Adopția copiilor și adoptatorul din punctul de

vedere al asistentului social

1.Introducere
Termenul de adopție provine din latinescul adoptio, -onis, cunoscut și sub
denumirea populară de înfiere, se referă la acțiunea de a acorda unui copil, față de
care nu existau în prealabil legături de filiație, statutul de fiu sau de fiică, iar
adoptatorul reprezintă persoana care înfăptuiește această acțiune.REFERINȚĂ!

Motivul pentru care am ales să abordez acest subiect este reprezentată de

dorința personală de a aprofunda această temă și de a cunoaște mai multe detalii cu
privire la adopție, iar acest domeniu reprezintă pentru mine o ramură importantă a
asistenței sociale.
În capitolul Ancăi Bejenaru despre adopția copiilor ni „se structurează o
categorie de copii consideraţi a fi „preferaţi pentru adopţie". Această categorie este
formată din copii mici, fără probleme semnificative de sănătate, cu un istoric
psiho-social mai puţin traumatizant, copii care aparţin majorităţii etnice şi/sau
rasiale. Prin contrast, se structurează o a doua categorie de copii, pe care în
literatura de specialitate românească, îi regăsim tot mai des denumiţi, copii <greu
adoptabili>”1.
În conținutul acetui capitol ne sunt prezentate și categoriile de persoane care
sunt adoptatorii: „ copiii mici fără probleme de sănătate sunt adoptați de cupluri
infertile, care fac parte din clasa medie sau superioară, în timp ce, în majoritatea
cazurilor, copiii greu adoptabili sunt adoptaţi de cupluri fertile, care caută să-şi
exprime prin adoptie ideologii sociale, politice şi/sau religioase, persoane singure,
respectiv cupluri de vârstă înaintată.”2.

2.Partea Legislativă
Legile unui stat reprezintă normele de viață pentru cetățenii acestuia, iar
pentru România Legea numărul 273 din 21 iunie 2004 reprezintă modul în care
1
Doru Buzducea (coord.), Asistența socială a factorilor de risc, Capitolul 9 Adopţia copiilor, Anca
Bejănaru, lași: Polirom, 2010, p. 200
2
Idem 1, p.201
este reglementat procesul de adopție. Deschiderea procedurii de adopție se
încuviințează numai dacă: „planul individualizat de protecție are ca finalitate
adopția internă, părinții copilului sau, după caz, tutorele își exprimă
consimțământul la adopție, în condițiile legii.”3
Pentru persoanele care solicită să fie adoptatori se realizează o evaluare de
către direcția de care aparțin și are în vedere următoarele aspecte: „a)personalitatea
și starea sănătății adoptatorului sau familiei adoptatoare, viața familială, condițiile
de locuit, aptitudinea de creștere și educare a unui copil;b) situația economică a
persoanei/familiei, analizată din perspectiva surselor de venit, a continuității
acestora, precum și a cheltuielilor persoanei/familiei;c) motivele pentru care
adoptatorul sau familia adoptatoare dorește să adopte;d) motivele pentru care, în
cazul în care numai unul dintre cei 2 soți solicită să adopte un copil, celălalt soț nu
se asociază la cerere;e) impedimente de orice natură relevante pentru capacitatea
de a adopta.”4
Rolul asistentului social în procesul de adopție este acela de a realiza o
evaluare cât mai minuțioasă a potențialului adoptator și a conștientiza dacă acesta
este potrivit pentru copil. Un impediment pentru asistentul social în procesul de
adopție este reprezentat de identificarea cu claritate a anumitor elemente din
evaluare precum personaliatea și starea de sănătate deoarece acestea nu sunt
întotdeauna stabilite de către un specialist.

3.Prezentarea unui caz

Un exemplu de adopție internă este reprezentat de Noemi Meilman, care în
urma numeroaselor încercări eșuate de a avea un copil a decis să meargă pe calea
adopției. După o evaluare minuțioasă și aproape o competiție de 30 de persoane
pentru a adopta un copil, aceasta a reușit să finalizeze procesul de adopție. După
finalizarea acestui proces a urmat o perioadă de post-adopție pentru a analiza dacă
ea este potrivită pentru copil. La încheierea acestei etape ea a devenit părintele
copilului și s-a preocupat de creșterea și dezvoltarea acestuia. Ea nu a ascuns de el
aspectul că este adoptat, însă acest lucru nu constituie un inpediment în relația lor. 5

Concluzia mea cu privire la procesul de adopție bazată pe exemplul din

studiul de caz este următoarea: cerere pentru adopții există, însă o măsură ce este
necesară să se aplice cât mai repede este reprezentată de cauza pentru care cererea
3
LEGEA nr. 273 din 21 iunie 2004 (* republicată *), Capitolul III, Secțiunea a 2-a, Articolul 32
(https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/52896)
4
Idem 3, Secțiunea 2, Articolul 18
5
https://www.youtube.com/watch?v=idIaRSJkpkM&t=938s (accesat la data de 3.12.2023)
și oferta nu sunt egale. În această direcție e nevoie să identificăm dacă cadrul
legislativ pentru adopțiile interne este mult prea restrictiv și e necesară o serie de
propuneri de modificări sau adoptatorii au o tipologie mult prea restrânsă de copii
ce pot fi adoptați.