Consimţământul - actor important în procedura adopţiei

BOGDAN DUMITRU MOLOMAN

Consilier superior - Compartimentul Autoritate Tutelară

Direcţia Administraţie Publică, Juridic

Primăria municipiului Bistriţa

Le consentement - un acteur important dans la procédure de l’adoption

Résumé
Sans doute, comme dans tout différend, dans la procédure de l’adoption, le consentement a un rôle
important.
Le consentement relatif a l’adoption se réfere a l’accord d’un parent ou d’une personne de renoncer a
l’enfant et de se dégager de tous les droits et obligations a l’égard l’enfant respectif.
La finalité de cette étude, qui ne devient pas du tout évidente par son étendue, compte tenant des
reperes limités et concis qui ont été pris en considération, sera représentée exclusivement par l’analyse
du consentement a l’adoption.
Mots-clés: l’adoption; le consentement a l’adoption; le Code civil roumain.
Consent - an important player in the adoption procedure
Abstract
Undoubtedly, exactly as in each dispute, in the adoption trial as well, the consent occupies an important
place.
Consent, as it relates to adoption, refers to the agreement by a parent or a person to relinquish a child
for adoption and release all rights and duties with respect to that child.
The purpose of this paper, which in no case is highlighted by its scope, given the limited and concise
benchmarks, is represented exclusively by the analysis of the consent of adoption.
Keywords: adoption; consent to adoption; the Romanian Civil Code.

1. Prolegomene (Reglementare. Noţiune. Scop)

Reglementarea acestei instituţii juridice - de o sensibilitate covârşitoare, ce
apare în sistemul nostru juridic sub titulatura "adopţie" - a purtat, întotdeauna şi
pretutindeni, pecetea trăsăturilor caracteristice proprii tipului de societate ale
cărei concepţii şi interese era chemată să le exprime şi să le slujească cu
precădere, ceea ce explică atât varietatea normelor edictate, cât şi varietatea
ţelurilor urmărite prin adopţie, de la o epocă istorică la alta şi de la un popor la
altul1.
1
A. Ionaşcu, M. Mureşan, M.N. Costin, V. Ursa, Filiaţia şi ocrotirea minorilor în dreptul
Republicii Socialiste România, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1980, p. 95.

Actualmente, instituţia adopţiei este reglementată, în dreptul nostru intern,

atât în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil2, în Capitolul III (art. 451-482)
din Titlul III al Cărţii a II-a, care conţine dispoziţii privitoare la rudenie, cât şi în
Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei3.
2
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil , publicată în M. Of. nr. 511 din 24 iulie 2009 şi
ulterior republicată, în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare, în
M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.

3
Republicată în M. Of. nr. 739 din 23 septembrie 2016.

Adopţia4 este reglementată şi de convenţiile internaţionale la care România

este parte, respectiv: Convenţia europeană în materia adopţiei de copii,
încheiată la data de 24 aprilie 1967 la Strasbourg, la care România a aderat prin
Legea nr. 15/19935; Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia
adopţiei internaţionale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, la care ţara noastră a
aderat prin Legea nr. 84/19946; convenţiile de cooperare încheiate de ţara
noastră cu diverse state în materia adopţiei (Italia, Polonia, Republica Moldova,
Republica Cehă).
4
În funcţie de prezenţa elementului de extraneitate, adopţia poate fi una internă sau
una internaţională. Legiuitorul român a definit aceste sintagme în cuprinsul lit. c) şi d)
ale art. 2 din Legea nr. 273/2004 , raportându-se exclusiv la reşedinţa obişnuită a
adoptatului şi a adoptatorului:

"(...) c) adopţie internă - adopţia în care atât adoptatorul sau familia adoptatoare, cât şi
adoptatul au reşedinţa obişnuită în România; d) adopţie internaţională - adopţia în care
adoptatorul sau familia adoptatoare şi copilul ce urmează să fie adoptat au reşedinţa
obişnuită în state diferite, iar, în urma încuviinţării adopţiei, copilul urmează să aibă
aceeaşi reşedinţă obişnuită cu cea a adoptatorului".

Aşadar, adopţia este internă atunci când atât reşedinţa obişnuită a adoptatului, cât şi a
adoptatorului este în România şi internaţională când reşedinţa obişnuită a adoptatului
este în România, iar cea a adoptatorului sau, după caz, a familiei adoptatoare, în
străinătate.

Potrivit art. 60 din Legea nr. 273/2004 , adopţia internaţională a copilului cu reşedinţa
obişnuită în România de către o persoană/familie cu reşedinţa obişnuită în străinătate
poate fi încuviinţată numai pentru copiii care se află în evidenţa Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi numai în următoarele situaţii:

a) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este rudă până la gradul al
patrulea inclusiv cu copilul pentru care a fost încuviinţată deschiderea procedurii
adopţiei;

b) adoptatorul sau unul dintre soţii familiei adoptatoare este şi cetăţean român [în
această situaţie, adopţia este permisă pentru copiii pentru care s-a admis cererea de
deschidere a procedurii adopţiei şi nu a putut fi identificat un adoptator sau o familie
adoptatoare cu reşedinţa obişnuită în România sau una dintre persoanele prevăzute la
lit. a), într-un termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti
prin care s-a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei];

c) adoptatorul este soţ al părintelui firesc al copilului a cărui adopţie se solicită.

Observăm faptul că cetăţenia adoptatului şi cea a adoptatorului nu au nicio consecinţă

asupra catalogării adopţiei ca fiind internă sau internaţională.

Drept urmare, având în vedere definiţiile oferite de legiuitorul român, putem opina că o
adopţie poate fi catalogată drept internă chiar dacă adoptatul şi/sau adoptatorul ori
familia adoptatoare nu au cetăţenia română, însă au reşedinţa obişnuită în România.

5
Convenţia a fost revizuită în data de 27 noiembrie 2008 şi a fost ratificată de România
prin Legea nr. 138/2011 .

6
Publicată în M. Of. nr. 298 din 21 octombrie 1994.

În conformitate cu prevederile art. 451 C. civ., adopţia este "operaţiunea

juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat,
precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului" 7.
7
Conform art. 377 C. civ. peruan: "Por la adopcion el adoptado adquiere la calidad de
hijo del adoptante y deja de pertenecer a su familia consanguinea".

Codul civil peruan poate fi accesat la următoarea adresă web: http://spij.minjus.gob.pe/

notificacion/guias/CODIGO-CIVIL.pdf.
 Pentru o analiză detaliată a definiţiei adopţiei, din perspectiva dreptului peruan, a se
vedea E. Varsi Rospigliosi, Tratado de derecho de familia, t. IV - Derecho de la filiacion,
Gaceta Juridica - Universidad de Lima, Lima, Perú, 2013, p. 498 şi urm.

Potrivit art. 594 C. civ. argentinian: "La adopcion es una institucion juridica que tiene
por objeto proteger el derecho de ninos, ninas y adolescentes a vivir y desarrollarse en
una familia que le procure los cuidados tendientes a satisfacer sus necesidades
afectivas y materiales, cuando éstos no le pueden ser proporcionados por su familia de
origen. La adopcion se otorga solo por sentencia judicial y emplaza al adoptado en el
estado de hijo, conforme con las disposiciones de este Codigo".

A se vedea M. Gonzalez de Vicel, Comentario al art. 594, în M. Herrera, G. Caramelo,

S. Picasso (directores), Codigo Civil y Comercial de la Nacion comentado, t. II, Libro
Segundo - articulos 401 a 723, 1 a ed., Infojus, Ciudad Autonoma de Buenos Aires, 2015,
pp. 350-356 (menţionăm faptul că lucrarea citată poate fi accesată on-line:
http://www.saij.gob.ar/docs-f/codigo-comentado/CCyC_
Nacion_Comentado_Tomo_II.pdf).

Legiuitorul român defineşte adopţia din perspectiva scopului urmărit prin

realizarea acesteia, respectiv al naşterii legăturii de filiaţie civilă între adoptator
şi adoptat, precum şi a legăturilor de rudenie civilă între adoptat şi rudele
adoptatorului, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a
fost încuviinţată (prevederile art. 469 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 470
C. civ.).
Adopţia este astăzi un fenomen social şi juridic internaţional prin care se
asigură copilului lipsit de părinţi sau lipsit de o îngrijire corespunzătoare din
partea acestora integrarea într-o familie, cu un climat de iubire şi înţelegere, în
care acesta să trăiască fără dificultăţi8.
8
O. Mihăilă, Adopţia. Drept român şi drept comparat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2010, p. 17.

Definirea adopţiei nu este o misiune uşoară, deoarece aceasta este o

operaţiune juridică complicată şi, în acelaşi timp, complexă.
În opinia noastră9, adopţia reprezintă o ficţiune juridică ce are drept scop
punerea în valoare a năzuinţei legiuitorului, năzuinţă ce înglobează operaţiunea
sub forma unei manifestări de voinţă a uneia sau mai multor persoane fizice de a
crea noi raporturi juridice de familie, prin integrarea copilului într-un nou mediu
familial şi stabilirea unor relaţii de familie noi, atât într-o viziune morală, cât şi,
cu precădere, într-un sens juridic.
9
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei.
Comentarii pe articole, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2016, p. 29.

Scopul adopţiei este acela de a asigura protecţia intereselor personale

nepatrimoniale şi a celor patrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotire părintească
sau, după caz, de ocrotire corespunzătoare 10. Adopţia trebuie să genereze o
legătură familială aidoma (pe cât posibil) celei biologice, o asemănare a
paternităţii sau maternităţii11.
10
Al. Bacaci, V.C. Dumitrache, C.C. Hageanu, Dreptul familiei în reglementarea Noului
Cod civil , ed. a 7-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 228.

11
P. Miranda, Tratado de Direito Privado, t. IX, Campinas, Săo Paulo, Bookseller, 2000,
p. 224.

Adopţia nu poate fi încuviinţată în interesul exclusiv al adoptatorului, persoana

protejată prin aceasta fiind adoptatul. Însă, în acelaşi timp, nu se poate nega şi
un real interes al adoptatorului, constând în împlinirea sentimentului de a fi
părinte, de a împărţi cu adoptatul viaţa de familie şi de a avea asigurat, la
nevoie, sprijinul necesar12.
12
A se vedea şi I. Albu, I. Reghini, P.A. Szabo, Înfierea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977,
p. 27.

Încuviinţarea adopţiei13 este supusă unor exigenţe dictate de finalitatea

instituţiei, respectiv asigurarea protecţiei alternative a copilului. Cu toate că, la
nivel teoretic, oricine poate deveni părinte firesc, nu orice persoană poate aspira
la statutul de părinte adoptiv 14, ci doar acelea care îndeplinesc cerinţele impuse
de lege15.
13
Pentru detalii privind încuviinţarea adopţiei, a se vedea B.D. Moloman, Discuţii privind
încuviinţarea adopţiei în actuala reglementare, în Acta Universitatis Lucian Blaga,
Iurisprudentia, nr. 2/2017, pp. 112-130.

14
Cum, pe bună dreptate, s-a opinat în literatura de specialitate [E. Florian, "Părintele
vitreg" - un străin de iure (sau de facto)?, în C. Jud. nr. 11/2017, p. 624], în textele
legale, părintele este ori firesc, ori adoptiv, este din căsătorie ori din afara căsătoriei,
niciodată părintele nu este vitreg. Persoana numită popular ca fiind părinte vitreg este
desemnată juridic prin raportare la relaţia dintre acesta şi tatăl sau mama copilului:
soţul părintelui firesc sau al părintelui adoptiv; partenerul de viaţă al părintelui adoptiv.

15
E. Florian, Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiaţia, ed. a 5-a
revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, pp. 464-465.

2. Exigenţele de fond ale adopţiei

Având în vedere faptul că adopţia trebuie să urmărească, în toate cazurile,
exclusiv interesul superior al copilului, legiuitorul a reglementat exigenţele de
fond ale adopţiei în cuprinsul art. 455-468 C. civ. şi al art. 6-17 din Legea nr.
273/2004. Cu toate acestea, norme juridice privitoare la condiţiile de fond ale
adopţiei se regăsesc, explicit sau implicit, şi în alte acte normative interne sau
internaţionale (e.g., Legea nr. 272/2004 cuprinde unele prevederi ce constituie
dreptul comun pentru materia adopţiei, inclusiv condiţiile de fond ale încuviinţării
acesteia; Convenţia europeană în materia adopţiei de copii; Convenţia asupra
protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale - art. 4 şi art. 5;
Convenţia cu privire la drepturile copilului - art. 3 par. 1, art. 12, art. 20
etc.).
Opusul condiţiilor de fond sunt impedimente la adopţie (denumite de doctrină
"condiţii de fond negative"16), respectiv anumite împrejurări de fapt în care se
află adoptatul, adoptatorul/adoptatorii sau alte persoane prevăzute în mod
expres de legiuitor, împrejurări ce contravin cerinţelor legale.
16
În sensul acestei distincţii, a se vedea: I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Tratat de dreptul
familiei, ed. a 8-a revăzută şi completată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 427;
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Adopţia. Protecţia şi promovarea drepturilor copilului, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2005, pp. 24-25.

În sens contrar, a se vedea T. Bodoaşcă, Unele aspecte critice sau controversate în

legislaţia şi doctrina românească din domeniul dreptului familiei, în Dreptul nr. 3/2004,
pp. 111-114.

Codul civil şi Legea nr. 273/2004 tranşează problema distincţiei între

condiţiile de fond şi impedimentele la adopţie. Cum, pe bună dreptate, s-a opinat
în doctrină17, legiuitorul român, referindu-se expressis verbis şi exclusiv la
"condiţiile de fond ale adopţiei", nu oferă temei juridic pentru o posibilă divizare
a cerinţelor legale, după cum acestea sunt formulate pozitiv sau negativ, în
condiţii de fond şi impedimente18.
 17
T. Bodoaşcă, Dreptul familiei, ed. a 3-a, revăzută şi adăugită conform noului Cod
civil , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 628.

18
În literatura juridică actuală, unii autori conservă clasica diviziune a cerinţelor legale
în condiţii de fond şi impedimente: I. Nicolae, Dreptul familiei în context naţional şi în
raporturile de drept internaţional privat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 288; C.
Mareş, Dreptul familiei, ed. a 2-a revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2015,
p. 288; A.R. Motica, Dreptul civil al familiei. Raporturile nepatrimoniale. Curs teoretic şi
practic, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 265; E. Florian, Dreptul familiei..., op.
cit., 2016, p. 465.

Condiţiile de fond sunt cerinţe ale legiuitorului prevăzute sub sancţiunea

nulităţii19, care urmează a fi îndeplinite, după caz, de către adoptat sau
adoptator ori de către ambii, indiferent că sunt formulate pozitiv sau negativ în
textele legale20. Cu toate acestea, unele condiţii de fond pot viza şi alte
persoane, respectiv: părinţii fireşti, tutorele copilului, părintele adoptator al
copilului, soţul persoanei care adoptă.
19
Potrivit art. 480 alin. (1) C. civ. , nerespectarea oricărei condiţii de formă determină,
de asemenea, nulitatea absolută a adopţiei. Pentru o analiză detaliată a dispoziţiilor art.
480 C. civ. , a se vedea B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil . Cartea a II-a -
Despre familie - Art. 258-534. Comentarii, explicaţii şi jurisprudenţă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2016, pp. 657-662.

20
T. Bodoaşcă, Dreptul familiei..., op. cit., p. 628.

Aşa cum s-a opinat în literatura de specialitate recentă 21, condiţiile de fond
reprezintă stări de drept, faţă de care trebuie să se conformeze persoanele
prevăzute de lege pentru ca adopţia să fie considerată valabil încuviinţată.
21
Ibidem.

Analizând dispoziţiile Codului civil şi pe cele ale Legii nr. 273/2004, se

poate stabili că, pentru ca adopţia să fie încuviinţată în mod valabil, este
imperioasă îndeplinirea - cumulativă - a următoarelor condiţii de fond: adoptatul
să fie o persoană fără capacitate deplină de exerciţiu (art. 455 C. civ.); fraţii să
fie adoptaţi de către acelaşi adoptator sau, după caz, de aceeaşi familie
adoptatoare (art. 456 C. civ.); adoptatul şi adoptatorul să nu aibă calitatea de
fraţi (art. 457 C. civ.); persoanele adoptate de acelaşi adoptator/familie
adoptatoare să nu aibă între ele calitatea de soţi sau de foşti soţi (art. 458 C.
civ.); adoptatul să nu aibă faţă de adoptator calitatea de soţ/fost soţ (acelaşi
art. 458 C. civ.); adoptatorul să aibă capacitate deplină de exerciţiu (art. 459 C.
civ.); adoptatorul să nu sufere de boli psihice sau de handicap mintal (art. 459
C. civ.); adoptatorul să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul (art.
460 C. civ.); adoptatorul sau familia adoptatoare să îndeplinească garanţiile
morale şi condiţiile materiale necesare dezvoltării depline şi armonioase a
personalităţii copilului (art. 461 C. civ.; art. 13 din Legea nr. 273/2004);
adoptatul să nu fie adoptat de mai mulţi adoptatori, simultan sau succesiv (art.
462 C. civ.; art. 6 din Legea nr. 273/2004); să existe consimţământul valabil
la adopţie al persoanelor prevăzute de legiuitor (art. 463 C. civ.; art. 9, 14, 15,
16 din Legea nr. 273/2004); adoptatorul să nu fi fost condamnat pentru o
infracţiune contra persoanei sau contra familiei, săvârşită cu intenţie, şi nici
pentru infracţiunea de pornografie infantilă sau infracţiuni privind traficul de
droguri sau precursori (art. 7 din Legea nr. 273/2004); părinţii fireşti ai
copilului să aibă vârsta de cel puţin 14 ani (art. 11 din Legea nr. 273/2004).
În continuarea prezentului opuscul, vom analiza consimţământul la adopţie -
condiţie imperioasă în procedura adopţiei.
 3. Analiza consimţământului la adopţie
Toate exigenţele impuse în mod expres de către legiuitor sunt extrem de
importante în procedura adopţiei, având în vedere finalitatea acesteia, însă, în
optica noastră, condiţia de fond privind consimţământul joacă rolul primordial
într-o atare procedură.
Apariţia rudeniei civile prin adopţie admite, pe de o parte, manifestarea de
voinţă a persoanelor implicate, iar, pe de altă parte, un act al unei autorităţi
administrative sau judiciare22 care să verifice îndeplinirea tuturor condiţiilor
legale şi, în principal, respectarea interesului superior al copilului.
22
Pentru detalii privind procedura adopţiei, a se vedea B.D. Moloman, L.-C. Ureche,
Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., pp. 116-233.

Pe bună dreptate, s-a opinat în doctrina recentă 23 că persoanele care trebuie

să consimtă la adopţie sunt determinate de principalele efecte pe care această
instituţie le generează.
23
C.C. Hageanu, Dreptul familiei şi actele de stare civilă, ed. a 2-a revizuită şi adăugită,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 282.

Aşadar, în conformitate cu dispoziţiile Codului civil - art. 463 -, pentru

încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:
a) părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în
condiţiile legii (3.1);
b) adoptatul care a împlinit 10 ani (3.2);
c) adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia
adoptă împreună (3.3);
d) soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl
pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa (3.4).
În cele ce purced, vom analiza manifestările de voinţă ale persoanelor
chemate să consimtă la adopţie, în ordinea în care sunt stipulate de legiuitor.
3.1. Consimţământul părinţilor fireşti ori, după caz, al tutorelui copilului ai
cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori
puşi sub interdicţie, în condiţiile legii. Părinţii nu pot fi lipsiţi de drepturile şi
îndatoririle părinteşti decât în condiţiile legii şi, de aceea, adopţia, ce presupune
trecerea drepturilor şi îndatoririlor părinteşti de la părintele firesc 24 la adoptator,
trebuie să aibă la bază consimţământul părinţilor fireşti. Chiar şi părintele minor,
în cazul copilului din afara mariajului, poate să-şi exprime valabil
consimţământul la adopţia copilului, nefiind nevoie de reprezentare sau, după
caz, de încuviinţare, deoarece el este titularul ocrotirii părinteşti.
24
Prin sintagma "părinte firesc", potrivit art. 2 lit. n) din Legea nr. 273/2004 , se înţelege
persoana faţă de care copilul are stabilită filiaţia firească, în condiţiile legii. Trimiterile
la condiţiile legii, din cuprinsul textului legal anterior menţionat, au în vedere dispoziţiile
art. 408 şi urm. C. civ. , care reglementează filiaţia.

În situaţiile în care unul dintre părinţii fireşti este necunoscut, decedat,

declarat mort în condiţiile legii sau se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-
şi manifesta voinţa25, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător [alin. (1)
al art. 464 C. civ.].
25
Imposibilitatea manifestării voinţei poate fi determinată şi de lipsa discernământului.
 Părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li
s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a
consimţi la adopţia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită
autoritatea părintească este şi el obligatoriu [alin. (2) al art. 464 C. civ.].
Consimţământul părinţilor fireşti este cerut doar în cazul adopţiei unui minor,
nefiind necesar în situaţia adopţiei persoanei majore, a copilului care, prin
perfectarea mariajului, a dobândit capacitate deplină de exerciţiu sau a minorului
căruia i s-a recunoscut, în condiţiile art. 40 C. civ., capacitate deplină de
exerciţiu.
De asemenea, având în vedere dispoziţiile alin. (3) al art. 464 C. civ.,
consimţământul părinţilor fireşti nu mai este necesar în cazul adopţiei aceluiaşi
copil de către soţul persoanei adoptatoare.
Potrivit indicaţiilor din art. 463 alin. (1) lit. a) C. civ., consimţământul
tutorelui26 se cere în subsidiar, atunci când ambii părinţi sunt, după caz,
decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie
judecătorească.
26
Aşa cum putem observa, legiuitorul utilizează termenul "tutore", omiţând situaţia în
care pot fi "tutori" ai copilului "soţul şi soţia" împreună. O astfel de situaţie poate genera
interpretări diferite în practica judecătorească, mai ales în cazul în care unul dintre soţi
se află în imposibilitate de a-şi exprima consimţământul.

În practica judecătorească recentă s-a reţinut faptul că dispoziţiile privitoare

la cerinţa consimţământului tutorelui nu pot fi extinse asupra curatorului 27 şi nici
a directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului28.
27
C. Ap. Piteşti, s. civ., sent. civ. nr. 631/2011, în BCA nr. 8-9/2011.

28
Pentru încheierea unei adopţii, este necesar consimţământul părinţilor fireşti ori, după
caz, al tutorelui copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi
morţi sau dispăruţi ori puşi sub interdicţie, în condiţiile legii, iar potrivit dispoziţiilor art.
464 alin. (2) C. civ. , părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori
cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a
consimţi la adopţia copilului. În situaţia în care unul dintre părinţii fireşti este
necunoscut, mort, declarat mort, precum şi dacă se află, din orice motiv, în
imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este
îndestulător. Când ambii părinţi se află în una dintre aceste situaţii, adopţia se poate
încheia fără consimţământul lor. Prin urmare, faţă de dispoziţiile legale sus-menţionate
şi faţă de dispoziţiile Legii nr. 272/2004 şi ale Legii nr. 273/2004 , dreptul de a consimţi
la adopţia copilului nu aparţine directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţia copilului. Consimţământul părinţilor fireşti la adopţie nu poate fi
suplinit decât de tutorele copilului şi numai în situaţia special prevăzută de art. 463 alin.
(1) lit. a) C. civ. , situaţie ce trebuie dovedită în fiecare cauză în parte. Capătul de
cerere privind delegarea în favoarea directorului executiv al Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin a dreptului de a consimţi la
adopţia copilului în cauză urmează a fi respins (T. Caraş-Severin, s. I civ., sent. civ. nr.
404/2016, sent. civ. nr. 334/2016, sent. civ. nr. 309/2016, sent. civ. nr. 286/2016, sent.
civ. nr. 263/2016, sent. civ. nr. 241/2016, sent. civ. nr. 212/2016, toate disponibile pe
www.idrept.ro).

a) Natura juridică a dreptului părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului

lor
În literatura de specialitate nu există un punct de vedere unanim privind
problematica determinării naturii juridice a dreptului părinţilor fireşti de a
consimţi la adopţia copilului lor.
Într-o primă opinie29, dreptul părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului
lor este un drept părintesc, o manifestare a ocrotirii părinteşti.
 29
E.A. Barasch, I. Nestor, S. Zilberstein, Ocrotirea părintească (Drepturile şi îndatoririle
părinţilor faţă de copiii minori), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960, pp. 168-169; I. Albu,
Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, pp. 272-273.

Într-o altă opinie30, manifestarea de voinţă a părintelui firesc în legătură cu

adopţia copilului este exclusiv una dintre condiţiile de fond ale operaţiunii juridice
a adopţiei, cu mai puţină greutate decât consimţământul copilului care a împlinit
10 ani, fiind avut în vedere faptul că, în mod excepţional, instanţa poate trece
peste refuzul părinţilor de a-şi da consimţământul la adopţie, dacă apreciază că
opunerea lor este abuzivă, iar adopţia ar fi în interesul superior al copilului.
30
E. Florian, Protecţia drepturilor copilului, ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p.
175.

Totodată, s-a mai reliefat în doctrină31 şi faptul că fundamentul dreptului de a

consimţi la adopţia copilului ar fi unul dublu, respectiv responsabilitatea
părintească şi rudenia firească.
31
M. Avram, Filiaţia. Adopţia naţională şi internaţională, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001,
p. 157.

De asemenea, s-a mai opinat în literatura de specialitate 32 că dreptul părinţilor

fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor este unul dintre drepturile ce
alcătuiesc conţinutul ocrotirii părinteşti, făcând parte din categoria drepturilor pe
care le au părinţii cu privire la persoana copilului.
32
A se vedea şi: A.G. Gavrilescu, Drepturile şi obligaţiile părinteşti. Drept român şi
drept comparat, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 103 şi urm.; idem, Dreptul
părinţilor fireşti de a consimţi la adopţia copilului lor, în PR nr. 1/2009, p. 105.

Consimţământul părinţilor fireşti are un rol de o importanţă covârşitoare,

deoarece el are însemnătatea unui abandon total şi definitiv al copilului.
b) Libertatea consimţământului părinţilor sau al tutorelui
Consimţământul este o condiţie de fond esenţială, de validitate şi generală a
oricărui act juridic civil şi reprezintă exteriorizarea hotărârii de a încheia un astfel
de act33.
33
Pentru definiţia consimţământului, a se vedea: O. Ungureanu, Al. Bacaci, C. Turianu,
C. Jugastru, Principii şi instituţii de drept civil, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002, p. 31; A.
Hurbean, Viciile de consimţământ, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 40; M. Fodor, S.
Popa, Drept civil. Teoria generală. Persoanele, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017,
p. 117; I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, Introducere în dreptul civil, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 479 şi urm.

În conformitate cu prevederile art. 465 C. civ., "Părinţii fireşti ai copilului sau,

după caz, tutorele trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat şi
numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor
adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia
sa de origine".
Aşadar, consimţământul părinţilor fireşti34 sau, după caz, al tutorelui se cere a
fi, cumulativ, informat35, liber36 şi necondiţionat37.
34
E. Florian, Dreptul familiei în reglementarea noului Cod civil , ed. a 4-a, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2011, pp. 252-253.

35
Consimţământul informat presupune o manifestare de voinţă în deplină cunoştinţă de
cauză în ceea ce priveşte efectele încuviinţării adopţiei, îndeosebi pe cele referitoare la
încetarea legăturilor de rudenie firească dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o
parte, şi părinţii fireşti, precum şi rudele acestora, pe de altă parte (alineatul secund al
art. 470 C. civ. ).
 36
Caracterul liber al consimţământului pretinde ca acesta să nu fie alterat prin eroare,
dol sau violenţă, vicii ale voinţei care atrag nulitatea relativă a adopţiei [alin. (1) al art.
479 C. civ. ].

37
Consimţământul la adopţie, în general, al fiecăreia dintre persoanele chemate să se
exprime în legătură cu adopţia, nu este valabil dacă este dat în considerarea promisiunii
sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora (alineatul secund al
art. 463 C. civ. ).

Consimţământul liber, respectiv neviciat, poate proveni, aşa cum s-a opinat şi
în literatura de specialitate 38, numai de la o persoană cu discernământ, respectiv
de la o persoană care are împlinită cel puţin vârsta de 14 ani, având capacitate
de exerciţiu restrânsă. Sunt vicii de consimţământ în această materie: a)
eroarea (esenţială) asupra identităţii adoptatorului; b) dolul39; c) violenţa40.
38
G.C. Frenţiu, Comentarii şi doctrină (art. 465), în Co lectiv, "Noul Cod civil .
Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă. Vol. I. Art. 1-952", Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012,
pp. 692-693.

39
Cum, pe bună dreptate, s-a reliefat în literatura de specialitate (G.C. Frenţiu,
Principalele instituţii ale dreptului civil, ed. a 2-a, revăzută şi adăugită conform noului
Cod civil , Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 97), dolul (viclenia) constă în
inducerea în eroare a unei persoane, prin folosirea de manopere frauduloase, în scopul
de a o determina să încheie un act juridic, prin omisiunea, în mod fraudulos, de
informare a contractantului asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie

40
Violenţa constă în ameninţarea persoanei cu un rău de natură să-i producă acesteia o
temere care o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violenţa poate fi fizică - atunci când ameninţarea se referă la viaţa, integritatea fizică a
persoanei sau la bunurile sale - şi psihică - în ipoteza în care priveşte onoarea,
reputaţia, sentimentele persoanei. Pentru detalii, a se vedea G.C. Frenţiu, Principalele
instituţii..., op. cit., p. 98.

Consimţământul se exprimă personal numai ulterior informării părinţilor fireşti

asupra consecinţelor adopţiei, respectiv asupra consecinţelor exprimării
consimţământului şi asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia
sa de origine.
Informarea se realizează de către direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului (instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în
subordinea consiliilor judeţene/consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti) în a cărei rază teritorială locuiesc, în fapt, părinţii fireşti ori tutorele,
dacă minorul este lipsit de ocrotire părintească, direcţie care întocmeşte un
raport41 cu privire la modul de consiliere şi informare a părinţilor fireşti sau a
tutorelui.
41
Pentru un model de raport de consiliere şi informare a părinţilor fireşti/tutorelui
anterior exprimării consimţământului la adopţie, a se vedea L.-C. Ureche, B.D.
Moloman, Ghid privind procedura adopţiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 53.

Legiuitorul, în corpul art. 8 din Legea nr. 273/2004, respectiv în cuprinsul

alin. (3), menţionează expres faptul că: "Consimţământul la adopţie nu poate fi
exprimat în locul părinţilor fireşti/tutorelui copilului de către curator, mandatar
sau o altă persoană împuternicită în acest sens". Norma alin. (3) consacră, în
mod indirect, caracterul personal al consimţământului la adopţie, consimţământ
ce trebuie acordat de înşişi părinţii fireşti.
Faţă de caracterul personal al consimţământului la adopţie, este mai mult
decât evident faptul că acesta nu poate interveni prin intermediul altor persoane.
Referitor la sintagma "altă persoană", uzitată anterior, legiuitorul enumeră
categoriile de persoane care, deşi, în situaţii ordinare, s-ar putea subroga voinţei
părinţilor fireşti, într-o atare conjunctură, au instituită o prohibiţie legală de a se
substitui consimţământului acestora la adopţie. Pe cale de consecinţă,
încuviinţarea adopţiei din perspectiva părinţilor fireşti nu poate izvorî decât din
interiorul acestor entităţi, ei nefiind îndrituiţi în ipoteza particulară a adopţiei de
a-şi transfera atribuţia încuviinţării înfierii42.
42
G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 761.

În pofida reglementării caracterului personal al consimţământului la adopţie,

natura acestuia nu poate să îmbrace formă de absolut, trebuind să fie
relativizată în funcţie de circumstanţele faptice existente de la speţă la speţă.
Astfel, de o manieră concisă, alin. (4) al art. 8 din Legea nr. 273/200443
creionează situaţia particulară în care unul sau ambii părinţi sunt imposibil de
găsit pentru a-şi exprima voinţa. Simpla afirmaţie a imposibilităţii reperării
acestora nu poate, prin ea însăşi, să conducă la aplicabilitatea acestei norme
legale, textul art. 8 alin. (4) din Legea nr. 273/2004 fiind incident exclusiv în
circumstanţa în care se poate proba că au existat intervenţii îndestulătoare,
ferme şi obiective, legate de încercarea identificării părinţilor în sensul de a-şi
expune perspectiva referitoare la adopţie. Şi cu această ocazie, viziunea
legiuitorului a fost suficient de cuprinzătoare, raportat la faptul că înglobează
cele două premise susceptibile de a fi incidente în cauză. Astfel, în conjunctura
absenţei unui singur părinte, se apreciază, în mod judicios, din punctul nostru de
vedere, că voinţa celuilalt părinte este suficientă pentru a se proceda la
perfectarea adopţiei propriului copil. De cealaltă parte, se indică şi soluţia demnă
de urmat în circumstanţa absenţei ambilor părinţi care, în ciuda acţiunilor
întreprinse, nu pot fi găsiţi. Aceasta se circumscrie ideii în concordanţă cu care,
într-o situaţie de acest gen, se dă eficienţă încheierii adopţiei în absenţa
consimţământului părinţilor fireşti44.
43
Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 273/2004 are următorul conţinut: "În mod excepţional, în
situaţia în care unul dintre părinţii fireşti, deşi au fost realizate demersuri suficiente, nu
a putut fi găsit pentru exprimarea consimţământului, consimţământul celuilalt părinte
este îndestulător. Când ambii părinţi se află în această situaţie, adopţia se poate
încheia fără consimţământul lor".

44
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 97.

Privitor la locul în care instanţa de judecată este îndrituită să obţină

consimţământul părintelui la adopţie, legiuitorul - în cuprinsul art. 8 alin. (5) din
Legea nr. 273/200445 - a optat pentru o manieră indirectă, prin metoda
deducţiei, de a se identifica locaţia unde se poate lua act de poziţia părintelui
firesc cu privire la adopţie.
45
Art. 8 alin. (5) din Legea nr. 273/2004 are următorul conţinut: "Instanţa poate
încuviinţa luarea consimţământului la locuinţa celui chemat să exprime consimţământul,
printr-un judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată să se
prezinte în faţa instanţei".

Deşi din cuprinsul art. 8 din Legea nr. 273/2004 se desprinde oportunitatea
instanţei de a dispune luarea consimţământului părintelui firesc la locuinţa
acestuia, prin intermediul unui judecător delegat, în cazul unei imposibilităţi
obiective de a se prezenta în faţa instanţei, fundamentată pe raţiuni temeinice,
în egală măsură, se poate deduce, per a contrario, că regula generală în privinţa
luării consimţământului din punctul de vedere al locaţiei este cea a prezentării în
faţa instanţelor judecătoreşti competente. Cu toate că legiuitorul a optat pentru
utilizarea sintagmei "motive temeinice", apreciem că, în această ipoteză, nu a
acordat o libertate de apreciere excesivă instanţelor judecătoreşti, întrucât, din
perspectiva noastră, plaja de raţiuni temeinice, într-un atare context, este destul
de limitată, putând fi enumerate, cu titlu exemplificativ, următoarele: paraliziile
şi afecţiunile motorii, vârsta înaintată46, detenţia47.
46
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 97.

47
A.R. Motica, op. cit., p. 268.

Prin alineatul ultim al art. 8 din Legea nr. 273/200448, legiuitorul tranşează o
altă chestiune care ar putea suscita discuţii contradictorii, şi anume aceea a
exprimării consimţământului de către părintele în a cărui privinţă sunt îndeplinite
cumulativ două condiţii. Prima dintre ele constă în faptul că persoana al cărei
consimţământ trebuie luat locuieşte în circumscripţia altei instanţe, pe când
condiţia secundă presupune ca persoana respectivă să fie împiedicată, din
motive temeinice, să se prezinte în faţa instanţei. Aşadar, în situaţia în care sunt
îndeplinite cele două condiţii anterior stipulate, norma legală statuează
obligativitatea ca, în asemenea circumstanţe, să fie luat consimţământul
persoanei prin comisie rogatorie49.
48
Conform art. 8 alin. (6) din Legea nr. 273/2004 , "Persoana care locuieşte în
circumscripţia altei instanţe, în cazurile prevăzute la alin. (5), îşi exprimă
consimţământul prin comisie rogatorie".

49
Sintagma "comisie rogatorie" desemnează instituţia procesuală prin intermediul căreia
o instanţă solicită alteia să îndeplinească în locul său un act judiciar - o măsură de
instrucţie - într-un proces determinat (I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. I, ed.
revăzută, completată şi actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, p. 1005).

Ca atare, consimţământul la adopţie trebuie să fie unul informat, adică dat în

cunoştinţă de cauză sub aspectul tuturor efectelor pe care le produce
încuviinţarea adopţiei50.
50
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil ..., op. cit., p. 632.

Obligaţia de a asigura consilierea şi informarea înaintea exprimării

consimţământului la adopţie îi revine direcţiei în a cărei rază teritorială locuiesc
în fapt părinţii fireşti sau, după caz, tutorele, direcţia realizând şi un raport în
acest sens, raport care se comunică direcţiei de la domiciliul copilului, în termen
de 15 zile lucrătoare de la solicitarea acesteia51.
51
Potrivit art. 5 alin. (2) din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii
(Strasbourg): "Persoanele al căror consimţământ este necesar în vederea adopţiei
trebuie să primească consilierea necesară şi să fie informate corespunzător asupra
consecinţelor consimţământului lor, în special cu privire la menţinerea sau încetarea, ca
urmare a adopţiei, a relaţiei legale dintre copil şi familia de origine a acestuia.
Consimţământul trebuie să fie dat în mod liber, în forma cerută de lege, şi trebuie să fie
exprimat ori consemnat în scris".

Alineatul secund al art. 463 C. civ. prevede, în mod expres, faptul că nu este
valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a
unor foloase52, indiferent de natura acestora. Caracterul necondiţionat al
consimţământului este în deplină concordanţă cu dispoziţiile Convenţiei de la
Strasbourg în materie de adopţie, care instituie obligaţia statelor de a lua măsuri
pentru interzicerea oricărui câştig provenind din încredinţarea unui copil spre
adopţie.
52
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea
drepturilor părinteşti, potrivit art. 107 din Legea nr. 273/2004 , fapta părintelui sau a
 reprezentantului legal al unui copil de a pretinde sau de a primi, pentru sine sau pentru
altul, bani ori alte foloase materiale în scopul adopţiei copilului. De asemenea, fapta
persoanei care, fără drept, intermediază adoptarea unui copil, în scopul obţinerii de
foloase materiale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5
ani.

În cazul în care consimţământul este dat în considerarea promisiunii sau

obţinerii unor foloase, indiferent de natura acestora, sancţiunea - cu toate că nu
este prevăzută de legiuitor în mod expres -este nulitatea absolută pentru
fictivitate53.
53
E. Florian, Comentariu (art. 463), în Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I.
Macovei (coord.), "Noul Cod civil . Comentariu pe articole", Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2012, p. 507.

c) Exprimarea şi revocarea consimţământului

Potrivit art. 466 C. civ., consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti sau,
după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile
de la data naşterii copilului şi poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data
exprimării lui.
Autorii Codului civil stabilesc în cuprinsul primului alineat al art. 466 C. civ.
faptul că doar după trecerea unui termen de 60 de zile de la naşterea copilului
părinţii fireşti sau, după caz, tutorele pot consimţi la adopţie 54. Interesul superior
al copilului a fost raţiunea primordială a legiuitorului atunci când a instituit acest
termen prohibitiv de 60 de zile, deoarece viaţa unui nou-născut, care depinde de
mamă, ar fi pusă în pericol dacă ar fi separat de aceasta imediat după naştere 55.
54
În reglementarea O.U.G. nr. 25/1997 , părinţii fireşti puteau să consimtă la adopţie
numai după trecerea unui termen de 45 de zile de la naşterea copilului [alin. (1) al art.
8].

55
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil ..., op. cit., p. 633.

De asemenea, legiuitorul a avut în vedere, atunci când a ales acest termen, şi

oferirea unui timp părinţilor pentru a analiza consecinţele implicate de
continuarea filiaţiei faţă de copil sau încetarea legăturii de filiaţie.
Potrivit alineatului prim al art. 14 din Legea nr. 273/2004, consimţământul
părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui se dă în faţa instanţei judecătoreşti
odată cu soluţionarea cererii de deschidere a procedurii adopţiei, iar, în faza de
încuviinţare a adopţiei, instanţa poate solicita din nou consimţământul la adopţie
al părinţilor fireşti, dacă există indicii că, după data la care consimţământul a
devenit irevocabil, au intervenit elemente noi, de natură să determine revenirea
asupra consimţământului iniţial [art. 58 alin. (1) teza I din Legea nr.
273/2004]. Analizând aceste dispoziţii legale, în ceea ce ne priveşte,
considerăm că, indubitabil, consimţământul părinţilor fireşti se dă obligatoriu
înainte ca instanţa de judecată să decidă asupra deschiderii procedurii adopţiei
interne şi facultativ înainte ca instanţa să decidă asupra încuviinţării adopţiei 56.
56
Ibidem.

Legiuitorul, în cuprinsul alineatului secund al art. 466 C. civ., dispune, în mod

expres, faptul că revocarea consimţământului este posibilă în termen de 30 de
zile de la data exprimării lui.
3.1.1. Situaţii speciale privind consimţământul părinţilor. Lipsa
consimţământului. În conformitate cu dispoziţiile art. 464 C. civ.: "(1) Dacă unul
dintre părinţii fireşti este necunoscut, mort, declarat mort, precum şi dacă se
află, din orice motiv, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul
celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află în una dintre aceste
situaţii, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor. (2) Părintele sau
părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a aplicat
pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la
adopţia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită autoritatea
părintească este şi el obligatoriu. (3) Persoana căsătorită care a adoptat un copil
trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său. Consimţământul
părinţilor fireşti nu mai este necesar în acest caz".
Legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menţionat, reglementează cazurile
speciale privitoare la consimţământul părinţilor la adopţie. Aşa cum rezultă din
însuşi textul legal, nu este necesar consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti
ai celui care urmează a fi adoptat în următoarele situaţii:
a) aceştia sunt necunoscuţi;
b) sunt decedaţi;
c) sunt declaraţi judecătoreşte morţi57;
57
A se vedea, pentru detalii, în condiţiile noii reglementări a procedurii de declarare a
morţii: C.C. Dinu, Proceduri speciale în noul Cod de procedură civilă, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2013, p. 75 şi urm.; G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod..., op. cit.,
p. 1337 şi urm.; I. Leş (coord.), C. Jugastru, V. Lozneanu, A. Circa, E. Hurubă, S.
Spinei, Tratat de drept procesual civil. Vol. II. Căile de atac. Procedurile speciale.
Executarea silită. Procesul civil internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.
277 şi urm.; M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. III. Căile de atac. Procedurile
speciale, ed. a 2-a, Ed. Solomon, Bucureşti, 2017, p. 439 şi urm.

d) se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa;

e) sunt puşi sub interdicţie judecătorească;
f) se adoptă un copil de soţul persoanei căsătorite care a adoptat deja acel
copil.
Circumstanţierea cazurilor în care consimţământul părintelui sau al părinţilor
fireşti poate să lipsească, la momentul încuviinţării adopţiei, dă expresie
principiului interesului superior al copilului58.
58
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil ..., op. cit., p. 630.

În ceea ce îi priveşte pe părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul

drepturilor părinteşti59 ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părinteşti, legiuitorul le-a păstrat dreptul de a consimţi la adopţia copilului lor.
Prin urmare, consimţământul celui care exercită autoritatea părintească este şi el
obligatoriu.
59
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti reprezintă cea mai drastică sancţiune
care poate interveni în legătură cu exerciţiul drepturilor părinteşti, legiuitorul acordând
acestei situaţii triste care ar putea să intervină o atenţie sporită prin statornicirea într-o
manieră ceva mai detaliată a regimului juridic al decăderii din exerciţiul drepturilor
părinteşti (B.D. Moloman L.-C. Ureche, Răspunderea părinţilor pentru neîndeplinirea
îndatoririlor părinteşti în condiţiile incidenţei Codului civil , în RRDJ nr. 5/2017, p. 175).

De asemenea, este stipulat, în mod expres, faptul că persoana căsătorită care

a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul
său.
3.1.2. Refuzul părinţilor de a-şi da consimţământul. Sub imperiul vechilor
legiuiri, în ipoteza în care părinţii fireşti nu-şi dădeau consimţământul, adopţia
nu se putea perfecta, iar instanţa judecătorească nu putea decide în locul lor.
 Actualmente, legiuitorul român, prin dispoziţiile art. 8 din Legea nr.
273/2004, reglementează situaţiile în care instanţa judecătorească poate
încuviinţa adopţia atunci când lipseşte consimţământul părinţilor fireşti.
Conform alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 273/2004, instanţa judecătorească
poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a
consimţi la adopţia copilului dacă se dovedeşte, prin orice mijloc de probă, că
aceştia refuză în mod abuziv să îşi dea consimţământul la adopţie şi instanţa
apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de
opinia acestuia dată în condiţiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în
această privinţă.
Aşadar, legiuitorul român, prin textul legal anterior redat, reliefează, într-o
oarecare măsură, natura refuzului părinţilor de a-şi da consimţământul la
adopţia descendentului lor, lăsând să se înţeleagă că acesta nu are o valoare
absolută, în sensul în care instanţa de tutelă este îndrituită să surmonteze
refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţie 60.
60
În practică s-a reţinut că faptul că mama minorei nu are în prezent locuinţă proprie şi
nici venituri pentru a se putea ocupa de creşterea şi educarea minorei nu reprezintă
împrejurări excepţionale, pentru a se trece peste consimţământul acesteia şi a
încuviinţa cererea privind deschiderea adopţiei interne (T. Dolj, s. civ., sent. civ. nr.
135/2009, în B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 334).

Aşa cum pe bună dreptate s-a reţinut şi în practica judecătorească 61,

evaluarea refuzului ca având un caracter abuziv trebuie raportată nu numai la
momentul actual, ci la întreaga atitudine a părintelui faţă de minor, până la
momentul naşterii procesului.
61
C. Ap. Craiova, s. I civ., dec. civ. nr. 5/2014, dec. civ. nr. 2/2012, ambele disponibile
pe www.curteadeapelcraiova.eu.

În egală măsură, oportunitatea conferită instanţei în acest context nu poate

interveni în orice condiţii. Pe cale de consecinţă, legiuitorul stipulează anumite
cerinţe ce se impun a fi întrunite pentru ca instanţa să aibă aptitudinea legitimă
de a trece peste refuz.
În primul rând, instanţa de tutelă trebuie să verifice dacă s-a făcut dovada
caracterului abuziv al refuzului consimţământului, cu orice mijloc de probă.
De asemenea, instanţei îi revine obligaţia verificării interesului superior al
copilului în ceea ce priveşte intervenirea eventualei adopţii.
Totodată, instanţa are obligaţia motivării hotărârii în această privinţă, ţinând
seama de criteriile anterioare, dar şi de opinia potenţialului adoptat, pe care îl va
asculta. Apreciem cel puţin bizară opţiunea legiuitorului, care, în cuprinsul
textului art. 8 din Legea nr. 273/2004, evidenţiază o sarcină implicită a
instanţelor judecătoreşti, referitoare la motivarea expresă a hotărârii în privinţa
refuzului abuziv al părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a-şi da
consimţământul la adopţie62. Potrivit prevederilor legale din cuprinsul Codului
de procedură civilă (art. 425), odată cu redactarea hotărârilor judecătoreşti,
instanţa este obligată să se aplece asupra tuturor chestiunilor de fapt şi de drept
invocate de către părţi şi să-şi argumenteze şi motiveze decizia luată 63.
Hotărârile judecătoreşti pot să rămână nemotivate exclusiv în cazurile expres
prevăzute de lege64, regula generală în materie constituind-o motivarea expresă
a tuturor aspectelor de fapt şi de drept invocate de către părţi şi reţinute de
către instanţă. De asemenea, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. pr. civ.,
constituie motiv de casare, printre altele, împrejurarea că hotărârea nu cuprinde
motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei ori pe cele
pentru care s-au înlăturat cererile părţilor65.
62
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 96.

63
Motivarea unei hotărâri are caracter esenţial, întrucât pe baza acesteia părţile cunosc
temeiurile care au format convingerea instanţei în sensul pronunţării soluţiei adoptate.
În acelaşi timp, motivarea permite realizarea controlului judiciar. Motivarea însemnă, de
fapt, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi
abstracte ale unei legi; scopul motivării este acela de a explica măsurile adoptate de
instanţă (G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod..., op. cit., p. 638).

Motivarea trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte
justeţea soluţiei pronunţate (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, Ed. Hamangiu,
Bucureşti, 2015, p. 546).

64
Excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare [e.g., nu se motivează hotărârea dată
asupra strămutării - art. 144 alin. (2) C. pr. civ. - sau hotărârea prin care se pronunţă
divorţul, dacă ambele părţi o cer - art. 927 C. pr. civ. ]. Pentru detalii, a se vedea G.C.
Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod..., op. cit., p. 761.

65
Pentru detalii, a se vedea: G.C. Frenţiu, D.L. Băldean, Noul Cod..., op. cit., pp. 760-
762; G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 644; I. Leş, Noul Cod de procedură civilă.
Comentariu pe articole. Art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, pp. 684-685.

În pofida faptului că, faţă de tehnica legislativă utilizată, nu rezultă, lipsit de

echivoc, că ascultarea potenţialului adoptat în această conjunctură ar fi
imperativă, perspectiva noastră se circumscrie ideii în concordanţă cu care ne
aflăm în prezenţa unei obligativităţi din partea instanţei de a lua poziţia
adoptatului (într-o majoritate covârşitoare a cazurilor, având calitatea de minor)
prin ascultarea acestuia66.
66
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Noul Cod civil ..., op. cit., p. 634.

De asemenea, potrivit alineatului secund al art. 8 din Legea nr. 273/2004,

se poate considera refuz abuziv de a consimţi la adopţie şi situaţia în care, deşi
legal citaţi, părinţii fireşti sau, după caz, tutorele nu se prezintă la două termene
consecutive fixate pentru exprimarea consimţământului.
Aşadar, legiuitorul instituie, ca un caz particular de refuz abuziv de a consimţi
la adopţie, şi ipoteza în care intervine absenţa părinţilor fireşti sau, după caz, al
tutorelui la două termene consecutive fixate pentru exprimarea
consimţământului, faţă de actuala reglementare, care face referire doar la
neprezentarea în mod repetat la termenele fixate, ceea ce poate conferi o
libertate prea mare de apreciere a judecătorului învestit cu judecarea cauzei şi
poate determina o tergiversare semnificativă în soluţionarea cauzelor 67.
67
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 96.

În practica judecătorească recentă s-a decis că, în condiţiile în care părinţii nu

prezintă garanţii materiale şi morale pentru creşterea şi educarea minorului şi,
mai mult, au demonstrat, de-a lungul timpului, un dezinteres accentuat în
privinţa acestuia, refuzul mamei, care a fost legal citată pentru mai multe
termene în faţa instanţei, de a-şi da consimţământul pentru deschiderea
procedurii de adopţie internă în privinţa minorului este unul abuziv 68.
68
T. Galaţi, s. civ., sent. civ. nr. 1128/2014, în B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr.
273/2004 ..., op. cit., p. 329.
 Un alt caz în care instanţa judecătorească a reţinut caracterul abuziv al
consimţământului este şi ipoteza în care un părinte nu poate fi găsit pentru că
domiciliul său nu este cunoscut69.
69
C. Ap. Bucureşti, s. civ., sent. civ. nr. 207A/2013, în B.D. Moloman, L.-C. Ureche,
Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 330.

De asemenea, s-a reţinut în practica judecătorească faptul că: "Pe baza

interpretării literal gramaticale a art. 8 din Legea nr. 273/2004, dat fiind că şi
citarea prin publicitate, conform art. 167 C. pr. civ., este una legală, se ajunge
la concluzia că legiuitorul a avut în vedere şi situaţia în care părintele nu poate fi
găsit pentru că domiciliul său în fapt nu este cunoscut, deşi într-un asemenea
caz nu se poate vorbi propriu-zis de un refuz, în înţelesul comun al termenului,
al persoanei indicate, care presupune ca premisă cunoaşterea necesităţii
exprimării poziţiei sale. De altfel, în legislaţiile altor state (de exemplu, Marea
Britanie, Irlanda, Danemarca, Austria, Germania), situaţia în care părintele nu
poate fi găsit este inclusă între ipotezele în care consimţământul său nu poate fi
obţinut. Alte state (de exemplu, Cehia) privesc o asemenea situaţie ca fiind una
de neglijare a copilului, deoarece ea implică şi un dezinteres faţă de copil pe o
perioadă îndelungată. Evaluarea refuzului de a-şi exprima consimţământul la
adopţie şi stabilirea caracterului abuziv al acestuia trebuie făcute nu în raport cu
un anumit moment, ci având în vedere întreaga atitudine a acelui părinte,
extrajudiciară şi judiciară, de la momentul naşterii, până la proces, dar şi în
timpul procesului. Numai în situaţia în care instanţa are viziunea completă şi
exactă a acestei conduite, a cauzelor obiective sau subiective care au generat-o,
a măsurilor luate pentru rezolvarea unei situaţii apărute, a proiectelor concrete
de viitor, dar şi a mijloacelor concepute pentru punerea în practică a acestora,
poate aprecia dacă refuzul este abuziv sau nu şi poate concluziona dacă se află
sau nu în ipoteza acelei situaţii excepţionale prevăzute de lege, când este în
măsură să încuviinţeze adopţia în lipsa consimţământului expres al părintelui
firesc. Se impune a se reaminti că gradul mare de generalizare a problemelor
economice şi financiare cu care se confruntă o majoritate semnificativă a
persoanelor şi a familiilor în societate conduce la concluzia potrivit căreia acestea
nu pot fi privite unilateral sau ca fiind motive suficiente, prin ele însele, pentru a
justifica, permanent sau pe o durată de timp nerezonabilă, o anumită abordare a
adopţiei propriului copil sau o separare totală şi voluntară de acesta, fără
asumare de responsabilităţi, cu toate consecinţele ce pot decurge de aici. De
asemenea, pe fondul unui dezinteres continuu manifestat faţă de copil, este de
analizat dacă afirmaţia potrivit căreia părintele doreşte să păstreze relaţia de
rudenie cu copilul său poate fi primită sau nu ori apreciată în context, de vreme
ce rudenia nu este un scop în sine, rudenia este reciprocă, iar din raporturile
acestea se nasc şi responsabilităţi părinteşti corelative drepturilor copilului nu
numai în a-şi cunoaşte şi păstra identitatea, ci şi acelora de a creşte, de a fi
îngrijit, de a-şi forma personalitatea în familia pe ai cărei membri trebuie să-i
cunoască şi să aibă legătura cu aceştia. Dacă rudenia, respectiv filiaţia faţă de
mamă nu este privită şi din perspectiva intereselor copilului, atunci afirmaţia
privind păstrarea rudeniei faţă de propriul copil, neacompaniată şi de alte fapte
sau acţiuni proactive, este pur declarativă şi teoretică, iar şansa copilului de a-şi
vedea satisfăcute nevoile la momentul când apar şi respectate drepturile sale
elementare în raport cu mama sa biologică este iluzorie"70.
70
C. Ap. Craiova, s. I civ., dec. civ. nr. 2/2012, în Buletinul jurisprudenţei. Curtea de
apel Craiova 2012, pp. 142-147, www.curteadeapelcraiova.eu.
 Refuzul nejustificat de a consimţi la adopţie al mamei minorului poate fi dedus
din faptul că aceasta este de negăsit ca urmare a mutării sale de la domiciliul
cunoscut, fără a comunica adresa exactă unde locuieşte, dar mai ales din
împrejurarea că aceasta l-a abandonat pe copil imediat după naştere în Spitalul
Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi nu s-a interesat de soarta acestuia,
nevizitându-l niciodată71.
71
T. Dolj, s. civ., sent. civ. nr. 545/2008, disponibilă pe www.portal.just.ro.

3.1.3. Consimţământul părintelui minor. Potrivit art. 12 din Legea nr.

273/2004, părintele minor care a împlinit 14 ani îşi exprimă consimţământul
asistat de către ocrotitorul său legal. Neavând capacitate de exerciţiu, legiuitorul
prevede, în mod expres, necesitatea exprimării consimţământului de către
părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani în prezenţa ocrotitorului său
legal, care îl asistă.
Poziţia legiuitorului este una firească, în pofida faptului că a optat pentru
reglementarea expresă a unei situaţii particulare, care ar fi putut fi soluţionată
potrivit regulilor generale din materia reprezentării/asistării minorilor fără
capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exercitare restrânsă la încheierea de
acte juridice72.
72
Potrivit art. 41 C. civ. , cu denumirea "Capacitatea de exerciţiu restrânsă": "(1) Minorul
care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă. (2) Actele
juridice ale minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă se încheie de către acesta, cu
încuviinţarea părinţilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, şi cu
autorizarea instanţei de tutelă. Încuviinţarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai
târziu, în momentul încheierii actului. (3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de
exerciţiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl
prejudiciază, precum şi acte de dispoziţie de mică valoare, cu caracter curent şi care se
execută la data încheierii lor".

Aşadar, materia adopţiei nu conferă, în acest context, derogări de la regimul

juridic al perfectării actelor juridice. Şi în această situaţie, necesitatea asistării
părintelui minor care a împlinit 14 ani de către ocrotitorul său legal poate fi
privită din două perspective73. Mai întâi, ar putea fi percepută drept o sancţiune
impusă părintelui minor care nu se poate bucura de deplinătatea drepturilor
izvorâte din calitatea de părinte, iar pe de altă parte, ipoteza pendinte se poate
circumscrie ideii în concordanţă cu care aceasta reprezintă un privilegiu acordat
părintelui minor, un mijloc de protecţie a acestuia, care, din pricina dezvoltării
insuficiente, este pus în postura de a i se acorda sprijin la încuviinţarea unei
împrejurări care îi poate schimba viaţa cu totul74.
73
În Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr.
99/2010 , părintele minor îşi exprimă consimţământul la adopţia copilului prin
reprezentanţii săi legali până la împlinirea vârstei de 16 ani şi personal, după împlinirea
acestei vârste.

74
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 103.

3.1.4. Părinţii fireşti consimt la adopţia copilului lor major? Legiuitorul a

menţionat, îndeobşte, în cuprinsul art. 17 din Legea nr. 273/2004, faptul că, la
adopţia persoanei care a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu,
consimţământul părinţilor fireşti nu este necesar. Este natural să fie aşa, în
condiţiile în care persoana adoptată este la vârsta la care a dobândit totalitatea
drepturilor şi obligaţiilor civile pe care un subiect de drept civil le poate întruni.
Pe cale de consecinţă, adoptatul este în măsură de a-şi lua singur propriile
decizii, de a încheia orice fel de act juridic, fără a fi asistat de un terţ, aspecte ce
derivă din capacitatea deplină de exerciţiu.
Faţă de situaţia conturată, poziţia părinţilor fireşti apare ca fiind lipsită de
valoare juridică şi, prin urmare, nici instanţa de judecată nu are niciun interes
legitim să procedeze la citarea acestora pentru a afla care este manifestarea de
voinţă a acestora, însă nici nu are "interdicţia" de a proceda la luarea unui atare
consimţământ.
3.2. Consimţământul copilului care are împlinită vârsta de 10 ani. Copilul
joacă rolul cel mai important în procedura adopţiei, deoarece acestuia i se va
schimba radical viaţa după finalizarea adopţiei, prin integrarea în cadrul unei noi
familii, dobândind părinţi şi rude noi.
Condiţia consimţământului copilului decurge atât din dreptul acestuia de a fi
ascultat în orice procedură judiciară sau administrativă care îl priveşte (art. 264
C. civ., art. 29 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului), cât şi din principiul potrivit căruia copiii şi tinerii se bucură
de un regim special de protecţie şi asistenţă socială în realizarea drepturilor lor
(art. 49 din Constituţie).
Exigenţa consimţământului copilului care are împlinită vârsta de 10 ani 75 este
una judicioasă, deoarece copilul este un actor cu rol principal implicat,
deopotrivă, în încetarea legăturilor de filiaţie.
75
De asemenea, în Peru, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să consimtă la
adopţie (a se vedea, pentru detalii, E. Varsi Rospigliosi, op. cit., p. 537); în Argentina,
conform art. 595 din Codigo Civil y Comercial de la Nacion, vârsta la care minorul
consimte la propria adopţie este de 10 ani [pentru detalii, a se vedea M. Herrera, G.
Caramelo, S. Picasso (directores), op. cit., p. 419 şi urm.].

Prin luarea consimţământului minorului care împlinit 10 ani 76, instanţa de

judecată trebuie să se convingă, personal, că minorul agreează
persoana/persoanele care urmează să-i devină adoptator/adoptatori şi nu are
faţă de aceasta/acestea sentimente de respingere care ar putea afecta într-un
mod grav raporturile dintre adoptat şi adoptator/adoptatori, deturnând adopţia
de la finalitatea prevăzută de lege77.
76
În Republica Moldova (art. 23 din Legea nr. 99/2010 ) sau provincia Québec (art. 549
C. civ. ), vârsta la care minorul poate consimţi la adopţia sa este de 10 ani.

77
I. Romoşan, Dreptul familiei, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, p. 372.

Instanţa de tutelă, în conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr.

273/2004, trebuie să ia consimţământul celui care urmează să fie adoptat,
dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani. Refuzul de a consimţi la propria adopţie,
cu neputinţă de suplinit prin vreo încuviinţare sau manifestare de voinţă a altei
persoane, împiedică încuviinţarea adopţiei78.
78
A se vedea şi: S.P. Gavrilă, Instituţii de dreptul familiei în reglementarea noului Cod
civil , Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 191; L. Irinescu, Curs de dreptul familiei, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 177.

Anterior exprimării consimţământului, direcţia generală de asistenţă socială şi

protecţia copilului în a cărei rază teritorială domiciliază copilul care a împlinit
vârsta de 10 ani îl va sfătui şi informa pe acesta, ţinând seama de vârsta şi
maturitatea sa, în special asupra consecinţelor adopţiei şi ale consimţământului
său la adopţie şi va întocmi un raport în acest sens.
 În literatura de specialitate elaborată sub vechea reglementare 79 s-a opinat
faptul că acest consimţământ ar putea fi exprimat şi printr-un înscris autentic,
anterior sesizării instanţei de judecată.
79
I.P. Filipescu, A.I. Filipescu, Adopţia..., op. cit., p. 32.

În ceea ce ne priveşte, considerăm că art. 15 din Legea nr. 273/2004

cuprinde o dispoziţie imperativă, ce nu suportă interpretare, şi, în consecinţă,
consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani va fi cerut în instanţă,
el neputând fi suplinit prin înscrisuri anterioare, chiar autentice 80.
80
A se vedea, în acelaşi sens, şi I. Nicolae, op. cit., p. 291.

Consimţământul copilului care are împlinită vârsta de 10 ani este diferit de

"ascultarea" copilului decisă de instanţa judecătorească în timpul procedurii de
încuviinţare a adopţiei. Aşadar, putem opina că minorului - cu vârsta de 10 ani
împlinită - i se recunoaşte o capacitate juridică specială, acceptul sau, după caz,
refuzul său cu privire la adopţie fiind determinant în decizia judecătorului care
instrumentează cazul. Aşa cum, pe bună dreptate, s-a reliefat în literatura de
specialitate81, dacă legiuitorul român ar fi dorit ca opinia copilului să nu fie
obligatorie pentru instanţa care încuviinţează adopţia sau ca acesta să aibă un
drept de apreciere asupra ei, ar fi putut cu uşurinţă să facă o simplă trimitere la
art. 264 C. civ. sau ar fi utilizat termenul "ascultare".
81
C.C. Hageanu, op. cit., p. 287.

Spre deosebire de dreptul român, în dreptul francez, vârsta de la care copilul

este ascultat în legătură cu adopţia este de 13 ani (art. 345 C. civ. fr. - adopţia
deplină; art. 360 C. civ. fr. - adopţia simplă) 82, în dreptul german, vârsta este de
14 ani (§ 1746 BGB), iar în dreptul spaniol (art. 177 pct. 1 C. civ. sp.) 83 şi în cel
venezuelean (art. 251 C. civ. venez.), minorul trebuie să aibă împlinită vârsta de
12 ani pentru a putea consimţi la propria adopţie.
82
F. Granet, Le droit de la famille, Presses Universitaire de Grenoble, Grenoble, 1997,
p. 132; Ph. Malaurie, L. Aynes, La famille, 4 e éd., Defrénois, 2011, p. 557.

83
J.L. Lacruz, D. de A. Rebullida, A. Serrano, J. Delgado Echeverria, F. Rivero
Hernandez, J. Rams Albesa, Elementos de derecho civil, t. IV, Familia, Dykinson,
Madrid, 2008, p. 374; L. Diez-Picazo, A. Gullon, Sistema de derecho civil, vol. IV (t. 1),
Derecho de familia, 12 a edicion, Editorial Tecnos, Madrid, 2018, p. 291; M. Albaladejo,
Curso de derecho civil, vol. IV, Derecho de familia, 12 a edicion puesta al dia por S. Diaz
Alabart, Edisofer, Madrid, 2013, p. 267.

În statul sud-american Chile, potrivit art. 3 din Legea nr. 19620/1999, în

cadrul procedurii adopţiei, judecătorul trebuie să ţină seama de opinia minorului,
în funcţie de vârsta şi de maturitatea sa, iar în cazul unui minor adult, să ia
consimţământul acestuia. Legiuitorul chilian, în art. 26 C. civ. chilian, precizează
faptul că prin sintagma "minor adult" se înţelege acea persoană cu vârsta
cuprinsă între 14 şi 18 ani84.
84
Pentru detalii, a se vedea R. Ramos Pazos, Derecho de Familia, t. II, 6 a edicion
actualizada, Editorial Juridica de Chile, Santiago, Chile, 2007, pp. 489-490.

O situaţie specială o are copilul care prezintă un handicap ce îl împiedică să îşi

exprime, în mod valabil, consimţământul, în cazul căruia, potrivit art. 5 alin. (3)
teza finală din Convenţia europeană revizuită în materia adopţiei de copii,
adoptată la Strasbourg la 27 noiembrie 2008 85, consimţământul nu este necesar,
dar este recomandabilă consultarea în măsura în care este posibil, urmând ca
opinia şi doleanţele sale să fie luate în considerare, în funcţie de gradul său de
maturitate. Dacă această consultare este vădit contrară interesului superior al
copilului, se va renunţa la ea.
85
Ratificată de România prin Legea nr. 138 din 5 iulie 2011 pentru ratificarea
Convenţiei europene revizuite în materia adopţiei de copii, adoptată la Strasbourg la 27
noiembrie 2008 şi semnată de România la Strasbourg la 4 martie 2009 (M. Of. nr. 515
din 21 iulie 2011).

3.3. Consimţământul adoptatorului sau, după caz, al soţilor din familia

adoptatoare, când aceştia adoptă împreună. În conformitate cu dispoziţiile art.
463 alin. (1) lit. c) C. civ., pentru încheierea unei adopţii este necesar şi
consimţământul adoptatorului sau, după caz, al soţilor din familia adoptatoare,
când aceştia adoptă împreună.
Consimţământul la adopţie, reprezentând o manifestare de voinţă făcută de o
persoană necăsătorită, căsătorită sau de ambii soţi împreună, se dă în faţa
instanţei judecătoreşti odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei.
Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitate deplină de
exerciţiu, deoarece doar o astfel de persoană poate să-şi exercite, în mod
corespunzător, drepturile şi îndatoririle părinteşti.
Necesitatea acestui consimţământ rezultă din faptul că, urmare a încuviinţării
adopţiei, între copil şi adoptator se stabileşte legătura de filiaţie, cu toate
consecinţele juridice ce decurge din ea.
Înainte de a trece la următoarea categorie de persoane care consimt la
adopţie, putem ridica o întrebare legată de părintele adoptiv şi consimţământul
acestuia dat în vederea adopţiei.
Care este adevăratul "scop" urmărit de părintele adoptiv atunci când
intenţionează să demareze o atare procedură? În această situaţie, putem reliefa
trei ipoteze distincte, prin care adoptatorul urmăreşte să-şi găsească răspunsul
la tumultul lăuntric:
i) "pentru a avea pe cineva care să-mi ofere un pahar de apă la bătrâneţe". În
atari situaţii, adopţia poate dobândi un statut de "profit social", care, în viitor, să
aducă beneficii familiei adoptatoare prin exploatarea copilului adoptat, şi nu prin
oferirea acestuia a unui mediu familial prielnic unei dezvoltări armonioase;
ii) "pentru că nu reuşim să avem propriul copil". Un astfel de răspuns îl putem
cataloga drept o rană narcisistă, îmbrăcată într-o mantie a culpabilităţii sociale şi
a ruşinii. Adoptatorii pot, în astfel de situaţii, să devină posesivi, incapabili de a
discuta deschis cu al lor copil adoptat şi a-i expune acestuia, atunci când
dobândeşte vârsta necesară, adevărata lui situaţie juridico-socială; prin astfel de
comportamente, părinţii adoptatori ajung să construiască o falsă identitate
copilului;
iii) "iubesc copiii şi doresc să ofer o familie unui copil separat de părinţii săi
naturali". Un astfel de răspuns îmbrăţişează, în optica noastră, principiul
interesului superior al copilului, deoarece părintele adoptator, prin compasiunea
sa faţă de astfel de suflete nevinovate, urmăreşte să acorde copilului un mediu
prielnic unei dezvoltări armonioase. În această din urmă ipoteză putem evidenţia
adevărata capacitate de sacrificiu a părinţilor adoptivi.
În ipoteza în care instanţa judecătorească consideră că adopţia nu este în
interesul minorului, poate decide în contradictoriu cu consimţământul
adoptatorului, respectiv să nu încuviinţeze adopţia.
 3.4. Consimţământul soţului celui care adoptă, cu excepţia cazului în care
lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
Această cerinţă îşi are justificarea în aceea că adopţia nu trebuie să creeze relaţii
incompatibile cu viaţa de familie, aspect care rezultă şi din faptul că unul dintre
principiile care trebuie respectate în procedura adopţiei este acela al creşterii şi
educării copilului într-un mediu familial86.
86
A se vedea şi D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, ed. a 3-a emendată şi
actualizată, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2017, p. 486.

Faptul că cel care doreşte să adopte este o persoană căsătorită nu obligă pe

celălalt soţ să devină, la rândul său, părinte adoptator, dar, întrucât adoptatul va
intra în familia adoptatorului, soţul adoptatorului este consultat, cerându-i-se
consimţământul cu titlu de "neîmpotrivire" la adopţie87.
87
B.D. Moloman, L.-C. Ureche, Legea nr. 273/2004 ..., op. cit., p. 113.

Prin exprimarea consimţământului, soţul respectiv nu devine adoptator.

În ceea ce priveşte sintagma "imposibilitate de a-şi manifesta voinţa",
considerăm că ea trebuie interpretată restrictiv, în sensul de a avea în vedere
numai acele situaţii care-l pun pe soţul celui care adoptă în imposibilitatea
absolută de a-şi manifesta voinţa (spre exemplu, cazul în care soţul este
dispărut, chiar dacă dispariţia nu e declarată judecătoreşte)88.
88
Ibidem.

În literatura de specialitate 89 s-a exprimat opinia - opinie pe care o respectăm,

însă nu o putem îmbrăţişa - conform căreia consimţământul soţului adoptatorului
nu este necesar în ipoteza în care persoana respectivă este decăzută din
drepturile părinteşti, deoarece, într-o atare ipoteză, adopţia nu este posibilă în
raport cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 273/2004.
89
M. Avram, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 420.

Motivul pentru care este solicitat acest consimţământ este dat de faptul că,
deşi soţul adoptatorului nu devine părintele copilului adoptat, aceştia vor locui
împreună şi vor forma o familie, iar o eventuală împotrivire a soţului
adoptatorului ar putea fi interpretată ca un act ce pune sub semnul întrebării
interesul superior al adoptatului, care, nefiind bine primit în sânul familiei, s-ar
putea să nu se dezvolte corespunzător într-o astfel de familie.
Cu toate că între soţi există obligaţia de sprijin moral şi material, soţul celui
care adoptă nu poate fi obligat să consimtă la adopţie, instanţa neavând
posibilitatea de a trece peste împotrivirea lui sau de a suplini consimţământul
acestuia, astfel încât, în atari circumstanţe, adopţia nu va fi încuviinţată 90.
90
A.R. Motica, op. cit., p. 274.

Publicat în Revista Română de Drept Privat cu numărul 3 din data de 30 iunie

2018.