Sunteți pe pagina 1din 113

TIT TIHON

ZODIA
SCORPION-OPHIUCHUS

2016

3
Zodia Scorpipn-Ophiuchus. Tit Tihon

Tehnoredactare: Tit Tihon


Coperta Tit Tihon

Colecţia Tihon

© Autorul

4
ZODIA
SCORPION-OPHIUCHUS

5
În cei 44 de ani ca profesor de matematică
şi astronomie am încercat să găsesc un răspuns
la una din cele peste zeci de mii de întrebări.
Timpul a trecut şi acum ca pensionar cu
“vechime”, încă mai caut un răspuns la acea
întrebare, pe care mi-am pus-o când călătoria
mea prin copilărie s-a întrerupt brusc când am
înţeles ce este moartea.
“Ce este viaţa?”

6
1.1. Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui
Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui
Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este
potrivit cu evlavia.
2. În nădejdea vieţii vecinice făgăduite mai
înainte de vecinicii de Dumnezeu, care nu poate
să mintă
3. ci Şi-a descoperit Cuvântul în vremea Lui prin
propovăduirea care mi-a fost încredinţată, după
porunca lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru;
4. către Tit, adevăratul meu copil în credinţa
noastră a amândoura: Har şi pace de la
Dumnezeu Tatăl, şi de la Isus Hristos,
Mântuitorul nostru!
5. Te-am lăsat în Creta, ca să pui în rânduială ce
mai rămâne de rânduit, şi să aşezi presibiteri în
fiecare cetate, după cum ţi-am poruncit.

2. 6. Sfătuieşte de asemenea pe tinerii să fie
cumpătaţi,
7. şi dă-te pe tine însuţi pildă de faptele bune, în
toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de
curăţie, de vrednicie
8. de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca
potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată
să spună nimic rău de noi.

3.8. Adevărat este cuvântul acesta, şi vreau să
spui apăsat aceste lucruri, pentru cei ce au
crezut în Dumnezeu, să caute să fie cel dintâi în
fapte bune. Iată ce este bine şi de folos pentru
oameni!
...
3.15. Toţi cei ce sunt cu mine îţi trimit sănătate.
Spune sănătate celor ce ne iubesc în credinţă.
Harul să fie cu voi toţi! Amin.
„Epistola lui Pavel către Tit”
7
Scorpion

Scorpionul cu planeta Pluto în luna lui Brumărel,


Nedespărţit de Charon provocare aduce bruma.
Dar amabil este şi doreşte curcubeul albăstrel,
Neputincios face tot cu-n dezinteres beizadea.

Coada Scorpionului, Zeiţa Iskara este stăpână,


Apropierea iernii şi a întunericului şi a morţii,
Peste Taur se răsfrânge cu cleştii lui din astre,
Regele Orion din cer la călcâie tare la înţepat.

Vorbitor de rău, nestatornic şi plin de patimi,


Tot timpul prezent la arme şi biruitor în gând,
Iubitor de arginţi şi pe mulţi sfătuieşte la rău,
Dar peste nimicuri trece doar năravul cel bun.
8
Predispuşi în căutarea aventurilor emoţionante,
Caută contacte noi şi posibilitatea cea afectivă,
Printre reuşite şi eşecuri acţionează de timpuriu,
Acuzat de nestatornicie omul extremelor este.

Răzbunător este acuzat că-i lipsit de caracter,


Acceptă cu uşurinţă provocări pozitive la limită,
Hotărârea domină scopul de a depăşi în viaţă,
Fără temeri este creatorul tuturor celor dorite.

Scorpion reuşeşte să ajungă repede la esenţă,


Dar se joacă cu focul, ce cu flăcări arde-n cer,
Pune sare pe rană şi pescuieşte-n ape tulburi,
Principiile sunt încălcate şi lovituri mortale dă.

Cartea e închisă de sufletul ce spune „a dori”,


Păstrează inima rece şi sumbră peste pasiuni,
Învăluind treptat totul din jur cu-un veşmânt,
Ca al toamnei târzii ce la orizont anunţă iarna.

Nimic nu pierde din esenţa vieţii transformate,


Moartea fiind continuarea spiritului cel terestru,
Relaţii interumane vor împlini din plin destinul,
Dar la toate renunţă repede fără de explicaţii.

Sentimentele nu se pot exprima prin cuvinte,


Simţul posesiunii face ca totul să le aparţină,
Misterul forţelor necunoscute conduc la studii,
Intuiţie puternică în slăbiciunea tainei binelui.

9
Ophiuchus

Ophiuchus, uitat de astrologii în gardena cerului,


Luminează din Ceres cerul, petreceri de Ningau,
Sărbători cu cântece astrale, cadouri, voie bună,
Noul An la Zamolxis sfântul Andrei îl creştina.

Ceres, planeta lui Asclepios la orizontul cerului,


Se înfăşoară şarpele în jurul trupului nemuritor,
Sprijinit cu un picior pe Scorpion şi le „invocă”,
Tratamente trupurilor pământenilor cei bolnavi.

Reprezintă stelele prezicătoare de binefaceri,


Tehnici de vindecare în transe vizionar-astrale,
Sunt în mâna cea stângă la Purtătorul şarpelui,
Multe boli epidemice sunt tratate în epidemii.
10
Un om real este întruchipat de zodia astrală,
Regăsită şi în cultura universală la Eudoxus,
Pe hărţile din antichitate este tămăduitoare,
Otrava şarpelui cu mâna dreaptă tot vindecă.

Nativul este „cel care vine în pace” pe pământ,


Inginer, arhitect şi fizician piramide a construit,
Om de ştiinţă care a fost „lord al invocaţiilor”,
Venerat în Grecia şi Roma şi-n ziua noastră azi.

Mii de nativi din lumea mare nu cunosc sărăcia,


Succese multe în carieră şi oameni de afaceri,
Care încă folosesc cele două sticluţe a Meduzei,
Care au putere de a da viaţă sau a da moarte.

Morţii au fost înviaţi în antichitate de un şarpe,


De cunoscătorii care sub semul lui Ophiuchus,
Pe pământ au fost trimişi să readucă la viaţă,
Prin necunoscute transe şi ierburi necunoscute.

Călătorii cu Argonauţii în căutarea Lânii de Aur,


Medicina practicau în antichitate cu vechi tradiţii,
Uitate şi distruse de cei ce doreau o nouă lume,
Sau pierdute printre vrăjitorii din câmpia verde.

Printre stele se aşează curat Purtătorul de Şerpi,


Înnoind sănătatea când pielea veche e lepădată,
Imaginea renaşterii peste tot în lumea terestră,
Este guvernată şi de către tămăduitorii de şerpi.

11
LA INCEPUT A FOST CUVÂNTUL

,,Când partea de sus a fost numită Heaven,


Şi Earth partea de jos a existat sub soare,
Atunci când printre ceruri înălţime n-a fost,
Şi jos pe pământuri nimic nu avea un nume.
Apsu s-a născut atunci în haosul lui Tiamut.
Apele au fost amestecate-n viaţă împreună,
Şi nici pământ zămislit în zări nu se vedea,
Iar zeii care din cer au coborât în mare taină,
Purtau cu ei nume şi toate viitoarele destine.
Lahmu şi Lahamu au fost clonaţi ca oameni,
Apoi, Ansar şi Kisar au fost creaţi şi ei din lut,
Lungi şi grele au fost acele zile când au venit.
Anu înţelept şi Ansar fiul lor cu puteri divine,
În toate lumile puternici erau, rivali nu aveau.
Când au făcut din noapte mare lumina mare,
Apsu strigă încărcat de fericire la Mummu:
,,O Mummu slujitorule de sus ce spirit ai luat,
Vino! Să mergem în grădina verde, pe Earth!’’
Cuvântul lui Tiamut să-l preaslăvim în dar.

,,Există-Il Est’’-Cosmopoeme, Tit Tihon

„O ştiinţă veche a cerurilor centurii de asteroizi,


Va transforma planeta într-o reţea de internet,
Sfârşitul timpului modern va fi un nou început,
Printre astrele universului apropiat din galaxie.”

12
ÎNAINTE DE ÎNCEPUT

… „Ce era de la început, ce am auzit, ce am


văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit
cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii
2. pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-
o, şi mărturisim despre ea, şi vestim viaţa
vecinică, viaţă care era la Tatăl şi care ne-a fost
arătată
3. deci, ce am văzut şi auzit aceea vă vestim şi
vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi
părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său,
Iisus Hristos.
4. Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria
voastră să fie deplină.”
Întâia epistolă a lui Ioan

Dacă viaţa nu se potriveşte cu aspiraţiile


tale nu este vina ta. Fiecare zi care trece este o
succesiune de alegeri de noroc sau de ghinion.
Schimbarea locului de muncă, cumpărarea unei
case, declararea dragostei, conceperea unui
copil, dorinţa de a pleca în străinătate sunt
acţiuni bazate pe un element esenţial, care este
luarea unor decizii. Şi pentru majoritatea dintre
noi orice decizie nu este uşoară! Într-adevăr,
fără să ştii ce viitor ne este prescris, atunci ce
cale vom alege? Ezităm mult timp, uneori
dimpotrivă, dar odată ce decizia este luată
suntem copleşiţi de teama că poate am făcut
alegerea greşită şi trăim cu îngrijorare.
Dar se pune o întrebare: suntem siguri că
întotdeauna facem ceea ce este potrivit pentru
noi? Facem întotdeauna alegerile care ne vor
conduce la succes?
13
Toată lumea crede că este cel mai bun
lider pentru a da sfaturi, oferind cele mai
interesante reţete privind modul de nostru de
viaţă. Din păcate, de-a lungul timpurilor, nu a
existat şi nu există un anume „ceva” care să ne
prezică viitorul şi să ne permită o decizie optimă
pentru existenţa noastră pământeană.
Sunt bine cunoscute diverse interpretări
ştiinţifice şi chiar paranormale care pun în
evidenţă posibilităţile de interpretare ale
trecutului, prezentului şi îndeosebi a unui viitor
presupus. De altfel va trebui să ne familiarizăm
cu o nouă ipoteză: „trăim în trecut sau mai mult,
viitorul nu există”. Şi, deja aveţi un punct de
vedere negativist citind ultimele cuvinte. Cum
adică, nu există viitor? Dar, la şcoală am învăţat
încă din pruncie că sunt trei timpuri: trecut,
prezent şi viitor! Veţi reuşi să înţelegeţi acest
punct de vedere după ce lecturaţi cu atenţie
ipoteza „De la Fibonacci la ADNc-universal”.
Dacă privim apariţia spumei primordiale în
oceanul planetar în urmă cu câteva miliarde de
ani, care ne învaţă ipoteza ştiinţifică a formării
universului, atunci cu siguranţă astronomia a
apărut în urmă cu mult înainte de … ani şi
preluată de învăţaţii acelor vremuri din
sanctuarele din Carpaţi. Poate chiar că centrul
lumii era condiţionat de Sfinxul şi Babele din
Bucegi, prin care trecea axa lumii vechi la acea
vreme, cunoscută mai târziu de civilizaţia
egipteană şi apoi de cea aztecă sau maya.
Să încercăm o ipoteză privind teoria Big
Bang care stă la baza creării şi evoluţiei în timp a
universului. Admiţând că Big Bang este timpul
T0, atunci de la bun început vom avea două
probleme de interpretare a existenţei materiale
tridimensionale euclidiene:
14
1) Astăzi se pune întrebarea dacă 0 este
număr sau cifră. Plecând de la faptul că 0 a
apărut din adaptarea lui „ha”, folosit de arabi în
secolul al XVI-lea, demonstrându-se matematic
că 0 este cardinalul clasei mulţimilor fără
elemente, adică cardinalul mulţimii vide, a unei
mulţimi care nu reprezintă nimic! Peano a
introdus un grup de axiome, folosind „cuvântul”
pentru a le defini. Dar aceste noţiuni definite,
care au la bază genul proxim şi diferenţa
specifică, cum pot fi interpretate în concepţia
materialist tridimensională euclidiană.
2) T0 este de la bun început un „cuvânt” şi
tot „Cuvântul” stă la începuturile acestei lumi:
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi…”
(Vremurile străvechi de la facerea lumii până la
Avram).
Au trecut mii de ani şi oamenii au fost
nevoiţi să recunoască faptul că universul este
materie şi timp, care includ toate tipurile de
procese fizice şi biologice. Timpul devine
semnificativ doar în termenii fenomenelor şi
proceselor care se manifestă pretutindeni în
spaţiu, devenind a patra dimensiune în teoria
relativităţii. Universul material este o triadă de
entităţi distincte, care împreună cuprind întregul,
dar şi fiecare dintre ele pot fi privite tot ca un
întreg. Timpul constă în timpul prezent şi timpul
trecut. Nimic despre timpul viitor care este de
fapt timpul trecut în prezent. Fiecare dintre ele
are o semnificaţie cu totul distinctă şi totuşi
fiecare în parte este totalitatea timpului. Oricare
timp a fost viitor şi va fi trecut, viitorul fiind
sursa nevăzută şi necunoscută a întregului timp.
El devine vizibil în prezent, apoi se deplasează în
sens invers trecutului. Realitatea percepută de
către om se aplică doar prezentului, dar acest
15
lucru nu minimalizează semnificaţia viitorului. El
înţelege prezentul şi timpul, dar viitorul se poate
anticipa numai în funcţie de conştiinţa celor
două. Şi în acest sens, ultimele cercetări justifică
faptul că astăzi se crează o formă a cunoştinţei
colective pământene.
În opinia lui Asimov, cosmosul a avut un
început perfect, deci trebuie să existe şi o cauză
finală: „Biblia descrie un Univers creat de
Dumnezeu, menţinut de El, şi condus
îndeaproape şi constant de El, în timp ce ştiinţa
descrie un Univers în care nu este nevoie de
existenţa lui Dumnezeu. Se poate că oul cosmic
să fi fost lipsit de structură, dar s-ar părea că el
a reprezentat o concentrare extrem de ordonată
de materie. Explozia lui a reprezentat o mişcare
uriaşă în direcţia dezordinii, iar atunci volumul
de dezordine din Univers este în continuă
creştere.”
Un lucru este straniu şi anume cum ar fi
reuşit Universul primordial să posede un astfel
de grad de organizare? Asimov admite existenţa
problemei: „Existenţa oului cosmic este ea însăşi
o anomalie. Dacă mişcarea generală a
Universului este dinspre ordine spre dezordine,
cum s-a născut ordinea despre care se spune că
ar fi existat iniţial în oul cosmic?”
Astrofizicienii au îndoieli în legătură cu
teoria Big Bang, un celebru astronom, bazându-
se pe numeroase dovezi, afirma: „Aceste
argumente ar trebui să indice că Big - Bang nu
este atât de ferm fixat, nici teoretic, nici
observaţional cât pretind astrofizicienii de azi,
susţinând ideea că problema cosmologică
fundamentală a fost rezolvată, dar se pot
aştepta la unele surprize înainte să se încheie
acest secol.”
16
Astronomia veche s-a concretizat în
perioada când civilizaţiile au folosit sau au
preluau cunoştinţele vechi care interpretau
mareele, eclipsele, anotimpurile, echinopţiile etc.
Şi calendarele, în antichitate erau concepute în
funcţie de aceste evenimente cu o rigurozitate
care ne uimeşte şi astăzi. La Sumerieni şi
Babilonieni, cu 3000 de ani î.Hr., la Maya şi
Chinezi cu 1500 de ani î.Hr., timpul era
determinat prin raportul dintre poziţiile Lunii faţă
de Soare. Iniţiaţii vremii foloseau previziuni,
numai de ei ştiute, considerând ca semne bune
apariţia la orizont a eclipselor, nebuloaselor sau
a stelelor şi planetelor. De altfel calendarele
folosite în ultimele milenii au suferit interpretări
religioase, care au dus în final la pierderea a 999
de ani tereştri. Poate, că răspunsul îl găsim în
versetele Ecleziastului:
,,5. Soarele* răsare, apune şi aleargă spre locul
de unde răsare din nou …
9. Ce* a fost, va mai fi, şi ce s-a făcut, se va mai
face; nu este nimic nou sub soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea
spune: «Iată ceva nou de mult» lucrul acela era
şi în veacurile dinaintea noastră.
11. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost
mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla
mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere
aminte la cei ce vor trăi mai târziu.’’
Şi atunci, viaţa noastră în acest univers
este oare ca un joc de împrejurări, care se poate
anticipa cât de cât pentru a evita stupidul,
absurdul sau tragicomicul existenţei pământene
tridimensionale. Chiar şi astăzi nici un savant,
care se pretinde că este cu adevărat, nu mai
poate nega prezenţa unei forţe supreme fie
organizată de puteri divine, fie concepută
17
ştiinţific. Dacă în antichitate, Euclid a pus la baza
geometriei un număr de patru noţiuni primare,
fundamentale (punct, dreaptă, plan, spaţiu),
atunci cu siguranţă, înainte de a fi „SPAŢIUL”
trebuie să fi existat „CEVA”, anume o altă
noţiune primară, să o numim ,,GOL NTH’’ un alt
gol decât materia întunecată. Dacă admitem că
există un astfel de gol atunci cum îl putem defini
sau interpreta? Care este genul proxim şi care
este diferenţa specifică? Dar şi atunci
interpretarea materialist-tridimensională, cum
poate deveni teoria punerii în practică a acestui
gol. Dacă această noţiune este considerată
noţiune primară, atunci acesta se poate ,,umple’’
fie prin Big Bang, fie prin creaţionismul divin, mai
puţin explicat de materialismul dialectic. Dar
dacă divinul nu se poate explica ştiinţific, atunci
nici materialitatea fiinţei tridimensionale
euclidiene nu se poate explica prim Marea
Creaţie. Şi atunci acest univers cum ar umple
golul sau sub ce legi va guverna? Noile dovezi
ale cercetărilor moderne oare ne pot permite
cunoaşterea unui univers sferic cu dimensiuni
transfinite, explicat într-o mică măsură de teoria
haosului, teoria fractalilor şi cea cuantică. Dar se
pune întrebarea dacă informaţiile oferite de
moderna aparatură creată de om nu face altceva
decât de a retransmite doar informaţiile cerute
de constructor şi de programul cu care au fost
dotate?
Şi atunci, se cere, din nou explicarea
acestui „gol” dintr-un alt punct de vedere, poate
al unei fiinţe inteligente dintr-un alt spaţiu, altul
decât cel tridimensional material. Este greu de
interpretat modul de gândire al acestei fiinţe şi
drept urmare toate teoriile privind universul
actual sunt din start greşite, nefiind explicată
18
singura noţiune primară. Dacă în plan general
dispunem de teoria jocurilor şi haosului, a
probabilităţilor, relativităţii, mecanicei cuantice,
atunci de ce nu şi apariţia unei ipoteze privind
apariţia unei fiinţe raţionale cvadridimensionale.
Se poate lansa ipoteza că existenţa noastră este
virtuală şi tot ceea ce s-a construit, începând cu
T0 sunt doar interpretări ale unor informaţii
dispărute din motive încă necunoscute. Sunt
descoperite artefacte care atestă o civilizaţie
mult superioară civilizaţiilor care au urmat.
Astăzi este bine ştiut că fiecare organism
reprezintă un microcosmos energetic integrat în
macrocosmosul universal, unul cu altul într-un
permanent schimb de varietăţi energetice şi
bioenergetice. Poate putem vorbi de existenţa
unui ADNc universal care să aibă la bază, sau
undeva pe „cele două linii paralele, care încep la
 şi se termină la  ’’ cum spunea Pitagora, un
fractal ADN material euclidian tridimensional.
Adăugând şi şirul lui Fibonacci în raport cu
numărul de aur fi, vom descoperi că nimic nu
este dincolo de tiparul acestor forme
matematice. Dar, prin evoluţia fractalului ADN
terestru, la sfârşitul erei creştine, se vor activa în
programul vieţii tridimensionale acele mutaţii
care vor permite relansarea fiinţei inteligente
energetice iniţiale existente la începutul timpului.
Putem admite că ADNc universal stă la
baza tuturor lucrurilor în universul cunoscut de
tip material euclidian tridimensional. Totul este
interconectat cu întregul şi în mod total
interdependent. Iată câteva argumente:
1) În anul 1990, fizicianul V. Poponin a
realizat într-o eprubetă o combinaţie dintre ADN-
ul uman şi fotoni. În experimentul său a
constatat că fotonii din vid sunt distribuiţi
19
dezordonat în eprubetă. Când a introdus ADN-ul
uman, particulele de fotoni s-au ordonat în forme
regulate.
2) Concluzia a fost ca ADN-ul terestru are
o influenţă asupra fotonilor ordonându-i în forme
regulate. Prin extensie, s-a dedus că acest lucru
dovedeşte că substanţa din care suntem creaţi
are o influenţă directă asupra particulelor din
care este creată lumea din jurul nostru.
Experienţele lui Poponin au demonstrat că
fotonii atomilor se grupează după un model
anume preluat şi de ADN-ul uman.
3) Poponin a extras din eprubetă ADN-ul
uman şi a descoperit un lucru uimitor şi anume
ca fotonii rămaşi în eprubeta au continuat să se
comporte ca şi când ADN-ul uman ar fi fost încă
prezent, păstrând ordinea imprimată de acesta.
S-a dedus că fotonii şi ADN-ul uman păstrau
cumva legătură, deşi fuseseră separaţi fizic, de
parcă un anume „ceva” îi ţinea conectaţi.
Experienţele au fost repetate de nenumărate ori
până când oamenii de ştiinţă au fost convinşi de
faptul că ADN-ul uman influenţează lumea din
jurul lui. S-a demonstrat astfel că există un câmp
cuantic de energie care ne uneşte cu tot ce
există în jurul nostru ca urmare a programului
creat de ADNc încă de la T0.
Până nu demult, se considera că doar 5-
7% din univers este cunoscut, restul de 95%
fiind un gol total sau un gol umplut cu aşa
numita materie întunecată. Vom spune acum că
această parte de 95% nu este altceva decât o
energie transcendentală, care este înzestrată cu
proprietăţi de creare, transformare, stocare etc.,
a informaţiilor create de-a lungul veacurilor. De
asemenea, această energie impune un program
de executare a informaţiilor în timp trecut.
20
Se pune totuşi întrebarea: cum şi când a
apărut acest câmp transcendental? Este
cunoscută periodizarea istorică a existenţei
pământene din binecunoscutele epoci studiate pe
băncile şcolii. Dar, şi apare acest dar, fiecare
epocă s-a născut în anumite condiţii, s-a
dezvoltat şi a murit, transmiţând următoarei
perioade cuceririle făcute de-a lungul existenţei
ei. Şi cu siguranţă această ultimă epocă a
existenţei noastre este în declinul dezvoltării ei,
dezvoltare care se va încheia odată cu
întemeierea noului imperiu, NOM, prin
descoperirea celei de a 13-a planete. Urmează
declinul (Apocalipsa) şi de aici trecerea la o nouă
civilizaţie cvadridimensională care va pune
„prima piatră de temelie” începând cu anul
terestru tridimensional 2316. Distrugerea acestei
civilizaţii euclidian-tridimensionale este urmarea
convingerilor NOM şi a globalizării actuale, printr-
un genocid mondial care va începe cu lansarea
unor dispozitive cosmice care vor duce la
dezechilibrul sistemului solar actual. Dar nu
numai atât: dezvoltarea internetului va duce fără
21
îndoială la crearea unui „creier” artificial, care va
acumula, absorbi toate informaţiile existente în
Novasferă a conştiinţei colective. Această
Novasferă (creier artificial ca o formă generată
de internet) va deveni practic o fiinţă inteligentă
robotizată care va avea puterea de a crea sau a
distruge orice şi va dispune de inteligenţa
conştiinţei colective. Mă cutremur la gândul
acesta şi la grandioasa putere de care va dispune
Novasferă asupra tuturor celor cunoscute
pământenilor.
Ştiinţa a observat acest lucru cu mult timp
în urmă, Enciclopedia Britanică a descoperit că
tot ceea ce am învăţat de la civilizaţia sumeriană
de acum 6 000 de ani până în anii 1900, exista
un anumit număr de biţi de informaţie. S-a
descoperit că din 1900 şi până în 1950 am
învăţat tot atât de multe lucruri pe cât am
învăţat în cei 6000 de ani de istorie. Astăzi ne
aflăm pe o curbă ascendenta a evoluţiei,
învăţând în aproximativ o lună cât am învăţat în
ultimele milenii. Scrierile maya spun că suntem
pe cale să facem o schimbare în conştiinţa
umană, devenind o nouă specie privind percepţia
realităţii. În scrierile maya evoluţia conştiinţei
umane se face pe parcursul mai multor cicluri, la
fel cum ADN-ul se metamorfozează atunci când
este necesară o nouă mutaţie programată de
ADNc.
Viata nu este ceea ce pare: nu are nicio
legătură cu ceea ce părinţii noştri credeau că
este adevărat. Trăim într-un vis, pe care mintea
noastră l-a cristalizat în ceea ce noi numim
realitate. Vracii maya credeau că vom cunoaşte o
parte din ceea ce ştim despre existenţa noastră,
care este mult mai veche decât planetele şi
stelele şi anume lumina conştiinţei.
22
Prima jumătate a secolului al XVIII–lea şi
sfârşitul secolului al XIX-lea a adus contribuţii
majore la dezvoltarea astronomiei în Anglia,
Olanda, Germania şi Cehia prin lucrările lui Alan
Leo, Dane Rudhyard şi psihologul psihiatru
elveţian Carl Gustav Jung cu maxima vremii:
„ceea ce este jos este reflectarea a ceea ce este
sus şi tot ceea ce se naşte sau apare la un
moment dat, poartă însuşirile momentului
respectiv”.
Piramidele energetice iniţiale erau centre
de creaţie şi de formare a ceea ce cunoaştem
azi; apă atmosferă, vegetaţie, animale şi planete
şi mai târziu Omul. Este cunoscut faptul că în
jurul piramidelor pământene s-au descoperit bile
necunoscute, perfect sferice de la câţiva
centimetri la câţiva zeci de metri. Aceste bile
descoperite ar fi putut fi nucleele purtătoare de
ADNc-ul universal pentru formarea nebuloaselor,
galaxiilor şi a miliardelor de stele. Aceste sfere
sunt prezente peste tot în lume, fiind prezente în
America de sud, Europa, Asia şi Africa şi au
format la un moment dat „punctele”
corespunzătoare stelelor descrise ca şi
constelaţiile cereşti de către Ptolemeu şi mai
târziu de Louis de Lacaille.
Umanitatea este acum în stadiul în care
identifică forţele ascunse ale naturii atribuindu-le
sensuri noi. În prezent asistăm la globalizarea
unor concepte descrise în tradiţiile popoarelor,
care susţin că Omul este o fiinţă cosmică. Şi
toate acestea ca urmare a unor mutaţii care se
regăsesc în cartea cărţilor, începând cu Geneza
din Vechiul Testament. Schematic, începutul (an
12000 î.Hr.) corespunde mutaţiei genetice a celei
de a cincia civilizaţii prin creaţia divină a fiinţei
materiale tridimensionale. Lungimea în timpul
23
astronomic se micşorează din ce în ce mai mult,
de la miliarde de ani la milenii, secole şi decenii.
Această micşorare a timpului nu poate fi sesizată
de om, dar se poate dimensiona pentru generaţii
sau epoci istorice. Astăzi se ştie că generaţiile
născute înainte de deceniul opt percep timpul la
24 de ore, iar generaţiile de după această
perioadă numai 2/3 şi anume 16 ore. Odată cu
trecerea vremurilor, populaţia umană creşte (se
dilată), timpul se micşorează (se contractă),
mutaţiile dinainte programate necesare
desfăşurării evoluţiei ultimei civilizaţii material
tridimensionale. Dar de-a lungul timpului se pot
recunoaşte aceste mutaţii prin descoperiri
ştiinţifice ale unor mari personalităţi ale lumii,
unele fiind energii pozitive, altele energii
negative. Sir Isaac Newton, Bonaparte Napoleon,
Vladimir Lenin, Albert Einstein, Adolf Hitler,
Nikola Tesla, Thomas Edison, Nicolae Ceauşescu
şi mulţi alţii. Şi nu trebuie să privim în aceste
nume fiinţe umane ci mutaţii de factură
energetică a materiei întunecate care ne
ascunde adevărul despre un ADNc universal.
Studiile ştiinţifice din ultima perioadă sunt
destul de pesimiste pentru următoarele decenii,
în sensul că sunt prognozate mari cataclisme
mondiale: catastrofe în zona Oceanului Indian,
mari inundaţii în centrul şi estul Europei,
fenomene de surpriză privind asteroizii şi poziţia
planetelor sistemului solar, boli care pot crea
pandemii mondiale şi în mod deosebit o înmulţire
a conflictelor interetnice.
Dar ce este astrologia? Definiţia din
Dicţionarul explicativ al limbii romane ne dă o
viziune bună asupra astrologiei: „Astrologia este
prezicerea viitorului pe baza studierii poziţiei şi
mişcării aştrilor, a constelaţiilor sau a unor
24
fenomene cereşti” Astrologii susţin că astrologia
este ştiinţa care studiază mişcările şi poziţiile
relative ale astrelor, asociindu-le simboluri şi
semnificaţii legate de viaţa materială, emoţională
şi spirituală a omului. Astrologia utilizează
modele matematice şi noţiuni astronomice
pentru stabilirea poziţiilor astrale, dar
interpretarea acestora este intuitivă şi sintetică.
Mişcările planetelor trebuie luate în consideraţie
cu atenţie, energiile lor fiind influenţate de faze,
conjuncţii, aspecte, opoziţii, cuadraturi în
momentul ocupării caselor, puterile lor fiind
determinate parţial de acestea.
Cultură greacă a Ptolemeicilor a condus
Egiptul timp de trei decenii sub influenţa
învăţatului Ptolemeu - matematician şi astrolog
în secolul al doilea, care a pus bazele a ceea ce a
devenit astrologia în tradiţia occidentală. Este
cunoscută Tetrabiblios, cartea celor 4 cărţi, care
stă şi la baza astrologiei de astăzi. Totuşi,
realitatea este că încă nu se ştie când şi cine a
făcut conexiunile dintre macrocosm (al
universului) şi microcosmos (al fiinţelor vii), care
dau predicţii privind personalitatea unui individ.
1. Astrologia meteorologică stabileşte
legături între configuraţiile celeste şi diverse
fenomene terestre: uragane, cutremure,
inundaţii, perioade cu temperaturi ridicate sau
dimpotrivă cu temperaturi scăzute.
2. Astrologia mondială studiază viaţa cu
mişcările, evenimentele şi perioadele ei. Această
ramură a astrologiei a căpătat o largă notorietate
începând cu prezicerile lui E. Teissier pentru anul
1989, ca urmare a apariţiei conjuncţiei Soare-
Neptun, care survine o dată la 36 de ani. Prima
dată s-a întâmplat în 1917 şi a doua oară în
1953 care a încheiat războiul rece.
25
3. Astrologia economică şi financiară
porneşte de la premiza că evoluţia unei firme
este corespunzătoare momentului astrologic al
înfiinţării. Prin urmare, ora, data şi locul unde s-a
pus piatra de temelie a unei afaceri, a sediului
unei firme, a lansării la apă a unei nave, a
lansării unei navete spaţiale constituie
elementele ale astrogramei. În unele spitale
există computere specializate care alcătuiesc o
fişă astrologică de sănătate pe baza cărora
medicii determină cauzele unor boli şi care indică
chirurgilor zilele operaţiilor complicate.
4. Dacă se vor lua în calcul şi cele trei
corpuri cereşti spiritual-religioase, neobservate
încă cu aparatura actuală, care ar putea explica
budismul, creştinismul şi islamismul. Stabilirea şi
citirea unei astrograme se face pe baza unor
calcule relativ simple, dacă se dispune de
cunoştinţele de astronomie necesare. Caracterul
de artă-ştiinţă este dat astrogramei de
interpretarea specialistului care trebuie să deţină
temeinice cunoştinţe din mai toate domeniile. Şi
acesta mai trebuie să fie dotat cu o bună intuiţie,
dar mai ales un grad de evoluţie spirituală
ridicată. O astrogramă individuală bine calculată
trebuie să descifreze personalitatea (caracter,
aptitudini, temperament, etc.), viaţa afectivă,
viaţa socială, sănătatea şi chiar destinul. Pe
lângă horoscopul propriu-zis, se mai pot alcătui
prognoze pe termen mai lung sau mai scurt care
să detalieze într-o oarecare măsură derularea şi
desfăşurarea evenimentelor principale ale vieţii.
Prognozele astrologice individuale – spre
deosebire de cele de toate zilele, de
divertisment, sunt laborioase, necesitând
numeroase calcule şi o muncă migăloasă de
interpretare de luni de zile, deseori dificilă.
26
CONSTELAŢIILE

Sun cunoscute 88 de constelaţii. Până


astăzi încă nu s-a găsit o explicaţie ştiinţifică
privind primele constelaţii. Este probabil că
babilonienii, indienii, grecii, romani, chinezii,
amerindienii au creat constelaţiile din emisfera
nordică a planetei noastre. Ptolemeu, astronomul
greco-egiptean a menţionat 48 de constelaţii în
cartea Almagest (150). Primele constelaţii au fost
bazate pe asterisme, grupuri de stele care se
aflau într-o poziţie a cerului cu o anumită
semnificaţie. Încă din antichitate se cunosc
constelaţiile zodiacale sub numele de Aries,
Taurus, Gemini, Cancer, Leo, Virgo, Libra,
Scorpio, Sagittarius, Capricorn, Aquarius și
Pisces. de obicei având însă acelaşi înţeles.
Fiecare cultură s-a bazat pe un sistem
particular de coordonate: grecii au ales timpul
tropical, în timp ce chinezii s-au bazat pe timpul
sideral. În secolul al II-lea, astronomul grec
Ptolemeu a clasificat asterismele şi le-a asociat
cu nume de constelaţii, folosind informaţiile din
vremea lui Hipparchus, fiind menţionate prin
numele lor arabe.
Timpul este una dintre dimensiunile
Universului, diferită de dimensiunea spaţială prin
aceea că timpul ordonează evenimentele într-o
succesiune ireversibilă. Cea mai evidentă unitate
de timp este ziua, definită ca fiind durata unei
rotaţii a Pământului în jurul axei sale, raportată
la traversarea meridianului său a punctului
vernal de către Soare. Pământul se roteşte în
fiecare zi siderală cu 360 grade, într-o oră cu 15
grade, într-un minut cu 0,25 grade.
Timpul solar reprezintă împărţirea timpului
datorată mişcării zilnice aparente a Soarelui pe
27
sfera cerească. Timpul solar rea este măsura
temporală neuniformă care se calculează prin
observaţiile asupra Soarelui. Ziua solară reală
este perioada de timp dintre două culminaţii
inferioare ale Soarelui. Durata nu este constantă
întrucât Soarele se deplasează, în mişcarea
anuală aparentă pe bolta cerească, cu viteză
diferită pe o orbita înclinată către ecuatorul
ceresc, numita ecliptică. Timpul solar real şi
timpul solar mijlociu sunt timpuri locale. Două
ceasuri aflate pe longitudini geografice diferite
arată timpuri diferite pentru că, pentru ambele
puncte, Soarele mijlociu, respectiv Soarele real,
culminează în momente diferite. Timpul sideral
este de asemenea un timp local. Ora de vară
este o decalare de o oră a timpului pentru lunile
de vară. Ziua siderala este durata unei rotaţii a
Pământului, în relaţie cu două culminaţii
superioare succesive ale punctului vernal. O zi
este mai scurtă decât o zi solară mijlocie.
Calendarul are la bază fie timpul de rotaţie
a Pământului în jurul Soarelui (calendarul solar),
fie timpul de rotaţie a Lunii în jurul Pământului
(calendarul lunar). Un an calendaristic are 365
zile şi este cu circa 6 ore (un sfert de zi) mai
scurt decât anul definit din punct de vedere
astronomic.
Calendarul iulian a fost introdus în anul 46
î.Hr. de Iulius Cezar. În calendarul iulian, după 3
ani comuni urmează un an bisect.
Calendarul gregorian a fost propus în 1581
de o comisie numită de papa Grigore al XIII-lea,
începutul numărătorii fiind fixat de data de
01.01.4713 î.Hr.

28
Semnele
În privinţa influenţei astrale asupra
destinului omenesc nu trebuie să plecăm de la
ideea simplă că o constelaţie acţionează asupra
destinului personal. Constelaţiile, nu există ca
atare, ele fiind doar aparente din punctul de
vedere al spaţiului sideral în care se află
Pământul. Stelele care le alcătuiesc se află la
sute de ani–lumină distanţă unele de altele şi
privite dintr-un alt unghi al galaxiei vor prezenta
o hartă stelară cu totul alta. Succesiunea
aparentă a constelaţiilor pe bolta cerească este
rezultatul mişcării de revoluţie anuală efectuată
de Pământ în jurul Soarelui
Pentru înţelegerea corectă a semnificaţiilor şi
influenţelor planetelor vă facem cunoştinţă cu
interpretarea acestora, fără de care este
imposibilă o bună interpretare a unui horoscop
personal.

Cercul semicercul crucea săgeata linia

CERCUL. Semnifică Soarele – spiritul. Cercul


este simbolul prin care putem vedea începutul şi
nemărginirea, precum circumferinţa cercului,
care nu are nici început, nici sfârşit. Reprezintă
manifestarea divină favorabilă omului ca fiind
ochii Cerului (Num). Reprezintă inteligenţa
cosmică, cunoaşterea intelectuală. Cercul este
emblema lui Vishnu, precum şi cea a lui Buddha
(„Omul de aur”, „Soarele Budha”). Simbolismul
cercului are corespondenţe în lumea florală şi
animală, fiind figurat prin nenumărate flori şi
animale. Cercul este simbolul vieţii, al căldurii, al
zilei, al luminii, al autorităţii, al sexului masculin
29
şi a tot ceea ce răspândeşte raze. Cercul mai
reprezintă şi manifestarea punctului central ce
nu este altceva decât cauza a tot ce există.
Raportat la fiinţa umană, cercul simbolizează
învelişurile corporale – fizic, astral şi cauzal, iar
punctul central este conştiinţa divină. Tot în
acest context, cercul reprezintă sufletul, iar
punctul din centru este spiritul.
SEMICERCUL (Semiluna sau Secera Lunii).
Semnifică deschidere inspiraţie, ascultare.
Semicercul reprezintă deschiderea spre noi
contacte pe care subconştientul le manifestă în
raport cu lumea sentimentelor. Reflectă
renaşterea, noua viaţă. Fiind orientat cu colţurile
spre stânga arată controlul receptivităţii, a
energiilor care simbolizează puterea de creaţie,
valorile materne capabile să dea naştere unei noi
vieţi minunate şi fără de griji materiale.
CRUCEA. Semnifică Pământul – trupul. Crucea
reprezintă materia, forma, crearea lumii vizibile.
Reprezintă şi simbolul puterii omului asupra
realităţii Pământului. Părţile componente ale
crucii au fost privite în mod aproape matematic
ca axe cosmice care pot la nivel microcosmic să
indice fiinţa umană, direcţiile cardinale, cele
patru anotimpuri sau cele patru elemente
astrologice. În plan spiritual, ascuns, crucea este
punctul iniţial de la care pleacă novicele în
crearea fiinţei sale profunde şi la care va adăuga
alte dimensiuni odată cu trecerea vremii şi
dobândirea de experienţă suplimentară. În
astrologie, crucea a avut dintotdeauna o
conotaţie dătătoare de viaţă.
Mult mai veche decât crucea creştinilor,
crucea se regăseşte pe toate continentele şi face
parte din culturile primordiale ale lumii. Crucea
egipteană numită şi crucea Ankh (simbolul
30
nemuririi) de asemenea reprezintă nu o litera ci
o hieroglifă egipteană care desemnează viaţa şi
regenerarea. Este o reprezentare simbolică
destul de transparentă a transformărilor din
natură şi a modului în care energiile aparent
stinse pot renaşte în alte forme, în alte moduri
de manifestare.
SĂGEATA. Săgeata care este folosită în biologie
ca semn al sexului masculin şi exprimă
masculinitatea, dorinţa şi valorile materiale.
Semnifică destinul adevărului, a încrederii,
cinstei şi devoţiunii toate adunate în cuvântul
“fidelitate”. Acordă dreptate pentru acţiunile care
au la bază planuri bine gândite. Săgeata poate
reprezenta un om de ştiinţă, un filozof sau un
cadru didactic. Inversată săgeata interferează cu
creşterea in detalii. Sunt indicate planurile care
sunt esenţiale şi trebuiesc urmate. Indică
nedreptăţi, iluzii, armonii false.
Linia. Situaţiile dificile trebuiesc rezolvate prin
intermediul propriilor resurse fără a aştepta
ajutor din afară. Orice realizare importantă este
de neatins acum. Semnifică concentrare pentru a
face faţă momentului fără a continua mai
departe. Nu există poziţia inversă. Influenţele
negative oricum pot slăbi voinţa, permiţând un
control exterior, dominat prin forţe necunoscute.

31
PLANETELE
Pluton
Pluton caracterizează
nativii prin: renaştere;
sentimentul unei vieţi
noi; analiză profundă;
senzaţie de nou-născut;
transformări în propriul folos;
nouă faţetă a conştiinţei;
clarviziune; tendinţe paranormale.
JUDECATA Pluton, ultima din planetele
cunoscute şi cooperante la
horoscopul individual, a fost descoperită prin
calcul de astronomul Percival Lowell în anul
1915. Planeta este la o distanţă de 5,92 miliarde
kilometri de Soare şi se deplasează cu o viteză
4,74 km/s, reuşeşte să facă un înconjor al
Soarelui în aproape un sfert de mileniu. Fiind la o
mare depărtate de Soare, lumina ajunge cu
greutate, pe planetă fiind un veşnic amurg.
Durata de rotaţie este de 6, 4 zile. Cu toate
descoperirile ştiinţifice de ultimă oră, planeta
este încă puţin cunoscută, şi se pare că produce
o serie de influenţe (perturbaţii) ale planetelor
Uranus şi Neptun. Stabilirea unor caracteristici
ale lui Pluton se datorează existenţei a încă două
planete transplutoniene care pot rezolva anumite
neconcordanţe ale horoscopului individual.
Astrologic. Simbolul lui Pluton este format
din trei părţi. Partea de centru este cercul
(Soarele – spiritul), completat în partea de sus
cu crucea şi în partea de jos cu semicercul. Pluto
exprimă atingerea conştiinţei de sine şi
manifestarea concretă a conţinutului din sufletul
şi din subconştientul nostru. Semnul
simbolizează ciclul morţii şi a naşterilor succesive
care se regăsesc în toate cele trei niveluri ale
32
vieţii, suflet, spirit şi trup. Pluto nu are influenţe
deosebite asupra destinului datorită distanţei
foarte mari de Pământ. Totuşi cu siguranţă
influenţează naşterea, impunerea şi forţa
primară a omului. Energia lui este prezentă în
fiecare om, dar numai unii sunt conştienţi de
aceasta. Energia planetei este resimţită de acei
oameni care au luptat în război, au suferit o
operaţie dificilă sau un cataclism natural. Pluto
este receptat ca un pericol ce atârnă deasupra
capului, fie sub forma ameninţării cu izbucnirea
unui conflict, fie sub forma spaimei odată cu
trecerea în noul mileniu. Energia semnului care
simbolizează planeta este folosită ca extindere a
puterii asupra celorlalţi. Folosită în scopuri
pozitive aduce pacea, iar în scopuri negative
eliberează destinul implacabil care stă în calea
tuturor planurilor de viaţă. prost aspectat,
planeta poate cauza folosirea energiei lui pentru
declanşarea unor explozii de isterie şi nebunie
până la necazuri de natură psihică, la angoase
serioase, violenţă sexuală şi abuz de putere. Sub
influenţa planetei se regăsesc fenomenele de
transformare, regenerare, ocultism, putere,
moarte, reîncarnare, karma, fobie, secreteism.
Induce celor născuţi sub semnul lui Pluto,
investigaţie, psihanaliză, sexualitate, magie
neagră, tiranism. Controlează toxinele din
organism şi procesele de sexualitate. Pluton
guvernează organele genitale ale omului,
sexualitatea acestuia, mijloacele de transmitere
a mesajului ereditar, fertilitatea, procesele de
regenerare, precum şi naşterea tumorilor.
Ideograma planetară se compune din două părţi
distincte şi nu are nicio legătură între ele.
Plecând de la explicaţia ideogramei lui Neptun,
observăm că pe cruce se află un semicerc
33
orientat înspre în sus şi nu lateral cum este în
cazul lui Uranus. Semicercul direct pe cruce
simbolizează transformarea instantanee a tot ce
este material în spiritual. Trebuie să înţelegem că
semicercul taie crucea, ceea ce semnifică o
trecere bruscă la un nivel superior de conştiinţă.
Este simbolul iluminării, al revelării tainelor
acestui Univers. Etapa plutoniană se poate asocia
cu procesul de transmutare şi sublimarea
energiilor, cu transfigurarea, dar cea mai
importantă semnificaţie este în legătură cu
voinţa divină. În momentul în care
individualitatea noastră se spulberă în contact cu
puterea de fascinaţie a misterului creaţiei, al
vieţii şi al morţii, ni se revelează vidul
transcendent a lui Dumnezeu. Vidul este ceea ce
uneşte partea în tot, este ceea ce conţine atât
începutul cât şi sfârşitul şi tocmai din această
cauză se simbolizează printr-un cerc înscris în
semicercul ce se înalţă din cruce. Faptul că este
înscris într-un semicerc arată că acest vid există
în materie, doar că este ocultat, revelându-se
numai celor care asemenea semicercului, cu
toată fiinţa lor aspiră spre în sus. La fiinţa umană
semicercul mai simbolizează cupa ce conţine apa
vieţii, pe care dacă ştim cum să o bem ni
revelează esenţa fiinţei supreme.
Privind în ansamblu observăm că plecând
de la Soare, din centru, ajungem la periferie
unde se revelează din nou Soarele prin cercul lui
Pluton, dar aici nu îl mai percepem ca cerc şi
punct în mijloc – simbol al unităţii, ci ca un
simplu cerc – simbol al totalităţii divine.
Cuvintele cheie care ar putea să îl
definească pe Pluto ar fi: depăşirea viciilor
cauzate de consumul de substanţe halucinogene
sau de abuzul de alcool, crearea unui ritual zilnic,
34
regăsirea liniştii spirituale, clarviziune. În aspect
cu altă planetă ne indica lucrurile pe care nu le
conştientizăm în domeniul guvernat de
respectiva planetă. Un Pluto puternic este
aspectat prin energii spirituale care nu se
manifestă încă, dar care aşteaptă să fie scoase la
iveală de Saturn, care va aduce maturitatea în
gândire şi introvertire.
Pluton în Berbec. Persoana este cosmopolită. îi
place să cunoască oameni şi să fie cunoscută. Cu
siguranţă nu doreşte să îşi petreacă serile acasă,
urmărind un film plictisitor la televizor. Pholus
conjunct cu ascendentul său în casa I conduce la
o viaţă neobosită, neregulată, cu multe excese şi
posibile schimbări de locaţie.
Pluton în Taur. Posibile pierderi de bani sau
probleme cu banii în anumite perioade ale vieţii.
Pierderile nu se referă numai la bani. Acest lucru
se întâmplă din cauza modului neconvenţional al
lui Pholus de a ne aduce faţă în faţă cu temerile
noastre legate de pierderea lucrului drag. Casa a
doua se ocupă cu posesiunile materiale, sistemul
de valori (materiale) a unei persoane. Prin
urmare Pholus în casa II ne poate confrunta cu
pierderi din sfera posesiunilor materiale: pentru
unii este vorba de bani, pentru alţii terenuri,
case, exproprieri ilegale, etc.
Pluton în Gemeni. Persoana care îl are pe
Pholus în harta natală dă dovada de un mare
talent în ceea ce priveşte arta improvizaţiei.
Poate să se afle şi în lumina reflectoarelor, să
ofere multe interviuri, evident să fie o persoană
publică. Atenţie la călătoriile de scurtă durată, la
deplasările pe distanţe mici.
Pluton în Rac. Cele mai multe hărţi natale ale
spionilor au nativul sau ascendentul Pluton în
casa a IV-a. Spionatul, pânditul, cercetatul,
35
scotocitul sunt cuvintele cheie care definesc
acest aspect.
Pluton în Leu. Dorinţă de celibat, restricţii în
privinţa socializării. Pentru ca nu este înţeles,
nativul se manifestă uneori violent, ceea ce face
ca ceilalţi să îl considere un om care aduce
numai probleme.
Pluton în Fecioară. Inclinat spre ritualuri. Mulţi
profesori au Pluton în casa a VI-a. În funcţie şi
de aspectele celelalte ale hărţii, nativul poate
avea parte de o sănătate bună pe tot parcursul
vieţii. Meseria de marinar îl avantajează.
Beneficiază de un standard bun de viaţă, daca nu
luxos, măcar mulţumitor.
Pluton în Balanţă. Când Pluton se găseşte în
casa a VII-a, atunci sufletul pereche se află la
distanţa (nu se află în acelaşi loc de naştere cu al
nativului). Inclinaţie spre visare, fantazie,
meditaţie.
Pluton în Scorpion. Aceasta este o poziţie foarte
bună pentru Pholus, favorabilă relaţiilor de lungă
durată. Nativul este o persoană sinceră, plină de
iubire.
Pluton în Săgetător. Pluton favorizează
călătoriile. Prin urmare casele a III-a şi a IX-a
sunt domiciliul său. De asemenea persoanele
care au Pluton în casa a IX-a sunt persoane
spiritualizate, intuitive, clarvăzătoare.
Pluton în Capricorn. Indică o fire cu înclinaţii
sau gusturi artistice. Cu toate acestea persoana
care are în harta natală Pluton în casa a X-a
poate să îşi schimbe serviciul la un moment dat.
Pluton în Vărsător. Pluton se simte foarte bine
în casa prietenilor, a asociaţiilor. Agenţii de bursă
care au această planetă în casa a XI-a pot fi
persoane de succes. Poziţie favorabilă
tranzacţiilor financiare şi afacerilor.
36
Pluton în Peşti. O poziţie puţin benefică pentru
căsătorii. Posibilitatea de deces a partenerului de
viaţă, urmată de singurătate. Această poziţie
îndeamnă la recluziune, introspecţie, meditaţie.
Niciodată un individ nu se află sub o
singură influenţă planetară. În momentul
naşterii, pe cerul vizibil apar mai multe planete,
care se află în conjuncţie sau în opoziţie unele
faţă de celelalte. Soarele şi Luna sunt numite
luminători şi simbolizează în mod corespunzător
ziua şi conştientul, respectiv noaptea ţi
inconştientul. Mercur simbolizează observare şi
înţelegere; Venus simbolizează ataşament şi
dragoste; Marte simbolizează ruperea legăturilor
şi acaparare sunt numite planete individuale sau
interioare, deoarece definesc temperamentul şi
predispoziţiile personale. Uranus, Neptun şi
Pluton sunt numite planete transpersonale. Ele
sunt planete ale generaţiilor prin simbolizarea
valorilor, emoţiilor colective şi sociale, energia lor
având influenţe asupra unor întregi generaţii
umane. de asemenea, ele însoţesc evenimente şi
schimbări de proporţii ce se răsfrâng asupra
vieţii personale.
În drumul său aparent pe bolta cerească,
traiectoria urmată de Soare variază în funcţie de
anotimp, de la drumul scurt din preajma
solstiţiului de iarnă la drumul lung de ziua
solstiţiului de vară, trecând prin cele două
echinopţii cunoscute. Acest drum anual al
Soarelui pe bolta vizibilă a fost împărţit, în
astrologie, în 12 etape, corespunzând celor 12
luni şi celor 12 semne zodiacale. Casele cerului
sunt fixe, diferite semne zodiacale şi planete
trecând succesiv prin fiecare dintre ele, fiind
activate de propriile planete trecând succesiv
prin fiecare dintre ele cu propriile influenţe.
37
Astfel, pe data de 21 martie, constelaţia
Berbecului intră în prima casă a cerului, pe 20
aprilie ea pătrunde în a doua casă a cerului
ş.a.m.d. Casele constituie semne de bază având
semnificaţie în funcţie de poziţia planetelor faţă
de orizontul locului nostru de naştere.,
influenţând în mod diferit activitatea noastră şi
modul de a percepe specific diferitelor domenii
de viaţă.

Marte.

Astrologic simbolizează
evenimente catastrofale
în viaţa noastră - atunci
când ne pierdem banii,
casa, siguranţa, munca. Poate
însemna şi realizarea unor
lucruri, care ne fac să schimbăm
sensul vieţii noastre.
Marte, cea de-a patra planetă în ordinea
depărtării de Soare, este cea mai populară
printre pământeni, în ceea ce ne leagă credinţa
în făpturile raţionale marţiene, fiind denumită ca
fratele cel mic. Planeta are cam jumătate din
diametrul Terrei şi o forţă de atracţie
reprezentând doar o treime din cea terestră.
Numele planetei este legat încă din
antichitate de la denumirea latină a zeului
războiului, posibil după culoarea roşcată a
astrului (egiptenii o numeau Horus cel roşu). O
mare parte din suprafaţa planetei are o culoare
roşie cărămizie, de unde-i vine şi numele de
planetă a războiului. Cei doi sateliţi ai lui Marte,
Fobos (Frica, Spaima) şi Deimos (Teama) după
fii zeului războiului din miturile legendare ale
Olimpului.
38
Având axa de rotaţie la unghi destul de
pronunţat cu perpendiculara pe orbită, planeta
prezintă fenomenul anotimpurilor cu o durată
mai lungă ca a celor pământene.
Din punct de vedere astrologic semul
grafic al lui Marte este alcătuit din două părţi:
partea superioară, reprezentată de o săgeată
(Pământul - materia) şi partea inferioară
reprezentată de un cerc (Soarele - spiritul).
Marte reprezintă acţiunea, forţa, spiritual de
competiţie. În antichitate, Marte era zeul
războiului, asociat cu ideea de luptă şi
agresivitate. Planeta este masculină, guvernează
semnele Berbecului şi Scorpionului, prima şi a
opta casă. Simbolul, un cerc al spiritului din
marginea căruia porneşte o linie oblică spre
dreapta sus, terminată cu o săgeată, exprimând
dorinţa, este folosit în biologie ca semn al sexului
masculin. Semnifică nevoia de progres,
impulsivitatea, virilitatea. Este asociat zilei de
marţi şi culorii roşii. Marţienii sunt voluntari,
energici, tenaci, rezistenţi. Au părul închis,
adesea negru, privirea dură, gesturi vii şi umblă
iute. Cei mai mulţi nu ajung bogaţi, pentru ca nu
sunt prevăzători.
Îmbinarea celor două părţi simbolizează
scurgerea spiritului pe Pământ, planeta fiind
considerată ca forţa motrice, energie a lumii
materiale care trezeşte la o nouă viaţă. Simbolul
Marte arată faptul că valorile materiale (săgeata)
pot deveni mai apropiate omului decât adevărul
(cercul). Săgeata care pleacă din cerc este
proprie elementului masculin (pozitiv), ceea ce
ne arată aspiraţia spre procreare, virilitate, forţă
şi cutezanţă.
Planeta Marte are influenţă spre
agresivitate, fie constructivă, fie distructivă. Dă
39
curaj, temeritate o dorinţă de polemică şi chiar
violentă. Cel care este sub influenţa lui Marte
este bine strunit, poate ajunge la mari împliniri.
Din contra dacă este lipsit de un autocontrol
riguros, destinul său poate fi total compromis şi
distrus. Nativii sub semnul lui Marte sunt
voluntari, energici. tenaci rezistenţi, virili. De
regulă sunt bruneţi cu privirea dură şi gesturi
îndrăzneţe şi iuţi dar cu mers precipitat. Pot
deţine meserii ca medici chirurgi, exploratori,
ofiţeri, metalurgişti, vânători. Sub semnul lui
Marte, persoanele pot fi afectate de temperatură
având probleme cu capul şi pierderea globulelor
roşii prin accidentare, răniri frecvente sau
lovituri. Marte guvernează şi hormonul masculin
de reproducere. Zeul roman Marte, fiul lui Zeus
şi al Herei a fost numit de greci Ares şi pentru că
reprezenta veşnicul învingător al morţii, a fost
numit zeu al războiului.
Marte nu a fost considerat dintotdeauna
zeul războiului, el a fost zeul vieţii noi şi al
reînfloririi, de unde provine şi denumirea primei
luni de primăvară şi anume marte. Planeta a fost
venerată încă din cele mai vechi timpuri şi
respectată ca posesoare a puterii sacre care
porneşte o nouă viaţă. Ideograma lui Marte ne
revelează calea luptătorului care îmbină într-un
mod armonios cele două valori şi găseşte o cale
de mijloc ce conduce la realizarea scopurilor sale.
Nu întâmplător ideograma se aseamănă cu
imaginea scutului şi suliţei, sau a săbiei
luptătorului. Într-o altă formă Marte ştiind că
reprezintă dorinţele, mai ales cele de natură
erotică, ideograma poate fi asemănată cu
imaginea falsului gata de penetrare. Marte
caracterizează nativii prin învingerea rezistenţei;
temperamente puternice; momente de orbire a
40
faptelor; şocuri emoţionale; lovituri îndreptate
împotriva eu-lui; schimbării neaşteptate în
acţiuni; sentimente de epuizare sau de
extenuare.
Marte în Berbec. Este în domiciliu şi indică
energie, impulsivitate, entuziasm, creativitate,
iniţiativă, dorinţă puternică de a fi în primele
rânduri. Nativii vor avea succes dacă învaţă să
gândească înainte de a acţiona. iubesc jocurile
sportive în care îşi dovedesc curajul. Dacă Marte
este rău aspectat, induce egoism, agresivitate şi
accese de furie de scurtă durată. Sunt predispuşi
la infecţii la cap, arsuri, febră şi boli inflamatorii.
Marte în Taur. Indică un spirit practic de a
dobândi bani şi de acumulări de valori materiale.
Este o fire răbdătoare şi muncitoare, acţionând
încet, hotărât şi perseverent. Dacă sunt
provocaţi devin puternici, de neclintit, spulberând
cam totul ce le stă în cale. Marte în Taur produce
meşteşugari pricepuţi, capabili de răbdare şi
precizie în mânuirea uneltelor. Dacă este rău
aspectat atunci induce o preocupare exagerată în
legătură cu sexualitatea, devenind geloşi şi
posesivi, cu un ataşament excesiv faţă de bani şi
valori materiale
Marte în Gemeni. Indică o minte activă şi
critică, pricepere inginerească şi mecanică. Are
multă agilitate şi arată agitaţie în schimbarea
ocupaţiei şi ocuparea de mai multe funcţii
simultan. Dacă este rău aspectat, Marte indică
cinism, spirit critic,exagerat, şovăielnic şi
incapabil să ia hotărâri, producând neînţelegeri şi
încurcături cu cei apropiaţi. Este în primejdie de
accidentare în călătorii, predispuşi la bronşite şi
boli ale plămânilor.
Marte în Rac. Este în cădere, nativii cu această
poziţie sunt emoţionali, indispuşi, furioşi. Dacă
41
Marte este bine aspectat, induce o fire
independentă, curajoasă, cu tendinţe de
răzvrătire împotriva oricărei constrângeri. Rău
aspectat, induce certuri în familie cu manifestări
violente şi predispoziţie la boli inflamatorii ale
stomacului, tulburări digestive şi accidentări prin
foc.
Marte în Leu. Indică persoană iscusită şi activă,
curajoasă şi independentă cu o mare putere de
voinţă. Nativul are simţul onoarei, este energic şi
este înclinat spre plăceri şi sport. Sunt bine
aspectaţi sexual, arătând admiraţie pentru
persoana iubită. Rău aspectat, induce tendinţe
egoiste, dorinţa de a domina, violenţă peste
măsură. este predispus la pierderi de copii,
căderea părului, boli inflamatorii, halucinaţii.
Marte în Fecioară. Indică o fire ambiţioasă,
inteligentă, energic. are înclinaţii pentru
medicină, Marte guvernând obiectele tăioase.
Rău aspectat, înclină spre nelinişte şi iritabilitate,
lăcomie şi dezordine.
Marte în Balanţă. Este în exil. Indică o fire
certăreaţă, atrasă de sexul opus şi de artă. Are
nevoie de aprobare şi colaborarea colegilor şi a
familiei în special, pentru care se manifestă ca
un adevărat protector. dacă Marte este rău
aspectat, există tendinţa de un comportament
social din înainte stabilit, cu dorinţa respectării
cu stricteţe a regulilor sociale şi a legilor.
Marte în Scorpion. Indică o inteligenţă vie, emoţii
puternice, curaj şi eficacitate în acţiunile
întreprinse pe plan financiar. există un puternic
impuls sexual care poate duce la posesivitate şi
gelozie intensă. Pentru îndeplinirea scopurilor
personale trec peste toate obstacolele, chiar
ideea morţii fiindu-le absentă. Rău aspectat,

42
induce răzbunare şi tendinţă de răzbunare,
impunând umilinţă şi servitute.
Marte în Săgetător. Induce puternice
convingeri religioase şi filozofice. Nativul este
sincer, deschis, plin de entuziasm, ambiţios.
Îi place să comunice pentru a împărtăşi tuturor
din experienţa pe care o are. Iubeşte aventura şi
călătoriile exotice fiind atras de parade şi de
muzica militară. Rău aspectat, provoacă o
gândire caustică, lipsă de diplomaţie în
exprimarea părerilor, neputinţa de a aprecia
opiniile altora, spirit certăreţ şi dorinţă de
libertate cu orice preţ.
Marte în Capricorn. Indică multă energie,
dorinţă de recunoaştere a meritelor profesionale,
spirit organizatoric, forţă de caracter. Are
înclinaţii spre afaceri şi politică fiind buni oratori
cu un maxim de autocontrol şi disciplină. Nativii
au un mare dorinţă de realizare profesională,
oferind totul pentru reuşita activităţilor propuse,
cerând subordonaţilor îndeplinirea sarcinilor fără
cârtire. Rău aspectat, există tendinţa de a folosii
oamenii numai în scopuri proprii. Devine o fire
violentă şi răzbunătoare.
Marte în Vărsător. Indică o persoană spirituală,
originală, întreprinzătoare şi ambiţioasă. Au
înclinaţii spre mecanică, electronică, meserii care
necesită meticulozitate şi fineţe. Acţiunile lor
sunt inspirate de un nivel bun al inteligenţei,
combinat cu o bună pricepere organizatorică şi
reuşind să realizeze mai mult muncind în echipă
decât personal. Rău aspectat, devine răutăcios
dacă nu este tratat cu respect şi consideraţie.
Poate induce dorinţa de a distruge ordinea deja
stabilită de cei din jur datorită unui spirit
necontrolat, răzvrătit, independent şi repezit în
vorbire.
43
Mai arată cheltuieli nesăbuite, pierderi prin
jocuri de noroc sau speculaţii nereuşite e
probleme cu circulaţia sângelui.
Marte în Peşti. Induce autoritate faţă de
persoanele care nu sunt în legătură cu
autoritatea, cu publicul. Dau dovadă de o
sensibilitate deosebită, sensibilitate care stă în
calea încrederii şi a acţiunilor directe. Poate
favoriza expresia artistică şi muzicală şi se pot
consacra domeniului psihologiei sau a meseriilor
de poliţist, gardian sau medic chirurg. Ei tind să
acţioneze în secret cu scopul de a evita
confruntarea directă. sunt emotivi, cu nevoia de
singurătate şi de linişte. Rău aspectat, indică
legături clandestine, provocând scandaluri
politice şi sociale.

Ceres
Până acum câţiva ani, Ceres era
considerată ca fiind cea mai mare
asteroid din centura de asteroizi aflată
între Marte şi Jupiter. Totuşi, începând
cu 2006 Uniunea Internaţionala a
Astronomilor a considerat corpul ceresc
ca fiind o planetă pitică. Descoperită în anul 1801
de către astronomul şi călugărul italian Giuseppe
Piazzi, Ceres este un corp ceresc cu diametrul de
aproximativ 1000 km, ce reprezintă aproape o
treime din masa totală a centurii de asteroizi. În
momentul descoperirii sale, Ceres se află în mers
aparent retrograd în semnul Taurului, în aspect
favorabil cu Luna şi disonant cu Saturn.
Spre deosebire ce alţi asteroizi, Ceres are
o formă sferică, iar astrologic parcurge cercul
zodiacal în aproximativ 4,6 ani. În mitologia
romană, Ceres este considerată ca fiind zeiţa
agriculturii şi fertilităţii. Fiica lui Saturn, soţie a
44
lui Jupiter şi mama Persephonei, aceasta este
înfăţişată purtând un sceptru şi un coş cu fructe
şi flori. Există o strânsă legătură între aceasta şi
anotimpuri, respectiv ciclurile vieţii, iar cultul său
a devenit extrem de popular în special în rândul
romanilor. Însăşi denumirea de “cereale” provine
de la numele acestei zeităţi.
În astrologie Ceres vorbeşte despre:
ciclurile vieţii, rolul matern, ciclul menstrual al
femeii şi etapele de evoluţie al corpului său,
metodele de contracepţie, nutriţia, alimentaţia şi
nevoia de protecţie, lucrurile care ne sunt cu
adevărat necesare, modul în care ne manifestăm
afecţiunea, felul în care ne creştem propriul
copil, respectul faţă de sine, stabilitatea,
siguranţa, confortul. Rezonează foarte bine cu
tot ceea ce înseamnă pământ, natura, mediu
înconjurător, „casa” şi protecţia pe care locul în
care nebuloasei zodiei ne-o oferă prin hrană şi
roadele sale. Descoperirea sa chiar în momentul
în care se află în tranzit prin semnul Taurului
scoate în evidenţă semnificaţiile mai sus
menţionate, tocmai pentru că în mare parte ele
se regăsesc în caracteristicile acestui semn de
pământ. Se cunoaşte foarte bine afinitatea
nativilor din semnul Taurului pentru natură, flori,
pământ dar şi apetitul lor pentru mâncare sau
nevoia de confort şi siguranţă.
Un alt semn zodiacal care prin
caracteristicile sale concordă cu Ceres, este cel al
Racului. Însăşi planeta care guvernează această
zodie (Luna) rezonează foarte bine cu felul de
manifestare al acestui corp ceresc. Luna deţine o
funcţie importantă în tot ceea ce înseamnă: rol
matern, instinct şi nevoie de a proteja, nutriţie,
ciclurile menstruale ale femeii sau ciclurile
naturii. Totuşi, dacă ar fi să facem o comparaţie
45
între Lună şi Ceres, putem spune ca
“manifestarea” sa este mult mai concretă şi
palpabilă, în timp ce aceea a Lunii este mai
emoţională şi abstractă. Ceres caracterizează
nativii prin: protecţie dragoste pentru natură;
relaţie armonioasă copii-părinţi; instincte
materne de protejare; supervizează
comunicarea, comerţul; siguranţă emoţională
spiritualizată; probleme legate de sarcină,
naşterea copiilor, posibilă sterilitate, avorturi;
senzaţie permanentă de nou-născut; cupluri
stabile, concubinaj reuşit.
Eris (XXI). Planeta Eris (2003 UB313) este
deosebită fiind unul dintre cel mai mare asteroid
din centura Kuiper, mai mare decât Pluton, şi
care reflectă 86%+/-7% din lumina pe care o
primeşte de la Soare, mai mult decât oricare
planetă sau lună din sistemul solar în afară de
Enceladus, luna lui Saturn. Eris (Planeta XX10)
este prima planetă mai mare decât Pluton
descoperită în sistemul nostru solar de când a
fost descoperită planeta Pluton, în timpurile
noastre, bineînţeles. În antichitate, acum 6000
de ani, şi mai mult, se cunoşteau şi alte planete
din sistemul nostru solar, dar informaţiile de
atunci au fost pierdute între timp. Mai ales, în
tăbliţele de argilă sumeriene este vorba despre
planeta Nibiru care are o orbită similara cu
Sedna, dar Nibiru încă nu a fost observată.
Nibiru este mai mare decât Terra, probabil de
vreo cinci ori mai masivă, sau poate fi
considerată chiar o planetă gigantă cu forme
gazoase necunoscute. În acest caz, aşa numiţii
locuitori ai săi, Anunaki, (Anu = cer, na = catre,
ki=pământ), adică în sumeriană, „cei care din
cer au venit pe pământ”) probabil locuiesc pe
una din lunile acestei planete.
46
Eris fiind o planetă îndepărtată orice
astrolog îşi va da seama că nu poate fi decât o
planetă transpersonală, la fel ca Pluton, Uranus
şi Neptun. Eris la greci şi Discordia la romani
este zeiţa discordiei. Ea a aruncat mărul de aur
din grădina hesperidelor pe care scria „celei mai
frumoase”, datorită faptului că nu fusese invitată
la o petrecere zeilor şi astfel zeiţele Hera, Athena
şi Afrodita au reuşit să provoace în urma
certurilor pentru mărul respectiv, războiul troian.
Mitul ne oferă următoarele cuvinte-cheie:
nebăgare în seamă, supărare, frustrare, nervi,
răzbunare în stil mare (adică la nivel
transpersonal), dacă eu sunt nefericit, toată
lumea trebuie să sufere provocarea haosului,
gândire neclară, decizii iraţionale, forţa actului
minor dar bine plasat, haos adus ordinii,
neclaritate, lipsa gândirii cauzale, mijloacele sunt
una cu scopul dar nu şi cu cauza. Eris, cea mică
şi voinică, vă va aduce aminte de cineva. Istoria
numirii ei confirmă vibraţia despre care discutam
anterior, planeta pitică trebuind să poarte
numele Xena, dar într-un final astronomii s-au
hotărât asupra numelui de Eris. Incapacitatea de
a observa cauzele, unul din elementele
vibraţionale observate la studiul şi observarea
corpului ceresc. Efectul devastator al acţiunilor
Xenei este mai repede observabil decât mărul
discordiei, uraganul fiind mai uşor observabil
decât fluturele care îl produce. Descoperirea lui
Eris a venit pe fondul mediatizării teoriei haosului
prin intermediul internetului, cinematografiei etc.
Şi ştim că puţine lucruri sunt întâmplătoare, dar
mai ales cele care par întâmplătoare! Teoriei
relativităţii din macrocosm, îi corespunde teoria
particulelor cuantice la nivel atomic, nuclear, iar
în microcosmos: teoria haosului. Există o logică
47
şi o filozofie întreagă pe baza teoriilor care au
limitele lor.
O imagine cu Eris datând din evul mediu şi
care o înfăţişează ca un corp de femeie cu două
capete de şarpe. Imaginea era destinată
despărţirii soţilor. Dacă Chiron are un corp
animalic şi un cap uman, Eris are exact opusul:
în loc de dominarea impulsurilor prin înţelepciune
apare dominarea înţelepciunii prin impulsuri
gregare. În imagine şerpii priveau în direcţii
opuse spre deosebire de şerpii lui Ophiuchus care
se încolăcesc în jurul omului. Cea mai
misterioasă parte este însă înfăţişarea de fluture.
Eris induce un blocaj în interior (o frică,
frustrare, nemulţumire), iar în exterior o
conştientizare, o acţiune în virtutea acelui blocaj,
la nivel transpersonal, un adevărat curent de
opinie.
Eris absoarbe din vibraţia uraniană
elementul de defulare provocatoare de suferinţă
dar şi incapacitatea de a depăşi adevăra
problemă, aceea care se află acolo, in spirit. Eris
este generalizarea interiorului rău famat a unui
război inutil. Eris implică un pragmatism sec, cu
o lipsă de perspectivă pe termen lung. Eris este
cea care protejează magia haotică este extrem
de răspândită şi principiile ei pătrund şi printre
cele cu o adevărată valoare intrinsecă şi istorică
precum yoga şi altele. Discernământul însă nu
este susţinut de Eris, frumuseţea zeiţelor nu este
comparabilă, pentru că fiecare este frumoasă în
felul ei, aşa că este monstruos de inutil să se
facă o comparaţie.
Chiron (Kiron). În mitologie, Chiron, era
cel mai în vârstă şi cel mai înţelept dintre
centauri, un trib de fiinţe pe jumătate oameni,
jumătate cai. Este fiul titanului Cronos şi fratele
48
vitreg al lui Zeus. Mama lui Chiron, nimfa Philyra
era prinsă în vârtejul dragostei carnale împreună
cu Cronos, când soţia lui Cronos a apărut pe
neaşteptate. Pentru a nu fi obligat să înfrunte
furia devastatoare a soţiei sale, Cronos s-a
transformat în cal, iar din acest motiv fiul sau,
Chiron, s-a născut pe jumătate om, jumătate cal.
Spre deosebire de fraţii săi, care preferau
bucuriile vânătorii, ale petrecerilor şi a
desfrânării, Chiron era un înţelept autodidact. A
fost mentorul mai multor eroi mitologici, printre
care Iason, Asclepios (zeul medicinii), Ahile,
Tezeu, Heracles (Hercule). Într-o zi Hercule l-a
rănit accidental pe Chiron cu o săgeată otravită
în sângele Hidrei. Rana era incurabilă şi durerile
erau îngrozitoare, însă Chiron fiind nemuritor
trebuia să îndure toate aceste torturi fizice. Nu a
renunţat la speranţă, încercând să găsească
leacul care l-ar fi putut ajuta să se elibereze de
durerea insuportabilă. Când Prometeu a fost
înlănţuit pe munte, Chiron i-a oferit acestuia
nemurirea sa, eliberându-se de durere prin
moarte. Impresionat de sacrificiul sau, fratele
său vitreg Zeus l-a transformat în constelaţia
Săgetătorului sau a Centaurului.
În mitologia greacă, Chiron era centaurul
suprem. Centaurii erau cunoscuţi ca fiind
delicvenţi, atraşi de lucrurile bune din viaţă şi
uneori violenţi. Prin contrast, Chiron era
inteligent, civilizat şi mărinimos. Era renumit
pentru talentul său în medicină. Chiron este
diferit de ceilalţi centauri care s-au născut din
Soare şi norii de ploaie. Un mare vindecător,
astrolog şi oracol, se spune despre Chiron că a
fost ultimul centaur şi un bun profesor. Fiind fiul
lui Cornos, el era nemuritor, dar a murit fiind
rănit din greşeală de o săgeată otrăvită a lui
49
Heracles. Rana sa era incurabilă iar durerea
insuportabilă, aşa că în final, Chiron renunţă la
imortalitatea sa şi moare primind un loc în
constelaţia Săgetătorului şi Ophiuchus.
O profeţie a indienilor din America spune
că atunci când planeta vindecării va fi găsita pe
cer, învăţăturile sacre ale luptătorului antic se
vor întoarce pe Pământ. Chiron a fost descoperit
la 1 noiembrie 1977 de Charles Kowal. Iniţial
clasificata corpul ceresc ca asteroid, dar mai
târziu s-a descoperit că are un comportament
tipic cometelor. Chiron orbitează în jurul Soarelui
în 51 de ani, iar orbita sa intersectează orbitele
planetelor Saturn şi Uranus. În intervalul de la
momentul descoperirii sale, astrologii au încercat
să-i găsească o însemnătate şi să-i înţeleagă
influenţele în funcţie de poziţia pe care o are în
tema natală.
De înţeles este faptul că este nevoie de o
perioadă ceva mai îndelungată şi de studii de caz
aprofundate pentru a observa, cu adevărat,
modul de manifestare asupra noastră. Astrologic,
acest corp ceresc descrie un proces şi nu set de
caracteristici, cum este cazul cometelor sau a
stelelor fixe. De altfel, el poate fi considerat ca o
piatră de hotar la graniţa dintre viaţa pur
materială şi cea spirituală. Poziţia sa în tema
naşterii oferă informaţii despre acel domeniu în
care este nevoie să vindecăm ceva ca mai apoi
să funcţionăm pe post de profesori pentru
oamenii care se confruntă cu o problemă
identică.
Va trebui să amintim şi despre influenţele
celorlalte trei planete – numite planete trans
spirituale care facilitează rezolvarea multor
aspecte ale temperamentelor dificile. Trăsăturile
acestor planete, una, cea mai apropiată de Soare
50
şi două planete, mult mai depărtate decât
Pluton, au influenţe deosebite în cunoaşterea
viitorului şi în apariţia unor fenomene religioase
şi indirect politice pe plan mondial. Cele trei
planete reprezintă cele trei mari religii existente
la începutul mileniului III: creştinismul, islamism
şi budismul. În ordinea vechimii lor, prima
planetă şi cea mai apropiată de Soare,
guvernează creştinismul fiind şi cea mai tânără,
vârsta ei nedepăşind 10500 de ani. Celelalte
două, vizează în ordine islamismul şi apoi
budismul şi sunt umbrite de prezenţa cozii unei
comete care le fac invizibile. Guvernarea de către
aceste planete a acestor religii ar putea răspunde
la marile transformări ce urmează a fi pe plan
mondial. Cu siguranţă descoperirea practică a
planetei celei mai apropiate de Soare va fi
precedată de teoria cvadridimensională a fiinţei
inteligente. Ultimule două planete, cele mai
îndepărtate, au influenţe mistice şi transformări
deosebite în spiritualitatea umană
tridimensională, urmată de o trascedenţă greu
de conceput şi explicat cu conceptele filozofice de
astăzi. Dacă descoperirea la începutul secolul al
XVIII-lea a planetelor Uranus, Neptun şi Pluton
au completat însuşirile unor zodii care fuseseră
date în guvernarea unei planete cu energii
asemănătoare, până la descoperirea adevăraţilor
lor stăpâni.
De altfel, cu ajutorul acestor trei planete
s-a putut explica transformări industriale,
revoluţiile tehnico-ştiinţifice şi marile mişcări
politice internaţionale de la sfârşitul secolului al
XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Cu
siguranţă cele trei planete exprimă şi explică prin
însuşirile lor energetice marile mişcări spirituale
şi tensiunile care se vor acutiza la începutul
51
mileniului al III-lea, începând cu anul 2029, între
creştinism, islamism şi budism. Cea născută din
Soare şi prima planetă care ar începe sistemul
nostru planetar va patrona zodiile Leu şi Gemeni,
iar celelalte două vor patrona zodiile Taurului şi
Racului, respectiv Balanţa şi Fecioara. Una dintre
acestea poate fi chiar planeta care reprezintă
Zeul Şchiop, Zeul Hefaistos- Vulcan. Nefericita lui
păţanie de a rămâne şchiop se pune pe seama
mamei sale Hera, care l-a aruncat din Olimp
şocată de urâţenia lui. Dar fiul repudiat lui Zeus
şi al Herei nu a dezarmat, lasă la o parte multele
distracţii oferite de Olimp şi stă conştiincios la
activităţile lumeşti (la serviciu), unde lucrează cu
pasiune şi dăruire. Petrecând nouă ani într-o
peşteră subacvatică, Zeul s-a desăvârşit în arte
şi meserii, dobândind cunoştinţe şi dexterităţi
ieşite din comun. Hefaistos dădea dovadă de un
talent deosebit şi neîntrecut în făurirea armelor şi
a bijuteriilor. Lui i se atribuie scutul lui Ahile,
descris în Iliada lui Homer. Cu bijuteriile frumos
lucrate şi obiectele ornamentale, Zeul Hefaistos a
impresionat-o pe Zeiţa Afrodita care a consimţit
să-i devină soţie. Hefaistos este cunoscut drept
un zeu drept şi rezonabil. Puternic şi greu de
învins, nu dă uitării ofensa adusă şi creează un
pat de aur care avea ciudăţenia că imobiliza pe
oricine s-ar fi aşezat pe, tron pe care l-a trimis
mamei sale drept pedeapsă pentru ceea ce i-a
făcut. La cerinţele zeielor din Olimp, Hefaistos
acceptă să o elibereze pe mama sa din
strânsoarea nemiloasă a tronului. Tot cu mâinile
lui măiestre, Zeul şi-a construit două sclave
frumoase cu totul şi cu totul din aur, care-l
ajutau la mers. Trăsăturile zeului sunt
caracteristice şi zodiei Fecioarei. Nativii din
această zodie nu sunt prea des întâlniţi prin
52
discoteci, timpul petrecându-l la treburile cerute
de serviciu pe care-l respectă.

Luna. Fazele Lunii

Luna are o mişcare


de revoluţie siderală în 27
zile, 7 ore, 43 minute, 11
secunde 54. Acesta este
timpul necesar pentru ca
longitudinea sa medie să crească
cu 360o. Anul lunar durează 354
de zile.
Luna Nouă. La 0o Luna
este în conjuncţie cu Soarele. În acest moment,
Luna este invizibilă, deoarece emisfera către
Soare este luminată, iar emisfera către Pământ
este în umbră. Luna începe să crească, având
aspectul unei semiluni cu coarnele îndreptate
spre stânga. Restul Lunii este luminat de o
lumină cenuşie.
Primul Pătrar. La 90o, Luna este în cvadratură cu
Soarele. Partea luminată a Lunii este în dreapta
discului lunar şi este vizibilă în două jumătăţi
egale.
Lună Plină. La 180o, Luna este în opoziţie cu
Soarele şi discul Lunii este în întregime luminat.
Partea luminată îşi diminuează progresiv
suprafaţa.
Ultimul Pătrar. La 270o, Luna se află din nou în
cvadratură cu Soarele. Partea luminată este în
stânga discului lunar. Acum se vede o semilună
din ce în ce mai subţire cu coarnele îndreptate
către dreapta.
În fiecare an se găsesc indicaţii
misterioase: numere de aur, epactă, ciclu solar,
indicţiune, litera duminicală. Aceste date sunt
53
utilizate în comput, care este calculul care
fixează datele de Paşte.
Indicţiunea. Este o perioadă sau ciclu de 15 ani.
Anul I din era noastră este marcat cu indicţiunea
4. Pentru calcularea unei indicţiuni a unui an
oarecare trebuie să adunăm 3 la cifra anului şi
apoi împărţim la 15. Restul calculului reprezintă
inducţiune. De exemplu, pentru anul 1949, vom
1949  3 1952
 
avea: 15 15 restul 2.
Ciclul solar. Este o perioadă de 28 de ani,
după care zilele săptămânii corespund aceloraşi
zile ale lunii. Anul I al erei noastre este marcat
de ciclul soalr 10. Calculul unui ciclu solar este
1949  9 1958
 
dat în exemplul: 28 28 restul 26.
Numerele de aur sau ciclul lunar. Este o
perioadă sau un ciclu de 19 ani, care conţine 235
de faze lunare. Anul I al erei noastre este marcat
de numărul de aur 12. Pentru a calcula numărul
de aur al unui an oarecare, trebuie să adunăm 1
la numărul anului, apoi împărţim la 19. Restul
reprezintă numărul de aur sau ciclul lunar.
1949  1 1950
 
19 19 restul 12.
Epacta. Este numărul de zile care se adaugă
ciclului lunar pentru a-l egala cu anul solar. Acest
număr este de aproximativ 11 zile pe an. Epacta
primului an al ciclului fiind 11., epacta celui de al
doilea an este 22 şi a celui de al treilea an va fi
33. Acum, având în vedere că în 33 de zile există
o lună cu 30 de zile, considerăm 3 epacta celui
de al treilea an. Pentru al patrulea an adăugăm
11 la 3 şi obţinem epacta 14. pentru al cincilea
an epacta va fi 14+11=25. Pentru al şaselea an,

54
epacta va fi 25+11=36 din care scădem 30 şi va
rezulta epacta de 6.
Litera duminicală. Zilele săptămânii sunt
desemnate prin litere: A, B, C, D, E, F, G. Litera
duminicală este litera primei duminici a anului.
Dacă anul este bisect va avea două litere
duminicale: prima este valabilă până la 29
februarie, iar cea de a doua de la 1 martie până
la sfârşitul anului. Pentru anul 1949 litera
duminicală este... Deci toate zilele marcate prin
această literă în calendarul lunar perpetuu, sunt
zile de duminică. Următorul calendar va permite
determinarea datelor cu lună nouă pentru un an
oarecare, cunoscând Epatca.
Numărul de Epacta Numărul Epacta
aur de aur
1 29 11 19
2 10 12 30(1)
3 21 13 11
4 2 14 2
5 13 15 3
6 24 16 14
7 5 17 25
8 16 18 6
9 27 19 17
10 8
Epacta 30 este nulă, deoarece corespunde
unei luni complete.
Numărul de aur şi epacta pentru anii 1940—1960
anul Nr. de aur epacta
1940 3 21
1941 4 2
1942 5 13
1943 6 24
1944 7 5
1945 8 16
1946 9 27
1947 10 8
55
1948 11 19
1949 12 30
1950 13 11
1951 14 22
1952 15 3
1953 16 14
1954 17 25
1955 18 6
1956 19 17
1957 1 29
1958 2 10
1959 3 21
1960 4 2
Pentru a afla datele cu lună nouă ale
fiecărei luni din an, căutăm zilele care corespund
epactei anului.
De exemplu, epacta 25 serveşte în anumiţi
ani, al o mai bună egalare a anului lunar, cu anul
solar. Şase epacte sunt duble (25-24), astfel
încât numărul de epacte să nu depăşească cele
354 de zile ale anului lunar comun şi pentru ca
lunile de 30 şi 29 de zile să se succeadă
alternativ.
Pentru anul 1941, epacta este 2.
Datele cu Lună Plină sunt următoarele:
9 ianuarie 27 februarie 29 martie
27 aprilie 27 mai 25 iunie
23 august 22 septembrie 21
octombrie
20 noiembrie 19 decembrie
Pentru acelaşi an, calendarul astronomic
indică datele:
27 ianuarie 26 februarie 27 martie
26 aprilie 26 mai 24 iunie
24 iulie 22 august
21septembrie

56
20 octombrie 19 noiembrie 18
decembrie
Calendarul nostru este cu o zi în urma
calendarului astronomic.

Calendar lunar
MAI IUNIE IULIE
Q LD E Q LD E Q LD E
1 B 28 1 E 27 1 G 26
2 C 27 2 F 26.25 2 A 25
3 D 26 3 G 25.24 3 B 24
4 E 25 4 A 23 4 C 23
5 F 24 5 B 22 5 D 22
6 G 23 6 C 21 6 E 21
7 A 22 7 D 20 7 F 20
8 B 21 8 E 19 8 G 19
9 C 20 9 F 18 9 A 18
10 D 19 10 G 17 10 B 17
11 E 18 11 A 16 11 C 16
12 F 17 12 B 15 12 D 15
13 G 16 13 C 14 13 E 14
14 A 15 14 D 13 14 F 13
15 B 14 15 E 12 15 G 12
16 C 13 16 F 11 16 A 11
17 D 12 17 G 10 17 B 10
18 E 11 18 A 9 18 C 9
19 F 10 19 B 8 19 D 8
20 G 9 20 C 7 20 E 7
21 A 8 21 D 6 21 F 6
22 B 7 22 E 5 22 G 5
23 C 6 23 F 4 23 A 4
24 D 5 24 G 3 24 B 3
25 E 4 25 A 2 25 C 2
26 F 3 26 B 1 26 D 1
27 G 2 27 C 30 27 E 30
28 A 1 28 D 29 28 F 29
29 B 30 29 E 28 29 G 28
30 C 29 30 F 27 30 A 27

57
31 D 28 31 B 25
AUGUST SEPTEMBRIE OCTOMBRIE
Q LD E Q LD E Q LD E
1 C 25 1 F 23 1 A 22
2 D 23 2 G 22 2 B 21
3 E 22 3 A 21 3 C 20
4 F 21 4 B 20 4 D 19
5 G 20 5 C 19 5 E 18
6 A 19 6 D 18 6 F 17
7 B 18 7 E 17 7 G 16
8 C 17 8 F 16 8 A 15
9 D 16 9 G 15 9 B 14
10 E 15 10 A 14 10 C 13
11 F 14 11 B 13 11 D 12
12 G 13 12 C 12 12 E 11
13 A 12 13 D 11 13 F 10
14 B 11 14 E 10 14 G 9
15 C 10 15 F 9 15 A 8
16 D 9 16 G 8 16 B 7
17 E 8 17 A 7 17 C 6
18 F 7 18 B 6 18 D 5
19 G 6 19 C 5 19 E 4
20 A 5 20 D 4 20 F 3
21 B 4 21 E 3 21 G 2
22 C 3 22 F 2 22 A 1
23 D 2 23 G 1 23 B 30
24 E 1 24 A 30 24 C 29
25 F 30 25 B 29 25 D 28
26 G 29 26 C 28 26 E 27
27 A 28 27 D 27 27 F 26
28 B 27 28 E 26 28 G 25
29 C 26 29 F 24 29 A 24
30 D 25 30 G 23 30 B 23
31 E 24 31 C 22
NOIEMBRIE DECEMBRIE
Q LD E Q LD E
1 D 21 1 F 20
2 E 20 2 G 19

58
3 F 19 3 A 18
4 G 18 4 B 17
5 A 17 5 C 16
6 B 16 6 D 15
7 C 15 7 E 14
8 D 14 8 F 13
9 E 13 9 G 12
10 F 12 10 A 11
11 G 11 11 B 10
12 A 10 12 C 9
13 B 9 13 D 8
14 C 8 14 E 7
15 D 7 15 F 6
16 E 6 16 G 5
17 F 5 17 A 4
18 G 4 18 B 3
19 A 3 19 C 2
20 B 2 20 D 1
21 C 1 21 E 30
22 D 30 22 F 29
23 E 29 23 G 28
24 F 28 24 A 27
25 G 27 25 B 26
26 A 25 26 C 25
27 B 24 27 D 24
28 C 23 28 E 23
29 D 22 29 F 22
30 E 21 30 G 23
31 A 20

Miezul nopţii.
De exemplu, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie,
Soarele apune la ora 19h56 şi răsare la ora
3h53. Durata nopţii este de (24ore-
9ore56min)+3ore53min=
= 4ore4min+3ore53min=7ore57min,
adică aproape 8 ore.

59
Constelaţiile

În antichitate zodiile astrologice


corespundeau unor constelaţii cu acelaşi nume
aflate de-a lungul eclipticii, un cerc mare descris
de Soare în mişcarea s-a aparentă anuală printre
stele. Însă, din cauza fenomenului de precesie a
echinocţiilor, zodiile şi constelaţiile nu mai
corespund! Acest lucru se întâmplă deoarece axa
de rotaţie a Pământului nu rămâne paralelă cu ea
însăşi, ci descrie un con în spaţiu cu o perioada
de aproximativ 26 000 de ani. (5125x5= 25625)
SCORPION - interval tropical 1o Săgetător - 29o
Săgetător. Deasupra Altarului, la picioarele
Fecioarei se află Scorpionul care strânge cu cleşti
săi Balanţa Justiţiei. Sumerienii numeau această
configuraţie Gir-tab, Apuca şi Inteapa. Cea de-a
XXVII-a casă al zodiacului lunar era numită Gir-
tab-Bat, Scorpionul Morţii, sau Gir-Anna,
Scorpionul Celest. Tăbliţa cu cele 30 de stele
care a fost descoperită la Birs-Nimroud
60
(Borsippa), datată în jurul anului 3000 î.Hr.
spune despre cea de-a XXVII-a zodie: „Coada
Scorpionului (teta, iota, kapa, lambda, epsilon) -
Zeiţa Ishkara a Mării, Stăpâna Focului,
Conducătoare a Sacrificiilor”. Scorpionul aflat pe
cer în opoziţie cu vigurosul şi fertilul Taur a fost
din cele mai vechi timpuri semnul apropierii
iernii, întunericului şi a morţii. Tăbliţe străvechi
aparţinând cultului lui Mitra care aveau gravate
un scorpion care apucă cu cleştii organele
genitale ale unui taur muribund, aici fiind vorba
de castrarea ritualică a Taurului Vieţii. Caldeenii
cunoşteau această zodie sub numele Vulturul,
Patriarhul Abraham considera că astfel se
completează grupul de heruvimi care prezidează
cele patru constelaţii fundamentale: Leul, Taurul,
Omul (Vărsătorul) şi Vulturul.
Din mitologie, numele acestei constelaţii
vine de la un scorpion care a înţepat călcâiul
regelui Orion. Constelaţia cunoscută pe cercul
zodiacal, este luminată de stele atât la cap cât şi
la coadă. În extremitatea din nord se află o
aglomerare de trei stele strălucitoare cu centrul
în Steaua roşie Antares care semnifică rivalul lui
Marte. Antares - rival al lui Marte este un super
gigant de 600 de ori mai mare decât diametrul
Soarelui nostru, de tip spectral M1 şi
magnitudine 1 la 600 de ani lumină depărtare.
De mai mult de 5000 de ani, persanii considerau
Antares că fiind Steaua regală a cerului. Chinezii
vedeau în Antares, Marele Foc, creat de dragonul
de la Est.

61
SEMNELE DE APĂ
RAC, SCORPION-OPHIUCHUS, PEŞTI

MC


ASC DESC


IC

Semnele de apă imprimă nativului


sentimente puternice de compasiune şi nevoie de
securitate emoţională. Nativul caută senzaţii noi,
îmbogăţindu-şi propria experienţa care se
bazează pe o memorie perfectă, imaginaţie
bogată şi o intuiţie de neîntrecut. Au
personalitate foarte complicată care sunt
urmarea efectelor exterioare ale vieţii interioare.
Sunt fascinaţi de taina vieţii şi de cea a morţii,
îndeosebi de graniţa care desparte cele două
lumi. Sunt înzestraţi cu o bogată imaginaţie şi o
mare putere de vindecare care le permite
dezvoltarea personalităţii. Nevoia lor de avea
linişte şi încrederea celor din jur îi face să lase
impresia că sunt introvertiţi.
62
SCORPION ZODIAC ZODIAC ZODIAC
TROPICAL SIDERAL GALACTIC

23 octombrie 16 noiembrie 23 noiembrie


21 noiembrie 15 decembrie 29 noiembrie
Pluton, planeta carierei profesionale:
Soarele, puterea zeilor vraci, Asclepios!
Venus, planeta dragostei
Jupiter planeta câştigurilor financiare
Marte, planeta sănătăţii şi a muncii
Uranus, Planeta casei şi a familiei
63
Scorpionul, al optulea semn din cercul
zodiacal, simbolizează maturitatea afectivă a
omului. Ca cel de al doilea semn de apă şi
aparţinând interferenţei fixe, manifestă puţine
însuşiri protectoare, fiind predispuşi deseori la
căutarea aventurii şi a experimentelor
emoţionale. Caută în contactele cu ceilalţi
oameni posibilitatea schimbului cunoaşterii,
tinzând spre multiplicarea şi intensitatea
relaţiilor. Se va simţi bine dacă poate răspunde
provocării destinului în ceea ce priveşte viaţa
emoţională. Nativul este adeptul unei vieţi pline
de tensiune emoţională şi are tendinţa de a face
ceea ce alţii consideră că este imposibil de
realizat. Viaţa unui Scorpion-Ophichus este plină
de reuşite şi de eşecuri, acţionând contradictoriu.
Prin ceea ce face , nativul demonstrează că este
omul extremelor şi de aceea este acuzat de
nestatornicie şi lipsit de caracter. Printre
preocupările de bază ale Scorpionului se situează
analiza tuturor problemelor cunoaşterii omului şi
în mai mică măsură legat de misticism.. Gelozia
şi spiritul răzbunător sunt însuşiri negative, care
fac bună casă cu însuşirile pozitive de hotărâre,
intuiţie şi mult curaj. Au tendinţa de a accepta cu
uşurinţă provocările cu scopul de a depăşi
propriile limite şi în a domina temerilor prin
descoperirea sursei acestora.
Nativii se caracterizează prin:
Încearcă să ajungă până la esenţă;
 Se joacă cu focul;
 Pune sare pe rană;
 Pescuieşte în ape tulburi;
 Încalcă toate principiile;
 Dă lovituri mortale;
 Este o carte închisă;
 Păstrează rana în inimă.
64
Nativii din Scorpion-Ophiuchus sunt
caracterizaţi, prin: încearcă să ajungă până la
esenţă; se joacă cu focul; pune sare pe rană;
pescuieşte în ape tulburi; încalcă principiile; dă
lovituri mortale; este o carte închisă; păstrează
rana în inimă.
Persoanele născute în jurul datei de 23
octombrie, când Soarele intră în al optulea semn
din cercul zodiacal. Rece şi sumbru, Scorpion-
Ophichus învăluie treptat totul din jur ca şi
veşmântul toamnei târzii. Pentru el verbul
caracteristic este „a dori”. Tema natală a
Scorpionului indică sexualitatea, pasiunea,
moartea, distrugerea, transformarea, secretul,
reîncarnarea, renaşterea răzbunarea, tentaţia,
posesiunea, misterul, erotismul instinctul. Dar,
cum nimic nu se pierde, totul se transformă,
după concepţia nativului din această zodie, şi
moartea va fi privită ca esenţa vieţii pentru că
este o continuare a transformării ce împlineşte
destinul. În perioada Scorpionului, omul trece la
un nou studiu al relaţiilor interumane, în sensul
că dacă va simţi ca legătura lui nu va ajunge la
nivelul înţelegerii dorite, atunci va prefera să
renunţe fără prea multe explicaţii. Îşi confruntă
deschis opiniile sale cu ale celorlalţi, dar este
destul de greu de înţeles, deoarece sentimentele
pe care le are sunt greu de exprimat în cuvinte.
Simţul posesiunii foarte dezvoltat îi face să se
simtă stăpâni peste tot ce au, chiar şi în legătură
cu partenerul de viaţă. Scorpionul vrea să ştie
cum se simte cineva care câştigă întotdeauna,
cineva care nu se teme de risc sau cineva care
trăieşte în dezacord cu lumea. Misterul morţii şi
al forţelor necunoscute conduc pe nativ să
studieze şi să cultive ocultismul. Îi place la
nebunie jocul cu moartea şi chiar dacă totul se
65
sfârşeşte brutal, pentru Scorpion a meritat până
în ultima clipă. Cu privirea fixă, pătrunzătoare şi
paralizantă, nativul are o mare putere de a
hipnotiza. Intuiţia puternică îi permite să
descopere cu uşurinţă tainele şi slăbiciunile
celorlalţi. Simţul posesiunii foarte dezvoltat îi
face să se simtă stăpâni peste tot ce au, chiar şi
în legătură cu partenerul de viaţă. Timpul
Scorpionului este timpul cercetării şi descoperirii
sinelui. De-a lungul vieţii se poate transforma de
mai multe ori, atingând un nivel superior de
iniţiere. În viaţa profesională Scorpionul este
specialist în analiza critică a problemelor, ştiind
să coordoneze procesul schimbător la nivel
formal şi informal. Toate profesiile care necesită
viziune profundă şi riguroasă: detectiv, duhovnic,
criminalist, muzician, alchimist, ingineri chimişti
şi fizicieni, sexolog, chirurg. Datorită intuiţiei lui
care îi permite să descopere cu uşurinţă tainele
şi slăbiciunile celorlalţi poate fi un talentat
psiholog, psihiatru sau hipnotizator. Armele cele
mai puternice sunt critica veninoasă şi
observaţiile pertinente, ce scot în evidenţă
slăbiciunile celorlalţi. Un nativ din Scorpion indică
un om al extremelor care acţionează la
întâmplare, fără teamă de urmări sau consecinţe.
Cu toate acestea poate depăşi cu o uşurinţă
momentele dificile şi au putere de a ajuta pe cei
din jur făcând faţă situaţiilor tensionale.
Sănătatea
Au o constituţie sănătoasă pe care o
neglijează. Sensibilitatea fizică este îndreptată
către partea inferioară a abdomenului, intestinul
gros, rect, vezica urinară, probleme ale
organelor genitale, glandele sudoripare şi
sistemul muscular al picioarelor. Artere, boli
cardiovasculare şi întregul sistem de lipide din
66
sânge (grăsime) metabolismul, boli ale sângelui.
Datorită temperamentului agresiv sunt posibile
depresii nervoase şi insomnii. O atenţie
deosebită trebuie acordată printr-o alimentaţie
corectă şi preventivă a posibilelor afecţiuni care
vizează ulcerele, colitele, duodenitele. Afecţiunile
acestor organe se manifestă atunci când
Scorpionii nu pot da frâu liber sentimentelor
puternice, cum ar fi mânia, pasiunea sau ura.
Totuşi puterea mare de regenerare pe care o au
nativii din Scorpion - Ophiuchus îi va face să
învingă cu mare uşurinţă infecţiile mici fără o
medicaţie anume. Nehotărâre, visare, iluzie,
suferinţa, pasivitate, lene, abandon, renunţare,
nesiguranţa, credulitate, lipsa de spirit practic,
lipsa de realism, idealism, depresie, trădare,
fuga de răspundere, negativism privind
apropiaţii. Insomnii în nopţile cu Lună Plină,
oboseală şi deprimarea în perioadele cu Lună
Nouă.
Scorpion-Ophiuchus guverneaza organele
genitale, colonul, rectul si anusul. Este foarte
probabil ca reprezentanţii acestei zodii să sufere
de hemoroizi, hepatita sau de afecţiuni ale
organelor sexuale interne şi externe. Mai sunt
predispuşi la dureri violente de cap. Scorpion-
Ophichus are un organism care suportă destul de
greu boala şi se reface după o perioadă destul de
îndelungată de timp. Printre afecţiunile care îi
pot produce îngrijorare unui Sagetator-
Ophiuchus sunt incluse tulburările de natură
sanguină, sciatică, bolile de ficat sau calculi
biliari. Contrar teoriei convenţionale, bolile sunt
predeterminate genetic, fiind urmarea unor erori
ale formei care ne-a creat. Ceea ce noi
pământenii de pe a treia planetă de la Soare
numim boală este de fapt consecinţa unui
67
dezechilibru la nivelul unuia din cele şapte
procese fiziologice esenţiale.
În ultima perioadă a ultimei civilizaţii
material tridimensionale, medicina se adaptează
evoluţiei invaziei de boli, boli care sunt din ce
mai mult de active şi confuze în depistarea
cauzelor care le produc. Evoluţia unui nativ este
invadat de fractali ale ADN-ului personal care
catene moştenite de milenii. Încă de la
conceperea unui copil, ADN-ul este moştenit nu
numai de la cei doi părinţi. În acest ADN se
regăsesc rămăşiţe ale strămoşilor care pot
ajunge până la ADN-ul iniţial care a fost la
începutul catenei predominante, care în timp îşi
pierde din calitatea pentru care a fost creată. Din
aceste motive apar modificări ale ADN-ului care
pot aduce mari probleme de sănătate dinainte
stabilite în programul ADN-ului iniţial.
Tratamentul bolilor cronice va deveni ca o
misiune în spaţiul cosmic, medicii şi specialiştii în
genetică vor trebui să caute care sunt cauzele
iniţiale ale făpturilor care se nasc şi evoluează în
bine sau rău privind sănătatea. Va trebui ca
investigarea bolilor să fie privită în trecutul
îndepărtat şi în modul de folosire a tot ce există
pe acest pământ pentru tratamente.
Tratamentele propuse în interes comercial a
medicamentelor create în laboratoare de iluştri
savanţi nu îşi vor mai avea efectul în tratamente
datorită invaziei şi adaptării „extratereştrilor
genetici” din microcosmos. Vor fi necesare noi
investigaţii în următorul deceniu pentru
schimbarea la modul fundamental percepţia
asupra bolii şi asupra tratamentului acestora.
Dacă privim sănătatea prin prisma
evoluţiei ADN-ului individului moştenit de milenii,
atunci, cu siguranţă va trebui ca energia
68
planetelor care guvernează energia nativului
trebuie adaptată ca atare. De exemplu, un nativ
Scorpion-Ophichus, guvernat de planeta Pluton
are sănătatea influenţată de energiile acestei
planete. Dar fiecare nativ are şi un ascendent, ca
atare, un nativ din zodia Scorpion-Ophichus va
avea influenţe energetice ale planetelor
corespunzătoare lui. Un nativ Scorpion-Ophichus
cu ascendent în Berbec va fi predispus pe lângă
bolile generale ale zodiei şi cu bolile adiţionale
ale Berbecului. Ca exemplu, bolile genitale care
este predominantă va fi complicată cu posibile
boli ale Berbecului, cum ar fi: depresia,
accidentele vasculare, tensiunii arteriale, boli
oculare, migrene, insomnii, afecţiuni dentare,
afecţiuni dezvoltate în zona capului. Dar, şi la
acestea va trebui să adaptăm temperamentul
individului şi curbele bioritmice cotidiene ale
acelor organe fizice, intelectuale, intuitive şi
emoţionale. Pentru ciclurile acestor bioritmuri
trebuie menţinute un ritm corect în interiorul
individului şi chiar în afara lui. Existenţa noastră
este o „simfonie beetoveană” pe care trebuie să
o ascultăm prin cele cinci simţuri de bază: cinci:
văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul tactil.
Aristotel care a trăit în urmă cu peste două
milenii ne vorbea de aceste lucruri, preluate de
la singurul zeu pământean Impotep, arhitectul
regal al regelui egiptean Joser (Zoser) sau poate
echivalentul lui Asclepios (Esculap) din mitologiile
greco-romane. Curbele bioritmice sunt deosebit
de importante în cazuri extreme de operaţii. Nu
este indicat ca operaţiile, de orice natură nu
trebuie făcute în punctele critice care celor trei
bioritmuri care trebuie coordonate şi cu energiile
negative ale planetelor şi chiar asteroizilor care
sunt retrograde în casa sănătăţii nativului.
69
Oare chiar nimic nu s-a schimbat de atunci
în gândirea biologilor şi cercetătorilor
geneticieni? Dar, în realitate, fiinţa umană este
înzestrată cu un număr mult mai mare de
simţuri, toate necesare supravieţuirii în complexa
lume în care a evoluat programul transmis de
„entitatea iniţială”.
Tradiţia aristotelică a influenţat viziunea
oamenilor nu doar în Antichitate şi Evul Mediu, ci
şi în epoca modernă, iar reflexele ei sunt vizibile,
dacă nu în concepţiile specialiştilor, cel puţin în
modul de a gândi al publicului larg. Mai ales în
secolele XVII-XVIII un număr surprinzător de
mare de opere de artă erau reprezentate cele
cinci simţuri, simbolizate prin diferite obiecte şi
îndeletniciri.
În ultimul timp se vorbeşte despre al la un
„al şaselea simţ”, misterios şi inexplicabil şi
anume simţul intuiţiei sau capacitate de
clarviziune, ceva ce ţine de parapsihologie. Deşi
neurologii şi fiziologii încă nu au ajuns la un
consens în privinţa acestui al şaselea simţ din
cauza faptului că nu există o definiţie unanim
acceptată a ceea ce înseamnă un simţ.
Iată, de exemplu, să presupunem că
închidem ochii şi facem o serie de mişcări:
ridicăm mâna stângă în dreptul feţei, apoi o
ducem lateral, rotim braţul din umăr... În fiecare
moment, ştim unde se află mâna, deşi nu o
vedem. Un simţ extrem de precis ne spune, clipă
de clipă, care e poziţia mâinii stângi în raport cu
restul corpului! Un simţ înrudit, dar tot de sine-
stătător, este cel al echilibrului – sau
echilibriocepţia, care este capacitatea de a ne
menţine poziţia atunci când suprafaţa de sprijin
este mică, aşa cum se întâmplă nu doar atunci
când stăm într-un picior, ci şi atunci când păşim
70
normal sau stăm în picioare. Ultimele cercetări
au pus în evidenţă complexitatea şi importanţa
lor pentru tratarea bolilor, cum ar fi Johanna
Paungger şi Thomas Poppe.
Considerăm că orice tratament trebuie să
fie diferenţiat pentru fiecare nativ care apartţine
unei anumite zodii astrale. Nu orice tratament
benefic pentru zodia Berbec cu ascendent, de
exemplu în Leu, răspunde la fel şi la zodia
Berbec cu ascendent în Gemeni. Leacurile
folosite în urmă cu mii de ani de zeii acelor
vremuri au fost denaturate de-a lungul timpului,
dar au fost readuse în viaţa materialist
tridimensională euclidiană de Purtătorul de şerpi-
Asclepios!
Nu trebuie neglijate nici grupele sanguine
şi temperamentul, care de asemenea trebuiesc
adaptate pentru fiecare nativ în parte.
După Karl Landsteiner sunt acceptate
patru mari grupe de sânge AII, BIII, ABIV şi OI.
• Grupa de sânge A, are doar antigenul A
• Grupa de sânge B, are doar antigenul B
• Grupa AB ii are pe amândoi
• Grupa O nu are nici unul.
Şi temperamentul este deosebit de
important în administrarea medicamentelor şi
trebuie ţinut cont de aceasta pentru fiecare
nativ. Câteva cuvinte privind temperamentele,
temperamente care de fapt derivă din energiile
specifice planetelor, asteroizilor care guvernează
pe fiecare nativ în parte şi care definesc
trăsăturile de comportament.
Coleric
a. Puternic. Colericii sunt în general persoane
puternice şi dure. Încă din vremea copilăriei, nu
se vor speria de pedepse şi agresivitatea îi va
urmări pe toată perioada existenţei.
71
b. Agresiv. Temperamentul coleric este cel mai
agresiv dintre toate temperamentele. Colericii au
tendinţa de a se impune altora. Deseori le place
să discute în contradictoriu, de aceea se ceartă
mereu și găsesc întotdeauna o mulţime de
argumente.
c. Insensibil. Colericii sunt adesea insensibili la
nevoile și simţămintele celorlalţi. Ei vor face
declaraţii aspre, fără să le pese că aduc lacrimi
sau tristeţe celor din jur.
d. Energic. Colericii au multă energie. Când
această energie este canalizată corect, pot fi
foarte eficienţi și productivi.
2. Sanguin
a. Sociabil şi deschis. Sangvinii personifică
termenul de „extrovertit”. Ei sunt prietenoşi,
vorbăreţi şi sensibili la nevoile celor din jur.
Oamenii se simt bine în preajma lor. De aceea, o
serbare sau o întrunire socială tinde să devină
plictisitoare fără prezenţa lor.
b. Neatent. Sangvinii îşi uită repede prietenii
pentru că nu sunt atenţi, nu se concentrează. Ei
sunt seduşi şi încântaţi uşor de orice noutate –
obiect, eveniment sau persoană –, care apare în
faţa lor. Copiii sangvini renunţă adesea la ceva
ce tocmai au început, pentru altceva care le-a
atras atenţia. Şi aceasta, bineînţeles, atrage
asupra lor mânia părinţilor. Părinţii cred că ei
sunt nesupuşi şi sfidători, când în realitate sunt
neatenţi. Dacă copilul tău este sangvin, nu uita
că trebuie să-i repeţi de multe ori să facă un
anumit lucru sau să respecte o anumită regulă.
c. Împrăştiat şi neorganizat. Gospodinele
sangvine par foarte neglijente din cauza
incapacităţii lor de a se organiza. Un conducător
sangvin face multe greşeli datorită neglijenţelor
şi neatenţiei.
72
d. Voios, vesel şi fără grijă. Sangvinii sunt de
obicei optimişti, bine dispuşi şi expresivi, în
special atunci când sunt în mijlocul altor oameni.
Sangvinii pot lucra cu succes în spital,
demonstrând o abilitate uimitoare de a-i bine
dispune pe bolnavi.
3. Melancolic
a. Îngrijorat şi emotiv. Melancolicii au o
puternică energie emoţională. Ei tind să fie
tensionaţi, încordaţi, îngrijoraţi. Dacă nu învaţă
să-şi disciplineze emoţiile, ei nu vor reuşi să
lucreze în condiţii de presiune psihică.
b. Creativ. Melancolicii sunt potriviţi pentru
cercetare, arte, scrieri, filosofie. Ei se pricep la
orice lucrare care necesită rezolvarea
problemelor şi/sau crearea unor lucruri. Studiile
au arătat că oamenii care au un nivel înalt de
anxietate au rezultate deosebite la testele de
Înainte de a spune „Da” creativitate. Chiar şi în
alte domenii, cum ar fi tehnologia dentară, cei
mai creativi tehnicieni sunt melancolicii.
c. Conştiincios şi perfecţionist. Melancolicii au
în general o conştiinţă strictă şi autoritară. Dacă
nu-şi urmează cu exactitate conştiinţă, ei vor
avea puternice simţăminte de vinovăţie. Aceste
standarde înalte îi ajută să facă o lucrare
excelentă, uneori chiar perfectă. Însă
standardele lor sunt atât de înalte, încât cu greu
ar putea cineva să trăiască conform lor.
d. Capricios, gânditor şi sensibil. Melancolicii
sunt de obicei oameni foarte sensibili. Ei nu pot
să tolereze critica şi suferă când sunt insultaţi,
dispreţuiţi sau desconsideraţi. Melancolicii nu pot
să uite ușor o mustrare, o umilinţă sau o dojană,
ci tind să se gândească la ea, chiar dacă a trecut
mult timp de la micile pedepse din copilărie şi
adolescenţă.
73
4. Flegmatic
a. Calm, comod şi nepăsător. Temperamentul
flegmatic este cel mai calm şi împăciuitor dintre
cele patru temperamente. Flegmaticii nu le
cauzează altora dureri sufleteşti şi nu rostesc
cuvinte pripite, pe care să le regrete mai târziu.
Este atât de uşor să trăieşti cu ei, încât de multe
ori nici nu vei observa că sunt în preajma ta.
Datorită naturii lor calme, ei pot lucra chiar şi în
condiţii de presiune psihică. Flegmaticii nu vor
dori să deţină funcţii de conducere.
b. Tact şi diplomaţie. Flegmaticii sunt buni
împăciuitori. Lor nu le place să vadă alţi oameni
certându-se sau bătându-se. Ei sunt buni
diplomaţi. Flegmaticii sunt oameni care te pot
concedia dintr-o slujbă fără să te simţi jignit sau
să fii mânios.
c. Politicos, amabil, liniştit. De obicei,
persoanele cu temperament flegmatic vorbesc
foarte rar şi acţionează încet, parcă lenevesc tot
timpul. Chiar dacă sunt foarte ocupaţi, chiar dacă
îşi îndeplinesc toate sarcinile, flegmaticii
întotdeauna lasă impresia că nu se ocupă cu
nimic. Şeful unui flegmatic poate spune: „Eu nu
înţeleg când lucrează omul acesta, pentru că
întotdeauna îmi face impresia că este pe punctul
de a adormi”.
d. Flexibil. Flegmaticii se obişnuiesc repede cu
oamenii şi situaţiile noi. Ei colaborează cu oricine
şi se acomodează rapid la schimbările de orice
fel. În general, flegmaticii nu se plâng de
condiţiile de lucru sau cele din familie, aşa cum
fac de exemplu melancolicii şi colericii.
Tratamentele sunt diferenţiate în funcţie
de ascendent. De exemplu un nativ Scorpion cu
ascendentul în Berbec, va avea pe lângă
trăsăturile specice generale şi o parte a
74
predispoziţiilor şi unele particularităţi ale
nativului Berbec, cum ar fi nevrozele şi probleme
cu auzul.
Lista este prea lungă şi trebuie
diferenţiată, dar în general se recomandă lichide,
băuturi şi alimente calde, peşte, alimente oferite
de apă, cafea, ceaiuri, mâncare din carne din
zona membrelor inferioare ale animalelor (picior
de pui, copite etc), mâncare fiarta, lămâi, ceai de
muşeţel. Natura ne uimeşte! Tot ce avem de
făcut e să ne reamintim că trupul nostru înţelege
limbajul florilor, al ploii şi vântului, trebuie doar
să ne oprim un pic să-i ascultăm şoaptele. Nu
întâmplător simţim nevoia să ieşim la soare chiar
dacă doar pentru câteva minute sau să ne
parfumăm locuinţa. De ce? Acestea sunt semnale
pe care creierul le trimite pentru a ne putea
integra în ritualul firesc al existenţei noastre
materiale tridimensionale. De pe masa
Scorpionului nu ar trebui să lipsească ardeiul
gras, ceapa, nucile, spanacul, păstârnacul, ficatul
de pasare, verdeaţa, gălbenuşul de ou crud,
morcovii, salatele crude şi fructele bogate în
bioxid de siliciu.
Este bine ştiut că vechii învăţaţi chinezi
cunoşteau orarul organelor. Organismul iţi
trimite întreaga energie către anumite părţi ale
sale, la un moment dat. S-a demonstrat ştiinţific
că cine nu respecta şi tulbură ritmul interior se
îmbolnăveşte mai des şi mai repede, iar uneori
de boli foarte grave, care nu mai pot fi
vindecate, din cauza uzurii organelor.

Despre ora de sănătate


ORA 6. Este ora la care organismul se trezeşte şi
începe producţia de hormoni a corpului nostru.
La aceasta oră aminoacizii, hormonii, zaharul din
75
sânge acţionează la capacitate maximă. Este
perioada de activitate maximă a intestinului
gros. Cei bolnavi cu acest organ se simt de obicei
mai rău decât în cursul zilei. La această oră în
afara de lenevirea în pat, trebuie evitat alcoolul
şi ţigările.
ORA 7. Începe activitatea maxima a stomacului.
Acum începe şi producţia de hormoni sexuali,
sportul în exces nu este recomandat pentru ca
inima este deja suprasolicitată. La aceasta oră
trebuie servit micul dejun, dar înainte este
indicat sa bea un pahar cu apă, pentru a ajuta
digestia.
ORA 8. Organismul are nevoie de „combustibil”.
Din nefericire este si ora la care au loc cele mai
multe accidente vasculare cerebrale. Este ora
ideala, daca vreţi sa va faceţi o analiză a
sângelui.
ORA 9. Organismul recepţionează cel mai slab
senzaţia de durere, este imun faţă de frică.
Chimioterapia şi injecţiile trebuie făcute acum,
căci nu vor fi complicaţii şi şansele de vindecare
cresc.
ORA 10. Este ora învăţatului, creierul este cel
mai receptiv. Capacitatea de a lua decizii şi de a
rezolva probleme este maximă. Temperatura
corpului atinge punctul superior. Acum este
momentul ideal, pentru a pleca la drum, atenţia
şi reflexele sunt mult sporite.
ORA 11. Organismul îşi arde grăsimile.
Gurmanzii pot consuma orice după pofta inimii.
Splina şi Pancreasul sunt la activitate maximă.
Se recomanda consumul de fructe şi miere de
albine, acum fiind perioada benefică a zilei când
organismul poate digera fără mult efort
dulciurile. Inima şi circulaţia sanguină se află în

76
momentul de vârf şi nu este recomandat un
consult cardiologic.
ORA 12. Creierul nu este deloc în forma datorită
lipsei de oxigen şi se recomandă o plimbare în
aer liber de câteva minute. Acum stomacul este
singurul organ activ care se pregăteşte pentru a
produce sucul gastric. Perioada de activitate
maximă a inimii. În această perioadă nu se
recomandă consumul exagerat de alimente grele.
Scade nivelul de oxigenare al creierului, din acest
motiv, trebuie multă atenţie, există un risc mărit
pentru accidentare.
ORA 13. Scade atenţia, organismul fiind
programat pentru digestie. După masa de prânz
bila începe să acţioneze absorbind lipidele din
fluxul intestinal. Cine are probleme de sănătate
acum trebuie sa ia tratamentele specifice, pentru
a o activa.
ORA 14. Forţa vitala este foarte scăzută,
organismul cere o perioadă de relaxare şi odihnă.
ORA 15. Creierul se pune din nou în mişcare,
atenţia şi puterea de concentrare sunt în formă
maxima. Daca aveţi de lucru pentru acasă acum
este momentul.
ORA 16. Este ora ideala pentru un program de
exerciţii fizice. Plămânii şi căile respiratorii sunt
larg deschise. Este recomandată o plimbare în
aer liber.
ORA 17. Acum se obţin cele mai bune rezultate
în activitate şi se înregistrează cele mai multe
recorduri sportive.
ORA 18. Simţurile sunt foarte ascuţite în acest
moment al zilei. Papilele gustative şi simţurile
olfactive sunt la cote maxime. Este momentul de
maximă activitate în ceea ce priveşte creşterea
unghiilor şi a părului. Corpul este însă obosit, iar
nervii reacţionează la durere sau furie.
77
ORA 19. Scade tensiunea şi corpul cere îngrijirea
printr-o baie sau un duş.
Ora 20. Este timpul pentru gustarea de seară,
ultima masă a zilei deoarece corpul reacţionează
într-un ritm redus. Ficatul înregistrează o
activitate intensă, astfel băuturile alcoolice fiind
mai bine tolerate la ora aceasta.
ORA 21. Scade temperatura corpului si
metabolismul. Nu se mai asimilează nici un
aliment. Mâncarea rămâne nedigerata sau
digerată pe jumătate, stomacul şi ficatul nu mai
lucrează.
ORA 22. Stop fumatului, căci în pauza ce survine
în funcţionarea ficatului, organismul absoarbe
toata nicotina nefiltrată.
ORA 23. Este ora când corpul se linişteşte.
Nervul parasimpatic, responsabil cu acest lucru,
reduce schimbul de substanţe, tensiunea,
temperatura, activitatea cardiacă la minim.
Producţia de cortizol, hormonul stresului, este
oprită. Perioada de maximă activitate a vezicii
biliare. Cei care au probleme cu acest organ, în
aceasta perioadă se trezesc din somn sau nu pot
adormi.
ORA 24. După perioada maxima din activitatea
sa, organismul se autoreglează şi se
programează pentru a doua zi. Noaptea, intre
orele 2 şi 4, toate simţurile sunt în stare de
inhibiţie. Între ora 3 şi 5 scade tensiunea
arterială.
ORA 01-03. Se activează ficatul. În această
perioadă oxigenarea creierului este minimă. Cei
care suferă de afecţiuni hepatice au un somn
zbuciumat, sau chiar se trezesc în aceasta
perioadă. Ficatul şi vezica biliară fiind organe
pereche, şi cei suferinzi de afecţiuni biliare
prezintă aceleaşi simptome. În aceasta perioada
78
nu se recomanda fumatul, consumul de cafea,
alimente grase şi băuturi alcoolice.
ORA 03-06. Se activează plămânii, cei cu
afecţiuni ale aparatului respirator se trezesc din
somn, fiind copleşiţi de senzaţia de teamă şi
nesiguranţă.
Starea de bine a nativului Scorpion-
Ophichus poate fi împlinită, genele care
determină destinul biologic poate răspunde la
multe din întrebările care frământă existenţa
fizică.
Caracterul. Un nativ din Scorpion-
Ophichus este extrem de introvertit, inaccesibil,
neînduplecat şi plin de temperament. Ştie să-şi
ascundă adevărata lui faţă şi rareori îşi arată
sentimentele. Este neînduplecat, înţelept şi
emană forţă în tot ceea ce face. Dacă nu
reuşeşte să se elibereze de emoţiile negative,
devine un om neîncrezător, plin de furie şi de
ură. Are limba ascuţită şi nu se teme de
încălcarea tabuurilor, nici de rostirea adevărului
chiar şi atunci când prin aceasta poate răni pe
cineva. Are sentimente profunde, este plin de
temperament, stăpânit, bun observator,
neînduplecat. Este răzbunător, suspicios, fanatic.
Cea mai apreciată calitate este ingeniozitatea.
Cel mai mare defect este invidia.
Bărbatul. Bărbatul acestei zodii este un model
de cinste, simplitate şi tărie morală. Este
deosebit de hotărât şi curajos în tot ceea ce face
şi doreşte să întreprindă. Popular şi optimist, el
tânjeşte după armonia universală, Rareori îl veţi
vedea certându-se şi nu nici resentimente faţă
de cineva, numai dacă acesta îl va răni deosebit
de grav şi în mod repetat. Nu se va angaja în
dispute fără un anume scop, iar dacă totuşi vor fi
siliţi să o facă, atunci vor face tot posibilul ca
79
incidentul să fie dat cât mai repede uitării.
Bărbatul Scorpion este foarte inteligent şi ştie
să-şi folosească destul de bine talentele. De
obicei, el este un autodidact, dar nu prea ştie să-
şi sistematizeze cunoştinţele acumulate. Ceea ce
i se poate reproşa faptul că îşi neglijează
înfăţişarea, devenind grosolan şi superficial în
relaţiile cu cei din jur. Scorpionul bărbat este
foarte viril, viguros, plin de energie şi altruist. În
dragoste se dovedeşte un senzual înflăcărat,
chiar romantic. Nu este fidel şi nici statornic în
relaţiile sentimentale pe care le are. Pentru el
plăcerea sexuală contează cel mai mult, dar
poate da dovadă de egoism şi egocentrism în
acest domeniu.
Femeia. Femeia Scorpion poate părea modestă
şi rezervată, dar în acelaşi timp poate fi foarte
deschisă şi sinceră faţă de persoanele apropiate.
Este foarte curată şi îngrijită, comparativ cu
bărbatul din aceeaşi zodie. Bună gospodină şi o
gazdă desăvârşită, care ştie ce şi când să ofere
invitaţilor. Cu toate că nu-i prea fidelă şi nici
statornică în sentimentele amoroase, este însă
foarte iubitoare cu soţul şi copiii pe care îi
sprijină mai mult decât este nevoie. Are tendinţa
de a-şi răsfăţa membrii familiei mai mult decât
este normal. Puţin cam risipitoare, este bine să
nu aibă de a face cu lumea finanţelor sau cu alte
domenii de gestiune, căci se va comporta ca
oricare semn de apă, care crede că tot ce
aparţine celorlalţi îi aparţine şi lui. Femeia
Scorpion-Ophiuchus este vulnerabilă la decepţii
fiind un nativ care are încredere în oameni şi în
sentimentele lor. Nu este de neglijat nici
neînţelegere dintre părinţi şi copil, neînţelegeri
care provin din lipsa de dragoste acordată de cei
mari celor mici.
80
Relaţii matrimoniale El/Ea- Scorpion-Ophiuchus
Berbec. Este un mare noroc că va-ţi întâlnit
pentru că aveţi toate şansele de a fi fericiţi.
Taur. Puteţi încerca această relaţie care are
şanse de reuşită dacă veţi consuma destulă
energie sentimentală.
Gemeni. Este o relaţie modestă, mai mult din
punct de vedere profesional, unde veţi colabora
destul de bine.
Rac. O relaţie excelentă, ambii nativi potrivindu-
se din mai multe puncte de vedere, în special
sentimentele amoroase.
Leu. Chiar dacă vă respectaţi reciproc, nu reuşiţi
să comunicaţi pe plan profesional, ceea ce este
foarte important pentru un nativ din Leu.
Fecioara. Dorinţa comună de avere şi lux vă
apropie foarte mult, dar nici aventurile amoroase
nu vă displac..
Balanţa. Nimic nu vă stă în cale. Reuşiţi la
unison să adunaţi banii tot aşa de uşor cum vă
manifestaţi sentimentele erotice.
Scorpion. Sunteţi din acelaşi aluat. Vă merge
bine în casă, familie şi ştiţi să aveţi grijă de
puzderia de copiii pe care-i ocrotiţi până la
acaparare.
Săgetător. Sunteţi compatibili numai pentru
perioada în care nu apare sentimentul de gelozie.
Vărsător. Într-adevăr aţi găsit femeia potrivită.
Veţi avea o relaţie completă, atât în plan
sentimental, cât şi profesional.
Capricorn. Chiar dacă există dificultăţi de
comunicare la început, cu timpul veţi reuşi să le
depăşiţi şi să formaţi o pereche bine ancorată în
viaţă.
Peşti. Este o relaţie care nu străluceşte, dar se
remarcă prin liniştea şi anonimatul deosebit de
plăcut, creat în jurul lor.
81
Nativi celebri. Îl cităm pe Paganini, compozitor
pasionat care a pus focul interior în concerte
pentru vioară. Rodin care a concretizat talentul
său în sculptură, iar Pablo Picasso în pictura
abstractă. Sfântul Augustin care a transformat a
doua jumătate a vieţii într-o totală spiritualitate.
Printre scriitori îi numim pe Lev Troţki, Voltaire,
Fiodor Dostoievski sau Edar Poe fondatorul
romanului politic. Şi nativii din Scorpion-
Ophichus sunt reprezentanţi de seamă în artă
prin Richard Burton, Angelina Jolie, Victoria
Beckham, Tony curtis, John Travolta. Vom mai
aminti pe Maria Sklodowska-Curie, Alfred Nobel
ca oamenii de ştiinţă.
Culori, pietre preţioase, cifre. Culoarea
preferată este roşul sângeriu sau verde-albastru
închis. Metalul cu influenţe energetice este
plutoniul. Topazul şi opalul sunt pietrele
preţioase care aduc pe lângă un plus energetic şi
o protecţie împotriva influenţelor malefice. Cifra
4 vă este recomandată pentru bunăstare şi
realizarea dorinţelor propuse. Pentru afaceri
financiare trebuie avut încredere în numărul 13
care alături de numărul 25 vă poate aduce
satisfacţii deosebite. Aveţi şanse de a reuşi la
jocurile de noroc, dacă ştiţi să jucaţi şansa
norocului pentru numerele 3, 7 şi 8 folosite în
diferite condiţii de influenţă energetică astrală.

FORMULA NOROCULUI DUPĂ NIOTH


Orice meci de fotbal începe cu aruncarea
monedei de arbitru în faţa căpitanilor celor două
echipe care sunt în competiţia sportivă. Care
echipă va avea şansa de a învinge? Performanţă
sportivă sau hazard? Cu siguranţă va cîştiga
echipa care prin moneda aruncată de arbitru va
învinge. Pentru a înţelege această ipoteză şi de a
82
avea şansa câştigului la jocurile de noroc numind
corect 1, X sau 2 sau variante de 5 sau 6
numere, formaţii de poker trebuie să încercăm o
incursiune în teoria jocului.
Ştim bine că orice monedă are două feţe:
moneda şi stema, iar odată aruncată nu poate
arăta decât o singură situaţie. Care dintre feţe va
ieşi sau care echipă va câştiga are probabilitatea
de 50%. Şi totuşi una dintre echipe va ieşi
învingătoare iar jucătorul de noroc care a pariat
va câştiga numai dacă respectă anumite cerinţe
la data jocului. Şi nu numai la jocul pronosport.
În general la toate jocurile care presupune
hazardul în haosul ce înconjoară probabilitatea,
sunt valabile cerinţele impuse de energii specifice
acestei forme de divertisment de existenţă
umană tridimensională.
Oricare dintre noi recepţionează zeci de
milioane de informaţii la un moment dat. Dintre
acestea numai o infimă parte sunt procesate
după regulile precise ale modelului uman.
O parte dintre aceste informaţii joacă un rol
decisiv în jocul de noroc prin ceea ce numim la
un moment dat intuiţie, premoniţie, întâmplare
divină, hartă astrologică etc.
Din mitologia greacă aflăm că lumea a
început când Zeus, Poseidon şi Hades au aruncat
zarurile şi şi-au împărţit cerurile, apele şi
dedesubturile Pământului. Formele de joc sunt
cunoscute încă de pe treptele inferioare ale
evoluţiei lumii animale, dar conduita ludică (de
joc) complexă nu este caracteristică numai
omului. Omul se joacă satisfăcându-şi o
necesitate de repaus, în general de recreare dar
şi de a câştiga, fără a şti că în acest caz alţii şi-
au construit afaceri prospere prin folosirea
hazardului controlat ştiinţific.
83
Cuvântul zar vine de la termenul arab
folosit pentru acest obiect, al zar. La apogeul
Imperiului Roman, toţi copiii erau obligaţi, prin
lege, să înveţe jocurile de noroc. O ramură
importantă a matematicii, teoria probabilităţilor,
s-a dezvoltat graţie jocurilor de noroc. Primii
care au redactat lucrări în acest domeniu sunt
Girolamo Cardano (1501-1576), Blaise Pascal
(1623-1662) şi Pierre de Fermat (1601-1665).
Cu toate că oamenii de ştiinţă au demonstrat
faptul că regulile jocului de noroc se aplică şi în
economie, de exemplu în cazul anticipării şi
controlării vânzărilor acţiunilor, jocul rămâne
totuşi un joc de noroc.
Profesorul de matematică Edward Thorp a
conceput în 1958 o strategie care să-i permită
câştiguri la jocul de cărţi. Pentru aceasta a
conceput o strategie pentru un grup de jucători
care se aşezau la mesele de joc şi apoi îşi
dădeau discret de ştire când şansele erau de
partea lor sau nu, după un algoritm destul de
simplu: se scade 1 pentru fiecare carte mare 10,
A, V, D, P aşezată pe masă şi se adună 1 pentru
cele de valoare mică 2, 3, 4, 5, 6. Restul 7, 8 şi
9 se consideră cărţi neutre. Dacă un jucător de la
masă anunţa, discret, că a ajuns la o sumă
mare, adică fuseseră scoase din pachet multe
cărţi de 2, 3, 4, 5 sau 6, atunci o altă persoană
din grup va paria, şansele de câştig fiind mult
ridicate, în pachet existând cărţi de 10, A, V, D şi
P. Dar principiul practic de a câştiga are la bază
dublarea sumei pariate după fiecare eşec, aşa
încât primul câştig să acopere toate insuccesele
anterioare. Ideea ar funcţiona excelent dacă
jocul s-ar desfăşoară de un număr nesfârşit de
ori, iar jucătorul ar dispune de o sumă enormă
de bani pentru a paria.
84
Mulţi jucători de noroc acţionează după
principiul Ai câştigat, continuă; n-ai câştigat,
continuă!, iar atunci când, din lipsă de bani, sunt
în imposibilitatea de a juca, recurg la minciună,
fraudă, înşelătorie sau chiar furt. În unele jocuri,
jucătorii experimentaţi au două aptitudini
fundamentale care nu ţin de teorie sau de
matematică: cea de a-şi masca sentimentele şi
cea de a deduce variantele optime de câştig.
Milioanele de euro puse la bătaie de Loteria
Română nu sunt prea uşor de câştigat.
Şansele de a ghici toate cele 6 numere
norocoase, cumpărând un bilet cu o variantă
simplă, sunt de aproximativ 1 la 14 milioane.
Adică, pentru a exista cu siguranţă un câştigător
la o extragere, ar trebui să joace două treimi din
populaţia României, estimată la 22 milioane de
locuitori, fiecare persoană jucând câte un bilet cu
o combinaţie diferită de numere.
Şansa de a câştiga creşte odată cu
numărul de variante jucate. În cazul marcării a
cel puţin 5 numere, numărul de variante se
calculează matematic după formula matematică
n  (n  1)  (n  2)  (n  3)  (n  4)
1 2  3  4  5 unde n , este
numărul de numere din joc. Aplicând formula de
mai sus pentru n = 8, se poate afla numărul
variantelor jucate într-un sistem de desfăşurare
8  7  6  5  4
 56
completă dă 1  2  3  4  5 de variante.
Un calcul simplu ne arată că 6 numere se
desfăşoară în 6 variante, 9 numere în 126
variante, 10 numere în 252 variante, 11 numere
în 462 variante, 12 numere în 792 de variante şi
cu 35 de numere în 324632 de variante.
Încercaţi calculul pentru 6 din 49 în formula
85
49  (49  1)  (49  2)  (49  3)  (49  4)(49  5)
1 2  3  4  5  6
şi veţi obţine numărul total de variante.
Dar, să trecem la o altă interpretare de a câştiga
în cazul acestor jocuri de noroc.
Din teoria cuantică se ştie că existenţa oricărui
lucru se întâmplă cu o anumită probabilitate,
probabilitate care nu depinde de nimic, aceasta
fiind omniprezentă. De exemplu locaţia unui
electron în jurul nucleului: se poate preciza cu o
probabilitate p0 că la momentul t0 un electron se
afla într-un anumit punct, dar este imposibil să
se spună cu certitudine că el se va află la un
anumit moment t1 într-un anumit loc
(1,1) (2,1) (3,1) (4,1) (5,1) (6,1)
(1,2) (2,2) (3,2) (4,2) (5,2) (6,2)
(1,3) (2,3) (3,3) (4,3) (5,3) (6,3)
(1,4) (2,4) (3,4) (4,4) (5,4) (6,4)
(1,5) (2,5) (3,5) (4,5) (5,5) (6,5)
(1,6) (2,6) (3,6) (4,6) (5,6) (6,6)

De asemenea nu se va putea prognoza


poziţia unui zar în urma aruncării acestuia. Dar
cu siguranţă vom şti că probabilitatea apariţiei
feţei cu 3 puncte va fi 1/6 sau a bilei cu numărul
43 va fi de 1/49.
Să privim experienţa aruncării a 2 zaruri.
În această situaţie vom obţine situaţiile din
figura de mai sus. De data aceasta probabilitatea
apariţiei evenimentului ,,pe cele două zaruri
suma punctelor este 3”, va fi 2/36, adică 1/18,
deci o probabilitate cu mult mai mică. Dacă vom
paria pe ,,apariţia sumei 7” pe cele două zaruri,
atunci vom câştiga cu o probabilitate 6/36, care
este cu mult mai mare ca probabilitatea apariţiei
sumei 3 pe cele două zaruri.
86
TEOREMA LUI BAYES. Se pot prevedea
evenimentele controlabile? Dar pentru liniştea
noastră este util să ştim că totul este deja stabilit
şi că totul este prevăzut dinainte. Dacă cineva ar
putea prezice cu 10 minute varianta câştigătoare
de duminică, atunci îi dau o cafea şi-l rog să vină
cu mine la agenţia Loto Pronosport să mă pună
la curent cu ce va urma.
Teorema lui Bayes. este teorema este rezultatul
dintre distribuţia probabilităţilor condiţionate de
una dintre variabilele aleatoare care
condiţionează o altă variabilă aleatoare, relaţie
cunoscută în teoria probabilităţilor
P( A  B )
P( A | B) 
P( B) . În caz general, pentru
{ A1 , A2 , A3 ,..., An } , Bayes a dat formula cu ajutorul
căreia se poate calcul matematic şansa de
câştig:
P( B | Ai ) P ( Ai ) P( B | Ai ) P( Ai )
P( Ai | B)   n
P( B)
 P( B | Ak ) P ( Ak )
k i , pentru
i  1, n
P(Ai) sunt probabilităţile evenimentelor iniţiale;
P(B|Ai) este probabilitatea evenimentului B
condiţionate de evenimentele Ai;
P(Ai|B) sunt probabilităţile evenimentelor finale
condiţionate de B.
Numerologia alfabetului
1 2 3 4 5 6 7 8 9
A B C D E F G H I
J K L M N O P Q R
S T U V W X Y Z

87
1 1 1 1
FORMULA LUI NIOTH: N s  k    
   tB
k - factor de proporţionalitate
=suma cifrelor din CPN:1590304272646 este
1+5+9+0+3+0+4+2+7+2+6+4+6=49
 = suma cifrelor pentru ora locală a naşterii+ora
siderală(ex: 5h15+ora siderală = …)
 = suma cifrelor numelui şi prenumelui (ex: NIOTH
=5+9+6+2+8=30)
tB = coeficient derivat din teorema lui Bayes

Dacă vom privi toate acestea astrologic,


atunci vom anticipa ce feţe vor apare la
aruncarea celei de a 100-a oară a celor două
zaruri, într-un anume loc, de o anumită persoană
predestinată la un timp specificat şi calculat pe
astrograma jucătorului. Dar în acest caz se poate
spune că evenimentul ,,a câştiga” este
controlabil, adică destinul a fost influenţat prin
influenţa energiilor paranormale. Să vedem care
sunt influenţele care vă invită la o analiză
serioasă decizia de a participa la jocurile de
noroc. Coeficienţii care influenţează destinul de a
câştiga sunt daţi de formula lui Nioth. Factorii
care vor influenţa câştigul sunt de natură
extrasenzorială şi nu poate fi controlat de om.
Putem totuşi influenţa destinul câştigului dacă
vom reuşi să cunoaştem influenţa energiilor
astrale. Putem câştiga de mai multe ori în viaţă,
şi nu numai sume de bani, cum la fel de bine
niciun câştig. Taoate formele de câştig sunt
reversibile la câteva generaţii într-o anumită
ramură genealogică a unei familii.
Ns este valoarea care se obţine prin calculul
formulei cercetătorului L.T. Nioth. Şi dvs. vă
88
puteţi calcula coeficientul Ns folosind tabelul de
mai jos.
k- este un factor de proporţionalitate, pentru
calculul procentului de şansă în formula lui Nioth.
α - suma cifrelor care formează ziua, luna, anul
şi poziţia geografică şi care influenţează destin
persoanei
 - suma cifrelor pentru ora locală a naşterii,
corectată corespunzător cu ora siderală. Ora
iderală este cunoscută numai din calculele şi
tabelele specifice astronomiei.
 - suma cifrelor numelui şi prenumelui, cifre
care corespund misterelor cifrelor şi numerologiei
şi care au fost considerate încă din vremea lui
Pitagora ca fiind baza materială a existenţei
umane.
tB - coeficientul derivat din teorema lui Bayes se
poate calcula folosind cunoştinţele elementare
ale teoriei probabilităţilor, noţiuni care se găsesc
în orice manual şcolar de liceu.

Casele
Prima casă arată personalitatea. Aveţi o mare
capacitate de acţiune, sunteţi generos, hotărât,
perfectibil şi deseori prea autoritar. Sunteţi loial
prietenilor, dar destul de critic şi sarcastic,
crezând în păcate imaginare. Sunteţi dotat cu o
mare putere de clarviziune în diagnosticarea şi
tratamentele bolnavilor.
A doua casă priveşte afacerile financiare, casă
care este controlată de Săgetător şi dominată de
Jupiter. Pe parcursul primei părţi a vieţii veţi
avea de înfruntat destule dificultăţi de ordin
financiar, iar progresele p care le veţi face se vor
datora unor eforturi conştiente şi a unei munci
istovitoare. Investiţiile benefice dacă vă orientaţi
acţiunile în industria şi alimentară.
89
A treia casă priveşte călătoriile şi gândirea. Este
controlată de Capricorn şi dominată de Saturn.
Aveţi o minte inventivă, gândiţi rapid şi acţionaţi
surprinzător, dar sunteţi suspicios, exigent şi
înclinat spre a reproşa oricui, orice.
A patra casă priveşte afacerile domestice. Casa
este controlată de Vărsător şi dominată de
Uranus. Cei născuţi în acest semn muncesc
foarte mult pentru a-şi face o casă cât se poate
de atrăgătoare. Din păcate viaţa va fi tulburată
de părerile prietenilor mai puţin dornici de
reuşita voastră în viaţă.
A cincia casă priveşte sentimentele şi
experienţele amoroase. este controlată de Peşti
şi dominată de Nepun. sunteţi foarte emotiv şi
odată ce aţi dăruit prietenia sinceră cuiva, veţi
rămâne legat de acea persoană atât la bine cât şi
la rău. Aveţi înclinaţii romantice, dar nu sunteţi
destinat să vă întâlniţi dragostea pe care o visaţi
încă din tinereţe.
A şasea casă priveşte sănătatea şi munca. Este
controlată de Berbec şi dominată de Marte. Cu
toate că aveţi o sănătate bună, aveţi dureri de
cap care nu au o etimologie precisă. Pot apare şi
disfuncţii în funcţionarea ficatului şi a stomacului.
Pentru femei este indicat din când în când un
control ginecologic.
A şaptea casă priveşte căsătoria, care este
controlată de Taur şi dominată de Venus. Este
domeniul în care cei născuţi în Scorpion fac
greşeala vieţii lor. Alegeţi-vă partenerul de viaţă
cu atenţie, deoarece sunteţi atraşi puternic
tocmai de cei cu care nu ar trebui să vă legaţi.
Mai bine vă lăsaţi conduşi de intuiţie decât de
aparenţele cărora le daţi importanţă Vă
armonizaţi de minune cu persoanele care au
nativul în Taur.
90
A opta casă priveşte durata vieţii şi calităţile
spirituale, controlată de Gemeni şi dominată de
Mercur. Induce o viaţă schimbătoare, dar lungă
şi prosperă. Sunteţi dotaşi cu un mare
magnetism psihic, cu o intuiţie ieşită din normal
şi, deseori visuri şi interpretări profetice.
A noua casă priveşte călătoriile şi religia,
controlată de Rac şi dominată de Lună. În ceea
ce priveşte credinţa religioasă, sunteţi un pic
prea dogmatic şi sever. Nu daţi dovadă de tact şi
de diplomaţie în afirmaţiile p care le faceţi
referitor la convingerile religioase ale altora,
lucru care vă vor face impopular.
A zecea casă priveşte profesia şi hobby-urile,
controlată de Leu şi dominată de Soare. Aveţi
hotărârea, autocontrolul şi tenacitatea necesare
pentru a reuşi în ceea ce întreprindeţi. Domeniile
de activitate care vă convin sunt medicina,
învăţământul, chirurgia, chimia, avocatura,
fizica, medicina şi astrologia. A unsprezecea
casă priveşte prietenii, controlată de Fecioară şi
dominată de Mercur. Veţi întâmpina destule
greutăţi în găsirea persoanelor care să vă
înţeleagă şi să vă devină prieteni. Sunteţi
respectat şi admirat, dar rareori vă ocupaţi de cei
care ar avea mai mult să vă apropiaţi. Vă plac
oamenii care au simţul umorului, dar în deosebi
cei cu simţul şi talente muzicale. Prietenii
dumneavoastră cei mai buni îi găsiţi în zodiile
Taur, Rac, fecioară şi Capricorn.
A douăsprezecea casă priveşte limitele. Casa
este controlată de Balanţă şi dominată de Venus.
Vă sunteţi cel mai mare duşman, datorită
tendinţei de a-i domina pe alţii şi a obişnuinţei
rele de a amâna la nesfârşit rezolvarea
problemelor.

91
OPHIUCHUS

Este singura zodie care întruchipează un


om real Ophiuchus se regăseşte în cultura
universală sub mai multe nume: Ophiuchus,
Serpentarius, Purtătorul de Şerpi, Aesculapius
etc. Constelaţia a fost menţionată de Eudoxus
(secolul 4 î.Hr.) şi de Aratus, un secol mai târziu.
Constelaţia Ophiuchus este înfăţişată pe hărţile
din antichitate sub forma unui tămăduitor,
purtând un şarpe încolăcit pe trup. Conform
scrierilor unui filosof din secolul al XIII-lea,
Albertus Magnus, Constelaţia întruchipează om
cu un şarpe încolăcit pe trup. Omul ţine cu mâna
dreaptă capul şarpelui, iar cu stânga, coada
acestuia. Imaginea gravată în piatră avea darul
de a proteja de otravă omul muşcat de un animal
otrăvitor sau înghiţea un lichid letal.
Zodia Ophiuchus este legată de legenda
„primului doctor”, Aesculapius. Acesta era un
nemuritor, iniţiat în botanică şi medicină de către
centaurul Chiron. Se spune că zeiţa Athena i-ar fi

92
dat lui Aesculapius două sticluţe cu sângele
Meduzei. Sângele din partea stângă a trupului
Meduzei avea puterea de a reda viaţa. Sângele
din cealaltă parte era otrăvitor.
Potrivit unei alte legende, se spune că
Aesculapius şi-a câştigat renumele de tămăduitor
graţie unui şarpe. Într-o zi, pe când se află în
casa unui prieten, Aesculapius a ucis un şarpe.
Rămase mirat când, deodată, în încăpere intră
un nou şarpe, cu ierburi în gură şi care îl vindecă
pe cel ucis, readucându-l la viaţă. Pentru că era
un cunoscător al puterii tămăduitoare a
plantelor, Aesculapius a început să vindece
oamenii şi să învie morţii, folosind această plantă
mistică, adusă prima dată de şarpe. Mai târziu,
vindecătorul a făcut o călătorie cu Argonauţii în
căutarea Lânii de Aur, practicând în continuare
medicina.
La moartea lui Orion, Aesculapius a vrut
să-i redea acestuia viaţa, însă Pluton, erou
legendar, s-a împotrivit, spunând că regatul său
ar fi în primejdie dacă moartea omului ar fi fost
înlocuită de intervenţiile ştiinţifice, dar Jupiter,
care era de acord cu destinul oamenilor de a
muri, l-a pedepsit pe Aesculapius, ucigându-l.
Cu toate acestea, regele zeilor i-a
recunoscut doctorului talentele şi meritele din
timpul vieţii şi l-a aşezat pe Aesculapius printre
stele, dându-i numele de Ophiuchus - Purtătorul
de Şerpi. Acesta simbolizează sănătatea şi
vindecarea, datorată legăturii cu şarpele, care se
înnoieşte de fiecare dată când îşi leapădă vechea
piele.
OPHIUCUS - interval tropical 2o Săgetator-6o
Capricorn
Sprijinindu-se cu un picior pe Scorpion şi
purtând Şarpele încolăcit în jurul său, Ophiuchus
93
era cunoscut de greci sub numele Aesculap, Zeul
medicinii. Pe tăbliţele antice babiloniene găsim
constelaţia Nutsirda, Prinţul Şarpelui; mai avea
denumirea An-u-gie, Zeul Lumilor Subpământene
şi era analog zeului Sagimu, a cărui ideogramă
reprezenta "gura" sau "a invoca", fiind şi Zeul
Incantaţiilor, cel ce prezida corpurile bolnave sau
neînsufleţite. Arhaicul zodiac lunar "Tabelul celor
30 de stele" conţine a XXV-a zodie Kakkab Mulu-
Bat, Omul Morţii sau Leşul sau Febra. Este
reprezentată de stelele delta şi epsilon Ophiucus
(Yed Posterior şi Yed Prior), situate în mâna
stângă a Purtătorului Şarpelui. La data de 11 VIII
1333 a avut loc o eclipsă de Soare în zona mâinii
stângi a "Omului Morţii". În 4 ani au murit de
foame 6 milioane de chinezi, apoi a izbucnit o
epidemie de ciumă, care gradat s-a mutat către
vest, lovind Europa după 14 ani, omorând o
treime din populaţia ei.
SERPENS - 14o Scorpion – 16o Capricorn
La nord de constelaţiile Balanţa şi
Scorpionul, cu capul îndreptat spre Coroană, se
unduieşte Şarpele, cel încolăcit în jurul lui
Ophiuchus, partea superioară şi coada fiind
ţinute în mâinile sale. Tăbliţe vechi de peste
5000 de ani au inscripţionate pe ele cele 30 de
stele (case lunare) şi cea de-a XXVI-a purta
numele Kakkab-Tsir Ilu Nin-ki-gal, Constelaţia
Şarpelui, Regina Zonelor Celeste. Plinius asocia
această constelaţie cu otrăvurile; Magda
Goebbels prezintă în astrograma natală Soarele
(în eclipsă) în conjuncţie cu steaua Chow,
 Serpentis; împreună cu soţul său, Ministrul
Nazist al Propagandei (care avea Marte conjunct
cu  2 Serpentis) şi-au otrăvit cei 6 copii şi apoi
s-au otrăvit şi ei, în ajunul capitularii Germaniei
Naziste. Masacrul din Guyana, când 909 membri
94
ai Templului Poporului au fost forţaţi să bea
otravă, a avut loc în noiembrie 1978, când
Uranus era conjunct cu  Serpentis şi Soarele
conjunct cu  Serpentis.
HERCULES- 8o Scorpion - 18o Capricorn
Constelaţia Hercule este situată deasupra
Purtătorului Şarpelui; eroul este poziţionat
invers, având capul în apropierea capului lui
Ophiuchus. Cunoscut ca „îngenuncheatul rege
eufrateean” (posibil Gilgamesh), a fost adoptat
de către fenicieni care l-au transformat în Zeu al
Marii, sub numele Melquarth, tot fenician fiind şi
numele sub care a fost adoptat de către greci,
Harekal, Muncitorul, de aici derivând în Herakles.
Astrologi greci timpurii îi mai atribuiau numele
Engonasin, îngenuncheatul sau Eidolon,
Fantoma.
SCORPION- 1o Săgetător - 29o Săgetător
Deasupra Altarului, la picioarele Fecioarei
se află formidabilul Scorpion al Cerurilor, care
strânge cu cleştii săi balanţa justiţiei. Sumerienii
numeau această configuraţie Gir-tab, Apuca şi
Inteapa. Cea de-a XXVII-a casă a arhaicului
zodiac lunar era numită şi Gir-tab-Bat,
Scorpionul Morţii, sau Gir-Anna, Scorpionul
Celest.
Tăbliţa cu cele 30 de stele care a fost
descoperită la Birs-Nimroud (Borsippa) şi care
este datată în jurul anului 3000 î.Hr. spune
despre cea de-a XXVII-a zodie: "Coada
Scorpionului (teta, iota, kapa, lambda, epsilon) -
Zeiţa Ishkara a Mării, Stăpâna a Focului,
Conducătoare a Sacrificiilor". Puternicul
Scorpion, aflat pe cer în opoziţie cu vigurosul şi
fertilul Taur a fost din cele mai vechi timpuri
semnul apropierii iernii, întunericului şi a morţii.
Tăbliţe străvechi aparţinând cultului lui Mitra au
95
gravate pe ele un scorpion care apucă cu cleştii
organele genitale ale unui taur muribund, aici
fiind vorba de castrarea ritualică a Taurului Vieţii.
Caldeenii cunoşteau această zodie sub numele
Vulturul; Patriarhul Abraham considera că astfel
se completează grupul de heruvimi care
prezidează cele patru constelaţii fundamentale:
Leul, Taurul, Omul (Vărsătorul) şi Vulturul. "Când
Sarur şi Sargaz din coada Scorpionului vor
străluci cu putere, armatele akkadiene vor ataca
când Nergal (Marte) va zăbovi în Pabilsag (acul
Scorpionului), un duşman necruţător va năvăli
forţele sălbatice ale inamicului vor măcelări
trupele când Marte va porni din nou prin
Scorpion; este de rău augur" (R. Campbell
Thompson, rapoarte ale magicienilor şi
astrologilor din Ninive şi Babilon, sec. VII î.Hr.)
Grupul zodiacal, care ne influenţează
viaţa, a fost stabilit ca fiind alcătuit din 12 zodii.
Denumirea fiecăreia a fost dată după constelaţiile
pe care le străbate Soarele în mişcarea sa
aparentă de rotaţie în jurul Pământului. Ca
întindere temporală, fiecare zodie corespunde
aproximativ unei luni a anului, când s-a realizat
calendarul. Babilonienii cunoşteau existenta
acestei constelaţii, fiind prea departe de ecliptică
şi care fusese omisă din zodiac. Există 12.5 luni.
Până la ora actuală, zodiacul nu s-a împărţit în
13 sectoare, pentru că nu există 13 luni ale
anului. Oamenii de ştiinţă au tendinţa să
argumenteze că Ophiuchus este o descoperire
recentă pentru a ataca astrologia.
În astrologia siderală Ophiuchus este
asociată cu constelaţia Scorpionului care
globalizează şi calităţile lui Ophiuchus.
Ophiuchus - Purtătorul de şerpi este o
zodie a unei vechi constelaţii, care îmbină mitul
96
cu realitatea istorică. Cea de-a treisprezecea
zodie, Ophiuchus, ne aduce în atenţie portretul
omului desăvârşit, savant şi profund cunoscător
al lumii nevăzute.
Zodia este urmarea mişcării Pământului şi
poziţia Soarelui faţă de constelaţii care a deviat
puţin de la traiectoria pe care o avea în urmă cu
3000 de ani (John Shobbrook, observatorul
Siding Spring al Universitatii Nationale din
Australia).
Semn zodiacal este în perioada 29
noiembrie – 17 decembrie, între zodia
Scorpionului şi cea a Săgetătorului (Scorpion: 23
noiembrie - 29 noiembrie şi Săgetător: 17
decembrie - 20 ianuarie). Astfel, cei născuţi între
29 noiembrie şi 17 decembrie sunt în zodia
Ophiuchus.
Ophiuchus este singura zodie care
întruchipează un om real şi care se regăseşte în
cultura universală sub mai multe nume:
Ophiuchus, Serpentarius, Purtătorul de şerpi,
Aesculapius Asclepios) etc. Constelaţia a fost
menţionată de Eudoxus (secolul 4 î.Hr.) şi de
Aratus, un secol mai târziu.
Ophiuchus este singurul semn zodiacal al
cărui nume ne trimite la o persoană care a
existat în realitate. Este vorba despre Imhotep,
care a trăit în secolul 27 î.Hr. şi considerat primul
arhitect şi fizician fiind cunoscut sub numele „cel
care vine în pace”. Doctor, scrib, preot, poet,
astrolog, prim-ministru, Imhotep este primul
arhitect despre care se ştie că a construit
piramide în Egipt. Printre lucrările lui cele mai
cunoscute se numără textele medicale. Una
dintre reprezentările lui Imhotep a fost redată
prin simbolul şarpelui, care şi astăzi este folosit
în arta vindecării. Imhotep a ajuns sa fie venerat
97
şi în Grecia, unde populaţia l-a identificat cu zeul
medicinii, Aesculapius (Asclepios). Ptolemeu a
menţionat existenţa lui Ophiuchus ca una dintre
cele 48 de constelaţii.
Zodia Ophiuchus este legată de legenda
„primului doctor”, Aesculapius. Acesta era un
nemuritor, iniţiat de zei în botanică şi medicină
de către centaurul Chiron. Se spune ca zeiţa
Athena i-ar fi dat lui Aesculapius două sticluţe cu
sângele Meduzei. Cel din partea stângă a trupului
Meduzei cu puterea de a reda viaţa, iar cel din
stânga otrăvitor.
Potrivit unei alte legende, se spune că
Aesculapius şi-a câştigat renumele de tămăduitor
graţie unui şarpe. Într-o zi, pe când se afla în
casa unui prieten, Aesculapius a ucis un şarpe.
Rămase mirat când, deodată, în încăpere intra
un nou şarpe, cu ierburi în gură şi care îl vindeca
pe cel ucis, readucându-l la viaţă. Pentru ca era
un cunoscător a puterii tămăduitoare plantelor,
Aesculapius a început să vindece oamenii şi să
învie morţii, folosind aceasta plantă, adusă de
şarpe. Unde este oare această plantă acum
pe Terra?
La moartea lui Orion, Aesculapius a vrut
să-i redea acestuia viaţa, însă Pluton, s-a
împotrivit, spunând că regatul său ar fi în
primejdie dacă sfârşitul normal al oamenilor,
moartea, ar fi înlocuit de intervenţiile oamenilor
de ştiinţa. Jupiter, care era de acord cu destinul
oamenilor de a muri la un moment dat, l-a
pedepsit pe Aesculapius. Cu toate acestea,
regele zeilor i-a recunoscut talentele şi meritele
din timpul vieţii şi l-a aşezat pe Aesculapius
printre stele, dându-i numele de Ophiuchus -
Purtătorul de Şerpi, simbolizând vindecarea în
simbolistica generală ca fiind imaginea renaşterii.
98
Conform scrierilor unui filosof din secolul
al XIII-lea, Albertus Magnus, Constelaţia
Serpentarius întruchipează om cu un şarpe
încolăcit pe trup. Omul ţine cu mâna dreaptă
capul şarpelui, iar cu stânga, coada acestuia.
Imaginea gravată în piatră avea darul de a
proteja de otravă, indiferent că omul era muşcat
de un animal otrăvitor sau înghiţea un lichid
letal.
Se spune despre persoanele născute sub
semnul Ophiuchus ca au înţelepciune şi spirit de
geniu, iar principalul lor scop este să aducă pace
omenirii şi să vindece pe cei în suferinţă. Este
singura zodie care întruchipează un om real
Ophiuchus se regăseşte în cultura universală sub
mai multe nume: Ophiuchus, Serpentarius,
Purtătorul de Şerpi, Aesculapius etc. Constelaţia
a fost menţionată de Eudoxus (secolul 4 î.Hr.) şi
de Aratus, un secol mai târziu. Constelaţia
Ophiuchus este înfăţişată pe hărţile din
antichitate sub forma unui tămăduitor, purtând
un şarpe încolăcit pe trup. Conform scrierilor
unui filosof din secolul al XIII-lea, Albertus
Magnus, Constelaţia întruchipează om cu un
şarpe încolăcit pe trup. Omul ţine cu mâna
dreaptă capul şarpelui, iar cu stânga, coada
acestuia. Imaginea gravată în piatră avea darul
de a proteja de otravă omul muşcat de un animal
otrăvitor sau înghiţea un lichid letal.
Zodia Ophiuchus este legată de legenda
„primului doctor”, Aesculapius. Acesta era un
nemuritor, iniţiat în botanică şi medicină de către
centaurul Chiron. Se spune că zeiţa Athena i-ar fi
dat lui Aesculapius două sticluţe cu sângele
Meduzei. Sângele din partea stângă a trupului
Meduzei avea puterea de a reda viaţa. Sângele
din cealaltă parte era otrăvitor.
99
Potrivit unei alte legende, se spune că
Aesculapius şi-a câştigat renumele de tămăduitor
graţie unui şarpe. Într-o zi, pe când se află în
casa unui prieten, Aesculapius a ucis un şarpe.
Rămase mirat când, deodată, în încăpere intră
un nou şarpe, cu ierburi în gură şi care îl vindecă
pe cel ucis, readucându-l la viaţă. Pentru că era
un cunoscător al puterii tămăduitoare a
plantelor, Aesculapius a început să vindece
oamenii şi să învie morţii, folosind această plantă
mistică, adusă prima dată de şarpe. Mai târziu,
vindecătorul a făcut o călătorie cu Argonauţii în
căutarea Lânii de Aur, practicând în continuare
medicina.
La moartea lui Orion, Aesculapius a vrut
să-i redea acestuia viaţa, însă Pluton, erou
legendar, s-a împotrivit, spunând că regatul său
ar fi în primejdie dacă moartea omului ar fi fost
înlocuită de intervenţiile ştiinţifice, dar Jupiter,
care era de acord cu destinul oamenilor de a
muri, l-a pedepsit pe Aesculapius, ucigându-l.
Cu toate acestea, regele zeilor i-a
recunoscut doctorului talentele şi meritele din
timpul vieţii şi l-a aşezat pe Aesculapius printre
stele, dându-i numele de Ophiuchus - Purtătorul
de Şerpi. Acesta simbolizează sănătatea şi
vindecarea, datorată legăturii cu şarpele, care se
înnoieşte de fiecare dată când îşi leapădă vechea
piele.
OPHIUCUS - interval tropical 2o Săgetator-6o
Capricorn
Sprijinindu-se cu un picior pe Scorpion şi
purtând Şarpele încolăcit în jurul său, Ophiuchus
era cunoscut de greci sub numele Aesculap, Zeul
medicinii. Pe tăbliţele antice babiloniene găsim
constelaţia Nutsirda, Prinţul Şarpelui; mai avea
denumirea An-u-gie, Zeul Lumilor Subpământene
100
şi era analog zeului Sagimu, a cărui ideogramă
reprezenta "gura" sau "a invoca", fiind şi Zeul
Incantaţiilor, cel ce prezida corpurile bolnave sau
neînsufleţite. Arhaicul zodiac lunar "Tabelul celor
30 de stele" conţine a XXV-a zodie Kakkab Mulu-
Bat, Omul Morţii sau Leşul sau Febra. Este
reprezentată de stelele delta şi epsilon Ophiucus
(Yed Posterior şi Yed Prior), situate în mâna
stângă a Purtătorului Şarpelui. La data de 11 VIII
1333 a avut loc o eclipsă de Soare în zona mâinii
stângi a "Omului Morţii". În 4 ani au murit de
foame 6 milioane de chinezi, apoi a izbucnit o
epidemie de ciumă, care gradat s-a mutat către
vest, lovind Europa după 14 ani, omorând o
treime din populaţia ei.
SERPENS - 14o Scorpion – 16o Capricorn
La nord de constelaţiile Balanţa şi
Scorpionul, cu capul îndreptat spre Coroană, se
unduieşte Şarpele, cel încolăcit în jurul lui
Ophiuchus, partea superioară şi coada fiind
ţinute în mâinile sale. Tăbliţe vechi de peste
5000 de ani au inscripţionate pe ele cele 30 de
stele (case lunare) şi cea de-a XXVI-a purta
numele Kakkab-Tsir Ilu Nin-ki-gal, Constelaţia
Şarpelui, Regina Zonelor Celeste. Plinius asocia
această constelaţie cu otrăvurile; Magda
Goebbels prezintă în astrograma natală Soarele
(în eclipsă) în conjuncţie cu steaua Chow,
 Serpentis; împreună cu soţul său, Ministrul
Nazist al Propagandei (care avea Marte conjunct
cu  2 Serpentis) şi-au otrăvit cei 6 copii şi apoi
s-au otrăvit şi ei, în ajunul capitularii Germaniei
Naziste. Masacrul din Guyana, când 909 membri
ai Templului Poporului au fost forţaţi să bea
otravă, a avut loc în noiembrie 1978, când

101
Uranus era conjunct cu  Serpentis şi Soarele
conjunct cu  Serpentis.
SCORPION- 1o Săgetător - 29o Săgetător
Deasupra Altarului, la picioarele Fecioarei
se află formidabilul Scorpion al Cerurilor, care
strânge cu cleştii săi balanţa justiţiei. Sumerienii
numeau această configuraţie Gir-tab, Apuca şi
Inteapa. Cea de-a XXVII-a casă a arhaicului
zodiac lunar era numită şi Gir-tab-Bat,
Scorpionul Morţii, sau Gir-Anna, Scorpionul
Celest. Tăbliţa cu cele 30 de stele care a fost
descoperită la Birs-Nimroud (Borsippa) şi care
este datată în jurul anului 3000 î.Hr. spune
despre cea de-a XXVII-a zodie: „Coada
Scorpionului (teta, iota, kapa, lambda, epsilon) -
Zeiţa Ishkara a Mării, Stăpâna a Focului,
Conducătoare a Sacrificiilor”. Tăbliţe străvechi
aparţinând cultului lui Mitra au gravate pe ele un
scorpion care apucă cu cleştii organele genitale
ale unui taur muribund, aici fiind vorba de
castrarea ritualică a Taurului Vieţii. Caldeenii
cunoşteau această zodie sub numele Vulturul;
Patriarhul Abraham considera că astfel se
completează grupul de heruvimi care prezidează
cele patru constelaţii fundamentale: Leul, Taurul,
Omul (Vărsătorul) şi Vulturul. "Când Sarur şi
Sargaz din coada Scorpionului vor străluci cu
putere, armatele akkadiene vor ataca când
Nergal (Marte) va zăbovi în Pabilsag (acul
Scorpionului), un duşman necruţător va năvăli
forţele sălbatice ale inamicului vor măcelări
trupele când Marte va porni din nou prin
Scorpion; este de rău augur" (R. Campbell
Thompson, rapoarte ale magicienilor şi
astrologilor din Ninive şi Babilon, sec. VII î.Hr.)

102
CALCULUL ASCENDENTULUI

Timpul sideral
Calcularea orei siderale.
Se va lua în consideraţie ora siderală, care
adunată la ora naşteri persoanei dă un rezultat
care se transformă în cazul când sunt depăşite
24 ore sau 60 minute.
După ce aflăm ora GMT adăugăm ora
siderală care e trecută în dreptul zilei. În cazul în
care rezultatul depăşeşte valoarea 24 (cum va fi
şi în exemplul dat), scădem 24 de ore.
Datorită mişcării de revoluţie a
Pământului, orele pe care le folosim în mod
obişnuit nu sunt întotdeauna corecte din punct
de vedere astronomic. De aceea, astronomii
folosesc timpul sideral, care nu ia în calcul
Soarele, ci alte stele fixe.
O zi siderală durează cât perioada de care
are nevoie Terra pentru o revoluţie şi pentru ca
un punct x (de exemplu meridianul 0) să revină
în dreptul aceleiaşi constelaţii care se afla în acel
punct cu o zi mai devreme. În general, ziua
siderală durează cu patru minute mai puţin decât
ziua solară, pe care o folosim în mod obişnuit.
Pentru realizarea unei astrograme, trebuie
convertită ora solară în oră siderală (OS).
Calcularea orei siderale În toate
efemeridele, ora siderală este calculată în funcţie
de meridianul 0, care trece prin Greenwich. Prin
urmare, înainte de a afla ora siderală, trebuie să
cunoaştem ora meridianului 0, care mai este
cunoscută sub numele Greenwich Mean Time
(GMT) şi Universal Time (UT – uneori prescurtat
UTC, deşi această abreviere este cea pentru
Coordinated Universal Time, care diferă uşor faţă
de GMT).
103
1. Aflarea orei GMT Bucureşti se află la
două ore de Greenwich, deci ora României este
GMT+2. Astfel, dacă la Bucureşti este ora 16.00,
ora GMT va fi 14.00. Pentru a calcula cu
exactitate diferenţa de oră dintre GMT şi locul
unde suntem în prezent, trebuie să cunoaştem
longitudinea localităţii în care ne aflăm. Ca
exemplu, voi lua în calcul localitatea Timişoara,
unde vom considera că este acum ora 15.00.
Acum, trebuie să aflăm diferenţa în minute faţă
de meridianul 0. Pentru a face acest lucru,
înmulţim gradele longitudinii cu 4. Adăugăm
acestei sume minutele indicate în tabel, în
dreptul longitudinii. Suma obţinută va fi apoi
împărţită la 60, pentru a afla diferenţa în ore (o
oră având 60 de minute). Calcul pentru exemplul
dat mai sus: După ce aflăm diferenţa, ea va
trebui scăzută sau adăugată, pentru a afla ora
GMT. Pentru localităţile aflate la est de
Greenwich (cum e cazul Timişoarei), valoarea se
scade din ora locală. Dacă oraşul pentru care
calculăm se află la vest de Greenwich, suma
trebuie adăugată. Prin urmare: Atenţie: atunci
când calculăm ora GMT pentru a afla ora
siderală, avem întotdeauna în vedere ora de
iarnă. Dacă facem calculul în timpul verii, ora
GMT pe care o vom folosi este cu o unitate mai
mică. Respectiv: ora 13.23 folosită în exemplul
de mai sus va deveni ora 12.23. În România, ora
de vară a fost introdusă în anul 1932 şi a
funcţionat până în 1943, când a fost suspendată.
În 1979, a fost reintrodusă.
2. Calcularea orei siderale. Pentru a
calcula ora siderală, avem nevoie din nou de
efemeride. În tabele găsim ora siderală pentru
fiecare zi, atunci când la Greenwich este ora
00h00 la prânz, deci ora 12h00. Există şi unele
104
efemeride care folosesc ora 00.00 noaptea
(midnight ephemeris), dar cele mai multe indică
ora siderală calculată la ora prânzului. Fiecare an
„astrologic” (1 ianuarie, ora 12h00m GMT)
începe la o altă oră siderală, dar în general este
vorba de ora 06h40 (+/- câteva minute). Anii
bisecţi reprezintă o problemă în plus, de aceea
este cu atât mai important să avem în faţă
efemeridele pentru fiecare an în parte. Mai jos,
găsiţi un tabel cu valori aproximative ale orei
siderale. După cum scriam mai sus, orele diferă
de la an la an, dar – în lipsa efemeridelor cu
orele exacte – poate fi folosit acest tabel. Pentru
a înţelege mai bine: ora trecută în dreptul unei
anumite zile este ora siderală în momentul în
care ora GMT este 12h00m (la prânz). Astfel,
dacă o persoană s-a născut în 1 ianuarie, la ora
12h00 GMT, ora siderală a naşterii va fi 6.40.
Longitudine: 23o10’ Vest
Locul naşterii: Timişoara: Latitudine: 45o15’ Nord
Diferenţa GMT pentru România este de 2h sau
3h în perioada orei de vară.
Data naşterii: 2.04.1949
Ora naşterii: 5h00min+Timpul sideral este de
12h39min =17h39min
Ascendentul se caută în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 1 pentru căutarea orei siderale
ziua 01 02 03 04 05 06
1 6.36 8.37 10.32 12.35 14.32 16.35
2 6.39 8.41 10.36 12.39 14.36 16.42
3 6.43 8.45 10.39 12.43 14.40 16.46
4 6.47 8.49 10.43 12.47 14.44 16.50
5 6.51 8.53 10.47 12.51 14.48 16.54
6 6.55 8.57 10.51 12.54 14.52 16.58
7 7.00 9.01 10.55 12.57 14.56 17.02
8 7.03 9.05 11.00 13.01 15.00 17.06
9 7.07 9.09 11.04 13.06 15.04 17.10

105
10 7.14 9.19 11.14 13.14 15.09 17.15
11 7.16 9.22 11.17 13.17 15.17 17.23
12 7.20 9.23 11.18 13.20 15.20 17.26
13 7.22 9.25 11.20 13.21 15.23 17.29
14 7.25 9.28 11.23 13.24 15.24 17.30
15 7.28 9.33 11.26 13.27 15.27 17.33
16 7.34 9.41 11.32 13.32 15.30 17.36
17 7.37 9.43 11.25 13.36 15.35 17.41
18 7.42 9.46 11.41 13.42 15.38 17.44
19 7.46 9.50 11.44 13.46 15.44 17.50
20 7.51 9.53 11.47 13.49 15.48 17.54
21 5.54 9.57 11.53 13.51 15.51 17.57
22 7.59 9.59 12.00 13.57 15.53 17.59.
23 8.03 10.03 12.04 14.01 15.59 18.05
24 8.03 10.08 12.07 14.06 16.03 18.09
25 8.11 10.13 12.08 14.10 16.08 18.14
26 8.15 10.17 12.10 14.14 16.12 18.18
27 8.19 10.21 12.14 14.18 16.16 18.22
28 8.23 10.25 12.20 14.22 16.20 18.26
29 8.26 10.29 12.23 14.26 16.24 18.30
30 8.30 12.26 14.29 16.28 18.32
31 8.34 12.30 16.31

Tabelul nr. 2 pentru căutarea orei siderale


ziua 07 08 09. 10. 11 12
1 18.34 20.36 22.38 00.36 02.38 04.37
2 18.37 20.40 22.42 00.40 02.42 04.41
3 18.41 20.44 22.46 00.44 02.46 04.45
4 18.45 20.49 22.51 00.48 02.50 04.50
5 18.48 20.54 22.54 00.54 02.54 04.54
6 18.53 20.56 22.58 00.56 02.58 04.58
7 18.57 20.58 23.02 01.00 03.02 05.00
8 19.01 21.03 23.06 01.05 03.08 05.04
9 19.04 21.07 23.10 01.09 03.12 05.09
10 19.11 21.12 23.14 01.14 03.15 05.13
11 19.12 21.15 23.17 01.18 03.18 05.14
12 19.14 21.16 23.18 01.21 03.21 05.17
13 19.28 21.19 23.22 01.22 03.23 05.20
14 19.22 21.22 23.25 01.25 03.27 05.23
106
15 19.37 21.26 23.29 01.29 03.31 05.27
16 19.30 21.32 23.34 01.32 03.35 05.33
17 19.38 21.36 23.38 01.36 03.40 05.37
18 19.42 21.41 23.42 01.40 03.43 05.40
19 19.46 21.44 23.46 01.44 03.47 05.45
20 19.52 21.48 23.50 01.48 03.50 05.49
21 19.52 21.55 23.57 01.55 03.57 05.56
22 19.57 22.00 23.59 02.00 04.02 06.00
23 20.01 22.03 00.05 02.03 04.05 06.04
24 20.06 22.07 00.09 02.06 04.09 06.08
25 20.09 22.11 00.13 02.11 04.13 06.12
26 20.14 22.15 00.17 02.16 04.18 06.17
27 20.17 22.19 00.22 02.19 04.21 06.20
28 20.22 22.23 00.26 02.23 04.25 06.23
29 20.25 22.26 00.29 o2.27 04.29 06.27
30 20.29 22.30 00.34 02.32 04.333 06.31
31 20.33 22.35 02.36 06.35

ASCENDENT
Berbec: 19h59min - 20h58min
Taur: 20h59min - 22h17min
Gemeni: 22h18min - 00h33min
Rac: 00h34min - 02h39min
Leu: 02h40min - 05h22min
Fecioara: 05h23min - 06h49min
Balanţă: 06h50min - 08h43min
Scorpion: 08h44min - 10h22min
Ophiuchus: 10h22min - 11h31min
Săgetător: 11h32min - 13h59min
Capricorn: 16h00min - 18h50min
Vărsător: 18h51min - 19h59min
Peşti: 18h59min - 20h04min
Vom vedea timpul calculat înainte şi
anume de 17h 39min în tabelul de calculare a
ascendentului. Ora găsită prin calculul precedent
17h 39min ne arată perioada când Capricornul
apare la est (de la 16h00min până la 18h50min),
şi va trebui să căutăm tipul Berbec - Capricorn.
107
”CÂŞTIGURI PROFESIONALE ÎNTR-UN
NOUĂ LOCAŢIE”

BIORITM ZODIACAL
FAVORBIL MEDIU NEFAVORBIL
  
TIP 01 02 03 04 05 06
      
      
      
TIP 07 08 09 10 11 12
      
      
      
LEGENDĂ:  semnifică bioritmul emoţional
 semnifică bioritmul fizic
 semnifică bioritmul intelectual
Problemele cu care va-ţi confruntat până
acum vor continua şi în primele luni ale anului.,
aşa că înarmaţi-vă cu răbdare şi cu multă putere
de muncă. Scorpionii pot reuşi foarte bine în
această perioadă, aducându-vă avantaje
frumoase şi din speculaţii mărunte cu prieteni din
anturaj. În plan familial vă veţi confrunta cu o
serie de neplăceri legate de iubire şi de copiii,
care nu vor putea fi rezolvate prea uşor. Ar
trebui să lăsaţi la o parte încăpăţânarea şi să
demonstraţi ceva mai multă maleabilitate. e de
altă parte ar trebui să evitaţi unele schimbări,
deoarece în scurtă vreme s-ar putea dovedi că
108
aţi greşit enorm. Câştigul neaşteptat, vă poate
aduce însă în situaţia de a lupta mult prea mult
pentru păstrarea prestigiului personal şi chiar
redobândirea imaginii publice şifonate în public.
Odată cu plecarea lui Saturn din Scorpion
urmează eliberarea şi creşte moralul cu multă
energie fizică, iar intenţiile găsesc uşor drumul
către împlinire. Jupiter se află in casa succesului
Scorpionului până departe. Este o poziţie de
şansa şi oportunităţi care conduc la avansare,
onoruri şi succes. Saturn intră în casa banilor
Scorpionului, în care va sta până în decembrie.
Este o poziţie bună, graţie configurării pozitive ar
putea să fie foarte profitabilă. Saturn este un
bun planificator şi organizator, calitaţi care,
aplicate în finanţe duc o creştere a veniturilor şi
o consolidare a averii personale.

Zodia văzută în secolul al XVII-lea:


Cine se va naşte în această zodie va fi
priceput de mari înţelegeri, iubitor de fapte bune
şi un bun tămăduitor. Nu va iubi mâncare şi
băutura multă, iute la minte, înţelept, mândru şi
îndrăzneţ. Cel născut în zodia Scorpiei va fi
mânios, ucigător, vărsător de sânge, nu prea
mincinos şi vorbitor de rău, împlinit în patimi,
viclean şi iubitor de argint. Este iute la sânge,
roşu la faţă şi cu părul aspru, în tot ceasul
gândeşte mult şi ştie să sfătuiască pe alţii. Dintre
cei născuţi sub această zodie vor avea răni
sângeroase pe trupurile lor, vor jura îndată de
fiice lucru şi fără sfială pe tot ce e mai sfânt şi nu
se tem de nimic ce li s-ar întâmpla în urmă. cu
muierile lor vor trăi necontenit în certuri mărunte
şi gâlcevi de nimic. Cu toate acestea, vor avea şi
un oarecare nărav bun. Nu va suferi de boli, dar
va fi pizmaş şi nu va băga în seamă dreptatea.
109
Voi încerca să exemplific printr-un
exemplu o parte din cele scrise în această carte.
În cele ce urmează o fetiţă, pe care o voi numi
„Zâna” s-a născut la data de 28 noiembrie 1970
în zona de nord din Bucureşti, la ora 20h15m.
Astrograma ne spune că „Zâna” este un
nativ din zodia Scorpion-Ophiuchus. Pentru
calculul ascendentului voi căuta ora siderală care
în tabelul de la pagina 109 este 04h25m.
Cunoscând şi ora naşterii, calculăm
20h15min+04h25m=24h40min=00h40m, care
indică că ascendentul în Rac şi descendentul în
Capricorn.
Pentru a întocmi harta horoscopului
nativului „Zâna” este nevoie de astrograma (de
pe internet)

110
Citirea şi interpretarea datelor astronomice
privind poziţionarea planetelor este cu siguranţă
o provocare inteligentă, care necesită o pregătire
ştiinţifică pentru interpretarea matricei
efemeridelor, tranziţiilor, sinastrilor şi epatca.
Aspectul fizic pentru „Zâna”. De obicei
este de statură medie, tendinţă moderată spre
corpolenţă la o vârstă mai înaintată, mers
legănat , robustă la tinereţe, obraji fini şi frumoşi
cu ten nu prea palid, pieptul larg, degetele
mâinilor lungi şi picioare frumoase.
Personalitatea „Zânei” este predominată
de optimism, încredere, agilitate, înclinaţie spre
aventură, francheţe, generozitate, dreptate,
clarviziune medicală, aroganţă, uneori cu
sfidarea superiorilor. Este un nativ atras de
călătorii, sport, zburdălnicie dar uneori din cauza
că se pripeşte risipă lăudăroşenie, speculaţii
financiare. Are o deosebită grijă nu numai pentru
cei apropiaţi, dar fiind o fire sociabilă şi
omenoasă fiind plină de speranţă. „Zâna” are
nevoie de libertate şi independenţă pentru că se
supune cu greu restricţiilor, fiind un nativ
entuziast, idealist, mai tot timpul înclinat să
ignore realitatea. Are dorinţa de a fi originală şi
aspiră la o carieră care să-i pună în valoare
structura mentală deosebită în gândire. Înţelege
în viteză mare toate problemele imediate şi se
cam plictiseşte dacă un superior „bate câmpii”,
încercând să-şi scoată în evidenţă performanţa
lui. „Zâna” este dornică să cunoască cultura,
învaţă cu mare uşurinţă limbile străine,
folosindu-şi imaginaţia în meseria pe care o
iubeşte şi o respectă prin cei care o înconjoară.
Memoria este prodigioasă, dar pe care o mai
foloseşte în scopuri speculative, imaginative
fatasmagorice chiar financiare prin corelaţia
111
plăcerii de a se juca cu cei care se cred prea
„deştepţi”.
Este un nativ posibil dintr-o familie cu mai
mulţi copii, de unde şi marea adaptabilitate de a
se apropia uşor de oameni şi chiar de ai ajuta.
Are relaţii calde cu tata, pe mama având o
posibilă prietenie puţin tensionată datorită
credinţei că în copilărie a fost ţinută din scurt.
Firea sociabilă îi aduce în jur foarte mulţi
prieteni, acceptându-i mult mai mult pe băieţii cu
care leagă colaboratori pe perioade îndelungate.
Cu nativii de acelaşi sex vădeşte o inhibiţie în
relaţiile de amiciţie datorită invidiilor de care are
o respectă şi din partea cărora nu va primi prea
mare ajutor.
„Zâna” are o mare putere de atracţie,
plină de temperament dar se fereşte de legături
sentimentale de lungă durată în prima tinereţe şi
posibil şi la maturitate. Iubeşte cu patimă,
iubirea fiind o pasiune arzătoare, un mister
pentru ea care îi transformă radical sentimentele
pline de posesivitate şi de gelozie în legături
puternice şi de lungă durată. Cu toate că tenta
Scorpion-Ophiuchus este deosebit de senzuală,
„Zâna” afişează o ţinută intelectuală fiind uşor
plictisită dacă interlocutorul nu-i trezeşte un
oarece interes ştiinţific .
Dorinţa de cercetare şi explorare face ca
nativul „Zâna” să fie înclinată spre o formaţie
ştiinţifică şi pentru o meserie în care dragostea
faţă de oameni să-i fie un prim pas spre
îndeplinirea spirituală şi mai puţin financiară. Cu
toate că acceptă unele compromisuri, reuşeşte
să manipuleze anturajul printr-o diplomaţie şi
abilitate numai de nativ ştiută. Are un interes
deosebit faţă de domenii neobişnuite, exotice,
vizionare, fiind înclinat spre literatură, muzică
112
clasică (simfonii), psihologie şi experienţe în
domeniul medical.
Ca meserii pentru „Zâna” sunt posibile
profesii asociate în justiţie, profesor, creşterea
animalelor şi profesiuni legate de contacte
internaţionale. Pentru „Zâna” care este un
Scorpion-Ophiuchus cu ascendent în Rac şi
descendent în Capricorn meseriile în domeniul
medical sunt cele care îi vor aduce cele mai mari
satisfacţii când acţionează în echipa care deţine
secrete profesionale şi strategii ascunse cu
dibăcie.
Dificultăţi şi teste astrale. Trebuie să-şi
controleze imprudenţa, nepăsarea şi să-şi
calmeze bunele intenţii spre ţelurile măreţe dar
uşor realizabile. Sunt posibile atacuri în privinţa
demnităţii personale, nativul „Zâna” se va
confrunta adesea cu rivalitatea, opoziţia,
ostilitatea unor colegi mult mai puţin pregătiţi
ştiinţific. Tinde să-şi asume riscuri şi să se joace
cu ocaziile oficiale de viaţă, având parte de
agresivitate la volanul maşinii, care o va
predispune la incidente.
Sănătatea trebuie controlată şi
supravegheată suprasolicitarea mentală.
Punctele cele mai fragile sunt la sâni, bazin,
picioare, coapse, mai puţin la ficat şi organele
genitale. Posibile probleme cu sarcina şi naşterea
prematură pentru care se recomandă terapii
naturiste şi forme de tratament orientale,
tibetane sau chineze.
Cu ascendentul în Rac, descendentul este
în semnul Capricorn, fiind mai puţin favorabilă
pentru căsătorie. „Zâna” nu se grăbeşte să se
căsătorească, dorindu-şi o relaţie stabilă şi o
situaţie socială foarte bună. Semnul Capricorn pe
descendent indică un partener de viaţă
113
responsabil, matur, ambiţios, autoritar, capabil
să-i asigure ascensiunea în viaţa socială.
Legăturile construite cu atenţie şi agilitate stau
sub un semn foarte bun, deoarece descendentul
indică reuşite stabile, obţinând repede prestigiul
dorit şi hărăzit. Speranţele şi ţelurile se împlinesc
relativ uşor, prin multă muncă şi cu multă trudă
şi răbdare, dar nerealizarea unora vor duce la
frustrări legate de unele ambiţii.

114
115

S-ar putea să vă placă și