UTILIZAREA STRATEGIILOR DIDACTICE MODERNE ÎN

ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

Importanţa diversificării metodelor de predare-învăţare.

Procesul instructiv-educativ este descris de specialişti ca fiind o activitate
complexă ce implică resurse umane şi materiale deosebite, metodologia ocupând
poziţia centrală.
Este cunoscut faptul că atât profesorii cât şi elevii acţionează prin intermediul
unor metode de predare şi învăţare, iar calitatea muncii lor depinde de aceste metode
ce constituie sursa creşterii eficacităţii sistemului de învăţământ.
Probelmatica metodelor este una dintre cele mai mult abordate în teoria şi
parctica instruirii, căci arată căile directe de obţinere a cunoaşterii,de învăţare, de
evaluare. Practica instruirii a dovedit că, în raport cu varietatea obiectivelor, a
sarcinilor de învăţare, a stilurilor de predare-învăţare, cu posibilităţile de combinare a
elementelor procesului didactic, cu operaţiile ce se efectuează, poate exista o
diversitate de metode, de modalităţi de rezolvare, de proceduri, de tehnici utilizate de
către profesori şi elevi. Există deci, un pluralism al metodelor didactice, iar limitarea
la indicarea şi utilizarea doar a unui numar restrâns dovedeşte rigiditate metodologică,
şablonism, teama de activizare şi creativitate, abordarea prioritară a informativului şi
a învaţării reproductive.
În consecinţă, la moduri diferite de învăţare şi predare se poate răspunde prin
diversificarea metodelor, prin multiplicarea procedeelor prin combinarea variată a
metodelor şi procedeelor, prin asigurarea unei polifuncţionalităţi a metodelor, prin
raportarea lor la specificul situaţiilor, prin reconsiderare în raport cu fundamentarea
ştiinţifică, psihopedagogică mereu actualizată.
Pedagogia modernă pune accentul pe activităţile care promovează învăţarea
eficientă, bazată pe sporirea gradului de implicare activă şi creativă a copilului,
menită să înlesnească cunoaşterea prin participarea directă la construirea cunoaşterii.

Noile orientări ale învăţământului preşcolar românesc

Elaborarea actualei programe a activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de
copii, prefigurează, în interiorul sistemului preşcolar, două mari tendinţe de schimbare
vizând crearea unui mediu educaţional adecvat în vederea stimulării continue a

1
învăţării spontane a copilului şi pentru introducerea acestuia în ambianţa culturală a
spaţiului căruia îi aparţine.
Această schimbare presupune respectarea copilului şi a cerinţelor sale individuale,
dar impune, în acelaşi timp, şi o continuă adaptare a educatoarei la exigenţele
pedagogiei moderne, „flexibilitate şi creativitate în abordarea situaţiilor didactice,
evitarea rutinei şi acţionarea în direcţia transformării învăţământului bazat pe
informaţie şi reproducerea ei într-un învăţământ global, integrat şi creativ, care are
la bază educaţia” (Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii,
Bucureşti, 2000, pag.22).
Noua orientare a învăţământului preşcolar românesc urmăreşte dezvoltarea
gândirii critice a copiilor prin folosirea metodelor şi tehnicilor activ-participative,
care pun accentul pe participarea copilului şi îl plasează pe acesta în centrul
procesului de învăţare.
Schimbarea în activitatea didactică, desfăşurată în grădiniţa de copii, implică
aplicarea de metode, tehnici şi procedee moderne, de dezvoltare a gândirii critice,
metode care contribuie la eficientizarea învăţării. Utilizarea acestora, sporeşte
încrederea copiilor în forţele proprii, în performanţele obţinute, contribuind la
dezvoltarea lor intelectuală, morală şi la socializarea lor.

De ce gândire critică?
Pentru că, “a gândi critic” înseamnă a emite judecăţi proprii, a accepta
părerile altora, a fi în stare să priveşti cu simţul răspunderii greşelile tale şi să le poţi
corecta, a primi ajutorul altora şi a-l oferi celor care au nevoie de el. Capacitatea de a
gândi critic se dobândeşte în timp, permiţând copiilor să se manifeste spontan, fără
îngrădire, ori de câte ori există o situaţie de învăţare, fără să le fie teamă de reacţia
celor din jur, de părerile lor şi le dă dezvoltă capacitatea de analiză şi reflecţie.
Beneficiile dezvoltării gândirii critice pentru copiii preşcolari sunt :
 libertatea de a-şi exprima propriile opinii;
 respectul faţă de opiniile celor din jur;
 potenţarea încrederii în sine;
 toleranţă faţă de partenerii de dialog;
 dezvoltarea spiritului autocritic;
 amplificarea cooperării si comunicării interpersonale;
 plasarea copilului în centrul procesului educativ prin solicitare individuală şi
personalizată.

2
Condiţiile şi situaţiile specifice, care pot duce la dezvoltarea gândirii critice,
complexe, la cea mai fragedă vârstă, pot fi considerate următoarele :
 încurajarea copiilor să pună cât mai multe întrebări;
 stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi dezbateri între copii,
între educatoare şi copii;
 activizarea copiilor prin solicitarea lor de a opera cu idei, concepte, obiecte în
vederea reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante;
 stimularea spiritului critic, constructiv, a capacităţii de argumentare şi de
căutare a alternativelor;
 organizarea de discuţii pe anumite teme, iniţierea de jocuri;
 educarea capacităţii de a privi altfel lucrurile, de a-şi pune întrebări
neobişnuite despre lucruri obişnuite;
 libertatea de exprimare a cunoştinţelor, a gândurilor, a faptelor;
 incitarea interesului către nou, necunoscut şi oferirea satisfacţiei găsirii soluţiei
după depunerea unui efort de căutare de către copil.

De ce învăţare prin cooperare?

Noua abordare a activităţilor din grădiniţă pe „arii de stimulare”, pe „sectoare de
activitate”, care presupune lucrul în grupuri mici, este un exerciţiu important de
cooperare între copii la rezolvarea unor sarcini comune, în care fiecare are „rolul”
său, unde poate să se sprijine în primul rând pe ajutorul colegilor, înainte de a-l
solicita educatoarei.
Învăţarea prin cooperare presupune interacţiunea dinamică între membrii unui
grup mai mic, sau mai mare, de copii.
Cooperarea generează atât învăţare (asimilare de cunoştinţe şi deprinderi
intelectuale), cât şi învăţare socială (asimilarea unor cunoştinţe, abilităţi etc, utile în
viaţa de zi cu zi);
Avantajele învăţării prin cooperare:
 dezvoltă iniţiativa în procesul de învăţare;
 posibilitatea identificării mai multor soluţii de rezolvare a
problemelor;
 motivarea;
 plăcerea de a învăţa;
 retenţia informaţiilor pentru durate lungi de timp;
 exersarea competenţelor de comunicare-relaţionare;
 dezvoltarea relaţiilor de calitate cu ceilalţi şi a abilităţilor sociale.
3
 Aplicaţii practice ale metodelor de învăţare activă, prin cooperare şi de
dezvoltarea a gândirii critice.
Iată câteva exemple de aplicare a metodelor de învăţare prin cooperare şi de
dezvoltare a gândirii critice, în activităţile cu preşcolarii.
MOZAICUL – o metodă de învăţare prin cooperare pe care am utilzat-o, mai ales, în
activităţile de cunoaşterea mediului pentru asimilarea de cunoştinţe pe diferite teme.
Fiind o metodă bazată pe lectura textului informativ, am adaptat-o la specificul
activităţii cu preşcolarii, înlocuindu-l pe acesta cu imagini care transmit cunoştinţe.
Astfel la activitatea cu tema „Animale domestice”-observare, am procedat în felul
următor:
Pasul 1: constituirea grupurilor de lucru iniţiale, „grupuri- casă” (din câte cinci
copii), printr-un joc numărătoare:
Unu- hai în casă
Doi- te-aşezi la masă
Trei – te ascultăm,
Patru- învăţăm,
Cinci- colaborăm !
Pasul 2: educatoarea împarte fiecărui copil din grup o imagine: 1-cu animale
domestice, 2-cu adăposturile acestor animal, 3 -cu hrana acestor animale, 4-cu
foloasele pe care le are omul de la animalele domestice.
Pasul 3: constituirea grupurilor de „experţi” – (exp.: copiii cu numărul 1 constituie
un grup, cei cu numărul 2 alt grup, ş.a.ma.d.); copiii din grupul de experţi au aceeaşi
imagine, pe care o vor intui împreună, vor discuta despre ceea ce observă în imagine,
vor pune întrebări şi vor găsi răspunsurile în grup, dar şi ajutaţi de educatoare.
Distribuirea imaginilor se realizează astfel:
- grupului 1 – imagine cu animale domestice;
- grupului 2 - imagine cu adăposturile acestor animale;
- grupului 3 – imagine cu hrana acestor animale;
- grupului 4 - imagine cu foloasele pe care le are omul de la animalele
domestice.
Pasul 4: revenirea copiilor în grupurile iniţiale şi „predarea” conţinutului învăţat
ca „expert”, celorlaţi colegi. Copiii pot pune întrebări fiecărui expert pentru a obţine
informaţii suplimentare, sau pentru a lămuri diferite probleme legate de temă.

4
 Educatoarea monitorizează lucrul copiilor, îi sprijină când întâmpină
dificultăţi şi se asigură că informaţia şi cunoştinţele sunt transmise şi se asimilează
corect.
Metoda are avantajul de a facilita învăţarea- copiii învaţă mai uşor de la alţi copii; dar
este mare consumatoare de timp şi preuspune un efort de organizare şi coordonare
foarte mare. Utilizată mai des însă, conduce la formarea unei deprinderi care reduce
mult din timpul folosit pentru a da explicaţii de organizare şi de lucru grupului.

BULGARELE DE ZĂPADA, SAU PIRAMIDA – o metodă care presupune

împletirea activităţii individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ în cadrul
grupelor. Aplicată în cadrul unui joc didactic de educarea limbajului „Cuvinte, silabe,
sunete” a constituit una dintre variantele de joc. Fazele au fost următoarele:
1. lucrul individual – fiecare copil a avut de identificat un cuvânt corespunzător
imaginii de pe jetonul primit şi de desenat pe jeton tot atâtea liniuţe câte silabe avea
respectivul cuvânt;
2. lucrul în perechi – se verifică reciproc şi se corectează eventualele greşeli;
3. lucrul în grup – se construieşte piramida aşezându-se la bază cuvintele cu cele mai
multe silabe, apoi, în ordine descrescătoare celelalte, până la cuvintele cu o singură
silabă;
4. luarea deciziei – grupul hotărăşte ce denumire să poarte piramida şi cine o va
prezenta clasei de copii;
5. faza finală - fiecare echipă prezintă în faţa grupei rezultatul muncii lor.
Este o metodă care poate fi utilizată cu eficienţă şi la alte tipuri de activităţi,
fiind dinamică şi implicând activ fiecare copil. Se poate evita pierderea de timp, dacă
este bine organizată şi coordonată.

„GÂNDIŢI, LUCRAŢI ÎN PERECHI, COMUNICAŢI!”- adaptată pentru nivelul

copiilor preşcolari, am utilizat-o foarte des, în mai toate categoriile de activitate din
grădiniţă.
În activitatea de educare a limbajului „Jocul silabelor” – joc didactic – această
metodă a constituit o variantă de lucru. S-au format perechi de copii, prin numărare,
apoi a fost formulată sarcina pentru fiecare:
- numărul 1 se gândeşte la un cuvânt pe care îl spune la ureche
numărului 2;
- numărul 2 desparte (în gând) cuvântul auzit şi găseşte un alt cuvânt
care să aibă tot atâtea silabe;

5
 - educatoarea solicită, în funcţie de timpul avut la dispoziţie, mai multe
perechi să spună grupei care este rezultatul muncii lor.
Metoda este foarte atractivă pentru copii, îi implică pe fiecare şi stimulează
copiii să realizeze sarcina. Poate fi utilizată cu succes la multe alte tipuri de activităţi.

„ŞTIU/VREAU SĂ ŞTIU/AM ÎNVĂŢAT” – metodă utilizată cu precădere în etapa

de început a unui proiect tematic, ca o modalitatea de conştientizare de către copii a
ceea ce ştiu, sau cred că ştiu, despre un subiect anume, şi, totodată, despre ceea ce
nu ştiu şi ar dori să ştie/ să înveţe, despre subiectul respectiv.
În prima fază a proiectului educatoarea inventariază – prin discuţii în grup –
ideile pe care copiii le deţin cu privire la tema ce urmează a fi investigată şi le
notează pe un panou, la rubrica „Stiu”. Aşa am procedat la majoritatea proiectelor
tematice abordate cu preşcolarii, mai ales la grupa mare, pegătitoare. Scrierea la
panou poate constitui şi un expemplu de exersare a cititului de către copii, deoarece,
la acest moment, au deja deprinderi în acest sens şi sunt motivaţi să şi le dezvolte.Tot
în această etapă se notează şi ceea ce copii nu ştiu şi ar vrea să afle despre subiectul
discutat.
După derularea proiectului şi însuşirea unor cunoştinţe, prin mijloace
specifice, în ultima fază copiii, ajutaţi de educatoare, inventariază cunoştinţele
asimilate şi compară situaţia de început cu cea finală. Stabilesc astfel dacă au aflat
ceea ce doreau să ştie, dacă mai sunt lucruri de învăţat şi cum le pot afla şi singuri.

„CIORCHINELE” – este un „brainstorming necesar”, prin care se stimulează

realizarea de asociaţii noi de idei, de relevare de noi sensuri ideilor. Este o tehnică de
căutarea a căilor de acces spre propriile cunoştinţe. Ea poate fi adaptată preşcolarilor
şi utilizată, cu precădere, în etapa de reactualizare a cunoştinţelor, în cadrul unei
activităţi.
Pasul 1 – presupune scrierea unui cuvânt pe panou, însoţit şi de o imagine
corespunzătoare (dacă copiii nu-l pot citi).
Pasul 2 - educatoarea distribuie copiilor jetoane care conţin, sau nu, imagini
sugestive pentru subiectul pus în discuţie.De exemplu: cuvântul scris pe panou este
„Toamna”; copiii vor avea jetone cu imagini care sunt caracteristice acestui anotimp,
dar şi altele.
Pasul 3 – educatoare cere copiilor să analizeze cu atenţie imaginile şi să le aşeze pe
panou pe acelea care, cred ei, le sugerează ceva în legătură cu anotimpul toamna.

6
Pasul 4 – se fac conexiuni între imaginile de pe panou, explicând de ce se leagă unele
de altele. Se pot adăuga, oral, idei care se leagă de tema pusă în discuţie.
Educatoarea trebuie să evite să limiteze numărul ideilor şi fluxul dintre
acestea, să nu judece/evalueze ideile, ci doar să le noteze. Tema pusă în discuţie
trebuie să fie familiară copiilor. Folosită în grup, tehnica ciorchinelui dă posibilitatea
fiecărui copil să ia cunoştinţă de ideile altora, de legăturile şi asociaţiile dintre acestea
realizate de colegii lor şi, în acest fel să-şi dezvolte propriile idei.

STUDIUL DE CAZ, propus de educatoare spre dezbatere copiilor, le oferă acestora

ocazia de a găsi împreună soluţii pentru problema pusă în discuţie. De obicei, el se
prezintă sub forma unei scurte povestioare, care prezintă o situaţie a cărei rezolvare nu
a fost găsită, sau a fost greşită, iar copiii sunt îndemnaţi să caute soluţii. Asigurarea
unei atmosfere potrivite într-o astfel de activitate, în care fiecare să-şi poată exprima
opinia şi apoi să se cadă de acord asupra soluţiei optime, este esenţială pentru
eficienţa actului educaţional.
Educatoarea trebuie să aibă în vedere parcurgerea următoarelor etape:
 prezentarea cadrului general în care s-a produs evenimentul şi a cazului
respectiv, însoţind, pe cât posibil, expunerea de imagini; prezentarea trebuie să
fie cât mai clară , precisă şi completă;
 discuţii cu grupul de copii pentru a lămuri eventualele neclarităţi;
 formarea unor grupuri mici care să caute, prin discuţii în comun soluţii de
rezolvarea a cazului - activitate moderată de educatoare;
 revenirea în grupul mare şi prezentarea soluţiilor găsite de grupurile mici;
 dezbaterea acestor soluţii şi ierarhizarea variantelor;
 evaluarea modului de rezolvare a situaţiei-caz şi evaluarea grupului de copii,
analizându-se gradul de participare. Totodată se fac predicţii asupra
importanţei reţinerii modalităţilor de soluţionare în vederea aplicării lor la
situaţii similare.
Studiile de caz au un mare impact educaţional, mai ales în învăţarea
compotamentelor sociale de către copii. De aceea una din categoriile de activităţi, în
care am aplicat cu predilecţie această metodă a fost „educaţie pentru societate”.

JOCUL DE ROL – metodă care se bazează tot pe acţiunea fictivă şi constă în

punerea copiilor în diferite roluri sociale, în vederea formării unor atitudini,
convingeri sau competenţe. Aceasta metodă facilitează formarea comportamentului
social, inserţia socială a copiilor, învăţarea unor roluri sociale şi verificarea

7
corectitudinii atitudinilor sau comportamentelor formate. Pentru buna desfăşurare a
jocului de rol se va preciza tema abordată, se va analiza frontal situaţia respectiva, se
vor alege partenerii care vor interpreta rolurile, iar la sfârşit se va discuta modul de
interpretare şi se vor reţine unele concluzii.
Cum se educă comportamentele sociale în „jocurile de rol”?
Într-un joc cum este „De-a alimentara”, copiii învaţă să utilizeze formulele de
adresare politicoasă, să aştepte la rând; în jocul „ Constructorii” îşi împart sarcinile,
chiar nivelele de responsabilitate şi stabilesc anumite ierarhii ( „eu sunt şeful!”), ca şi
modul în care vor proceda ca să realizeze construcţia dorită, propun soluţii de
„îmbunătăţire”, când e cazul, realizând un exerciţiu de cooperare. Intervenţiile
„discrete” ale educatoarei vor dirija învăţarea, evitând denaturarea jocului, ş.a.m.d.

METODA DRAMATIZĂRII - se bazează pe utilizarea mijloacelor şi procedeelor

artei dramatice, constând în dramatizarea unui fragment literar, a unui fapt istoric, a
unui eveniment actual. Copiii sunt puşi în situaţia de a interpreta anumite personaje,
rolurile acestora, trăind efectiv stările conflictuale, situaţiile problemă, în care acestea
sunt implicate. Situaţiile reale, sau imaginare, sunt puse în valoare prin arta dramatică
şi aduc implicarea afectivă a copiilor.
Poate îmbrăca forma procesului literar prin care copiii sunt puşi în postura de
inculpaţi, acuzatori, sau apărători ai personajelor din opera respectivă.
Avantajele utilizării dramatizării:
- are mari valenţe în direcţia receptării şi sensibilizării copiilor faţă de
conţinutul şi mesajul operei literare;
- formează şi dezvoltă capacităţi operaţionale şi comportamentale;
- transferă cunoştinţele din planul teoretic în cel practic.

TERMENI-CHEIE INIŢIALI – este o tehnică menită să stimulze copiii să realizeze

conexiuni între cunoştinţele care au legătură cu subiectul/tema pusă în discuţie.
Utilizată în etapa introductivă a unei lecturi predictive, focalizează atenţia şi interesul
copiilor asupra unor termeni cu rol esenţial în înţelegerea textului şi îi determină să
anticipeze legătura posibilă dintre termenii daţi, solicitânndu-le gândirea şi
imaginaţia.
Exemplu: cei 4 termeni cheie dintr-un text ce urma a fi audiat de copii ( „Leul şi
căţeluşa” – de Lev Tolstoi) au fost prezentaţi copiilor sub forma unor jucării: un
leu-jucărie, o cuşcă-jucărie, un căţeluş-jucărie, şi imaginea unui îngrijitor. Copiii au
fost împărţiţi în grupuri mici pentru a concepe împreună mici povestioare care să

8
conţină aceşti termeni, după ce ne-am asigurat că înţeleg fiecare dintre termenii
respectivi. Au fost apoi audiate două, trei dintre ele şi s-a trecut la anunţarea titlului
povestirii ce urma a fi prezentată sub forma lecturii predictive.

LECTURA PREDICTIVĂ - sau „activitatea dirijată de lectură şi gândire”

dezvoltă copiilor abilitatea de a intui şi de a lansa ipoteze, plecând de la informaţii
sumare, realizând conexiuni între acestea şi cunoştinţele lor anterioare şi le stârnesc
curiozitatea de cunoaştere. Adaptată specificului activităţii cu preşcolarii (care nu ştiu
încă să citească) am derulat-o astfel:
- s-a prezentat copiilor titlul povestirii şi câteva date sumare despre
autor;
- s-a cerut apoi copiilor, ca, plecând de la titlul să facă predicţii asupra
conţinutului povestirii – (acestea se notează, sau se înregistrează);
- s-a citit primul fragment (din textul împărţit anterior de educatoare în
3-4 fragmente; punctele de oprire trebuie să coincidă cu momente de
suspans), apoi s-a cerut copiilor să compare predicţiile făcute de ei cu
„ceea ce s-a întâmplat de fapt”;
- s-au analizat predicţiile şi s-a stabilit ce s-a adeverit până la acel
moment;
- copiii au fost solicitaţi să prezică „ce se va întâmpla mai departe?”; şi
s-a reluat întreaga analiză;
- în final, au trebuit să compare ultima predicţie cu ce s-a întâmplat de
fapt în poveste şi să constate care dintre previziunile lor s-au adeverit;
- întrebările puse de educatoare la finalul povestirii au vizat, de
asemenea, gândirea, capacitatea de analiză a copiilor, solicitându-i să
reflecteze asupra celor întâmplate, în urma întrebărilor interpretative
formulate de educatoare:
-La ce v-aţi gândit ascultând povestea?
-Ce simţiţi acum, cînd s-a terminat ?
-Această poveste v-a amintit de o întâmplare anume ?
- De ce oare leul nu a mâncat căţeluşa?
- De ce a fost aşa de supărat când aceasta a murit?
-Ce alt final putea avea povestirea?
Este o metodă cu mare valoare formativă. Solicită mult timp, dar acest dezavantaj
scade pe măsură ce copiii sunt antrenaţi să lucreze în acest fel şi dacă educatoarea are
grijă să o aplice numai pe texte scurte şi cu valoare educativă crescută.

9
COLŢURILE – reprezintă o tehnică de învăţare prin colaborare, bazată pe
discuţii/dezbateri referitoare la un subiect controversat. Copiii sunt încurajaţi să
adopte poziţii personale, bazate pe argumente satisfăcătoare, faţă de o anumită
temă/problemă,a cărei rezolvare presupune exprimarea unor opţiuni, efectuarea unor
alegeri bazate pe evaluări proprii.
Etapele aplicării metodei:
- se prezintă tema, care poate fi o scurtă poveste, sau un caz prezentat pe
bază de imagini, etc.;
- se solicită exprimarea de către copii a unei opţiuni: „pro”, sau „contra”
acesteia;
- apoi copiii sunt grupaţi în funcţie de opţiunea exprimată; cei care nu
pot să-şi exprime o poziţie, sunt consideraţi „indecişi” şi vor ocupa un
loc aparte în spaţiul sălii de grupă;
- cele două „ tabere” îşi susţin apoi poziţia cu argumente, încercând
fiecare să-i convingă pe „oponenţi”că opinia lor este cea corectă;
- copiii pot să-şi schimbe părerea şi să treacă de la un grup la altul, iar
cei indecişi pot fi convinşi şi ei, în timpul dezbaterilor, să adopte o
poziţie, sau alta.
După activitatea de lectură, mai sus amintită, a urmat o alta, bazată pe metoda
colţurilor, care a plecat de la o problmă formulată astfel:
„-Sunteţi de acord cu faptul că îngrijitorul a aruncat căţeluşa în cuşca leului?”
Exemple de argumente formulate de copii:
Grupul „PRO” - Da, pentru că s-au împrietenit şi au fost multă vreme prieteni. Leul
era singur şi avea nevoie de cineva cu care să se joace.
Grupul „CONTRA” - Nu este bine să omori animalele. Dacă leului nu i-ar fi plăcut
de căţeluşă o omora, cum a făcut şi cu a doua căţeluşă pe care i-a aruncat-o
îngrijitorul.
Este o activitate de reflecţie şi exprimare responsabilă a unor idei, convingeri.
În acelaşi timp, faptul că pot să-şi schimbe părerile pe parcursul dezbaterii, îi învaţă
pe copii să fie deschişi, flexibili, să accepte că alţii pot avea o opinie mai bună decât a
lor şi să o adopte.

10
 Sugestii pentru utilizarea adecvată şi eficientă a metodelor moderne,
în activităţile cu preşcolarii
 Stabiliţi obiective operaţionale precise şi prezentaţi-le copiilor, pe înţelesul lor;
 Selecţai cu grijă metoda, în funcţie de obiective, de conţinutul de învăţare, de
tipul activităţii, de momentul din structura activităţii şi de colectivul de copii;
 Structuraţi-vă activitatea astfel încât să vă încadraţi în timp;
 Precizaţi foarte clar sarcina de lucru şi timpul alocat activităţii în grup;
 Monitorizaţi activitatea grupului şi interveniţi, dacă copiii vă solicită ajutorul;
 Evitaţi să vă impuneţi punctul de vedere, dar angajaţi-vă în activitatea grupului
când constataţi că preşcolarii s-au îndepărtat de la subiect/sarcina de lucru;
 Comentaţi, sugeraţi, completaţi, dar nu criticaţi;
 Evitaţi comparaţiile frustrante de tipul ,,cei de la grupul… au lucrat mai bine,
mai corect”;
 Stabiliţi cu grupa un consemn prin intermediul căruia să-i readuceţi pe copii în
poziţia de ,,ascultare”;
 Învăţaţi copiii să asculte cu atenţie toate prezentările; să aprecieze munca
colegilor lor;
 Convingeţi copiii că produsele lor sunt valoroase şi că au capacitatea de a
învăţa din propriile acţiuni;
 Metodele tradiţionale nu se elimină, se modernizează, se combină cu cele
moderne;
 Propuneţi să fii o educatoare modernă; pentru aceasta trebuie să ştii că
reuşita nu lasă loc comodităţii, rutinei; cheia succesului este entuziasmul.
Fii entuziastă!

CONCLUZII
Metodologia de instruire se caracterizează printr-o permanentă deschidere la
înnoire, la inovaţie. Reconstituirea finalităţilor şi conţinuturilor învăţământului este
însoţită de reevaluarea şi înnoirea metodelor folosite în practica instructiv-educativă.
Nu se poate spune că metodele tradiţionale nu pot fi eficiente iar cele moderne sunt;
totul ţine de situaţia în care sunt folosite şi, mai ales, de randamentul pe care-l dau şi
de cantitatea de efort intelectual şi de timp utilizată.
Un cadru didactic informat şi competent trebuie să cunoască întreaga
metodologie didactică şi să o pună în practică echilibrat şi divesificat pentru atingerea
obiectivelor instructiv-educative.

11
 Copiii zilelor noastre vor avea de rezolvat, ca adulţi multe probleme care
implică cooperarea, de aceea, dezvoltarea timpurie a unor comportamente de
colaborare, cooperare şi respect reciproc, a unor abilităţi de gândire critică, le poate
asigura lor reuşita în viitor , iar nouă speranţa într-o lume a păcii şi bunei înţelegeri.
Bibliografie:
 Breben, S. – Metode interactive de grup, Editura Arives, 2006.
 Cerghit, I – Metode de învăţământ, E.D.P., Bucureşti, 1976;

 Kovacs, M., Învăţarea într-un mediu incluziv, Ghidul cadrului didactic,

EditurA Centrul Step by Step, Bucureşti, 2006;
 Oprea, C-L., Strategii didactice interactive, E.D.P., R.A.,Bucureşti, 2003;
 Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii, Bucureşti,
2000.

Autor: LESCAE IOLANDA

12