APROB

Şef catedră Ştiinţe umanistice

Locotenent colonel Valeriu BULAT

“______”__________________________2023

PROIECT DIDACTIC

la disciplina: LEADERSHIP ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

TEMA 1. GENEZA NOŢIUNILOR DE ETICĂ ȘI MORALĂ.

LECŢIA 1. OBIECTUL, FUNCŢIILE ETICII

Discutat şi aprobat la şedinţa catedrei

Proces verbal nr. 25 din 24.09.2023 .
 I .SECVENŢA INTRODUCTIVĂ
1.Primesc raportul militarului de serviciu şi mă salut cu plutonul.
2.Dau indicaţii militarului de serviciu pentru a pregăti baza materială instructivă.
3.Verific prezenţa militarilor după registru şi aspectul lor exterior.
4.Dau indicaţii pentru înlăturarea neajunsurilor descoperite în aranjarea ţinutei şi pe mesele de
studiu.
5.Verific asigurarea materială şi dau indicaţii pentru lichidarea neajunsurilor.
6.Verific însuşirea materialului precedent de către militari (5 – 6 întrebări de control).
7.Anunţ tema şi scopul lecţiei.
8.Anunţ problemele de învăţământ.
9.Trec la verificarea cunoştinţelor la tema dată.

P L A N U L de educaţie a militarilor în timpul desfăşurării şedinţei:

I. PARTEA INTRODUCTIVĂ:
- aduc la cunoştinţa militarilor articolul Nr. 13 al Regulamentului
serviciului interior: „Să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar”;
- amintesc regulile de comportare dintre militari şi menţinerea disciplinei
militare la şedinţe.
II. PE PARCURSUL ŞEDINŢEI:
- urmăresc executarea regulilor de comportare dintre militari;
- urmăresc menţinerea şi respectarea disciplinei militare;
- urmăresc păstrarea bunurilor materiale din clasa de studiu de către
militari.
III. PARTEA FINALĂ:
- apreciez cum a fost întreţinută disciplina militară în timpul desfăşurării
şedinţei.

Tema 1. GENEZA NOŢIUNILOR DE ETICĂ ȘI MORALĂ.

Lecția 1. OBIECTUL, FUNCŢIILE ETICII

Subiectele de studiu
1. Geneza şi conţinutul noţiunilor de etică.
2. Obiectul eticii.
3. Funcţiile eticii.
4. Categoriile eticii

OBIECTIVUL DE REFERINŢĂ:
 Să se familiarizeze cu obiectul şi problemele de bază ale eticii.
SCOPURILE:
- să definească termenii „etică”,”morală” „moralitate” ;
- să determine locul, rolul şi importanţa disciplinei;
- să enumere şi să cunoască categoriile eticii;
- să opereze cu noţiunile fundamentale.
DURATA: 2 ore.
FORMA DE DESFĂŞURARE: prelegere (lecţie de transmitere a cunoştinţelor)
METODE DIDACTICE: povestirea, asaltul de idei, expunerea, problematizarea
MODUL DE ORGANIZARE A LUCRULUI: frontal, în grupuri
LOCUL DESFĂŞURĂRII: auditoriul
1. LITERATURA RECOMANDATĂ: Capcelea, V. Etica şi conduita umană, Editura ARC, 2010,
Stephen, R. Etica liderului eficient, Editura Alfa, Bucureşti 2001, Stephen R. Covey, Etica liderului
eficient sau conducerea bazată pe principii, Litera, Bucureşti 2020
ASIGURAREA MATERIALĂ: planşe, cretă, proector, caiete, stilouri/colorate.
REPARTIZAREA TIMPULUI:
1. Secvenţa introductivă - 10 min.
2. Secvenţa de bază: - 70 min.
- întrebarea întîi - 20 min.
- întrebarea doi – 10 min.
- întrebarea trei – 10 min.
- întrebarea patru – 10 min.
3. Secvenţa finală – 10 min.

II. SECVENŢA DE BAZĂ

1. Geneza şi conţinutul noţiunilor de etică.
Termenii etică şi morală debutează cu anumite similitudini şi provin din două culturi diferite,
dar învecinate – greacă şi latină care s-au aflat într-un proces de continuă influenţă. Probabil că anume
asemănările din trecut domină înţelegerea termenilor respectivi drept identici, ba chiar şi confundarea
lor. În continuare vor încerca să explicăm esența fiecăruia în parte și să indentificăm coraportul dintre
aceste două noțiuni. Rădăcina etimologică a noţiunii de etică se află în limba greacă: ethos, iar
noţiunea de morală îşi are rădăcina în limba latină: moris.
Potrivit genezei noțiunii de definire a eticii, aceasta este considerată: ştiinţă a
comportamentului, moravurilor; studiu teoretic al principiilor care guvernează problemele
practice, iar morala este socotită: totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru ca să trăim într-un
mod omenesc; ansamblul prescripţiilor concrete adoptate de către agenţi individuali sau colectivi.
Dicţionarul enciclopedic român defineşte morala ca fiind forma conştiinţei sociale
cuprinzând ansamblul normelor care reglementează comportamentul oamenilor în societate.
Normele morale exprimă obligaţiile oamenilor unii faţă de alţii, precum și faţă de o anumită clasă sau
grup social, faţă de instituţii, stat, familie.
Totuşi, după cum s-a văzut, potrivit dicţionarelor, cuvintele „morală” şi „etică” au şi un sens în
care sunt considerate sinonime şi aşa se utilizează deseori în limbajul comun. Se produce astfel o
confuziune între cuvântul care desemnează ştiinţa şi cuvântul care desemnează obiectul de studiu al
acesteia. În toate aceste situaţii, contextul este cel care ne poate ajuta să stabilim sensul exact al
cuvântului care ne interesează. Rezultă că, dacă vrem să înţelegem sensul exact în care sunt folosiţi
termenii “morală” şi “etică”, doar contextul ne poate indica dacă este vorba de fenomenul morală sau
de un studiu ştiinţific despre morală, ceea ce nu este întotdeauna evident.
Destui filosofi disting etica de morală, în felul următor: morala se referă la comportamentul
uman văzut prin prisma valorilor de bine/ rău, dreptnedrept etc., iar etica studiază tot ceea ce include
această arie a valorilor şi normelor morale în acţiune. În limbajul obişnuit, cei doi termeni sunt
adeseori interşanjabili - când descriem oameni pe care-i considerăm buni şi acţiunile lor morale,
corecte. De asemenea, termenii neetic şi imoral sunt sinonimizaţi atunci când descriem anumite
persoane rele sau când spunem că acţiunile lor sunt imorale. În istoria filosofiei au fost întreprinse un
şir de tentative de a scoate la iveală distincţiile dintre noţiunile de „morală” şi „moralitate”. Cea mai
cunoscută dintre ele îi aparţine lui Hegel, care înţelegea prin morală aspectul subiectiv al acţiunilor
întreprinse de oameni, iar prin moralitate - înseşi acţiunile în desfăşurarea lor obiectivă şi deplină,
adică morala reprezintă felul în care sunt percepute acţiunile de către individ în aprecierea lui
subiectivă manifestată prin trăirea vinovăţiei, iar moralitatea, felul în care se manifestă în realitate
faptele omului, în cadrul familiei, al poporului, al statului. Un alt filosof german W. Wundt, referindu-
se la distincţia dintre moravuri şi morală, în sensul aprecierii moravurilor în funcţie de acordul sau
dezacordul cu cerinţele moralei, considera că morala este constituită din totalitatea principiilor,
criteriilor sau valorilor după care considerăm o faptă ca bună sau rea, ca vrednică de aprobat, de
lăudat şi de promovat, sau ca un lucru de dezaprobat, de dispreţuit, de împiedicat.
Aşadar, etica este o ştiinţă filosofică ce studiază morala ca una din cele mai importante laturi
ale existenţei umane şi sociale ce examinează esenţa, natura şi structura moralei, este o sferă a
cunoaşterii, o tradiţie intelectuală, iar morala sau moralitatea este ceea ce studiază etica, obiectul ei.
Gândirea etică s-a cristalizat în cadrul concepțiilor filosofice generale, fie într-o formă
dezvoltată, fie ca un sector relativ autonom al reflecției. Etica este o disciplină filosofică prin tradiţia
sau prin istoria ei exterioară, întrucât în baza oricărei concepții etice dezvoltate coerent stă, explicit
sau implicit, o concepție generală asupra existenței. Ea este o disciplină filosofică şi prin domeniul ei
de referinţă, deoarece ea studiază relaţia dintre „faptele bune” şi ceea ce este binele, având un demers
sintetic și conceptualizat. Totodată, ca disciplină ştiinţifică, etica cercetează morala şi moralitatea
potrivit regulilor ştiinţifice de cunoaştere.
Astfel, etica este o disciplină filosofică prin tradiţia şi fundamental ei teoretic, prin obiectul de
studiu și rezultatele sale, prin demersul speculativ. În acelaşi timp, etica este şi o disciplină ştiinţifică,
ceea ce va fi demonstrat de noi când vom vorbi despre funcţia ei cognitivă. Pe de altă parte, acest
caracter va reieşi din analiza propriu-zise a moralei, efectuată pe tot parcursul lucrării în cauză. În
etică sunt elucidate două grupe de probleme: problemele teoretice propriu-zise, referitoare la natura şi
esenţa moralei, şi problemele ce ţin de felul în care trebuie să procedeze omul, de principiile şi
normele după care trebuie să se conducă în viaţă. Totodată, astăzi are loc lărgirea câmpului eticii şi a
problematicii ei, pe motiv că noţiunea binelui se răsfrânge asupra interacţiunilor cu natura (etica
ecologică) experimentele ştiinţifice (bioetica) care îşi centrează atenţia asupra chestiunilor etice din
diferite domenii: biologie, medicină, cibernetică, economie etc.
2. Obiectul eticii.
Încă din explicațiile date termenilor de bază ai eticii am stabilit că obiectul eticii îl
constituie morala. Fie că acceptăm acest punct de vedere, fie că îl preferăm pe cel care denumește
știința despre morală ca Filosofie morală sau Morala, obiectul său de studiu ramâne același: întreaga
sferă a moralei, cu determinațiile sale teoretice, axate pe înțelegerea categoriilor etice fundamentale, a
binelui - reper fundamental al moralității și categorie etică fundamentală și cu determinațiile sale
practice, legate de problematica fundamentală a vieții morale.
Etica este teorie asupra moralei. Un demers etic înseamnă să reflectăm asupra principiilor
generale (inclusiv pe ce bază aleg un anumit set de principii în raport cu altul) şi să judecăm din
perspectiva acestor principii ce ar trebui să facă o persoană, inclusiv noi înşine, într-o situaţie
particulară.
Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoţională. Etica: implică
mai multă detaşare, explorarea şi acceptarea modurilor de viaţă alternative.
Ideea de bine este prezenta ca obiect al reflexiilor etice încă de la Platon și Aristotel, acesteia
adaugându-i-se, de-a lungul istoriei filosofiei, o problematica devenita tradițională:
 cercetarea originii și esenței moralei;
 definirea și determinarea noțiunilor de datorie, virtute, sensul vieții și fericirea etc.;
 elaborarea și fundamentarea teoretica a unor sisteme de norme morale (coduri);
 cercetarea valorilor și normelor morale specifice unor profesiuni (deontologia);
 cercetarea comportamentelor și atitudinilor morale individuale și colective (sociologia
moralei);
 cercetarea istoriei moralei și inventarierea doctrinelor etice;
 studiul raporturilor dintre etică și celelalte științe;
 fundamentarea gnoseologica și analiza logica a judecăților și normelor etice (metaetica).
Astfel, morala este un fenomen social, formă a conştiinţei sociale, iar etica este o ştiinţă, ramură
a filozofiei, care studiază acest fenomen; este doctrina despre morală. Deci diferenţa dintre ele este
diferenţa dintre obiectul de studiu şi instrumentul de cunoaştere.
 Etica=filosofia, teoria ori știința
moralei și moralității
- înseamnă să reflectăm asupra principiilor
generale într-o situație particulară
- implică detașare, explorarea și acceptarea
modurilor de viață alternative
- respectăm etica în viața publică (politică,
civică, profesională)
- ştiinţă a comportamentului, moravurilor;
- studiu teoretic al principiilor care
guvernează problemele practice
Morala=obiectul de studiu al eticii
- morala comună este nereflexivă
- morala are o semnificativă componentă
emoțională
- respectăm morala în viața privată
- totalitatea mijloacelor pe care le folosim
pentru ca să trăim într-un mod omenesc;
- ansamblul prescripţiilor concrete adoptate
de către agenţi individuali sau colectivi

Etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala ca pe una dintre cele mai importante laturi ale
existenţei umane şi sociale. În acelaşi timp, etica este şi o disciplină ştiinţifică, deoarece în cadrul său
sunt elucidate două grupuri de probleme:
1) probleme teoretice propriu-zise ce se referă la natura şi esenţa moralei;
2) probleme ce ţin de modul în care ar trebui să procedeze omul, după ce principii şi norme să se
conducă în viaţă.
În sistemul eticii se elucidează astfel de domenii ca: axiologia etică, ce studiază problemele
binelui şi răului; deontologia etică, ce studiază problemele datoriei; fenomenologia eticii, ce studiază
morala unei sau altei societăţi sub aspect sociologic şi istoric; genealogia moralei; etica istorică; etica
profesională etc
3 Funcțiile eticii
Etica este un domeniu independent al ştiinţei şi studiază bazele moralei profesionale, explică
specificul realizării principiilor morale generale în sfera muncii, descoperă funcţiile şi specificul
subiectelor, principiilor şi categoriilor etice. Totodată, etica profesională studiază specificul
activităţii morale a profesionistului şi relaţiile sale morale în mediul profesional, pune bazele
etichetei care constituie reguli de comunicare specifice, maniere de comportare, norme de conduită
în societate. Etica profesională are mai multe funcţii:
1. Funcția cognitivă (de cunoaştere) - este funcţia principală, deoarece celelalte funcţii nu pot fi
realizate adescent decât cu condiţia realizării ei. Această funcţie se poate realiza pe 3 trepte
succesive:
- descriptivă - sistematizarea datelor vieţii morale în funcţie de anumite tipologii sau tipuri de
atitudini morale, relaţii morale sau virtuţi morale.
- analitico-sintetică - presupune o analiză a conexiunilor interne şi externe ale diferitelor fenomene
morale, pleacă de la o analiză globală şi descoperă toate componentele morale specifice.
- explicativă - factorii care explică geneza, structura, tipurile, progresul moral şi perspectivele
acestui progres.
2. Funcția normativă sau axiologică (valorile) - este funcţia care include un şir de modalităţi de
realizare a acestei funcţii, cum ar fi.
- Neutralitatea sau obiectivismul ştiinţific, având pretenţia că descrie şi explică faptele pure fără să
ecranizeze puritatea cu posibile aprecieri ale ei.
- Estetismul amoral care reprezintă o variantă mai subtilă a neutralităţii.
- Pluralismul moral, prezent în doctrinele eticii care selectează doar valori morale pozitive, doar
formele binelui, ignorând variantele răului.
- Dogmatismul etic este orientarea dogmatică ce reprezintă sfera valorilor, a faptelor ce stârnesc
dorinţa, ţine de necesitate, deci ţine de noţiunea trebuie pentru că trebuie.
3. Persuasivă (de convingere) - această funcţie se realizează în discursul etic, prin realizarea
primelor două funcţii.
4. Funcţia educativă (este dezvăluită de Platon şi Aristotel). Ea antrenează direct respectul şi
practicarea lui, cunoaşterea binelui având un efect nemijlocit educativ. Potrivit lui Aristotel
moralitatea indivizilor are două surse:
- cunoaşterea binelui,
- experienţa repetată şi fixată în obişnuinţă.
Ca rezultat, posibilităţile formative ale eticii sunt reale, fiind în acelaşi timp limitate, deoarece sunt
condiţionate de un şir de factori:
- Etica doar explică, orientează, dezvoltă un fond prealabil de moralitate.
- Omul, fiind educat de familie, mass-media, şcoală, societate (grup), este orientat convergent şi, în
acest sistem global, etica constituie doar o componentă funcţională.
- Există unele modele reale de comportament întruchipate în caractere care sunt o confirmare a
moralităţii colective reale, modele de comportament ce reprezintă o ilustrare a unei moralităţi
superioare posibile şi necesare unei colectivităţi.
- Posibilităţile formative sunt condiţionate de însăşi natura demersului etic.
Se observă din cele relatate mai sus ca respectarea unui cod de norme de convieţuire este
imperios necesară pentru că oferă un cadru civilizat de relaţionare care vine să satisfacă atât
exigenţele individuale cât şi cele colective. Numai în astfel de condiţii se pot reliefa adevăratele
sensuri ale existenţei noastre.
Acceptarea de către teoreticieni, spre exemplu, a drepturilor omului nu este unanim
acceptată, existând anumite contradicţii mai ales în zona propietăţii. În vreme ce marxiştii militează
pentru o propietate colectivă asupra mijloacelor de producţie şi pe dreptul la muncă şi la înstruire,
liberaliştii invocă virtuţile propietăţii private ghidate de libera iniţiativă şi dorinţa de devenire a
persoanei.
Vom putea afirma în încheiere ca rolul şi importanţa eticii în contextul actual sunt nişte
imperative ce trebuie să se impună cu rapiditate, deoarece evoluţia relaţiilor de producţie în strânsă
legătură cu progresul tehnic şi forţele de productie necesită o armonizare continuă atât din punct de
vedere al legislatiei cât şi din cel al normelor morale care pot fi implementate mai repede .

4.Categoriile eticii
Categoriile fundamentale formează în filosofie „un sistem conceptual ce reprezintă
arhitectura unei concepții filosofice”. Între categoriile fundamentale ale eticii se numără adevărul,
frumosul și binele. Fiecare dintre ele este explicată și interpretată diferit de autori diferiți, iar
importanța lor pentru fiecare sistem filosofic diferă. Alte categorii etice subordonate celor trei sunt
libertatea, fericirea, dreptatea, onoarea, cinstea, datoria, etc. Analiza noastră va începe de la
conștiință, onoare demnitate, dreptate, autoritate, patriotism , datorie etc.
Conştiinţa este responsabilitatea morală a omului pentru faptele sale şi necesită o impunere
interioară de a proceda în corespundere cu felul său de a percepe dreptatea şi bunătatea. Ea exprimă
capacitatea de autocontrol şi autoapreciere obiectivă a acţiunilor şi a faptelor să- vârşite, fereşte de
formalism, iar neîndeplinirea sarcinilor propuse duce la remuşcări de conştiinţă. Atunci când există
o conştiinţă profesională, se realizează mai multe decât la îndeplinirea obligaţiilor. Conştiinţa
depinde de nivelul dezvoltării personalităţii, de cultură, moralitate, de atitudinea faţă de profesie,
faţă de sine ca profesionist.
Din aceste motive conştiinţa diferă la diferite persoane şi la diferite niveluri.
1. De cel mai înalt nivel al conştiinţei se bucură profesionistul: stoic, principial, curajos,
consecvent; el nu se lasă influenţat, proce- dează cum îi dictează conştiinţa, are curajul să nu se
conformeze indi- caţiilor instanţelor superioare dacă ele contravin legilor.
2. Conştiinţă cu nivel mediu au specialiştii care „au mustrări de conştiinţă pentru abaterile de
la normele morale, se autojustifică prin raţionamente de tipul: acestea au fost indicaţiile şefului,
aşa sunt tim- purile, ce rost are să mă opun, toţi fac la fel, nu voi mai proceda aşa”.
3. Un nivel scăzut al conştiinţei au persoanele care: „nu simt nici un fel de remuşcări şi nici
 necesitatea de a se justifica, ei procedează cum cer împrejurările pentru a obţine un profit sau un
succes de moment”.
Asemenea persoane îşi îndeplinesc datoriile doar în situaţii de control. Ei admit formalism
în organizarea procesului de muncă. Persoanele cu conştiinţă înaltă se abţin de la acţiuni antisociale,
se neliniştesc de insuccesele sau de indisciplina colegilor, caută soluţii de înlăturare a cauzelor
acestora, stimulează gândirea creativă, înţeleg necazurile şi neliniştea celorlalţi.
Societatea apreciază omul după faptele sale. Conştiinţa unui profesionist este apreciată, de
aceea el nu trebuie să fie indiferent de faptul ce crede lumea despre el, fiindcă aceasta este, în
consecinţă, onoarea, demnitatea, care sunt categorii ale eticii profesionale.
Onoarea şi demnitatea. Onoarea este o categorie etică care angajează integritatea morală,
probitatea, corectitudinea, demnitatea, cinstea după care omul este apreciat în societate; este o
calitate morală importantă care implică reputaţie, prestigiu. Onoarea profesională este recunoaşterea
de către opinia publică şi conştiinţa proprie a juriştilor a valorii sociale supreme – îndeplinirea cu
sârguinţă a datoriei sale.
Onoarea este cinste, reputaţie, corectitudine, prestigiu, demnitate... Când vorbim despre
onoare, vorbim despre atitudinea faţă de sine şi de atitudinea faţă de colectivul unde se desfăşoară
activitatea. Persoana care dă dovadă de onoare are:
- tendinţa de aşi menţine prestigiul şi reputaţia;
- grija faţă de colectivul unde lucrează.
Există câteva tipuri de onoare: onoare generală şi onoare particulară. Onoarea generală
conţine: onoarea profesiei, a familiei, a ţării. Onoarea particulară conţine: onoarea militarului, a
părintelui, a cetăţeanului.
Demnitatea provine de la latinescul dionticus care înseamnă „frumuseţe, nobleţe”, este conştiinţa
omului despre rostul şi valoarea lui în societate. Sentimentul propriei demnităţi şi asocierea de către
societate a valorii omului nu întotdeauna coincid. De aceea specialistul trebuie să cunoască opinia
celor din jur, să analizeze spre a feri colegul de erori în apărarea onoarei şi demnităţii acestuia, astfel
va putea preîntâmpina ambiţia şi vanitatea, care par să ţină de asemenea de onoare şi demnitate, dar
nu trebuie confundate, deoarece ambiţia înseamnă dorinţa arzătoare de a realiza ceva cu orice preţ, iar
vanitatea este înfu- murarea sau setea de slavă şi cinste, pe care nu o merită. În momentul în care
profesionistul îşi formează o imagine eronată despre sine, educă acelaşi lucru şi celorlalţi, atunci când
el îi dispreţuieşte şi înjoseşte pe cei din jur, dându-şi sie o importanţă mare de faptul că educă şi
dezvoltă înjosirea, dispreţul etc. Pentru a-i învăţa pe oameni să-şi apere onoarea şi demnitatea, ei
trebuie obişnuiţi să-şi analizeze faptele, să-şi aprecieze corect acţiunile sau convingerile demne de
personalitatea lor.
Dreptatea este unitatea de măsură a obiectivităţii, este o dovadă a maturităţii morale, ea se
manifestă în aprecierea celorlalţi, a atitudinii lor faţă de muncă şi comportament. Pentru a fi corect cu
un coleg, prieten sau necunoscut, profesionistul trebuie să cunoască bine personalitatea acestuia,
trebuie să ţină cont de criteriile de apreciere aprobate de legislaţia Republicii Moldova, dar şi de
eforturile pe care le depune persoana pentru activitatea realizată, de posibilităţile lui şi de condiţiile în
care trăieşte acesta.
Este bine să ne conducem de principiul: cu toţi la fel şi cu fiecare în parte sau cu fiecare diferit.
De exemplu: nedreptatea pedagogului în aprecierea cunoştinţelor poate avea consecinţe grave:
formarea atitudinii neserioase faţă de obiectul de studii, înfumurare, nepăsarea faţă de materia de
studiu, pierderea încrederii în forţele sale, atitudine răutăcioasă, conflict.
Autoritatea este cuvânt de origine latină şi înseamnă influenţă, prestigiu, şi anume, influenţa de
care dă dovadă cineva datorită anumitor merite. Când autoritatea unei persoane se datorează anumitor
merite, încrederea celorlalţi faţă de ea creşte. Persoana cu autoritate se deosebeşte de cea autoritară.
Pentru autoritari este caracteristică impunerea voinţei sale, ei folosesc metode de influenţă
nedemocratice, ordine, porunci, indicaţii, impunere, se bazează pe supunerea oarba şi executarea
strictă a cerinţelor sale.
Autoritatea presupune încredere atunci când omul posedă cunoştinţe profunde şi are capacitatea
de a transmite aceste cunoştinţe, manifestă o atitudine critică faţă de sine şi o atitudine corectă faţă de
ceilalți. Persoana cu autoritate este dotată cu o cultură înaltă şi aptitudini organizatorice, cu capacităţi
de cunoaştere şi înţelegere a psihicului uman. Ea se va perfecţiona continuu.
Datoria este o categorie a eticii care se manifestă prin atitudinea personalităţii faţă de
societate, alte persoane, exprimată în obligaţia morală faţă de ei în condiţii concrete.
Îndeplinindu-şi datoria, persoana devine purtător al unor obligaţii morale determinate în faţa
societăţii, este conştientă de ele şi le realizează în activitatea sa. Datoria este o categorie etică
centrală, o categorie absolut necesară pentru morală; practic, nu poate fi morală fără datorie.
Este un element esenţial al moralităţii: momentul obligativităţii normelor de conduită morală.
Datoria se referă la deontologie. Prin datorie are loc interiorizarea cerinţei, necesităţii,
imperativului, implicând conştiinţa individului la autodeterminare.
Prin baza sa morală datoria dezvăluie calităţi înalte ca: iniţiativă raţională, executare,
abnegaţie, bărbăţie, demnitate, onoare, atitudine activă faţă de obligaţiile publice. Toate relaţiile
care exprimă direct şi întăresc datoria profesională deţin autoritatea morală şi juridică. Abaterile
de la normele morale devin, de regulă, încălcări ale normelor juridice. În cerinţele unei datorii
profesionale juridic perfectate, exprimate în jurământ, statute, instrucţiuni, coduri deontologice,
sunt prezente şi aprecierea morală, şi norma juridică.
În sfera datoriei profesionale nu sunt cerinţe lipsite de forţă morală şi nu sunt norme morale
lipsite de răspundere juridică. Un element indispensabil al datoriei profesionale este disciplina.
Disciplina este respectarea regulilor. Nici forţa de constrângere a statului, nici influenţa
colectivului, dacă nu coincid cu trezirile interne, convingerile, conştiinţa şi pasiunea, nu pot fi
garant sigur că în procesul activităţii militare îşi va păstra tăria de caracter şi moralul ridicat.
Este necesară o treaptă înaltă de dezvoltare a atitudinii morale faţă de datorie, când nici o faptă
nu este săvârşită contrar conştiinţei, când disciplina, ca exprimare a datoriei profesionale,
devine autodisciplină. Prin autodisciplină se conştientizează necesitatea îndeplinirii datoriei
profesionale, cointeresarea internă, pregătirea de a coordona acţiunile proprii cu cerinţa datoriei
profesionale. Doar în aşa caz vei îndeplini datoria nu forţat, ci conştient, de bunăvoie.
În fine, putem menţiona că măsura morală a datoriei profesionale este nu cuvântul, ci fapta,
sfera practică, care se formează din atitudinea faţă de stat şi societate a militarilor. În faţa
societăţii militarii sunt străjerii neclintiţi ai securității, al căror mobil este doar simţul datoriei ce
nu permite compromisuri şi afaceri cu conştiinţa, nu se supune oricăror influenţe şi se află doar
în serviciul legii şi dreptăţii.

III. SECVENŢA FINALĂ

1.Repet tema şi scopul şedinţei.
2.Apreciez cum a fost atins scopul şedinţei.
3.Evidenţiez principalul şi fac concluzii generale.
4.Răspund la întrebări.
5.Dau 2-3 întrebări de control.
6.Dau indicaţii la executarea ordinei în clasă.
7.Anunţ sfârşitul şedinţei.

Doctor în filosofie, conferenţiar universitar V. Leancă

 APROB
Şef catedră Ştiinţe umanistice
Locotenent colonel Valeriu BULAT

“______”__________________________2023

PROIECT DIDACTIC

la disciplina: LEADERSHIP ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

TEMA 1. GENEZA NOŢIUNILOR DE ETICĂ ȘI MORALĂ

LECŢIA 2. ETICĂ ŞI MORALA ÎN ACTIVITATEA PROFESIONALĂ
 Discutat şi aprobat la şedinţa catedrei
Proces verbal nr. 25 din 24.09.2023 .

I .SECVENŢA INTRODUCTIVĂ
1.Primesc raportul militarului de serviciu şi mă salut cu plutonul.
2.Dau indicaţii militarului de serviciu pentru a pregăti baza materială instructivă.
3.Verific prezenţa militarilor după registru şi aspectul lor exterior.
4.Dau indicaţii pentru înlăturarea neajunsurilor descoperite în aranjarea ţinutei şi pe mesele de
studiu.
5.Verific asigurarea materială şi dau indicaţii pentru lichidarea neajunsurilor.
6.Verific însuşirea materialului precedent de către militari (5 – 6 întrebări de control).
7.Anunţ tema şi scopul lecţiei.
8.Anunţ problemele de învăţământ.
9.Trec la verificarea cunoştinţelor la tema dată.

P L A N U L de educaţie a militarilor în timpul desfăşurării şedinţei:

IV. PARTEA INTRODUCTIVĂ:
- aduc la cunoştinţa militarilor articolul Nr. 13 al Regulamentului
serviciului interior: „Să suporte cu tărie greutăţile serviciului militar”;
- amintesc regulile de comportare dintre militari şi menţinerea disciplinei
militare la şedinţe.
V. PE PARCURSUL ŞEDINŢEI:
- urmăresc executarea regulilor de comportare dintre militari;
- urmăresc menţinerea şi respectarea disciplinei militare;
- urmăresc păstrarea bunurilor materiale din clasa de studiu de către
militari.
VI. PARTEA FINALĂ:
- apreciez cum a fost întreţinută disciplina militară în timpul desfăşurării
şedinţei.

Tema 1. GENEZA NOŢIUNILOR DE ETICĂ ȘI MORALĂ.

Lecția 2. ETICĂ ŞI MORALA ÎN ACTIVITATEA PROFESIONALĂ.
Subiectele de studiu
1. Categorii fundamentale ale eticii militare
2. Onoarea şi demnitatea profesională.
3. Patriotismul şi dragostea de patrie.
4. Corelaţia dintre datoria morală şi datoria profesională.
OBIECTIVUL DE REFERINŢĂ:
- Să se familiarizeze cu obiectul şi problemele de bază ale eticii.
SCOPURILE:
- să definească termenii „etică”,”morală” „moralitate” ;
- să determine locul, rolul şi importanţa disciplinei;
- să enumere şi să cunoască categoriile eticii;
- să opereze cu noţiunile fundamentale.
DURATA: 2 ore.
FORMA DE DESFĂŞURARE: seminar (lecţie de adâncire a cunoştinţelor predate la curs cu
executarea la necesitate a exerciţiilor practice sub conducerea cadrului didactic)
METODE DIDACTICE: povestirea, asaltul de idei, expunerea, problematizarea
MODUL DE ORGANIZARE A LUCRULUI: frontal, în grupuri
LOCUL DESFĂŞURĂRII: auditoriul
2. LITERATURA RECOMANDATĂ: Capcelea, V. Etica şi conduita umană, Editura ARC, 2010,
Stephen, R. Etica liderului eficient, Editura Alfa, Bucureşti 2001, Stephen R. Covey, Etica liderului
eficient sau conducerea bazată pe principii, Litera, Bucureşti 2020
ASIGURAREA MATERIALĂ: planşe, cretă, proector, caiete, stilouri/colorate.
REPARTIZAREA TIMPULUI:
1. Secvenţa introductivă - 10 min.
2. Secvenţa de bază: - 70 min.
- întrebarea întîi - 20 min.
- întrebarea doi – 10 min.
- întrebarea trei – 10 min.
- întrebarea patru – 10 min.
3. Secvenţa finală – 10 min.

SECVENŢA DE BAZĂ:
Reactualizarea cunoştinţelor primite şi analizate la lecţia anterioară Tema 1. Geneza
noţiunilor de etică și morală.
Întrebări de control:
1.Descrieți etapele de dezvoltare a eticii.
2.Definți obiectul eticii și analizați funcţiile eticii.
4. Relatați corelaţia eticii cu alte discipline socio-umanistice.
5. Identificați categorii fundamentale ale eticii militare
2. Interpretați onoarea şi demnitatea profesională.
3. Evaluați patriotismul şi dragostea de patrie în organizația miliatără și societatea civilă.
4. Argumentați corelaţia dintre datoria morală şi datoria profesională.

DE ANALIZAT:
Etica și normele morale
Etica și morala religioasă
Etica datoriei și conștiința
Etica responsabilității și etica convingerilor
SITUAȚII DE IMPLICARE:
 Enumără problemele legate de comportamentul lipsit de etică.
 Aminteşte-ţi când, unde şi cine au fost acei care te- au îndemnat să accepţi un comportament
etic.
EXPRIMĂ-ŢI ATITUDINEA!
 Exprimă-ţi părerea referitor la necesitatea com- portamentului etic la locul de
muncă/societate.
 Analizează posibilitatea dispariţiei societăţii în viitor, ca o consecinţă a lipsei
comportamentului etic. Ce acţiuni ai putea întreprinde ca să împiedici acest proces?
ANALIZA UNEI SITUAȚII:
Imaginează-te în funcţia de rector AMFA. Elaborează un plan de activitate, prin care vei urmări
scopul de a dezvolta conştiinţa şi conduita etică a studenţilor.
Propune câteva norme de conduită etica profesională pentru studenţi - viitoarele resurse umane.
• Anticipă problemele legate de comportamentul etic în specialitatea în care vei activa.
• Proiectează metode de dezvoltare a comportamentului etic pentru viitorii specialişti.
III. SECVENŢA FINALĂ
1.Repet tema şi scopul şedinţei.
2.Apreciez cum a fost atins scopul şedinţei.
3.Evidenţiez principalul şi fac concluzii generale.
4.Răspund la întrebări.
5.Dau 2-3 întrebări de control.
6.Dau indicaţii la executarea ordinei în clasă.
7.Anunţ sfârşitul şedinţei.

Doctor în filosofie, conferenţiar universitar V. Leancă