CI Zi C2 Comert International Aspecte Generale

CURSUL 2_Comert international (CI)

1. Comertul international – aspecte generale

CI reprezinta ansamblul tranzactiilor de export si de import, realizate la nivel mondial de catre agentii
economici de pe glob.
Exportul reprezinta vanzarea de bunuri si/sau servicii catre un agent economic dintr-o alta tara, in
schimbul unei sume , intr-o valuta convenita.
Importul reprezinta cumpararea de bunuri si/sau servicii din strainatate, contra unei sume, intr-o valuta
convenita.
Ansamblul operatiunilor de export si de import derulate de agentii economici care isi desfasoara
activitatea intr-o anumita tara, reprezinta activitatea de comert exterior a tarii respective.
Prin intermediul celor două componente ale comerţului exterior fiecare ţară îşi poate asigura o
valorificare superioră a resurselor de care dispune (pe calea exporturilor) şi satisfacerea în mai bune condiţii a
trebuinţelor consumatorilor (prin intermediul importurilor acelor bunuri şi servicii pe care ţările nu le pot
produce/furniza deloc sau nu le pot produce/furniza la fel de eficient ca partenerii externi). Ca orice proces
economic, comerţul internaţional nu este perfect, nu produce intotdeauna avantaje pentru toţi participanţii, dar
este perfecţionabil ori de cîte ori actorii economici respecta regulile şi principiile etice/morale, abandonând
principiile „tehnice” (care decurg din puterea politică, financiară, militară etc. * de care dispun unii dintre
acestia).
Specializare ţărior în vederea participării la schimburile comerciale internaţionale trebuie să se realizeze
pornind de la un sistem complex de variabile, astfel încât rezultatele finale al specializării să se materializeze în
factori ai dezvoltarii economice şi stabilităţii sociale.

STOP CADRU:
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Într-o definire generală puterea este capacitatea de a impune voinţa sa altuia, fie pe cale pozitivă (prin liberă
acceptare), fie pe cale negativă (prin constrângere, sancţiuni), fie prin combinarea instrumentelor specifice
celor două căi menţionate anterior. Studiul componentelor puterii a evoluat în timp. Definirea clasică a
acestora aparţine lui Morgenthau (1948). El indica zece factori de putere: suprafaţa teritoriului, natura
frontierelor, populaţia, deţinerea de resurse naturale, dezvoltarea economică şi tehnologică, forţa financiară,
omogenitatea etnică, gradul de integrare socială , stabilitatea politică, spiritul naţional (dupăG. Kebabdjian,
1994). Majoritatea specialiştilor sunt de părere că o evaluare corectă a puterii implică o analiză
multidimensională. Mai mult, unii consideră necesară distincţia între forţă , care este comensurabilă şi putere,
care ar reprezenta capacitatea de a pune în acţiune această forţă, în vederea atingerii unor obiective
determinate în cadrul sistemului considerat. Prin urmare, puterea nu poate fi corect apreciată fără a lua în
considerare capacitatea de mobilizare, pe cale politică, a forţelor interne, într-o configuraţie de raporturi
internaţionale.

Dintr-o astfel de perspectivă, G. Kebabdjian (1994) propune următoarea definiţie a puterii: “capacitatea unei
entităţi (de cele mai multe ori politică, dar pot fi şi “puteri economice”, precum firmele transnaţionale sau
anumite organizaţii internaţionale), de a fi un jucător în “jocurile” din economia mondială”. Sau, dacă
adaptăm o definiţie a lui Michel Salamon (dupăA. Iancu, 1993) putem defini puterea drept:
-> capacitatea de a controla procese şi fenomene din economia mondială sau de a impune (direcţiona sau
reglementa) anumite orientări unor parteneri de relaţii economice internaţionale (fie ei firme sau state), şi/sau
-> capacitatea de a influenţa sau de a stabili “regulile de joc” din economia mondială şi de a produce anumite
modificări în decizia sau acţiunea altor state sau firme.

1
Pentru statele moderne, G. Kebabdjian propune cinci câmpuri complementare de putere prin care s-ar defini
deci în prezent o putere: puterea fizică (înzestrarea cu resurse naturale, inclusiv suprafaţa şi teritoriul),
puterea politică (stabilitatea sistemului politic, adeziunea populaţiei la programele de guvernare, forţa şi
calitatea tehnocraţilor), puterea militară, puterea economică , puterea sistemului naţional de valori, sau a
civilizaţiei (inclusiv valori religioase). În ultimul câmp de putere amintit, în prezent se înscrie şi puterea
mediatică şi comunicaţională.* Specialiştii în relaţii internaţionale apreciază la unison că această
componentă joacă în prezent un rol decisiv în exercitarea puterii, reprezentând simultan: sursă şi reţea de
circulaţie a informaţiei. [5]
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2. Mediul economic complex în care se defineşte politica comercială

Participarea în cadrul comerţului internaţional necesită din partea statelor elaborarea politicilor
comerciale.
Politica comercială:
- este definită sub influenţa unui complex de factori cu pronunţat caracter politico – economic.
- este parte componentă a politicii economice a unui stat, vizează sfera relaţiilor economice externe ale
acestuia şi este un atribut al suveranităţii.
- cuprinde totalitatea reglementărilor adoptate de stat (cu caracter juridic, administrativ, fiscal, bugetar,
financiar, valutar etc.) în scopul promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării
economiei naţionale de concurenţa externă.
- ţine seama de parteneriatele bilaterale şi multilaterale şi de presiunile lobby-urilor interesate!!!
- se poate situa mai aproape sau mai departe de liber schimb sau protecţionism.
Mediul economic complex si controversat în cadrul căruia de defineşte politica comercială rezultă din: -
apariţia unor noi actori: organizaţiile integraţioniste, ONG-uri.
- diversificarea agendei tratativelor GATT/OMC * şi apariţia de noi domenii:
● comerţul cu servicii
● aspecte comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
●interferenţa fluxuri comerciale – fluxuri investiţionale
●corelaţia comerţ – mediu, comerţ – concurenţă, comerţ – politici sociale
- reconfigurarea raporturilor de forte la nivel global dupa al doilea razboi mondial (cresterea
rolului corporatiilor transnationale (CTN) si a organizatiilor internationale in configurarea acestor raporturi
de forte (sau altfel spus in configurarea ordinii economice mondiale). **

2.1. Instituţionalizarea comerţului internaţional şi influenţele sale asupra mediului economic

GATT/OMC *
GATT (General Agreement on Tariffs and Trade) - Acordul General penru Tarife şi Comerţ (anul intrării în
vigoare 1948 / 23 de ţări membre): reprezintă un tratat multilateral interguvernamental prin care ţările membre
se obligă să respecte anumite principii, reguli şi discipline în domeniul relaţiilor comerciale, să reducă, să
elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea
schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.
►Initial, in cadrul primelor 6 runde de negocieri multilaterale ale GATT accentul a cazut în principal
pe reducerea taxelor vamale:
Aspecte: ● aceste reduceri au fost relativ uşor de negociat
● au generat mai mult efecte aparente (simultan a avut loc escaladarea protecţionismului netarifar)
2
► Centrul de greutate al negocierilor multilaterale se deplasează către barierele netarifare începând cu a şaptea
rundă GATT (Runda Tokyo / 1973 – 1979).
► 1970 – 1987 a crescut rapid comerţul cu servicii (în principal cele financiare, de comunicaţii), ceea ce a
evidenţiat o serie de practici comerciale care distorsionau concurenţa pe piaţa acestor “invizibile” şi a generat
necesitatea negocierii unor norme de conduită specifice. (! Practica internationala demonstreaza ca exista
posibilitati de eludare a normelor de conduita, atunci cand marii jucatori isi urmaresc propriile interese in
cucerirea pietelor!)
► La 8-a Rundă GATT - Runda Uruguay (1986 – 1993) apar domenii distincte ale negocierilor:
- serviciile
-aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală
-dimensiunea comercială a fluxurilor investiţionale.

OMC (intră în vigoare în anul 1995/ avand 128 ţări membre) → pe agenda iniţială de lucru se particularizează:
- (cel putin teoretic!) priorităţi ale ţărilor în dezvoltare (asigurarea sănătăţii climatului
comerţului internaţional cu bunuri)
- noi domenii: i) drepturile de proprietate intelectuală
ii) tehnologia informaţiei
iii) mediul ambiant [1]

In legatura de cu actori institutionali care isi pun amprenta asupra derularii schimburilor comerciale intre
jucatori statali si privati de puteri diferite, jurnalista Clair Severac aduce o critica severa la adresa OMC/GATT:
<<reprezentantii cartelurilor industriale
americane si europene s-au apucat imediat sa puna in functiune „unelte politice” care sa le permita sa conduca
lumea >>. Nascut in iulie 1944 , din acordurile de la Bretton Woods, FMI ... functioneaza mai mult sau mai
putin complementar cu alte mari institutii economice create, dintre care BIRD (Banca Internationala pt.
Reconstructie si Dezvoltare) si GATT (Acordul General pt. Tarife si Comert) , semnat la putin timp dupa
aceea. ...GATT o fost un costum croit pe masura pt. crearea, imbogatirea si dezvoltarea grupurilor de
monopol; [2]

Folosirea influentei politice presupune nemijlocit si utilizarea fortei militare, daca este necesar. Conform
Institute for Economic Democracy, forta militara a contribuit la promovarea procesului de
globalizare. Influente similare din sfera puterii au generat politici dezastruase ale FMI (precum Programele de
Ajustare Structurala – care au fortat tarile sarace sa reduca cheltuielile pentru sanatate si educatie), completate
de masurile contestabile ale Organizatiei Mondiale a Comertului (coloana vertebrala a procesului de
globalizare). [3]
2.2. Rolul CTN-urilor in configurarea raporturilor de forte la nivel global si sustinerea procesului de
globalizare.

Promovarea politicilor neoliberale în anii`90 reconfigurează raportul de forţe pe plan internaţional.
Creşterea rolului CTN-urilor şi accentuarea procesului de globalizarea crează noi tensiuni şi controverse.
Globalizarea reprezintă un proces de integrare a economiilor naţionale distincte, care rezultă din
intensificarea fluxurilor transfrontaliere şi care erodează importanţa graniţelor naţionale pentru derularea
activităţilor economice. CTN-urile sunt vectori ai globalizării (prin intermediul ionvestitiilor straine directe
/ISD).
Globalizarea determină concentrarea puterii unor agenţi/actori economici (CTN, instituţii financiare –
FMI, BM, alte organizaţii OMC, G7).

Rolul CTN în configurarea actualei ordini economice mondiale (OEM) / a raporturilor de forţe pe plan
internaţional este în creştere , deoarece:
3
→ pieţele internaţionale, dominate de un număr tot mai redus de mari CTN devin pieţe cu structură de
oligopol: CTN – urile au posibilitatea de a impune preţul mondial.
→ crearea unor coaliţii între marile CTN – uri poate duce la crearea unor puternice presiuni asupra guvernelor
ţărilor, în primul rând ale celor dezvoltate. De exemplu, solicitarea de deschidere a unei noi runde de
negocieri în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), având drept obiectiv principal semnarea
unui Acord Multilateral privind Investiţiile se consideră a fi tocmai expresia unei astfel de acţiuni a CTN-
urilor.

Pe 14 ianuarie 1994, Herman E. Daly, „senior economist” al Băncii Mondiale, a propus „remedii“
radicale pentru reformarea venerabilei instituţii. Discursul, care a însoţit cererea sa de demisie, a lansat o
viziune inovatoare asupra globalizării şi trecerii la o economie sustenabilă... urmatoarea propunere atrage
atenţia în mod deosebit:
„Renunţaţi la ideologia integrării economice globale prin comerţul liber, mobilitatea capitalului liber şi
creştere bazată pe export şi favorizaţi o orientare mai naţionalistă, care caută să dezvolte producţia internă
pentru pieţele interne ca primă opţiune, recurgând la comerţul internaţional doar atunci când acesta se
dovedeşte a fi în mod clar mai eficient.
Pe aceeaşi linie se înscrie şi afirmaţia lui John Maynard Keynes: «Simpatia mea se îndreaptă spre cei care
minimizează, mai degrabă decât spre cei care accentuează la maxim încrengătura economică între naţiuni.
Ideile, cunoştinţele, arta, ospitalitatea, călătoriile – acestea sunt lucruri care trebuie să fie internaţionale prin
natura lor. Dar bunurile să fie produse acasă ori de câte ori este posibil şi convenabil şi, mai presus de toate,
finanţele să rămână în primul rând naţionale“. [4]

REPERE METODOLOGICE PENTRU STUDIUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL

A) Cuantificarea participării unei economii naţionale la circuitul economic mondial se poate
realiza prin indicatori absoluţi, printre care:
- exportul şi importul de mărfuri (bunuri tangibile)
- exportul şi importul de servicii (bunuri incorporale)
- propriile investiţii în străinătate, respectiv investiţiile făcute de străini în economia naţională etc.
Pe baza acestor indicatori absoluţi, se pot calcula o serie de indicatori derivaţi, care exprimă poziţia
fiecărei ţări în economia mondială, gradul de deschidere al unei economii faţă de restul lumii sau impactul
relaţiilor cu străinătatea asupra economiei naţionale.
În ceea ce priveşte activitatea de comerţ exterior (fluxurile de import şi de export), se poate calcula
ponderea fiecărei ţări în exporturile şi importurile mondiale totale, industriale şi/sau agricole, şi/sau de servicii.
Pe baza acestor rezultate se pot face aprecieri asupra valorificării potenţialului economic al ţării prin
intermediul relaţiilor comerciale internaţionale.
Prin compararea celor două categorii de fluxuri (exporturi şi importuri) se determină soldul balanţei
comerciale (BC). Se calculează în valută. Sold balanţă comercială = exporturi – importuri
4
Exporturi > Importuri => Sold BC (+) => BC excedentara
Exporturi = Importuri => Sold BC = 0 => BC echilibrata
Exporturi < Importuri => Sold BC (-) => BC deficitara

Raportul dintre totalul exporturilor şi totalul importurilor reprezintă gradul de acoperire al importurilor
prin export (GA). Un sold activ (exporturi > importuri) corespunde unui GA >100%, un sold pasiv (exporturi
< importuri) unui GA < 100%, iar o balanţă echilibrată (exporturi = importuri) unui GA = 100%.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
exporturi
GA = ------------ x 100
importuri

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

B) Balanţa comercială, componentă a balanţei de plăţi
Balanţa de plăţi reprezintă un sistem de conturi care permite înregistrarea tuturor tranzacţiilor comerciale şi
financiare ale unei ţări cu restul lumii, într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an. Este vorba despre
operaţiuni care generează plăţi între rezidenţi şi nerezidenţi.
Balanţa de plăţi face posibilă compararea creanţelor (activelor) cu datoriile (pasivele) unei ţări, aşa cum rezultă
ele din raporturile economice cu restul lumii.
Balanţa de plăţi externe include:
-Contul tranzacţiilor curente
-Contul de capital si financiar (sau balanta miscarilor de capital)
-Erorile şi omisiunile
●Contul tranzacţiilor curente evidenţiază operaţiunile cu bunuri (export-import) şi cu servicii
(transporturi, asigurări, turism etc.). Celelalte rubrici incluse în acest cont sunt veniturile (salariale şi de
investiţii directe şi de portofoliu) şi transferurile curente.
Transferurile curente se refera la intrările şi ieşirile de resurse reale şi financiare, fără contraprestaţie
monetară sau financiară. Includ:
- transferuri guvernamentale: subvenţii acordate sau primite, asistenţa tehnică, contribuţiile la bugetele
organizaţiilor internaţionale etc.
- transferuri private: economiile muncitorilor care desfăşoară activitatea în alte ţări, premii, burse,etc
5

Soldul contului curent este cel mai important în cadrul balanţei de plăţi externe. El permite să se
aprecieze în ce măsură o ţară trăieşte conform posibilităţilor de care dispune. Un sold debitor (deficitar) arată
că ţara se află în imposibilitatea finanţării investiţiilor de care are nevoie pe baza propriilor economii
(economiile interne sunt mai mici decât investiţiile interne). În consecinţă, ea poate avea ca alternative:
îndatorarea faţă de străinătate, stimularea investiţiilor străine, reducerea creanţelor faţă de exterior, micşorarea
rezervele. Dimpotrivă, un sold creditor (excedentar) indică existenţa unei capacităţi de plată a obligaţiilor faţă
de nerezindeţi şi de finanţare a nevoilor interne.
●Contul de capital si financiar (sau balanta miscarilor de capital)
Contul de capital cuprinde toate operatiunile de incasari si plati generate de transferul international al
capitalului, precum si de achizitionarea/vanzarea de active (nefinanciare), care nu sunt rezultatul activitatii
umane (de ex. Pamant sau bogatiile solului) sau active intangibile (brevete, marci, copy-right, inchirieri etc.)
tranzactionate intre rezidenti si nerezidenti.
În contul financiar se înregistrează operaţiuni cu valoare mult mai mare: mişcările de capital pe termen
lung (investiţiile directe şi de portofoliu) şi pe termen scurt (credite comerciale, împrumuturi ale autorităţilor
monetare, administraţiilor publice şi sectorului bancar). Contul financiar mai evidenţiază activele de rezervă ale
Băncii Centrale a ţării în cauză. („-„ crestere, „+” scadere)
În cadrul fluxurilor de capital pe termen lung există un decalaj temporar între momentul efectuării
operaţiunii, al realizării ei efective şi momentul contrapartidei. De aceea, în balanţa de plăţi calculată pe un
anumit an, ceea ce se vede sunt, pe de o parte noile intări de capitaluri, iar, pe de altă parte, contrapartida
unor fluxuri declanşate anterior. De acest aspect trebuie să se ţină seama atunci când se interpretează
semnificaţia soldurilor.
Soldul tranzacţiilor cu capital pe termen lung, în cazul unui deficit, pune în evidenţă faptul că o ţară îşi
măreşte activele în străinătate, ceea ce poate fi interpretat ca un semn de dinamism economic. Invers, un sold
creditor poate fi semnal de scădere a competitivităţii agenţilor economici naţionali; el mai poate însemna că ţara
este finanţată prin capitaluri străine care vor trebui rambursate.
În ceea ce priveşte mişcarea capitalurilor pe termen scurt, intrările pot avea loc atunci când nerezidenţii
cumpără obligaţiuni pe termen scurt emise de rezidenţi., diferite efecte comerciale sau când se constituie de
către nerezidenţi depozite bancare pe termen scurt în ţara în cauză. Ieşirile se produc în situaţia inversă. Aceste
operaţiuni pot să mărească sau să reducă rezervele valutare ale unei ţări.
Contul erori şi omisuini se utilizează când survine necesitatea corectării (ajustării) unor înregistrări
incomplete sau a unor deficienţe de ordin statistic.

6
-> AUTOSUSTINEREA FINANCIARA A UNEI TARI:
De exemplul: intr-o forma simplificata mecanismul prin care o tara se poate autosustine financiar, companiile
nationale sunt performante si apte sa sustina cresterea PNB si a bunastarii ------> sold cont current pozitiv (+)
!!! Soldul contului curent este cel mai important în cadrul balanţei de plăţi externe. El permite să se
aprecieze în ce măsură o ţară trăieşte conform posibilităţilor de care dispune.
-> Echilibrarea balantei de plati prin indatorare si cresterea dependentelor de exterior :

De exemplul , daca tara in cauza nu detine companii nationale competitive, acestea nu pot derula activitati
economice dinamice si eficiente, iar economia depinde de „transfuzii” financiare din exterior, prin urmare nu
este capabila de autosustinere financiara. (sold cont de capital negativ (-). !!

Relaţia: CURS DE SCHIMB – activitati de comert exterior (exporturi, importuri)

Presupunem că un agent economic din România produce bunul „X” la preţul (cost + profit) de 54000 RON şi îl
exportă în SUA, respective exista un agent economic din Romania, care importă din SUA produsul „Y” al cărui
preţ unitar este de 10 000USD.

In tabelul de mai jos aveţi înregistrată evoluţia cursului de schimb şi a cantităţilor exportate (Qx) şi importate
(Qy) pentru cele două bunuri. In plus, trebuie menţionat faptul că pentru exporturi şi importuri cantitaţile sunt
date la fiecare moment de timp ţinând cont de elasticitatea supraunitară a cererii pentru bunurile „X” şi „Y”
în raport cu preţurile acestora (E c/p). Cursul de schimb al leului evoluează în funcţie de factorii conjuncturali
macroeconomici şi de intervenţiile BNR pe piaţa valutară.
Timp Curs de schimb Qx (u.m.) Qy (u.m.)
To 1USD= 2,7 RON 5.000 15.000
T1 1USD= 3 RON (deprecierea RON vs. USD) 10.000 12.500
T2 1USD= 2,5 RON (aprecierea RON vs. USD) 1.000 17.500
Unde u.m. = unitate de masura (poate fi bucata, tona, metru cub etc.)
Cerinţe:
Presupunând că între România şi SUA nu mai există alte fluxuri comerciale, nu exista alte elemente care sa
influenteze preturile produselor X si Y (taxe vamale, etc.), determinaţi nivelul soldului balanţei comerciale
bilaterale (din perspectiva României) si determinati modul in care evolutia cursului de schimb influenteaza
activitatea comerciala bilaterala !!!! Comentaţi rezultatele !!!!
7
REZOLVARE:
Pint. X = pret intern pt. X = 54.000 RON/buc.
Pext. Y = pret extern pt. Y = 10.000 USD/buc.
C x/pret = elastica
C y/pret = elastica
Csch = cursul de schim
1) Exportul bunului X din Romania in SUA

- Analizam evolutia Pext. X (evolutia comportamentului consumatorului american/
reactia cererii in functie de pret)
- Analizam evolutia Val.exp. (incasarilor valutare ale exportatorului); unde val.exp. =
valoarea exportului
T0) 2,7 RON------------------------1 USD

54.000 RON/buc--------------- ? USD/buc.
Pext. X = Pint.X : Csch = 54.000 RON/buc : 2,7 RON/USD = 20.000 USD/buc.
Val.exp. = Pext. X x Q x = 20.000 USD/buc. x 5.000 buc. = 100.000.000 USD
T1) Pext. X = 54.000 RON/buc : 3 RON/USD = 18.000 USD/buc.
Val.exp. = 18.000 USD/buc x 10.000 buc. = 180.000.000 USD
T2) Pext. X = 54.000 RON/buc : 2,5 RON/USD = 21.600 USD/buc.
Val.exp. = 21.600 USD/buc x 1000 buc. = 21.600.000 USD
In intervalul de timp (T0T1) se inregistreaza deprecierea RON vs. USD => ↓ Pext. X
C x/pret = elastica
 ↑ Cx , ↑ Qx ( conform datelor din tabel) ; ↑ val. Exp. (conform calculelor)

Sau:
Deprecierea RON vs. USD in T0T1 a ieftinit bunul X pe piata externa (sau pt. consumatorul
american); a stimulat exportul (cantitativ si valoric).
In intervalul (T1T2) se inregistreaza aprecierea RON vs. USD => ↑ Pext. X

8
C x/pret = elastica
 ↓ Cx , ↓ Qx (conf. tabel) ; ↓ val. Exp. (conf. calculelor).
Aprecierea RON vs USD in T1T2 a scumpit exportul; a limitat exportul (cantitativ si valoric).
Total val.exp = ∑ val.exp. = 100.000.000 USD + 180.000.000 USD + 21.600.000 USD =

301.600.000 USD
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ATENTIE:
Deprecierea monetară – este favorabilă exportatorilor numai pe termen scurt şi numai dacă reducerea cursului de schimb
al monedei naţionale este mai accelerată decât reducerea puterii de cumpărare interne a acesteia. Diferenţa între gradul de
depreciere şi reducerea puterii de cumpărare reprezintă un fel de primã pentru export, care poate permite reducerea
preţului de export, fără diminuarea câştigului în monedă naţională. Acest fenomen este cunoscut drept dumping valutar.
Politica de depreciere îşi poate atinge scopul numai atunci când cererea pentru produsele de export este elastică faţă de
preţ.
Pe termen lung şi la nivel macroeconomic, deprecierea monedei naţionale, ca instrument de stimulare a

exporturilor, conduce, de regulă, la înrăutăţirea raportului de schimb al ţării care îşi depreciează moneda naţională şi la
deteriorarea poziţiei acesteia în economia mondială şi în comerţul mondial (are loc o deformare a specializării sale
internaţionale, în comparaţie cu avantajele sale comparative reale). Pe termen lung, o astfel de măsură ar determina
pentru ţara exportatoare şi o scurgere de venit naţional în afara graniţelor *, chiar dacă firmele exportatoare nu
pierd în moneda naţională. De aceea, o astfel de metodă nu este recomandabilă pe termen lung.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
2) Importul bunului Y din SUA in Romania

- Analizam evolutia Pint Y (evolutia cererii in raport cu pretul/comportamentul
consumatorului roman)
- Analizam evolutia valorii importului (obligatiilor de plata, in valuta, la extern,
generate de importuri).
Pext. Y = pret extern pt. Y = 10.000 USD/buc.
T0)
Pint Y = Pext Y x Csch
2,7 RON------------------1 USD
? RON --------------10.000 USD
9
Sau:
T0) Pint Y = Pext. Y x Csch = 10.000 USD/buc x 2,7 RON/USD = 27.000 RON/buc.
Val.imp = Pext Y x Qy = 10.000 USD/buc. x 15.000 buc. = 150.000.000 USD
T1) Pint Y = 10.000 USD/buc x 3 RON/USD = 30.000 RON/buc

Val.imp = 10.000 USD/buc x 12.5000 buc. = 125.000.000 USD
T2) Pint Y = 10.000 USD/buc x 2,5 RON/USD = 25.000 RON/buc.

Val.imp. = 10.000 USD/buc x 17.500 buc. = 175.000.000 USD
In intervalul T0T1, se inregistreaza deprecierea RON vs. USD => ↑ Pint Y

C y/pret = elastic
 ↓ C y, ↓ Qy (conf. tabel)
Pext Y = constant (10.000 USD/buc)
 Val.imp ↓ (conf. calculelor)

Deprecierea RON vs. USD in T0T1a scumpit bunul Y pt consumatorul roman; a limitat
importul (cantitativ si valoric).
In intervalul T1T2 se inregistreaza aprecierea Ron vs. USD => ↓ Pint y

C y/pret = elastica
 ↑ Cy, ↑Qy (conf. tabel)

Pext. Y constant
10
 Val imp. ↑ (obligatiile de plata, in valuta, la extern)
Aprecierea Ron vs. USD in T1T2 a determinat ieftinirea bunului Y pe piata romaneasca; a
stimulat importul (cantitativ & valoric).
Total val.imp = ∑ val.imp = 150.000.000 USD + 125.000.000 USD + 175.000.000 USD =

450.000.000 USD
BC = balanta comerciala
Sold BC (Romania – SUA) = Total val.exp. – Total val.imp. =

= 301.600.000 USD – 450.000.000 USD = - 148.400.000 USD (sold BC deficitar/debitor,
situatie nefavorabila Romaniei in relatiile comerciale cu SUA !!!)
--------------------------------------------------------------------------------------------
Atentie!
->Daca s-ar fi solicitat soldul BC (analiza din perspectiva SUA) !!!!
Sold BC (SUA – Romania) = 450.000.000 – 301.600.000 USD = + 148.400.000 USD => sold
excedentar al BC, situatie favorabila pt. SUA in relatiile comerciale cu Romania.
Aplicatie_ efectele evolutiei cursului de schimb asupra operatiunilor de comert exterior_ situatia cu
Cx/pret, Cy/pret elastice ( E c/p > 1)
Partea a- II-a: GA; efectete deperecierii Ron vs. USD (pe termen scurt -TS, pe termen lung-TL),
beneficiile exportatorului in moneda nationala (in termini nominali si reali); Termenii schimbului (Tsch)
sau raportul de schimb (Rsch)
exportă în SUA, respectiv exista un agent economic care importă din SUA produsul „Y” al cărui preţ unitar
este de 10 000USD.

11
date la fiecare moment de timp ţinând cont de elasticitatea supraunitară a cererii pentru bunurile „X” şi „Y”
în raport cu preţurile acestora (E c/p). Cursul de schimb al leului evoluează în funcţie de factorii conjuncturali
Timp Curs de schimb Qx (u.m.) Qy (u.m.)

To 1USD= 2,7 RON 5.000 15.000
Cerinţă:
Presupunând că între România şi SUA nu mai există alte fluxuri comerciale, nu exista alte elemente care sa
bilaterale (analiza se face din perspectiva României) si determinati modul in care evolutia cursului de schimb
influenteaza activitatea comerciala bilaterala !!!! Comentaţi rezultatele !!!!
Pint. X = 54.000 RON/buc.

Pext. Y = 10.000 USD/buc.
C x/pret = elastica
C y/pret = elastica
Csch = cursul de schimb
- Cerinta 1: determinati indicatorul GA
Raportul dintre totalul exporturilor şi totalul importurilor reprezintă gradul de acoperire al importurilor prin
export (GA). Un sold activ (exporturi > importuri) corespunde unui GA >100%, un sold pasiv (exporturi <
importuri) unui GA < 100%, iar o balanţă echilibrată (exporturi = importuri) unui GA = 100%.
Sold balanţă comercială România – SUA = Total exporturi - Total importuri = 301.600.000 USD -
450.000.000 USD = - 148.400.000 USD sold deficitar al balantei comerciale bilaterale Romania – SUA
=> GA (gradul de acoperire al importurilor prin exporturi ) < 100%

Exp
GA (%) = -------------
Imp
12
Sau GA (%) = Exp : Imp = 301.600.000 USD : 450.000.000 USD = 0,67 =67% < 100% =>
=> Exporturile asigura 67% din valuta necesara achitarii obligatiilor de plata la extern generate de importuri
- Cerinta 2: efectele deprecierii RON pe TS, TL

Efectele deprecierii monedei nationale
Comentarii: Deprecierea leului ( momentul T1) determină ieftinirea exporturilor româneşti pe piaţa externă şi
scumpirea importurlor pe piaţa internă, cu efecte pozitive asupra soldului balanţei comerciale. La momentul T2
aprecierea leului produce efecte inverse celor de la momentul T1.
Atenţie: Deprecierea monetară – este favorabilă exportatorilor numai pe termen scurt (TS) şi
numai dacă reducerea cursului de schimb al monedei naţionale este mai accelerată decât reducerea puterii de
cumpărare interne a acesteia [puterea de cumpărare este afectată de inflaţie]. Diferenţa între gradul de
depreciere şi reducerea puterii de cumpărare reprezintă un fel de primã pentru export, care poate permite
reducerea preţului de export, fără diminuarea câştigului în monedă naţională. Acest fenomen este cunoscut drept
dumping valutar. Politica de depreciere îşi poate atinge scopul numai atunci când cererea pentru produsele de
export este elastică faţă de preţ.
Pe termen lung (TL) şi la nivel macroeconomic, deprecierea monedei naţionale, ca instrument de
stimulare a exporturilor, conduce, de regulă, la înrăutăţirea raportului de schimb al ţării care îşi depreciează
moneda naţională şi la deteriorarea poziţiei acesteia în economia mondială şi în comerţul mondial (are loc o
deformare a specializării sale internaţionale, în comparaţie cu avantajele sale comparative reale). Pe termen
lung, o astfel de măsură ar determina pentru ţara exportatoare şi o scurgere de venit naţional în afara
graniţelor *, chiar dacă firmele exportatoare nu pierd în moneda naţională. De aceea, o astfel de metodă
nu este recomandabilă pe termen lung.
SAU:
Deprecierea RON are la nivel MICROECONOMIC DACA:
efecte “+” pe (de firma exportatoare/ Cx/pret extern = elastica (elasticitatea ↑ )
TERMEN SCURT de exportator)

R depreciere > R inflatiei
Deprecierea RON are la nivel MACROECONOMIC DEOARECE:
efecte “-” pe (de economie nationala) -deterioreaza termenii schimbului (Tsch)
TERMEN LUNG sau raportul de schimb (Rsch) => sunt

subevaluati factorii de productie (FP)
utilizati pt. obtinerea bunului/bunurilor
13
pentru export
-deterioreaza pozitia tarii in economia
mondiala si comertul international
(deformeaza specializarea internationala)
 Pierdere de venit national (VN) sau

scurgere de venit national catre
exterior
- Cerinta 3: determinati beneficiile exportatorului in moneda nationala
Presupunem ca in T0T1 (cand RON depreciat vs. USD) ,exportatorul converteste valuta obtinuta din export in
moneda nationala! Determinati castigul nominal si cel real al exportatorului in moneda nationala (∆ val.exp.,
echivalent in RON) in (T0T1), daca inflatia este de 7% in perioada de analiza? Dar daca inflatia este 40% ?
Dar sporul de profit daca rata profitului in perioada de analiza este de 30% ?

T0: Val. Exp. (echivalent in RON conform inregistrarilor contabile ale exportatorului) = Val.exp.(in USD la To)
x curs de schimb la To = 100.000.000 USD x 2,7 RON/USD = 270.000.000 RON
T1: Val.exp (echivalent in RON conf. inreg.contabile) = 180.000.000 USD x 3 RON/USD = 540.000.000 RON

∆ val.exp. nominala (in RON) = Val. Exp (in RON la T1) – val.exp. (in RON la T0) = 540.000.000 RON -
270.000.000RON = 270.000.000 RON
Rπ = rata profitului = 30 % => cheltuielile = 70% ; ∏ = profit
∏ (T0) = Rπ x val. Exp. (in RON, T0)
∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON

∏ (T1) = 30% x 540.000.000 RON = 162.000.000 RON
∆∏ (in termeni nominali) = ∏ (T1) - ∏ (T0) = 162.000.000 RON – 81.000.000 RON = 81.000.000 RON
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
14
- Beneficiile in termini REALI (atunci cand exista inflatie in T0T1):
!!! Atentie:
-T0: perioada de baza/de referinta => nu este afectata de inflatie
- in intervalul de timp T0T1 preturile cresc generalizat in economie (cand este inflatie) =>
indicatorii la T1 sunt afectati de inflatie !!!
I = indicator economic (salariu, productia nationala , PIB, PNB, VN etc)

I r = Indicator real
In = indicator nominal
Rinflatie = rata inflatiei
Ir = In : (100% + Rinflatiei)
De ex. presupunem:
La T0: Salariul = 6 RON
Pret paine = 2 ron/buc
Puterea de cump. = 3 paini
Inflatia (in T0T1) = 50%
La T1; Sal. = 6 RON

Pret paine = 3 ron/buc
Puterea de cump. = 2 paini
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
La T1:
-Daca inflatia este de 7%
Impactul inflatiei asupra val. exp. (echiv. In RON):

=> Val. Exp. reala (in RON, T1) = Val. Exp. Nominala (in RON la T1) : 107% = 540.000.000 RON : 1,07 =
504.672.897 RON
∆ val.exp. reala (in RON) = Val. Exp reala (in RON la T1) – val.exp. (in RON la T0) = 504.672.897 RON -
270.000.000 RON = 234.672.897 RON

15
Impactul inflatiei asupra profitului exportatorului :
∏ n (T1) = 162.000.000 RON
∏ r (T1) = ∏ n (T1) : (100% + 7%) = 162.000.000 RON: 107% = 151.401.869 RON =>
∆∏ (r) = ∏ (r, T1) - ∏ (T0) = 151.401.869 RON – 81.000.000 RON = 70.401.869 RON

Pe fundalul deprecierii RON vs. USD au fost stimulate exporturile de produse cu cerere elastica, dar in
contextul convertirii valutei in moneda nationala, diferenta dintre π (real) si π (nominal) reprezinta
pierderea de putere de cumparare determinata de inflatia de 7% .
∏ (T0) =81.000.000 RON

∏ (T1) n = 162.000.000 RON
∏ (T1) r = 151.401.869 RON
SAU:
-------------------------------------------∆∏ N (+)
------------------------I-------------------------------------------------I
----------------------81.000.000---------151.401.869------------162.000.000
16
------------------------I----------------------I--------------------------I-------------------> ∏ (ron)
-----------------∏ (To) --------------∏ r (T1) ---------------------∏n(T1)
------------------------I----------------------I
----------------------------∆∏ R (+)----------------------└ pierdere de putere de cumparare
determinata de inflatia de 7%
Daca ∏ ar fi reinvestit pentru achizitionarea materiei prime “MP” destinata continuarii productiei, atunci
la T1, cand este inflatie de 7% , cu suma de 162.000.000 RON pe care o detine in contul bancar ar
achizitiona acea cantitate din materia prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand nu este inflatie,
dar cu suma de 151.401.869 RON
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Exemplificare:
Presupunem ca la T0, Pret (MP) =100.000 RON/tona
R inflatie (T0T1) = 7%
La T1: Pret MP (T1) = (100% + R inflatie) x Pret MP (T0) =>
La T1, Pret MP = 107% x 100.000 RON/tona = 107.000 RON/tona

Q = cantitatea
Q(MP) la T1 reprezinta puterea de cumparare a agentului economic, conferita de ∏ nominal (T1) !!!
La T1: Q (MP)= ∏ nominal (T1) : Pret (MP, T1) = 162.000.000 RON : 107.000 RON/tona ≈1514,01869 tone
- Cantitatea ( Q (MP) ) de 1514,01869 Tone cu cat ar fi fost cumparata la T0, cand nu era inflatie?
La T0 cand nu era inflatie, Q (MP) de 1514,01869 tone se achizitioneaza cu suma de: Val. MP (T0) = Q(MP,
la T1)x Pret (MP, T0) = 1514,01869 Tone x 100.000 RON/tona = 151.401.869 RON => echivalent
∏ r (T1)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
R depreciere RON vs. USD (T0T1)= [Csch (T1) – Csch (T0)] : Csch (T0) = ( 3 RON/USD – 2,7 RON/USD )
: 2,7 RON/USD = 0,3 : 2,7 = 0,1111 = 11,11%
R depreciere RON > R inflatie
17
11,11 % > 7 %
R inflatie = 40%
ATENTIE: In termeni nominali nu se schimba nimic in calcule !!! =>
∆ val.exp. nominala (in RON) = Val. Exp (in RON la T1) – val.exp. (in RON la T0) = 540.000.000 RON -
270.000.000RON = 270.000.000 RON
- T1: daca inflatia este 40% => val exp. Reala (in RON la T1) = 540 mil. RON : 140% = 385.714.285 RON
∆ val.exp. reala (in RON) = 385714285 RON – 270.000.000 RON = 115.714.285 RON
ATENTIE: In termeni nominali nu se schimba nimic in calcule !!! =>

∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON
∏ (T1) = 30% x 540.000.000 RON = 162.000.000 RON
∆∏ (in termeni nominali) = ∏ (T1) - ∏ (T0) = 162.000.000 RON – 81.000.000 RON = 81.000.000 RON
∏ r (T1) = ∏ n (T1) : 140% = 162.000.000 RON : 1,4 = 115.714.285 RON

∆ ∏ (r) = ∏ r (T1) - ∏ (T0) = 115.714.285 RON – 81.000.000 RON = 34.714.285 RON

∏ (T0) =81.000.000 RON
∏ (T1) n = 162.000.000 RON
∏ (T1) r = 115.714.285 RON
-------------------------------------------∆∏ N (+)
------------------------I-------------------------------------------------I
-----------------81.000.000----115.714.285----------------- 162.000.000
------------------------I---------I---------------------------------------I-------------------> ∏ (ron)
-----------------∏ (To) -----------∏ r (T1) ---------------------∏n(T1)
18
------------------------I----------I
----------------------------∆∏ R (+)---------------------└ pierdere de putere de cumparare
la T1, cand este inflatie de 40% , cu suma de 162.000.000 RON ar achizitiona acea cantitate din materia
prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand nu este inflatie, cu suma de 115.714.285 RON
∏ = profit
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Exemplificare:
Pret MP (T1) = (100% + Rinflatie) x Pret (MP, T0)

La T1: Q (MP)= ∏ nominal (T1) : Pret (MP, T1) = 162.000.000 RON : 140.000 RON/tona ≈1157,14285 tone
- Cantitatea ( Q (MP) ) de 1157,14285 tone cu cat ar fi fost cumparata la T0, cand nu era inflatie?
La T0, Q (MP) de 1157,14285 tone s-ar fi achizitionat cu suma de:

Val. MP (T0) = Q(MP, la T1) x PretMP(T0) = 1157,14285 tone x 100.000 RON/tona = 115.714.285 RON =>
∏ r (T1)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Daca exista inflatie galopanta, si in T0T1 preturile cresc generalizat in economie cu 110% !!! =>
Rinflatie (T0T1)= 110%
∏ (T0) =81.000.000 RON

∏ (T1) n = 162.000.000 RON
∏ (T1) r = ∏ (T1) n : (100% + Rinflatie) = 162.000.000 RON : (100% + 110%) = 162.000.000 RON: 210%
∏ (T1) r = 77.142.857 RON
19
∆∏ (nominal) = ∏ n (T1) - ∏ (T0) = 162.000.000 RON – 81.000.000 RON = 81.000.000 RON => ∆∏ n (+)
∆∏ (real) = ∏ r (T1) - ∏ (T0) = 77.142.857 RON – 81.000.000 RON = - 3.857.142 RON => ∆∏ r (-)
∆∏n (+)
----------------------------------------------I----------------------------------------I
------I---------------------------------------I----------------------------------------I ------------ > ∏ (RON)
∏r(T1) =77.142.857RON ∏ (T0)= 81.000.000 RON ∏ n (T1) = 162.000.000
-----I----------------------------------------I
∆∏ r (-)
I--------------------------------------------------------------------------------- I => pierdere de putere de cumparare
determinata de inflatia de 110 % !!!
prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand nu este inflatie, cu suma de 77.142.857RON
Exemplificare:
Pret MP (T1) = (100% + Rinflatie) x Pret (MP, T0)

La T1; Q (MP)= ∏ nominal (T1) : Pret (MP, T1) = 162.000.000 RON : 210.000 RON/tona ≈ 771,42857 tone
- Cantitatea ( Q (MP) ) de 771,42857 tone cu cat ar fi fost cumparata la T0, cand nu era inflatie?
La T0, Q (MP) de 771,42857 tone s-ar fi achizitionat cu suma de: Val. MP (T0) = Q(MP)x Pret MP( T0) =
771,42857 tone x 100.000 RON/tona = 77.142.857RON => echivalentul ∏ r (T1)
Daca ∏ (T0)= 81.000.000 RON ar fi fost integral folosit pentru achizitionarea MP, care ar fi fost puterea
de cumparare conferinta la ∏ (T0) ?
La T0, Pret MP = 100.000 RON/tona
20
Q (MP, la T0) = ∏ (T0) : Pret MP (La T0) = 81.000.000 RON : 100.000 RON/tona = 810 tone

- Cerinta 4: cum au evoluat Tsch (Rsch)
Evolutia termenilor schimbului Tsch (raportului de schimb- Rsch) in intervalul T0 – T1 – T2 = ?

Corelaţia dinstre structura schimburilor cu străinătatea şi mărimea câştigului din comerţ poate fi explicată
cu ajutorul termenilor schimbului. Termenii schimbului exprimă raportul în care diferite ţări schimbă între ele
bunuri şi servicii şi implicit, posibilităţile lor de a obţine câştiguri din comerţul internaţional.

I P mediu unitar EXP
Tsch. = -------------------------------- x 100
I P mediu unitar IMP

Unde: I P mediu unitar EXP = indicele pretului mediu unitar pt. exporturi
I P mediu unitar IMP = indicele pretului mediu unitar pt. importuri
Pentru aplicatia noastra, unde avem un singur bun la export si un singur bun la import, folosim formula:
21
P extern (X)
Tsch sau Rsch = -----------------------
P extern (Y)

P ext (X ) = 20.000 USD/ buc. la T0
= 18.000 USD/ buc. la T1
= 21.600 USD/ buc. La T2

P ext (Y ) = 10.000 USD / buc (Pext Y = constant, la T0, T1, T2)

Timp Curs de schimb
To 1USD= 2,7 RON
T1 1USD= 3 RON (deprecierea RON vs. USD)
T2 1USD= 2,5 RON (aprecierea RON vs. USD)
T0 = perioada de baza
La To: Tsch = 20.000 USD/ buc : 10.000 USD/buc = 2 => 1 buc. (X) = 2 buc. (Y) => Prin vanzarea pe
piata externa a 1 buc. din bunul X se asigura valuta necesara importului a 2 buc. din bunul Y. Acesta reprezinta
raportul de schimb produs contra produs.

La T1: T sch = 18.000 USD/buc : 10.000 USD/buc = 1,8 => 1 buc (X) =1,8 buc. (Y) => Atunci cand se
depreciaza moneda nationala, cu acelasi efort la export ( 1 buc. din bunul X) se importa o cantitate mai mica
din bunul Y (1, 8 buc. Y in T1 fata de 2 buc. Y in T0)
∆ Qy (T1 vs. T0) = Qy (T1) – Qy (T0) = 1,8 buc. Y – 2 buc. Y = - 0,2 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) = -0,2 buc. Y : 2 buc.Y = -0,1 = - 10 %
=> deprecierea monedei nationale determina deteriorarea Tsch cu 10% in T1 vs. T0, pt. Romania in relatiile
comerciale cu SUA !!!

22
La T2: Tsch = 21.600 USD/ buc : 10.000 USD/buc = 2.16 => 1 buc. (X) = 2,16 buc. (Y) => Atunci cand
se apreciaza moneda nationala, cu acelasi efort la export ( 1 buc. din bunul X) se importa o cantitate mai mare
din bunul Y (2,16 buc. Y in T2 fata de 2 buc. Y in T0)
∆ Qy (T2 vs. T0) = Qy (T2) – Qy (T0) = 2.16 buc. Y – 2 buc. Y = 0,16 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) = 0,16 buc. Y : 2 buc. Y = 0.08 = 8 %
=> aprecierea monedei nationale determina ameliorarea Tsch cu 8% in T2 vs. T0, pt. Romania in relatiile
comerciale cu SUA
!!! Atentie: deprecierea monedei nationale => subevaluarea factorilor de productie folositi pt. obtinerea
bunurilor destinate exportului
Pint X = 54.000 RON/buc.
Pext. X (T0) = 20.000 USD

Pext. X (T1) = 18.000 USD
Presupunem ca Pret X (in RON) = cost + ∏ = [ 30 % capital + 60 % munca + 10 % pamant]* + marja de
profit a producatorului => factorii de productie sunt subevaluati cand se depreciaza moneda nationala ,
<=> la T0 echivaleaza 20.000 USD , iar la T1 (cand RON depreciate vs. USD) aceeasi factori de productie
echivaleaza doar 18.000 USD !!!
!!! ∆ P ext X = P ext x (T1) – P ext X (T0) = 18.000 USD/buc – 20.000 USD/buc = - 2.000 USD/buc.
*Factorii de productie = capitalul, munca, pamantul !!!
RELATIA Csch – operatiuni de comert exterior ( cazul cererii inelastice in raport cu pretul )
exportă în SUA, respectiv exista un agent economic in Romania, care importă din SUA produsul „Y” al cărui
preţ unitar este de 10 000USD.

date la fiecare moment de timp ţinând cont de inelasticitatea cererii pentru bunurile „X” şi „Y” în raport cu
23
preţurile acestora (E c/p). Cursul de schimb al leului evoluează în funcţie de factorii conjuncturali
Timp Curs de schimb (Csch) Qx (u.m.) Qy (u.m.)
To 1USD= 2,7 RON 5.000 15.000

Cerinţă:
A) Presupunând că între România şi SUA nu mai există alte fluxuri comerciale, nu exista alte elemente care sa
bilaterale (din perspectiva României) si determinati modul in care evolutia cursului de schimb influenteaza
activitatea comerciala bilaterala !!!! Comentaţi rezultatele !!!!
Pint X = 54.000 RON/buc.

Pext Y = 10.000 USD/buc.
C x/pret = inelastica
Cy/pret = inelastica
P ext = pret extern ; Pint = pret intern
1) Exportul bunului X din SUA in Romania
- Urmarim evolutia Pext.X (evolutia cererii pentru bunul X pe piata SUA;
comportamentul consumatorului american)
- Urmarim evolutia val.exp. (incasarilor valutare generate de exporturi)
T0) Pext X = Pint.X : Csch = 54.000(RON/buc) : 2,7(RON/USD) = 20.000 USD/buc.

Val.exp. = Pext X x Qx = 20.000 USD/buc. X 5.000 buc. = 100.000.000 USD
2,7 RON---------------------- --------1 USD
54.000 RON /buc ----------------? USD
24
T1) P ext X = 54.000 RON/buc : 3 RON/USD = 18.000 USD/Buc.
Val.exp. = 18.000 USD/buc. x 5.500 buc = 99.000.000 USD
T2) P exp = 54.000 RON/buc : 2,5 RON/USD = 21.600 USD/buc.

Val.exp = 21.600 USD/buc x 4800 buc = 103.680.000 USD
In intervalul de timp (T0T1) se inregistreaza deprecierea RON vs. USD => ↓ Pext X
 Cx ↑ , ↑ Qx (conform datelor din tabel) ; ↓ val. Exp. (incasarile in valuta ale

exportatorului) – conform calculelor
Depreciarea Ron vs. USD in intervalul T0T1, a ieftinit bunul X pe piata externa; a limitat
valoric exporturile, nu si cantitativ.
In (T0T1) , ∆ P ext X = P ext X (T1) - Pext X (T0) = 18.000 USD/buc – 20.000 USD/ buc =
= - 2.000 USD/buc => scad incasarile valutare ale exportatorului prin vanzarea pe piata
externa a 1 buc. din bunul X, cu 2000 USD.
∆ Q x = Q x (T1) – Q x (T0) = 5.500 buc – 5.000 buc = 500 buc.
Desi deprecierea RON vs. USD a ieftinit exportul si a determinat cresterea cererii bunului X
pe piata externa, evolutia cererii in functie de pret nu a fost suficient de ridicata, astfel incat
cresterea cantatii vandute (cu 500 buc.) sa compenseze scaderea incasarilor valutare pe
unitate de produs vandut (de -2000 USD/buc.).
In intervalul de timp (T1T2) se inregistreaza apreciarea RON vs. USD => ↑ Pext X
 ↓ Cx, Qx ↓ (conform datelor din tabel) ; ↑ val.exp. (conform calculelor)

Aprecierea Ron vs. USD in (T1T2) a scumpit bunul X pe piata externa, a limitat cantitativ
exportul, dar a stimulat valoric exportul.
25
Total val. Exp. = ∑ val.exp = val.exp T0 + val.exp. T1 + val.exp. T2 =
= 100.000.000 USD + 99.000.000 USD + 103.680.000 USD
= 302. 680.000 USD
2) Importul bunul Y din SUA in Romania

- Analizam evolutia Pint Y (evolutia cererii Y in functie de pret; evolutia
comportamentului consumatorului roman)
- Analizam evolutia val.imp (obligatiilor de plata, in valuta, la extern, generate de
importuri)
T0) Pint Y = Pext Y x Csch = 10.000 (USD/buc.) x 2,7 RON/USD= 27.000 RON/buc
Val.imp. = Pext Y x Q y = 10.000 USD/buc. x 15.000 buc. = 150.000.000 USD
T1) Pint Y = 10.000 USD/buc x 3 RON/USD =30.000 RON/buc.

Val.imp = 10.000 USD/buc. x 14.500 buc. = 145.000.000 USD
T2) Pint Y = 10.000 USD/buc x 2,5 Ron/USD = 25.000 RON/buc

Val.imp = 10.000 USD/buc x 15.500 buc = 155.000.000 USD
In intervalul T0T1, se inregistreaza deprecierea RON vs. USD => ↑ Pint Y

C y/pret = inelastica
 ↓ Cy , ↓ Qy (confom datelor din tabel)

P ext. Y = constant (10.000 USD/buc) =>
26
 ↓val.imp. (obligatiile de plata, in valuta, la extern, generate de importuri) – conform
calculelor
Deprecierea RON vs. USd in (T0T1) a scumpit bunul Y pe piata romaneasca; a limitat
cantitativ si valoric importurile.
In intervalul T1T2, se inregistreaza aprecierea RON vs USD => ↓ Pint Y

C Y/pret = inelastica
 ↑ Cy , ↑ Qy (conform datelor din tabel)

Pext Y = constant (10.000 USD/buc) =>
 ↑ val.imp (obligatiile de plata in valta ale importatorului) – conf.calculelor

Apreciarea Ron vs. USD in T1T2 , a ieftinit bunul Y pe piata romaneasca; a stimulat cantitativ
si valoric importurile.
Total val. Imp = ∑ val.imp. = 150.000.000 USD +145.000.000 USD

+ 155.000.000 USD = 450.000.000 USD
Sold BC (Romania – SUA) = Total val.exp – Total val.imp =

= 302.680.000 USD – 450.000.000 USD = - 147.320.000 USD sold deficitar, situatie
nefavorabila Romaniei in relatiile comercialed cu SUA !!!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Atentie, daca s-ar fi cerut Sold BC din perspectiva SUA !!!
Sold BC (SUA – Romania) = Exp (SUA→ Romania) - Imp (SUA←
27
Romania) = 450.000.000 USD – 302. 680.000 USD = + 147.320.000 USD sold creditor,
situatie favorabila pt. SUA in relatiile comerciale cu Romania.
---------------------------------------------------------------------------------------------------
B) Determinati beneficiile exportatorului (in termeni nominali si reali), in moneda nationala, daca rata inflatiei
este 7%, 40%, 110% , iar Rprofit = 30% ? (profitul este investit integral la momentul T1 in vederea sustinerii
productiei)
T0; val.exp = 100.000.000 USD

T1; val.exp = 99.000.000 USD
T2; Val. exp = 103.680.000 USD
ATENTIE :
-> Depreciarea Ron vs. USD in intervalul T0T1, a ieftinit bunul X pe piata externa; a limitat
valoric exporturile, nu si cantitativ ( ∆ val.exp. = - 1.000.000 USD)
-> Aprecierea Ron vs. USD in (T1T2) a scumpit bunul X pe piata externa, a limitat cantitativ
exportul, dar a stimulat valoric exportul.
Presupunem ca exportatorul converteste integral valuta obtinuta din export in moneda nationala
, in intervalul de timp (T0T1), cand exista depreciere RON vs. USD!

T0: Val. Exp. (echivalent in RON conform inregistrarilor contabile ale exportatorului) =
= Val.exp.(in USD la To) x curs de schimb la To = 100.000.000 USD x 2,7 RON/USD = 270.000.000 RON
T1: Val.exp (echiv. in RON conf. inreg.contabile) = 99.000.000 USD x 3 RON/USD = 297.000.000 RON ->
indicator nominal !
∆ val.exp. (echiv. In RON) nom. = val.exp. (echiv. In RON, T1) - val.exp. (echiv.in RON, T0) = 297.000.000
RON -270.000.000 RON = 27.000.000 RON
ATENTIE, in (T0T1):
28
∆ val.exp. = - 1.000.000 USD
∆ val.exp. (echiv. In RON) nom. = 27.000.000 RON
a) R inflatie = 7%
Rata profitului, Rπ = 30 % => cheltuielile = 70% =>
Profitul; ∏ = Rπ x Val.exp. (echiv.in RON)
∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON

∏ (T1) = 30% x 297.000.000 RON = 89.100.000 RON
∆∏ (in termeni nominali) = ∏ (T1) - ∏ (T0) = 89.100.000 RON – 81.000.000 RON = 8.100.000 RON =>
∆∏ n (+)
Unde, ∆∏ (in termeni nominali) = ∆∏ n = ∆∏ N
∏ r (T1) = ∏ n (T1) : (100% + Rinflatie) = 89.100.000 RON : (100% + 7%) ≈ 83.271.028 RON
∆∏ (in termeni reali, in intervalul de timp T0 T1) = ∏ r (T1) - ∏ (T0) = 83.271.028 RON-81.000.000 RON =
2.271.028 RON => ∆∏r (+)
Unde, ∆∏ (in termeni reali) = ∆∏ r = ∆∏ Rs
-------------------------------------------∆∏ N (+)
------------------------I-------------------------------------------------I
----------------------81.000.000---------83.271.028------------89.100.000
------------------------I----------------------I--------------------------I-------------------> ∏ (ron)
-----------------∏ (To) --------------∏ r (T1) ---------------------∏n(T1)
------------------------I----------------------I
----------------------------∆∏ R(+)-------------------------└ pierdere de putere de cumparare
29
Daca ∏ ar fi reinvestit integral pentru achizitionarea materiei prime “MP” destinata
continuarii productiei, atunci la T1, cand este inflatie de 7% , cu suma de 89.100.000 RON
ar achizitiona acea cantitate din materia prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand
nu este inflatie, dar cu suma de 83.271.028 RON (echivalentul profitului, in termeni reali,
∏ r)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Demonstratie:
Presupunem ca :
Pret MP (T0) = 1000 RON/ tona
- Daca la T0 ar fi reinvestit integral ∏ in achizitionarea de materie prima MP pentru continuarea

productiei, atunci puterea de cumparare ar fi fost data de Q (MP, T0)
Q (MP, T0) = ∏ (T0) : Pret MP (T0) = 81.000.000 : 1000 RON/tona = 81.000 tone MP
La T1, cand Rinflatie = 7%; Pret MP (T1) = Pret MP (T0) x ( 100% + rinflatie) = 1000RON/tona x
107% = 1.070 RON/tona
Q (MP) = cantitate de materie prima (MP)
Q (MP, la T1) = ∏ n (T1) : Pret (MP, T1) = 89.100.000 RON : 1.070 RON/tona ≈83.271,028
tone
- Cantitatea Q (MP) de 83.271,028 tone cu cat ar fi fost cumparata la T0, cand nu era inflatie?
Valoare MP (T0) = Q(MP, T1)x Pret MP( T0) = 83.271,028 tone x 1000 RON/tona = 83.271.028 RON
(echivalentul profitului, in termeni reali, ∏ r)

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
a) R inflatie = 40%
Rata profitului, Rπ = 30 % => cheltuielile = 70% =>
Profitul; ∏ = Rπ x Val.exp. (echiv.in RON)
30
ATENTIE !!! => in termeni nominali nu se schimba calculele !!!
∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON
∏ (T1) = 30% x 297.000.000 RON = 89.100.000 RON
∆∏ n (+)
Unde, ∆∏ (in termeni nominali) = ∆∏ n = ∆∏ N
∆∏ (in termeni reali, T0 T1) = ∏ r (T1) - ∏ (T0) = 63.642.857 RON -81.000.000 RON = - 17.357.143 RON
-------------------------------------------------------∆ ∏N ( + )
-----------------------------------------------I----------------------------------------I
--------------------------I--------------------I----------------------------------------I ------------ > ∏ (RON)
∏r(T1) =63.642.857RON ∏ (T0)= 81.000.000 RON ∏ n (T1) = 89.100.000
--------------------------I--------------------I
---------------------------∆∏ R (-)
I--------------------------------------------------------------I = pierdere du putere de cumparare

de terminate de inflatia de 40 % !!!
prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand nu este inflatie, dar cu suma de 63.642.857RON ->
echiv. ∏r(T1)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Demonstratie:
Presupunem ca :
31
La T1, cand Rinflatie = 40%; Pret MP (T1) = Pret MP (T0) x ( 100% + Rinflatie) = 1000RON/tona x
140% = 1.400 RON/tona
Q (MP, la T1) = ∏ n (T1) : Pret (MP, T1) = 89.100.000 RON : 1.400 RON/tona ≈63.642,857
tone
Valoare MP (T0) = Q(MP, T1)x Pret MP( T0) = 63.642,857 tone x 1000 RON/tona = 63.642.857RON ->
echiv. ∏r(T1) / sau echivalentul profitului, in termeni reali la T1, ∏ r)

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
c) situatie cu hiperinflatie, Rinflatie = 110%
ATENTIE !!! => in termeni nominali nu se schimba calculele !!!

∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON
∏ (T1) = 30% x 297.000.000 RON = 89.100.000 RON
∆∏ n (+)
∆∏ (in termeni reali) = ∏ r (T1) - ∏ (T0) = 42.428.571 RON -81.000.000 RON = - 38.571.428 RON
--------------------------------------------------------------∆ ∏N ( + )
--------------------------------------------------------I----------------------------------------I
------------------I-------------------------------------I----------------------------------------I ------------ > ∏ (RON)
∏r(T1) =42.428.571RON ∏ (T0)= 81.000.000 RON ∏ n (T1) = 89.100.000
------------------I--------------------------------------I
---------------------------∆∏ R (-)
32
I----------------------------------------------------------------------------- I => pierdere du putere de
cumparare de terminate de inflatia de 110 % !!!
prima MP pe care fi putut sa o cumpere la T0 cand nu este inflatie, dar cu suma de 42.428.571 RON ->
echiv. ∏r(T1)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Demonstratie:
Presupunem ca :

La T1, cand Rinflatie = 110%; Pret MP (T1) = Pret MP (T0) x ( 100% + Rinflatie) = 1000RON/tona x
210% = 2.100 RON/tona
Q (MP, la T1) = ∏ n (T1) : Pret (MP, T1) = 89.100.000 RON : 2.100 RON/tona ≈ 42.428,571
tone
Valoare MP (T0) = Q(MP, T1)x Pret MP( T0) = 42.428,571 tone x 1000 RON/tona = 42.428.571 RON ->
echiv. ∏r(T1) / sau echivalentul profitului, in termeni reali, ∏ r)

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
ATENTIE:
Deprecierea RON are la nivel MICROECONOMIC DACA:
efecte “+” pe (de firma exportatoare/ Cx/pret extern = elastica (elasticitatea ↑ )
33
TERMEN SCURT de exportator)
R depreciere > R inflatiei
Deprecierea RON are la nivel MACROECONOMIC DEOARECE:
efecte “-” pe (de economie nationala) -deterioreaza termenii schimbului (Tsch)
TERMEN LUNG sau raportul de schimb (Rsch) => sunt

subevaluati factorii de productie (FP)
utilizati pt. obtinerea bunului/bunurilor
pentru export
-deterioreaza pozitia tarii in economia
mondiala si comertul international
(deformeaza specializarea internationala)
 Pierdere de venit national (VN) sau

scurgere de venit national catre
exterior
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
34
----------------------------------------------------------------------------------------
Atentie Csch =/= Tsch ;

unde Csch = curs de schimb valutar ; Tsch = termenii schimbului sau raportul de schimb
I)Termenii schimbului
Pint X = 54.000 RON/buc
Pext Y = 10.000 USD/buc
Presupunem ca:
Timp Curs de schimb (Csch)
To – perioada de baza 1USD= 4 RON
35
T1 1USD= 3,5 RON (aprecierea RON vs. USD)
T2 1USD= 4,5 RON (deprecierea RON vs. USD)
Cerinte: cum au evoluat termenii schimbului (Tsch) / sau raportul de schimb (Rsch) sub impactul evolutiei
cursului de schimb? (analiza se va face din perspectiva Romaniei !)
Pentru aplicatia noastra, unde avem un singur bun la export si un singur bun la import, folosim formula:
P extern (X)
Tsch sau Rsch = -----------------------
P extern (Y)

P ext (X ) = Pint X : Csch
P ext (X ) = 54.000 RON/buc : 4 RON/USD = 13.500 USD/ buc. la T0
= 54.000 RON/buc : 3,5 RON/USD = 15.428,57 USD/ buc. ≈ 15.429 USD/buc, la T1
= 54.000 RON/buc : 4,5 RON/USD = 12.000 USD/buc la T2
Aprecierea RON vs. USD in (T0T1) sau (la T1 vs. T0) => ↑ Pext X
Deprecierea RON vs. USD in (T0T2) sau (la T2 vs. T0) => ↓ Pext X
P ext (Y ) = 10.000 USD / buc , constant la T0, T1, T2
T0 = perioada de baza
La To: Tsch = 13.500 USD/ buc : 10.000 USD/buc = 1,3 => 1 buc. (X) = 1,3 buc. (Y) => Prin
vanzarea pe piata externa a 1 buc. din bunul X se asigura valuta necesara importului a 1,3 buc. din bunul Y.
Acesta reprezinta raportul de schimb produs contra produs.

La T1: T sch = 15.425 USD/buc : 10.000 USD/buc = 1,5429 => 1 buc (X) = 1,5429 buc. (Y) => Atunci
cand se apreciaza moneda nationala, cu acelasi efort la export ( 1 buc. din bunul X) se importa o cantitate mai
mare din bunul Y (1,5429 buc. Y in T1 fata de 1,3 buc. Y in T0)
36
∆ Qy (T1 vs. T0) = Qy (T1) – Qy (T0) = 1,5429buc. Y – 1,3 buc. Y = 0,2429 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) = 0,2429 buc. Y : 1,3 buc.Y = 0,1868 = 18,68 %
=> aprecierea monedei nationale determina ameliorarea Tsch pentru Romania in relatiile comerciale cu
SUA, cu 18,68% in intervalul T0T1/ sau la T1 vs. T0 !!!

La T2: Tsch = 12.000 USD/ buc : 10.000 USD/buc = 1.2 => 1 buc. (X) = 1,2 buc. (Y) => Atunci cand se
depreciaza moneda nationala, cu acelasi efort la export ( 1 buc. din bunul X) se importa o cantitate mai mica
din bunul Y (1,2 buc. Y in T2 fata de 1,3 buc. Y in T0)
∆ Qy (T2 vs. T0) = Qy (T2) – Qy (T0) = 1.2 buc. Y – 1,3 buc. Y = - 0,1 buc. Y
∆ Qy (%) = ∆ Qy : Qy (To) =- 0,1 buc. Y : 1,3 buc. Y = -0.0769 = -7,69 %
=> deprecierea monedei nationale determina deteriorarea Tsch cu 7,69% in T2 vs. T0, pentru Romania
in relatiile comerciale cu SUA.
Pret X (in RON)= 54.000m RON/buc. = cost + ∏ = [ ? % capital + ? % munca + ? % pamant] + marja de
profit a producatorului => factorii de productie sunt subevaluati cand se depreciaza moneda nationala
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
Structura comerţului exterior al unei naţiuni este determinată de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii
obiectivi se referă la condiţiile existente la un moment dat, ce permit unei naţiuni să-şi îmbunătăţească termenii
schimbului; ei pot fi moşteniţi sau creaţi. Factorii moşteniţi sunt cei care nu au fost obţinuţi prin eforturile
naţiunii, cum sunt de exemplu poziţia geografică, bogăţiile subsolului, forţa de muncă necalificată etc. Factorii
creaţi sunt cei pe care naţiunea i-a obţinut prin propriile forţe de-a lungul timpului:volumul şi compoziţia
capitalului, tehnologia de care dispun sau la care au acces firmele, calitatea resurselor umane, a infrastructurii,
calitatea managementului şi programelor de marketing, pe care firmele şi instituţiile naţiunii respective le pot
adopta, finanţa şi derula etc. Structura comerţului exterior al unei naţiunii poatră şi amprenta unor factori
subiectivi, ca expresie a voinţeii actorilor economici. Firmele unei naţiuni decid ce vând şi ce cumpără din
străinătate. La acţiunile firmelor se adaugă intervenţia statelor prin politici guvernamentale.
Deşi este aducător de câştiguri, comerţul internaţional nu asigură câştiguri pt. toţi participanţii la schimb,
uneori ingalitatea este atât de mare încât schimburile sunt inechitabile. ( a se revedea conceptul de Putere,
conceptul de raporturi de putere!)
37
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Politica comercială. Instrumente şi măsuri de politică comercială folosite pe plan

internaţional

Functiile politicii comerciale:

1. De promovare a relatiilor economice internationale prin impulsionarea exporturilor
2. De protejare a economiei nationale de concurenta straina, prin reglementarea si
controlul importurilor
3. De realizare a unui echilibru dinamic intre balanta comerciala si balanta de plati,
concomitent cu sporirea rezervelor valutare ale statului
INSTRUMENTE SI MASURI DE POLITICA COMERCIALA:

I) Tarifare (vamale)
II) Netarifare (inclusive paratarifare)
III) Promotionale (de promovare si stimulare a exporturilor)
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
Nevoia de protejare si de sustinere a industriilor/sectoarelor strategice!!!
În cadrul dezbaterilor privind dezvoltarea economică şi socială nu putem rămâne cu analiza

şi proiecţiile numai la nivelul macroeconomic şi al unor indicatori sintetici şi nici la nivelul
evidenţierii contribuţiei unor factori agregaţi determinanţi. Mergând cu analiza în profunzime – la
nivelul unor ramuri şi mecanisme – în mod inevitabil trebuie să luăm în considerare rolul pe care
îl joacă acele ramuri care au cel mai ridicat impact în economie şi societate şi în dinamizarea
economiilor naţionale şi pe care le numim industrii strategice. De asemenea, trebuie să luăm în
considerare problemele pe care le ridică aplicarea politicii de susţinere a acestor ramuri, ceea ce
întăreşte sau justifică în plus denumirea de ramuri strategice dată acestora. Deşi numele a fost
împrumutat din disciplinele militare, noţiunea nu se referă la industriile de apărare, dar,
38
conform anumitor analişti, în sensul lor profund au tangenţă puternică cu securitatea naţională
în ceea ce priveşte aprovizionarea/asigurarea din surse autohtone cu anumite produse/ servicii
(considerate vitale: combustibili, energie, maşini, utilaje, tehnologie, produse agroalimentare,
apa , servicii de telecomunicaţii, servicii financiar-bancare etc.) - aceasta reflectă capacitatea de
autosusţinere a unei naţiunii, indiferent dacă este vorba despre perioade de pace sau despre
conjuncturi nefavorabile din punct de vedere politic sau politico-militar, situatii de calamitate,
etc..
De ce trebuie să ne ocupăm de industriile/ramurile/sectoarele strategice atunci când

abordăm problemele privind dezvoltarea economică şi securitatea naţională? Aici pot fi date mai
multe răspunsuri. În primul rând, dacă ne referim la istoria economiilor naţionale, vom constata
că tocmai asemenea industrii au avut vocaţia să asigure dezvoltarea pe baze moderne a
economiilor naţionale şi ridicarea nivelului lor de competitivitate. În al doilea rând, în evoluţia
lor, economiile naţionale au nevoie, mai ales în perioadele incipiente de dezvoltare, de impulsuri
endogene semnificative. În principiu, ramurile strategice purtătoare de progres tehnologic şi cu
legături ample în economie asigură acele impulsuri prin propagarea noilor tehnologii în ramurile
economiei şi în societate. În al treilea rând, resursele de care dispune orice naţiune, fiind limitate,
acestea trebuie orientate cu precădere spre acele ramuri productive – numite strategice – care au
capacitatea să influenţeze ridicarea avantajului comparativ şi competitiv maxim, ceea ce constituie
garanţia dezvoltării durabile şi premizele lichidării decalajelor dintre naţiuni.
Argumentul apărării naţionale a fost deseori folosit pentru a justifica apelarea la instrumente de
politică comercială în favoarea anumitor sectoare economice. S-a considerat ca anumite evoluţii
politice şi politico-militare se pot dovedi potrivnice intereselor unei ţări, acestea trebuind sa-şi
asigure autofurnizarea de materii prime strategice, maşini şi utilaje, tehnologie, produse
alimentare, servicii de telecomunicaţii şi financiar-bancare etc. pentru a fi mai puţin vulnerabilă
faţă de ameninţările externe.
Spre exemplu: 1) vulnerabilitatea liniilor de producţie japoneze a fost demosntrată de

incapacitatea sa de a remedia în timp util, deteriorările produse de submarinele aliate de război
navelor de luptă proprii în timpul celui de-al doilea război mondial. 2) După a doua conflagraţie
mondială, Japonia a restricţionat importurile de orez ca măsură de promovare a
autoaprovizionării cu acest produs esenţial pentru alimentaţie. În acelaşi plan se înscrie politica
statelor occidentale , bazată pe subvenţionarea puternică şi pe o protecţie agresivă a agriculturii.
3) Alt exemplu sugestiv al aplicării acestui argument îl reprezintă comportamentul SUA care , au
aplicat numeroase programe de sprijinire a industriei interne constructoare de nave pentru a
menţine cunoştinţele şi experienţa în acest domeniu. Conform acestor reglementări, toate navele
care erau folosite de companiile americane de navigaţie trebuiau să fie produse în şantierele
americane , iar transporturile oceanice între porturile din SUA trebuiau să se facă cu nave
costruite pe teritoriul acestei ţări. S-a considerat că, peste 120.000 de locuri de muncă s-ar fi
pierdut dacă nu se acorda protecţie federală acestui sector, pentru că şantierele navale americane
nu erau competitive precum cele din Japonia, Korea, Norvegia, Danemarca sau Germania. Un
studiu al autorităţilor americane a demonstrat că preţurile de ofertare ale producătorilor
39
americani la contractele comerciale erau cu 97% mai mari decât cele practicate de cel mai
competitiv concurent. Argumentul apărării naţionale a apelat permanent la publicul larg, care este
preocupat constant de faptul că propria ţară va deveni dependentă de alte ţări care deţin controlul
asupra resurselor strategice. Multe grupuri de interese au folosit acest argument pentru a obţine
protecţia pentru sectoarele lor de interes faţă de concurenţa externă. Spre exemplu, industria
americană de mohair care servea la producerea de uniforme militare a beneficiat de subvenţii
directe începând cu anul 1954 când a fost adoptat National Wool Act, care proteja sectoarele
considerate a avea o importanţă strategică. Deşi ţesăturile din lână au fost ulterior înlocuite cu
produse sintetice în scopurile lor militare, sprijinul pentru acest sector a rămas în vigoare peste 40
de ani. Bumbacul reprezintă un alt domeniu puternic subvenţionat în SUA. Din aceleaşi motive, în
majoritatea ţărilor, au primit un tratament comercial preferenţial atât prin protecţie cât şi prin
stimulare o serie de sectoare cum ar fi siderurgia, industria electronică, maşinile, utilajele şi
mijloacele de transport precum şi industria constructoare de nave maritime sau de aeronave. Şi în
prezent, multe produse intensive tehnologic sunt procurate preferenţial de pe piaţele interne din
aceleaşi considerente. (D.Miron, Politici comerciale)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1.1. Instrumente de politică comercială de natură tarifară

Politica vamală reprezintă acea componentă a politicii comerciale care se realizează cu ajutorul
unor reglementări adoptate de stat şi care vizează intrarea / ieşirea mărfurilor din ţară.

Funcţiile politicii vamale:
1. Fiscală – taxele vamale sunt o importantă sursă de venit la buget
2. Protecţionistă – taxele vamale de import, ridicând preţul mărfurilor importate, protejează astfel
produsele autohtone
3. De negociere – statele pot negocia, în cadru bilateral sau multilateral, diferite concesii vamale,
reciproce sau nereciproce.

Instrumente ale politicii vamale:
- Tarifele vamale, care cuprind taxele vamale percepute asupra mărfurilor de import /export (I /E)
- Legile vamale, codurile şi regulamentele vamale

Taxele vamale - Definiţie: Taxele vamale sunt impozite indirecte percepute de stat asupra
mărfurilor care trec graniţele vamale ale unei ţări.

Clasificare:
1. Dupã scopul impunerii vamale:
- taxele vamale cu caracter fiscal – au un nivel redus, fiind percepute numai cu scopul procurării
de venit la bugetul statului;
40
- taxele vamale cu caracter protecţionist – au un nivel mai ridicat, fiind percepute pentru a reduce
forţa concurenţială a produselor importate.
2. Dupã obiectul impunerii (tipul operaţiunii de comerţ exterior):

- Taxele vamale de import – percepute asupra mărfurilor importate, au o largă răspândire, vizează
un nomenclator larg de produse, se practică pe termen lung, au un nivel mai ridicat decât taxele
vamale de export sau tranzit.
- Taxele vamale de export – percepute asupra produselor autohtone la export, nu au o largă
răspândire, vizează un nomenclator restrâns, pe perioade scurte. Se folosesc, de regulă, pentru a
limita anumite exporturi, mai ales de materii prime, pentru a favoriza prelucrarea lor în ţară, în
perioade de criză sau în cazul în care ţara exportatoare este principalul exportator pe piaţa
internaţională, pentru a determina creşterea preţului.
-Taxele vamale de tranzit – se percep asupra mărfurilor străine care tranzitează teritoriul vamal al
ţării. Nu au o largă răspândire, fiind percepute cu scop fiscal; au un nivel scăzut, majoritatea ţărilor
încurajând tranzitul, ca importantă sursă de venit (utilizarea căilor, mijloacelor de transport, porturi,
depozite etc.)
3. Dupã modul de percepere:

- Taxele vamale ad-valorem – se percep asupra valorii vamale a mărfurilor I/E; se stabilesc sub
forma unor procente care se raportează la valoarea vamală a mărfurilor (ex: 20% din valoarea
vamală a unui autoturism, a unei tone de cereale etc.). Sunt cele mai vechi taxe vamale şi cele
mai răspândite.
Avantaje: sunt mai uşor de stabilit şi nu presupun un tarif vamal detaliat.
Dezavantaje:
• sunt sensibile la oscilaţiile valorii mărfurilor (scăderea preţurilor duce la reducerea încasărilor
vamale şi reduce efectul protecţionist). Pentru aceasta, temporar se percep taxele vamale
suplimentare, sub forma taxelor vamale specifice.
• Permit săvârşirea de abuzuri, prin facturarea mărfii la un preţ mai
mic decât valoarea reală .
- Taxele vamale specifice – se percep pe unitatea de măsură fizică a mărfurilor I/E , sub forma
unei sume absolute exprimată în moneda ţării respective (ex: 100 lei pentru o tonă grâu, pentru
un tractor de 50 cai putere, automobil marca Renault etc.)
Avantaje: nu sunt influenţate de variaţiile preţurilor de pe piaţa externă; înlătură în mare parte
posibilitatea fraudării deoarece taxa se raportează la cantitatea de marfă importată.
Dezavantaje: folosirea lor este greoaie deoarece presupune un tarif vamal foarte detaliat, mereu
completat şi revizuit, cu fiecare tip de produs.

- Taxele vamale mixte –includ atât taxele vamale ad-valorem cât şi pe cele specifice.

4. Dupã modul de stabilire de cãtre stat:
41
- Taxele vamale autonome (generale) – sunt stabilite de către stat în mod independent şi nu pe
baza unor convenţii, bi sau multilaterale, cu alte ţări. De regulă, se percep asupra mărfurilor care
provin din ţări cu care nu s-au încheiat acorduri comerciale şi nu se aplică clauza naţiunii celei mai
favorizate (CNMF)*, de aceea sunt considerate a fi taxe vamale aplicate în afara regimului clauzei
naţiunii celei mai favorizate. Ele au, de regulă, un nivel ridicat şi nu fac obiectul negocierilor.
- Taxele vamale convenţionale (contractuale) – sunt stabilite de stat în înţelegere cu alte state,
conform clauzelor din contractele bi şi multilaterale. De regulă, se percep asupra mărfurilor ce vin
din ţări care îşi acordă reciproc clauza naţiunii celei mai favorizate (se aplicã în regimul clauza
naţiunii celei mai favorizate). Au un nivel mai redus ca taxele vamale autonome şi fac obiectul
negocierilor în cadrul GATT/OMC.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Conform CNMF, dacă o ţară membră OMC acordă altei ţări membre o favoare tarifară, la
oricare produs, ea trebuie să extindă acest tratament, imediat şi necondiţionat, asupra produselor
similare din celelalte ţări membre. De exemplu, dacă ţara A acceptă în decursul negocierilor să
reducă taxa vamală la importul de ceai, de la 10% la 5%, taxa vamală redusă se va extinde la
toate ţările membre OMC. Acest lucru este valabil şi pentru export: dacă o ţară percepe taxe
vamale la exportul produselor către o anumită destinaţie, ea va trebui să aplice acelaşi nivel de
taxe vamale pentru oricare destinaţie.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
- Taxele vamale preferenţiale (de favoare) – sunt taxe reduse (uneori zero), care se aplică
mărfurilor care provin din anumite ţări, fără a se extinde şi asupra mărfurilor din alte ţări. Reflectă
un regim de favoare şi sunt considerate a reprezenta o derogare de la clauza naţiunii celei mai
favorizate (CNCMF). Exemplu de asemenea taxe: taxele vamale practicate în cadrul grupărilor
economice integraţioniste, în cadrul SGP (Sistemul Generalizat de Preferinţe Vamale Nereciproce
şi Nedisciminatorii în favoarea Ţărilor în Curs de Dezvoltare) , SGPC (Sistemul Global de
Preferinţe Comerciale – practicat de către ţările în dezvoltare în relaţiile reciproce) etc.
- Taxele vamale de retorsiune (de răspuns) – se aplică de către state ca răspuns la politica
comercială considerată neloială a altor state. Îmbracă două forme, taxe vamale antidumping şi taxe
vamale compensatorii, ambele categorii percepându-se ca taxe vamale suplimentare, peste taxele
vamale în vigoare.
Au un nivel prestabilit (pe care nu-l pot depăşi): taxele vamale antidumping nu pot depăşi marja de
dumping * (preţ internaţional – preţ de dumping), iar cele compensatorii nu pot depăşi nivelul
subvenţiei la export (sau al primei la export). Se pot percepe numai în urma unei proceduri de
anchetă, care să facă dovada prejudiciului. Măsura de răspuns se poate lua în spiritul acordurilor
negociate în GATT (codul antidumping şi codul privind subvenţiile la export şi taxele
compensatorii). Acest lucru face ca cele două categorii de taxe să aibă un dublu caracter, tarifar şi
netarifar.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Un produs este considerat ca făcând obiectul unui dumping numai dacă se constată că este introdus pe piaţa
unei ţări importatoare la un preţ inferior valorii sale normale, respectiv, dacă se constată că preţul practicat
42
la exportul produsului respectiv se încadrează în una din următoarele situaţii: a) este inferior preţului intern
din ţara exportatoare sau din ţara de origine; b) este mai scăzut decât preţul reprezenativ al unui produs
similar exportat într-o ţară terţă; c) se situaeză sub costul de producţie al aceluiaşi produs în ţara de origine,
majorat cu o sumă rezonabilă de natură să acopere cheltuielile de vânzare şi beneficiul.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
1.2. Instrumente de politică comercială de natură netarifară

Definiţie: ansamblu de măsuri şi reglementări de politică comercială prin care se
împiedică/limitează/deformează fluxul de bunuri şi servicii, cu scopul apărării pieţei interne de
concurenţa străină şi/sau echilibrarea balanţei de plăţi.

Clasificare:
1. bariere netarifare care implică limitarea cantitativă a importurilor
2. bariere netarifare care implică limitarea importurilor prin mecanismul preţurilor
3. bariere netarifare care derivă din formalităţile vamale şi administrative
4. bariere netarifare care derivă din participarea statului la activitatea comercială
5. bariere netarifare care derivă din standardele aplicate produselor importate şi indigene.

1) Bariere netarifare care implicã limitarea cantitativã a importurilor (restricţiile cantitative la

import)
Regulile comerţului internaţional interzic folosirea restricţiilor cantitative; ele pot fi totuşi
admise cu titlu temporar pentru salvgardarea situaţiei financiare a ţãrii şi echilibrarea balanţei de
plãţi, dar numai cu condiţia administrãrii lor de o manierã nediscriminatorie.
• Interdicţii sau prohibiri la import : reglementări adoptate de stat prin care se interzice
total/parţial, pe perioade determinate/nelimitate, importul anumitor produse.
Se pot utiliza fie din raţiuni economice (protejarea unor ramuri economice sau echilibrarea
balanţei de plăţi), fie politice (discriminarea unei ţări) sau sanitare (protejarea sănătăţii populaţiei).
Se realizează prin refuzul organelor de stat de a elibera licenţă la import.
Exemplu: în UE se utilizează în mod selectiv şi temporar interdicţii la importul anumitor
produse agricole.
• Contingentele : plafoane maxime, cantitative sau valorice, impuse la importul anumitor
produse pentru o perioadă determinată de timp, de regulă un an.
Sunt:
 globale (nu implică o repartizare a plafonului pe ţări de provenienţă) şi
de ex.: plafoane maxime cantitative (pt. contingente globale) -> in anul 2021, Romania va
importa o cantitate maxima de 15 mil. tone petrol
sau plafoane maxime valorice (pt. contingente globale) -> in anul 2021, Romania va
importa minereu de fier in valoare de 17 mil. USD, sau Romania va importa gaze naturale
in valoare de 14 mil. EURO
43
 bilaterale (implică menţionarea ţării de provenienţă)
de ex.: plafoane maxime cantitative (pt. contingente bilaterale) -> in anul 2021, Romania
va importa o cantitate maxima de 5 mil. tone petrol din Federatia Rusa, 2 mil. tone petrol
din Arabia Saudita etc….
sau plafoane maxime valorice (pt. contingente bilaterale) -> in anul 2021, Romania va
importa minereu de fier in valoare de 7 mil. USD din Brazilia, de 3 mil. USD din Venezuela
etc., sau va importa gaze naturale din Fed. Rusa in valoare de 10 mil. EURO
• Licenţele : autorizaţii acordate de stat firmelor importatoare, pentru un produs/grupă de produse,

pe perioade rezonabile de timp (2, 4, 5 luni) în funcţie de natura produsului, ţara de provenienţă,
distanţă.
Sunt:
- automate – utilizate pentru produsele liberalizate la import, fiind acceptate într-un termen
prestabilit; sunt folosite din considerente de ordin statistic;
- neautomate – utilizate pentru produsele neliberalizate la import (licenţe pentru administrarea
restricţiilor cantitative) şi se acordă selectiv, în funcţie de ţară, produs etc. La rândul lor, cele
neautomate sunt : globale (eliberate pe baza contingentelor globale) şi individuale (eliberate pe
baza contingentelor bilaterale).
• Limitãri voluntare la export (autolimitãri): înţelegeri oficiale(neoficiale), între anumite ţări, prin
care ţara exportatoare, la cererea (sub presiunea) ţării importatoare, se obligă să reducă valoarea
exporturilor pentru un anumit produs o perioadă determinată de timp. Cu alte cuvinte, reprezintă
diminuări ale exporturilor acceptate chiar de ţările exportatoare, sub ameninţarea din partea ţării
importatoare a recurgerii la măsuri restrictive mult mai dure şi pe o perioadă mai mare de timp.
Trãsãturi caracteristice: au caracter discriminatoriu (regimul aplicat fiecărei ţări este
diferit), netransparent, opac, “ocult” (se negociază într-un cadru confidenţial, neexistând
obligativitatea notificării şi ratificării) şi caracter paralegal (nu există norme care să reglementeze
modul de introducere, implementare şi funcţionare a acestora). Toate aceste trăsături fac ca aceste
măsuri să fie incluse în aşa numita “zonã gri”.
Au fost introduse în practica relaţiilor economice internaţionale la sfârşitul deceniului 7. La
începutul anilor 90, cele mai multe asemenea restricţii erau impuse de UE (173 din 286), urmată de
SUA (69 din 286); cele mai vizate produse erau textilele, oţelul şi produsele agricole, iar cele mai
afectate ţări erau Japonia şi ţările din Europa de Est. De regulă, bunurile care fac obiectul
autolimitărilor aparţin acelor sectoare din ţările dezvoltate care sunt confruntate cu dificultăţi
structurale (autoturisme, semiconductori, textile, încălţăminte etc).
Exemplu: utilizate în cadrul relaţiilor comerciale dintre SUA şi Japonia, pe fondul creşterii
deficitului balanţei comerciale. În ciuda restricţiilor introduse, deficitul nu s-a redus considerabil
deoarece Japonia a redus importul din SUA pentru anumite categorii negociate, dar a penetrat piaţa
cu alte categorii de produse. În plus, fluxurile de capital japoneze spre SUA au crescut foarte mult.
• Acorduri privind comercializarea ordonatã a produselor : înţelegeri bi sau multilaterale între
diferite ţări, vizând limitarea negociată şi controlată a comerţului internaţional cu anumite produse.
Implică, pe lângă autolimitările la export şi respectarea unor limite de preţ, a unor prevederi privind
clauza de salvgardare (la care pot face apel ţările importatoare atunci când interesele lor economice
sunt lezate). Sunt de dată relativ recentă (anii 80).
44

Cel mai cunoscut este aranjamentul privind comerţul internaţional cu produse textile, cunoscut sub
numele de Acordul multifibre (AMF). A reprezentat un acord cadru, care includea o seamă de
măsuri privind reglementarea comerţului cu textile (măsuri preventive privind riscul de
dezorganizare a pieţelor ţărilor importatoare). Din punct de vedere juridic constau în încheierea de
acorduri bilaterale între două grupuri de ţări, ţări dezvoltate, importatoare şi ţări în dezvoltare,
exportatoare. A fost semnat pentru prima dată în 1973 (în vigoare din 1974) şi prelungit ulterior de
mai multe ori, ultima prelungire având loc în 1993. În 1990, peste 80% din exporturile mondiale se
desfăşurau sub incidenţa AMF. În 1995, a devenit operaţional Acordul privind textilele, semnat în
cadrul Rundei Uruguay, prin care s-a reintrodus comerţul cu textile în cadrul regulilor şi
disciplinelor sistemului comercial multilateral, pe baze nediscriminatorii şi nedistorsionante. S-a
prevazut eliminarea restricţiilor într-o perioadă de 10 ani (1995 –2005).

2) Bariere netarifare care implicã limitarea indirectã a importurilor prin mecanismul preţurilor:
• Prelevãrile variabile la import: specifice Politicii Agricole Comune, sunt taxe vamale
suplimentare, calculate ca diferenţă între preţurile interne mai mari şi preţurile mondiale, mai
scăzute; deoarece preţul comunitar rămâne neschimbat, în vreme ce preţul mondial oscilează,
diferenţa, care se va modifica şi ea, poartă numele de prelevare variabilă. ( a se vedea graficul de
mai jos)

•Preţuri minime şi maxime la import:
- Preţurile minime – se folosesc atunci când costurile de producţie interne sunt superioare
celor din ţările concurente sau atunci când preţurile de pe piaţa mondială scad astfel încât produsul
respectiv ameninţă piaţa; au niveluri apropiate de preţul intern cu ridicata , au fost folosite începând
cu deceniul opt al secolului al XX-lea de către SUA şi CEE în cazul produselor siderurgice
japoneze, de UE pentru produsele agricole etc.
-Preţurile maxime – se folosesc atunci când anumite ţări încearcă o creştere artificială a
preţurilor pentru anumite produse; se stabilesc la niveluri apropiate de preţul produselor similare
indigene.
45
Ambele categorii de preţuri pot fi folosite numai de ţări care sunt importanţi importatori pe
piaţa internaţională a produselor respective..
•Ajustãrile fiscale la frontierã:
Se referă la cea mai mare parte a impozitelor la care sunt supuse mărfurile importate.
Ajustările reprezintă un regim fiscal conform căruia produsele de export sunt exonerate de plata
impozitelor indirecte, iar cele de import sunt supuse aceloraşi impozite ca şi mărfurile indigene.
Exista o evaluarea diferenţiată a bazei de impunere: pentru mărfurile indigene, impozitele se
percep la preţul cu ridicata, pentru mărfurile importate, la preţul CIF (cost, insurance, freight – cost,
asigurare, navlu), la care se adaugă taxele vamale şi alte taxe.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
De regulă, valoarea exporturilor şi importurilor va fi calculată în mod diferit (preţurile FOB =/= CIF).
Conditiile de livrare in comertul international  exemplu:

FOB = free on board /franco la bord (...- port de incarcare)
CIF = cost, insurance, freight/ cost, asigurare, navlu (...- port de destinatie convenit)
Insurance = asigurarea pe parcurs extern
Freight = navlu (transportul naval)

Daca u.m = unitati monetare (USD, EURO, Yeni )
Presupunem ca firma “Alfa” din Bucuresti, produce bunul “X” si il exporta unui agent economic din
Istanbul (Turcia)
Preţul mărfii “X” = 950 EURO

Transport intern = 50 EURO ,
Transport extern (navlu) = 150 EURO

Asigurare pe parcurs extern = 150 EURO =>
 300 EURO = transport extern şi asigurare

46
Pret FOB (Port Constanta) = preţul mărfii + transport intern
Preţul CIF (port Istanbul) = Preţul FOB + transport extern şi asigurare

Preţul FOB (costul încărcării la bordul vasului, fără cheltuieli de asigurare/ Port Constanta) =
= 950 EURO+ 50 EURO = 1000 EURO
( unde 950 EURO= preţul mărfii, 50 EURO= transport intern),

Preţul CIF (port Istanbul/costul care include şi valoarea transportului extern şi a asigurării) =
= 1000 EURO + 300 u.m = 1300 u.m.
(Unde 1000 EURO = preţul FOB, 300 EURO= transport extern şi asigurare)
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-
Forme ale ajustãrilor fiscale:

- TVA – impozit general de consum perceput la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, nu la
întreaga valoare, ci la valoarea adăugată.
- Taxa în cascadã – impozit de consum calculat la fiecare stadiu al circulaţiei mărfurilor, la
întreaga valoare; are caracter cumulativ.
- Taxa de accizã – impozit perceput asupra produselor care sunt fie monopol al statului (tutun,
băuturi, hidrocarburi), fie asupra bunurilor considerate de lux (autoturisme, aparate video etc.).
- Alte categorii de taxe: portuare, sanitare, consulare, statistice etc.

• Taxe de retorsiune (antidumping şi compensatorii) – au o dublă natură, tarifară şi netarifară; se
pot aplica, conform celor două Coduri (antidumping şi privind subvenţiile la export şi taxele
compensatorii) trebuie declanşată o procedură de anchetă prin care se face dovada prejudiciului, pe
perioada căreia sunt sistate relaţiile comerciale.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* Un produs este considerat ca făcând obiectul unui dumping numai dacă se constată că este introdus pe piaţa
unei ţări importatoare la un preţ inferior valorii sale normale, respectiv, dacă se constată că preţul practicat
la exportul produsului respectiv se încadrează în una din următoarele situaţii: a) este inferior preţului intern
din ţara exportatoare sau din ţara de origine; b) este mai scăzut decât preţul reprezenativ al unui produs
similar exportat într-o ţară terţă; c) se situaeză sub costul de producţie al aceluiaşi produs în ţara de origine,
majorat cu o sumă rezonabilă de natură să acopere cheltuielile de vânzare şi beneficiul.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------
•Depozitele (depunerile) prealabile de valutã la import – măsură conform căreia firmele

importatoare sunt obligate să depună în contul organelor vamale o cotă în valută din viitorul import,
cu cel puţin 6 luni înainte de efectuarea lui; sumele depuse nu sunt purtătoare de dobânzi, ca atare,
pentru recuperarea pierderii, va fi necesară creşterea preţului la bunurile importate.

3) Bariere netarifare care derivã din formalitãţile vamale şi administrative
47
Aceste formalităţi, deşi sunt simple cerinţe de ordin tehnic, pot genera discriminare fie în
urma evaluării incorecte în vamă, fie prin obligaţia completării unor documente suplimentare,
complicate. Conform regulilor GATT, stabilirea valorii în vamă se face pe baza preţului din
factură, dacă este un preţ real, sau a unuia calculat conform metodologiilor în vigoare. Pentru
depăşirea obstacolelor legate de documentaţia cerută, se recomandă simplificarea şi tipizarea
documentelor.

4) Bariere netarifare care derivã din participarea statului la activitatea comercialã

•Achiziţiile guvernamentale (piaţa publicã): Achiziţiile de bunuri şi servicii realizate de către stat
(departamente, ministere, instituţii centrale etc) se transformă în bariere netarifare atunci când, pe
baza unor reglementări în vigoare, firmele naţionale au
prioritate în raport cu cele străine în aprovizionarea organelor de stat.
Reglementările internaţionale, respectiv Acordul privind achiziţiile guvernamentale (în
vigoare din 1981), stabilesc faptul că orice achiziţie guvernamentală care depăşeşte o anumită sumă
trebuie să se facă prin licitaţie, la care să participe atât firmele naţionale cât şi cele străine
(reglementările respective nu se aplică în cazul produselor militare, al celor considerate a avea
caracter strategic etc.).
• Comerţul de stat, format dintr-o sumă de operaţiuni de vânzare-cumpărare
efectuate prin intermediul firmelor proprietate de stat. Se transformă în bariere netarifare atunci
când firmele de stat beneficiază de anumite avantaje (de pildă, avantaje de ordin fiscal) în raport cu
cele private.
•Monopolul de stat asupra importului anumitor produse permite limitarea importului şi stabilirea
unor preţuri mai mari în cazul produselor care fac obiectul acestui monopol.

5. Bariere netarifare care derivã din standardele tehnice aplicate produselor importate şi
autohtone (obstacolele tehnice)
•Obstacolele tehnice sunt reglementări în vigoare pe plan internaţional (standarde internaţionale) şi
naţional (standarde naţionale) cu privire la diferitele caracteristici tehnice şi de calitate ale
produselor interne şi importate. Sunt pe deplin justificate, dar se transformă în bariere netarifare
atunci când fie există standarde internaţionale dar nu se respectă de către anumite ţări, fie nu există
iar ţările adoptă reglementări proprii, diferite şi neuniforme.
Forme:
- Norme sanitare şi fitosanitare – reglementări care vizează bunuri destinate consumului uman şi
animal;
- Norme de securitate – reglementări care vizează bunurile destinate consumului productiv ;
- Norme privind ambalarea, marcarea şi etichetarea.

I. Structura comerţului internaţional pe cele 2 mari grupe de produse:

a) Comerţul cu produse de bază:
1. produse alimentare
48
Subgrupe:
- produse alimentare animaliere (animale vii, carne si produse din carne, produse lactate, grasimi, ouă, peşte şi
produse din peşte, etc.)
- produse alimentare vegetale (cereale şi derivate, legume proaspete şi conservate, fructe proaspete şi
conservate, seminţe oleaginoase şi uleiuri vegetale, zahăr, cafea, cacao, ceai, mirodenii, sucuri de fructe,
dulciuri, bauturi alcoolice, etc.)
2. materii prime
In structura grupei de materii prime naturale intră: minereurile feroase şi neferoase, materiile prime
textile, materialul lemnos, cauciucul natural, pieile, blănurile neprelucrate etc..
Datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice a apărut posibilitatea înlocuirii (parţiale) a unor materii prime
naturale, socotite clasice, cu altele noi, sintetice (cauciucul sintetic, fibre sintetice, mase plastice, răşini sintetice
etc.), dar statistica internaţională le încadrează la grupa de produse chimice.
In circiutul internaţional au intrat materii prime naturale noi care şi-au găsit întrebuinţarea în perioada
postbelică ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice (de exemplu: materiile prime pentru industria atomică, o
gamă largă de minereuri strategice de metale rare pentru industria aerospaţială, electronică, precum: litiul,
cobaltul, zirconiul, uraniul, etc.)
3. combustibili
- combustibili minerali
-carburanţi
-lubrifianţi
b) Comerţul cu produse manufacturate:

1. produse chimice
Subgrupe: înlocuitori sintetici (cauciucul sintetic, fibre sintetice, mase plastice, răşini sintetice etc.),
îngrăşăminte chimice, produse clorosodice, lacuri, vopsele, coloranţi, materiale radioactive, materiale
fotosensibile, produse medico-farmaceutice şi de cosmetică, etc..
2. maşini, utilaje, mijloace de transport

Subgrupe:
-maşini, utilaje (inclusiv produse ale industriei electronice şi electrotehnice)
- mijloace de transport: automobile (autoturisme, autocamioane, autobuze), nave comerciale maritime şi
fluviale, avioane şi elicoptere, materialul rulant pentru căile ferate.
49
3. alte produse manufacturate.
Ex.alte produse manufacturate: produse ale industriei siderurgice, metalurgiei neferoase, produse
textile (ţesături, confecţii, tricotaje), produse din piele (încălţăminte, articole de marochinărie), blănuri,
mobilă, alte produse finite şi semifinite din lemn, hirtie, celuloză, ciment şi alte materiale de construcţii,
instrumente de măsură, şi control, aparatură medicală şi de laborator, aparatură foto şi pentru cinematografie,
instrumente muzicale şi articole de sport, jucării, covoare, articole de artizanat etc

II. Clasificarea serviciilor după modul de tranzacţionare pe plan internaţional
Comerţul cu servicii prezintă o serie de particularităţi în ceea ce priveşte „modul” de tranzacţionare a
lor pe plan internaţional:
 furnizarea transfrontalieră de servicii : “cross-border supply”, sau “modul 1” ( de exemplu:
serviciile de telefonie);
 deplasarea consumatorului într-o altă ţară (ca loc de situare a ofertei): “consumption abroad”
sau “modul 2” (de exemplu: serviciile turistice);
 prezenţa comercială în străinătate prin stabilirea de către companii de filiale sau sucursale , în
scopul furnizării de servicii (de exemplu: servicii bancare). Acesta este „modul 3” de
tranzacţionare sau “commercial presence”;
 intrarea temporară a persoanelor într-un teritoriu economic : “presence of natural persons” sau
“modul 4”(de exemplu: deplasarea în străinătate a consultanţilor pentru prestarea de servicii) .
III. Structura comerţului internaţional. Termenii schimbului

Comerţul internaţional reprezintă totalitatea fluxurilor comerciale dintre naţiunile lumii, al căror obiect îl
constituie o gamă variată de bunuri şi servicii, ce participă cu ponderi diferite în ansamblul schimburilor.
Structura schimburilor cu străinătatea specific unei ţări determină, într-o măsură importantă, mărimea
câştigului ce-i revine acesteia din participarea la schimb. Corelaţia dinstre structura schimburilor cu străinătatea
şi mărimea câştigului din comerţ poate fi explicată cu ajutorul termenilor schimbului. Termenii schimbului
exprimă raportul în care diferite ţări schimbă între ele bunuri şi servicii şi implicit, posibilităţile lor de a
obţine câştiguri din comerţul internaţional.
Dacă o ţară exportă, de exemplu, cereale, importând în schimb petrol, termenii schimbului ne arată câte
tone de cereale trebuie să exporte ţara respectivă pentru a putea importa o tonă de petrol. În măsura în care o
ţară oferă schimbului internaţional bunuri cu grad superior de prelucrare şi valoare adăugată mai mare
comparativ cu bunurile pe care le cumpără din străinătate, ea reuşeşte să obţină în urma schimbului un
câştig mai mare.Spunem despre naţiunea respectivă că are un nivel superior al termenilor schimbului.
50
Matematic termenii schimbului se exprimă prin raportul dintre indicele valorii medii unitare a exporturilor şi
indicele valorii medii unitare a importurilor, indicând evoluţia în timp a preţurilor exporturilor, respectiv
importurilor unei ţări. O creştere a valorii raportului indică o îmbunătăţire a termenilor schimbului; scădrea
indică o deteriorare.

I p
mediu unitar Exp
Tsch. = -------------------------------- x 100
I p
mediu unitar Imp

Exp = exporturi , Imp = importuri

I p mediu unitar (sau I P ) = indicele valorii medii unitare
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
•Exemplu: In intervalul de timp [ T1, Tn] indicii valorilor medii unitare pt. export şi import au înregistrat
următoarea evoluţie:

I P ( exp )  cu 30% => I P ( Exp ) Tn = 100% + 30% = 130 %

I P ( imp ) ↓ cu 25 % => I P ( imp) Tn = 100% -25% = 75%

La momentul de timp Tn vs. T1/ sau in intervalul de timp ( T1Tn) :
130%
Tsch. = ------------- x 100 = 173 % > 100% =>
75%
=> ameliorarea / îmbunătăţirea termenilor schimbului cu 73% in Tn comparativ cu T1 ; cu acelasi efort

la export, in Tn realizeaza un import mai mare cu 73 % comparativ cu situatia de la T1.
∆ Tsch (T1Tn) =173% - 100% = 73%
•Exemplu: In intervalul de timp [ T1, Tn] indicii valorilor medii unitare pt. export şi import au înregistrat
următoarea evoluţie:

51
I P ( exp ) ↓ cu 30% => I P ( Exp ) Tn = 100 % - 30% = 70%

I P ( imp )  cu 25 % => I P ( imp) Tn = 100% + 25% = 125 %
In intervalul de timp ( T1Tn) / sau la momentul de timp Tn vs. T1:

70%
Tsch. = --------- x 100 = 56 % < 100% =>
125%
=> Tsch se deterioareaza cu 44 % in Tn comparativ cu T1 ; cu acelasi efort la export, in Tn realizez

un import mai mic cu 44% comparativ cu situatia de la T1.
∆ Tsch (T1Tn) =100% - 56% = - 44%
Daca, in baza calculelor dupa formula mai sus indicata:

- Tsch > 100% => ameliorarea Tsch
- Tsch = 100 % => nu se modifica Tsch, sau se mentin Tsch
- Tsch < 100 % => se deterioreaza Tsch
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Structura comerţului exterior al unei naţiuni este determinată de factori obiectivi şi subiectivi. Factorii
obiectivi se referă la condiţiile existente la un moment dat, ce permit unei naţiuni să-şi îmbunătăţească termenii
schimbului; ei pot fi moşteniţi sau creaţi. Factorii moşteniţi sunt cei care nu au fost obţinuţi prin eforturile
naţiunii, cum sunt de exemplu poziţia geografică, bogăţiile subsolului, forţa de muncă necalificată etc. Factorii
creaţi sunt cei pe care naţiunea i-a obţinut prin propriile forţe de-a lungul timpului:volumul şi compoziţia
capitalului, tehnologia de care dispun sau la care au acces firmele, calitatea resurselor umane, a infrastructurii,
gradul de informatizare, calitatea managementului şi programelor de marketing, pe care firmele şi instituţiile
naţiunii respective le pot adopta, finanţa şi derula etc. Structura comerţului exterior al unei naţiunii poatră şi
amprenta unor factori subiectivi, ca expresie a voinţeii actorilor economici. Firmele unei naţiuni decid ce vând
şi ce cumpără din străinătate. La acţiunile firmelor se adaugă intervenţia statelor prin politici guvernamentale.
Deşi este aducător de câştiguri, comerţul internaţional nu asigură câştiguri pt. toţi participanţii la
schimb. Uneori ingalitatea este atât de mare încât schimburile sunt inechitabile.
52
IV. Nediscriminarea - principiul de bază al SCI (sistemul comercial international)

Clauza naţiunii celei mai favorizate şi clauza regimului naţional

Politicile economice ale ţărilor lumii, la o scară din ce în ce mai largă continuă să fie orientate spre
mediul economic extern, pe calea punerii în aplicare a angajamentelor BI, PLURI şi MULTILATERALE.

Un rol important pe stabilirii relaţiilor economice / comerciale dintre state revine negocierii de tratate,
acorduri şi alte convenţii economice. Acestea reprezintă cadrul juridic general de reglementare a raporturilor
economice între ele.
Tratatele de comerţ şi navigaţie, acordurile comerciale şi de plăţi, etc. cuprind o serie de clauze esenţiale
cum sunt: clauza naţiunii celei mai favorizate (CNCMF) şi clauza regimului naţional (tratamentului
naţional). =>
=> Principiul de bază al SCI (sistemul comercial international) este nediscriminarea. (cel putin
teoretic!!!... a se vedea clarificarile din cursul 2 – Stop cadru: despre conceptul de putere si raporturile de
putere, si sectiunea cu criticile la adresa OMC !!! )

• CNCMF (articolul I – GATT) – este acea prevedere înscrisă în tratatele de comerţ şi navigaţie sau în
acordurile comerciale şi de plăţi potrivit căreia părţile semnatare se obligă să-şi acorde reciproc avantajele pe
care le-au acordat sau le vor acorda în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor economice, în general şi
comerciale , în special.
Conform CNCMF, dacă o ţară membră acordă altei ţări membre o favoare tarifară, la oricare produs,
ea trebuie să extindă acest tratament, imediat şi necondiţionat, asupra produselor similare din celelalte ţări
membre. De exemplu, dacă ţara A acceptă în decursul negocierilor să reducă taxa vamală la importul de ceai,
de la 10% la 5%, taxa vamală redusă se va extinde la toate ţările membre OMC. Acest lucru este valabil şi
pentru export: dacă o ţară percepe taxe vamale la exportul produselor către o anumită destinaţie, ea va trebui
să aplice acelaşi nivel de taxe vamale pentru oricare destinaţie.

In anul 1998, Administraţia americană a anunţat schimbarea denumirii CNCMF în aceea de „relaţii
comerciale normale”. Sintagma „naţiunea cea mai favorizată” lasă impresia conferirii unor drepturi
suplimentare partenerilor care beneficiază de clauză, ori, clauza nu presupune altceva decât abordarea pe bază
de reciprocitate şi fără discriminare a relaţiilor comerciale.
53

• Clauza regimului /tratamentului naţional este acea prevedere înscrisă în tratatele (acordurile)
economice prin care părţile se obligă să acorde persoanelor fizice sau juridice ale unui stat semnatar, care
exercită fapte de comerţ sau alte activităţi economice pe teritoriul celuilalt stat semnatar aceleaşi drepturi şi
obligaţii ca şi naţionalilor în materie economică.
Clauza regimului /tratamentului naţional mai este denumită şi principiul posibilităţilor egale.
Politica comercială promoţională şi de stimulare a exporturilor

Politica comercială promoţională şi de stimulare a exporturilor ,
cuprinde totalitatea măsurilor şi
reglementărilor adoptate de către stat şi întreprinderi, care vizează impulsionarea globală a
exporturilor ţării respective.

1. Măsuri promoţionale
Aceste măsuri au ca obiectiv influenţarea potenţialilor clienţi externi pentru a cumpăra anumite
produse care sunt disponibile sau care vor fi disponibile într-un viitor apropiat pentru export.
Acestea sunt , de regulă, măsuri luate la nivel macroeconomic, prin care se urmăreşte
influenţarea potenţialilor clienţi externi.

Forme concrete:
 Negocierea şi încheierea de tratate de comerţ şi navigaţie, acorduri comerciale şi de plăţi,
acorduri de cooperare economică, care includ clauza naţiunii celei mai favorizate sau clauza
regimului naţional*; ele reprezintă baza juridică a schimburilor comerciale, asigurând
stabilitate şi continuitate.
* Clauza regimului naţional (tratamentului naţional) este acea prevedere înscrisă în tratatele
economice prin care părţile se obligă să acorde personelor fizice sau juridice ale unui stat
semnatar, care exercită fapre de comerţ sau alte activităţi economice pe teritoriul celuilalt stat
semnatar, aceleaşi drepturi şi obligaţii în materie economică, ca şi naţionalilor.
 Participarea la târguri şi expoziţii internaţionale sau organizarea lor în ţară, pentru o mai
bună cunoaştere a concurenţilor şi pentru o mai bună vizibilitate a ofertanţilor pe pieţele
internaţionale.
 Organizarea de agenţii şi reprezentanţe comerciale în străinătate pentru o mai bună
cunoaştere a pieţei partenerilor; în prezent, reţeaua de reprezentare economică oficială
cuprinde secţiile economice din cadrul ambasadelor şi consulatelor. Pe lângă reprezentarea
oficială, firmele îşi pot crea în ţările partenere propria reţea de promovare a schimburilor,
prin filiale, sucursale, comis-voiajori, societăţi mixte etc.
54
 Asigurarea unor servicii de informare şi orientare a clienţilor externi,consultanţă şi asistenţă
de specialitate, pentru o mai bună informare cu privire la potenţialul de export al ţării care
acordă asistenţa.
 Folosirea diverselor modalităţi de publicitate externă.

1.2. Măsuri de stimulare a exporturilor
• Cuprind măsuri care se pot lua la nivel macroeconomic şi care au ca scop creşterea
competitivităţii mărfurilor destinate exportului, creşterea gradului de cointeresare a producţiei şi
exportului.
• De regulă se consideră că numai măsurile luate la nivel macro fac parte din politica comercială a
unei ţări, cele la nivel micro (de întreprindere), de reducere a costurilor, creştere a calităţii, fiind
legate numai în mod indirect de politica comercială a unui stat.

Măsurile de stimulare la nivel macro pot fi împărţite în patru categorii:
a) De natură bugetară:
Subvenţiile directe la export = sume de bani acordate de stat anumitor ramuri economice pentru a
le rentabiliza activitatea, în cazul în care costurile lor depăşesc preţurile de pe piaţa mondială.
Se acordă selectiv, de regulă pentru:
• ramurile aflate în declin (industria carboniferă, siderurgică, textilă), ramuri sensibile la concurenţa
străină;
• pentru ramuri considerate de interes pentru economia naţională (în cazul cărora pierderea pieţelor
ar putea dezechilibra balanţa de plăţi);
• în majoritatea ţărilor, pentru agricultură.
Primele directe de export – se acordă acelor exportatori care realizează un volum mare de
desfacere pe piaţa externă sau exportă produse ale unor industrii importante pentru economia
naţională;
ele nu urmăresc rentabilizarea unităţilor exportatoare, ci creşterea volumului vânzărilor şi,
eventual, influenţarea structurii pe mărfuri şi a orientării geografice, în funcţie de interesele
urmărite la un moment dat.
Subvenţiile indirecte la export – vizează stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii pe linia
creşterii exporturilor, prin preluarea de către stat, total sau parţial, a cheltuielilor ocazionate de
diferite acţiuni, manifestări, etc. precum: facilităţi oferite în domeniul informaţional, al asistenţei
tehnice de specialitate, pentru participarea la târguri şi expoziţii internaţionale, pentru realizarea de
către institute de specialitate de studii şi cercetări de piaţă cu preţ redus sau gratuite etc.

b) Măsuri de stimulare de natură fiscală
• Urmăresc creşterea competitivităţii exporturilor prin reducerea sau eliminarea acelor componente
de cost datorate diferitelor taxe şi impozite şi, prin aceasta, creşterea câştigului net al exportatorilor.
Facilitãţi fiscale acordate pentru mãrfurile exportate - apar sub forma scutirii, reducerii sau
restituirii impozitelor pe circulaţia mărfurilor. Se acordă selectiv, în funcţie de importanţa
exportului pentru economia naţională respectivă, de regulă fiind direct proporţionale cu gradul de
prelucrare al produselor. În această categorie se include şi importul cu scutire condiţionată de
plata taxelor vamale sau regimul de drawback: se referă la importul acelor produse (materii prime
55
sau componente) care urmează să fie încorporate sau prelucrate în vederea obţinerii de produse
destinate exportului.
Facilitãţi fiscale acordate direct exportatorilor – pot să apară sub forma scutirii sau reducerii
impozitelor pe venitul provenit din export.

c. Măsuri de stimulare de natură financiar-bancară
Se realizează prin intermediul sistemului bancar naţional şi / sau al unor instituţii publice sau
private, specializate în acordarea, asigurarea şi garantarea creditelor de export.

Acordarea creditelor de export poate îmbrăca mai multe forme:
• Creditul cumpărător = creditul acordat de către o bancã din ţara exportatorului importatorului
străin sau băncii acestuia. De regulă, valoarea acestui credit acoperă 75-90% din valoarea
tranzacţiei, restul fiind plătit de importator (din capitalul propriu sau dintr-un alt credit) sub formă
de avans.
Aceste credite se acordă de către instituţii specializate în finanţarea exporturilor din ţara
exportatorului, pentru aceasta încheindu-se o convenţie de credit între importator (banca sa) şi
banca exportatorului.
Asigurarea creditelor cumpărător este obligatorie şi se realizează de către banca
exportatorului, la o instituţie de asigurare din ţara sa. Costulasigurării este suportat, de regulă, de
importator.
• Liniile de credit = sunt o formă a creditului cumpărător, se deschid de către o instituţie financiară
din ţara exportatorului în favoarea unei instituţii financiare din ţara importatorului, în baza unor
acorduri inter-guvernamentale încheiate între cele două ţări (exportatoare şi importatoare), prin care
guvernul ţării se obligă să garanteze creditul
acordat importatorilor.
Caracteristici:
- Obiectul creditului îl reprezintă maşini, utilaje, echipamente, în general bunuri de valori foarte
mari;
56
- Se acordă pe termen mediu şi lung (5 –8 ani);
- Pentru a beneficia de o linie de credit, fiecare contract de cumpărare trebuie să se situeze peste o
anumită valoare considerată ca minimă.
• Creditul furnizor = credit comercial acordat de vânzãtor (furnizor)/exportator cumpărătorului

străin; se foloseşte în cazul unor exporturi de valoare mai mică şi pe perioade reduse de timp.
Finanţarea acestui tip de credite: cea mai mare parte a furnizorilor care oferă facilităţi de
plată cumpărătorilor nu dispun de resurse suficiente pentru a aştepta sfârşitul perioadei de creditare,
de aceea, în practică, furnizorii finanţează creditele acordate împrumutându-se (luând credit) de la o
instituţie de credit, în general o bancă comercială / specializată în finanţarea exporturilor.
Băncile respective condiţionează acordarea acestor credite către exportatori de asigurarea
acestora la o instituţie de asigurare. Costul asigurării, sub forma primei de asigurare plătită de
exportator, va fi suportat de importator (direct, prin evidenţierea ei separat în contract sau indirect,
prin includerea ei în preţ).

Asigurarea creditelor de export – urmăreşte acoperirea riscului exportatorului de a nu încasa la
scadenţă contravaloarea mărfurilor livrate pe credit.

57
Principalele categorii de risc:
• riscuri comerciale: insolvabilitatea cumpărătorului sau incapaci-tatea acestuia de a achita la
scadenţă ratele şi dobânzile aferente; refuzul de plată al cumpărătorului (reaua credinţă) în situaţia
în care livrările corespund contractului.
• riscuri ne-comerciale: război, revoluţii, exproprieri etc.; unele ţări includ aici şi riscurile
legate de calamităţi naturale: cutremure, inundaţii, uragane etc.
• riscuri monetare: riscul creşterii de preţ, riscul valutar determinat de modificarea cursului
de schimb al monedei din contract.
Majoritatea ţărilor au creat instituţii specializate de asigurare, de regulă cu o dublă funcţie:
instituţie de asigurare şi instituţie specializată de finanţare a exporturilor. Aceste instituţii, direct
sau indirect, sunt controlate şi sprijinite de statul respectiv.
Asigurarea se face într-un anumit procent în raport cu valoarea creditului acordat, cealaltă
parte din risc suportând-o furnizorul sau cumpărătorul, după caz (de regulă, riscurile economice se
acoperă 75-90%, cele politice, 85-90%). Nivelul primei de asigurare, suportat de regulă de către
importator, este în funcţie de categoria de risc asigurată şi de calitatea beneficiarului creditului.
Garantarea creditelor de export – se face de către o instituţie bancară din ţara importatorului
(cumpărătorului) care se obligă faţă de banca creditoare din ţara exportatorului să achite
contravaloarea mărfurilor livrate pe credit, în cazul în care debitorul devine insolvabil. În orice
contract comercial internaţional, obligaţia principală a părţilor e reprezentată de obligaţia
contractanţilor de a-şi îndeplini obligaţiile asumate. Garanţia, cerută suplimentar, dă naştere unei a
doua relaţii obligaţionale, secundară, dar egală ca valoare şi formă, atunci când obligaţia asumată
iniţial nu a fost îndeplinită.
Partenerul de contract, solicitat să ofere o garanţie suplimentară privind îndeplinirea
obligaţiilor asumate prin contract, are două posibilităţi:
- să garanteze cu bunurile materiale şi financiare proprii, pe care, sub forma ipotecii, gajului,
depozitului bancar, să le pună la dispoziţia partenerilor acesteia = garanţie realã.
- să apeleze la o terţă persoană, numită garant, care să-şi asume obligaţia că va achita datoria, în
cazul în care cel pentru care se garantează nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată. În acest caz,
obiectul garanţiei îl reprezintă scrisoarea de garanţie bancară, care
face parte din grupa garanţiilor personale.

Pot fi garanţi: firmele şi companiile industriale, societăţile de asigurări (frecvent), statul
(reprezentat prin şeful statului, guvern, Banca Centrală, ministrul de finanţe) şi instituţiile
financiare.

d. Măsuri de stimulare a exporturilor de natură valutară:
Primele valutare = sume suplimentare acordate exportatorilor în momentul preschimbării valutei,
prin oferirea unui curs de schimb mai avantajos decât cursul de schimb oficial, respectiv cursul de
schimb cu primã. Se acordă diferenţiat, pe grupe de mărfuri, zone geografice.
Deprecierea monetară – este favorabilă exportatorilor numai pe termen scurt şi numai dacă
reducerea cursului de schimb al monedei naţionale este mai accelerată decât reducerea puterii de
cumpărare interne a acesteia. Diferenţa între gradul de depreciere şi reducerea puterii de cumpărare
reprezintă un fel de primã pentru export, care poate permite reducerea preţului de export, fără
diminuarea câştigului în monedă naţională. Acest fenomen este cunoscut drept dumping valutar.
58
Politica de depreciere îşi poate atinge scopul numai atunci când cererea pentru produsele de export
este elastică faţă de preţ.
ATENTIE:
Pe termen lung şi la nivel macroeconomic, deprecierea monedei naţionale, ca instrument de stimulare a

exporturilor, conduce, de regulă, la înrăutăţirea raportului de schimb al ţării care îşi depreciează moneda
naţională şi la deteriorarea poziţiei acesteia în economia mondială şi în comerţul mondial (are loc o deformare
a specializării sale internaţionale, în comparaţie cu avantajele sale comparative reale). Pe termen lung, o
astfel de măsură ar determina pentru ţara exportatoare şi o scurgere de venit naţional în afara graniţelor *,
chiar dacă firmele exportatoare nu pierd în moneda naţională. De aceea, o astfel de metodă nu este
recomandabilă pe termen lung.
TEORII PRIVIND COMERTUL INTERNATIONAL

A) Teoriile clasice privind comerţul internaţional
a.1.Mercantilismul
Doctrina dominantă a secolelor XVI - XVII, mercantilismul, a căutat să demonstreze faptul că puterea
unei ţări depinde de cantitatea de metal preţios deţinută. Autorii mercantilişti susţineau că schimburile
internaţionale reprezintă un mijloc de îmbogăţire. Principalul obiectiv al mercantiliştilor era menţinerea
unei balanţe comerciale excedentare, printr-un export superior importului. În acest fel, o ţară putea acumula
cantităţi ridicate de aur şi argint şi, în consecinţă, îşi putea spori bogăţia naţională şi prestigiul. Doctrina
mercantilistă justifica intervenţia statelor în sensul creşterii excedentelor în balanţa comercială, prin intermediul
politicilor de stimulare a exporturilor şi de reducere sau de limitare a importurilor. Rezervele mari de aur şi
argint permiteau întreţinerea unor importante armate cu care se puteau susţine războaie de cucerire şi se
puteau crea sau menţine imperii.
Din punct de vedere politic, mercantilismul a prins la cercurile industriale, dar nu şi în rândurile
populaţiei, muncitorilor.
Şi în prezent doctrina mercantilistă are suficienţi adepţi. Termenul neomercantilism este folosit acum
pentru a descrie situaţia unei ţări care caută să realizeze o balanţă comercială excedentară în scopul
atingerii unor obiective sociale sau politice, ca de exemplu, atunci când o ţară caută să realizeze o deplină
ocupare a forţei de muncă prin producerea de bunuri mult peste nevoile locale, exportând surplusul în
afara graniţelor. Conform acestor concepţii se pune semnul egal între puterea politică, puterea
economică şi o balanţă comercială excedentară.

59
a.2. Teoria avantajului absolut
Tezele dezvoltate de Adam Smith în „The Wealth of Nations”, lucrare publicată în 1776, reprezintă
punctul de plecare al teoriilor clasice privind comerţul internaţional. Conform teoriei sale, ţările ar trebui să se
specializeze în producerea acelor bunuri pentru care dispun de un avantaj absolut. Avantajul
absolut reprezintă posibilitatea de a produce un bun cu o cantitate mai mică de factori (input) decât oriunde
altundeva în lume.
Smith combate teoria mercantilistă, a jocului cu sumă nulă (un joc cu sumă nulă este acela în care
câştigul unuia din participanţi reprezintă rezultatul pierderii altuia.). In viziunea lui A. Smith, prin participarea
la comerţul internaţional, „avuţia” tuturor ţărilor ar putea fi sporită, specializarea urmând a se realiza pe baza
principiului avantajului absolut. Prin specializare în producerea acelor produse pentru care sunt mai eficiente,
toate ţările vor beneficia de pe urma participării la schimburile internaţionale.
Scimburile de mărfuri au loc, după părerea lui Asam Smith, pe baza legii valorii, comparând costurile
de producţie pentru o marfă dată, indiferent că este vorba de comerţ intern sau extern. Avantajul absolut al
schimburilor rezultă din diferenţele de costuri, în economia de cheltuieli de producţie pentru marfa dată.
Una din marile intuiţii ale lui A. Smith a fost că nu natura, ci munca este izvorul „valorii”.
Modelul de analiza: 2 tari, 2 produse, 1 factor de productie (munca)

Problemă:
Producţia / oră – muncă (productivitatea muncii)
Franţa Japonia
Vin (unităţi de măsură) 4 1
Ceasuri (u.m.) 3 5
Conform teoriei lui A. Smith, Franta se specializeaza in productia de vin, iar Japonia in productia de ceasuri.
Cost de productie: -----> Consumul de ore de munca pe unitate de produs

Franţa Japonia
Vin (ore de munca pe produs) 1/4 1
Ceasuri (ore de munca pe produs) 1/3 1/5
1 h -----4 u.m vin
60
? h…….1 u.m vin => Pt. vin, cost ore de munca pe unitate de masura= ( 1h x 1.u.m) / 4 = 1/4 ore
munca pe u.m. vin
Conform teoriei lui A. Smith, costul producerii vinului (sau consumul de ore de munca pe unitate de produs)
este cel mai scazut in Franta vs. Japonia => Franta se specializeaza pe productia de vin;
->iar Japonia, se specializeaza pe productia de ceasuri, deoarece in termeni absoluti este mai performanta in
acest domeniu de activitate, ca urmare a consumului de ore de munca pe unitate de produs mai scazut vs.
Franta
a.3. Teoria avantajului comparativ (modelul ricardian).

David Ricardo, în lucrarea sa „The Principle of Political Economy and Taxation” (1817), a fost cel care
a demonstrat că o ţară se va specializa în producerea acelor bunuri pe care le poate fabrica relativ mai eficient şi
va cumpăra din altă ţară acele bunuri pe care le realizează mai puţin eficient, chiar dacă ea ar putea produce
aceste bunuri mai eficient decât ţara terţă.
Legea avantajului comparativ se poate enunţa astfel: Este întotdeauna mai avantajos pentru două ţări
să dezvolte relaţii comerciale bilaterale, cu condiţia ca ele să se specializeze în producerea acelui bun în care
înregistrează cel mai mare avantaj relativ sau cel mai mic dezavantaj relativ.
Modelul de analiza: 2 tari, 2 produse, 1 factor de productie (munca)
Problemă:
Producţia / oră - muncă
Franţa Japonia
Vin (unităţi de măsură) 4 1
Ceasuri (u.m.) 3 2
Cost de productie: -----> Consumul de ore de munca pe unitate de produs

Franţa Japonia
Vin (ore de munca pe produs) 1/4 1
Ceasuri (ore de munca pe produs) 1/3 1/2
61
Desi Franta detine avantajul absolut atat la productia de vin, cat si la productia de ceasuri, conform teoriei lui
D. Ricardo, Franta este relativ mai performanta in productia de vin vs. ceasuri (pe plan intern), iar Japonia in
productia de ceasuri.
B) Modelul Heckscher – Ohlin – Samuelson / Modelul H-O-S (teorie neoclasica privind C.I.)

Economiştii suedezi E. Heckecher (în 1919) şi B. Ohlin (în 1933) merg mai departe în încercarea de
explicare a avantajului comparativ, argumentând faptul că sursa acestuia o reprezintă diferenţele în dotarea cu
factori de producţie.
* Se porneşte de la premisa că ţările nu dispun de aceeaşi dotare relativă cu factori şi, deci, nu au aceleaşi
costuri relative de producţie. Sunt avuţi în vedere, în principal, doi factori, munca şi capitalul. (Spre exemplu:
unele ţări dispun de terenuri fertile, altele au rezerve mari de petrol sau minereuri, unele ţări dispun de forţă de
muncă numeroasă, calificată şi ieftină, în timp ce altele deţin capital şi infrastructuri productive).
Astfel, producătorii din ţările dezvoltate1 vor fi interesaţi să aleagă tehnici de producţie intensive în
capital, datorită abundenţei de utilaje şi preţului ridicat al mâinii de lucru, în vreme ce producătorii din ţările în
dezvoltare vor alege tehnici intensive în factorul muncă, din motive contrare celor din grupul ţărilor dezvoltate.
* bunurile diferă în funcţie de factorii de producţie combinaţi pt. realizarea lor şi de proporţia în care aceştia
se combină.

Teoria Heckscher-Ohlin* se poate enunţa astfel: O ţară dispune de avantaj comparativ în producerea
unui bun atunci când utilizează intensiv factorul de producţie caracterizat prin abundenţă relativă în raport cu
partenerul său comercial. În aceste condiţii, comerţul internaţional corespunde unui schimb de factori
abundenţi contra factori rari (ţările vor exporta produse a căror fabricaţie a necesitat o cantitate importantă
de factori abundenţi şi vor importa bunuri fabricate cu ajutorul factorilor care, în cazul ei, sunt deficitari). Ca
urmare, apare o tendinţă de egalizare a remunerării factorilor de producţie.
* teoria dotarii relative a natiunilor cu factori de productie

În analiza lui Heckscher şi Ohlin, tendinţa de egalizare a remunerării factorilor de producţie nu apare cu
claritate, ceea ce l-a determinat pe Paul Samuelson să reia această problemă. In opinia lui Samuelson,
schimburile internaţionale ar duce la egalizarea remunerării factorilor de producţie.
Având rezerve faţă de această idee, anumiţă specialişti au calificat-o drept „paradoxul lui
Samuelson”, deoarece statisticile naţionale şi internaţionale nu confirmă această egalizare.
In timp ce D. Ricardo constata că în practică, pot fi întâlnite şi cazuri de schimburi neechivalente,
deci, ca excepţie, parteneri care pot să piardă în schimburile internaţionale, cei trei economişti
62
neoclasici absolutizează principiul avantajului relativ, susţinând că, dacă acesta este efectiv aplicat, deci în
condiţiile liberului schimb, toţi partenerii, fără excepţie, ar câştiga din schimburile economice
internaţionale. -> limitele teoriei HOS tin si de faptul ca aceasta nu ia in considerare o serie de alti factori care
isi pun amprenta asupra rezultatelor participarii in cadrul schimburilor comerciale international, cum ar fi
exemplu puterea jucatorilor (statali sau privati )
C) Critica teoriei liberale tradiţionale (ricardiene şi neoclasice) despre comerţul internaţional în opera lui
Mihail Manoilescu (1891 – 1950). Abordare din perspectiva ţărilor mici şi subdezvoltate

Economistul neoliberal român are meritul de a fi diversificat considerabil unghiurile din care pot
şi trebuie să fie analizate mecanismul de desfăşurare, rezultatele şi consecinţele imediate şi pe termen
lung ale comerţului internaţional pentru diferite categorii de parteneri (agenţi economici individuali sau
economii individuale, economii dezvoltate şi economii subdezvoltate, ţări industrializate şi ţări
preponderent agrare etc.) şi de a fi îmbinat în mod convingător şi argumentat analiza teoretică a
comerţului internaţional , cu analiza istorică a conţinutului, cauzelor şi urmărilor diferitelor feluri de
politici economice externe (liberalismul, protecţionismul, integraţionismul, etc.).
Pentru a putea determina rezultatele reale – globale, pe termen lung – ale comerţului internaţional,
M. Manoilescu este de părere că nu este suficient să se compare numai preţurile (absolute şi relative), ci
trebuie comparate şi cantitatea şi calitatea muncii prestate pentru producerea mărfurilor din ţările
partenere.
Pentru a ilustra capcanele avantajului relativ calculat numai pe baza preţurilor, Manoilescu dă un
exemplu pe baza statisticilor de la acea vreme, privind schimbul de cărbune cehoslovac pe porumb
românesc.
Pornind de la faptul că în Cehoslovacia o tonă de corbune se putea cumpăra cu 500 lei şi o tonă de
porumb se putea vinde cu 3000 lei*, iar în România în timpul său o tonă de cărbune se vindea cu 900 lei, iar o
tonă de porumb se vindea cu 2000 lei, Manoilescu ajunge la concluzia că pornind de la avantajul relativ ,
exista aparenţa că pt. România ar fi fost avantajos, chiar să fi şi vândut porumb în Cehoslovacia cu 3000 lei
tona (3000 > 2000) şi să se cumpere cărbune din Cehoslovacia cu 500 lei tona (500 < 900). → Rscpe = 8t p: 48
tc
De îndată, însă, ce se ia în calcul şi productivitatea muncii (W) în cele două ramuri de activitate din cele
două ţări, se ajunge la concluzia că munca naţională a României era mai eficient folosită dacă în loc să
importăm cărbune cu 500 lei tona (48 tone) pe care să-l plătim cu bani încasaţi din vânzarea porumbului
românesc (8 tone) pe piaţa Cehoslovaciei (3000 lei tona), se deplasa un muncitor din agricultura româneasca
63
(unde productivitatea muncii era mai scăzută: 8 tone anual pe lucrător) în industria extractivă (unde
productivitatea muncii era mai ridicată: 80 tone de cărbune anual pe lucrător).
Deci, cu acelaşi consum de muncă (1 lucrător timp de un an) se obţineau cantităţi diferite de cărbune:
- pe calea comerţului internaţional (calea indirectă)
48 tone de cărbune a 500 lei tona
prin vânzarea a 8 tone de porumb în Cehoslovacia, a 3000 lei tona
- pe calea producţiei interne (calea directă)
80 tone de cărbune prin deplasarea unui muncitor din agricultură (productivitatea muncii 8t / lucrător), în
minerit (productivitatea muncii 80 t cărbune /lucrător).
Reunind aceste date într-un tabel, Manoilescu compară productivitatea muncii din cele două ramuri şi
din cele două ţări, atât în unităţi fizice cât şi în bani, atât pe baza preţurilor interne, cât şi pe baza preţurilor de
pe piaţa mondială , considerâd că decizia economică privind calea ce trebuie urmată pentru a obţine cât mai
avantajos cărbunele depinde de ierarhia productivităţii muncii pe ţări şi pe ramuri economice.

Cantitatea (productivitatea Preţ intern pe Productivitatea internă a muncii în lei pe
Ţara Produsul
fizică) ; W (t) ; t = tona tona în lei lucrător ; W (lei)
cărbune 180 tone 500 90000 (180tx500)
Cehoslovacia
porumb 7 t 3000 21000 (7tx3000)
cărbune 80 t 900 72000 (80tx900)
România
porumb 8 t 2000 16000 (8tx2000)

Având un avantaj absolut şi relativ în producţia agricolă (porumb) comparativ cu Cehoslovacia,
România ar fi obţinut o cantitate mult mai mică de cărbune din import (48 t x 500lei/t = 24 000) cu ajutorul
banilor încasaţi din vânzarea porumbului (8t x 3000lei/t = 24 000) , decât dacă ar fi extras cărbunele din
subsolul propriu (80 t ) , revenindu-i tona la un preţ mai mare (900 lei) pentru care nu trebuia făcut însa nici un
efort valutar.
!!! Constatând , pe bază de date statistice, că munca din industrie este mult mai productivă decât munca
din agricultură (productivitatea medie a muncii sociale din ţările indistrializate era de 10 ori, în unele cazuti
40 de ori mai mare decât cea din ţările agricole). Manoilescu a fost un promotor consecvent al
industrializării ţărilor agrare, respectiv al descentralizării industriei la scară mondială.
1. Analiza pe baza preţurilor interne (conf. teoriilor clasice):

(a)Cehoslovacia:
64
Pret carbune: Pc = 500 lei/t (echivalentul in lei)
Pret porumb: Pp = 3000 lei / t ( - // - )

(b) Romania:
Pc = 900 lei/t
Pp = 2000 lei/t
a. + (b) Romania vinde porumb Cehoslovaciei si cumpara carbune de la aceasta.

2. Analiza pe baza raporturilor de schimb de pe piaţa internă şi de pe cea internaţională:
Romania:
Piata interna:
Wagricultura = 8t/om-an , unde W= productivitatea
Windustrie = 80t / om-an
=> raportul de schimb pe piaţa internă (Rspi) 8 tone porumb = 80 tone carbune (i)

Piata externa:
Wagr = 8t/om-an => se exporta porumbul 8t x 2000lei/t = 16000lei (exporturi –> valoare echivalenta in lei)=>
resurse financiare pentru realizarea importurilor de carbune

16000 lei : 500lei/tc = 32 t carbune importat
Pe piata externa raportul de schimb (Rspe) este 8 tone porumb = 32 tone carbune, respectiv este mai
dezavantajos decit pe piata interna. (ii)

(i) + (ii) => necesitatea specializarii Romaniei in aria de activitate mai productiva (industrie) *: W, VA.

Unde: W = productivitatea, VA = valoarea adaugata
* In exemplul de mai sus, a nu se intelege si confunda industrializarea cu renuntarea la agricultura,
ci cu reducerea dependentei de sectorul agricol, prin dezvoltarea semnificativa a sectorului secundar
generator de valoare adaugata superioara !!!!
CI_ _ Aplicatii
a) Termenii schimbului (Tsch)
65
Tsch (T0T1) = i Pret mediu EXP : i Pret mediu IMP
i – indice
Pret mediu EXP = P m (EXP)
Pret mediu IMP = P m (IMP)
EXP = exporturi
IMP=importuri
1) Presupunem ca pt. tara A, P m (EXP) creste in intervalul de timp (T1Tn) cu 50 % ca urmare a descoperirii unui
zacamant important de petrol, tara A nefiind pana la T1 exportatoare de petrol; necesarul acestei resurse il asigura
preponderent din import. Reducand importul de petrol ca urmare a aprovizionarii din noua sursa, Pm (IMP) scade cu
20% in perioada de analiza.
Cum au evoluat Tsch, in intervalul (T1Tn) ?
(T1Tn) :
Pm (EXP) ↑ cu 50%
P m (IMP) ↓ cu 20%
Tsch (T1Tn) =?
Pentru perioada de baza (adica la T1), indicatorii analizati (Pm EXP, Pm IMP) se considera ca au nivelul de 100%
=>
i
Tsch (T1Tn) = P m ( EXP) : i P m ( IMP) = (100% + 50 % ) : (100% - 20% ) = 150 % : 80% = 1,5 : 0,8 =
1,875 = 187,5%
Tsch (T1Tn) = 187,5% > 100 % =>
Pentru tara A, in intervalul (T1Tn) termenii schimbului (Tsch) s-au ameliorat cu 87,5 % ;
(rezulta din diferenta 187,5% - 100% = 87,5%) !!! => in Tn ,cu acelasi efort la export, import cu 87,5% mai mult decat in
T1
2) Presupunem ca pt. tara A, P m (EXP) creste in intervalul de timp (T1Tn) cu 25% ca urmare a modificarii structurii pe
categorii de marfuri a exporturilor (creste exportul de produse cu grad ridicat de prelucrare si valoare adaugata VA
ridicata). In acelasi timp, tara A majoreaza importul de produse industriale complexe (cu grad foarte ridicat de prelucrare
si VA foarte ridicata), astfel incat Pm (IMP) creste cu 35%.
(T1Tn) :
Pm (EXP) ↑ cu 25 %
P m (IMP) ↑ cu 35%
Tsch (T1Tn) =?
Pentru perioada de baza (adica la T1), indicatorii analizati (Pm EXP, Pm IMP) se considera ca au nivelul de 100%
=>
66
Tsch (T1Tn) = i P m ( EXP) : i P m ( IMP) = (100% + 25%) : (100% + 35%) = 125% : 135 % = 0,9259 = 92,59 % =>
Tsch (T1Tn) = 92,59% < 100 % => Pentru tara A, in intervalul (T1Tn), Tsch se deterioreaza cu 7, 41 % ; rezultat dat de
diferenta 92,59 % - 100 % = - 7,41%
3) Presupunem ca pt. tara A, P m (EXP) se mentine constant in intervalul de timp (T1Tn), iar Pm (IMP) creste cu 30% ca
urmare a cresterii importului de resurse energetice, ale caror preturi au crescut in intervalul T1Tn.
(T1Tn) :
Pm (EXP) nu se modifica
P m (IMP) ↑ cu 30 %
Tsch (T1Tn) =?
Tsch (T1Tn) = i P m ( EXP) : i P m ( IMP) = (100% + 0 %) : (100% + 30%) = 100 % : 130% = 0,7692 = 76,92% =>
Tsch = 76,92% < 100% => pt. tara A, in intervalul (T1Tn) se deterioreaza Tsch cu 23,08 % ;
(rezulta din diferenta 76,92 % - 100 % = - 23,08 % )
b) Conditiile de livrare in comertul international (FOB, CIF)
1) Presupunem ca un agent economic din industria extractiva de minereuri complexe din Nijneangarsk (din
Federatia Rusa) vinde minereu in valoare de 5000 u.m. ( unde u.m = unitati monetare) catre un agent economic
din Japonia. Transportul intern pe teritoriul Fed. Ruse pana in portul de incarcare Vladivostok este de 1000 u.m.
Navlul (transportul maritim) si asigurarea pe parcursul extern pana in portul Yokohama (din Japonia) sunt de
2000 u.m.
Determinati pretul de export in conditia de livrare FOB, respectiv in conditia de livrare CIF !
Pret marfa (minereu complex) = 5000 u.m.
Transport intern (pe terit. Fed. Ruse din locul extractiei Nijneangarsk -> port de incarcare Vladivostok ) = 1000 u.m.
Navlul & asigurare pe parcurs extern (intre Port Vladivostok -> Port Yokohama) = 2000 u.m
Nijneangarsk ----transport intern-------> Vladivostok----transport si asigurarea pe parcurs extern------> Yokohama
Loc de extractie minereu----------------->Port de incarcare----------------------------------------------------> Port de destinatie

X ------------------------------------------------------> X -----------------------------------------------------------------------------> X
Conditiile de livrare in comertul international  exemplu:

FOB = free on board /franco la bord (...- port de incarcare)
CIF = cost, insurance, freight/ cost, asigurare, navlu (...- port de destinatie convenit)
Insurance = asigurarea pe parcurs extern
Freight = navlu (transportul naval)

Daca u.m = unitati monetare (USD, EURO, Yeni )
Pret FOB (Port Vladivostok) = preţul mărfii + transport intern = 5000.u.m. + 1000 u.m. = 6000 u.m.
67
Preţul CIF (Port Yokohama) = Preţul FOB + transport extern şi asigurare = 6000 u.m. + 2000 u.m. =
= 8000 u.m.
Teorii contemporane privind comerţul internaţional

Motto: - A.D. Xenopol : „Ţările care împărtăşesc teoria liberului schimb şi o practică, o apără cu
stăruinţă şi o propagă , nu fac decât să răspândească nişte principii foarte profitabile stării lor actuale, dar
ucigătoare pentru orice popor ce nu este în stare să concureze cu dânsele”. (Economistul nr. 3265 (4291), 14
Decembrie 2010)
- Ion Răducanu, Virgil Madgearu şi Victor Slăvescu, in editorialul din 18 februarie 1918 al
renumitei publicaţii interbelice „Independenţa economică”: „Nu se poate să se gândească cineva la pace
care să nu fie chezaşă deplină a independenţei economice unei ţări, singura bază reală a independenţei
politice, căci întreaga istorie contemporană ne învaţă că vasalitatea economică este preludiul vasalităţii
politice”.

Teoriile clasice si neoclasice privind comerţul internaţional au făcut obiectul multor critici de-a lungul
timpului. Deşi teoriile contemporane au încercat să depaseasca deficientele care au caracterizat teoriile clasice
în explicarea specilizării şi să vină în întâmpinarea noilor realităţi, la rândul lor au căzut în propriile capcane şi
limite, atunci când s-au omis aspecte importante ale vieţii economico-sociale ale statelor si ale relaţiilor
economice internaţionale. Astfel, se poate atribui acestora un caracter mai degraba descriptiv asupra realităţii,
ele neoferind soluţii de profunzime care să răspundă problemelor extrem de complexe care caracterizează
relaţiile comerciale internaţionale. Mutând centrul de greutate al analizelor către marile companii statele lor de
origine, teoriile contemporane au dus într-un con de umbră ceilalţi actori ai economiei mondiale. Noile teorii ale
CI se limiteaza la abordarea pur economică a fenomenelor, însă realitatea demonstrează ca o analiză pertinentă
trebuie să ţină cont de un set mai amplu de factori de influenţă, care sa-i cuprindă şi pe cei politici, militari,
istorici, etc.). Proliferarea structurilor transnationale este legată strâns de raportul de forte pe plan international,
acesta din urma fiind influentat de nivelul de dezvoltare al ţărilor de origine si de pozitionarea lor in ierarhia
puterilor mondiale.1
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
STOP CADRU:
<<Globalismul urmează vechea logică a darwinismului social. Companiile transnaţionale, fondurile
speculative, „statele globale“ puternice şi slujbaşii lor, oligarhii şi politicienii locali nu sunt animaţi decât de
voinţa individuală de putere tradusă în voinţa de a maximiza profitul pe spinarea jucătorilor mai slabi din
„noua ordine mondială“. Neoliberalismul predică subsidiaritatea, dar sfârşeşte ca şi socialismul: reduce
68
pluralitatea, centralizează şi concentrează la vârf capitalul, oportunităţile, deciziile şi beneficiile. >> (O.
Hurduzeu)
(Pledoarie pentru naţionalismul verde, 26 oct.
2010,http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/10/pledoarie-pentru-nationalismul-verde.html )
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Abordări conceptuale contemporane iau în considerare determinanţii factoriali cum ar fi: calitatea

bunurilor şi serviciilor, tehnologia, mărcile de fabrică, comerţ sau serviciu, precum şi denumirile de origine
şi fidelitatea consumatorilor faţă de anumite produse.
Cu titlu de exemplu, au fost selectate următoarele teorii contemporane privind comerţul internaţional:
1. Teoria similarităţii între ţări;
2. Teoria ciclului de viaţă al produsului;
3. Teoria avantajelor competitive.
1. Teoria similarităţii între ţări

Economistul Steffan.B.Linder (1961) considera că similitudinile între economiile naţionale nu reprezintă
un obstacol în calea comerţului internaţional, ba chiar îl stimulează. Noua abordare propusă de Linder se
sprijină pe următoarele premise:
- Condiţiile de producţie nu sunt independente de condiţiile cererii. Producţia este cu atât mai eficientă cu cât
cererea este mai mare.
- Condiţiile producţiei naţionale sunt în principal influenţate de cererea internă. Cererea internă
reprezentativă este cea care reprezintă suportul producţiei, „condiţia necesară dar nu şi suficientă” pentru ca un
bun să devină exportabil.
- Piaţa externă nu este decât o prelungire a pieţei naţionale, iar schimbul internaţional nu reprezintă decât o
extindere a schimburilor regionale.
Astfel Linder apreciază:
Cu cât ţările sunt mai asemănătoare, respectiv, cu cât sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic în
mod asemănător, cu atât „gama produselor pentru export va fi identică sau inclusă în gama produselor
pentru import”. Prin urmare, schimburile se fac între ţări asemănătoare ca nivel de dezvoltare economică,
cu produse comparabile sau asemănătoare.
Linder afirmă că Legea dotării factoriale (modelul H-O-S) nu explică decât o mică parte a
comerţului internaţional, ea aplicându-se numai comerţului cu produse primare, desfăşurat între ţările
dezvoltate şi ţările în curs de dezvoltare. În urma schimburilor nu apare însă ca evidentă tendinţa de egalizare
69
a remunerării factorilor de producţie, ba chiar dimpotrivă, discrepanţele dintre tarile dezvoltate şi tind să
crească.
Modelul HOS (Heckscher- Ohlin – Samuelson / H-O-S) nu are însă nici o influenţă asupra
comerţului cu produse manufacturate, desfăşurat între ţările dezvoltate. În cazul acestora se
aplică Legea avantajului comparativ, avantaj care îşi are originea în existenţa unei importante pieţe interne de
desfacere (principiul „cererii reprezentative”). La rândul ei, piaţa internă este prelungită prin piaţa externă.
„Piaţa internaţională nu reprezintă decât o extindere, dincolo de frontiere, a activităţilor proprii ţării respective”,
afirmă Linder. Exporturile se dezvoltă, cel mai adesea, plecând de la condiţiile oferite în plan intern, piaţa
internă servind drept „pistă de încercare” pentru cucerirea pieţei externe. Ca urmare, avantajul comparativ la
export este rezultatul experienţei acumulate de firmele naţionale pe piaţa internă, al perfecţionării cunoştinţelor
(learning by doing) şi, mai ales, al efectelor economiilor de scară, oferite de o producţie internă desfăşurată la
scară mare.
În plus, deoarece caracteristicile unui bun reflectă gusturile şi nivelul de trai al locuitorilor ţării care-l
fabrică, acest bun va fi cu atât mai uşor admis în exterior dacă va ajunge pe pieţele unor ţări cu o structură a
cererii asemănătoare celei din ţara de origine. Acest lucru implică, pentru cele două ţări, dotări factoriale
comparabile. Cererea depinde de factori diverşi, precum gusturi, nivel de cultură, etc., cel mai important factor
fiind însă nivelul venitului mediu pe locuitor. Acesta influenţează, pe de o parte, cantitatea cerută şi, pe de altă
parte, calitatea cererii, respectiv gradul de sofisticare.
Cu alte cuvinte, similitudinile în structura şi nivelul de dezvoltare al economiilor naţionale
favorizează schimburile, în vreme ce disparităţile le defavorizează.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Spre exemplu:
- Japonia exportă Toyota în Germania şi importă BMW şi Mercedes.
- Pe numeroase pieţe se achiziţionează BMW de către cumpărători care doresc prin deţinerea acestui tip de
automobil
să obţină confort, prestigiu şi performanţe tehnice. Aceşti consumatori au un comportament asemănător cu cel
al germanilor pentru care au fost create aceste automobile.
Această teorie se dovedeşte utilă în explicarea fluxurilor comerciale care implică produse cu un
mare grad de diferenţiere, cum ar fi automobile, motociclete, echipamente electronice scumpe, bunuri de larg
consum pentru care marca şi reputaţia joacă un rol important în decizia adoptată de cumpărător.
2. Teoria ciclului de viaţă al produsului

70
Raymond Vernon este cel care a explicat comerţul internaţional cu produse manufacturate prin prisma
ciclului de viaţă al produselor. Dezvoltată în anii `60, teoria pune accent pe aspecte cum ar fi: creativitate,
extinderea pieţelor, avantajele comparative şi răspunsul strategic al rivalilor globali în deciziile cu privire
la producţia, comerţul şi investiţiile internaţionale.
Astfel, în evoluţia sa, orice produs cunoaşte patru faze: apariţia, creşterea, maturitatea şi declinul.
Într-o primă fază, produsul este intensiv în tehnologie, apoi, în faza producţiei de masă, va necesita o
intensivitate ridicată în capital (investiţii), în faza de maturitate şi declin urmând a avea de a face cu un
produs banalizat, intensiv în mână de lucru puţin calificată şi care se va perima încetul cu încetul.
Faza de apariţie (de produs nou) nu influenţează comerţul internaţional: noile produse apar
deoarece răspund unei nevoi existente pe respectiva piaţă, fiind fabricate şi consumate în ţara de origine
a inovaţiei. Producţia naţională este dimensionată în funcţie de cererea internă, singura reprezentativă în
a exprima aspiraţiile şi achiziţiile potenţiale ale consumatorilor naţionali.

De exemplu, o firmă creează şi lansează un produs inovativ, cum ar fi un nou tip de copiator /
imprimanta pt. calculator, ca răspuns la cererea sesizată în urma studiilor de piaţă făcute pe plan intern.
Pentru că produsul este nou, firma nu ştie cu exactitate dacă va exista cerere suficientă pentru acest produs,
care este potenţialul viitor al pieţei şi care vor fi reacţiile consumatorilor. Din această cauză, specialiştii în
marketing ai firmei trebuie să studieze atent reacţiile consumatorilor pentru a se asigura că produsul satisface
nevoile cărora le este adresat. Extragerea cu operativitate a mesajelor transmise de piaţă este foarte
importanţă, de aceea produsul va fi lansat la început pe piaţa internă şi produs în ţările în care sunt dezvoltate
importante capacităţi de cercetare-dezvoltare. Vernon postulează că produsele complexe trebuie să se lanseze
de regulă în ţările industrializate, cu economii intensiv tehnologice, cu pieţe cu mare capacitate de absorbţie şi
cu consumatori exigenţi de unde se pot obţine racţii utile despre noile produse. Cea mai mare parte a
producţiei este destinată pieţei interne, exporturile fiind de volum redus şi au mai degrabă rolul de a testa noi
pieţe de desfacere.

În a doua fază a ciclului, de creştere, apar şi se multiplică exporturile ţării inovatoare spre ţări partenere
dezvoltate. Cererea pentru produsele inovative creşte substanţial pentru că utilizatorii le validează valoarea de
întrebuinţare. Firmele inovative construiesc noi capacităţi de producţie menite să creeze noi partizi de bunuri
destinate altor pieţe.
Producătorul, în procesul de căutare şi de extindere a pieţei, se va orienta, în special, spre alte ţări
dezvoltate, în care consumatorii dispun de venituri care să le permită achiziţionarea produsului. Firma novatoare
încearcă să-şi prelungească monopolul temporar, fiind prima care explorează pieţele străine; pe teritoriul
71
naţional au apărut imitaţiile, iar segmentul său de piaţă este permanent atacat de concurenţi atraşi de
perspectivele unor profituri consistente.
În cursul celei de-a doua faze, balanţa comercială a ţării inovatoare, în raport cu noul produs, devine
excedentară, în vreme ce balanţa comercială a altor ţări dezvoltate este puternic deficitară.
În ultimele două faze, de maturitate şi declin, fluxurile comerciale se inversează. Ţara inovatoare devine
importatoare, iar ţările imitatoare devin exportatoare. Această răsturnare este rezultatul următoarelor
circumstanţe: produsul s-a banalizat, firma inovatoare îl abandonează treptat şi se consacră noilor produse; piaţa
naţională devine saturată şi cererea reziduală este satisfăcută prin importuri; în acelaşi timp, apare cererea
pentru produse de nouă generaţie; produsele banalizate devin intensive în muncă puţin calificată, costurile de
producţie devin esenţiale pe o piaţă pe care concurenţa este extrem de puternică. Treptat, în special în faza de
declin, fabricarea produsului se delocalizează spre ţări în curs de dezvoltare care răspund cerinţelor legate de
cost.

3. Abordări privind politica comercială stategică. Teoria avantajului competitiv naţional (Michael
Porter).
Asemenea studiilor despre noile teorii privind comerţul internaţional, Porter a pornit de la credinţa că
teoriile existente prezintă numai o parte a realităţii. Porter şi-a propus să găsească răspunsul la întrebarea: de ce
o naţiune are succes internaţional într-o anumită industrie, în vreme ce altele eşuează în competiţia
internaţională? De ce Japonia în industria produselor electronice, Elveţia în producţia de medicamente sau
ciocolată, SUA în producţia de software, calculatoare sau filme ? Cu alte cuvinte, de ce o naţiune devine ţara
gazdă pentru atât de mulţi leaderi dintr-un domeniu, la un moment dat?
În 1990, Michael Porter a publicat rezultatele unei cercetări laborioase în The Competitive Advantage of
Nations. A analizat 100 de industrii din 10 naţiuni: Danemarca, Elveţia, Germania, Italia, Japonia, Coreea,
Singapore, Suedia, Marea Britanie şi SUA. SUA, Japonia şi Germania au fost alese deoarece erau leaderi
industriali, iar celelate 7 ţări în funcţie de diferiţi factori, precum mărime, politica industrială, socială etc. Cele
10 ţări, împreună, reprezentau 50% din importul anului 1985)

Una din întrebările la care M.Porter a încercat să răspundă a fost cea privind definirea termenului de
competitivitate la nivelul unei naţiuni. Este competitivă acea naţiune în care fiecare firmă şi fiecare ramură
industrială sunt competitive? Sau acea naţiune al cărei curs de schimb permite ca produsele să fie competitive în
plan internaţional? Sau poate acea naţiune a cărei balanţă comercială este excedentară? O naţiune competitivă
este aceea care poate crea locuri de muncă? Sau cea a cărei forţă de muncă este ieftină?
72
Porter consideră că termenul de competitivitate naţională presupune existenţa unei prosperităţi
economice pentru a ajunge la aceasta, cuvântul cheie fiind productivitatea**. Productivitatea forţei de muncă
determină salariile, iar productivitatea capitalului determină câştigurile care-i revin proprietarului.
** Porter defineşte productivitatae ca fiind valoarea produsă prin consumul unei unităţi de factori de
producţie, muncă sau capital.
Competitivitatea la nivel naţional poate fi exprimată prin productivitatea naţională. Prin urmare, un
nivel de trai ridicat depinde de capacitatea firmelor dintr-o ţară de a atinge niveluri ridicate de productivitate şi
de a menţine şi îmbunătăţi aceste rezultate. Pentru a susţine creşterea productivităţii într-o economie, aceasta
trebuie să-şi îmbunătăţească permanent performanţele (upgrade itself).
Michael Porter este de părere că obţinerea unui avantaj competitiv într-un anumit domeniu depinde de
rolul jucat de mediul economic naţional, instituţional şi politic, factori care-şi pun amprenta pe caracteristicile
naţionale specifice fiecărei firme. Mediul în care firma îşi desfăşoară activitatea include şi localizarea
geografică, istoria, tradiţiile, precum şi locul în care sunt instruiţi şi formaţi, atât managerii şi lucrătorii, cât şi
primii clienţi ai companiei.
Conform tezei susţinute de Porter, mediul în care acţionează firmele este influenţat de patru atribute,
care pot stimula sau restricţiona apariţia avantajului competitiv. Cele patru atribute sunt:
1. dotarea/înzestrarea cu factori de producţie (factor conditions)
2. condiţiile în care se formează cererea (demand conditions)
3. industriile conexe din amonte şi aval (related and supporting industries)
4. strategia firmei, structura şi concurenţa (firm strategy,structure and rivalry)

Porter afirmă că cele patru atribute sunt asemenea faţetelor unui diamant. Firmele vor avea succes în
acele ramuri în care structura diamantului este cea mai favorabilă, cele patru atribute influenţându-se reciproc.
Porter aminteşte şi de existenţa a două variabile adiţionale care influenţează structura
diamantului: şansa (evenimente precum inovaţiile, care pot oferi noi oportunităţi firmelor din acea
naţiune) şi politica economică guvernamentală .

1. Dotarea/înzestrarea cu FP (factor conditions)
Porter duce mai departe modelul HOS, ierarhizând factorii în două categorii:
- factori de bază (FB) (resurse naturale, climă, poziţie geografică, demografie)
● Resursele umane sunt privite ca număr, calificare şi costuri, luând în considerare timpul de lucru standard şi
etica muncii. Pe măsura dezvoltării structurilor productive, resursele umane cuprind meserii dintre cele mai
complexe.
73
● Resursele naturale sunt definite prin: abundenţă, calitate, accesibilitate şi costuri de obţinere. Tot mai mult
sunt considerate componente ale resurselor naturale condiţiile climatice şi situarea geografică a unei ţări.
Situarea geografică influenţează costurile de transport şi facilitează raporturile de afaceri şi culturale.
Apropierea geografică a contrubuit la conturarea unui anume gen de specializare în producţie, a creat
complementarităţi economice şi a consolodat fluxuri comerciale tradiţionale. Astfel, proximitatea Suediei în
raport cu piaţa exigentă germană a determinat o parte din conturul industriei acestei ţări, iar apropiera Finlandei
de piaţa Rusiei a făcut ca această ţară să fie producătoare şi exportatoare de spărgătoare de ghiaţă.

- factori avansaţi (FA) (infrastructură în comunicaţii, muncă superior calificată, facilităţi în obţinerea know
how –ului) .
● Resursele de cunoştinţe. Stocurile de cunoştinte ştiinţifice se concentrează la nivelul universităţilor, agenţiilor
ştiinţifice guvernamentale, institutelor de cercetări, publicaţiilor de specialitate, studiilor de marketing şi
compartimentelor de cercetare ale companiilor. Resursele ştiinţifice sunt încorporate în know – how,
consultanţă, engineering şi brevete de invenţie, cuprinzând cele mai variate domenii.
● Resursele de capital – interesează sub forma volumului, disponibilităţilor şi formei sub care se prezintă.
● Infrastructura - exprimată prin natură, calitate, costuri de utilizare. Componentele infrastructurii (reţele de
transport, coridoare comunicaţionale, servicii poştale, reţele de transfer al fondurilor, ocrotirea sănătăţii,
reţele de distribuţie a diferitelor forme de energie) influenţează semnificativ competitivitatea unei ţări.
Infrastructura include şi gospodăriile şi instituţiile culturale care influenţează calitatea vieţii şi atractivitatea
unei naţiuni.

Porter afirmă că, în cazul avantajului competitiv (AC), factorii avansaţi sunt mai importanţi decât
ceilalţi. Aceştia sunt rezultatul investiţiilor realizate de agenţii economici privaţi şi publici (guvernamentali). De
pildă, investiţiile guvernamentale în procesul educaţional (de la învăţământul primar la cel superior), prin
creşterea nivelului de cunoaştere, calificare, etc. pot îmbunătăţi (upgrate) calitatea FA.
Relaţia FB – FA este deosebit de complexă: FB pot oferi un avantaj iniţial, care va fi ulterior întărit şi
extins prin investiţii în FA. Dar nici lipsa FB nu reprezintă un dezavantaj deoarece creează o presiune asupra
FA. Cel mai evident exemplu îl reprezintă Japonia, ţară cu dotare precară în resurse, dar care a compensat lipsa
acestora printr-o dotare superioară cu FA***.
*** Porter face observaţia că, în cazul Japoniei, numărul ridicat al inginerilor/ 1000 locuitori (mai
mare decât în alte ţări dezvoltate) a reprezentat un factor cheie în succesul industriei prelucrătoare.

2. Condiţiile de formare a cererii (demand conditions):
74
Caracteristicile cererii interne sunt importante în modelarea atributelor producţiei interne şi în crearea
unei presiuni în direcţia inovaţiei şi a calităţii. Se remarcă trei axe prin care cererea influenţează avantajele
competitive: compoziţia cererii (trebuinţele consumatorilor), dimensiunea cererii şi determinanţii creşterii
cererii şi mecanismele prin care preferinţele cumpărătorilor dintr-o ţară se extrapolează pe pieţele
externe.Firmele câştigă în domeniul AC atunci când consumatorii naţionali sunt rafinaţi şi pretenţioşi.
Asemenea consumatori obligă firmele naţionale să producă la înalte standarde de calitate , fără a ignora nici
produsele noi. De pildă, existenţa unor consumatori japonezi rafinaţi şi cunoscători în domeniul aparaturii
fotografice a stimulat industria japoneză de profil, în sensul creşterii calităţii şi introducerii de produse noi.
Axa I – exemple:
- Companii precum Fuji sau Kodak de-a lungul timpului au trebuit să aibă preocupări specifice în raport
cu fotografii amatori, cu utilizatorii de filme cinematografice şi cu utilizatorii de filme radiologice.
-Unele companii acordă atenţie sporită unor segmente ale cererii pe care altele le ignoră sau le acordă o
mai mică importanţă. Spre exemplu, concernul Airbus a trebuit să-şi adapteze oferta de aeronave la un trafic
între numeroase localităţi , apropiate geografic şi cu un număr mai mic de călători, neglijate de producătorii
americani care realizau aeronave cu capacitate mare şi pentru distanţe mai lungi. Firmele elveţiene au devenit
lideri mondiali la exportul de echipamente pentru săpat tunele, iar cele suedeze în cele de minerit în rocă foarte
dură datorită condiţiilor specifice la nivel naţional. SUA se remarcă în producţia şi exportul de echipamente de
condiţionare a aerului şi pentru că diversitatea climatului său a făcut să experimenteze o varietate de tipuri de
astfel de mărfuri.
- Consumatorii japonezi pretind mereu cele mai noi şi mai performante modele de echipamente audio,
ceea ce forţează saturarea pieţei şi crearea de noi modele.
- In sectorul marilor camioane din SUA, ca urmare a reţelei impresionante de transport şi a largii
răspândiri a populaţiei se impun performanţe deosebite. Din acest motiv Cummins, Caterpillar şi Ditroit Diesel
au devenit competitori internaţionali de succes.
- Consumatorii din anumite ţări se confruntă cu cerinţe complexe derivate din foarte multe raţiuni cum
ar fi: relieful, clima, disponibilitatea resurselor naturale, fiscalitatea, normele tehnice, ambientale şi sociale.
Spre exemplu, impozitele mari incluse în preţul combustibililor în ţările europene au impus automobile de mare
putere, cu motoare silenţioase, de dimesiuni mai mici şi cu consum mai redus în raport cu limuzinele americane.
- Preocupările tradiţionale în Peninsula Scandinavă pentru protecţia mediului a calificat firmele din
Suedia, Finlanda şi Danemarca în calitatea de campioni înternaţionali în ceea ce priveşte exportul de
echipamente de epurare a apei şi aerului şi de neutralizare a deşeurilor.
Axa II– exemple:
75
- Unii analişti apreciază că o piaţă internă de dimensiuni mari este un avantaj pentru că oferă premisele
pentru obţinerea economiilor de scară. Alţi autori văd acest lucru ca pe un dezavantaj, sugerând că pieţele de
dimensiuni mai mici obligă firmele să exporte mai mult, se oferă ca exemple Elveţia, Suedia, Coreea de Sud şi
chiar Japonia, ţări care au devenit mari exportatori la scară internaţională datorită unor pieţe interne de
dimensiuni mai mici. Mărimea pieţei interne are un rol important în definirea avantajelor competitive în
anumite sectoare industriale care implică intensivitate tehnologică. Alteori o cerere internă mare nu este un
avantaj. Spre exemplu, impresionanta dimensiune a sectorului agricol în SUA a condus la o uriaşă cerere de
maşini agricole de mari dimensiuni. Din cauza diferenţelor climatice, naturii reliefului şi particularităţilor de
cultură, ca şi reglementărilor rutiere din SUA, maşinile agricole americane nu s-au dovedit adecvate pentru alte
zone. Aceasta a facut ca firma germană Claas să introducă maşini agricole mai mici, mai uşor manevrabile şi
mai eficiente, care s-au dovedit mai adecvate condiţiilor din ţările europene.
 La fel de importantă ca şi mărimea cererii interne este şi structura acesteia şi prioritatea cererii dintr-
o ţară în raport cu cea pentru aceleaşi produse în alte ţări. Saturarea pieţei interne devine o motivaţie
reactivă pentru internaţionalizarea activităţilor , întrucât obligă firmele să reducă preţurile,
să introducă noi îmbunătăţiri produselor, să sporească performanţele produselor şi să conceapă
stimulente pentru consumatori sau să înlocuiască vechea versiune a bunurilor cu cea nouă . Pe
lângă aceste efecte, saturarea pieţei interne obligă firmele să caute debuşee externe pentru produsele şi
serviciile lor mai ales când se maturizează şi în alte ţări cererea pentru acel gen de produse.
Axa III – exemple:
Atunci când cumpărătorii unor produse sau servicii sunt mobili se creează avantaje pentru firmele din
anumite ţări, deoarece cumpărătorii interni devin de multe ori cumpărători externi. Consumatorii care se
deplasează în diferite ţări iau cu ei fidelitatea pentru anumite produse şi servicii. Companiile care îşi creează
sucursale în numeroase ţări preferă să lucreze în continuare cu clienţii deveniţi deja tradiţionali mai ales în
etapele iniţiale ale activităţii lor internaţionale. Cererea pentru anumite produse se poate externaliza şi prin
intermediul cetăţenilor străini care se află un timp într-o ţară pentru studii, programe de specializare sau cu alte
ocazii.
3. Industriile conexe din amonte şi aval (related and supporting industries)

Existenţa acestor industrii, cu un grad ridicat de competitivitate, favorizează dezvoltarea ramurii
respective.
În Japonia, economia ca şi întreaga viaţă socială sunt puternic impregnate de vechile tradiţii. S-a ajuns la
un fel de simbioză care s-a dovedit, totuşi, profitabilă pentru aproape toată lumea. Edificatoare sunt, în acest
76
sens, relaţiile umane în marile întreprinderi „zaibatsu”. Fiecare „zaibatsu” posedă o bancă proprie, unde
angajaţii depun o parte din salariu. Economiile salariaţilor sunt , astfel, folosite pentru finanţarea industriei.
Japonia a ajuns să posede o extraordinară forţă fondată pe sistemul său de organizare a firmelor în cadrul
unor reţele – faimoasele Keiretsu, ale căror firme sunt legate prin participaţii financiare încrucişate sau prin
relaţii privilegiate clienţi-furnizori. Această structură asigură o stabilitate în relaţiile dintre firme, un climat de
cooperare.
Atuurile concureniţale ale industriei prelucratoare de fibre textile sintetice reflectă tradiţionalele succese
japoneze în industria firelor de mătase care a conturat o poziţie de lider în domeniul filaturilor. Producţia de
fibre artificiale utilizează tehnologii similare celor pentru producţia de fibre sintetice, mulţi producători
dezvoltându-se pe ambele. Deşi nu au devenit lideri la scară internaţională în producţia de maşini textile,
firmele japoneze sunt totuşi competitori importanţi în domeniul maşinilor de filat cu jet de apă. Prezenţa unor
sectoare productive interdependente de succes pe plan internaţional la nivelul unei ţări creează premisele pentru
schimbul de informaţii şi tehnologie, datorită apropierii ca situare şi similarităţilor din punctul de vedere al
culturii manageriale.
4. Strategia firmei, structura şi concurenţa dintre firme în interiorul unei naţiuni (firm strategy,
structure and rivalry)
Porter face două importante observaţii:
- Diferitele naţiuni se caracterizează prin diferite „ideologii manageriale” (management ideologies), care le
ajută sau nu în obţinerea avantaje competitive (AC). De pildă, Porter atrage atenţia asupra numărului mare de
ingineri din echipele de conducere ale firmelor din Germania şi Japonia, în contrast cu situaţia din SUA, unde
predomină persoanele cu pregătire economică, în special financiară. Această situaţie, spune Porter, reflectă lipsa
de atenţie a firmelor americane în îmbunătăţirea proceselor productive, a designului, situaţie evidentă mai ales
în perioada 70-80. Datorită acestor diferenţe de management, a apărut relativa pierdere de competitivitate a
SUA în acele domenii în care procesul productiv şi designul sunt extrem de importante, precum în industria de
automobile.
Tot mai mult, modul în care firmele sunt structurate şi metodele concurenţiale folosite depind de
climatul intern de afaceri. In Italia, mulţi competitori de succes pe plan internaţional sunt firme de dimensiuni
mai mici (aşa-zisele mini-multinaţionale), deţinute la nivel familial şi acţionând ca atare.
În concluzie, Porter afirmă că succesul internaţional al unei firme într-un anumit domeniu este rezultatul
acţiunii combinate a tuturor factorilor menţionaţi anterior. Cele patru elemente creează mediul în care firmele
naţionale apar şi concurează.
Politica economică promovată de guverne poate influenţa fiecare din componente, în mod pozitiv sau
negativ, prin subvenţii, politici educaţionale, reglementări privind standardizarea, politici fiscale etc.
77
Politicile economice au un rol covârşitor în susţinerea activităţii companiilor naţionale.
Spre exemplu : Modelul japonez se caracterizează prin rolul jucat de stat. După război, în condiţiile
distrugerii celei mai mari părţi a capacităţilor industriale, au fost puse bazele unei strânse cooperări între stat şi
întreprinderi, în scopul edificării unei strategii de refacere şi relansare. Ministerul Industriei şi Comerţului
Internaţional (MITI) s-a dotat cu instrumente legislative foarte puternice pentru a controla orientarea capitalului
spre sectoarele prioritare şi pentru a filtra oferta şi cererea de tehnologii străine. El a contribuit din plin la
realizarea unei noi industrii. A avut însă prudenţa de a restrânge partea întreprinderilor publice şi de a încuraja
iniţiativa particulară.
Conform teoriei lui Porter, ţările ar trebui să se specializeze în exportul acelor bunuri în cazul cărora
toate cele patru faţete ale diamantului sunt favorabile şi să importe bunuri din acele domenii în care aceste
componente nu sunt favorabile.
78

CI Zi C2 Comert International Aspecte Generale

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CI Zi C2 Comert International Aspecte Generale

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CURSUL 2_Comert international (CI)

2. Mediul economic complex în care se defineşte politica comercială

-> Echilibrarea balantei de plati prin indatorare si cresterea dependentelor de exterior :

1) Exportul bunului X din Romania in SUA

T0) 2,7 RON------------------------1 USD

Pext. X = Pint.X : Csch = 54.000 RON/buc : 2,7 RON/USD = 20.000 USD/buc.

Val.exp. = Pext. X x Q x = 20.000 USD/buc. x 5.000 buc. = 100.000.000 USD

T1) Pext. X = 54.000 RON/buc : 3 RON/USD = 18.000 USD/buc.

Val.exp. = 18.000 USD/buc x 10.000 buc. = 180.000.000 USD

T2) Pext. X = 54.000 RON/buc : 2,5 RON/USD = 21.600 USD/buc.

Val.exp. = 21.600 USD/buc x 1000 buc. = 21.600.000 USD

 ↑ Cx , ↑ Qx ( conform datelor din tabel) ; ↑ val. Exp. (conform calculelor)

In intervalul (T1T2) se inregistreaza aprecierea RON vs. USD => ↑ Pext. X

 ↓ Cx , ↓ Qx (conf. tabel) ; ↓ val. Exp. (conf. calculelor).

Total val.exp = ∑ val.exp. = 100.000.000 USD + 180.000.000 USD + 21.600.000 USD =

Pe termen lung şi la nivel macroeconomic, deprecierea monedei naţionale, ca instrument de stimulare a

2) Importul bunului Y din SUA in Romania

Pext. Y = pret extern pt. Y = 10.000 USD/buc.

T1) Pint Y = 10.000 USD/buc x 3 RON/USD = 30.000 RON/buc

T2) Pint Y = 10.000 USD/buc x 2,5 RON/USD = 25.000 RON/buc.

In intervalul T0T1, se inregistreaza deprecierea RON vs. USD => ↑ Pint Y

 Val.imp ↓ (conf. calculelor)

In intervalul T1T2 se inregistreaza aprecierea Ron vs. USD => ↓ Pint y

 ↑ Cy, ↑Qy (conf. tabel)

Total val.imp = ∑ val.imp = 150.000.000 USD + 125.000.000 USD + 175.000.000 USD =

Sold BC (Romania – SUA) = Total val.exp. – Total val.imp. =

Timp Curs de schimb Qx (u.m.) Qy (u.m.)

Pint. X = 54.000 RON/buc.

- Cerinta 1: determinati indicatorul GA

- Cerinta 2: efectele deprecierii RON pe TS, TL

efecte “+” pe (de firma exportatoare/ Cx/pret extern = elastica (elasticitatea ↑ )

TERMEN SCURT de exportator)

efecte “-” pe (de economie nationala) -deterioreaza termenii schimbului (Tsch)

TERMEN LUNG sau raportul de schimb (Rsch) => sunt

 Pierdere de venit national (VN) sau

- Cerinta 3: determinati beneficiile exportatorului in moneda nationala

∏ (T0) = 30% x 270.000.000 RON = 81.000.000 RON

I = indicator economic (salariu, productia nationala , PIB, PNB, VN etc)

Inflatia (in T0T1) = 50%

La T1; Sal. = 6 RON

Impactul inflatiei asupra val. exp. (echiv. In RON):

∏ (T0) =81.000.000 RON

La T1, Pret MP = 107% x 100.000 RON/tona = 107.000 RON/tona

ATENTIE: In termeni nominali nu se schimba nimic in calcule !!! =>

∏ r (T1) = ∏ n (T1) : 140% = 162.000.000 RON : 1,4 = 115.714.285 RON

Pret MP (T1) = (100% + Rinflatie) x Pret (MP, T0)

La T0, Q (MP) de 1157,14285 tone s-ar fi achizitionat cu suma de:

∏ (T0) =81.000.000 RON

Pret MP (T1) = (100% + Rinflatie) x Pret (MP, T0)

Evolutia termenilor schimbului Tsch (raportului de schimb- Rsch) in intervalul T0 – T1 – T2 = ?

I P mediu unitar EXP

Tsch. = -------------------------------- x 100

I P mediu unitar IMP

Pext. X (T0) = 20.000 USD

*Factorii de productie = capitalul, munca, pamantul !!!

T2 1USD= 2,5 RON (aprecierea RON vs. USD) 4.800 15.500

Pint X = 54.000 RON/buc.

T0) Pext X = Pint.X : Csch = 54.000(RON/buc) : 2,7(RON/USD) = 20.000 USD/buc.

T2) P exp = 54.000 RON/buc : 2,5 RON/USD = 21.600 USD/buc.

 Cx ↑ , ↑ Qx (conform datelor din tabel) ; ↓ val. Exp. (incasarile in valuta ale

 ↓ Cx, Qx ↓ (conform datelor din tabel) ; ↑ val.exp. (conform calculelor)

2) Importul bunul Y din SUA in Romania

T1) Pint Y = 10.000 USD/buc x 3 RON/USD =30.000 RON/buc.

T2) Pint Y = 10.000 USD/buc x 2,5 Ron/USD = 25.000 RON/buc