficientă pentru
modelarea și exersarea unor abilități noi într-un cadru sigur și de sprijin. Cu toate că jocurile de
5
Forbes România

Pagină | 14
rol pot fi provocatoare și copleșitoare pentru unii copii, este important să subliniem faptul că
participanții interpretează rolurile unor personaje și că ceea ce se întâmplă în joc nu reflectă
perspectiva personală a fiecăruia.

Jocurile de rol oferă jucătorilor posibilitatea de a experimenta situații din viața cotidiană
fără a se confrunta cu riscurile din realitate. Participanții nu ar trebui să fie obligați în niciun fel
să dezvăluie informații personale pe care nu doresc să le împărtășească. Este interzisă orice
formă de contact fizic violent sau jigniri, iar copiii nu sunt obligați să folosească propriile nume
în cadrul jocului. Astfel, jocurile de rol pot aduce numeroase beneficii în dezvoltarea abilităților
sociale și emoționale ale copiilor, oferindu-le o platformă sigură pentru a explora diverse situații
și a-și dezvolta încrederea în sine.

2.2 – Planuri de lecție (prima jumătate)

Am alcătuit 15 planuri de lecție bazate pe interacțiunile avute cu liceenii, unde am folosit

o serie de jocuri care au ca scop dezvoltarea anumitor competențe generale și specifice. Aceste
serii de jocuri sunt utile pentru orice om de orice vârstă care dorește să își reactualizeze sau să
dezvolte anumite cunoștințe sau skilluri. Pentru fiecare plan de lecție am dat câte un exemplu de
exercițiu teatral și am încercat să explic tema fiecărui curs.

Plan lecție 1: Dezvoltarea capacității de ascultare activă, colaborare, concesie și

cooperare. Direcționează balonul: Participanții sunt împărțiți în perechi și li se oferă un balon.
Fără să-și folosească corpul, ei trebuie să ghideze balonul într-un traseu stabilit de coordonator.
Balonul poate fi înlocuit cu o pană sau fulg pentru un grad de dificultate mai mare.

Plan lecție 2: Potențarea acuității vizuale sau ,,SĂ VĂD MAI BINE ”Colegul meu:
Participanții observă detaliile colegilor lor timp de 10 minute și apoi închid ochii. Un participant
merge în mijlocul cercului și ceilalți îi pun întrebări despre colegi. Persoana din centrul cercului
răspunde la întrebări, iar ceilalți încearcă să ghicească despre cine este vorba.

Pagină | 15
 Plan lecție 3: Potențarea acuității auditive sau ,,SĂ AUD MAI BINE” Morse:
Participanții sunt așezați în cerc cu ochii închiși sau deschiși, fără să vorbească și fără să facă
zgomote. Fiecare participant creează un ritm folosind arătătorul sau pixul pe lemn, iar ceilalți
reproduc sunetul în același timp. Secvența de sunete poate fi repetată până când toți participanții
reproduc sunetul în mod corect.

Plan lecție 4: Potențarea simțului tactil sau ,,SĂ SIMT MAI BINE” Jocul Morse
geometric: Participanții sunt grupați în grupe de 5 sau 6 persoane și se așază în șiruri. Ultimul din
fiecare șir primește o foaie pe care sunt desenate diverse forme geometrice. Aceasta persoană
reproduce cu degetul pe spatele colegului din fața sa desenul de pe foaie. Desenul se transmite în
lanț, folosind același principiu, până ajunge la primul din șir. Acesta reproduce desenul primit pe
o foaie folosind un pix. La sfârșit, se compară desenul original cu cel final obținut prin
transmiterea tactilă. Rolurile se inversează astfel încât toți participanții să experimenteze fiecare
rol.

Plan lecție 5: Concentrarea atenției asupra unuia sau mai multe puncte de concentrare.
Continuă aplauzele: Participanții se distribuie aleatoriu în spațiul de lucru. Jocul începe cu o
persoană care dă un semnal prin bătaie din palme către o altă persoană. În timp ce menține
contactul vizual cu acea persoană și bate din palme, participantul face un pas înainte. Persoana
care primește semnalul continuă jocul în același mod. La final, toți participanții ajung împreună
în centrul spațiului de lucru.

Plan lecție 6: dezvoltarea imaginației. În cadrul activității numite "Călătorie prin lume",
participanții se vor deplasa în spațiul de lucru într-un mod interactiv și creativ. Ei trebuie să
respecte două reguli importante: să nu vorbească între ei și să nu se atingă. Coordonatorul va
ghida călătoria prin diverse situații și medii, indicându-le anumite scenarii sau elemente cu care
participanții trebuie să interacționeze. Iată câteva exemple: (Zăpadă) Participanții vor merge prin
spațiu, simulând mersul prin zăpadă, într-un ritm mai lent și cu pași mai mari, ca și cum ar avea
de înfruntat un strat gros de zăpadă. (Deșert) Participanții se vor deplasa prin spațiu asemenea
unor călători într-un deșert fierbinte, mergând încet și ținându-se de părțile laterale ale corpului
pentru a simula căldura și nisipul sub picioare. (Nisipuri mișcătoare) Coordonatorul poate indica
participanților să interpreteze că se află în mijlocul nisipurilor mișcătoare. Aceștia vor trebui să
se miște cu dificultate, folosind pași mici și încercând să își mențină echilibrul. (Miere)

Pagină | 16
Participanții se vor deplasa într-un mod mai lipicios și mai încet, ca și cum ar merge prin miere.
Vor simula că trebuie să învingă rezistența acestui mediu vâscos în timpul călătoriei lor.

Prin această activitate, participanții vor fi implicați într-o călătorie imaginară în jurul
lumii, experimentând diferite medii și situații fără a vorbi între ei sau a se atinge.

Plan lecție 7 Activarea simțurilor, dezvoltarea senzorialității conștiente, spațialității,

reacției la stimuli și coordonării. În jocul "Lupa exploratorului", participanții se așază într-un
cerc, la o distanță de un braț unul față de celălalt, pe podea. Coordonatorul selectează doi
voluntari, dintre care unul va fi explorator, iar celălalt va fi paznic. Amândoi voluntarii își vor
lega ochii pe durata jocului și vor fi nevoiți să se deplaseze în patru labe în interiorul cercului,
încercând să fie cât mai silențioși. Scopul exploratorului este să găsească cheile într-o peșteră
(sau orice alt obiect care face zgomot atunci când este mișcat), acestea fiind cheile care deschid
poarta către o încăpere din castelul aflat deasupra peșterii. În schimb, paznicul nu este interesat
de chei, ci de prinderea exploratorului.

Astfel, exploratorul trebuie să se strecoare în peșteră și să găsească cheile fără a fi

detectat de paznic. El trebuie să fie extrem de atent la fiecare mișcare și să se deplaseze încet și
fără zgomot. Paznicul, pe de altă parte, își va folosi auzul și simțurile pentru a detecta mișcarea
exploratorului și pentru a-l prinde înainte ca acesta să găsească cheile. Jocul poate continua prin
schimbarea rolurilor între cei doi voluntari sau prin selectarea altor doi voluntari pentru a prelua
aceste două roluri. Astfel, fiecare participant va avea șansa de a fi atât explorator, cât și paznic,
oferind o varietate și o dinamică în joc.

2.3 – Planuri de lecție (a doua jumătate)

În a doua jumătate a acestui curs, elevii vor studia jocuri mai complexe cu un grad mai
ridicat de dificultate. Acestea le vor testa capacitățile de: memorare, spontaneitate, exprimare
nonverbală, intuiție, improvizație, etc. Aceste jocuri sunt utile pentru toate categoriile de elevi,
în special cei ce vor opta să continue studiul la o facultate cu profil teatral deoarece aceste
exerciții sunt făcute și de profesorii facultăților de teatru din țară în primul semestru. Jocurile de

Pagină | 17
improvizație făcute în acest curs sunt baza spectacolelor de impro din întreaga lume. În punctul
ăsta consider că profesorul și cu elevii vor dezvolta un limbaj comun, vor avea o serie de
referințe, iar până la finalul cursurilor pot începe alcătuirea unui repertoriu culminând în ultimul
curs cu lucrul la un monolog.

Plan lecție 8 Potențarea reacției organice, dezvoltarea spontaneității. În jocul "Tablou

uman", există două etape distincte:

Etapa 1: Participanții sunt așezați într-un semicerc. Coordonatorul, împreună cu copiii,

stabilesc o temă pe care o vor ilustra prin intermediul unor statui umane. Un copil începe jocul
propunând o statuie, iar ceilalți observă atent. Pe măsură ce ceilalți participanți își dau seama
cum pot completa tabloul, intră pe rând în scenă și îngheață într-o poziție de statuie specifică.
Această etapă se încheie când toți participanții au ocupat pozițiile lor și au înghețat în statui. La
final, coordonatorul poate face o fotografie pentru a arăta participanților tabloul creat de ei.

Etapa 2: Jocul continuă cu aceleași reguli ca în etapa anterioară, dar de data aceasta, după
finalizarea tabloului, participanții au posibilitatea să interacționeze cu ceilalți care formează
tabloul, în conformitate cu statuile pe care și le-au ales. Astfel, statuile umane încep să prindă
viață și să interacționeze între ele într-un mod armonios sau conform temei stabilite anterior.

Aceste două etape permit participanților să exploreze creativitatea și colaborarea în

crearea unui tablou viu și interactiv, unde fiecare statuie reprezintă o piesă importantă în povestea
vizuală.

Plan lecție 9: Dezvoltarea capacității de memorare. În jocul "Dimineața mea",

participanții vor relata pe rând activitățile pe care le-au desfășurat în dimineața zilei respective.
Coordonatorul se va asigura că fiecare participant rememorează pas cu pas toate acțiunile pe care
le-au întreprins, începând de la momentul trezirii din pat (pe ce parte, în ce mod etc.) până la
momentul ieșirii din casă (cu ce picior, cu ce mână au închis ușa, unde au pus cheia în ghiozdan
etc.). Această activitate include chiar și detaliile mici și uneori neglijate în viața de zi cu zi,
precum legarea șireturilor (care face parte din acțiunea generală a încălțării), încheierea
nasturilor la geacă sau prinderea părului într-o coadă etc.

Prin acest joc, participanții vor fi încurajați să observe și să aducă în prim-plan acțiunile
obișnuite, dar adesea ignorate, ale dimineții lor. De asemenea, acest exercițiu îi ajută să-și

Pagină | 18
dezvolte memoria și atenția la detalii, facilitând înțelegerea și aprecierea aspectelor aparent
mărunte din rutina zilnică.

Plan lecție 10: Înțelegerea și gestionarea sentimentelor. În activitatea "Simțim din ce în

ce mai puternic", participanții se așază în cerc și fiecare dintre ei propune o emoție. Începând de
la dreapta sa, la un nivel inițial scăzut, doar sugerând impactul sentimentului, partenerul de
alături îl interpretează. Apoi, următorul participant preia emoția și o exprimă la un nivel puțin
mai intens. În acest mod, intensitatea exprimării sentimentului și reacțiilor fizice și verbale crește
gradual, pe măsură ce fiecare participant intră în joc. Când ajungem înapoi la inițiatorul emoției,
reacția este exprimată la cel mai înalt nivel de intensitate.

Prin intermediul acestei activități, participanții au ocazia să exploreze și să-și exprime în

mod progresiv emoțiile, permițându-le să se conecteze și să se familiarizeze cu gama largă a
sentimentelor umane. Prin creșterea treptată a intensității, această activitate încurajează și
dezvoltă abilitățile de exprimare emoțională și comunicare non-verbală.

Plan lecție 11: Dezvoltarea exprimării verbale și nonverbale în public. În jocul "Sunetul
călător", participanții sunt așezați într-o linie. Cel care se află la capătul liniei rostește un cuvânt
la o intensitate ridicată, de exemplu "carte". Apoi, persoana din dreapta lui preia cuvântul și îl
rostește la o intensitate mai scăzută. Jocul continuă pe rând, cu fiecare participant preluând
cuvântul la o intensitate tot mai mică. Astfel, sunetul călătorește de-a lungul liniei, de la un
participant la altul, până ajunge la ultima persoană, care îl emite la o intensitate foarte scăzută și,
implicit, mai puțin inteligibil.

Acest joc poate fi adaptat și variat în funcție de preferințe. De exemplu, se poate ajusta
distanța dintre participanți sau se pot introduce cuvinte din ce în ce mai complexe, crescând
astfel provocarea. Scopul principal al jocului este de a evidenția modul în care sunetul se
schimbă și se transformă pe măsură ce călătorește de la o persoană la alta, dezvoltând și exersând
abilitățile auditive și de comunicare a participanților.

Plan lecție 12: Căutarea rezolvărilor intuitive. În jocul "Pronosticul meseriei", fiecare
participant selectează mental o persoană din grupul de lucru. Apoi, pe rând, fiecare participant își
exprimă opinia cu privire la meseria pe care crede că o poate avea colegul său, oferind argumente

Pagină | 19
în sprijinul ideii, fără a menționa numele persoanei respective. Restul colegilor încearcă să
ghicească despre cine se vorbește, bazându-se pe informațiile oferite în argumentație.

De exemplu, un participant poate spune: "Cred că persoana despre care vorbesc va deveni
medic, deoarece manifestă o atenție deosebită față de detalii și este foarte răbdătoare în
rezolvarea problemelor". Apoi, ceilalți participanți încearcă să identifice persoana despre care se
vorbește, luând în considerare informațiile furnizate în argumentație.

Scopul jocului este de a stimula creativitatea și capacitatea de observație a participanților,

precum și de a încuraja comunicarea și interacțiunea în grup. Prin această activitate, se poate
dezvolta și înțelegerea mai profundă a caracteristicilor și potențialului fiecărui membru al
echipei.

Plan lecție 13: Dezvoltarea toleranței, înțelegerea și aplanarea conflictelor. În jocul "Uite
problema, nu-i problema", participanții se adună într-un cerc și împreună creează o poveste,
având la bază apariția unor probleme și modalitățile de rezolvare a acestora. În desfășurarea
poveștii, se folosesc sintagmele "din fericire" și "din păcate". Primul participant începe povestea
prin a stabili contextul, iar ceilalți continuă să o dezvolte.

Povestea progresează pe măsură ce fiecare participant adaugă un element nou, prezentând

o problemă în poveste și apoi găsind o soluție pentru aceasta. Sintagma "din fericire" este
utilizată pentru a indica momentele în care problemele sunt rezolvate sau circumstanțele se
îmbunătățesc, iar sintagma "din păcate" subliniază apariția unor noi provocări sau situații dificile.

Prin intermediul acestui joc, se încurajează creativitatea și colaborarea în grup, deoarece

fiecare participant trebuie să contribuie la dezvoltarea poveștii și să se adapteze la direcția dată
de ceilalți. De asemenea, se dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor și gândirea laterală,
întrucât participanții trebuie să găsească soluții inventive și neașteptate pentru provocările din
poveste.

Plan lecție 14: Jocuri de improvizație. În jocul "Povestea în 4", participanții încearcă să
spună o poveste ca și cum ar fi o singură voce, în timp ce coordonatorul încearcă să îi încurce
schimbând ordinea în care aceștia povestesc. În acest joc, participanții formează o linie sau un
cerc și încep să spună o poveste în mod colaborativ. Fiecare participant adaugă câteva propoziții

Pagină | 20
sau fraze la poveste, continuând ideile celorlalți. Scopul este de a crea o poveste fluidă și
coerentă, în care acțiunea să se desfășoare în mod natural.

Cu toate acestea, coordonatorul are rolul de a schimba ordinea participanților în timpul

povestirii. Acesta poate interveni oricând și poate decide să treacă la următorul participant într-un
mod neașteptat sau să revină la un participant anterior. Acest aspect adaugă o provocare
suplimentară și poate conduce la schimbări neașteptate în poveste.

În acest joc, se pune accent pe ascultare activă și adaptabilitate, deoarece participanții

trebuie să fie atenți la direcția povestirii și să se adapteze rapid la schimbările introduse de
coordonator. De asemenea, se încurajează creativitatea și colaborarea în grup, deoarece povestea
este construită împreună, iar fiecare participant contribuie la dezvoltarea acesteia.

Toate exercițiile făcute în cele 15 lecții, atât cele pe care le-am scris cât și altele care sunt
în strânsă legătură cu temele abordate, sunt utile pentru toate categoriile de liceeni. Ele au ca
scop pe lângă dezvoltarea capacităților menționate anterior au și scopuri terțe și anume:
învingerea fricii de a vorbi în public, crearea de comunități și prietenii, găsirea unui hobby,
dezvoltarea capacității de exprimare, etc.

Cursurile de improvizație și ultimul curs în care se aleg, se discută, se desfac și se

lucrează monologuri, sunt dedicate cu precădere oamenilor care doresc să urmeze cariera de
actor și sunt foarte utile pentru alcătuirea unui repertoriu atât pentru intrarea la facultate cât și
pentru viitoarele probe de casting.

Pagină | 21
Concluzie

Toate informațiile prezentate în această lucrare se bazează atât pe studii cât și pe

observații personale. Acestea au fost obținute în calitate de cursant debutant pe parcursul a șapte
ani de participare în trupe de teatru, ateliere de dezvoltare personală prin teatru, teatru radiofonic,
participat ca actor sau ca figurație în filme și seriale, teatru de păpuși, dezbateri, stand-up și
cursuri de improvizație, ș.a.m.d. Aceste experiențe a fost valoroase în înțelegerea nevoilor și
dorințelor unui tânăr aspirant la cariera de actor, iar în timpul studenției la actorie am avut
oportunitatea de a evalua și analiza aceste experiențe și de a înțelege prin ce greutăți trec cei ce
vor să facă pasul spre această carieră. O bună parte din jocurile teatrale, au fost făcute și de către
mine pe parcursul anilor petrecuți în domeniu și am observat cum vin în ajutorul atât alor
colegilor mei cât și al meu, când a venit vorba de problemele contemporane despre care am
menționat anterior cum ar fi depresia sau anxietatea.

Informațiile dobândite și expuse în această lucrare au fost testate ( pe lângă practica din
liceu făcuta în ultima perioadă) în diverse trupe de teatru pentru liceeni, inclusiv cursurile de
teatru de la Academia Studiourile Buftea, unde am susținut scurte ateliere cu jocuri teatrale,
precum și în trupa de teatru Arthesium, unde am avut o perioadă scurtă de coordonare. De-a
lungul anilor de facultate, am experimentat rolul de pedagog și sunt nerăbdător să continui acest
proces.

Arta reprezintă, fără îndoială, o evadare pentru suflet și minte. Adesea, oamenii s-au
întrebat: "Se poate trăi fără artă?" Dintr-un punct de vedere strict obiectiv, răspunsul ar fi da,
deoarece arta nu este indispensabilă pentru satisfacerea nevoilor umane de bază. Cu toate
acestea, faptul că oamenii continuă să creeze și să aprecieze arta de mii de ani ne sugerează că ea
are o utilitate și o importanță profundă în viața noastră. În contextul pandemiei, omenirea s-a
orientat către diverse forme de artă, precum cărți, filme, platforme online, teatru virtual, muzee

Pagină | 22
virtuale și multe altele, pentru a-și menține sănătatea mentală (deschizând astfel o discuție despre
importanța sa) și a simți o conexiune umană într-un moment în care distanțarea fizică și izolarea
au devenit realități obișnuite. Această tendință evidențiază faptul că arta, chiar dacă nu este
esențială pentru supraviețuirea fizică, reprezintă o nevoie intrinsecă a sufletului uman.

Studiul prezentat în această lucrare își propune să găsească modalități prin care arta poate
aduce o schimbare pozitivă în viața tinerilor. Într-o lume în care adolescența este o perioadă plină
de provocări și încercări (fără să mai vorbim despre tentațiile moderne), utilizarea pedagogiei
teatrale în școli și licee poate oferi un mediu propice dezvoltării lor emoționale, intelectuale și
sociale. Prin intermediul jocurilor teatrale și a activităților creative, tinerii pot descoperi noi
modalități de exprimare, pot dobândi încredere în sine, pot învăța să lucreze în echipă și să-și
dezvolte abilitățile de comunicare.

Astfel, arta poate deveni un instrument puternic în educarea și formarea tinerilor,

ajutându-i să-și descopere propriile potențiale și să se dezvolte în mod armonios. Studiul realizat
în această lucrare reprezintă o încercare de a explora și de a evidenția beneficiile pedagogiei
teatrale în contextul adolescenței, deschizând astfel uși către noi perspective și oportunități
pentru tineri într-o lume în continuă schimbare. Am încercat să analizez rolul și importanța
pedagogiei teatrale în contextul educației în școli și licee. Am constatat că pedagogia teatrală
reprezintă o metodă educativă inovatoare și eficientă, care integrează artele spectacolului în
procesul de învățare și dezvoltare a elevilor.

Studiile și cercetările efectuate în domeniul pedagogiei teatrale au evidențiat și

demonstrat multiple beneficii pentru elevi, cum ar fi dezvoltarea abilităților de comunicare și
exprimare, stimularea creativității și imaginației, îmbunătățirea încrederii în sine și a abilităților
sociale, precum și înțelegerea și empatia față de ceilalți. De asemenea, am identificat diverse
metode și tehnici utilizate în pedagogia teatrală, cum ar fi jocurile de rol, improvizația,
dramatizarea și creația colectivă, care oferă elevilor oportunități de explorare și descoperire a
lumii înconjurătoare, într-un mod interactiv și captivant. În cadrul acestei lucrări, am analizat și
contextul aplicării pedagogiei teatrale în școli și licee, evidențiind aspecte precum integrarea
acestei metode în programa școlară, formarea și pregătirea cadrelor didactice în domeniul teatral,
precum și importanța colaborării cu instituții și profesioniști din domeniul teatrului.

Pagină | 23
 În concluzie, pedagogia teatrală reprezintă o abordare pedagogică inovatoare și benefică
în educația școlară și liceală, având un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive, emoționale și
sociale a elevilor. Integrarea elementelor teatrale în procesul educațional aduce valoare adăugată
în formarea și pregătirea viitorilor cetățeni, stimulând creativitatea, încrederea în sine și
cooperarea într-un mod captivant și interactiv. Implementarea și promovarea pedagogiei teatrale
în școli și licee reprezintă o investiție în educația viitoare și în dezvoltarea integrală a elevilor.

„Pedagogia, ca şi artă, presupune vocație şi reprezintă un demers creativ din partea

profesorului, demers ce trebuie să intre în sfera preocupărilor sale permanente. Așa cum artistul
își continuă desăvârșirea profesională pe parcursul carierei, având o atitudine creativă şi de
cercetare care-i permite să descopere noi mijloace de expresie artistică, tot așa şi profesorul va
căuta să se dezvolte, considerând desăvârșirea profesiei sale un proces continuu, creativ şi
eficient pentru viitorul fiecărei generații de elevi.”6

6
Nicoleta Brânzia în Revista Concept vol. 6/nr.1/ iunie 2013 a UNACT

Pagină | 24
 Bibliografie

Caine, Michael, Arta de a asculta, Editura Nemira, București 2019

Chekov, Michael, Gânduri pentru actor, Editura Nemira, București 2013

Claparede, Edouard, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și

Pedagogică, București, 1975

Darie, Bogdana, Curs de arta actorului. Improvizația, Editura UNATC Press, București, 2015

Diaconu, Mihai, Educația și dezvoltarea copilului, Editura ASE, București, 2007

Gîlea, Marius, Primii pași în arta actorului, Editura UNATC Press, București, 2017

Lelord, Francois & Andre, Christophe, Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei,
București, 2003

Petrescu, Camil, Modalitatea estetică a teatrului, Editura Enciclopedică română, București 1971

Popa, Camelia, Noțiuni de Psihologia Educației și Management al Clasei de Elevi, Editura

UNATC Press, București, 2017

Snyder, Blake, Save the Cat, Editura Michael Wiese Prod, anul 2005

Spolin, Viola, Improvizație pentru teatru, Editura UNATC Press, București, 2008

Zamfirescu, Florin, Actorie sau magie, Editura Privirea, București, 2003

Pagină | 25