Autor: fara autor

DATI-MI ASCULTARE sa va spun povestea celei mai dulci si mai dalbe dintre fete, cu
numele de Dafina.

A fost odata, cine stie in ce veac, o domnita, care simtea o arzatoare dorinta sa
aiba si ea o fetita. Cum nu-i fusese data bucuria aceasta, ea plingea si se jaluia
toata ziua si toata noaptea:

-Doamne, de as avea o fetita, si de n-ar fi altceva, sa fie macar o floare de

dafin.

Intr-o zi, cum sta suparata, suflarea vantului ii aduse peste fereastra o frunza de
dafin. Frunza asta, ca prin minune, se misca singura si umbla prin casa ca un om.
Dar domnita nu lua seama si la maturat foaia fu culeasa si aruncata la gunoi. Dusa
cu gunoiu1 in margine de cetate, o zburaturi vantul si o purta in padure, intr-o
poiana inflorita. In acea poiana crescu si se involta Dafina, ca o floare gingasa
si mirezmata, si raspandea balsamul ei fermecator in toata imprejurimea.

Dupa mai multa vreme, nimeri intr-acolo voinicul voinicilor, care venea sa vaneze.
Zorise o buna bucata de drum, pana ce pe la amiazi se apropie de poiana unde
petrecea insorandu-se Dafina. Cum o vazu, fermecat ca de o vedenie, a strigat,
minunanduse:

-Aici se poate trai ca in rai! Un rai de frumusete si desfatare a sufletulul meu!

Aseza numaidecat cortul si ceru bucatarului sa-i intinda masa sub umbra racoritoare
a dafinului. Pana sa fie gata ospatul cu toate bunurile imparatesti, el cutreiera
padurea dupa vanat. Bucatarul, obosit de grija prinzului, in asteptare, se tolani
pe dunga si adormi bustean.

Atunci se auzi un viers din dafin:

,,Deschide-te, dafine, sa zbor afara,

ca fluturasul de usoara."

Si dafinul se deschise si din tulpina lui, ce sa vezi ? Rasari Dafina dalba cu

surasul pe buze. Repejor, in virful picioarelor, alerga la masa pregatita si
scutura cu manuta sa frunza de dafin in bucate. Apoi, repejor, la copacul ei pieri
sub scoarta.

Veni voinicul, se aseza la masa si vru sa imbuce. Dar mancarea nu o putu pune in
gura de atata iuteala.

-Mai bucatare, facu el, unde ti-a fost mintea cand mi-ai presarat mirodeniile in
mancare?

Bucatarul ce sa mai zica? Sarmanul de el se stia fara vina . Se rusina si tacu.

Cum indragi locurile acelea, vanatorul mai intarzie o zi. Bucatarul cumpanea gustul
bucatelor si le potrivea ca sa nu dea gres. Dupa ce le bucatari bine, gandi in
sine:

"Acum pot in toata linistea sa trag un pui de somn, ca de cand eu bucataresc, n-am
mai gatit o mancare asa de grozava."

Zis si facut. Se culca fara grija.

Dafina iar glasui: ,,Deschide-te, dafine, sa zbor afara,

ca fluturasul de usoara."

Si tot ca mai inainte, fata tranti foaia de dafin in bucate. Cand veni flacaul de
la vanatoare, gasi pe bucatar cufundat in somn, sforaind. Il clinti din loc si-l
scula:

-Ce trasnaie ti-a venit sa torni atatea mirodenii ? Nu vezi ca mancarea e foc de
iute?

-Cum asa? Asta nu mi s-a intamplat in viata mea!

-Gusta sa vezi ce otrava e!

Cand dadu sa guste bucatarul, scuipa din gura si zise:

-De buna seama asta e un loc fermecat sau necurat. Hai s-o stergem de aici. unde
si-a bagat dracul codita. Numai el putea sa vina si sa azvarle piparatura in
fiertura, pe cand eu dormeam.

-De ce, omule, stai adormit si nu ai grija la gatit? se rasti voinicul-voinicilor.

-Iarta-ma si nu te supara, ca om sunt si eu si pot gresi!

Flacaul ramase si in ziua aceea nemancat ca lumea, saturat numai cu paine goala.
Dimineata, cand se trezi, grai bucatarului:

-Astazi veghez eu la mancare si tu mergi la vanatoare.

Si asa a facut. Bucatarul arunca pusca pe umar, desi nu era deprins s-o poarte si
inainta spre padure, iar vanatorul se apuca de bucatarit, macar ca nu stia cum sa
umble cu polonicul. Dar lui ii ardea sa afle ce vietate, ce jivina sau ginganie
vine tiptil, de-i otraveste bucatele. Se starci dupa o tufa de jnepeni si pandi. Pe
la pranz hop si Dafina:

,,Deschide-te, dafine, sa zbor afara,

ca fluturasul de usoara."

Dafinul se deschise si Dafina se desprinse din copac. Roti ochii in jur, sa vada
daca n-o adulmeca cineva, dar nu zari tipenie de om. Si parca dusa in zbor zvarli
doi pumni de frunza in mancare. Dar cind fugi spre copac, flacaul sosi din urma, o
cuprinse blajin spre a nu o inspulbera de firava ce era si o saruta.

Apoi Dafina, imbujorata, cauta a se incopaci,dar tulpina se inchise si zise:

"Pentru fata

sarutata

dafinul se strange;