Macula = pata

2.4. Analizatorul vestibular

Segmentele analizatorului vestibular

a. Segmentul receptor
- se află în labirintul membranos al urechii interne.
- canalele semicirculare membranoase sunt dispuse în 3 planuri, la 45 grade unul față de
celelalte, și se deschid în utriculă.
- deschiderile sunt în număr de 5, deoarece două dintre canalele semicirculare se unesc.
- fiecare canal are la un capăt o dilatare, numită ampulă, în care se află crestele ampulare.
Crestele ampulare sunt constituite din celule receptoare ciliate și celule de susținere.
Cilii celulelor receptoare sunt înglobați într-o masă gelatinoasă, numită cupulă.
Maculele din utriculă și saculă au același tip de epiteliu senzorial. În masa gelatinoasă care
acoperă cilii se află granule calcaroase, otolitele. Maculele constituie aparatul otolitic.
Crestele ampulare și maculele sunt receptorii analizatorului vestibular.
Crestele ampulare sunt receptori ai echilibrului static și ai accelerației liniare. Celulele lor
receptoare sunt conectate cu dendrite ale neuronilor din ganglionii Scarpa.

b. Segmentul de conducere
Segmentul de conducere al analizatorului are protoneuronii în ganglionii Scarpa.
Axonii acestora formează ramura vestibulară a nervului VIII și fac sinapsă cu deutoneuronii în
nucleii vestibulari din bulb. De aici fibrele se despart în căi directe și colaterale. Calea directă
are al treilea neuron în talamus, iar axonii acestuia proiectează în cortex.
Căile colaterale sunt:
fasciculul vestibulo-spinal (cale motorie extrapiramidală)
fasciculul vestibulo-cerebelos, prin arhicerebel spre nucleul roșu și formațiunea reticulată,
fasciculul vestibulo-nuclear, spre nucleii nervilor cranieni III, IV, VI.

c. Segmentul central
Segmentul central nu este bine precizat. Diferiți autori îl plasează fie în girusul temporal
superior, fie în girusul parietal ascendent.
Fiziologia analizatorului vestibular
Menținerea poziției este asigurată prin modificări ale tonusului muscular, care determină
păstrarea proiecției centrului de greutate al corpului în poligonul de sprijin format de tălpile
picioarelor.
Crestele ampulare sunt stimulate de accelerarea sau încetinirea mișcărilor de rotație ale
capului și ale corpului. Rotirea capului determină deplasarea endolimfei din canalul
semicircular aflat în planul mișcării.
Endolimfa, în deplasare contrară direcției de mișcare, antrenează cupula. Aceasta stimulează
cilii celulelor receptoare care descarcă permanent impulsuri.
La începutul mișcărilor orizontale, verticale sau de rotație, reflexele labirintice de accelerație,
care determină contracții ale mușchilor cefei, corpului și membrelor numite reflexe de echilibru
sau statokinetice.
În cazul maculelor, gravitația face ca otolitele să exercite permanent presiune asupra cililor. În
funcție de poziția capului se modifică și modul de acțiune a otolitelor asupra cililor , generând
presiune sau tensiune. De aici pornesc reflexele de poziție sau statice, în funcție de poziția
capului sau de accelerația mișcărili liniare.
Modificările poziției capului influențează poziția capului (postura). Reflexele care determină
postura se numesc reflexe statice sau postulare.
Împreună cu analizatorul vestibular, în reacțiile de redresare posturală mai sunt implicați
analizatorii cutanat, kinestezic și vizual, cerebelul și nuclei ai nervilor cranieni III, IV și VI.
Distrugerea labirintului determină inițial tulburări grave de echilibru statis și dinamic. După o
perioadă de timp intervin mecanisme compensatorii proprioceptive, vizuale și cutanate care
preiau unele funcții ale labirintului și determină corectarea poziției corpului.