Reintegrare minori în familie, subsecvent plasamentului.

Necesitate sprijin din partea autorităţilor competente

Reintegration of minors within the family, subsequently to the placement. Need for support of the
relevant authorities
Abstract
Additionally to the efforts which the parents themselves should make in order to set up in their home an
adequate place for the children’s proper development, the State effort should be made in parallel,
through its qualified bodies, for the purpose of protecting the children’s rights, in order to achieve this
goal.
The regression noticed as regards children, as a result of institutionalization, cannot be remedied by
bringing children in a risk environment for them (even the family environment).
Such a regression can only be removed by positive concrete actions taken by the General Directorate of
Social Assistance and Child Protection and/or, as the case may be, by the Emergency Centre, for
children’s welfare: finding a specialist carer for children by making any continued legal efforts or
finding another center which should be more suitable for them or a more increased, more customized
attention being more focused on the children in the center where they are staying, in order to effectively
support them.
Rezumat
În mod suplimentar eforturilor pe care părinţii înşişi trebuie să le realizeze pentru a configura în căminul
dumnealor un loc corespunzător pentru dezvoltarea propice a copiilor, în mod paralel trebuie să se
realizeze şi efortul statului, prin organele sale abilitate, în direcţia protejării drepturilor copilului, pentru
atingerea acestui deziderat.
Regresul observat în privinţa copiilor, ca urmare a instituţionalizării, nu poate fi remediat prin aducerea
minorilor într-un mediu de risc pentru ei (fie el şi cel familial).
Un asemenea regres nu poate fi înlăturat decât prin măsuri concrete pozitive luate de Direcţia Generală
de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi/sau, după caz, de Centrul de Primire în Regim de Urgenţă,
pentru asigurarea binelui copiilor: găsirea prin orice eforturi legale susţinute a unui asistent maternal
profesionist pentru copii sau a unui alt centru mai potrivit pentru aceştia sau o preocupare mai
accentuată, mai personalizată, mai focusată asupra copiilor în centrul în care se află, pentru sprijinirea
lor efectivă.
- Legea nr. 272/2004: art. 43 lit. d), art. 44 alin. (1) teza finală
(Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, decizia civilă nr.
1058 din 7 decembrie 2017, trimisă, în rezumat şi cu comentariu, de judecător Mariana Hortolomei)

Prin cererea înregistrată în 2017, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta

N. N. I., în contradictoriu cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia
Copilului, a solicitat reintegrarea minorilor N. L. M. şi N. M. I. (care sunt internaţi
la CPRU - Fete) în familie.
Prin sentinţa civilă nr. 1002 din 11 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti a respins
cererea de reintegrare în familie formulată, ca nefondată, reţinând, în esenţă,
că, după cum rezultă din certificatul de naştere, minorul N. L. M. este născut în
februarie 2012 şi este fiul numiţilor N. M. şi N. N. I., iar după cum rezultă din
certificatul de naştere, minorul N. M. I. este născut în mai 2013 şi este fiul
numiţilor N. M. şi N. N. I., iar prin sentinţa civilă nr. xx din 2017 a Tribunalului
Bucureşti s-a dispus înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului de
urgenţă cu măsura plasamentului la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a
Copilului Abuzat - Fete.
În argumentarea soluţiei sale, instanţa a reţinut că asupra copiilor s-au mai
instituit măsuri de protecţie specială, iar prin decizia nr. xx din 2015 a Curţii de
Apel Bucureşti s-a dispus reintegrarea copiilor în familie, iar în ultimele şase luni
au avut o evoluţie pozitivă, au făcut uşoare progrese, dar mama are un stil de
viaţă permisiv, în sensul că nu reuşeşte şi nu doreşte să impună reguli de viaţă
copiilor, iar în septembrie 2016, mama minorilor, beneficiari ai serviciilor
Centrului de Zi pentru Recuperare Copil cu Dezabilităţi, s-a prezentat pentru a-şi
lua copiii acasă, în stare de ebrietate, fără încălţăminte, incoerentă în exprimare,
iar, întrucât aceasta nu avea capacitatea de a-şi supraveghea copiii, personalul
centrului a refuzat să îi dea şi, deoarece mama a avut un comportament agresiv
cu personalul de la pază, s-a contactat sistemul naţional unic pentru apeluri de
urgenţă, iar minorii au fost preluaţi de reprezentanţii serviciului de protecţie a
copilului. Apreciind că minorii sunt lipsiţi de ocrotire părintească, tribunalul a
apreciat că se impune înlocuirea măsurii de protecţie specială a plasamentului de
urgenţă cu măsura plasamentului la Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a
Copilului Abuzat - Fete, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare.
Din probatoriul administrat în cauză rezultă că părinţii copiilor au încă
probleme familiale între ei şi cu vecinii acestora, că reclamanta N. N. I. a fost
internată în unitate medicală de psihiatrie în perioada martie-aprilie 2017 cu
diagnosticul „Episod depresiv sever”, din probatoriul administrat în cauză
nerezultând că a renunţat la consumul de băuturi alcoolice, astfel că, în ciuda
progreselor evidente ale reclamantei, care este încadrată în muncă, are relaţii
bune cu copiii, se preocupă de starea de sănătate a acestora, îi vizitează,
tribunalul a constatat că nu este încă în interesul superior al copiilor să fie
reintegraţi în familia mamei, unde mediul familial nu este propice creşterii şi
dezvoltării acestora, existând riscul să le fie puse în pericol viaţa, dezvoltarea
fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea
fizică sau psihică, din cauza problemelor medicale ale părinţilor şi climatului
familial violent.
Împotriva sentinţei primei instanţe a formulat apel reclamanta N. N. I.,
criticând-o pentru următoarele motive, expuse sintetic:
Astfel, raportat la faptul că:
- apelanta-reclamantă a dovedit cu actele depuse la dosar că nu a avut şi nu
are niciun fel de comportament violent faţă de copiii săi minori N. L. M. şi N. M.
I.,
- minorii au crescut până la această vârstă sub îngrijirea şi ocrotirea
apelantei-reclamante, dezvoltarea fizică şi psihică fiind aceea a unor copii
normali şi bine îngrijiţi şi educaţi, aşa cum remarcă raportul de anchetă socială,
- apelanta-reclamantă nu este afectată de boli care ar putea pune în pericol
viaţa copiilor, episodul din septembrie 2016 fiind unul singular, persoane „bine
intenţionate” dându-i o amploare cosmică, iar celor doi minori, începând de la
data de la care au fost internaţi în CPRUCA, le-a mers tot mai rău, dovadă fiind
multele internări de care au avut parte şi în care nu au putut fi îngrijiţi corect,
aceştia neputând să îşi recapete sănătatea decât numai atunci când mama i-a
supravegheat la spital, fiind internată împreună cu aceştia, toate cele de mai sus
o determină pe apelanta-reclamantă să-şi arate nemulţumirea faţă de hotărârea
dată de instanţa de fond, motiv pentru care solicită admiterea apelului,
desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi să se dispună reintegrarea copiilor la
domiciliul său, unde este normal să crească şi să se dezvolte în ocrotirea şi
dragostea părintească, pe care aceasta o are faţă de copii, nefiind acuzată de
nimeni că nu le oferă dragoste.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. C. pr. civ.
Intimata DGASPC Bucureşti a depus întâmpinare, potrivit art. 471 alin. (5) C.
pr. civ., solicitând respingerea apelului formulat, ca nefondat, arătând, în
esenţă, că apelanta nu a înlăturat prin motivele de apel formulate aserţiunile
întemeiate ale tribunalului relative stării medicale a părinţilor şi atmosferei
tensionate familiale.
În apel s-au administrat probe noi, potrivit art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin.
(2) C. pr. civ.: raportul nr. xx privind evoluţia minorilor în perioada învoirilor din
centru, raportul nr. xx privind situaţia familiei N., planurile de servicii, rapoartele
privind situaţia copiilor.
Curtea de Apel Bucureşti s-a constatat legal sesizată şi competentă material
să soluţioneze prezentul apel, date fiind prevederile art. 96 C. pr. civ.
Examinând, în continuare, sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel
invocate, în limitele cererii de apel, potrivit art. 480 alin. (1) C. pr. civ., Curtea
apreciază apelul promovat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 272/2004, republicată, orice
reglementări adoptate în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului,
precum şi orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu, se
subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului, acelaşi
text legal precizând că principiul interesului superior al copilului este impus
inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor copilului, altor
reprezentanţi legali ai acestuia, precum şi oricăror persoane cărora acesta le-a
fost plasat în mod legal.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi
deciziile care privesc copii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele
private autorizate, precum şi în cazurile soluţionate de instanţele judecătoreşti.
Prin urmare, în toate situaţiile în care instanţa judecătorească este chemată să
dispună asupra vreunei măsuri în legătură cu un minor, ceea ce primează în mod
absolut este interesul superior al copilului, orice măsură dispusă de instanţa de
judecată trebuind să aibă în vedere cu prioritate acest interes.
Art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi Libertăţilor Sale
Fundamentale implică dreptul părintelui de a beneficia de măsuri adecvate din
partea statului pentru a fi alături de copilul său, precum şi obligaţia autorităţilor
naţionale de a dispune aceste măsuri.
Această obligaţie nu este una absolută, măsurile dispuse de autorităţile
naţionale trebuie să ţină seama de interesele şi de drepturile şi libertăţile acestor
persoane şi în special de interesul superior al minorului, care trebuie să
prevaleze în toate situaţiile.
În ipoteza în care contactele cu părinţii riscă să ameninţe aceste interese sau
să încalce aceste drepturi, autorităţile naţionale trebuie să vegheze la
respectarea unui raport de proporţionalitate între ele [hotărârea Hokkonen,
Scozzeri şi Cuinta c. Italiei, nr. 3922/1998 şi xxxxx/1998 alin. (221) CEDO, 2000
- VIII], iar interesul superior al copilului, în funcţie de natura şi de importanţa
sa, poate să prevaleze faţă de cel al părintelui (hotărârea în cauzele EP c. Italiei
din 16 noiembrie 1999, alin. (62)].
În adoptarea măsurii care constituie o ingerinţă în exerciţiul drepturilor
apărate de art. 8, statele semnatare ale Convenţiei dispun de o marjă de
apreciere cu întindere variabilă, iar autorităţile statale trebuie să vegheze ca un
just echilibru să fie menţinut între toate interesele implicate în cauză, în funcţie
de circumstanţele fiecărei cauze.
Art. 2 din Legea nr. 272/2004, modificată, prevede că, „în determinarea
interesului superior al copilului se au în vedere următoarele: a) nevoile de
dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate
şi apartenenţă la o familie; b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de
maturitate; c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de
abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului,
precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor; d) capacitatea
părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea
copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; e) menţinerea relaţiilor
personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament”.
Prin urmare, noţiunea de interes superior al copilului, care constituie un
imperativ ce trebuie respectat în toate măsurile care privesc copilul, are în
cererile ce vizează reintegrarea minorului în familie sau menţinerea unor măsuri
de protecţie alternativă un înţeles specific.
Pe lângă aspectele de natură materială, ce vizează condiţiile de locuinţă şi
veniturile oferite de părinţi pentru creşterea copilului, vor avea o greutate
importantă, din punct de vedere decizional, şi circumstanţele legate de
aptitudinile parentale ale celor doi părinţi de a creşte copiii, de nevoile de
dezvoltare (fizice, psihologice, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate
şi apartenenţă la o familie) ale copiilor, istoricul copilului în mod special, situaţiile
de abuz, neglijare, exploatare, precum şi potenţialele situaţii de risc ce pot
apărea în viitor, capacitatea părinţilor de a răspunde nevoilor concrete ale
acestuia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că interesul copiilor prezintă
un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluţie într-un mediu
sănătos, iar pe de altă parte, să menţină legăturile acestora cu familia, cu
excepţia cazului în care aceasta s-a arătat nedemnă, deoarece distrugerea
acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (cauza
Amanalachioai c. României, par. 81).
2. Din punctul de vedere al acestor dezvoltări teoretice referitoare la cuprinsul
noţiunii de „interes al copilului”, se constată, în speţă, că instanţa de fond a
făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în materie, apreciind că,
la acest moment, nu este oportună şi nu corespunde nevoilor minorilor măsura
de reintegrare a acestora în familia biologică.
Astfel, se observă, în baza probelor administrate în prezent, faptul că cei doi
părinţi ai copiilor suferă de afecţiuni psihice, unul dintre dumnealor fiind
diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, fiind încadrat în grad accentuat de
handicap, conform Deciziei nr. xx/2013 emise de Comisia Superioară de
Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, iar mama, apelanta reclamantă N.
N. I., a fost deseori internată în spitalul de psihiatrie, începând cu anul 2007,
ultimul episod datând din perioada 20 martie 2017-5 aprilie 2017 (ulterior deci
introducerii cererii prezente de chemare în judecată - februarie 2017), când a
fost spitalizată cu diagnosticul „Episod depresiv sever”.
Potrivit aserţiunii bunicii paterne, doamna A. N., tatăl copiilor nu îşi urmează
tratamentul medicamentos prescris, dumneaei apreciind faptul că, întrucât cei
doi părinţi se bat frecvent, apreciază că nu sunt în stare să aibă grijă de cei doi
copii.
În privinţa mamei, deşi rezultă faptul că dumneaei a fost internată chiar
recent în spitalul de psihiatrie - aspect reţinut şi de tribunal în cadrul hotărârii
sale de respingere a cererii de reintegrare în familie -, cu toate acestea, apelanta
reclamantă nu a invocat şi cu atât mai puţin, dovedit în cauză, potrivit art. 10
alin. (1) şi art. 249 C. pr. civ., faptul că administrează tratamentul
medicamentos prescris de medic.
De asemenea, Curtea observă că climatul familial concret nu este unul propice
dezvoltării fireşti a minorilor în familie. Astfel, din declaraţia evocată a mamei
tatălui minorilor, doamna A. N. - persoană matură, în etate, precum şi din
sesizările aferente lunilor aprilie 2017, mai 2017 ale preşedintelui asociaţiei de
proprietari din blocul în care locuieşte familia N. domnul B. D., rezultă faptul că
aceşti doi soţi perturbă liniştea şi ordinea în bloc, prin comportamentul violent pe
care îl au unul cu celălalt, prin jigniri reciproce şi violenţe. Preşedintele asociaţiei
de proprietari afirmă: „Comportamentul agresiv este dat, în toate cazurile, de
consumul de alcool, ea (n.n. - apelanta reclamantă) fiind deja cunoscută de
organele de ordine şi de camera de gardă de la spitalul Obregia, pentru aceste
lucruri.”
Aceste afirmaţii se coroborează şi cu certificatul medico-legal nr.
A2/1271/2017, eliberat tatălui minorilor, la data de 25 aprilie 2017 (deci la circa
două luni de la data sesizării instanţei cu prezenta cerere), din care rezultă
multiple leziuni produse acestuia prin lovire cu corp dur şi prin zgâriere,
necesitând zile de îngrijiri medicale, tatăl copiilor declarând cu acel prilej faptul
că a fost bătut de soţie cu pumnii.
În egală măsură, Curtea observă şi faptul că, în mod repetat, cu ocazia
vizitelor reprezentanţilor intimatei direcţie, la domiciliul părinţilor, tatăl minorilor,
domnul N. M., a declarat faptul că nu doreşte reintegrarea minorilor în familie,
prezentând ca argument neînţelegerile dintre soţi, împrejurarea că a soţilor
căsnicie se destramă, intenţionând să divorţeze, astfel încât nu vede de ce să
aducă copiii înapoi.
Curtea mai observă că, în trecut, mama maternă a fost privită cu indulgenţă,
inclusiv de către instanţa de judecată, ce prin decizia civilă nr. 596 din 7
decembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III - a civilă şi pentru cauze
cu minori şi de familie, a dispus reintegrarea în familie a minorilor,
considerentele respectivei decizii fiind elocvente în acest sens.
Cu ocazia expertizei efectuate în acel dosar, s-a stabilit implicit, dar evident,
contraindicarea în privinţa apelantei, a alcoolului (de exemplu, referirea comisiei
de expertiză la interferenţele toxic-etilice). Cu toate acestea, la data de 20
septembrie 2016, apelanta reclamantă s-a prezentat la centrul de zi, unde se
aflau copiii, pentru a îi lua acasă, însă în stare avansată de ebrietate, fără
încălţăminte şi incoerentă în exprimare (a se vedea adresa DGASPC). Nu se
poate, astfel, aprecia asupra caracterului singular al acestui episod, astfel cum în
mod nefondat invocă apelanta prin motivele sale de apel.
Pe parcursul procesului prezent, de circa 10 luni, apelanta reclamantă a
schimbat trei locuri de muncă. Instanţa prezentă nu contestă şi înţelege
dificultatea găsirii în zilele de azi a unui loc de muncă potrivit, însă, în acelaşi
timp, nu poate ignora nici faptul că în privinţa ultimului loc de muncă - I. A. G.,
în funcţia de ambalator manual, unde dumneaei are un salariu brut lunar de
1450 lei, conform contractului individual de muncă nr. xx/2017 (raport psiho-
social) - apelanta a declarat nereal, cu ocazia vizitei reprezentanţilor intimatei
pârâte DGASPC Sector 4, pentru efectuarea raportului de anchetă socială, că
obţine un salariu de 3.000 lei/lună.
Curtea constată faptul că aceşti doi părinţi au nevoie de suport efectiv şi
consiliere în procesul de reintegrare a copiilor în familie. Or, din această
perspectivă, se observă că, deşi prin planurile de servicii afectate minorilor s-au
prevăzut scriptic şi astfel de activităţi în folosul acestei familii, încheindu-se chiar
şi contractul nr. xx/2017 pentru acordarea de consiliere psihologică mamei, în
vederea reintegrării copiilor acasă, cu toate acestea, până la data pronunţării
prezentei decizii, nu s-a depus la dosar nici măcar un singur proces-verbal de
atestare a realizării concilierii celor doi părinţi pentru dovedirea ajutării lor
efective pentru a îşi aduce copiii acasă, intimata-pârâtă rezumându-se doar a
specifica în rapoartele trimise instanţei că ar fi procedat în acest sens, fără însă
nicio probă. Nu s-a realizat, de asemenea, nicio altă dovadă a vreunui eventual
alt sprijin, fie el şi material, acordat în condiţiile legii, pentru ca familia soţilor N.
să fie, în prezent, pregătită în a fi aptă de a îşi primi copiii înapoi acasă.
Este adevărat faptul că în algoritmul juridic al prezentei cauze există un
amalgam de factori obiectivi (exempli gratia, afecţiunile medicale ale părinţilor),
de factori subiectivi imputabili părinţilor (neînţelegerile persistente dintre soţii
N.), însă Curtea constată că în mod suplimentar eforturilor pe care părinţii înşişi
trebuie să le realizeze pentru a configura în căminul dumnealor un loc
corespunzător pentru dezvoltarea propice a copiilor, în mod paralel, trebuie să se
realizeze şi efortul statului, prin organele sale abilitate, în direcţia protejării
drepturilor copilului, pentru atingerea acestui deziderat.
Această acţiune pozitivă este impusă cu atât mai mult în cazul prezent de
împrejurarea că, până în urmă cu ceva timp, copiii s-au aflat, alături de mamă,
şi în prezenţa bunicului patern (în prezent, decedat), bunic ce a fost în mod
inechivoc - dată fiind cel puţin notorietatea relaţiilor de rudenie apropiate între
bunici şi copii în genere - un sprijin suplimentar în creşterea în familie a acestor
doi copii.
Aşadar, conchizând, Curtea apreciază că, la acest moment, cei doi părinţi nu
au creat un mediu sigur, lipsit de orice risc serios pentru creşterea şi dezvoltarea
armonioasă a copiilor dumnealor în sânul familiei, în condiţiile în care, astfel cum
s-a expus, dumnealor înşişi au nevoie de consiliere şi ajutor imediat şi efectiv.
Din această perspectivă expusă, creionată de problemele dumnealor medicale,
pe care nu le tratează, de neînţelegerile acute existente între dumnealor, în
detrimentul evident al copiilor, este puţin probabil că dumnealor se vor putea
ocupa, în prezent, de minori, în mod corespunzător, cu atât mai mult cu cât
ambii copii sunt încadraţi cu grad de handicap (unul grav, iar celălalt,
accentuat), potrivit rapoartelor psiho-sociale privind situaţia copiilor, depuse în
faza de judecată a apelului, fapt care impune o atenţie şi o grijă sporită, specială
şi adaptată cerinţelor particulare ale acestor doi minori.
În evaluarea prezentă, Curtea nu a ignorat niciun moment aspectele negative
(suferinţa resimţită de copii, din cauza lipsei mamei, sentimentele de abandon
configurate, cu efecte pe plan comportamental, internările în spital) descrise în
cadrul rapoartelor psiho-sociale privind situaţia copiilor depuse în faza de
judecată a apelului, pe care instituţionalizarea celor doi minori le-a determinat
asupra lor. Curtea constată însă că, în algoritmul juridic al cauzei, ele singure nu
pot determina reintegrarea copiilor în familia lor, întrucât, astfel cum s-a expus
anterior, această familie reprezintă, la acest moment, un mediu de risc pentru
copii, mediu în care viaţa, sănătatea şi dezvoltarea lor corespunzătoare şi optime
le-ar putea fi, la acest moment, periclitate.
Regresul observat de intimata direcţie în privinţa copiilor nu poate fi remediat
prin aducerea minorilor într-un mediu de risc pentru ei (fie el şi cel familial),
astfel cum în mod nejustificat a apreciat intimata-pârâtă Direcţia Generală de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în finalul rapoartelor psiho-sociale privind
situaţia copiilor depuse în faza de judecată a apelului şi astfel cum a solicitat şi la
momentul dezbaterii apelului prezent.
Acest regres nu poate fi înlăturat la acest moment decât prin măsuri concrete
pozitive luate de intimata-pârâtă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului şi/sau, după caz, de intimatul pârât Centrul de Primire în
Regim de Urgenţă - Fete, pentru asigurarea binelui acestor copii: găsirea prin
orice eforturi legale susţinute a unui asistent maternal profesionist pentru copii
sau a unui alt centru mai potrivit pentru aceştia sau o preocupare mai
accentuată, mai personalizată, mai focusată asupra acestor copii în centrul în
care se află, pentru sprijinirea lor efectivă.
Conchizând, Curtea constată că, la acest moment, persistă temeiurile care au
determinat luarea măsurii de protecţie specială asupra minorilor, dumnealor
neputând fi lăsaţi în grija părinţilor lor, tocmai pentru protejarea intereselor
minorilor, în sensul dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza finală din Legea nr.
272/2004.
Curtea subliniază însă faptul că prezenta evaluare vizează aspectele
menţionate, existente în prezent, astfel încât nimic nu împiedică reevaluarea
judiciară a acestei măsuri într-un viitor cât mai apropiat sau mai îndepărtat,
pentru ca, odată cu modificarea împrejurărilor negative ilustrate, copiii să poată
reveni în familia dumnealor, alături de părinţi, în condiţii de securitate şi de
rezonabilă armonie familială.
Din această perspectivă, Curtea atrage atenţia şi părinţilor ca, de dragul
copiilor dumnealor, să îşi rezolve şi finalizeze disputele şi să continue a îi vizita şi
a le fi, astfel, aproape şi până la momentul reintegrării minorilor în familie.
Pentru ansamblul acestor considerente, care se contrapun preponderent
elementelor menţionate de apelantă în cadrul motivelor sale de apel, Curtea, în
temeiul art. 480 C. pr. civ., va respinge ca nefondat apelul promovat, hotărârea
primei instanţe de judecată fiind legală şi temeinică.
Comentariu
Problema pe care o ridică speţa evocată este reprezentată de modalităţile de
implicare a autorităţilor competente, în vederea asigurării unui climat familial
favorabil reintegrării în familie a minorilor faţă de care au fost luate măsuri de
protecţie specială.
Concret, în virtutea obligaţiilor pozitive impuse în mod tradiţional autorităţilor
naţionale de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în materia reunirii
copiilor cu părinţii lor, se observă că îndeplinirea acestor obligaţii trebuie
asociată unor măsuri concrete luate în acest sens de actorii publici cu atribuţii în
domeniu, inter alia: consiliere şi asistenţă psihologică, materială, financiară,
medicală a minorilor şi a familiei aflate în dificultate, asigurarea de servicii de
after-school pentru minorii aflaţi în situaţii de risc.
Aplicarea efectivă a unor astfel de servicii, cuprinse de multe ori în
documentele oficiale referitoare la copii, presupune însă, într-adevăr, resurse
umane, financiare, logistice semnificative, însă dezideratul prevăzut de art. 2 din
Legea nr. 272/2004, relativ asigurării interesului superior al copilului, trebuie
să prevaleze în faţa oricăror astfel de dificultăţi survenite.
Apreciem că, potrivit statuărilor din jurisprudenţa în materie ale instanţei de
contencios european, jurisprudenţă care, împreună cu Convenţia asupra
Drepturilor Omului şi Libertăţilor sale Fundamentale, formează un bloc de
convenţionalitate obligatoriu pentru statele membre, autorităţile publice cu
atribuţii în domeniu sunt datoare să încerce în mod rezonabil şi corespunzător,
dar concret şi eficace, prin măsuri legale aplicate personalizat, reconfigurarea
climatului familial al copiilor, pentru asigurarea reintegrării lor optime în nucleul
familial concret din care provin.
 Publicat în Revista Română de Jurisprudenţă cu numărul 1 din data de 30
martie 2019