POVESTIRI Limbajul inimii: sfânt, tainic, creștinesc, îngeresc, ceresc, duhovnicesc, hristic, dumnezeiesc
educative,instructive
Litera B-Biblia(Sfânta Scriptură, Cuvântul lui Dumnezeu)
ISTORIOARE
informativ-formative
Alfabetul iubirii Învățătura înțelepciunii
„Telefonul veşniciei”
În sala de telefoane a turnului Eiffel din Paris, în timpul
expoziţiei din anul 1890, se găsea o mulţime de oameni, cu
coatele rezemate de o bară de lemn îmbrăcată în catifea, ţinând la
ureche câte un receptor telefonic. Nu trecuseră decât 14 ani de la
descoperirea telefonului de către omul de ştiinţă american
Graham Alexander Bell (1847-1922).
Cei care aveau la ureche receptoarele erau cufundaţi în tăcere,
dar foarte fericiţi, căci telefoanele lor erau puse în legătură cu o
sală de muzică în care cânta o orchestră renumită şi cântăreţi
celebri. Această muzică superbă o auzeau numai ei, iar ceilalţi
vizitatori ai expoziţiei nu auzeau nimic; ba mai mult, aceia nici nu
bănuiau că există aşa ceva.
Dacă ne gândim bine, nu se petrece acelaşi lucru şi cu glasul lui
Dumnezeu? Nu sunt în una şi aceeaşi lume, în aceeaşi localitate,
în aceeaşi casă chiar, oameni care aud glasul lui Dumnezeu şi
oameni care nu-l aud? Nu sunt oameni care aud glasul lui
Dumnezeu în sufletele lor, şi, oameni care-l tăgăduiesc sau îl
resping?
Oare care din ei au dreptate? Convinge-te singur, făcând proba.
Părăseşte traiul egoist, alungă din tine indiferenţa, pune la ureche
telefonul veşniciei, adică tezaurul de cuvinte al Sfintei Scripturi
şi al Sfintei Tradiţii şi vei auzi glasul Mântuitorului, care te
cheamă neîncetat la o viaţă curată, senină, fericită, fără de
sfârşit. Dacă vei urma poruncile Lui, voia Lui cea sfântă și
bună, vei auzi şi numele tău:
„ - Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, ca să moşteniţi
împărăţia cerurilor, pregătită vouă”.
Cuvinte - cheie: Cuvintele Sfintei Scripturi, Sfintei Tradiții –
glasul Mântuitorului Iisus Hristos („telefonul” veșniciei, divin);
I – iubirea (poruncile Lui, voia Lui cea sfântă și bună);
A – ascultare („tăcere”); F – fericire (viață curată, senină, fericită)
Creştinul pe „marea vieţii”
Vaporul când pleacă peste mări şi oceane, pluteşte cu
siguranţă pe calea sa, ca şi cum ar merge pe şine de cale ferată,
deşi nu vede ţărmul timp îndelungat. Cine-l conduce cu atâta
precizie, încât ajunge la ţintă fără greşeală? Siguranţa drumului i-
o dă fie harta, fie busola, fie radarul, fie radioul sau toate la un
loc.
La fel se întâmplă şi cu creştinul cel adevărat. El nu vede cu
ochii ţinta călătoriei lui, dar este încredinţat că va ajunge la ţinta
dorită cu corabia vieţii sale. Cine-l conduce cu atâta precizie, ca
să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu? Are şi el harta, busola şi
radarul său: acestea sunt: Sfânta Scriptură, Credinţa, faptele
bune şi Harul lui Dumnezeu.
Cuvinte – cheie: C – creștinul adevărat („vaporul”) ; V – viața
(„marea”) D – Dumnezeu (”calea” „drum); Î – împărăția lui
Dumnezeu („destinația”, „scopul”, „ținta”, „țărmul”); S – Sfânta
Scriptură („harta”); C – credința creștină („busola); L – lucrarea
omului (faptele bune), lucrarea lui Dumnezeu (harul) („radarul”)
PILDE
cu tâlc moral-creștin
PARABOLE
cu înțeles sufletesc
Școala vieții Calea adevărului
„Testamentul şi moştenirea”
Un om a primit însărcinarea să studieze testamentele şi actele
de moştenire dintr-un oraş. Munca îi părea plictisitoare. Iată însă
că într-o zi a dat peste numele lui într-un testament, prin care i se
lăsa ca moştenire o mare avere. Din acel moment plictiseala îi
pieri şi citea cu plăcere şi atenţie totul.
Şi noi, creştinii ortodocşi, suntem moştenitorii celei mai mari
împărăţii – împărăţia cerurilor. O avere mai mare ca aceasta nici
că există. Iar Testamentul nostru este Sfânta Scriptură.
S-o citim tot timpul şi cu plăcere şi să nu neglijăm niciuna din
condiţiile mântuirii (har, credință, iubire smerită) care trebuie
îndeplinite pentru a intra în stăpânirea moştenirii făgăduite –
împărăţia cerurilor, fericirea şi viaţa veşnică.
Cuvinte – cheie: M – moștenire (împărăția cerurilor, fericirea și
viața veșnică); C – condițiile mântuirii (har, credință, iubire-fapte)
T – Testament (Noul Testament, Evanghelia, Sfânta Scriptură);
Cuvântul lui Dumnezeu – „sămânţa binelui”
Asemănarea Cuvântului lui Dumnezeu (Bibliei, Sfintei
Scripturi) cu sămânţa binelui este tot ce poate fi mai potrivit.
Pune alături o sămânţă şi o piatră scumpă.
Piatra de preţ, fiind mai strălucitoare, va atrage asupra ei mai
multe priviri decât modesta sămânţă.
Pune-le însă pe amândouă în pământ; vei vedea că piatra,
oricât de preţioasă ar fi ea, tot piatră rămâne, pe când sămânţa va
încolţi, va creşte şi va da naştere unei plante, unui pom sau arbore,
care va produce roade gustoase, folositoare.
Întrebarea este şi pentru om aceasta:
Ce este mai important? „Ce ai” adică ce porţi pe tine (la
exterior): blănuri, stofe scumpe, mătăsuri, pietre scumpe etc.
sau ”cum ești” adică ce porţi în tine (in interior): fie fapte bune
fie fapte rele? Viaţă pământească sau Viață Veșnică?
Cuvinte - cheie: C - Cuvântul lui Dumnezeu (Biblia, Sfânta
Scriptură („sămânța binelui”); F – faptele bune („roadele”)
V – viața pământească („piatra” : „bani, blănuri, stofe, mătăsuri”)
V – viața sufletească, veșnică (faptele bune sau rele ale sufletului)
Răscumpărătorul. Salvatorul. Mântuitorul
Într-o piaţă de sclavi din Africa, era spre vânzare şi o tânără
negresă, care-şi aştepta soarta foarte îngrijorată. Ultimul preţ îl
oferise un negustor şi acesta se pregătea s-o ia cu el, dar un
creştin milos, care era de faţă, oferi un preţ mai mare şi
cumpărând-o, îi zise cu milă, dar fericit că o salvase: „Eşti liberă,
du-te unde vrei” şi se depărta de ea, văzându-şi de treburile lui.
Biata negresă nu-şi dădu imediat seama de ceea ce se
întâmplase cu ea, până când cei din jurul ei îi spuseră: „Domnul
acela te-a cumpărat şi ţi-a dăruit libertatea”.
Cu ţipete de bucurie, tânăra alergă după răscumpărătorul ei şi-i
zise, căzându-i în genunchi: „ - Tu eşti răscumpărătorul meu şi
vreau să-ţi slujesc de bună voie toată viaţa mea”.
Şi tu creştine, ai un Binefăcător, Care te-a răscumpărat din robia
păcatului. Lui îi datorezi totul. Cazi în genunchi înaintea
Răscumpărătorului tău Iisus Hristos – şi slujeşte-I Lui toată viaţa
ta.
Cuvinte – cheie: P – păcatul („robia”) ; R – Răscumpărătorul
(Salvatorul – Izbăvitorul - Mântuitorul nostru Iisus Hristos);
F – fapta bună („slujirea” , iubirea de oameni și de Dumnezeu);
F – fericirea („libertatea” sfințeniei)

Sfânta Biserică și Cuvântul lui Dumnezeu
Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:
- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa,
de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl
vedem peste tot.
-Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin
toate, însă priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu
vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la
fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu
mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa
proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului
cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.
“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică
şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor”
(Sfântul Nicodim)
Biblia, cartea pentru toţi oamenii păcătoși
Un om mândru, care se credea fără de păcat, mergând în
vizită la un consătean, văzu pe masa lui Biblia. Atins de păcatul
mândriei că el ar cunoaşte multe, îi zise gazdei:
„ - Cum, tu citeşti Cartea aceasta?!”
„ - Da, spuse acesta, citesc cu mare plăcere de un timp încoace”.
„ - Da, dar Cartea acesta nu-i pentru tine…”.
„ - Ba, tocmai că este pentru mine…”.
„ - Cum aşa?!”
Atunci gazda, care citea Biblia în fiecare săptămână, o deschise la
un loc, unde erau scrise aceste cuvinte:
„ - Domnul Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei
păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu”.
Şi apoi îi mai zise:
„ - Eu sunt păcătos, aşa că această carte este pentru mine, ca
Domnul Iisus să mă ajute să nu mai fiu un păcătos”.
Şi omul mândru se simţi umilit de lecţia pe care i-o dădea
Dumnezeu, prin glasul unui om păcătos, care s-a întors la
credinţă.
Cuvinte – cheie: B – Biblia (Sfânta Scriptură, Cuvântul lui
Dumnezeu); O – om mândru (fără modestie, fără smerenie);
O – om smerit care își cunoaște păcatele și le recunoaște
„Pumnul de noroi” și suferințele vieții
Într-o zi un om păcătos care se întorsese la credinţa
strămoşească şi ducea o viaţă cu adevărat creştinească, vorbea cu
un necredincios, care-i zise:
— Cum aş putea să cred eu ce scrie în Biblie că Dumnezeu a luat
un pumn de noroi şi a făcut din el un om?!
Credinciosul îi zise:
— Dacă nu crezi, uită-te bine la mine; eu n-am fost decât un
„pumn de noroi” prin viaţa păcătoasă pe care am dus-o înainte,
iar după ce Dumnezeu a coborât Harul Său cel Sfânt asupra
mea, am ajuns şi eu om adevărat.
Necredinciosul căzu pe gânduri şi după scurt timp luă calea
Bisericii şi deveni şi el un om adevărat.
Cuvinte – cheie: O – omul (suflet viu și trup din pământ)
O – om adevărat (creștinul curat, sfântul); O – omul păcătos
(„pumnul de noroi”); H – harul lui Dumnezeu (sfințenia, curăția)
Facerea lumii
Pe un drum de munte, s-au întâlnit doi ţărani. Unul dintre ei,
mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:
- Am auzit că mergi des la Biserică şi că te rogi mult. Dar de
unde ştii tu că există Dumnezeu?
Ca şi când nu l-ar fi auzit, celălalt ţăran l-a întrebat la rândul
său:
- Spune-mi, crezi că vitele noastre au fost astăzi la păşune?
- Da, cu siguranţă, priveşte pământul moale, este plin de
urmele lor!
- E, acum priveşte şi tu soarele ce tocmai a răsărit peste dealuri,
priveşte pădurea înverzită din faţa noastră, priveşte-te pe tine şi pe
oamenii din jurul tău! Toate acestea sunt urmele mâinilor lui
Dumnezeu Atotputernicul şi Atotţiitorul. Cum să fi fost făcute
toate acestea, dacă nu din iubirea lui Dumnezeu, şi pentru ce să
le fi făcut El aşa cum sunt dacă nu tot pentru iubire? Mai încape
îndoială?
“Unicul adevăr este iubirea.
Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi
călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura
Creatorului. Iubirea explică lucrul mâinilor Sale”
(Părintele Theoklitos)
Sfânta simplitate. Înțelepciunea inimii.
Un preot de la ţară, mergând cu treburi spre satul vecin, a văzut
o femeie din parohia sa spălându-şi rufele în râu şi, apropiindu-se,
a întrebat-o:
- Duminică, la slujbă, am văzut că nu m-au ascultat toţi cu
atenţie.
Poate am vorbit lucruri prea savante şi mă gândesc, duminica
asta, să vorbesc mai pe înţelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata
ce-ai înţeles din ce-am spus eu la predică?
- Părinte, i-a răspuns cu smerenie femeia, eu n-am multă carte,
dar aş vrea să vă întreb şi eu ceva: vedeţi pânzele ce le spăl eu
acuma? Apa trece prin ele şi le curăţă. Credeţi că au ele habar de
cum le-a curăţat apa? Şi cu toate astea, devin albe şi frumoase. Nu
înţeleg eu, în biserică, tot cuvântul sfinţiei tale, dar simt în suflet
căldura Duhului Sfânt, Care mă curăţeşte de păcat, aşa cum apa
aceasta curăţă pânzele mele.
Tare mulţumit a plecat preotul văzând un om care nu e doar cu
gândul la cele sfinte, ci şi cu sufletul.
“La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-
un anume fel de a gândi” (Christos Yannaras)