MIHAI EMINESCU

Pe 15 ianuarie 1850, la Botoșani, a venit pe lume cel de-al șaptea

copil dintre cei 11 ai lui căminarului Gheorghe și Ralucăi Eminovici,
Mihai Eminescu (născut Mihai Eminovici). Își petrece copilăria la
Botoşani şi Ipoteşti, în casa părintească, într-o totală libertate de mişcare şi
de contact cu oamenii şi cu natura. Aceste momente le evocă și în poeziile
„Fiind băiet…” sau „O, rămâi”. Între 1858 şi 1866, urmează cu
intermitenţe şcoala la Cernăuţi și termină clasa a IV-a, fiind al cincilea
elevi din cei 82 de colegi.
După terminarea claselor primare, face două clase de gimnaziu și
părăseşte şcoala în 1863. Revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în
1866. Eminescu se angajează ca funcţionar la diverse instituţii din
Botoşani, la Tribunal şi Primărie și mai pribegeşte cu trupa Tardini-
Vlădicescu, conform alba24.ro. În 1886, Mihai Eminescu a avut primele
manifestări liberare. În luna ianuarie a acelui an, moare profesorul de limba
română, Aron Pumnul, iar elevii scot o broşură, „Lăcrămioarele
învăţăceilor gimnazişti”. Acolo apare şi poezia „La mormântul lui Aron
Pumnul”, semnată Mihai Eminovici.
Și-a schimbat numele din Eminovici în Eminescu La 25 februarie / 9
martie pe stil nou debutează în revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif
Vulcan, cu poezia „De-aş avea”. Iosif Vulcan a fost cel care i-a schimbat
numele în Mihai Eminescu, care a fost adoptat apoi de poet şi ulterior şi de
alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” încă cinci
poezii. Din 1866 până în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-
Giurgiu-Bucureşti. În acești ani a vrut să aibă contact direct cu poporul,
limba, obiceiurile şi realitatea românească. A vrut să-şi continue studiile,
dar nu și-a dus la capăt proiectul. Ajunge sufleor și copist de roluri în trupa
lui Iorgu Caragiali, apoi la Teatrul Naţional, unde îl cunoaşte pe Ion Luca
Caragiale. Eminescu continuă să publice în „Familia”, scrie poezii, drame
(Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris și face
traduceri din germană. În perioada 1869 – 1862 este student la Viena.
Acolo urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar
audiază şi cursuri de la alte facultăţi.
Se implică în rândul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan
Slavici, o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle și începe colaborarea la
„Convorbiri Literare”. Tot în această perioadă debutează ca publicist în
ziarul „Albina” din Pesta. Între 1872 şi 1874 este student la Berlin, iar
Junimea îi acordă o bursă, cu condiţia să-şi ia doctoratul în Filozofie.
Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene. Se
întoarce în România și trăiește la Iaşi între 1874-1877. A fost director al
Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi
şi Vaslui, precum și redactor la ziarul „Curierul de Iaşi”.
Poetul continuă să publice în „Convorbiri Literare” și devine bun
prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui
materială este nesigură și are necazuri în familie deoarece i-au murit mai
mulți frați și își pierde și mama. S-a îndrăgostit de Veronica Micle, poetă
cunoscută oamenilor întocmai pentru iubirea care a legat-o de Mihai
Eminescu. În 1877, Eminescu se mută la Bucureşti, unde până în 1883 este
redactor, apoi redactor-şef la ziarul „Timpul”. În acea perioadă i se
degradează sănătatea. În 1833 scrie și marile lui poeme, „Scrisorile” și
„Luceafărul”. În iunie 1883, poetul nepereche se îmbolnăveşte grav și a
fost internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lângă Viena.
În decembrie îi apare volumul „Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate
de Titu Maiorescu, fiind singurul volum tipărit în timpul vieţii lui
Eminescu. De ce a murit poetul nepereche. „Eminescu n-a fost sifilitic”
Mihai Eminescu a murit în condiţii suspecte şi interpretate diferit în mai
multe surse la 15 iunie 1889 (15iunie, în zori – ora 03.00) în casa de
sănătate a doctorului Şuţu, situată pe strada Plantelor din București. Poetul
e înmormântat la Bucureşti, în cimitirul Bellu, sicriul fiind dus pe umeri de
patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
Poetul George Călinescu a scris despre moartea poetului: „Astfel se
stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va
ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul
îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în
țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.” La 15 iunie 1889, Titu
Maiorescu nota în jurnalul său: „Astăzi a murit Eminescu, în institutul de
alienaţi, de o embolie”. Luceafărul poeziei româneşti, poetul
nepereche…”. Unul dintre cei mai mari români murea „în cea din urmă
mizerie”, după cum anunţa sora sa, Harietta. Dr. N. Tomescu, unul dintre
medicii care s-a ocupat de Eminescu nota în unul din jurnalele sale:
„Oricum ar fi, sfârşitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine,
dormea şi puterile se susţineau cu destulă vigoare. Un accident (n.r. –
Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun) însă de
mică importanţă a agravat starea patologică a cordului şi a accelerat
moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: „Eminescu n-a fost
sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul
cerebral, oboseala precoce şi intensă a facultăţilor sale intelectuale”.
Lucruri mai puțin știute despre Mihai Eminescu Îi plăcea să joace fotbal.
Teodor V. Ștefanelli, istoric, prozator, traducător, dramaturg și
memorialist, coleg de liceu, pentru o vreme, cu Eminescu, a lăsat scris, în
Amintiri despre Eminescu’, cum marele poet se alătura adesea studenților
care băteau mingea, în orele libere, pe maidanul de lângă strada Ciucur
Mare, din Cernăuți. Nu-i plăcea deloc matematica și, prin urmare, era slab
la această materie. Academicianul George Călinescu, critic și istoric literar,
l-a citat pe Eminescu în lucrarea Viața lui Mihai Eminescu’: Deși aveam o
memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât
îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe
fața pământului’. În copilărie, obișnuia să-și sperie tatăl prinzând șerpi și
aducându-i în apropierea casei părintești. Se pare că figura pe care o făcea
părintele său la vederea reptilelor îl amuza teribil. Când Ioan Slavici i-a
oferit un loc de muncă la ziarul Timpul, i-an cerut bani pentru drumul de la
Iași (unde se afla atunci) la București. N-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-
mi țin gura până acuma. 100 de franci am pe lună. Din ce dracu să plec?’,
i-ar fi scris poetul. Există doar patru fotografii despre care se știe cu
siguranță că îl reprezintă pe Mihai Eminescu. Când a scris Pe lângă plopii
fără soț’ era îndrăgostit de Cleopatra Leca Poenaru, fiica pictorului
Constantin Lecca și verișoara lui Ion Luca Caragiale. Fata locuia pe o
stradă încadrată de plopi. Poetul ar fi numărat copacii și a constatat că sunt
fără soț… Se pare că dragostea pentru poezie a rămas la fel de puternică
până în ultimele sale clipe, Eminescu scriind chiar și în sanatoriu. După
moarte, în buzunarul hainei sale au fost găsite două poezii. Asteroidul
9495, descoperit în 1971, a fost redenumit, în anul 2000, asteroidul Mihai
Eminescu. Marele poet nu e însă singura personalitate din România care și-
a împrumutat numele unui corp ceresc. Există, de asemenea, un crater de
pe Lună ce se numește Spiru Haret și unul pe Venus numit Elena
Văcărescu, și doi asteroizi pe care-i cheamă’ George Enescu și Constantin
Brâncuși.

 
 Tot ce nu știai despre "Luceafărul poeziei româneşti"

Îi plăcea să joace fotbal. Teodor V. Ștefanelli, istoric, prozator,

traducător, dramaturg și memorialist, coleg de liceu, pentru o vreme, cu
Eminescu, a lăsat scris, în Amintiri despre Eminescu’, cum marele poet se
alătura adesea studenților care băteau mingea, în orele libere, pe maidanul
de lângă strada Ciucur Mare, din Cernăuți.
Nu-i plăcea deloc matematica și, prin urmare, era slab la această
materie. Academicianul George Călinescu, critic și istoric literar, l-a citat
pe Eminescu în lucrarea Viața lui Mihai Eminescu: “Deși aveam o
memorie fenomenală, numere nu puteam învăța deloc pe de rost, întrucât
îmi intrase în cap ideea că matematicile sunt științele cele mai grele de pe
fața pământului”.
În copilărie, obișnuia să-și sperie tatăl prinzând șerpi și aducându-i
în apropierea casei părintești. Se pare că figura pe care o făcea părintele
său la vederea reptilelor îl amuza teribil. Când Ioan Slavici i-a oferit un loc
de muncă la ziarul Timpul, i-an cerut bani pentru drumul de la Iași (unde
se afla atunci) la București. N-am cu ce veni. Asta m-a făcut să-mi țin gura
până acuma. 100 de franci am pe lună. Din ce dracu să plec?’, i-ar fi scris
poetul. Există doar patru fotografii despre care se știe cu siguranță că îl
reprezintă pe Mihai Eminescu.
Când a scris “Pe lângă plopii fără soț” era îndrăgostit de Cleopatra
Leca Poenaru, fiica pictorului Constantin Lecca și verișoara lui Ion Luca
Caragiale. Fata locuia pe o stradă încadrată de plopi. Poetul ar fi numărat
copacii și a constatat că sunt fără soț… Se pare că dragostea pentru poezie
a rămas la fel de puternică până în ultimele sale clipe, Eminescu scriind
chiar și în sanatoriu.
După moarte, în buzunarul hainei sale au fost găsite două poezii.
Asteroidul 9495, descoperit în 1971, a fost redenumit, în anul 2000,
asteroidul Mihai Eminescu. Marele poet nu e însă singura personalitate
din România care și-a împrumutat numele unui corp ceresc. Există, de
asemenea, un crater de pe Lună ce se numește Spiru Haret și unul pe
Venus numit Elena Văcărescu, și doi asteroizi pe care-i cheamă “George
Enescu” și “Constantin Brâncuși”.