Sunteți pe pagina 1din 4

Cum alegi parfumul potrivit pentru tine?

5 pași simpli

Un parfum poate fi privit ca o carte de vizită a ta, așa că mirosul acestuia ar trebui să te
reprezinte și să fie în acord cu stilul tău personal.

Să alegi un parfum este o sarcină copleșitoare atunci când te afli în fața multelor opțiuni
pe care le ai la dispoziție pe site-ul nostru. Este cu atât mai dificil atunci când nu știi prea
multe despre lumea parfumurilor.

Ne-am gândit să îți venim în ajutor cu această pagină cu sfaturi despre cum să îți alegi
parfumul potrivit. Iată ce ar trebui să ai în vedere:

1. Citește notele parfumului


Notele sunt “ingredientele” care alcătuiesc parfumul, adică mirosurile pe care le simți
atunci când pulverizezi parfumul.
Acestea se împart în 3 categorii: note de vârf, note de mijloc și note de bază.
Notele de vârf sunt mirosurile care se simt prima dată, atunci când aplici parfumul. Se
evaporă rapid, lăsând loc notelor de mijloc.
Notele de mijloc sunt mirosuri mai bogate decât notele de vârf. Rezistă mai mult pe
piele, însă nu se vor simți până când notele de vârf nu se evaporă. Mirosul lor se
estompează la aproximativ 20-30 de minute de la aplicarea parfumului.
Notele de bază complimentează notele de mijloc. Împreună, aceste două categorii de
note constituie mirosul specific parfumului. De obicei începi să le simți mirosul la peste
30 de minute de la aplicarea parfumului.
2. Fii atent la concentrația parfumului
Concentrația reprezintă raportul dintre uleiurile parfumate și alcoolul care se regăsește
într-o sticlă de parfum. Cu cât concentrația unui parfum este mai mare (uleiurile
parfumate sunt în cantitate mai mare), cu atât mirosul acestuia va persista mai mult pe
pielea ta.
În funcție de concentrație există patru tipuri de produse: , apă de toaletă, apă de parfum
și parfum.
Apa de toaletă are o concentrație de uleiuri parfumate între 5% și 15%. Se evaporă
destul de repede de pe piele și este caracterizată de notele de vârf. Pentru că are o
concentrație mai mică decât apa de parfum și parfumul, și prețul este mai mic. Totuși,
dacă vrei ca mirosul să reziste, vei fi nevoit să mai pulverizezi pe parcursul zilei.
Parfumurile din gama Imari, Pur Blanca sau Passion Dance sunt alegerea potrivită.
Apa de parfum are o concentrație mai mare de uleiuri parfumate, prin urmare și mirosul
este mai bogat și mai persistent decât cel al apei de toaletă. Apa de parfum este
caracterizată de notele de mijloc și poate avea o persistență de până la 8 ore.
Favoritele clienților noștrii sunt: Today, Little Black Dress și Luck.
Parfumul este produsul care are cea mai mare concentrație de uleiuri parfumate, așa că
este mai scump decât apa de parfum, apa de toaletă și apa de colonie. Rezistă o perioadă
foarte îndelungată pe piele, așa că prețul ridicat se justifică, pentru că nu se va consuma
atât de repede ca celelalte două, care necesită mai multe pulverizări pe parcursul zilei.
Dacă asta este alegerea care ți se potrivește îți rec omandăm gama Far Away.

3. Alege o categorie de mirosuri


Mirosurile parfumurilor pot fi împărțite în 4 categorii principale: fresh, florale, orientale
și lemnoase. Ca să îți fie mai ușor să alegi un parfum, te sfătuim ca mai întâi să alegi o
categorie de mirosuri, după care să testezi parfumuri din acea categorie.
Fresh – Parfumurile cu mirosuri fresh sunt cele care conțin note citrice, ierboase sau
oceanice. Aceste note sunt mai adesea întâlnite în parfumurile bărbătești decât în
parfumurile de damă (Pur Blanca, Perceive), cele mai cautate arome dedicate domnilor
fiind Full Speed sau Individual Blue.
Floral – Notele florale se întâlnesc într-o mulțime de parfumuri, în special în parfumurile
de damă, cum ar fi: toată gama Today, Premiere Luxe sau Maxima
Oriental – Mirosurile orientale au note exotice și seducătoare, de ierburi, condimente sau
rășini. Exemple de astfel de note includ ambra, vanilie sau anason. Parfumurile din gama
Luck și cu precădere din gama Far Away precum Splendoria, Aurora dar și varianta
clasică se înscriu în categoria de parfumuri orientale.
Lemnos – După cum le spune și numele, parfumurile din această categorie sunt
caracterizate de note lemnoase precum lemn de santal, cedru sau vetiver. Este o gamă
dominate de arome destinate bărbaților: Aspire, Today, Attraction, Maxime, Luck,
Black Suede, Musk Intense, gama Wild Country, în timp ce pentru doamne
reprezentanta acestei categorii este apa de parfum Attraction.

4. Gândește-te în ce sezon vrei să porți parfumul ales


Un parfum se poate simți diferit pe pielea ta în funcție de anotimp. Mirosurile mai lejere
vor avea o intensitate mai mare în anotimpul cald, pentru că și temperatura corpului tău
este mai ridicată. Totuși, dacă le aplici iarna, aceleași mirosuri vor avea o intensitate mult
mai mica, din cauza temperaturilor scăzute. Pur Blanca, gama Soft Musk, Rare Perls,
Incandessence și Luminata sunt câteva parfumuri ideale pentru primăvară și vară, în timp
ce mirosuri mai puternice precum gama Far Away, Today, Little Black Dress și
Maxima sunt recomandate pentru anotimpul rece.
Îți recomandăm să ai minimum două parfumuri, pe care să le folosești pe parcursul
anului, unul potrivit pentru sezonul cald, și unul potrivit pentru sezonul rece, astfel încât
mirosul parfumului tău să fie întotdeauna intens.

5. Aplică parfumul în zonele corecte


Există anumite zone ale corpului unde este indicat să aplici parfumul pentru ca
intensitatea mirosului să fie cât mai mare, și anume zonele unde îți simți pulsul, cum ar fi
lateralele gâtului, zonele de după urechi, încheieturile mâinilor sau interioarele coatelor.
Pentru că acestea sunt cele mai calde zone ale corpului tău, notele parfumului vor fi mai
intense.
De asemenea, un moment potrivit pentru a aplica parfumul este după dușul de dimineață,
când pielea ta este mai caldă și umedă. Astfel mirosul va fi mai intens și parfumul va
rezista mai mult timp pe piele.
Nu freca pielea unde ai aplicat parfumul pentru că acest lucru poate altera procesul prin
care parfumul își dezvăluie notele și poate duce la evaporarea produsului.

Sperăm că acest articol ți-a fost de ajutor! Acum poți naviga mai ușor site-ul și sperăm să
faci alegerea potrivită ție!

S-ar putea să vă placă și