Referat la fizică

Cum ar arăta universul/realitatea dacă ne-am micșora

la infinit
Homiuc Alexandra – Clasa a XII-a Științe
10.12.2022
Profesor coordonator: Ghiță Apostol

1
 Cum ar arăta universul/realitatea dacă m-aș micșora la infinit
Universul este totalitatea spațiului și timpului, a tuturor formelor de materie și
energie. În timp ce dimensiunea întregului Univers nu este cunoscută, universul observabil
poate fi măsurat și este estimat în prezent la 93 miliarde de ani-lumină în diametru. Sute de
miliarde de galaxii cu sextilioane de stele și planete și în mijlocul tuturor este Pământul.
Oricât de imens ar părea universul, când ne uităm în adâncimile compozițiilor sale,
pare să devină și mai mare. Trăim într-o lume formată la rândul ei din alte lumi, fiecare la
vedere și care totuși sunt ascunse de experiența noastră.
Începem să analizăm cu un parc de 1 km, îndeajuns pentru o plimbare de 15 minute.

Domeniul miniatural
Suntem de mărimea unui grăunte de nisip de doar 2 mm, stând pe un fir de iarbă
care înaltă cât o clădire de 8 etaje. 1 m pătrat de iarbă pare să aibă acum 100.000 fire de
iarbă. Tot din această perspectivă, parcul de 1000 m lungime va părea a avea 1000 km
lungime. Aceasta este puțin mai mult decât lățimea Franței. La un ritm de mers constant de
5 km/h, ar dura 8,33 zile sau puțin peste o săptămână pentru a parcurge această distanță.

Înainte de micșorare, rezistența aerului era abia observabilă dar acum când suntem
de 1000 de ori mai mici, pare că densitatea aerului a crescut de 1000 de ori și mișcarea este
cu adevărat dificilă de parcă am încerca să ne deplasăm prin miere.

2
Domeniul microscopic
Acum suntem în domeniul microscopic unde avem mai puțin de 2 µm înălțime,
aproximativ mărimea unei bacterii E-coli. Din noua perspectivă, parcul are 1 milion de km
lungime. Dacă am merge fără oprire ne-ar lua 25 de ani să-l parcurgem.
Aerul aici pare aproape solid iar pe o scară umană ar fi atât de vâscos ca și lava, fiind
extrem de dificil să ne deplasăm prin el.

Domeniul molecular
Aici am avea înălțimea sub 2 nm, cât o moleculă. Un fir de iarbă care are 2,5 cm
lungime ar părea a avea 25.000 km lungime, care este distanța în linie dreaptă de la vârful
nordic al Alaska la vârful sudic al Australiei.

Parcul este acum aproape de mărimea Sistemului Solar.

Oriunde ne uităm, există un număr nenumărat de molecule și atomi. Pereții rigizi ai
celulelor de iarbă de sub noi vibrează în mod clar, ondulându-se cu valuri de energie.
O picătura de apă conține aproape sextilioane de molecule de apă care sunt toate în
mișcare. Apa este de fapt o furtună de molecule de H2O care se lovesc unele de altele de
sute de trilioane de ori pe secundă. Fiecare dintre ei se mișcă cu viteze de aproximativ 2300

3
km/h și bombardează fără milă împrejurimile, trimițând obiecte mici în toate direcțiile.
Scalarea acestei viteze la scară umană este imposibilă, deoarece o moleculă de dimensiune
umană ar fi de 2000 de ori mai rapidă decât viteza luminii.
În medie, o moleculă din aer călătorește aproximativ 60 de nanometri, adică
aproximativ lungimea unui patinoar de hochei dacă ar fi de dimensiunea unui om. Dacă ar fi
să comprimăm toate moleculele și atomii care bâzâie în cameră în acest moment, ar umple
doar aproximativ 0,1% din volumul său. 99,9% din spațiul din jurul nostru este un vid, pur și
simplu nu observăm. Ceea ce înseamnă că de fiecare dată când respirăm, inspirăm aproape
nimic cu câțiva atomi.

Domeniul subatomic
La dimensiunea de sub 2 pm, scara începe să-și piardă sensul. Un om ar avea aproape
2 miliarde de kilometri înălțime față de noi, atât de mare încât și-ar putea întinde brațele de
la Soare la Saturn.
Un nucleu atomic ar avea dimensiunea unui grăunte de nisip pe care l-am putea ține
pe vârful degetului. Acesta deține 99,97% din masa atomului.

4
Cea mai mică parte a universului
Am ajuns la capăt, la granița dintre realitate și irealitate. Scara aici este lungimea
Planck, care este distanța pe care o parcurge lumina într-un timp Planck. Timpul Planck este
timpul necesar luminii pentru a parcurge o lungime Planck. Niciunul dintre modelele noastre
ale universului nu are sens la o scară mai mică ca aceasta, deocamdată, asta este.
Credem că aici jos, particulele apar și apoi dispar spontan, creând o spumă cuantică
de energie de neimaginat. Spuma cuantică poate fi folosit ca o descriere calitativă a
turbulențelor subatomice de spațiu-timp la distanțe extrem de mici (de ordinul lungimii
Planck). La o scară așa de mică de timp și spațiu, principiul incertitudinii al lui Heisenberg
permite energiei să se descompună rapid în particule și antiparticule și apoi să se anihileze
fără a încălca legile fizice ale conservării. Odată ce scara de timp și spațiu se micșorează,
energia particulelor virtuale crește. Conform teoriei lui Einstein a relativității generale,
energia curbează continuumul spațiu-timp. Acest lucru sugerează faptul că la scări suficient
de mici – energia acestor fluctuații ar fi suficient de mare pentru a provoca abateri
semnificative ale spațiu-timp-ului observate la scări mai mari, oferind spațiu-timp-ului o
caracteristică „spumoasă”.

Putem deveni și mai mici? Nu știm.

În concluzie, dacă ne uităm în sus, universul pare imens și ciudat dar dacă ne uităm în
jos, în adâncimea acestuia, el pare și mai larg și mai ciudat. Locul perfect poate fi chiar unde
ne aflăm acum, nici prea mare, nici prea mic.

5
 Bibliografie
 https://sites.google.com/view/sources-smallest-thing/
 https://www.youtube.com/watch?v=FfWtIaDtfYk&ab_channel=Kurzgesagt
%E2%80%93InaNutshell
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Spum%C4%83_cuantic%C4%83