Sunteți pe pagina 1din 1

      Activ şi pasiv în actul amoros

    Întotdeauna în cadrul unei relaţii de cuplu există o preponderenţă momentană sau


permanentă între rolurile pasiv şi activ sau de supunere şi de liberă iniţiativă. Această
flexibilitate în rolurile sexuale trebuie să fie adeseori practicată chiar în mod
conştient, astfel ca cei doi iubiţi să îşi asume pe rând rolurile activ şi pasiv. În
general, abordarea rolului activ de către bărbat sau de către femeie în timpul actului
sexual amoros depinde la unii mai degrabă de un sentiment spontan decât de o
pregătire anume. De aceea, la majoritatea cuplurilor se instaurează în timp o
stabilitate a rolurilor, de genul: bărbatul este numai activ iar femeia numai pasivă,
care conduce de obicei la monotonie şi plafonare în cadrul relaţiei de cuplu.
Acceptarea ambelor roluri de către ambii iubiţi este foarte importantă pentru
menţinerea unei relaţii fericite şi creează în timp premiza apariţiei stării androginale.   
Perfecţiunea iubirii apare dintr-o armonizare perfectă între exterior şi interior. În
exterior, în domeniul organelor de simţ, jocul iubirii este determinat de contactul
corpurilor şi al simţurilor. Pe dinăuntru, focul amoros are loc în corpul subtil, în minte
şi în suflet.      Ambele nivele ale iubirii necesită periodic momente de activitate şi de
pasivitate. Ego-ul are nevoie să devină pasiv în relaţia sa cu Sinele Suprem,
(ATMAN), Scânteia Divină din fiecare; voinţa necesită activare şi control conştient din
partea minţii pentru a o trezi pe KUNDALINI şi a o conduce prin centrii subtili de forţă
(CHAKRA-e), până în SAHASRARA. Energia KUNDALINI - care este principiul activ în
uniunea sexuală tantrică - călătoreşte progresiv prin centrii subtili de forţă şi este
profund satisfăcută în uniunea extatică plenară cu principiul pasiv - SHIVA, care se
află în creştetul capului (SAHASRARA). Aceasta este desăvârşirea divină a iubirii
interioare, scopul final în Tantra.      Potrivit Tantra-ei hinduse, femeia prin însăşi
natura ei este întruchiparea lui SHAKTI, principiul activ creator. De asemenea, se mai
precizează faptul că există ”o femeie tainică, interioară în orice bărbat”, ce se
manifestă în anumite condiţii sub forma purei energii KUNDALINI. O expresie
populară tantrică spune că ”SHIVA (masculinul) fără SHAKTI (femininul) nu-i decât
un SHAVA (cadavru)”. Forţa de SHAKTI a femeii este cea care stimulează sentimentul
erotic: femeia îl ridică astfel pe bărbat canalizând această forţă, în vreme ce bărbatul
este ridicat atunci când această SHAKTI se trezeşte în el.      Orgasmul sexual
extatic fără ejaculare este desăvârşirea exterioară a iubirii, un amestec între
activ şi pasiv, contopirea dintre ”foc” şi ”apă”, dintre pasiuni şi secreţii. Orgasmul
extatic fără descărcare (ejaculare) rezultă dintr-un proces reciproc de oferire şi
primire, dintr-o expandare la infinit a plăcerii de a te dărui şi de a te lăsa totodată
copleşit de dăruirea celuilalt. Bisexualitatea ”inerentă atât bărbatului cât şi femeii”
caută atunci împlinirea în schimbul rolurilor activ şi pasiv. Învăţăturile sacre tantrice
şi taoiste exprimă acest concept în simbolul androginului, forma perfectă care este
femeie şi bărbat în acelaşi timp.      Rolul activ sau pasiv în cadrul unui act amoros cu
continenţă poate fi stabilit de la început de către cei doi iubiţi sau poate fi abordat în
mod spontan în virtutea trăirilor de moment. Tradiţia tantrică afirmă că «un iubit
priceput nu acţionează niciodată din rutină, ci se adaptează repede şi în mod spontan
momentului, devenind una cu el ».      În posturile sexuale descrise de noi, rolurile
activ şi pasiv sunt adeseori recomandate a fi experimentate de ambii iubiţi. Odată ce
s-a dobândit o anumită supleţe în mişcări, pura bucurie a actului sexual amoros intim
cu continenţă poate fi experimentată din plin şi prin schimbarea rolurilor activ-pasiv
atât de către bărbat cât şi de către femeie.

S-ar putea să vă placă și